CIUBUC, ciubuce și (3) ciubucuri, s. n. 1. Pipă (orientală) cu țeava lungă (și cu imamea de fildeș sau de chihlimbar). V. lulea, narghilea. Șade turcul, gras, uituc, Și-i tot trage din ciubuc. BANUȘ, B. 29. Nedreptatea de pe pămînt vine de la aceia cu pungă groasă, cu ciubuc mare, cu burtă mare. PAS, L. II 99. Sorbiră din cafea, traseră de două-trei ori din ciubuc. GHICA, S. 282. Maiorul se ținea în picioare... pufăind nemțește dintr-un ciubuc. RUSSO, O. 48. ♦ Țeava de lulea. Mă dusei pe ici-colea După ciubuc de lulea. ȘEZ. I 296. 2. Ornament în relief, cu un profil dreptunghiular sau curbat, care înconjură un perete, un tavan, o piesă de tîmplărie etc. V. chenar, cornișă. Pe dinafară, șase ferestre mari, ciubuce și ornamente monumentale. CARAGIALE, O. II 97. 3. (Familiar, caracteristic pentru societatea burgheză) Avantaj (material, adesea bănesc) sau cîștig (neoficial, luat pe sub mînă, adesea necinstit); bacșiș; ciupeală, șperț.