cănac, cănaci, s.m. – (reg.) Ciucure, ciucalău, canaf: „Nici ai vaci cu coarne largi, / Numa pipa cu cănaci” (Papahagi, 1925: 228; Săcel). ♦ (onom.) Canac, nume de familie (9 persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). – Var. a lui canaf (< magh. kanaf „fibra” < germ. Knauf „capitel de coloană, mâner de sabie”, Scriban, Șăineanu) (MDA).