luleá f., pl. ele (turc. [d. pers.] lule). Pipă, țeavă cu un rezervoriŭ la capăt de pus tutun p. fumat. Fam. Păhăruț: o lulea de rachiŭ. Adv. Foarte beat orĭ înamorat: beat lulea. A lua luleaŭa Neamțuluĭ, a te îmbăta. – În est și lĭuleá. În Ban. lulă (sîrb. lula). V. cĭubuc.