CEL, CEA, cei, cele, adj. dem. (antepus), art., adj., pron. dem. I. Adj. dem. (antepus) (Pop.) (Arată că ființa sau lucrul desemnate de substantivul pe care îl determină se află mai departe, în spațiu sau în timp, de vorbitor). Ia în brațe cea căldare. ◊ Expr. Cea (sau ceea) lume = lumea cealaltă; celălalt tărâm. II. Art., adj. 1. (Precedă un adjectiv care determină un substantiv articulat sau un substantiv nume de persoană, nearticulat) Fruntea ta cea lată. Ștefan cel Mare. 2. (Precedă un numeral ordinal sau cardinal) Cele trei fete. Cel de-al treilea copac. 3. (Urmat de „mai” formează superlativul relativ) Cel mai bun. ♦ (În loc. adv.) Cel mult = a) maximum; b) în cazul cel mai favorabil, în cazul extrem. Cel puțin = a) minimum; b) măcar, barem. 4. (Substantivează adjectivul pe care îl precedă) Cel bogat. III. Pron. dem. 1. (Indică pe cineva sau ceva relativ depărtat, în spațiu sau timp, de vorbitor). Cel de dincolo. ◊ (Loc. subst.) Cel de sus = Dumnezeu. (Pop.) Cel de pe comoară (sau cu coarne) = dracul. (Intră în formarea unui pronume relativ compus). 2. Cel ce = care. [Gen.-dat. sg. Celui, celei, gen.-dat. pl. celor] – Din acel, acea (cu afereza lui a prin fonetică sintactică).

VAMĂ, vămi, s. f. 1. Instituție de stat care se ocupă cu evidența și controlul asupra intrării și ieșirii din țară a mărfurilor, mijloacelor de transport etc. și care percepe taxele legale pentru aceste bunuri; loc, punct în care funcționează această unitate. ♦ Taxă care se plătește ca un bun să treacă dintr-o țară în alta sau (în trecut) dintr-o regiune în alta a țării. ◊ Loc. vb. a pune vamă = a vămui. ♦ Cantitate de grăunțe care se percepe la moară ca taxă în natură pentru măcinat; uium. 2. (În credințele populare) Fiecare dintre cele șapte (sau nouă) popasuri (în văzduh) prin care se crede că trebuie să treacă sufletul mortului pentru a ajunge în cer. ♦ Bani pe care trebuie să-i plătească mortul ca să poată trece și călători pe lumea cealaltă. – Din magh. vam.

LUME, lumi, s. f. I. 1. Totalitate a celor existente în realitate; univers, cosmos. ◊ Expr. De când (e sau cu) lumea (și pământul) = de (sau din) totdeauna; vreodată; Cât (e) lumea (și pământul) = veșnic; (în construcții negative) niciodată, nicăieri. (Reg.) Până-i lumea = veșnic; (în construcții negative) niciodată. Nici pentru toată lumea sau pentru nimic în lume = cu nici un preț, cu nici un chip. Că (doar) nu piere lumea, se spune atunci când vrei să convingi pe cineva că un anumit lucru nu e prea greu de făcut sau că nu cere un sacrificiu sau o grabă prea mare. Parcă toată lumea e (sau ar fi) a lui, se spune despre cineva care este foarte fericit. 2. Ansamblu de corpuri cerești format din Pământ și aștrii vizibili, constituind un sistem organizat; sistem solar, sistem planetar. 3. Globul pământesc (cu întreaga lui viață animală și vegetală), pământul locuit de om. ◊ Lumea veche = pământul cunoscut înainte de descoperirea Americii (Asia, Europa și Africa). Lumea nouă = cele două Americi și Oceania. Lumea tăcerii = universul adâncurilor marine și oceanice. ◊ Expr. În (sau prin) toată lumea (sau lumea toată) = pretutindeni, peste tot. În (sau din) fundul lumii sau (de) peste lume = (de) foarte departe. A se duce (sau a fugi, a pleca) în lume (sau în toată lumea, în lumea largă) = a pleca departe, fără să se știe unde. A da cuiva drumul în lume = a da cuiva libertatea să plece. A(-și) lua lumea în cap = a pleca (departe) părăsind totul (mai ales din cauza unor supărări mari, a unor necazuri etc.). A umbla prin lume sau a cutreiera lumea = a călători mult și în locuri diferite, a colinda. A lua lumea de-a lungul (și de-a latul) = a cutreiera toată lumea. A dormi (sau a adormi) ca dus (sau ca dușii) de pe lume = a dormi (sau a adormi) adânc. 4. (Înv. și reg.) Lumină. Lumea ochiului (sau ochilor) = pupila ochiului (sau ochilor). ◊ Expr. (Rar) A ieși la lume = a ajunge la lumină, la loc deschis, la larg. II. 1. Populația globului pământesc, omenirea întreagă; umanitatea. ♦ Majoritatea oamenilor. 2. Categorie de oameni, grup social considerat din punctul de vedere al profesiunii, al culturii, al felului de viață etc. și care prezintă trăsături specifice. Lumea artiștilor. 3. Oameni, mulțime, public; societate, mediu social. ◊ Om de lume = persoană care are experiența vieții în societate, care cunoaște uzanțele; persoană dornică de petreceri, exuberantă, veselă. ◊ Loc. adj. Ca lumea = cum trebuie, cum se cuvine. ◊ Expr. (A fi) în rând cu lumea = (a fi) la fel cu ceilalți; (a fi) cu rost, așezat, cu o viață chibzuită. Lume(a) de pe lume sau lumea toată, o lume (toată, întreagă) = mulțime nenumărată, foarte mulți oameni. A purta lumea pe degete = a înșela oamenii; a-și bate joc de ei, a fi șmecher, abil. A ieși (sau a scoate capul) în lume = a apărea în societate, a lua contact cu oameni și situații noi, a începe să frecventeze societatea. A ajunge (sau a fi) de râsul lumii = a ajunge (sau a fi) într-o situație degradantă; a se face de râs. III. 1. Mediu în care se desfășoară existența umană; viață, existență. ◊ Expr. A veni pe lume = a se naște. A se duce (fiecare) în lumea lui = a-și vedea (fiecare) de treburile sale. Nu știe pe ce lume e (sau se află) = nu știe nimic din ce se întâmplă; e foarte fericit. A-i fi (cuiva) lumea dragă = a-i plăcea (cuiva) să trăiască; a-i fi foarte plăcut să... Când ți-e lumea mai dragă = când te simți mai bine; când nici nu te gândești, când nici nu te aștepți. Zi-i lume și te mântuie! = asta e! n-ai ce(-i) face! ♦ Viață laică; viață veselă, liberă. ◊ Loc. adj. De lume = care se referă la viața de plăceri, la dragoste. 2. (În sintagmele) Lumea albă = (în basme) viața pământească, în care trăiesc oamenii. Lumea neagră = (în basme) viața subpământeană, în care ar trăi duhurile rele. Lume de apoi (sau lumea cealaltă, ceea lume) = a) (în concepțiile religioase) viața de dincolo de moarte; b) (în basme) regiune imaginată dincolo de acest pământ, celălalt tărâm. – Lat. lumen.

TRECE, trec, vb. III. I. 1. Intranz. A merge fără a se opri, printr-un anumit loc sau prin dreptul cuiva sau a ceva, a străbate un loc fără a se opri, a-și urma drumul, a fi în trecere pe undeva. ◊ Expr. A trecut baba cu colacii = e prea târziu, n-ai prins momentul, ai scăpat ocazia. ♦ A merge rânduri-rânduri, formând un convoi, o coloană; a se succeda, a se perinda. ◊ Expr. (Tranz.) A trece în revistă = a) a inspecta trupele adunate în acest scop (într-o anumită formație); b) a lua în considerație fapte, evenimente în succesiunea și desfășurarea lor. 2. Intranz. A merge într-o anumită direcție, spre o anumită țintă, cu un anumit scop. ♦ (Despre ape curgătoare, despre drumuri, șosele etc.) A avea cursul sau traseul prin... 3. Intranz. A se abate din drum pe undeva sau pe la cineva, a face o (scurtă) vizită cuiva. 4. Tranz. (Pop.) A ocoli. ◊ Expr. A trece cu vederea = a) a nu lua în seamă (pe cineva sau ceva), a nu da importanța cuvenită, a neglija, a omite; b) a nu lua ceva în nume de rău, a nu ține seamă de...; a ierta, a uita. 5. Intranz. (Adesea fig.) A depăși, a merge mai departe de..., a lăsa în urmă. 6. Tranz. A sări, a păși peste un obstacol, peste o barieră, pentru a ajunge dincolo sau de cealaltă parte. ◊ Expr. A trece hopul = a scăpa de o greutate, de o primejdie. Nu zi hop până nu treci șanțul = nu te lăuda prea devreme cu o izbândă încă nesigură. ♦ A străbate un drum de-a curmezișul; a traversa. ♦ Intranz. A păși peste cineva sau ceva, călcând în picioare, zdrobind. ◊ Expr. A trece peste cineva = a desconsidera, a disprețui pe cineva. 7. Tranz. A transporta (dincolo de... sau peste...). 8. Tranz. A atinge un corp, un obiect cu o mișcare ușoară de alunecare pe suprafața lui. ◊ Expr. (Intranz.) A trece cu buretele peste ceva = a da uitării ceva, a ierta greșelile cuiva. 9. Tranz. A petrece prin..., peste..., pe după... 10. Intranz. A se duce într-alt loc, a merge dintr-un loc în altul; a schimba un loc cu altul. ◊ Expr. A trece la cineva sau în rândurile cuiva (sau a ceva) ori de partea cuiva = a se ralia la ceva (sau cu cineva). ♦ Fig. (Determinat prin „în cealaltă lume”, „din lume”, „din viață” etc.) A muri. ♦ A schimba o stare cu alta, o lucrare sau o acțiune cu alta. 11. Intranz. A ajunge la..., a fi transmis (din mână în mână, de la unul la altul, din om în om) până la... ♦ Tranz. A da, a transmite ceva. 12. Intranz. A-și îndrepta atenția spre o nouă îndeletnicire, spre un nou câmp de activitate; a începe să se ocupe cu altceva, a se apuca de altceva. ◊ Expr. A trece la fapte = a acționa. 13. Tranz. A introduce, a înregistra, a înscrie (într-un registru, într-o rubrică, într-o clasificare); a repartiza pe cineva undeva. ♦ A înscrie un bun pe numele cuiva. 14. Tranz. A susține cu succes un examen; a declara reușit, admis; a fi promovat într-o clasă superioară. II. 1. Intranz. și tranz. A parcurge un drum sau un spațiu limitat, îngust. ◊ Expr. A-i trece cuiva printre degete, se spune când cineva lasă să-i scape ceva, când pierde ceva. Îi trec mulți bani prin mâini, se spune când cineva cheltuiește fără socoteală, când risipește bani mulți. ♦ Tranz. A supune unei operații de filtrare, de cernere, de strecurare. ♦ Intranz. A străbate greu un spațiu îngust, a-și face drum (cu greu) printr-un spațiu îngust; a răzbate. ◊ Expr. A trece ca un câine prin apă = a nu se alege (din viață, din școală etc.) cu nici o experiență, cu nici o învățătură. A trece prin foc și prin apă = a îndura multe nevoi și necazuri, a răzbate prin multe greutăți. (Tranz.) A trece pe cineva prin toate apele = a ponegri, a calomnia pe cineva. 2. Intranz. Fig. A avea de suferit, de îndurat; a fi supus la... 3. Intranz. A ieși de partea cealaltă (făcând o spărtură, o tăietură, o deschizătură); a străpunge. ◊ Expr. A trece (pe cineva) pe sub ascuțișul sabiei (sau sub sabie, sub paloș) = a omorî. ♦ (Rar; despre agenți fizici sau chimici; cu determinări introduse prin prep. „prin”) A pătrunde în întregime prin... 4. Tranz. (Despre anumite stări fiziologice) A cuprinde, a copleși pe cineva (fără a putea fi oprit). III. 1. Intranz. (Despre unități de timp) A se scurge, a se desfășura (apropiindu-se de sfârșit). ◊ Expr. Mai trece ce mai trece... = după o bucată de vreme..., după un timp (nu prea lung). Nu e timpul trecut (sau vremea trecută) = nu e prea târziu, mai e timp. ♦ Refl. A lua sfârșit; a nu mai fi actual. 2. Intranz. A dispărea, a pieri (după o bucată de vreme). ♦ (Despre suferințe, necazuri, boli etc.) A înceta să mai existe, să se mai facă simțit, să mai acționeze. 3. Tranz. A petrece un timp, o epocă din viață. ◊ Expr. A-și trece vremea = a-și folosi vremea fără rost. A-și trece din vreme = a-și petrece timpul mai ușor, mai repede. ♦ Refl. (Înv.) A se întâmpla, a se petrece. 4. Intranz. A depăși o anumită vârstă, o anumită limită de timp. 5. Refl. A-și pierde vigoarea, frăgezimea tinereții; a îmbătrâni. ♦ (Despre fructe) A fi prea copt. ♦ (Despre plante) A se veșteji, a se stinge. 6. Refl. (Despre anumite materiale) A se consuma. IV. Intranz. A fi mai mare sau mai mult decât o anumită mărime, valoare, cantitate; a depăși. ◊ Expr. Treacă de la mine (sau de la tine etc.), se spune când se face o concesie. ♦ A ajunge până dincolo de... ♦ Tranz. (Înv. și reg.) A depăși limita obișnuită, normală. ◊ Expr. (Refl.; pop.) A se trece din pahare (sau din băut) = a bea prea mult; a se ameți de băutură. (Refl.) A se trece cu firea = a lua lucrurile prea în serios; a se emoționa. A trece măsura = a exagera. V. 1. Refl. (Pop.; în forma negativă) A nu putea fi luat în seamă; a nu avea crezare, a nu avea trecere. ♦ Tranz. A nu ierta, a nu îngădui. 2. Intranz. A fi considerat..., a fi luat drept... 3. Intranz. (Rar) A se transforma, a se preface în... – Lat. traicere.

TRIMITE, trimit, vb. III. Tranz. 1. A dispune sau a ruga ca cineva să se ducă undeva. ◊ Expr. (Fam.) A trimite (pe cineva) pe cealaltă lume (sau la moarte, în rai) = a ucide, a omorî. A trimite (pe cineva) la plimbare = a) a refuza să mai stea de vorbă (cu cineva), a nu da curs discuției, a da pe ușă afară; b) a concedia (pe cineva) din serviciu. A trimite (pe cineva) în judecată = a intenta (cuiva) un proces. A trimite (pe cineva) la ocnă (sau la temniță, la închisoare) = a pedepsi (pe cineva) cu închisoarea. 2. A delega, a alege într-un organ de conducere sau într-un organ reprezentativ. 3. A îndruma pe cineva, a da indicații cuiva să consulte un text în legătură cu o anumită problemă. 4. (Despre divinitate) A face să vină, să se arate, să se producă, să se manifeste. 5. A dispune ca un obiect să fie dus, transportat, predat la o anumită destinație; a expedia. 6. A transmite prin cineva vești, porunci, salutări etc. [Var.: trimete vb. III] – Lat. tramittere.

DINCOLO adv. 1. În partea cealaltă, în partea opusă vorbitorului. Loc. adj. De dincolo = care se află în cealaltă parte; care se află peste hotare. ◊ Loc. prep. Dincolo de... = a) în partea cealaltă a...; b) în afara celor spuse. Pe dincolo = în partea cealaltă (trecând de-a curmezișul sau pe ocolite), prin cealaltă parte. ♦ (În credințele religioase) În lumea cealaltă, în lumea de apoi. 2. (În corelație cu „ici”, „colo”, „aici” etc.) În altă parte. Aici înflorește o floare, dincolo un copac. ◊ Expr. Așa și pe dincolo = așa cum s-a spus mai sus, în felul în care se cunoaște sau într-un fel pe care vorbitorul nu vrea să-l spună [Acc. și: dincolo] – De⁴ + încolo.

A TRIMITE trimit tranz. 1) (persoane) A face să se ducă (printr-o rugăminte, hotărâre sau dispoziție). ~ după apă. ~ la învătătură. ◊ ~ (pe cineva) pe lumea cealaltă (sau în rai) a ucide; a omorî. ~ (pe cineva) în judecată a da în judecată; a intenta un proces împotriva cuiva. 2) (persoane) A face să se adreseze (la o sursă oarecare). ~ la un articol de revistă. 3) (obiecte) A face să ajungă la destinație (pe o cale anumită sau prin intermediul cuiva); a expedia. ~ un colet prin poștă. 4) (despre divinități) A face să apară în mod miraculos. /<lat. tramittere

SUPRATERESTRU, -Ă adj. 1. (Bis.) Referitor la „lumea cealaltă”. 2. Referitor la lumea extraterestră. [Cf. fr. supraterrestre].

SUPRATERESTRU, -Ă adj. 1. (bis.) referitor la „lumea cealaltă”. 2. referitor la lumea extraterestră. (< fr. supraterrestre)

pom (pomi), s. m. – 1. Arbore fructifer. – 2. Brad de Crăciun. – 3. Creangă care la înmormîntările tradiționale reprezintă arborele-vieții și trecerea pe lumea cealaltă. – Mr., megl. pom. Lat. pōmus (Pușcariu 1349; Candrea-Dens., 1419; REW 6645), cf. poamă. – Der. pomet (var. pomăt, mr. pomet), s. n. (cantitate de fructe; livadă), care poate reprezenta direct lat. pōmētum (Pușcariu 1350; Candrea-Dens., 1420; REW 6642), cf. it. pometo; împomat, adj. (plantat); pomușel, s. m. (mușchi, Bryum argenteum); pomărit, s. n. (arboricultură). Der. neol. pomicultor, s. m., din fr. pomiculteur; pomicultură, s. f. (arboricultură); pomolog, s. m. (arboricultor); pomologie, s. f. (arboricultură).

tărîm (-muri), s. m. – 1. Regiune, meleag. – 2. Regiune îndepărtată, lumea cealaltă. – 3. Teren, domeniu. Cuvînt oriental, cf. mag. terem „salon” (Cihac, II, 532; Meyer, Türk. St., I, 45), tc. tarim (Șeineanu, II, 350; Lokotsch 2039), din arab. tarima, cf. sp. tarima. Explicația prin lat. terranus (Lambrior 107) nu are valoare. Ultimul sens este artificial și înv., datorită influenței fr. terrain.

A OMORÎ a aboli, a achita, a atinge la abataj, a beli, a-i cânta (cuiva) prohodul, a curăța, a da gata, a dizolva, a face (cuiva) formele, a-i face cuiva felul / mucenicii / palanca / seama, a face cuiva mațele coadă de zmeu, a face cuiva pardesiu de scânduri, a face (pe cineva) harachiri, a face pe cineva fluturaș / îngeraș, a îmbălsăma, a împăia, a lăsa orfan (pe cineva), a lichida, a lua cuiva maul / oful / piuitul, a lua jugulara, a mătrăși, a-i mânca (cuiva) coliva, a mierli, a muta, a potcovi, a pune la pastramă, a rade, a răci, a răzui, a șterge de pe fața pământului, a termina, a trimite pe cineva pe lumea cealaltă, a veni de hac (cuiva).

a trimite pe cineva pe lumea cealaltă expr. a omorî, a asasina.

CEL², CEA, cei, cele, adj. dem., art. adj. I. Adj. dem. (Arată că ființa sau lucrul desemnate de substantivul pe care îl determină se află mai departe, în spațiu sau în timp, de subiectul vorbitor). 1. (Cînd urmează după substantiv are forma cela, ceea) Acela, aceea. Vorba ceea: La plăcinte înainte Și la război înapoi (CREANGĂ). ♦ (Cu valoare emfatică, înaintea substantivului) Ia deci în brațe cea ploscă burduhoasă (NEGRUZZI). 2. (Reg., înaintea substantivului, de obicei în forma cela, ceea) Celălalt. Și sălta din val în val Pîn’ sosea la cela mal (ALECSANDRI). ◊ Expr. Cea (sau ceea) lume = lumea cealaltă; celălalt tărîm. II. Art. adj. 1. (Precedă un adjectiv care urmează după un substantiv articulat) Fruntea ta cea albineață Umple-mi sînul de dulceață (JARNÍK-BÎRSEANU). ◊ (În formarea numelor unor domnitori) Ștefan cel Mare. 2. (Precedă un numeral ordinal) Cel de-al treilea copac. 3. (La pl., determină numerale cardinale) Să-și aleagă de soție pe una din cele trei fete (ISPIRESCU). 4. (Urmat de „mai”, formează superlativul relativ) Cel mai bun. ♦ (În expr.) Cel mult = în cazul cel mai favorabil; în cazul extrem. Cel puțin = măcar, barem. Cel din (sau de pe) urmă = ultimul. În cele din (sau de pe) urmă = în sfîrșit. [Gen.-dat. sg. celui, celei, gen.-dat. pl. celor – Var. (I) cela, ceea (gen.-dat. sg. celuia, celeia, gen.-dat. pl. celora) adj. dem.] – Din acel, acea (cu afereza lui a prin fonetică sintactică).

CELĂLALT, CEALALTĂ, ceilalți, celelalte, pron. dem. 1. Cel mai depărtat dintre amîndoi, al doilea. ◊ (Adjectival) Acolo, în partea cealaltă, printre desișuri mărunte (SADOVEANU). 2. (La pl.) Toți cei care sînt de față sau care pot fi luați în considerație, afară de cel sau cei amintiți în mod special sau scoși din discuție. ◊ (Adjectival) Nici măcar să-și ridice ochii la ceilalți meseni (CREANGĂ). ♦ (Adjectival, determinînd cuvinte care exprimă o diviziune a timpului) Imediat următor altuia. Lumea cealaltă. [Gen.-dat. sg. celuilalt, celeilalte, gen.-dat. pl. celorlalți, celorlalte. – Var.: celalalt, ceealaltă pron. dem., celalt, cellalt pron. dem. m.] – Din cel + alalt.

AD PATRES (lat.) la strămoși – Locuțiune folosită în expresiile familiare: a se întoarce ad patres („a muri”), a trimite ad patres („a ucide, a trimite pe lumea cealaltă”).

pirofil, -ă adj. Care simte atracție pentru incendii ◊ „[În procesul lui Klaus Barbie] trebuie verificat dacă morții au decedat, trebuie aduși mulți martori de la mare distanță (de pe lumea cealaltă), iar unele victime n-au proprietățile pirofile ale păsării Phoenix și nu pot renaște din propria cenușă în crematorii.” Sc. 19 VI 83 p. 6 (din it. pirofilo)

PANDURO, Leif (1923-1977), scriitor danez. Romane psihologice în care abordează tema nebuniei într-o manieră naturalistă, grotescă, împinsă până la caricatură și paradoxal („Cealaltă lume a lui Daniel”, „Greșeala”, „Nebunul”). Piese de teatru („Valiza”, „În lumea lui Adam”, „Casa Luizei”), scenarii de film.

*expediéz v. tr. (fr. expédier, d. expédient, expedient; lat. ex-pedire, a libera, a descurca, d. pes, pédis, picĭor. V. împedec). Trimet la destinațiune: a expedia o scrisoare, o ladă. Fac ĭute: a expedia o afacere. Fig. Iron. Trimet pe lumea cealaltă, exoflisesc, mă cotorosesc: calău îl expedie răpede pe condamnat, a expedia un solicitator.

1) ĭad și (vechĭ) ad n., pl. urĭ (vsl. ĭadŭ și adŭ, rus. ad, vgr. ῾ades, ĭad, d. ῾Ades, Hades, Plutone, zeu ĭaduluĭ). Infern, locu unde păcătoșiĭ sufere chinurile eterne pe lumea cealaltă, după credința ĭudaică și creștinească. Fig. Loc neplăcut, stare nesuferită. Peatra ĭaduluĭ, V. peatră. Talpa ĭaduluĭ, babă răutăcĭoasă.

buric, -e, s.n. – 1. Bucată de fier băgată în podaimă și în care se sprijină fusul, la morile de apă (în Chioar). 2. Gaură în piatra zăcătoare, prin care trece fusul crângului. 3. Bucăți de lemn care se pun în gaura pietrii zăcătoare, ca să nu cadă grăunțele și făina sub moară (Felecan 1983). 4. (mit.) Deschizătură, orificiu, care face legătura cu Lumea Cealaltă; Buricul pământului = centrul pământului: „Voi mereți și vă câștigați de mâncare, da unu să fiți tot aici, pă când oi vini să mă puteți trage din buricu pământului” (Bilțiu 2002: 313). – Lat. umbilicus.

lumină, -i, (lumnină, lumninea), s.f. – 1. Lumânare: „Când e aproape de sfârșit, omului de regulă i se dă să țină o lumină în mână, ce reprezintă curățenia sufletească” (Bârlea 1924 II: 472). Conform obiceiului, la capul mortului trebuie să ardă o lumânare pe toată perioada priveghiului (timp de trei zile), având credința că astfel sufletul acestuia va găsi drumul spre Lumea Cealaltă. „În locuț de lumninele / Îmi puneți patru nuiele” (Lenghel 1962). Creștinismul a preluat lumânarea ca element de cult din Antichitatea greacă și romană. 2. Lumina ochiului, pupila (ALR 1964: 39). – Lat. lux „lumină”.

vamă f. 1. taxă pusă pe unele mărfuri la intrarea sau ieșirea lor dintr’o țară: drepturi de vamă; vămile văzduhului, podurile peste 24 de ape ce (după credința poporului) sufletul străbate după moarte, până ajunge purificat în lumea cealaltă; 2. administrațiune însărcinată a percepe taxa de vamă; 3. biroul acestei administrațiuni. [Ung. VÁM].

TRECE, trec, vb. III. I. 1. Intranz. A merge fără a se opri, printr-un anumit loc sau prin dreptul cuiva sau a ceva, a străbate un loc fără a se opri, a-și urma drumul, a fi în trecere pe undeva. ◊ Expr. A trecut baba cu colacii = e prea târziu, n-ai prins momentul, ai scăpat ocazia. ♦ A merge rânduri-rânduri, formând un convoi, o coloană; a se succeda, a se perinda. ◊ Expr. (Tranz.) A trece în revistă = a) a inspecta trupele adunate în acest scop (într-o anumită formație); b) a lua în considerație fapte, evenimente în succesiunea și desfășurarea lor. 2. Intranz. A merge într-o anumită direcție, spre o anumită țintă, cu un anumit scop. ♦ (Despre ape curgătoare, despre drumuri, șosele etc.) A avea cursul sau traseul prin... 3. Intranz. A se abate din drum pe undeva sau pe la cineva, a face o (scurtă) vizită cuiva. 4. Tranz. (Pop.) A ocoli. ◊ Expr. A trece cu vederea = a) a nu lua în seamă (pe cineva sau ceva), a nu da importanța cuvenită, a neglija, a omite; b) a nu lua ceva în nume de rău, a nu ține seamă de...; a ierta, a uita. 5. Intranz. (Adesea fig.) A depăși, a merge mai departe de..., a lăsa în urmă. 6. Tranz. A sări, a păși peste un obstacol, peste o barieră, pentru a ajunge dincolo sau de cealaltă parte. ◊ Expr. A trece hopul = a scăpa de o greutate, de o primejdie. Nu zi hop până nu treci șanțul = nu te lăuda prea devreme cu o izbândă încă nesigură. ♦ A străbate un drum de-a curmezișul; a traversa. ♦ Intranz. A păși peste cineva sau ceva, călcând în picioare, zdrobind. ◊ Expr. A trece peste cineva = a desconsidera, a disprețui pe cineva. 7. Tranz. A transporta (dincolo de... sau peste...). 8. Tranz. A atinge un corp, un obiect cu o mișcare ușoară de alunecare pe suprafața lui. ◊ Expr. (Intranz.) A trece cu buretele peste ceva = a da uitării ceva, a ierta greșelile cuiva. 9. Tranz. A petrece prin..., peste..., pe după... 10. Intranz. A se duce într-alt loc, a merge dintr-un loc în altul; a schimba un loc cu altul. ◊ Expr. A trece la cineva sau în rândurile cuiva (sau a ceva) ori de partea cuiva = a se ralia la ceva (sau cu cineva). ♦ Fig. (Determinat prin „în cealaltă lume”, „din lume”, „din viață” etc.) A muri. ♦ A schimba o stare cu alta, o lucrare sau o acțiune cu alta. 11. Intranz. A ajunge la..., a fi transmis (din mână în mână, de la unul la altul, din om în om) până la... ♦ Tranz. A da, a transmite ceva. 12. Intranz. A-și îndrepta atenția spre o nouă îndeletnicire, spre un nou câmp de activitate; a începe să se ocupe cu altceva, a se apuca de altceva. ◊ Expr. A trece la fapte = a acționa. 13. Tranz. A introduce, a înregistra, a înscrie (într-un registru, într-o rubrică, într-o clasificare); a repartiza pe cineva undeva. ♦ A înscrie un bun pe numele cuiva. 14. Tranz. A susține cu succes un examen; a declara reușit, admis; a fi promovat într-o clasă superioară. II. 1. Intranz. și tranz. A parcurge un drum sau un spațiu limitat, îngust. ◊ Expr. A-i trece cuiva printre degete, se spune când cineva lasă să-i scape ceva, când pierde ceva. Îi trec mulți bani prin mâini, se spune când cineva cheltuiește fără socoteală, când risipește bani mulți. ♦ Tranz. A supune unei operații de filtrare, de cernere, de strecurare. ♦ Intranz. A străbate greu un spațiu îngust, a-și face drum (cu greu) printr-un spațiu îngust; a răzbate. ◊ Expr. A trece ca un câine prin apă = a nu se alege (din viață, din școală etc.) cu nicio experiență, cu nicio învățătură. A trece prin foc și prin apă = a îndura multe nevoi și necazuri, a răzbate prin multe greutăți. (Tranz.) A trece pe cineva prin toate apele = a ponegri, a calomnia pe cineva. 2. Intranz. Fig. A avea de suferit, de îndurat; a fi supus la... 3. Intranz. A ieși de partea cealaltă (făcând o spărtură, o tăietură, o deschizătură); a străpunge. ◊ Expr. A trece (pe cineva) pe sub ascuțișul sabiei (sau sub sabie, sub paloș) = a omorî. ♦ (Rar; despre agenți fizici sau chimici; cu determinări introduse prin prep. „prin”) A pătrunde în întregime prin... 4. Tranz. (Despre anumite stări fiziologice) A cuprinde, a copleși pe cineva (fără a putea fi oprit). III. 1. Intranz. (Despre unități de timp) A se scurge, a se desfășura (apropiindu-se de sfârșit). ◊ Expr. Mai trece ce mai trece... = după o bucată de vreme..., după un timp (nu prea lung). Nu e timpul trecut (sau vremea trecută) = nu e prea târziu, mai e timp. ♦ Refl. A lua sfârșit; a nu mai fi actual. 2. Intranz. A dispărea, a pieri (după o bucată de vreme). ♦ (Despre suferințe, necazuri, boli etc.) A înceta să mai existe, să se mai facă simțit, să mai acționeze. 3. Tranz. A petrece un timp, o epocă din viață. ◊ Expr. A-și trece vremea = a-și folosi vremea fără rost. A-și trece din vreme = a-și petrece timpul mai ușor, mai repede. ♦ Refl. (Înv.) A se întâmpla, a se petrece. 4. Intranz. A depăși o anumită vârstă, o anumită limită de timp. 5. Refl. A-și pierde vigoarea, frăgezimea tinereții; a îmbătrâni. ♦ (Despre fructe) A fi prea copt. ♦ (Despre plante) A se veșteji, a se stinge. 6. Refl. (Despre anumite materiale) A se consuma. IV. Intranz. A fi mai mare sau mai mult decât o anumită mărime, valoare, cantitate; a depăși. ◊ Expr. Treacă de la mine (sau de la tine etc.), se spune când se face o concesie. ♦ A ajunge până dincolo de... ♦ Tranz. (Înv. și reg.) A depăși limita obișnuită, normală. ◊ Expr. (Refl.; pop.) A se trece din pahare (sau din băut) = a bea prea mult; a se ameți de băutură. (Refl.) A se trece cu firea = a lua lucrurile prea în serios; a se emoționa. A trece măsura = a exagera. V. 1. Refl. (Pop.; în forma negativă) A nu putea fi luat în seamă; a nu avea crezare, a nu avea trecere. ♦ Tranz. A nu ierta, a nu îngădui. 2. Intranz. A fi considerat..., a fi luat drept... 3. Intranz. (Rar) A se transforma, a se preface în... – Lat. traicere.

TRIMITE, trimit, vb. III. Tranz. 1. A dispune sau a ruga ca cineva să se ducă undeva. ◊ Expr. (Fam.) A trimite (pe cineva) pe cealaltă lume (sau la moarte, în rai) = a ucide, a omorî. A trimite (pe cineva) la plimbare = a) a refuza să mai stea de vorbă (cu cineva), a nu da curs discuției, a da pe ușă afară; b) a concedia (pe cineva) din serviciu. A trimite (pe cineva) în judecată = a intenta (cuiva) un proces. A trimite (pe cineva) la ocnă (sau la temniță, la închisoare) = a pedepsi (pe cineva) cu închisoarea. 2. A delega, a alege într-un organ de conducere sau într-un organ reprezentativ. 3. A îndruma pe cineva, a da indicații cuiva să consulte un text în legătură cu o anumită problemă. 4. (Despre divinitate) A face să vină, să se arate, să se producă, să se manifeste. 5. A dispune ca un obiect să fie dus, transportat, predat la o anumită destinație; a expedia. 6. A transmite prin cineva vești, porunci, salutări etc. [Var.: trimete vb. III] – Lat. tramittere.

CEL, CEA, cei, cele, adj. pron. dem. (antepus), art. adj., pron. dem. I. Adj. pron. dem. (antepus) (Pop.) (Arată că ființa sau lucrul desemnate de substantivul pe care îl determină se află mai departe, în spațiu sau în timp, de vorbitor) Ia în brațe cea căldare. ◊ Expr. Cea (sau ceea) lume = lumea cealaltă; celălalt tărâm. II. Art. adj. 1. (Precedă un adjectiv care determină un substantiv articulat sau un substantiv nume de persoană, nearticulat) Fruntea ta cea lată. Ștefan cel Mare. 2. (Precedă un numeral ordinal sau cardinal) Cele trei fete. Cel de-al treilea copac. 3. (Urmat de „mai” formează superlativul relativ) Cel mai bun. ♦ (În loc. adv.) Cel mult = a) maximum; b) în cazul cel mai favorabil, în cazul extrem. Cel puțin = a) minimum; b) măcar, barem. 4. (Substantivează adjectivul pe care îl precedă) Cel bogat. III. Pron. dem. 1. (Indică pe cineva sau ceva relativ depărtat, în spațiu sau timp, de vorbitor) Cel de dincolo. ◊ (Loc. subst.) Cel de sus = Dumnezeu. (Pop.) Cel de pe comoară (sau cu coarne) = dracul. (Intră în formarea unui pronume relativ compus) 2. Cel ce = care. [Gen.-dat. sg. celui, celei, gen.-dat. pl. celor] – Din acel, acea (cu afereza lui a prin fonetică sintactică).

DINCOLO adv. 1. În partea cealaltă, în partea opusă vorbitorului. ◊ Loc. adj. De dincolo = care se află în cealaltă parte; care se află peste hotare. ◊ Loc. prep. Dincolo de... = a) în partea cealaltă a...; b) în afară de... Pe dincolo = în partea cealaltă (trecând de-a curmezișul sau pe ocolite), prin cealaltă parte. ♦ (Bis.) În lumea cealaltă, în lumea de apoi. 2. (În corelație cu „ici”, „colo”, „aici” etc.) În altă parte. Aici înflorește o floare, dincolo un copac. ◊ Expr. Așa și pe dincolo = așa cum s-a spus mai sus, în felul în care se cunoaște sau într-un fel pe care vorbitorul nu vrea să-l spună. [Acc. și: dincolo] – De⁴ + încolo.

LUME, lumi, s. f. I. 1. Tot ce există ca realitate și ca reflectare a ei; univers, cosmos. ◊ Expr. De când (e sau cu) lumea (și pământul) = de (sau din)totdeauna; vreodată; Cât (e) lumea (și pământul) = veșnic; (în construcții negative) niciodată, nicăieri. (Reg.) Până-i lumea = veșnic; (în construcții negative) niciodată. Nici pentru toată lumea sau pentru nimic în lume = cu nici un preț, cu nici un chip. Că (doar) nu piere lumea, se spune atunci când vrei să convingi pe cineva că un anumit lucru nu e prea greu de făcut sau că nu cere un sacrificiu sau o grabă prea mare. Parcă toată lumea e (sau ar fi) a lui, se spune despre cineva care este foarte fericit. 2. Ansamblu de corpuri cerești format din Pământ și aștrii vizibili, constituind un sistem organizat; sistem solar, sistem planetar. ♦ Vast domeniu al realității care se distinge de altele printr-una sau mai multe însușiri fundamentale. Lumea organică. Lumea anorganică. 3. Globul pământesc (cu întreaga lui viață animală și vegetală), pământul locuit de om. ◊ Lumea veche = pământul cunoscut înainte de descoperirea Americii (Asia, Europa și Africa). Lumea nouă = cele două Americi și Oceania. Lumea tăcerii = universul adâncurilor marine și oceanice. ◊ Expr. În (sau prin) toată lumea (sau lumea toată) = pretutindeni, peste tot. În (sau din) fundul lumii sau (de) peste lume = (de) foarte departe. A se duce (sau a fugi, a pleca) în lume (sau în toată lumea, în lumea largă) = a pleca departe, fără să se știe unde. A da cuiva drumul în lume = a da cuiva libertatea să plece. A(-și) lua lumea în cap = a pleca (departe) părăsind totul (mai ales din cauza unor supărări mari, a unor necazuri etc.). A umbla prin lume sau a cutreiera lumea = a călători mult și în locuri diferite, a colinda. A lua lumea de-a lungul (și de-a latul) = a cutreiera toată lumea. A dormi (sau a adormi) ca dus (sau ca dușii) de pe lume = a dormi (sau a adormi) adânc. 4. (Înv. și reg.) Lumină. ◊ Lumea ochiului (sau ochilor) = pupila ochiului (sau ochilor). ◊ Expr. (Rar) A ieși la lume = a ajunge la lumină, la loc deschis, la larg. II. 1. Populația globului pământesc, omenirea întreagă; umanitatea. ♦ Majoritatea oamenilor. 2. Categorie de oameni, grup social considerat din punctul de vedere al profesiunii, al culturii, al felului de viață etc. și care prezintă trăsături specifice. Lumea artiștilor. 3. Oameni, mulțime, public; societate, mediu social. ◊ Om de lume = persoană care are experiența vieții în societate, care cunoaște uzanțele; persoană dornică de petreceri, exuberantă, veselă. ◊ Loc. adj. Ca lumea = cum trebuie, cum se cuvine. ◊ Expr. (A fi) în rând cu lumea = (a fi) la fel cu ceilalți; (a fi) cu rost, așezat, cu o viață chibzuită. Lume(a) de pe lume sau lumea toată, o lume (toată, întreagă) = mulțime nenumărată, foarte mulți oameni. A purta lumea pe degete = a înșela oamenii; a-și bate joc de ei, a fi șmecher, abil. A ieși (sau a scoate capul) în lume = a apărea în societate, a lua contact cu oameni și situații noi, a începe să frecventeze societatea. A ajunge (sau a fi) de râsul lumii = a ajunge (sau a fi) într-o situație degradantă; a se face de râs. III. 1. Mediu în care se desfășoară existența umană; viață, existență. ◊ Expr. A veni pe lume = a se naște. A se duce (fiecare) în lumea lui = a-și vedea (fiecare) de treburile sale. Nu știe pe ce lume e (sau se află) = nu știe nimic din ce se întâmplă; e foarte fericit. A-i fi (cuiva) lumea dragă = a-i plăcea (cuiva) să trăiască; a-i fi foarte plăcut să... Când ți-e lumea mai dragă = când te simți mai bine; când nici nu te gândești, când nici nu te aștepți. Zi-i lume și te măntuie! = asta e! n-ai ce(-i) face! ♦ Viață laică; viață veselă, liberă. ◊ Loc. adj. De lume = care se referă la viața de plăceri, la dragoste. 2.(În sintagmele) Lumea albă = (în basme) viața pământească, în care trăiesc oamenii. Lumea neagră = (în basme) viața subpământeană, în care ar trăi duhurile rele. Lumea de apoi (sau lumea cealaltă, ceea lume) = a) (în concepțiile religioase) viața de dincolo de moarte; b) (în basme) regiune imaginată dincolo de acest pământ, celălalt tărâm. – Lat. lumen.

FANTASMAGORIC, -Ă, fantasmagorici, -e, adj. Care are aspectul unei fantasmagorii; ireal, fantastic. Lumina focului, care împrăștia departe o roșeață de jeratic... fantasmagorica licărire a fanalului, – făceau pe soldați să se creadă pe lumea cealaltă. D. ZAMFIRESCU, R. 125. ◊ (Adverbial) Caragiale... a arătat cum strălucește de ciudat, de fantasmagoric și burlesc, haina nouă împrumutată modelor Apusului. SADOVEANU, O. VI 501.

GARNITURĂ, garnituri, s. f. 1. Accesoriu folosit pentru a împodobi sau a completa un lucru, în special un obiect de îmbrăcăminte. Garnitura unei haine. Garnitura unei pălării. ◊ Fig. Autorul grămădește toată luarea-aminte asupra persoanei de căpetenie... toată lumea cealaltă nu e pusă decît ca o garnitură, pentru a scoate la iveală caracterul eroului. GHEREA, ST. CR. I 266. ♦ Adaos constînd din legume, salată etc. care se servesc la friptură. 2. (Tehn.) Adaos demontabil care completează, întărește sau protejează o piesă, micșorîndu-i uzura; piesă cu ajutorul căreia se face îmbinarea perfectă a două elemente prin care circulă un gaz sau un lichid. Garnitura robinetului de apă. 3. Grup de mai multe obiecte sau lucruri, care formează un asortiment complet. Primisem cadou un serviciu pentru douăsprezece persoane, garnitura întreagă, de la o doamnă prietenă. CAMIL PETRESCU, P. 197. Tom are patefon, radio, cea mai completă garnitură de bar. C. PETRESCU, C. V. 194. S-au cumpărat covoare, lămpi și o garnitură nouă de mobilă. BART, E. 63. ◊ Garnitură de pat = ansamblu format din cearșafurile și fețele de pernă necesare unui așternut. Garnitură de birou = ansamblu format din obiectele mărunte necesare pentru scris. 4. (Tehn.) Totalitatea uneltelor de același fel (mărimea lor putînd varia) folosite într-un atelier sau într-o exploatare. Garnituri de burghie. ♦ Totalitatea pieselor de același fel ale unei mașini. Garnitura de roți a unei locomotive. ◊ Garnitură de litere = serie de caractere tipografice de același fel, dar de corpuri diferite. ♦ (De obicei urmat de determinări arătînd felul sau scopul) Ansamblu de elemente sau de mașini care lucrează împreună. Garnitură de treier. ♦ Ansamblu format din locomotiva și vagoanele unui tren. Hulub cercetă cu atenție ceva pe la motoare, îi spuse lui Mihai să șteargă nu știu ce, pînă vine garnitura la încărcare. V. ROM. februarie 1953, 42. Garnitura se opri pe peron pufăind, gîfîind, împingînd parcă fumul și răcnetele, cu botul locomotivei. CĂLUGĂRU, O. P. 33. Se mai întîmplă ca o garnitură să pornească și să fie adusă înapoi... pentru că trebuie să-i ia înainte alt tren. PAS, Z. III 37.

CEL², CEA, cei, cele, adj. dem. (Arată că ființa sau lucrul desemnate de substantivul pe care îl determină se află (mai) departe, în spațiu sau în timp, de subiectul vorbitor; și în forma cela, ceea; popular și familiar, în opoziție cu cest) 1. (Precedă substantivul; de obicei însă urmează după substantiv, avînd forma cela, ceea) Acel, acela. Vezi tu muntele cela de colo? Să nu te ducă păcatele să vînezi pe-acolo, că este nevoie de cap. ISPIRESCU, L. 41. Ia mai sfîrșește o dată cu lupul cela; altăceva n-ai de vorbit? CREANGĂ, P. 123. Vorba ceea: La plăcinte înainte Și la război înapoi. CREANGĂ, P. 189. Ah! unde-i vremea ceea cînd, eu ceream un vad Să ies la lumea Zargă. EMINESCU, O. I 92. La cea casă mare Cu ferești în soare, Multe buți de toate Se lovesc în coate. ALECSANDRI, P. P. 121. ◊ (Urmînd după substantiv, în forma de f. pl. cele) Și merge și merge, pînă cînd, pe înserate, ajunge la curțile cele. CREANGĂ, P. 301. ♦ (Cu valoare emfatică, numai înaintea substantivului) Dac-ar fi un foc în sobă, Mi-ar părea că sîntem doi, Aș mai sta cu el de vorbă, Mai uitînd cele nevoi. VLAHUȚĂ, P. 9. Chirică, cum îi treaba băieților, se acățăra pe cele garduri. CREANGĂ, P. 163. Vino, moș Trohine, de gioacă cu noi; hai, doar ți-i mai scutura din cele bătrînețe. ALECSANDRI, T. 380. Ia deci în brațe ce-i ploscă burduhoasă și-ți răcorește gîtlejul. NEGRUZZI, S. I 245. Iar la cea măicuță Să nu spui, drăguță, Că la nunta, mea A căzut o stea. ALECSANDRI, P. P. 3. 2. (Mold., Transilv., mai ales în forma cela, ceea, stă totdeauna înaintea substantivului, fiind mai accentuat decît acesta) Celălalt. Ține de cela capăt de țiglă și eu oi ține de cestălalt. SBIERA, P. 34. Da bine, moșnege, cînd ai venit în cela rînd parcă erai în toată mintea. CREANGĂ, P. 83. Priveam Prutul cum curge și fericeam pe cazacul cu barca lungă de la pichetul din ceea parte. NEGRUZZI, S. I 61. Și spre Dunărea pleca, Apa-n două despica Și sălta din val în val Pîn’ sosea la cela mal. ALECSANDRI, P. P. 132. ◊ Expr. Ceea (sau, rar, cea) lume = (în credințele religioase) lumea cealaltă, de apoi; (în basme) celălalt tărîm. Ajunse fiul oii pe cea lume. RETEGANUL, P. I 65. S-a chinuit așa pînă despre ziuă, dar în zadar, căci împăratul parcă era dus pe ceea lume. CREANGĂ, P. 98. Muri după ce mîncă trei oi fripte și bău o balercă de pelin, zicînd că nu trebuie să se ducă pe ceea lume flămînd și însetat. NEGRUZZI, S. I 247. – Forme gramaticale: gen.-dat. sg. m. celui, f. celei,. gen.-dat. pl. celor; (cînd are forma cela, ceea) gen.-dat. sg. m. celuia, f. celeia, gen.-dat. pl. celora.

DINCOLO adv. 1. (Cu sens local, în opoziție cu dincoace, indicînd poziția unui lucru sau direcția unei mișcări în raport cu vorbitorul) În cealaltă parte, în partea opusă, dimpotrivă. Poporul rămas dincolo ce va face? REBREANU, R. I 83. Dincolo, peste gîrlă... se împînzea, scăldat în verdeață, dealul Cotrocenilor. M. I. CARAGIALE, C. 76. Se aruncă cu calul în apă, o trece înot dincolo, la cela mal. CREANGĂ, P. 237. ◊ Loc. adj. De dincolo = din cealaltă parte. ◊ Loc. prep. Dincolo de... = în cealaltă parte a... Dincolo de rîu se vedea grădina casei. CAMILAR, N. I 377. Dincolo de moară începea Căpriștea. GALACTION, O. I 43. E ascunsă toată lumea dincolo de porțile grele de stejar. CAMIL PETRESCU, U. N. 315. (Cu determinări care indică o limită în sens abstract) Se înțelegea că, dincolo de cuvinte, ochii lor își spun ceva încîntător. C. PETRESCU, Î. I 16. De dincolo de... = din cealaltă parte a... Din vreme-n vreme, numai de dincolo de dealuri Părea c-auz un sunet. ALEXANDRESCU, P. 140. Pe dincolo = în partea cealaltă (trecînd de-a curmezișul sau pe ocolite), prin cealaltă parte. Ochii ei, dacă m-ar fi țintuit un sfert de ceas, mi-ar fi găurit fruntea ș-ar fi trecut pe dincolo. DELAVRANCEA, la TDRG. ♦ (În credințele religioase) În lumea cealaltă, în lumea de apoi. Cel ce în astă lume a dus numai durerea Nimic n-are dincolo, căci morți sînt cei muriți. EMINESCU, O. I 59. 2. (În corelație cu «ici», «aici», «colo» și alte adverbe de loc, uneori precedat de «mai») În altă parte. Umblu de colo-colo; o rugăciune ici, o aghiazmă dincolo. SADOVEANU, P. M. 167. [Micul orășel] abia... începuse... a se împlini ici cu gardul unei colibe de vecin, mai colo cu ulucele unei căscioare... mai dincolo cu zidurile unei case de boier. ODOBESCU, S. I 109. ◊ (Precedat de prep. «pe», arată locul în sens mai larg, mai puțin precis).Se ițește el pe colo, se ițește pe dincolo, dar pace bună! iezii nu-s nicăieri. CREANGĂ, P. 24. ◊ Loc. adj. și adv. Așa și pe dincolo = așa cum s-a spus mai sus, în felul care se cunoaște sau într-un fel pe care vorbitorul (din anumite motive) nu vrea să-l spună; așa și așa. Cînd trei îți zic că ești așa și pe dincolo, așa și pe dincolo te socoate lumea întreagă. La TDRG. – Accentuat și: dincolo. – Variantă: (regional) dincolea (ANT. LIT. POP. I 80) adv.

CLĂTINA, clatin, vb. I. 1. Tranz. A mișca (puțin, lin) într-o parte și într-alta, a face să se agite (ușor), a legăna. Soarele căzuse, stins și livid, îndărătul aburilor și un vînt rece clătina stuful și trestiile înalte. DUMITRIU, N. 289. Gheorghe îl clătină tare, ca să se deștepte. VLAHUȚĂ, O. AL. 104. Brazii suspinau Și-a lor crengi le clătinau. ALECSANDRI, P. II 186. Peste deal, peste colină, Este-o creangă de măslină, Suflă vîntul și-o clatină Din vîrf pînă la tulpină. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 252. ◊ Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «din» sau «de») Cînd oi clătina din funie, voi să știți că eu voi fi aice și că doresc să mă trageți afară. SBIERA, P. 84. Și-a dat drumu... în lumea cealaltă... spunîndu-le să scoată leagănul afară cînd va clătina el de frînghie. ȘEZ. II 52. ◊ Expr. A clătina din cap (sau, tranz. capul) = a-și mișca capul într-o parte și în alta, în semn de mirare, de îndoială, de descurajare etc. Ion clătină din cap și dădu să iasă. DUMITRIU, V. L. 20. Am clătinat din cap; socoteam că l-am pus în încurcătură. SADOVEANU, N. F. 55. Alții, de mirare, Cu mîna la gură capul clătina. ALECSANDRI, P. A. 49. Ivan se depărtă clătinînd din cap. NEGRUZZI, S. I 66. ◊ Refl. Frunzișurile vechi... se clătinau numai sub picăturile ploii. DUMITRIU, V. L. 16. Fulgera și bubuia, de se clătina oalele-n cuie. RETEGANUL, P. I 19. Frunza codrilor nu se clătina și tăcerea neturburată își întinsese pretutindeni nețărmurita ei stăpînire. HOGAȘ, M. N. 165. Ușa... se clătina scîrțîind în vînt. EMINESCU, N. 38. 2. Refl. A șovăi în mers, în mișcare, a se împletici (de slăbiciune, din cauza beției etc.). Se ridicară clătinîndu-se, beți de somn. DUMITRIU, V. L. 87. Am simțit că mă clatin și că nu mai pot să înaintez. SAHIA, N. 58. Se clatină rărite șiruri lungi de bătălie. EMINESCU, O. I 148. ♦ Fig. A șovăi, a ezita. Inimă slabă, așa ca să se clatine... de te miri ce, n-avea cuvioasa. VLAHUȚĂ, O. A. 138. ♦ (În regimul capitalist, despre negustori sau case de comerț) A fi într-o situație materială critică, pe cale de a da faliment. A aflat negustorimea că se clatină rău Kir Ianulea. CARAGIALE, O. III 39. 3. Tranz. A mișca din loc, a urni, a clinti. Puse umărul și clătină bolovanul din loc. – Variante: (învechit și regional) cletina (TEODORESCU, P. P. 414), cletena (ISPIRESCU, L. 88) vb. I.

LUME¹, lumi, s. f. I. 1. Totalitatea celor existente în realitate; univers, cosmos. În aer rumene văpăi Se-ntind pe lumea-ntreagă. EMINESCU, O. I 171. Atîta-s de supărat Cumu-i ceriul înnorat... De-ar fi lumea de hîrtie, I-aș da foc într-o mînie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 221. ◊ Loc. adv. De cînd (e sau îi sau cu) lumea (și pămîntul) = de (sau din) totdeauna; (mai ales însoțind un verb în construcții negative) vreodată, niciodată. Se duse și el ca toată suflarea de pe pămînt, de pare că n-a fost de cînd lumea și pămîntul. ISPIRESCU, L. 42. Vede și el ceea ce nu se mai văzuse și nu se mai auzise de cînd lumea și pămîntul. CREANGĂ, P. 159. Și în acea zi se vor auzi mai multe vaiete de cum s-au auzit de cînd lumea. RUSSO, O. 28. Cît (e sau îi) lumea (și pămîntul) = (mai ales însoțind un verb în construcții negative) a) veșnic. Doar n-am a trăi cît lumea. CREANGĂ, P. 186; b) (după negație) niciodată, nicăieri. Alt stăpîn în locul meu nu mai face brînză cu Harap-Alb, cît îi lumea și pămîntul. CREANGĂ, P. 230. Mîndră ca dumneata Nu-i nime cîtu-i lumea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 25. (Regional) Pînă-i lumea = veșnic, pentru totdeauna; (mai ales însoțind un verb în construcții negative) niciodată. Eu mă duc, mîndruță, duc... Nu mai vin pînă-i lumea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 114. ◊ Expr. Lumea de pe lume = totul, orice. Pentru altul n-aș face-o, să știu că mi-ar da lumea de pe lume. CREANGĂ, P. 162. Nici pentru toată lumea (sau pentru nimic în lume) = cu nici un preț. Buzduganul ista îl avem lăsat moștenire de la strămoșul nostru; și nu-l putem da nici pentru toată lumea. CREANGĂ, P. 57. Că doar nu piere lumea, se zice atunci cînd vrei să convingi pe cineva că un anumit lucru nu e prea greu de făcut, nu cere un sacrificiu sau o grabă prea mare. Parcă toată lumea e (sau ar fi) a lui, se zice despre cineva care este foarte fericit. O ducea tot într-un cîntec, de parcă era toată lumea a lui. CREANGĂ, P. 299. 2. Ansamblu de corpuri cerești format din sori, planete și planetoizi și constituind un sistem; sistem solar, sistem planetar. Întreg edificiul concepțiilor noastre asupra sistemului planetar și în genere asupra originii lumilor din univers se clatină sub riguroasele lovituri ale teoriilor contemporane. MARINESCU, P. A. 36. Colonii de lumi pierdute Vin din sure văi de chaos. EMINESCU, O. I 132. Tu, Ileană Cosinzană, Suflețel fără prihană Și tu, soare luminate... Ceriul să cutreierați Lumile să luminați. ALECSANDRI, P. P. 29. ◊ (Determinat prin «de stele») Cerul cu lumea lui de stele se resfrîngea în apă ca într-o oglindă neagră... BART, E. 251. Puține sînt la număr aceste lumi de stele. ALEXANDRESCU, P. 24. 3. Pămîntul, globul pămîntesc (cu întreaga lui viață animală și vegetală). A început să-i făgăduiască toate bunurile din lume. ISPIRESCU, L. 2. Trec în stoluri rîndunele... Și se duc pe rînd, pe rînd, Zarea lumii-ntunecînd. EMINESCU, O. I 214. Cu tine m-aș duce în fundul lumii, dar cum să facem? ALECSANDRI, T. I 204. Mîndra mea, pe lume una cumu-i între stele luna! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 35. ♦ Loc. adv. În (sau prin) toată lumea (sau lumea toată) = pretutindeni, oriunde, peste tot. Împăratul a dat de știre... în toată lumea. CREANGĂ, P. 77. S-a dus vestea în toată lumea. id. ib. 218. În (sau din) fundul lumii sau (de) peste lume = (de) foarte departe. Din fundul lumii, mai din sus, Și din Zorit și din Apus... Venit-au roiuri de-mpărați. COȘBUC, P. I 55. ◊ Expr. A se duce (sau a fugi, a pleca) în (toată) lume(a) sau în lumea largă = a pleca departe fără să se știe unde (pentru a scăpa de un necaz, a căuta pe cineva sau ceva etc.). În sfîrșit, s-a hotărît a se duce în toată lumea, să-și caute bărbatul. CREANGĂ, P. 89. Apoi pleacă iar în lume năzdrăvanul cel voinic. EMINESCU, O. I 79. Hai ș-om fugi în lume, Doar ni s-or pierde urmele Și nu ne-or ști de nume. id. ib. 176. De urît m-aș duce-n lume, Dragostea capu mi-l pune. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 9. A(-și) lua (sau a apuca) lumea-n cap = a pleca (departe) părăsindu-și casa, locul de origine. Pînă nu se va scula încă Pepelea, să apucăm lumea-n cap și să-l lăsăm pe dînsul aice. SBIERA, P. 17. Pleacă pentru vreme lungă, fuge, lumea în cap ia. PANN, P. V. II 124. A umbla prin lume (sau a cutreiera (toată) lumea) = a călători mult și în locuri diferite, a umbla de colo-colo, a colinda. Sînt nevoit să cutreier toată lumea. ISPIRESCU, L. 2. Cînd te-i sătura tu de umblat prin lume, atunci să vii să slujești și la poarta mea. CREANGĂ, P. 300. A lua lumea de-a lungul (și de-a latul) = a cutreiera toată lumea, a se duce peste tot. A dormi Ca dus de pe lume = a dormi dus. II. 1. Populația globului pămîntesc, neamul omenesc, omenirea întreagă. Eu răzvrăteam imperii, popoarele cu gîndul... Visînd că toată lumea îmi asculta cuvîntul. EMINESCU, O. I 88. Le pare zea Venus cînd a ieșit din unde, Ca să arate lumii frumosul ideal. ALECSANDRI, P. A. 109. Idei drepte și înalte... Vor vedea lumina zilei; și în formă de mari fapte... Lumii se vor arăta. ALEXANDRESCU, P. 139. 2. Categorie de oameni, grup social considerat din punctul de vedere al profesiunii practicate, al culturii, al felului de viață etc. și care prezintă trăsături specifice. V. societate. Lumea artiștilor. Lumea savanților. ▭ Fără prea mare cheltuială și fără să-și angajeze vechea firmă populară în lumea moașelor, pensionarilor... pregătea armele de asalt pentru un portofoliu ministerial. C. PETRESCU, C. V. 159. ◊ (Poetic) Cu Creangă, Eminescu era întors din nou în lumea moșilor sfătoși din vremea copilăriei. CĂLINESCU, E. 311. ◊ (Reflectînd concepția de clasă a burghezo-moșierimii) Lumea bună (sau mare, înaltă) = vîrfurile claselor exploatatoare. V. bun⁴ (VIII). Om (sau femeie) de lume = persoană din clasa exploatatoare considerată distinsă, manierată etc. în cadrul acestei clase. 3. Oameni, mulțime, public, societate, mediu social. A fost odată un om care toată viața lui nu s-a putut potrivi cu lumea. CARAGIALE, P. 11. Pe unde trecea, lumea din toate părțile îl înghesuia. CREANGĂ, P. 228. Lumea-l crezuse mort pe Făt-Frumos. EMINESCU, N. 27. ◊ Loc. adv. De ochii lumii v. ochi. ◊ Loc. adj. Ca lumea = cum trebuie, cum se cade. E vorba să se facă un pod ca lumea. SADOVEANU, M. C. 182. ◊ Expr. În rînd cu lumea = la fel cu ceilalți oameni, așezat, cu rost. Vreu... să te văd om ca toți oamenii în rînd cu lumea. CREANGĂ, P. 162. Lume(a) (toată) de pe lume = mulțime nenumărată, oameni mulți (și de pretutindeni). S-a adunat lumea de pe lume la această mare și bogată nuntă. CREANGĂ, P. 102. Lumea toată de pre lume Ne-a și pus urîte nume. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 65. O lume (toată sau întreagă) = mulți oameni, o mulțime de persoane. O lume-ntreagă mi-a rămas în urmă Cu goana ei pripită după viață. GOGA, C. P. 68. O lume se plîngea de nedreptățile ce făcea. ISPIRESCU, U. 68. O lume toată-nțelegea – Tu nu m-ai înțeles. EMINESCU, O. I 191. A purta lumea pe degete = a induce în eroare, a înșela, a-și bate joc. Să-i strîmbi gîtul oleacă, să se învețe ea de altă dată a mai purta lumea pe degete. CREANGĂ, P. 267. A ieși în lume = a se duce printre oameni, în societate, a lua contact pentru prima dată cu oameni și situații noi. Bucură-te dar și te veselește, dragă Marghioliță, că în curînd ai să ieși și tu în lume. ALECSANDRI, T. I 36. Gura lumii v. gură. A ajunge (sau a fi) de rîsul lumii = a ajunge (sau a fi) într-o situație înjositoare, degradantă; a se face de rîs. III. 1. Mediu în care se desfășoară existența umană; viață, existență. Cîte n-am văzut și eu De atunci pe lume. COȘBUC, P. I 262. Ce mai la deal la vale? Așa e lumea asta. CREANGĂ, P. 233. Ții tu minte cîte-n lume-ai auzit? EMINESCU, O. I 134. ◊ Expr. A veni pe lume = a se naște. A se duce (fiecare) în lumea lui = a-și vedea (fiecare) de treburile sale, a se retrage. Pe urmă m-am dus în lumea mea cu Ioniță. Atîta am avut și eu drag pe lume, și m-am dus cu el. SADOVEANU, O. V 8. Nu știe pe ce lume e (sau se află) = a) nu știe nimic din ce se întîmplă; b) e foarte fericit. A-i fi (cuiva) lumea dragă (sau dragă lumea) = a) a-i fi dragă viața, a-i plăcea să trăiască. Tuturor li-i dragă lumea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 221; b) a avea multă plăcere să..., a fi foarte plăcut să... Fata împăratului se făcu un flăcău de-ți era dragă lumea să te uiți la el. ISPIRESCU, L. 30. Cînd ți-e lumea mai dragă v. drag². Zi-i lume și te mîntuie = ce mai la deal la vale; asta e, n-ai ce(-i) face. Zică cine-o zice și cum a vrea să zică, dar cînd este să dai peste păcat, dacă-i înainte te silești să-l ajungi... Vorba ceea: zi-i lume și te mîntuie. CREANGĂ, P. 223. ♦ Viață laică, viață care satisface necesitățile și plăcerile naturale ale omului, viață veselă, liberă. Sus, în deal, la mănăstire Plînge sora-ntr-o grădină... Dup-a lumii fericire. ALECSANDRI, P. I 15. Plecasem să mă duc la vro sehăstrie, să fug de lume. NEGRUZZI, S. I 67. De desfătările lumii poftele mele lipsite, Nu mai au nici o plăcere, nu mai au nici o pornire. CONACHI, P. 104. ◊ Cîntec de lume = poezie de dragoste însoțită de melodie. Îl plimba cu dînsul noaptea în butcă... de-i cînta cîntece de lume. GHICA, S. 56. 2. (În expr.) Lumea albă = (în basme) viață pămîntească în care trăiesc oamenii. De cînd sînteți pe lumea asta albă, voi ați îmblat cu furca, cu acul, cu războiul. ISPIRESCU, L. 12. Lumea neagră = (în basme) presupusa viață subpămînteană în care ar trăi duhurile necurate, rele, diavolii. Ca să mergi de pe lumea albă în lumea neagră, trebuie să-ți dai drumul prin fîntîna zmeilor. ȘEZ. II 202. Lumea de apoi (sau lumea cealaltă, ceea (rar cea) lume) = a) (în concepțiile mistico-religioase) presupusa viață de după moarte. Muri după ce mîncă trei oi fripte și bău o balercă de pelin, zicînd că nu trebuie să se ducă pe ceea lume flămînd și însetat. NEGRUZZI, S. I 247; b) (în basme) celălalt tărîm. După ce simțiră că fiul oii a ajuns pe cea lume și s-a scoborît din leagăn, traseră leagănul afară. RETEGANUL, P. I 65. 3. Ansamblu, totalitate, mediu, viață. Lumea vegetală. Lumea animală.

TRIMITE, trimit, vb. III. Tranz. 1. (Și în forma trimete) A dispune (printr-un ordin sau printr-o rugăminte) ca cineva să se ducă undeva. Talpa-iadului, cum aude despre această minunăție, trimite slujnica degrabă să-i cheme femeia. CREANGĂ, P. 96. În zadar ca s-o mai cate tu trimiți în lume crainic. EMINESCU, O. I 83. Obștea ne-a trimis pre noi să-ți spunem că norodul nu te vrea. NEGRUZZI, S. I 139. Am vorbit cu doi feciori Să-mi trimită pețitori. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 447. (Absol.) Auzind împăratul că este la un sat aproape un unchiaș dibaci, a trimis să-l cheme. ISPIRESCU, L. 1. Am trimis după doctor. NEGRUZZI, S. I 62. ◊ Expr. (Familiar) A trimite (pe cineva) pe cealaltă lume (sau în rai) = a ucide. Oricum a fi, sînt sigur că te trimit în rai cu cerga-n cap. ALECSANDRI, T. I 206. A trimite (pe cineva) la plimbare = a nu sta de vorbă cu cineva, a refuza o convorbire cu cineva; a da pe ușă afară, p. ext. a concedia din slujbă. A fost prins și trimis la plimbare. PAS, Z. I 286. A trimite (pe cineva) la dracul (sau de la dracul la tată-său) v. drac (1). A trimite (pe cineva) în gura tunului v. gură (II 2). A trimite (pe cineva) la urmă = a trimite pe cineva (escortat de forța publică) la locul de unde este originar. Guvernul găsise mijlocul să scape de unii dintre muncitorii care se bucurau de încrederea tovarășilor lor și erau mai hotărîți în luptă: îi trimetea la «urmă». PAS, Z. IV 216. A trimite (pe cineva) în judecată = a intenta (cuiva) proces. A trimite (pe cineva) la închisoare (la temniță, la ocnă sau la sare) = a pedepsi (pe cineva) cu închisoarea. Tîlharii au fost trimiși la sare. PAS, Z. I 162. Nu era vorbă de nimic altă decît de a trimite la ocnă pe șese beceri. NEGRUZZI, S. I 287. ♦ A dispune ca un vehicul să plece cu o destinație precisă. Dacă vrea boierul să mergem la dînsul, apoi să trimeată căruța după noi. SBIERA, P. 264. Îndată le-au trimes un caic spre ajutor. DRĂGHICI, R. 11. 2. A delega, a alege (într-un organ reprezentativ sau de conducere). Alegerile vor da putința maselor să trimită în fruntea organelor locale ale puterii de stat zeci și zeci de mii de gospodari pricepuți. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2797. 3. A îndrepta (pe cineva) să consulte un text în legătură cu o anumită problemă. Mi-aș permite asemenea să trimit pe d. Panu la articolul meu «Mișcarea literară și științifică». GHEREA, ST. CR. III 152. 4. (În credințele mistice, despre divinități sau alte forțe supranaturale) A face să vie, să se arate, să se manifeste. El pricepe visul că-i trimis de la profet. EMINESCU, O. I 144. Dumnezeu... a trimis ploaie și vînt. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 186. 5. A dispune ca un obiect să fie dus, transportat, predat la o destinație anumită. V. expedia. Trimit banii, cu care n-am ce face, pe două adrese cunoscute. CAMIL PETRESCU, U. N. 380. Plecă și-mi trimise o cafea cu lapte și două cornuri. DELAVRANCEA, H. T. 67. Îmi trimisese drăguța doi cozonaci calzi de paști. ALECSANDRI, T. I 382. Măi bădiță, de departe, Mai trimite-mi cîte-o carte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 117. ◊ Fig. Ea-i trimite un zîmbet discret de prietenie și de încurajare. VLAHUȚĂ, O. AL. II 65. Cucule, pasere sură, Să nu-mi cînți pe arătură, Ci să-i cînți mîndrei pe șură, Să-mi trimit-un pic de gură. HODOȘ, P. P. 41. Măi bădiță, bădișor, Nu-mi trimite-atîta dor Pe gurile tuturor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 116. 6. Fig. A transmite prin cineva vești, porunci; a face cuiva o comunicare prin cineva. Vorbă mi-a trimis mîndra Să mă mai duc pe la ea. ANT. LIT. POP. I 148. ◊ Expr. A trimite (cuiva) sănătate = a ura (cuiva) sănătate prin intermediul altuia. – Prez. ind. și: (regional) trimiț (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 405). – Forme gramaticale: perf. s. trimisei, part. trimis. - Variante: trimete, trămite (ODOBESCU, S. II 511) vb. III.

PUNE, pun și (regional) pui, vb. III. 1. Tranz. (Cu privire la lucruri) A așeza, a face să stea undeva. Într-un colț al geamlîcului stau puse la soare cîteva clondire mohorîte. BASSARABESCU, V. 7. Vine-ncet, pe ochi îmi pune mîinile ei mici și moi. COȘBUC, P. I 117. Papa cu-a lui trei coroane, puse una peste alta. EMINESCU, O. I 146. (Absol.) De unde să iei dacă n-ai pus? CREANGĂ, P. 125. (Poetic) Iarna tristă-mbracă Streșinile somnoroase, Pune văl de promoroacă Peste pomi și peste case. TOPÎRCEANU, B. 70. Un vis fantastic veni și-și puse asupră-mi negrele sale aripi. NEGRUZZI, S. I 60. ◊ Expr. A pune pe hîrtie v. hîrtie. A pune (o melodie) pe note = a transpune (o melodie) pe note muzicale. A pune iscălitura = a semna, a iscăli. A pune (un bun imobil) pe numele cuiva = a da cuiva un bun în proprietate, înscriindu-l ca proprietar cu forme legale. A pune aprobarea = a aproba ceva în scris. Cînd e gata dosarul? Să-ți pun aprobarea, că numai al dumitale lipsește. V. ROM. august 1953, 38. A-i pune cuiva un lucru (dinainte) = a așeza un lucru în fața cuiva (invitîndu-l să se servească de el); fig. a-i da cuiva o idee, a-i aduce o știre, o informație. Stanca i-a și pus dinainte, o dată cu mîncarea de prînz, veste proaspătă că soru-sa Nastasia ar fi căzut într-un puț. SADOVEANU, M. C. 144. Eu îi pun zamă de pui. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 462. A pune la picioare = a oferi. A pune mîna (pe cineva sau ceva) v. mînă. A pune mîinile pe piept v. mînă. A pune stăpînire (pe cineva sau ceva) = a deveni stăpîn, a se face stăpîn (cu forța). Ia ascultați, măi, dar de cînd ați pus voi stăpînire pe ruine, zise Gerilă. CREANGĂ, P. 253. (Poetic) Pe toate pune stăpînire al voastră inimă măiastră. CERNA, P. 15. A pune piciorul (undeva) = a sosi (undeva); a pătrunde. Și printre mii de săbii și mii de archebuze. Ei pun picioru-n lagăr. ALECSANDRI, P. III 222. A pune gura (pe ceva) = a mînca. Numai atuncea punea gura pe iarbă, cînd Pepelea era foarte ostenit și înceta puțintel de a zice. SBIERA, P. 8. A pune ochii (sau, mai rar, ochiul) pe cineva sau pe ceva = a) a se opri cu interes asupra cuiva sau a ceva, a dori să obții, să ajungi la... În lipsă de bani, puseseră ochii pe 4000 lei trimiși de la Brussa cu o destinație specială. BĂLCESCU, la GHICA, A. 566. Am hotărît să-l însor, și-ți mărturisesc că mi-am pus ochiul pe duduca Adela. ALECSANDRI, T. I 344; b) a supraveghea pe cineva pentru a-l prinde cu o greșeală, pentru a-l pedepsi. A pune ochii (sau privirea, nasul, capul) în pămînt = a avea o atitudine modestă, sfioasă, plecîndu-și privirile; a se rușina, a se sfii. Și cînd i-a spus Flăcăul cel dinții cuvînt, Ea se uita speriată-n vînt, Și ca certat-apoi și-a pus Privirile-n pămînt. COȘBUC, P. I 281. Eu răspund dintr-un cuvînt, Fărsă pun ochii-n pămînt. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 44. A-și pune pielea în saramură v. piele. A pune osul = a munci din greu. Cînd rămîi văduv cu un băiat de unsprezece ani și cu o fetiță de șapte, trebuie să pui osul de vrei să nu te mănînce sărăcia. REBREANU, P. S. 135. A pune umărul = a ajuta pe cineva în muncă. A pune gînd sau a-și pune în (sau de) gînd (sau în cap, în minte) = a avea intenția de a..., a plănui să..., a decide, a hotărî. Au fost și mai înmărmuriți aflînd că el și-a pus în cap să plece pe jos, ca turist. PAS, Z. I 180. Știind necazul meu, Mi-a zis Fir a lui Sulcină: «Ce ți-ai pus în gînd, tu Nină? Poate-n rîs te-a supărat Șandru doară». COȘBUC, P. II 213. Și-a pus în gînd să descopere vicleșugul babei, creangă, P. 98. (Mold.) Pune-ți în gînd că... = află, închipuie-ți, imaginează-ți că... Pune-ți în gînd, părinte ispravnice, că am un frate care de cîteva zile s-o făcut nevăzut de la leș. ALECSANDRI, T. I 222. A pune o vorbă (sau un cuvînt) = a interveni în favoarea cuiva. Amicul meu... mă roagă să pun o vorbă bună în favoarea lui. CARAGIALE, O. II 292. Poate și eu am pus un cuvînt, că te știam nevoiașă. CONTEMPORANUL, VI_I 500. A pune o vorbă (sau o expresie etc.) în gura cuiva = a atribui cuiva o vorbă, o expresie; (despre autori) a face ca un personaj să se exprime într-un anumit fel. Chiar unele forme gramaticale... cum este perfectul simplu, sînt întrebuințate de scriitor nu numai pentru a le pune în gura eroilor munteni... ci pentru a-și exprima nemijlocit și precis gîndurile sale de povestitor. L. ROM. 1953, nr. 2, 41. A pune coarne = a) a face o relatare cu adaosuri exagerate sau neverosimile, a înflori. De cîte ori îl spune [basmul] ii mai pune coarne, îl mai lungește. STANCU, D. 46; b) a-și înșela soțul. A pune problema (sau problemele) = a prezenta, a înfățișa, a aduce în discuție un subiect, o temă. Mihail Sadoveanu s-a rostit în numeroase rînduri în problema progresului limbii noastre literare, demonstrînd cu măiestrie cum trebuie puse și rezolvate în chip just problemele de bază ale limbii literare. L. ROM. 1953, nr. 2, 35. A pune concluzii v. concluzie. A pune (un subiect, o chestiune etc.) pe tapet = a aduce (un subiect) în discuție. Puneau pe tapet respectarea demnității umane și traduceau în fapt spiritul de solidaritate. PAS, Z. IV 57. A pune (ceva) înainte = a aduce în față, a aminti de ceva. Știu că ai să-mi pui înainte prieteșugul. CONACHI, P. 86. Și-mi tot pune înainte Cîte nu-mi trece prin minte. TEODORESCU, P. P. 335. A pune că... = a admite o ipoteză, a presupune. Să punem că mai întîi începe unul... încep mai mulți a cugeta la mijloacele întreprinderii. GHICA, A. 687. Unde (mai) pui că... = fără a mai socoti că... Pe urmă, unde mai pui... că țara-i împănată cu oșteni de-ai noștri. SADOVEANU, O. VII 26. Unde pui... = gîndește-te la... socotește și... Apoi unde pui d-ta gîndul ce-l muncea groaznic. ISPIRESCU, L. 234. Cîți domnitori și mitropoliți s-au rînduit la scaunul Moldovei, de cînd e țara asta, au trebuit să treacă măcar o dată prin Humulești spre mînăstiri. Apoi unde pui cealaltă lume care s-a purtat prin satul nostru. CREANGĂ, A. 73. A pune foc = a aprinde, a incendia. Să-l luăm cu noi să puie foc! Să puie foc cu mîna lui. DUMITRIU, B. F. 71. Tăie cu sabia o mare mulțime de copaci, din care făcu o grămadă de nu-i putea da nimeni de seamă și-i puse foc. ISPIRESCU, L. 138. (Fig.) Mă-ntîlnii c-o copiliță, Tînără ca o mlădiță; Eu am rîs și ea n-o rîs, Foc Va inimă mi-o pus. ȘEZ. III 59. A pune ceva la foc = a expune la căldura focului ca să se încălzească sau (fiind vorba de alimente) să fiarbă; a încălzi. Tu să pui baia la foc. BIBICESCU, P. P. 388. A pune (o piesă) în scenă = a face regia și montarea linei piese de teatru. (Rar) A pune (cuiva) sînge rău la inimă = a face (cuiva) inimă rea, a supăra, a necăji (pe cineva). Oamenii, cum îs oamenii, ca să-i puie sînge rău la inimă... au început a porecli pe moș Nichifor și a-i zice: Nichifor Coțcariul. CREANGĂ, P. 136. ♦ A cîștiga în greutate. Am pus șase kilograme numai astă-iarnă. C. PETRESCU, C. V. 207. 2. Tranz. A așeza pe cineva într-un loc, a face pe cineva să stea (jos). Îl apăsau pe umeri și-l puneau cu sila pe scaun. BASSARABESCU, V. 5. Îndată au și fost de față părinții împărătesei lui și crescătorii săi, baba și moșneagul... pe care i-au pus în capul mesei. CREANGĂ, P. 102. Ea-l luă de braț și-l duse Printre șalele întinse Și la mîndre mese-l puse. EMINESCU, L. P. 153. ◊ Expr. A pune (pe cineva) jos = a doborî, a trînti la pămînt. Dacă mă iau la trîntă cu băieții, cei mai mulți dintre ei mă pun jos. STANCU, D. 313. A pune pe cineva sub sabie (sau a pune capul cuiva sub picior, (rar) a pune cuiva capul) = a ucide, a răpune. Măria-sa... a ținui tot înainte, ca dintr-o săgeată, izbindu-i pe delii și punîndu-i în scurtă vreme sub sabie pe cei mai mulți. SADOVEANU, P. J. 760. Mi-ar pune capul sub picior, Să poată. COȘBUC, P. I 128. De urît m-aș duce-n lume, Dragostea capu mi-l pune. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 9. A pune bine (pe cineva) = a-i face cuiva un rău, a-l lucra, a-l aranja. A-și pune capul pentru cineva = a-și pune viața în pericol pentru cineva. Să-mi pun capul pentr-o Lină, Să mă fac un om pribag! Ieși din neguri, lună plină, Să mă vezi la Lina-n prag. COȘBUC, P. I 50. A (sau a-și) pune capul, se zice cînd cineva e absolut sigur de un lucru, cînd garantează cu toată hotărîrea. Asta nu mai e nebunie; e complot... – Pun capul că e complot. V. ROM. august 1953, 63. Cu Aspazia nu merge, ea pricepe, miroase, uite, ea-și pune capul că e ceva la mijloc. VLAHUȚĂ, O. AL. II 71. A pune (pe cineva) la zid = a împușca (în urma unei sentințe de condamnare); fig. a osîndi, a blama, a înfiera. Dacă nu-l putem pune la zid, îl ucidem moral. C. PETRESCU, A. 414. ♦ Refl. (Despre ființe) A lua loc undeva, a se instala undeva sau pe ceva. Eu vreau să mă pun lîngă sobă. SADOVEANU, O. I 337. S-au pus la cină. COȘBUC, P. I 249. Tot aici ești Ivane, tot? – Ba bine că nu, zise Ivan, făcînd stînga-mprejur și puindu-se drept în calea morții. CREANGĂ, P. 314. Vine cucul de trei zile Peste văi, peste movile Și n-are un’să se puie. S-ar pune pe-o rămurea Aproape de casa mea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 213. ◊ (În contexte figurate) Pe inimu-i de-atuncea s-a pus o neagră pată. EMINESCU, O. I 96. Un nor amețitor veni și se puse pe ochii mei. NEGRUZZI, S. I 54. Necazul și voia rea S-au pus la inima mea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 214. ◊ Expr. A se pune bine cu (sau pe lîngă) cineva = a intra în voia cuiva, a se face plăcut, a linguși (pentru a obține avantaje). Își dăduse toată silința să se puie bine cu dînsul, și nici nu nimerise rău. SLAVICI, O. I 233. A se pune în vorbă (cu cineva) = a începe o discuție, a vorbi. Pînă una alta pune-te d-ta în vorbă cu maestrul... despre afacerea asta. CARAGIALE, O. VII 290. ◊ Refl. A se urca într-un vehicul, a se îmbarca. Se puneau în vapor și veneau pe la Giurgiu. GHICA, S. XVII ♦ Refl. A sosi, a se fixa undeva; a așterne. Tocmai în ăst an se puse o iarnă grea. Trosneau pomii în grădină. DELAVRANCEA, H. TUD. 24. Omătul se pusese pe unele locuri pînă la brîu. CREANGĂ, A. 30. 3. Tranz. A așeza pe cineva într-o situație (nouă), a aduce într-o împrejurare neașteptată. Harap-Alb, văzîndu-se pus în încurcată, nu mai știa ce să facă. CREANGĂ, P. 270. ♦ (Cu privire la abstracte) A atribui, a lega de... Boala fu pusă în seama hranei proaste. PAS, Z. III 255. A pune arta în interesul unei clase nu înseamnă a o înjosi. IONESCU-RION, C. 43. ♦ A așeza, a situa pe cineva într-un rang, într-o demnitate, într-o slujbă; a fixa cuiva locul, poziția între mai mulți. În fruntea bănuiților puseră pe pîndarii arendașului Cosma Buruiană. REBREANU, R. I 99. Cînd voi m-ați pus peste codru, dîndu-mi în mînă securea, Juratu-mi-ați să m-asculte lunca, drumul și pădurea. HASDEU, R. V. 69. Nu uita a-mi aduce curcanul cel bătrîn, c-am să-l pun în slujbă. ALECSANDRI, T. I 180. ◊ (Urmat de un complement care arată destinația) Pe babă, de milă, a pus-o găinăriță. CREANGĂ, P. 70. De-ar fi-n lume-un stat de mițe, zău! că-n el te-aș pune vornic. EMINESCU, N. 43. ◊ Refl. Se puseră unul popă și altul nănaș. RETEGANUL, P. IV 74. Ieremia Movilă... spînzură pe Răzvan-vodă și se puse în locul lui domn al Moldovei. ISPIRESCU, M. V. 33. Moș Nichifor nu era dintre aceia care să nu știe «că nu-i bine să te pui vezeteu la cai albi și slugă la femei». CREANGĂ, P. 107. ♦ A orîndui, a impune cuiva un șef, un conducător. Împărți poporul în pîlcuri-pîlcuri și le puse căpitani tot unul și unul. ISPIRESCU, M. V. 10. 4. Tranz. A așeza pe cineva sau ceva într-un. anumit fel, într-o anumită poziție. Îi plăcea să-i pună [pe copii] în genunchi. PAS, Z. I 111. Pune poalele în brîu, își suflecă mînecele... și s-apucă de făcut bucate. CREANGĂ, P. 29. Și mi-i pun spate la spate. ȘEZ. II 182. Și-n genunchi îl pune Și capu-i răpune. ALECSANDRI, P. P. 67. (Refl.) Băietul se pune ciobănește, într-un genunchi. CREANGĂ, P. 153. ◊ Expr. A-și pune viața în primejdie = a-și primejdui viața. Dragul mamei, drag! Nu-ți pune viața în primejdie. CREANGĂ, P. 79. A pune (fire, fibre) în două (sau în trei, în patru etc.) = a forma un mănunchi din două, trei, patru fire (pentru a obține un fir mai trainic). Pune-l [fuiorul] în trei pentru feștilă. SEVASTOS, N. 9. ♦ A atîrna. Colivia cu pasărea o puse în pălimarul despre grădină. ISPIRESCU, L. 80. Își puse în cui paltonul. EMINESCU, N. 35. ◊ Expr. A-și pune pofta-n cui v. cui. ♦ (Uneori determinat prin «la loc») A așeza în locul sau în poziția unde a fost mai înainte sau unde trebuie să stea. I-am luat în pripă scara. Ea mă-njură: «Ești nebun? Pune scara!». COȘBUC, P. I 201. I-au dat jumătatea de inimă, spunîndu-i și cum s-o pună la loc. SBIERA, P. 137. N-apuc-a merge nici douăzeci de prăjini și prrr! se rupse un capăt!... Pînă-i îmbuca d-ta ceva... eu am și pus capătul. CREANGĂ, P. 124. 5. Tranz. (Cu privire la valori bănești) A depune (în păstrare, spre fructificare, spre a fi cheltuit etc.); a adăuga. V. învesti. Să pună el banii cîți lipseau, în dreaptă tovărășie. C. PETRESCU, Î. II 208. (Ironic) La Paris... v-ați pus averea, tinerețele la stos. EMINESCU, O. I 151. ◊ Expr. A pune mînă de la mînă v. mînă. A pune (ceva) bine (sau la păstrare) = a păstra, a cruța, a ține de rezervă. Prilejul cel mai bun este acum cînd e o economie pusă la păstrare sub saltea. PAS, Z. I 242. Puneam banul bine. Și un ban peste altul fac doi, peste doi, dacă pui altul, fac trei. DELAVRANCEA, H. T. 17. La grajdul meu să te duci Și pe roșul să-mi aduci... Că mi-e roșul cam ascuns, La bună păstrare pus. TEODORESCU, P. P. 533. (În contexte figurate) Io plec, mîndră, de la tine, Inimioara mea-ți rămîne, Ia-o tu ș-o pune bine. HODOȘ, P. P. 79. A pune deoparte = a alege dintre mai mulți pentru a izola sau pentru a rezerva; a economisi. Mă, Stancule, ce-i al tău, vorba aia, îl punem deoparte. PREDA, Î. 160. Scoate un paloș și un buzdugan... se apucă de le grijește bine și le pune deoparte. CREANGĂ, P. 194. Turcii scrum că se făcea Și Badiul se apuca Cu lopata de-i strîngea: Oasele, cîte găsea, Tot d-oparte le punea. TEODORESCU, P. P. 549. (Absol.) Dacă aveam de lucru în șir, poate puneai deoparte pentru băiat ca să-l înscrii la toamnă. PAS, Z. I 249. A pune preț = a oferi un preț mare; p. ext. a socoti drept valoros, meritos. Pe viața-i puneam un preț mare. ALEXANDRESCU, M. 79. 6. Tranz. A fixa o acțiune la un anumit termen. Să punem ședința... pentru mîine la douăsprezece. E bine? V. ROM. august 1953, 58. 7. Tranz. A așeza, a stabili, a orîndui (impozite, dări). Ne fac legi și ne pun biruri. EMINESCU, O. I 150. Pui biruri mari pe țară cum n-au mai fost sub soare, De cînd cu Han-Tătarul și Mihnea cel turcit. BOLINTINEANU, O. 164. Ai pus biruri mari și grele încît toată țara geme. TEODORESCU, P. P. 479. ◊ Refl. pas. Se pun alte biruri. C. PETRESCU, Î. II 207. Cînd nu erai la cîrmă, înuntru și afară Strigai că se pusese bir peste bir pe țară. BOLINTINEANU, O. 164. 8. Tranz. (În locuțiuni verbale) A pune (pe cineva sau ceva) la probă (sau la încercare) = a încerca pe cineva sau ceva pentru a-i vedea valoarea, a supune la o încercare. Mă-nroșește singur gîndul că tu ai aflat cu cale Tocmai azi să pui la probă Inima nevestei tale! COȘBUC, P. I 73. Dan își punea la încercare tot talentul lui de premiant la desen. VLAHUȚĂ, O. AL. II 79. Să-l pot pune la-ncercare, Să văd de e viteaz mare. TEODORESCU, P. P. 606. A pune (pe cineva sau. ceva) la adăpost = a adăposti. (Refl.) Cu greu, prin zăpada mare, ajunge să se puie la adăpost... închizîndu-se în cerdac. SADOVEANU, O. VIII 177. A pune (pe cineva) la cazne = a căzni, a chinui. Fără judecată, fără nimic, îl băgară la pușcărie spre a fi pus la cazne. ISPIRESCU, M. V. 7. A pune o întrebare (sau întrebări) – a întreba. Mi-e imposibil să-i pun vreo întrebare despre viața lui de familie. CAMIL PETRESCU, U. N. 422. În timpul mesei s-a interesat de situația noastră școlară, punîndu-ne chiar cîteva întrebări, în legătură cu materiile pe care le făceam. SAHIA, N. 69. Dacă nu voi putea răspunde la întrebările ce îmi va pune, îmi va tăia capul. ȘEZ. IV 186. A pune la cîntar (sau în cumpănă) = a cîntări, a aprecia. Aticismul limbii tale o să-l pună la cîntări. EMINESCU, O. I 134. A pune jurămînt = a jura. Ați pus cu toții jurămînt Să n-avem drepturi și cuvînt: Bătăi și chinuri cînd țipăm, Obezi și lanț cînd ne mișcăm, Și plumb cînd istoviți strigăm, Că vrem pămînt. COȘBUC, P. I 209. A pune rămășag (sau pariu) = a paria. Uite, Comșa, pariez că o să găsim un foc la casa neamțului. Ia-ți casca și să mergem. Nu pui pariu? C. PETRESCU, Î. II 3. Eu pun rămășag pe ce vrei că sluga mea are să-mi aducea pielea cerbului aceluia, cu cap cu tot, așa împodobit cum este. CREANGĂ, P. 218. Aș pune rămășag că istoria vieții A-tale a să ne facă să adormim, NEGRUZZI, S. I 245. A-și pune nădejdea (speranța sau credința) în cineva (sau în ceva) = a nădăjdui în ajutorul unei persoane (sau al unei ființe supranaturale), a aștepta ceva de la cineva; a se încrede în forțele sau în capacitatea cuiva, a crede, a spera în ceva. Ea nu glumea, fiindcă-și pusese credința în dumnezeu, și dorea ca, vrînd-nevrînd, să împlinească slujba ce și-o luase asupră. ISPIRESCU, L. 17. Încalecă pe mine și pune-ți nădejdea în dumnezeu. CREANGĂ, P. 220. (Refl. pas.) Și ce speranțe se puneau în tine Ce vesel ți-a ieșit poporu-n cale. VLAHUȚĂ, O. A. 39. A pune temei (pe cineva sau ceva) = a se întemeia, a pune bază (pe cineva sau ceva), a se bizui. Moș Roată... nu prea punea temei pe vorbele boierești. CREANGĂ, A. 151. A pune vina pe cineva = a învinui pe cineva (pe nedrept). Și-acum întreagă vina Pe mine tu o pui! COȘBUC, P. I 267. A pune grabă = a se grăbi, a da zor. Cu cît pusese mai multă grabă spre a cîștiga această pradă, cu atîta pierdură din vreme spre a o împărți, certîndu-se. BĂLCESCU, O. II 258. A pune nume (poreclă sau, rar, porecliri) a numi (sau a porecli), a da nume (sau poreclă). Gospodarii de la Malu-Surpat, care puneau nume noi la toate, porecliseră pe Agapia lui Lungu «Scurta», căci i-ajungea numai pînă la subțiori lui Iordan. SADOVEANU, M. C. 6. Auzi tu, mamă, cîte-mi spune? Și-aleargă-n sat să mai adune Și cîte porecliri pe-ascuns îmi pune. COȘBUC, P. I 127. Și-i puse mama numele: Făt-Frumos din lacrimă, EMINESCU, N. 4. A pune zăvorul = a zăvorî. Unde ești, Simino? Ne culcăm! Pe ușă pui zăvorul, vino! COȘBUC, P. I 254. Dracii tronc! închid poarta după Ivan, și puind zăvoarele bine, bucuria lor că au scăpat de turbincă. CREANGĂ, P. 311. A pune pe fugă sau pe goană v. goană. (Învechit) A pune (un inamic) în risipă = a risipi, a împrăștia. Șoimane, romînii noștri sînt puși în risipă! ALECSANDRI, T. II 13. (Popular) A pune pace = a se împăca, a curma o luptă. Înălțate împărate, Pune pace, nu te bate, C-or cădea pe capu-ți toate. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 316. A pune (pe cineva) la boală - a îmbolnăvi, a face să cadă bolnav. Măriucă, Mărioară, Mulți voinici ai pus la boală. SEVASTOS, C. 147. A pune în valoare = a valorifica. A pune capăt (sau sfîrșit) la ceva = a face ca ceva să înceteze; a sfîrși. Sfîrșit să puie dulcii tale suferinți. VLAHUȚĂ, O. A. 34. (Expr.) A-și pune capăt zilelor = a se sinucide. Ai aflat peste vreo douăzeci de ani că și-a pus capăt zilelor, otrăvindu-se. PAS, Z. I 72. 9. Tranz. A așeza, a rîndui, a pregăti așa cum trebuie ca să funcționeze bine, să-și îndeplinească misiunea; a monta. Mă întreb, în fugă, dacă toți oamenii au baionetele puse. CAMIL PETRESCU, U. N. 273. ◊ Expr. A pune masa v. masă. A pune caii = a înhăma caii la un vehicul. Atunci pune caii ca să mergem mai departe, zise el hotărît. SLAVICI, O. I 221. Să puie caii la un rădvan. SBIERA, P. 218. A pune pînză (sau pînza) = a pregăti urzeala în război pentru a țese. Și-a gîndit pînza să puie Și la nime să nu spuie. MARIAN, S. 58. Nici n-am tors, nici n-am pus pînză. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 178. A pune (ceva) la îndemîna cuiva = a face accesibil, a pune la dispoziție, a da. Cîte se vor face pînă atunci! Cîte vor fi puse la îndemîna muncitorului! DEMETRIUS, C. 73. A (o) pune de mămăligă. v. mămăligă. A pune (ceva sau pe cineva) la punct v. punct. ♦ A planta, a sădi, a semăna. Răsădea crengi verzi și alte soiuri de copaci, cari-i punea împregiurul grădinei ca să o închidă. DRĂGHICI, R. 151. ♦ (Cu privire la obiecte de îmbrăcăminte) A așeza pe corp. V. îmbrăca, încălța. Își potrivea gulerul, își punea cravata, își încheia haina cu mișcări mai încete. PAS, Z. III 179. Voinicul puse opincile în picioare, căciula în cap și luă biciul în mînă. ISPIRESCU, L. 215. Puse pe trupul său haine de păstori, cămeșă de borangic, țăsută cu lacrimele mamei sale. EMINESCU, N. 5. ♦ Refl. A se îmbrăca într-un anumit fel, într-o anumită ținută. Îmi placi astăzi, Anico!... Văd că te-ai pus în mare ținută. C. PETRESCU, Î. II 173. După ce mi-am terminat serviciul, mă pun la papuci, pun ibricul de cafea la spirt. id. ib. 132. 10. Refl. A se împotrivi, a sta împotrivă. Nu te mai pune și d-ta atîta pentru te mieri ce. CREANGĂ, P. 152. ◊ (Urmat de «împotrivă» sau «împotriva cuiva ») Ce să faci? Parcă te poți pune împotrivă? SADOVEANU, O. III 386. Vă puneți zece împotriva unui om. ALECSANDRI, T. II 17. ◊ Tranz. (În locuțiuni verbale) A pune împotriveală = a se împotrivi. Cînd o piatră punea împotriveală, țărîna era scoasă cu vîrful lopeții. C. PETRESCU, R. DR. 56. ◊ Expr. A se pune cu capul (sau în cap, în ruptul capului) = a încerca tot ce e posibil pentru a săvîrși o acțiune sau pentru a împiedica o acțiune; a se opune dîrz. Stăi cu ea, ce știi ții-i spune, Dar cu capul mi te pune Să n-o joace Alți feciori.Ș COȘBUC, P. I 136. Așa e lumea asta și de-ai face ce-ai face rămîne cum este ea; nu poți s-o întorci cu umărul, măcar să te pui în ruptul capului. CREANGĂ, P. 223. A se pune înaintea cuiva = a se opune, a rezista, a se împotrivi. Tu te lauzi că Apusul înainte ți s-a pus?... Ce-i mîna pe ei în luptă, ce-au voit acel Apus? EMINESCU, O. I 147. A se pune în calea cuiva = a bara drumul cuiva; fig. a împiedica pe cineva într-o acțiune. O, tu nici visezi, bătrîne, cîți în cale mi s-au pus. EMINESCU, O. I 146. A pune cuvînt de împotrivire = a se împotrivi cu vorba, a protesta. Oșteanul nu îndrăzni să puie cuvînt de împotrivire. SADOVEANU, O. VII 66. 11. Refl. A se lua la întrecere, a se măsura, a se compara cu cineva, a se potrivi cu cineva sau cu ceva. Nu te pune cu ctitorul nostru, c-a văzut multe. DELAVRANCEA, T. 7. Din mîncare și băutură las’ dacă ne-a întrece cineva, numai la treabă nu ne prea punem cu toți nebunii. CREANGĂ, P. 259. ◊ Expr. (De obicei în construcții negative sau. restrictive) A-și pune mintea cu cineva (sau cu ceva) v. minte. 12. Refl. A tăbărî asupra cuiva, a se repezi la cineva. Ce se aude fraților? Se puse stăpînirea pe noi cu toroipanul, dar și noi i-am făcut-o. PAS, Z. IV 237. Voinicul de Ercule mi se puse pe ele cu arcul său. ISPIRESCU, U. 44. Hoților, ticăloșilor!... Vă puneți o sută pe un om, ca corbii. ALECSANDRI, T. I 401. 13. Tranz. A face pe cineva să execute un lucru; a îndemna, a sili, a obliga. Ori de cîte ori este de spus ceva satului, primarul pune să se sune goarna. STANCU, D. 53. Împăratul pune de piaptănă și îmbracă la feli pe amîndouă. CREANGĂ, P. 270. [Făt-Frumos] pusă să-i facă un buzdugan de fier. EMINESCU, N. 4. ◊ (Familiar; subiectul este dracul, nevoia, păcatele etc.) Să nu te pună păcatele să șezi, să te întinzi la vorbă cu alții de seama ta, că scot două piei de pe tine. DAN, U. 13. Dracul mă punea să-mi bat capul cu gramatica? CREANGĂ, A. 114. De m-a pune păcatul să-l cînt. ȘEZ. V 8. ♦ A îmboldi, a asmuți. Pune dulăii pe ea. Le dă drumul din lanț și îi pune pe muiare. DEMETRIUS, V. 86. Apoi își puseră caii în trap spre cîmp, prin adierea rece a serii. SADOVEANU, F. J. 405. ♦ A face ca cineva sau ceva să ajungă într-o anumită stare (de uimire, teamă, nedumerire etc.). S-au dus și el în sat să schimbe numele grăunțelor! îi răspunse ea, punînd cu răspunsul său pe oaspeți iar în mirare. SBIERA, P. 220. Tu ai în loc de suflet o iazmă neagră care Pe cruntul Satan însuși l-ar pune în mirare. ALECSANDRI, P. III 326. ◊ Refl. A începe o acțiune, a se apuca de ceva. Pe urmă mă pun și zidesc fîntînă. SADOVEANU, O. VII 270. Tu mă poți, oglindă, spune! Ei, tu doară nu te-i pune Să mă spui! COȘBUC, P. I 105. Pîn-or mai mînca boii, s-a pus să mănînce și el ceva. CREANGĂ, P. 143. (Tranz.) Puse prunca a cînta, Codrii puseră-a suna. ALECSANDRI, P. P. ◊ (Legat prin prepoziție de substantive care exprimă acțiuni sau de supine) Să te pui pe lucru, să scrii poezii frumoase. VLAHUȚĂ, O. A. 227. Mă plimb o zi și apoi mă pun la lucru pe brînci. CARAGIALE, O. VII 6. De acum trebuie să ne mai punem și cîte pe oleacă de carte, căci mîne-poimîne vine vacanța. CREANGĂ, A. 100. Decît să te mînii, măria-ta, Ciubere, Mai bine mergi în sală să te pui pe bere. ALECSANDRI, T. II 94. ◊ Expr. A se pune cu gura (rar cață) pe cineva = a cicăli pe cineva. În zădar le spunea feciorul că nu se va-nsura-n veci... Ș-au pus cu gura pe el ca cioarele. RETEGANUL, P. III 32. Ăst pîrdalnic de dor îl făcu să se puie cață pe capul nevestei sale, ca să-i dea voie de a purcede în lungă călătorie. POPESCU, B. III 73. A se pune (cu rugăminți, cu vorbe dulci etc.) pe lîngă cineva = a ruga insistent pe cineva. S-au pus... pe lîngă bărbățelul său cu vorbe dulci. SBIERA, P. 43. Chihăiam pe mama să se puie pe lîngă tata, că doar m-a da și pe mine la catihet. CREANGĂ, A. 81. A se pune de pricină v. pricină. A se pune pe gînduri = a deveni gînditor, îngrijorat. Se pune ea pe gînduri și stă în cumpene cum să dreagă și ce să-i facă. CREANGĂ, P. 29. Ea se puse pe gînduri și începu a plînge. ALECSANDRI, O. P. 71. Scrie două-trei rînduri Și se pune pe gînduri. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 125. A-și pune puterea sau (toate) puterile = a-și da toată silința, a se strădui. Își puse toate puterile, se sculă și, așa șovăind, cercă să umble. ISPIRESCU, L. 59. El se opintea, puterea-și punea. TEODORESCU, P. P. 500. (Intranz.) A fi pus pe ceva = a fi gata de... Cei mai mari acum din sfadă Stau pe-ncăierate puși. COȘBUC, P. I 224. 14. Tranz. (Franțuzism învechit, în legătură cu noțiuni de timp) A întrebuința un timp determinat pentru a parcurge o distanță. Careta nu mai punea de la o poștă la alta decît două ore. MACEDONSKI, O. III 27. Am pus 15 zile de la Herța la București. ALECSANDRI, T. I 373.- Forme gramaticale: perf. s. pusei, part. pus.

VAMĂ, vămi, s. f. 1. Punct, loc, instituție (de obicei la granița unei țări) unde se exercită controlul și se percep taxele asupra mărfurilor intrate sau ieșite. Cei trei prietini și slujitorii lor ajunseră alaiul lui Tomșa aproape de vama lașilor! SADOVEANU, O. VII 68. Desluși pe uliță un soldai din vama sîrbească. GALACTION, O. I 178. Cu tine n-oi fugi, Că tu, bade, ești cătană Și te-or cunoaște la vamă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 233. Ce trece des prin vamă Și cînii n-o bagă-n seamă (Ceața). GOROVEI, C. 70. ♦ Taxă care se plătește pentru a putea trece o marfă dintr-o țară în alta sau (în trecut) în diverse puncte din interiorul țării. Voinic calu-și potcovește, Cu potcoave de aramă, Ca să nu plătească vamă. ANT. LIT. POP. I 77. ◊ Expr. A pune vamă = a fixa taxa care trebuie plătită la vamă; fig. a fura la drumul mare. Tunsu și Groza își făceau de cap, punînd vamă pe toi ceea ce se încumeta să treacă pe drumurile lui [ale codrului]. CAMIL PETRESCU, O. II 146. ♦ Cantitate de grăunțe ce se dă la moară ca taxă pentru măcinat; uium. Cu mine nu merge. Vrei să macini, dă vamă întreagă. Dacă nu, încarcă-ți păpușoii și du-te acasă. SADOVEANU, O. VIII 65. ♦ (În obiceiurile populare din unele regiuni) Taxă pe care trebuie să o plătească mirele nuntașilor, ca să-și poată duce mireasa cu el. După ce și-a răscumpărat acuma mirele mireasa, adică după ce a plătit... vama, se pune danțul iarăși în mișcare. MARIAN, NU. 561. 2. (În credințele mistice) Fiecare dintre cele șapte (sau nouă) popasuri prin care se crede că trebuie să treacă sufletul mortului pentru a ajunge la cer; trecerea de la un popas la altul; suma de bani cu care se plătește fiecare trecere. S-a oprit într-un cimitir, la capătul unui mort, pentru a plăti vămile sufletului în viața de dincolo de moarte. C. PETRESCU, R. DR. 36. Pisicuța, străbătînd parcă drumul înalt al celor nouă vămi, mi se părea că merge pe o cale îngustă. HOGAȘ, M. N. 53. A strîns comorile acelea și le-a ascuns cică să aibă cu ce plăti vămile sau punțile în lumea cealaltă. MARIAN, T. 87. Unui mort i se leagă o para de argint la degetul cel mic de la mîna dreaptă, ca să aibă cu ce plăti vama pe lumea cealaltă. GORJAN, la CADE. Omul a voit... să numere cîte vămi sînt pe lumea cealaltă. ȘEZ. V 134. 3. (Popular) Venit, cîștig, folos. Oare de ce n-avem vamă la balta asta? SEVASTOS, la TDRG.

VĂMUI, vămuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A taxa obiectele pentru care trebuie să se plătească vamă; a lua vamă. Deșteaptă-l, deșteaptă, să ne vămuiască, să ne slobozească. TEODORESCU, P. P. 85. ◊ Absol. A dat răspuns vameșilor împărăției despre treburile ce are și marfa pe care o aduce. Le-a pus deoparte, cuviincios, și peșcheșul ce li se cuvine lor pentru că se ostenesc a vămui. SADOVEANU, P. 149. ♦ Fig. A lua pe furiș o parte din ceva; a fura. Ciobanul lui, ascuns în anteriu și cu obrăzar, i-a căutat pe toți și i-a vămuit după legea hoției. SADOVEANU, O. VIII 248. 2. (La moară) A lua o parte din grîne drept plată pentru măcinat. (Absol.) Morăreasa vămuiește, Neică dragoste-i vorbește. La TDRG. 3. (În credințele religioase) A încasa de la sufletul unui mort taxa cuvenită pentru a-l lăsa să treacă prin văzduh pe lumea cealaltă. Țin calea la oameni ăi de mor, și-i vămuiește și nu-i lasă să treacă în cer. ȘEZ. III 79.

buric, burice, s.n. – 1. Bucată de fier băgată în podaimă și în care se sprijină fusul, la morile de apă (în Chioar). 2. Gaură în piatra zăcătoare, prin care trece fusul crângului. 3. Bucăți de lemn care se pun în gaura pietrii zăcătoare, ca să nu cadă grăunțele și făina sub moară (Felecan, 1983). 4. (mit.) Deschizătură, orificiu, care face legătura cu Lumea Cealaltă; Buricul pământului = centrul pământului: „Voi mereți și vă câștigați de mâncare, da’ unu să fiți tot aici, pă când oi vini să mă puteți trage din buricu pământului” (Bilțiu, 2002: 313). – Lat. *umbilicus (DLRM, DEX).

căliman, călimani, s.m. – (reg.; mit.) Nume dat de localnici unui popor de uriași ce s-ar fi refugiat în peșterile munților: „Din când în când, călimanii deschid câte o ”poartă„ (compusă dintr-o lespede de piatră situată pe vreo pajiște alpină sau într-un perete stâncos) și duc oameni și animale pe lumea cealaltă. Ei ar trăi și azi în triunghiul munților Arșița-Tomnatec-Farcău. În 1919, de pe muntele Farcău a dispărut o turmă de 300 de oi, doi ciobani, câinii și măgarii stânei” (Ivanciuc, 2006: 123). ♦ (onom.) Căliman, Caliman, nume de familie (9 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Probabil din gr. Kallimani(s), cf. sl. kaliman > rom. Căliman, Caliman, n. pers. (Iordan, 1983).

lumină, lumini, (lumnină, lumninea), s.f. – 1. (reg.) Lumânare: „Când e aproape de sfârșit, omului de regulă i se dă să țină o lumină în mână, ce reprezintă curățenia sufletească” (Bârlea, 1924, II: 472). Conform obiceiului, la capul mortului trebuie să ardă o lumânare pe toată perioada priveghiului (timp de trei zile), având credința că astfel sufletul acestuia va găsi drumul spre Lumea Cealaltă. „În locuț de lumninele / Îmi puneți patru nuiele” (Lenghel, 1962). Creștinismul a preluat lumânarea ca element de cult din Antichitatea greacă și romană. Atestat cu acest sens și în Maramureșul din dreapta Tisei. 2. Lumina ochiului = pupila (ALR, 1964: 39). – Lat. *lumina < lat. lumen, luminis „lumină, claritate” (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, Tiktin, cf. DER; DEX, MDA).

vamă, vame, vămuri, s.f. – 1. Plata în natură pentru măcinat; uium. 2. (în credința pop.) Puncte de trecere prin care se crede că trebuie să străbată sufletul mortului pentru a ajunge pe Cealaltă Lume. Pentru a trece, trebuie să plătească o anumită taxă. Din acest motiv era obiceiul să se pună bănuți în mâna defuncților sau în sicriu: „Dă-m’, injere, haina ta, / Ca să pot trece vama” (Bilțiu, 2006: 234). – Din magh. vám „vamă” (Cihac, Galdi, cf. DER; DEX, MDA), cf. ucr. vam, slov. vama (DER).

VULTUROAIE, vulturoi, s. f. (Rar) Vulturoaică. Se rătăcește din cealaltă lume o vulturoaie. MARIAN, O. I 185.

MOARTE. Subst. Moarte, murire (înv.), deces, sucombare (livr.), exitus (livr.), răposare (rar), răposat (rar), repauzare, dispariție, pieire, stingere, sfîrșit, obștescul sfîrșit (ir.), adormire (fig.), somnul de veci (cel lung, veșnic). Moarte subită; moarte prematură; moarte violentă. Moarte naturală. Moarte clinică. Eutanasie. Mortalitate; mortalitate infantilă. Muribund, murind (înv.). Mort, decedat, răposat, repauzat (livr.), defunct, dispărut, adormit (fig.). Cadavru. Înmormîntare, îngropare, înhumare; incinerare. Adj. Muritor, pieritor. Mort, decedat, răposat, defunct, dispărut, pierit (pop.), stins, adormit (fig.), adormit întru vecie (pe veci, pe vecie), dus pe vecie, dus pe lumea cealaltă. Mortal, ucigător; letal (med.), de mort, de moarte; funebru, funest. Cadaveric, de cadavru. Vb. A muri, a deceda, a sucomba (livr.), a răposa, a repauza (livr.), a dispărea, a pieri, a se stinge, a se sfîrși, a expira (fig.), a înceta din viață, a adormi (fig.), a-și da sufletul, a-și da sfîrșitul (obștescul sfîrșit), a-și da duhul, a da ortul popii, a da hîrștioaga popii (reg.), i-a cîntat popa aghiosul, l-a luat aghiuță, a-i ieși (cuiva) sufletul, a închide ochii (pentru totdeauna), a(-și) pune (încrucișa) mîinile pe piept, a-l lua (pe cineva) moartea, a se duce pe drum neîntors (pe cale neîntoarsă), a-și da otpustul, a-și pierde papucii, a-și da pielea popii, a se strămuta (din viață), a-și da suflarea (de pe urmă), a-și da ultimul suspin, a plăti naturii tributul, a-și închina fruntea-n țărînă, a i se isprăvi (tăia) (cuiva) zilele, a adormi pe veci, a adormi întru Domnul, a adormi (a dormi) somnul (cel) de veci (cel lung, cel de pe urmă); a trece (a se trece, a înceta) din viață, a-și lăsa pielea zălog, a muri cu zile (în sîn), a muri înainte de vreme (prematur), a muri de moarte bună, a muri în patul său; a muri fără pernă la cap, a muri ca un pui de găină, a-și lăsa pielea pe undeva, a-i rămîne (a-i putrezi) (cuiva) oasele pe undeva, a-și găsi mormîntul (moartea). A se sinucide, a se omorî, a-și lua zilele (viața), a-și face (singur) seama (seamă), a-și face moarte; a-și pierde viața, a-și frînge gîtul, a muri sub cuțit. A fi mort, a nu mai fi printre cei vii, a fi în lumea celor drepți, a (se) odihni cu drepții, a se face (a fi) oale și ulcele (ulcioare), a fi în pămînt, a nu (mai) sufla. A fi pe moarte, a fi bolnav (beteag) de moarte, a vedea moartea cu ochii, a se zbate (a se lupta) între viață și moarte, a fi pe patul de moarte (patul morții), a nu mai avea mult, a lupta cu moartea, a da mîna cu moartea, a pune ochii în grindă, a fi cu ochii stîlpiți după ușă, a mirosi a pămînt, a fi numai sapa și hîrlețul, a fi cu un picior în groapă, a ajunge pe marginea gropii, a fi în doaga morții, a fi pe cuțit, a-i suna (cuiva) ceasul morții, a fi pe dric, a fi pe ducă, a-și lepăda (a sta să-i pice cuiva) potcoavele, a trage să moară, a vărsa sudori de moarte. A înmormînta, a îngropa, a înhuma; a incinera. Adv. Pe moarte, între viață și moarte. V. boală, dispariție, inexistență, înmormîntare, omor, pedeapsă, sfîrșit.

OMOR. Subst. Omor, omorîre, omucidere, homicid, ucidere, ucis (rar), asasinare, asasinat, crimă; suprimare, lichidare (arg.), răpunere (pop.); măcel, măcelărire, hecatombă (fig.), masacrare, masacru, căsăpire, carnaj (franțuzism), ciopîrțeală (fig.), ciopîrțire (fig.), decimare, decimație, exterminare, exterminațiune (rar); pogrom, genocid. Execuție. Împușcare; spînzurare, spînzurat, spînzurâtoare; strangulare, strangulație, sugrumare, jugulare (rar), gîtuire; decapitare, decapitație; ghilotinare; înjunghiere, imolație (rar); spintecare; otrăvire, otrăvit (rar); crucificare, răstignire; ardere pe rug; tragere pe roată; lapidare (livr.), lapidație (livr.). Deicid (rar, livr.); feticid; fratricid; infanticid, pruncucidere; matricid; paricid, patricid (rar); regicid; uxoricid. Sinucidere, suicid (livr.); harachiri. Omorît. Spînzurat. Otrăvit. Omorîtor, omucigaș (rar), homicid, ucigaș, asasin, criminal, măcelar (fig.); progromist. Călău, casap (reg.), gealat (înv.), gîde (pop.), hoher (reg.). Sinucigaș. Adj. Omorît, răpus (pop.); măcelărit, căsăpit, masacrat, exterminat, suprimat. Spînzurat; sugrumat; decapitat; otrăvit; răstignit; ars pe rug; tras pe roată. Ucigaș, criminal, homicid; omorîtor, ucigător, spintecător. Deicid (rar, livr.), fratricid; pruncucigaș; matricid; regicid. Vb. A omorî, a ucide, a asasina, a face (a comite) o crimă; a suprima, a lichida (arg.), a achita (arg.), a răpune (pop.), a trimite pe lumea cealaltă, a face moarte de om, a face cuiva de petrecanie (fam.), a trece pe cineva prin ascuțișul fierului (săbiei), a da cuiva la cap, a face cuiva de cap, a-i pune cuiva capul sub picior, a face (pe cineva) tărîțe, a vărsa sînge, a-i zbura cuiva capul (creierii), a lua (a-i ridica, a-i răpune) (cuiva) zilele, a tăia zilele (cuiva), a trece prin foc și sabie, a se scălda în sînge, a se adăpa cu sînge, a-i scurta (a-i tăia, a-i închide) (cuiva) cărarea (cărările), a face capătul cuiva, a-l face (pe cineva) în două (în patru), a-i face (cuiva) felul, a-i lua (cuiva) mirul, a pune (pe cineva) pe copcă, a prăpădi (pe cineva), a-i da (cuiva) otpustul, a lua duhul (cuiva), a-i mînca cuiva paosul, a pune la pastramă, a-i lua (a tăia, a curma) (cuiva) piuitul (rar), a scoate (pe cineva) din viață (dintre cei vii), a băga (pe cineva) în mormînt, a scurta (pe cineva) cu o palmă (de un cap), a-i face (cuiva) seama; a măcelări, a imola (rar), a masacra, a căsăpi, a ciopîrți (fig.), a secera (fig.), a decima. A executa; a împușca; a spînzura; a strangula, a sugruma, a jugula (rar), a gîtui, a sugușa (înv.); a decapita; a ghilotina; a înjunghia, a spinteca, a pumnala (rar); a otrăvi; a crucifica, a răstigni; a arde pe rug; a trage pe roată; a lapida (livr.). A fi asasin, a avea (a fi) cu mîinile pătate de sînge, a-și băga mîinile în sînge, a fi omul sîngelui, a fi iubitor (dornic, setos) de sînge. A se sinucide, a se ucide (rar), a-și pune capăt zilelor, a-și lua viața, a-și face seama; a se împușca; a se spînzura; a se strangula, a se sugruma, a se gîtui, a se otrăvi. V. inexistență, moarte, neîndurare, neomenie, pedeapsă, răutate.

cel², cea [At: LET. II, 202/12 / Pl: cei, cele, G-D: celui, celei, celor / E: acel, acea (cu afereza lui a prin fonetică sintactică)] 1-2 ad (Antepus) Arată că ființa sau lucrul desemnate de substantivul pe care îl determină se află mai departe, în spațiu sau timp, de vorbitor. 3 ad (Îs) Cea lume Lumea cealaltă. 4 ard (Precedă un numeral ordinal sau cardinal) Precizează că substantivul determinat este cunoscut dintr-o informație anterioară. 5 ard (Îla) Cel de pe (sau din, dal după) urmă Ultimul. 6 ard (Îls) Cea (mai) de pe (sau din, dal după) urmă dorință Dorință din urmă (înainte de moarte). 7 ard (Îal) Urma urmelor. 8 ard (Îav) În cele (sau cea) (mai) de pe (ori din, dal după) urmă La urma urmelor. 9 ard (Îal) În sfârșit. 10-11 ard (Îla) Cel de apoi Ultimul (cu care se sfârșește lumea). 12 ard (Îla) Cea (mai) de apoi Cea din urmă Si: ultima. 13 ard (Precedă un adjectiv; înv) Arată că însușirea exprimată de adjectiv este în centrul atenției vorbitorului. 14 ard (Urmat de mai) Formează superlativul relativ. 15 ard (Îlav) Cel mult Maximum. 16 ard (Îal) În cazul cel mai favorabil. 17 ard (Îlav) Cel puțin Minimum. 18 ard (Îal) Măcar. 19 ard (Substantivează adjectivul pe care îl precedă) Persoana care este... 20 ard (Bot; îc) Cele-cinci-degete Buruiană de leac, cu cinci ramuri ca degetele, ce crește în păduri și pe câmpii. 21-24 pd Indică pe cineva sau ceva relativ depărtat, în timp (în spațiu sau), de vorbitor. 25 pd Determinat de un adjectiv, înlocuiește substantivul exprimat anterior, spre a evita repetarea lui. 26 pd (Se repetă după o pauză, spre a explica substantivul precedent) Și acesta este... 27 pd (Îs; înlocuiește un substantiv nenumit, de la sine înțeles) Cel bun Omul bun. 28 pd (Îs) Cele trebuincioase Lucrurile trebuincioase. 29 pd (Îs) Cele sfinte Sfânta cuminecătură. 30 pd (Pop; îs) Cel pădureț Sifilis. 31 pd (Pop; îs) Cel pierit Sifilis. 32 pd (Pop; îs) Cel adânc (sau fără fund) Abis. 33 pd (Pop; îas) Haos. 34 pd (Pop; îs) Cel alb Înger care păzește o comoară Cf știma banilor. 35 pd (Med pop; îs) Cei-răi Boală de care (omul sau) vita se umflă ca un burduf. 36 pd (Med pop; îls) Cel rău Răul cel mare Cf ceas rău. 37 pd (Îls) Cel de sus Dumnezeu. 38 pd (Pop; eufemistic; îls) Cel de pe comoară (sau cu coarne, din bolovani, cu chitia, cu căciula roșie, din puț, din baltă, de pe scorbură) Drac. 39-40 pr (Îs) Cel ce (Acela) care. 41 pr (Îas) Împreună cu verbul a fi, scoate în relief subiectul unei acțiuni. 42 pr (Înv; îa) Cine. 43-44 pr (Îs) Cel care Cel ce (36-37).

dincolo av [At: ODOBESCU, S. I, 109 / A și: dincolo / E: de- + încolo] 1 În partea cealaltă (opusă vorbitorului). 2-3 (Îljv) De ~ (Care se află) în cealaltă parte. 4 (Îlpp) ~ de... În partea cealaltă a... 5 (Îal) În afara celor spuse. 6 (Îlpp) Pe ~ În partea cealaltă (trecând de-a curmezișul sau pe ocolite). 7 (În credințele religioase) În lumea cealaltă. 8 (În corelație cu „ici”, „colo”, „aici” etc.) În altă parte. 9 (Îe) Așa și pe ~ Așa cum s-a spus mai sus. 10 (Îal) În felul în care se cunoaște. 11 În felul în care vorbitorul nu vrea să-l spună.

crâng sn [At: PSALT. (1651), ap. DA / V: ~âg, cring / Pl: ~uri / E: bg крагъ] 1-2 (Înv; nob) Centru (al unui loc) Cf crug. 3 (Înv; iuz) Eveniment important. 4 (Ast; pop; rar; lpl) Ciclu. 5 (îvr; îs) ~ul cerului Bolta cerească. 6 (îvr; îas) Adâncime de la fața pământului până pe lumea cealaltă. 7 (Ast; pop; îae) Calea lactee. 8 (Îrg) Curs. 9 (Îrg) Circuit. 10 (Îrg) Direcție. 11 (Îrg; îs) ~ul anului Durată a anului. 12 (Mol; îs) Cum stă ~ul Situație. 13 (Mol; îas) Afacere. 14 (Înv; Buc) Indicator al ceasului. 15-17 (Îoc codru) Pădure (tânără sau) (mică ori) de formă circulară. 18 Pădure deasă de aluni, fagi, frasini etc. crescută în locul unei păduri tăiate Si: (reg) buciu, rădiu. 19-20 Loc acoperit cu (tufe sau) arbuști Si: (reg) huceag. 21 Pădure bătrână de lângă un oraș Si: dumbravă, sihlă. 22 Ridicătură de pământ în câmp, de unde se vede până departe. 23-24 (Pop; îe) Bate ~ul, să sară iepurii Caută (să afle sau) să găsească ceva. 25-26 (Pop; îe) A lua ~ul în cap A fugi (de frică) foarte repede. 27 (Îae) A se ascunde în păduri. 28 (Înv) Cărare. 29 (Înv) Umplutură de crengi la un baraj distrus de inundație. 30 (Rar) Bucată de pâine Si: codru. 31 Câmp nelucrat. 32 Parte a morii învârtită de roata cea mică din interior Si: (reg) fanar, fener, prâsnel, prâstelnic, vălug, vălog. 33 (Pop; îe) S-a întors ~ul morii S-au schimbat vremurile. 34 (Fig; înv) Axă a pământului. 35 (Îvr; îf cring) Braț.

lumină sf [At: PSALT. 289/5 / Pl: ~ni, (îvr) ~ne, ~nuri / E: ml lumina] 1 Radiație electromagnetică emisă de corpuri incandescente, cu sau fără flacără sau luminiscente care impresionează ochiul Si: (îvr) lucoare (1). 2 Efect al acestei radiații. 3-4 (Îljv) (Limpede) ca ~na zilei (Care este) incontestabil Si: clar, evident. 5 (Îlav) Pe (sau la) ~ În timpul zilei. 6 (Îe) A se bucura de ~ (sau a vedea) ~na A se bucura de viață. 7 (Îae) A fi înzestrat cu simțul văzului. 8 (Pfm; îe) A vedea ~na (zilei) A se naște. 9 (Pfm; îe) A nu mai vedea ~na A orbi. 10 (Pop; îe) A se arăta (sau a răsări) la ~ (sau la ~na zilei) A ieși la vedere. 11 (Îe) A da (sau a scoate, a ieși) la ~ A scoate pe cineva dintr-o încurcătură. 12 (Pop; îae) A ajuta pe cineva să dobândească o situație. 13 (Pop; îe) A ieși la ~ A scăpa de primejdie. 14 (Îae) A se dezvălui. 15 (Înv; îae; șîe a vedea ~na tiparului) A tipări. 16 (Înv; îe) A fi în ~ A fi valabil. 17 (Îe) A prezenta, a privi, a aprecia ceva sau pe cineva într-o ~ oarecare A prezenta, a privi, a aprecia ceva sau pe cineva într-un anumit fel sau dintr-un anumit punct de vedere. 18 (Îe) A arunca (sau a răspândi) o ~ asupra unei chestiuni A clarifica o problemă. 19 (Îe) A pune (o chestiune) în ~ A atrage atenția asupra ei Si: a sublinia. 20-21 (Îe) A (se) face ~ în mintea (sau în capul) cuiva A (înțelege sau) a face pe cineva să înțeleagă o chestiune. 22 (Fig) Strălucire. 23 Efect de lumină (1) într-o pictură, într-un tablou, într-o fotografie etc. 24 (Pop; îe) A vorbi de un lucru ca orbul de ~ A vorbi despre lucruri necunoscute. 25 (Ast; îs) ~ zodiacală Pată luminoasă care, la latitudinea noastră, se vede toamna spre est, înainte de răsăritul soarelui, și primăvara spre vest, după apusul soarelui. 26 (Chm; îs) ~na de var (a lui Drummond) Lumină (1) albă, foarte intensă și strălucitoare, obținută prin atingerea unei plăci de var cu vârful unei flăcări mici de gaz detonant. 27 (Chm; îs) ~na Auer Lumină (1) foarte vie și strălucitoare, obținută prin aplicarea unei site de incandescență la lămpile cu petrol sau gaz. 28 (Îs) ~na apei (sau a câmpului) Suprafață (a apei sau) a câmpului. 29 (Pgn) Orice sursă de lumină (1). 30 (Îe) A lucra la ~ A lucra noaptea la lampă. 31 (Pop; îe) A-i stinge cuiva ~na A omorî pe cineva. 32 (Reg; îe) A aprinde ~na A înțelege. 33 (Îrg; îe) A pune ~na sub obroc A ascunde adevărul. 34 (Pfm; îe) A căuta ceartă cu ~na (sau cu lumânarea) A căuta ceartă cu orice preț. 35 (Pop) Lumânare (1). 36 (Pop; îs) ~ de veci Lumânare (1) care nu se va stinge niciodată pe lumea cealaltă. 37 (Îvp; îs) ~ de stat Lumânare (1) foarte înaltă, care se aprinde lângă sicriu. 38 (Pop; îs) ~ morților Lumânare (1) care a ars aproape în întregime. 39 (Pfm; îe) A ține ~na (sau lumânarea) cuiva A fi naș la cununia cuiva. 40 (Pfm; îae) A asista la moartea cuiva, punându-i în mână o lumânare (1) aprinsă. 41 (Pop; îe) A nu avea parte de ~ A muri singur, fără să-i țină cineva lumânarea (1). 42 (Reg) Prăjină dreaptă, de care se atârnă găleata pentru scos apa din puț. 43 (Mol; Trs) Flacără (1). 44 (Ban) Foc mic care se face la morminte, lângă cruce, în Joia Mare. 45 (Pop) Lună (1). 46 (Îvp) Lună (59). 47 (Nob) Lunație (2). 48 (Șîs ~na ochiului) Pupilă. 49 (Pex) Ochi. 50 (Pex) Privire. 51 (Fig) Ființă, lucru, obiect etc. mai drag, mai de preț. 52 (Pfm; îe) A-i fi (cuiva) drag ca ~na ochilor A-i fi cuiva foarte drag. 53 (Pfm; îe) A îngriji (a păzi, a feri) pe cineva ca (pe) ~na ochilor A îngriji, a păzi, a feri pe cineva cu multă grijă și atenție. 54 (Pop; îe) A fi lipsit de ~ sau a-și pierde ~na A nu vedea. 55 (Înv) Mărime interioară a unei încăperi sau clădiri Si: suprafață. 56 (Îvr) Fereastră prin care se luminează interiorul unei încăperi. 57 (Reg) Spărtură făcută iarna în podul de gheață de pe un râu, unde se adună peștii Si: răsuflătoare. 58 (Pgn) Deschizătură prin care se poate vedea în interiorul unui obiect. 59 Stăvilar la moară. 60 (Pop) Germene al oului fecundat Si: bănuț (8). 61 (Pop; lpl) Piatră prețioasă la un inel Si: diamant. 62 (Ent; îc) ~-de-pădure Licurici. 63 (Liv) Fericire. 64 (Tlg) Dumnezeire. 65 (Tlg; îs) Fiii (sau îngerii) ~nii Îngeri rămași credincioși lui Dumnezeu. 66 (Tlg; îs) Oameni ai ~nii Oameni care trăiesc cu frica lui Dumnezeu. 67 (Îvp) Călăuză. 68 (Fig) Ceea ce aduce claritate în mintea omenească Cf cultură (12), educație (2), învățătură. 69 (Înv) Explicație. 70 (Tlg; înv) Adevăr moral. 71 (Îs) ~ albă Lumină (1) mijlocie a zilei, care conține toate radiațiile spectrului vizibil. 72 (Îs) ~nă rece Lumină (1) care conține un număr foarte mic de radiații infraroșii și care are un efect termic redus. 73 (Îs) ~nă monocromatică Lumină (1) formată din radiații de o singură culoare spectrală. 74 (Îs) ~nă compusă Lumină (1) care conține radiații de mai multe lungimi de undă. 75 (Îs) ~ naturală Lumină (1) complet nepolarizată, caracterizată prin diversitatea direcțiilor de oscilație ale radiațiilor electromagnetice care o compun, distribuite uniform în jurul direcției de propagare. 76 (Îs) ~ polarizată Lumină (1) alcătuită din radiații electromagnetice ale căror direcții de oscilație nu sunt uniform distribuite în jurul direcției de propagare. 77 (Ast; îs) ~ antisolară Pată foarte slab luminoasă care se vede noaptea pe cer în locul opus soarelui. 78 (Fzl; îs) ~ animală Lumină (1) produsă de unele organisme animale pe baza energiei chimice a unor substanțe. 79 (Îlav) La ~na mare În văzul tuturor Si: fățiș. 80 (Îlpp) În ~na ... Din punctul de vedere al... 81 (Îlv) A da ~ A lumina (1). 82-83 (Îe) A pune într-o ~ bună (sau rea, urâtă etc.) A scoate în evidență aspectele (pozitive sau) negative din viața sau din activitatea cuiva. 84 (Îs) ~ electrică Iluminare pe bază de energie electrică. 85 (Îs) ~ de control Indicație luminoasă care servește la controlul stării și al modului de funcționare a unei instalații de telecomandă, a macazurilor, a semnalelor de cale ferată etc. 86 (Spc) Sursă luminoasă, de obicei colorată, situată pe o navă, aeronavă etc., folosită la indicarea poziției sau la semnalizare. 87 Unitate de măsură pentru fluxul luminos Cf lumen (1). 88 Distanță liberă dintre fețele interioare a două piese vecine ale unui sistem tehnic sau dintre fețele interioare opuse ale unui gol. 89 (Mun; îs) ~na casei Fațadă a unei case.

trece [At: (a. 1521) HURMUZAKI XI, 843 / Pzi: trec; Mp 4 (înv) trecum / E: ml traicere] 1 vi (Determinat de „dincolo”, „de cealaltă parte” etc. sau de substantive introduse prin pp „peste”) A merge dincolo sau de cealaltă parte a unui loc (străbătându-l de-a curmezișul). 2-3 vti A depăși un obstacol (apă, munți, ziduri etc.) pentrua ajunge de cealaltă parte. 4 vt (Pop; îe) Darea ~ marea Cu bani se poate face orice. 5 vt (Pfm; îe) A ~ hopul (sau gârla) A scăpa de o greutate, de o primejdie. 6 vt (Pfm; îe) Nu zi hop, până nu ~ci șanțul Nu te lăuda prea devreme cu o izbândă încă nesigură. 7 vt (Pop; îe) A ~ mările negre A pleca departe, fără intenția de a se mai întoarce. 8 vt (Olt; îe) A ~ (pe cineva) Oltul (sau Dunărea) A certa (pe cineva) foarte rău. 9 vt (Pop; îe) A ~ orice hotare A depăși orice limite. 10 vt (Fam; îe) A ~ pragul casei sau a-i ~ (cuiva) pragul A intra în casa cuiva. 11 vt (C. i. un drum) A traversa (2). 12 vi (Cu determinări introduse prin pp „peste”, „pe”) A păși peste cineva sau ceva (călcând în picioare, zdrobind). 13 vi (Îe) A ~ peste... A nu da atenție Si: a desconsidera, a ignora. 14 vi (Îe) A ~ peste cadavre A fi lipsit de scrupule în atingerea scopului. 15 vi (Urmat de determinări locale introduse mai ales prin pp „în”, „din”, „în”) A se duce într-alt loc. 16 vi (Îe) A ~ la (sau, înv, cu) cineva sau în rândurile cuiva (sau a ceva) ori de (sau, înv, în) partea cuiva A se alătura cuiva (sau la ceva). 17 vi (Îe) A ~ la inamic (sau la dușman) sau (înv) a ~ în partea vrăjmașului A se coaliza cu dușmanul. 18 vt (Îe) A ~ pe planul al doilea A fi considerat ca având o importanță secundară. 19 vt (Îe) A ~ (ceva) pe curat A copia ceva, fără greșeli sau corecturi, pe altă foaie sau pe alt caiet Si: a transcrie (2). 20 vi (Fig; determinat prin „din viață”, „din lume”; șîe a ~ în cealaltă lume sau în neant, în neființă, la Domnul, la cele veșnice) A muri¹. 21 vt A transporta (dincolo de...). 22 vt A face să ajungă (de la unul la altul) până la... Si: a da, a înmâna, a preda, a remite, a transmite (1). 23 vi (Îe) A ~ din mână în mână A ajunge pe rând de la unul la altul, din stăpânirea unuia în stăpânirea altuia. 24 vi (D. bani, fonduri; îe) A-i – (cuiva) prin mână (sau prin mâini) A-i administra. 25 vi (D. probleme, afaceri, treburi; îae) A fi de competența cuiva. 26 vi (Îe) Îi trec mulți bani prin mâini Se spune când cineva risipește bani mulți. 27 vi A intra din posesia, de sub jurisdicția sau din administrarea cuiva în cea a altcuiva. 28 vi (D. abstracte; cu determinări introduse prin pp „asupra”, „la”, înv, „spre”) A se transmite (3). 29 vi (Îe) A ~ din generație în generație (sau din tată în fiu) A se transmite din generație în generație sau din tată în fiu. 30 vi (Pfm; îe) A ~ din gură în gură A se transmite prin tradiție orală, de la om la om. 31 vi (Pfm; îe) A ~ din ureche în ureche A se transmite de la unul la altul prin viu grai. 32 vt (Pop; îe) A ~ (pe cineva) din gură în gură ca câinii prin tărbăceală Se spune despre cineva care este bârfit, ponegrit, pe rând, de mai multe persoane. 33 vi (D. boli) A se transmite (10). 34 vi (D. averi, proprietăți etc.) A face să revină cuiva Si: a da, a lăsa, a transmite (5). 35 vi (D. acte, cereri) A fi dat cuiva spre rezolvare. 36 vi (Urmat de determinări locale sau finale introduse mai ales prin pp „spre”, „la”) A înainta într-o anumită direcție, spre o anumită țintă sau cu un anumit scop. 37 vi (D. munți, râuri) A urma o anumită direcție. 38 vi (Udp „la”) A-și îndrepta atenția spre o nouă îndeletnicire, spre un nou domeniu, spre un nou câmp de activitate. 39 vi (îe) A ~ la acțiune (sau la fapte sau de la vorbe la fapte) A întreprinde o acțiune, o faptă Si: a acționa. 40 vi (îe) A ~ la ordinea zilei A lua în discuție problemele înscrise pe ordinea de zi a unei adunări. 41 vi (Mai ales urmat de determinări în care alternează „de la” cu „la” sau „din” cu „în”) A schimba o stare, o situație, un sentiment, o atitudine, o idee, o preocupare etc. cu alta. 42 vt (Îe) A ~ în rezervă A integra (pe cineva) în cadrele de rezervă ale armatei. 43 vi (Udp „în”, rar, „la”) A se transforma (1). 44 vi (Urmat de determinări locale introduse mai ales prin pp „pe la”) A se abate pe undeva sau pe la cineva. 45 vt (Îvp) A ocoli. 46 vt (Fa,; îe) A ~ cu vederea A nu lua ceva în nume de rău Si: a ierta, a uita. 47 vt (Fam; îae; și, înv, îe a ~ cu ochii) A nu lua în seamă (pe cineva sau ceva) Si: a desconsidera, a nesocoti. 48 vt (Fam; îe) A ~ (pe cineva sau ceva) sub tăcere (sau, înv, cu tăcerea) A lăsa la o parte în mod intenționat. 49 vt (Înv; îe) A ~ cu condeiul A nu pomeni în scris. 50 vt (Înv; îlv) A ~ cu pomenirea A nu menționa. 51 vt (Înv; îlv) A ~ cu uitarea A uita. 52 vt (Înv; îlv) A ~ cu auzirea (sau cu auzul) A nu asculta. 53 vi (Înv; îe) A-i ~ (cuiva ceva) din vedere A-i scăpa cuiva ceva din vedere Si: a omite. 54 vt (Înv) A nu se ocupa de cineva sau de ceva Si: a abandona. 55 vt (Înv; c. i. de obicei o rugăminte, o cerere) A nu lua în considerare Si: a neglija, a nesocoti. 56 vt (înv; c. i. o dispoziție, o poruncă, o lege etc.) A nu respecta. 57 vt (îvp) A lăsa la o parte Si: a omite. 58 vt (Bis; înv; c. i. greșeli, păcate etc.) A ierta. 59 vt (C. i. un examen, o clasă) A susține cu succes Si: a promova. 60 vt (C. i. un elev) A declara reușit la un examen, promovat la o materie, absolvent al unei clase Si: a promova. 61 vi A înainta în treptele învățământului, promovând într-o clasă superioară, într-un an de învățământ superior. 62 vt A face față cu bine unei probe (dificile), unei încercări, unei verificări. 63 vt (Udp „în” sau, înv, „la”; c. i. un act, o petiție, o socoteală etc.) A înscrie într-un registru Si: a înregistra. 64 vt (C. i. numele cuiva) A introduce într-o rubrică, într-un catalog etc. Si: a înmatricula, a înscrie. 65 vt (C. i. informații, date etc.) A însemna în ceva Si: a nota. 66 vt A copia ceva Si: a transcrie (1). 67 vt (îe) A ~ în (sau, înv, la) cont ori, pop, a ~ la (sau, înv, în) socoteală A înscrie la rubrica datoriilor. 68 vt (îae) A introduce în nota de plată suma pentru o altă consumație. 69 vt (Fam; îe) A – (pe cineva sau ceva) la (sau în) condică (sau, pfm, catastif) A ține minte faptele cuiva în vederea unei răzbunări, a unei pedepse etc. ulterioare. 70 vt (C. i. imobile, bunuri materiale etc.) A înscrie pe numele cuiva, care este desemnat ca moștenitor. 71 vt A repartiza pe cineva undeva. 72 vi (D. persoane, vehicule) A merge fără a se opri (printr-un anumit loc sau prin dreptul cuiva sau a ceva, pe lângă cineva sau ceva). 73 vi (Pop; îe) ~ ca pe lângă o moară pustie Se spune despre cineva care trece pe lângă o casă cunoscută fără să intre sau pe lângă o persoană cunoscută fără să o salute. 74 vi (Pop; îe) A ~ecut baba cu colacii (rar, colacul) A fi prea târziu, momentul oportun fiind pierdut. 75 vi (Îe) A ~ neobservat A nu fi remarcat. 76 vi (Reg; îe) A ~ în treabă A-și vedea de treabă. 77 vi (Pfm; îe) A nu-i ~ (cuiva) pe dinainte A avea mare respect sau considerație față de cineva. 78 vi (Pfm; îe) Nu-i ~ nimeni pe dinainte Se spune despre cineva care nu se lasă întrecut, depășit. 79 vi (Fam; îe) A ~ înainte A continua ceva. 80 vz (Fam;îae) A aborda alt subiect. 81 vi (Pfm; îe) A-i(cuiva) pe la (sau pe lângă) nas A scăpa ocazia. 82 vi (Pop; îe) A ~ecut de mult pe-acolo Se spune despre cineva care are multă experiență. 83 vt (Îe) A~în revistă A lua în considerație fapte, evenimente în succesiunea și în desfășurarea lor. 84 vt (Îae) A inspecta trapele adunate în acest scop (într-o anumită formație). 85 vi A merge unul după altul, formând un convoi, o coloană Si: a se perinda, a se succeda. 86 vi (D. vehicule cu rată fixă) A merge pe linia, pe traseul obișnuit. 87 vi (D. vehicule cu rată fixă) A sosi și a pleca din stație. 88 vi (D. dramuri, șosele) A avea traseul prin... 89 vi (D. nave, ambarcațiuni) A se deplasa plutind Si: a pluti. 90 vi (D. păsări, insecte) A străbate văzduhul în zbor Si: a zbura. 91 vi (Mai ales d. proiectile, săgeți etc.) A străbate aerul. 92 vi (D. vânt) A sufla. 93 vi (D. pârâuri) A merge la vale. 94 vi (D. ape mari curgătoare) A avea cursul prin... Si: a curge. 95 vi (Pfm; îe) Are să (sau trebuie să) (mai) ~eacă (multă) apă pe gârlă (sau pe Dunăre, pe vale etc.) Se va scurge (sau va trebui să se scurgă) mult timp. 96 vi (D. corpuri cerești sau d. nori) A se mișca pe cer. 97 vi (D. lumină sau d. umbră) A se întinde peste (locuri, ființe, lucruri etc.). 98 vi (D. o expresie a feței, a ochilor) A apărea pentru scurt timp. 99 vi (Șfg; urmat de determinări locale introduse mai ales prin pp „de”) A merge mai departe de... 100 vi (Cu determinarea „înainte”) A o lua înaintea cuiva Si: a depăși. 101 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) înainte A ocupa locul, rândul înaintea altcuiva. 102 vi (Fig; îae) A depăși pe cineva în merite, demnități, ranguri. 103 vi (Îvp; mai ales cu determinări ca „de aici”, „de acolo”) A pleca (mai departe) Si: a porni. 104 vi (D. ape) A depăși un anumit nivel. 105 vt (Fam; îe) A ~ marginile sau măsura (ori, înv, măsurile) A exagera (1). 106 vt (Fam; îae) A depăși limitele bunei cuviințe. 107 vi (Mai ales udp „de”, „peste”) A fi mai mare sau mai mult decât o anumită mărime, cantitate, valoare Si: a depăși. 108 vi (Pfm; îe) ~eacă de la mine (sau de la tine etc.)! Se spune când se face o concesie. 109 vi (Udp „de”) A ajunge până dincolo de... 110 vt (Îrg) A depăși (ca mărime, cantitate, valoare) limita obișnuită, normală Si: a întrece. 111-112 vtr (Pop; îe) A-l ~ sau a se ~ cu șaga (ori cu gluma, cu deochiul, cu dedeochiul) A exagera cu gluma Si: a se obrăznici. 113 vt (Înv; îe) A-l ~ (pe cineva) cu bătaia A bate pe cineva foarte tare. 114 vr (Îvp; îe) A se ~ A întrece măsura. 115 vr (Pfm; îe) A se ~ cu firea A lua lucrurile prea în serios. 116 vr (Pop; îe) A se ~ cu lenea A exagera cu lenea. 117 vrim (Pop; îe) A se ~ de șagă (sau de glumă, rar, de glumie) A începe să fie un lucru serios. 118 vrim (Pop; îae) A se merge prea departe cu gluma. 119 vt (Înv) A fi superior într-o anumită privință față de cineva Si: a întrece. 120 vi (Rar; îe) A ~ de sine A depăși propria sa valoare Si: a se depăși. 121 vi (Îvp) A fi în plus Si: a prisosi. 122 vr (Fam; mai ales urmat de determinări ca „din băut”, „din pahare”, „din beție”) A bea prea mult Si: a se ameți, (pop) a se afuma. 123 vt A atinge (mai ales cu palma, cu degetele) un corp, un obiect cu o mișcare ușoară, de alunecare pe suprafața lui Si: a mângâia, a netezi. 124 vi (Pfm; îe) A ~ cu buretele (peste ceva) A da uitării. 125 vi (Udp „prin”) A străbate printr-un corp de la o margine la alta, făcând o spărtură, o tăietură, o deschizătură Si: a pătrunde, a răzbi, a străpunge. 126 vt (Îe) A ~ (pe cineva) prin (sau sub) sabie (sau prin, sub tăișul (ori ascuțișul) săbiei) sau a ~ (pe cineva) pe sub paloș (ori sabie) A omorî. 127 vt (Îe) A ~ (un oraș, o țară etc.) prin foc și sabie A distruge cu forța armată sau prin incendiu. 128 vi A fi străpuns de un corp ascuțit care iese pe partea cealaltă, făcând o tăietură, o spărtură. 129 vi (D. lumină) A străbate printr-un corp transparent. 130 vi (D. foc; c. i. carnea) A pătrunde în întregime prin... 131 vi (Reg; c. i. anumite materiale) A folosi până la terminare Si: a consuma. 132 vi (Udp „prin”, înv, „printru”, „pe”) A străbate printr-o deschizătură, printr-o crăpătură, printr-un spațiu îngust Si: a pătrunde, a răzbate, a se strecura. 133 vt (Pfm; îe) A-i ~ (cuiva ceva) printre degete A lăsa să-i scape ceva Si: a pierde. 134 vi (Reg; îe) A ~ prin el (sau ea, ele, ei) A avea diaree. 135 vi (Cu determinări locale care indică un spațiu delimitat) A intra în... 136 vt (Urmat de determinări ca „prin sită”, „prin ciur”) A cerne (1). 137 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva sau ceva) prin sită (sau prin ciur) A examina (pe cineva sau ceva) în mod temeinic, amănunțit. 138 vi (Pop; îe) A nu ~ prin sită A fi nefolositor, rău. 139 vi (Pfm; îe) A ~ (și) prin ciur și prin dârmon (ori prin sită, rar, prin ciurel, prin veșcă) sau a ~ prin foc și prin apă ori, înv, a ~ pintru foc și apă A răzbate prin multe greutăți. 140 vi (Pfm; îae) A fi om încercat, cu experiență. 141 vt (C. i. lichide) A supune unei operații de filtrare, de strecurare. 142 vt (C. i. un produs alimentar) A da printr-un aparat sau printr-un obiect de bucătărie (mașină de tocat carne, strecurătoare, râzătoare etc.). 143 vi (Udp „prin”, „printre”) A înainta printr-un spațiu gol. 144 vi (Pop; îe) A ~ pe sub foc și sabie A avea de înfruntat multe pericole (mai ales în timp de război). 145 vi (Reg; îe) A ~ prin vămile cucului A merge clandestin dintr-o țară în alta. 146 vi (Reg; îe) A ~ sub furcile (sau sub furci) caudine A suporta condiții umilitoare. 147 vt (Îe) A ~ (ceva) prin foc A dezinfecta prin intermediul focului. 148 vi (Fam; îe) A-i ~ (cuiva ceva) prin cap (sau prin gând, prin minte, îvr, prin cuget, prin creieri) sau, pop, a ~ prin socotința cuiva A se gândi la ceva Si: a chibzui, a reflecta. 149 vi (Fam; îcn; îae) A avea de gând Si: a intenționa. 150 vi (Pfm; d. întâmplări, situații etc.; îe) A nu-i ~ (cuiva ceva) nici prin vis sau nici prin cap, nici prin minte A depăși orice putere de închipuire. 151 vi (Udp „prin”) A înainta făcându-și loc prin... sau printre... Si: a răzbate, a răzbi. 152 vi (Pfm; îe) A ~ ca un câine (sau ca câinele sau, rar, ca gâscă) prin apă A nu se alege cu nici o învățătură, cu nici o experiență din viață, din școală. 153 vt (Pop; îe) A ~ (pe cineva) prin toate apele A calomnia pe cineva Si: a ponegri. 154 vt (Îvr; c.i. pagini, file) A parcurge. 155 vt (Reg; îe) A ~ (ceva) cu gândul A depăna în gând Si: a-și aminti, a rememora. 156 vi (C. i. un teritoriu) A merge de-a curmezișul, parcurgându-l de la un capăt la altul Si: a traversa (2). 157 vi (C. i. o localitate) A străbate prin... 158 vt (Înv; c. i. un drum, o distanță) A străbate de la un capăt la altul Si: a parcurge. 159 vi (D. foc, flăcări) A se întinde peste... Si: a se propaga. 160 vi (Fig; udp „prin”) A avea de trăit, de suferit, de îndurat. 161 vt A face să intre în (sau pe)... Si: a băga, a introduce. 162 vt A petrece peste..., prin..., pe după... 163 vt (Subiectul indică anumite stări fiziologice) A copleși (pe cineva) cu putere, fără a putea fi oprite Si: (pop) a năpădi, a podidi. 164 vt (Pfm; îe) A-l ~ (toate) nădușelile (sau sudorile) ori a-l ~ o mie de (sau mii de) nădușeli (sau de sudori) sau a-l ~ nădușeli (sau sudori) reci și calde sau a-l ~ nădușelile morții (sau nădușeli de moarte, sudori de moarte) A transpira abundent (din cauza căldurii, a efortului fizic, a emoției, a spaimei etc.). 165 vt (Pfm; îae) A depune mari eforturi. 166 vt (Pfm; îae; șîe a-l ~ cu rece și cu cald) A fi zguduit de o emoție puternică. 167 vt (Pfm; îe) A-l ~ (toate) răcorile (sau căldurile) A se speria tare Si: a se îngrozi, a se înspăimânta. 168 vt (Ban; Olt; îe) A-l ~ apa A transpira (1). 169 vt (Olt; îe) Mă (te etc.) ~ apa pe sub limbă Se spune atunci când este foarte frig. 170 vt (Pop; subiectul indică excremente și urină) A nu putea fi reținut. 171 vi (D. unități de timp) A se desfășura (apropiindu-se de sfârșit) Si: a se scurge, (reg) a pești¹, (îrg) a se tămânda (2). 172 vi (Pop; îe) (Mai) ~ ce (sau cât) (mai) ~ După un timp (nu prea lung). 173 vi (Pfm; îe) Pe (sau, îvr, de) zi ce ~ Pe măsură ce se scurge timpul. 174 vi (D. un interval de timp, o perioadă, o epocă) A lua sfârșit Si: a se încheia, a se sfârși. 175 vi (D. un interval de timp, o perioadă, o epocă) A nu mai fi actual. 176 vi (Pfm; îe) ~ timpul sau vremea ori ceasul A fi târziu. 177 vi (Pfm; d. timp) A ~ în galop A se scurge foarte repede. 178 vi (Pfm; îe) A-i ~ (cuiva) vremea sau a ~ vremea (cuiva) A scăpa momentul, ocazia favorabilă pentru a face ceva. 179 vi (Pfm; îae; și îe a ~ trece timpul (ori anii) peste cineva, sau, înv, a ~ de zile) A îmbătrâni. 180 vt (Îvr) A amâna (5). 181 vi A dispărea (după o bucată de vreme) Si: a pieri. 182 vi (D. suferințe, necazuri, boli etc.) A înceta să mai existe Si: a se alina, a se calma, a se potoli. 183 vi (Rar; îe) A~ din modă A ieși din modă Si: a se demoda. 184 vi (Reg; îe) A-i ~ (cuiva) de pe inimă A se răzbuna. 185 vi (Fam; îe) A-i ~ (cuiva) pofta de mâncare A nu mai avea senzație de foame. 186 vi (Reg; gmț; îae) A muri. 187 vi (D. ploaie, vânt etc.) A înceta. 188 vr (D. foc, flacără) A se stinge. 189 vi (D. termene) A expira (9). 190 vt A petrece un timp, o epocă, o perioadă din viață Si: a trăi (10). 191 vt (Pop; îe) A-și ~ viața în izlaș A duce o viață îmbelșugată. 192 vt (Pop; îae; șîe a-și ~ vremea) A-și irosi timpul. 193 vi (Fam; îe) A-și ~ din vreme A face să treacă timpul mai ușor, mai repede. 194 vr (Înv) A avea loc Si: a se întâmpla, a se petrece. 195 vi (D. ființe) A depăși o anumită vârstă, o anumită etapă din viață, o anumită limită de timp. 196 vt (îvp; subiectul indică persoane) A depăși (cu bine) o anumită perioadă de timp, un anumit interval. 197 vr (D. plante, flori) A se veșteji. 198 vr (Fig; d. persoane; pex; d. părți ale corpului omenesc) A-și pierde vigoarea, frăgezimea tinereții Si: a îmbătrâni, a se ofili, a se uza, a se veșteji. 199 vr (D. fructe) A li se termina sezonul. 200 vr (D. fructe, semințe, plante) A se coace prea tare (nefiind culese sau recoltate la timp). 201 vr (Reg; d. alimente, materiale etc.; cu determinări introduse prin pp „cu”, „de”) A fi supus prea mult timp fierberii sau unui alt proces de transformare. 202 vr (D. anumite materiale) A se întrebuința până la epuizare Si: a se consuma, a se topi (14). 203 vrp (Pop; d. alimente) A se mânca. 204 vrp (Pop; d. produse, mărfuri) A avea căutare Si: a se vinde. 205 vr (Pfm; îe) A se ~ ca pâinea caldă A se vinde repede, ușor. 206 vr (Pop; rar; d. meserii) A avea căutare. 207 vt (Îrg; c. i. produse, mărfuri) A vinde. 208 vt (Îvr; c. i. bani) A face să circule. 209-210 vir (Îvp; în forma negativă) A nu putea fi luat în seamă. 211 vrim (Înv; adesea în construcții negative) A avea succes Si: a reuși. 212 vi (Determinat de un element predicativ suplimentar introdus prin pp „de”, „drept”, rar, „ca”) A fi considerat... 213 vi (Pop) A fi acceptabil. 214 vi (Pfm; îe) Treacă-meargă sau treacă și meargă sau, rar, meargă-treacă sau treacă! Se poate admite. 215 vt (Pop; în forma negativă) A nu ierta. 216 vr (Pop; îe) A se ~ din pahare (sau din băut) A bea prea mult. 217 vr (Pop; îe) A se ~ cu firea A se emoționa (1). 218 vt (Spt; îe) A ~ pe banca de rezervă A păstra un jucător (ca rezervă) în timpul unui meci pentru înlocuirea unui coechipier. 219 vt (Fam; îe) A ~ pe linia moartă (pe cineva) A-i conferi cuiva niște sarcini neimportante. 220 vt (C. i. bani) A vira într-un cont. 221 vi (Pfm; îe) A ~ prin ceva ca prin brânză A pătrunde cu ușurință în ceva.

trimite vt [At: PSALT. HUR. 121719 / V: ~mete, (îrg) trăm~, ~m' ăte, (înv) trămete, treimete, tremete, trem~ / Pzi: ~mit, (îrg) ~miț; Ps ~misei / E: ml tramittere] 1 (Șîf trimete) A dispune ca cineva să se ducă sau să fie dus undeva Si: (îvp) a mâna¹. 2 (Pfm; îe) A ~ (pe cineva) pe (sau în) cealaltă lume (sau în rai, la moarte) A omorî. 3 (Pop; îe) A ~ (pe cineva) de la coasă la secere A scăpa (pe cineva) de un rău și a-l face să dea de altul. 4 (Iuz; îe) A ~ (cuiva) martori A provoca (pe cineva) la duel. 5 (Pfm; îe) A fi (cineva) bun să-l trimiți după moarte Se zice despre un om leneș sau încet la treabă. 6 (Îe) A ~ (pe cineva) în judecată A intenta (cuiva) proces. 7 (Îe) A ~ (pe cineva) la închisoare sau, pop, la temniță, la ocnă, la sare A pedepsi (pe cineva) cu închisoarea. 8 (Îe) A ~ (pe cineva) în posesia unui lucru A pune (pe cineva) în posesia unui lucru. 9 (Înv) A elibera (din robie, dintr-o slujbă etc.). 10 (C. i. obiecte, scrisori etc.) A dispune să fie dus, transportat, predat la o anumită destinație Si: a expedia. 11 (Reg; îe) A ~ izmene pe călător A expedia un lucru printr-o persoană nesigură. 12 A da drumul Si: a slobozi. 13 A dispune ca un vehicul să plece cu o destinație precisă. 14 (Înv; fig) A oferi. 15 (C. i. vești, porunci etc.) A transmite prin cineva. 16 (Îe) A ~ (cuiva) sănătate Aura (cuiva) sănătate prin intermediul altcuiva. 17 (În credințele mistice; în legătură cu o divinitate, cu forțe supranaturale etc.; c. i. fenomene ale naturii, întâmplări nefaste sau evenimente plăcute) A face să se arate, să se manifeste. 18 A da indicații cuiva să consulte un text în legătură cu o anumită problemă Si: a îndruma. 19 A alege într-un organ de conducere sau într-un organ reprezentativ Si: a delega. 20 (Fam; cu determinări locale) A înjura pe cineva.

veac [At: PSALT. HUR. 64²/26 / V: (îvp ) vac (Pl: vacuri) sn / Pl: ~uri, îvr, ~ure sn, veci sm / E: vsl вѣкъ] 1 snm (Îvp) Durata vieții omului. 2 snm (Îvp) Viața omului în succesiunea tuturor întâmplărilor trăite. 3 snm (Determinat, de obicei, în limbajul bisericesc, prin „acesta”, indică opoziția cu existența veșnică de după moarte) Existența pământească. 4 snm (Pop; îlav) (De) un ~ de om (De) mult timp. 5-6 snm (Pop; îljv) Pe (ori de) veci sau pe ~ Pe viață. 7 snm (Pop; îe) A-și face (sau a-și duce, a-și petrece, a-și trece) ~ul A-și petrece viața într-un anumit fel. 8 snm (Pop; îe; îf vac) A-i trece (cuiva) vacul A nu mai fi în floarea vârstei. 9 snm (Pop; îe) A-și fi trăit (sau a-și fi făcut) ~ul Se spune despre cineva care a îmbătrânit și nu mai poate aștepta nimic de la viață. 10 snm (Pop; îae) Se spune despre ceva care s-a demodat, s-a perimat. 11 snm (Înv; îe; îf vac) A tăia (cuiva) vacul A pune capăt vieții cuiva. 12 snm (Îvr; îe; îf vac) A trage vacul după ... A continua să trăiască după ... 13 sn (Reg; îlav) De când ~ul De mult timp. 14 snm (Trs; îlav) Cât (e) ~ul sau până e ~ul (Pentru) foarte mult timp. 15 snm (Trs; îal; în construcții negative) Niciodată. 16 smn (În limbajul bisericesc; îlav) Mai înainte de toți vecii sau (înv) mai înainte (ori mai dinainte, mai întâi) de veci (sau de ~) ori ainte (sau mainte) de ~ (ori de toate ~ure) Mai înainte de facerea lumii. 17 snm (Reg; lsg) Timp (îndelungat) pe care cineva îl mai are de trăit. 18 snm (Reg; îlav) În ~ La sfârșitul timpului destinat existenței pământești. 19 sm (Bis; mpl) Durată nelimitată în viitor Si: eternitate (10), vecie (1), veșnicie (). 20 sm (Bis; mpl) Existența veșnică de după moarte Si: eternitate (13), vecie (2), veșnicie (). 21 sm (În limbajul bisericesc; îla) De veci (sau, înv, de ~) Care nu va avea sfârșit Si: etern (9), veșnic. 22 (Reg; în practicile religiei creștine ortodoxe; îs) Lumină de veci Lumânare (sau candelă) care se aprinde în ziua de Vovedenie, în credința că, pe lumea cealaltă, ea va arde luminând veșnic. 23 sm (Îs) Lăcaș de veci Mormânt. 24 sm (Jur; înv; îlav) De veci Valabil pe termen nelimitat. 25 (Îs) Loc de veci Teren într-un cimitir aflat în proprietatea cuiva și destinat unui mormânt sau unui cavou. 26 sm (Îlav) În (ori, înv, întru) veci sau în (ori, înv, întru) veci de veci, (până) în vecii vecilor (sau, reg, ~ului), în ~ul ~ului (sau vecilor), (îrg) (până) în ~ (de ~), (înv) în (sau întru) toți vecii, în (sau întru) vecii de ~ În tot timpul. 27 sm (Îal) În eternitate. 28 sm (Jur; înv; de obicei în legătură cu verbe ca „a stăpâni”, „a cumpăra” etc.) În (ori de) veci sau în veci de veci, (până) în ~ Pe termen nelimitat. 29 sm (Îlav) Pe veci sau (rar) pentru vecii vecilor, pentru veci, (reg) de ~ Pentru totdeauna. 30 sm (Îe) A adormi (somnul cel) de veci sau a adormi pe veci, a închide ochii de veci A muri. 31 sm (Îe) A dormi (somnul) (cel) de veci A fi mort. 32 sm (În construcții negative; îlav) În veci sau în veci de veci, în vecii vecilor, în ~ul ~ului, (îrg) în ~ (de ~), (înv) în toți vecii, (reg) pe ~ Niciodată. 33 av (Mar) Niciodată. 34 sn, (înv) sm Perioadă îndelungată de timp (considerată ca etapă în desfășurarea istoriei sau în raport cu stări, situații, fapte etc.) Vz epocă, eră, vârstă¹. 35 sn (În credințele populare; îs) ~ul de apoi sau ~ul ce va să vie Ultima perioadă de existența lumii. 36 sn (Mit; înv; îs) ~ul de aur (sau aurit) Vârsta de aur. 37 sn (Înv; îs) ~ul de bronz Epoca bronzului. 38 sn (Înv) ~ul de (sau din) mijloc Evul Mediu. 39 sn (Îs) ~ul de aur Perioadă istorică de maximă înflorire și strălucire a vieții materiale și culturale. 40-41 smn (Îljv) Din ~ (ori veci) sau de ~ Din cele mai vechi timpuri. 42-43 smn (Îal) Din moși strămoși. 44 sn (Înv; îs; îf vac) Obiceiul de vac Obiceiul pământului. 45 sna (Lsg) Epoca (considerată) contemporană. 46 sna (Pex; lsg) Generația epocii (considerate) contemporane. 47 snp Timpul considerat în desfășurarea lui. 48 snp (Succesiune de) generații. 49 sn Interval de timp de o sută de ani Si: secol, (înv) sută, (îvr) sutime, vreme (65). 50 sn (Adesea însoțit de un numeral ordinal) Fiecare dintre intervalele de o sută de ani succesive, socotite în raport cu începutul erei creștine Si: secol, (înv) sută, (îvr) sutime. 51 sn (Îlav) Cu ~urile Cu trecerea timpului. 52 sns (Met; reg; de obicei cu determinări ca „bun”, „rău” etc.) Timp. 53 sns (Trs) ~ de cremene Timp senin.

viață sf [At: PSALT. HUR. 51^v/18 / P: vi-a~ / S și: (înv) vii~ / Pl: vieți / E: ml *vivitia (<vivus) sau viu + -eață] 1 Proprietate esențială a ființelor care evoluează de la naștere până la moarte Si: suflet, suflare, trai, trăire, (înv) cust (1), custare (1), viețuire (1), (îvr) viare (3), vietate (3). 2 (Îs) Asigurare pe ~ Tip de poliță de asigurare în care se prevede plata unei sume de bani stabilite prin contract în cazul accidentării sau al decesului asiguratului. 3 (Îvr; îs) Certarea (sau pedeapsa) vieții Pedeapsa capitală. 4 (Îvr; îs) Cumpănă de ~ Pericol de moarte. 5 (Îla) În (sau, înv, cu) ~ Care este (încă) viu. 6 (Îla) Fără ~ Mort. 7 (Îla) De ~ și de moarte Capital³ (1). 8 (Îal) Absolut (1). 9-10 (Îljv) Pe ~ și pe moarte (Într-un mod) desperat. 11-12 (Îal) Din toate puterile și fără a ține cont de riscuri. 13 (Îlav) Cu prețul vieții Cu orice risc. 14 (Îe) A fi (sau a se afla, a rămâne) în (sau, înv, cu) ~ A trăi. 15 (Îae) A supraviețui. 16 (Îe) A da ~ (cuiva sau la ceva) sau a da cuiva ~ța A face să ia ființă. 17 (Îae) A naște. 18 (Îe) A da ~ (cuiva sau la ceva) A învia. 19 (Fig; îae) A reînvia. 20 (Fig; îae) A face să apară, să se manifeste. 21 (Fig; îae) A face să prindă substanță. 22 (Fig; îae) A însufleți. 23 (Îe) A lua (sau a căpăta) ~ A lua ființă. 24 (Îe) A (se) ține în (sau cu) ~ sau (înv) a ține (cuiva) ~ța A (se) menține viu. 25 (Îe) A lăsa (ori a cruța, a ierta cuiva) ~ța sau a dărui (cuiva) ~ța (ori, pop, ~), a lăsa (pe cineva) în (sau cu) ~, (înv) a ierta (pe cineva) cu ~ A-i permite (cuiva) să (mai) trăiască (după ce îi fusese hotărâtă moartea). 26 (Îe) A scăpa cu ~ A se salva de la moarte. 27 (Fig; îe) A i se ține (sau a-i sta, a-i atârna) ~ța într-o ață (sau într-un fir de ață, de păr¹, de pai) A fi (mereu) într-o situație nesigură. 28 (Fig; îae) A fi în mare primejdie. 29 (Îe) A înceta (sau a se stinge, a se săvârși, înv, a conteni) din ~ ori a-și sfârși (sau, înv, a-și săvârși, a-și mântui) ~ța, a i se sfârși (sau, îvp, a i se stinge, a i se săvârși) ~ța (cuiva) A muri¹. 30 (Îls) Încetarea (sau stingerea, rar, săvârșirea) din ~, (înv) încetarea vieții Moartea. 31 (Îe) A-i lua (sau, îvp, a-i răpi, înv, a-i stinge, a-i sfârși, reg, a-i strânge cuiva) ~ța ori (pop) a găti (sau, înv, a lipsi) (pe cineva) de ~ A ucide. 32 (Îe) A-și lua (sau, înv, a-și răpi) ~ța A se sinucide. 33 (Îe) A-și da ~ța A se jertfi (din devotament față de o persoană, pentru o cauză etc.). 34 (Reg; îae) A prefera moartea. 35 (Îe) A-și pune ~ța în joc (sau, pop, la mijloc) sau a se juca cu ~ța A risca foarte mult. 36 (Fam; îe) Pe ~ța mea sau să n-am parte de ~ța mea! Formulă de jurământ pentru a întări o afirmație. 37 (Fig) Impresie de viață (1) pe care o creează artistul în opera sa prin mijloace specifice. 38 (Fig; mai ales în legătură cu verbul „a fi”; adesea urmat de un aps) Ceea ce constituie pentru cineva rațiunea de a trăi. 39 (Fig; mai ales în legătură cu verbul „a fi”; adesea urmat de un aps) Obiect al iubirii, al admirației necondiționate și exclusive a cuiva. 40 (Înv; fam; dov; adesea urmat de un aps) Termen cu care se dezmiardă o persoană dragă. 41 (Ccr) Tot ceea ce are viață (1) Si: ființă (18). 42 (Spc) Om. 43 (Spc) Persoană. 44 (Spc) Suflet. 45 Forță vitală. 46 (D. oameni sau părți ale corpului lor; îla) Fără (de) ~ sau fără (un) pic de ~ Cu funcțiile vitale parțial pierdute Si: inert. 47 (Îae) Lipsit de energie Si: apatic (2). 48 (D. ochi; îal) Cu privirea fixă, fără țintă. 49 (D. obiecte sau d. abstracte; îal) Artificial (4). 50 (D. abstracte; îal) Neviabil. 51 (Îe) A aduce (sau, înv, a întoarce, a trezi pe cineva) la ~ A face (pe cineva) să-și revină în simțiri. 52 (Îae) A însănătoși (pe cineva). 53 (Îe) A avea șapte vieți A avea o mare rezistență fizică (și morală). 54 (Îae) A trăi mult. 55 Vivacitate (1). 56 Exuberanță (4). 57 (D. oameni; îla) Plin de ~ Viguros (1). 58 (D. oameni; îal) Energic (3). 59 (D. oameni; îal) Exuberant (4). 60 (D. oameni; îla) De ~ Căruia îi place să petreacă. 61 (D. oameni; îal) Sociabil. 62 (Îlav) Cu ~ Cu putere. 63 (Pan) Însuflețire. 64 (Pan) Forfotă (1). 65 (Blg) Ansamblul fenomenelor biologice (creștere, reproducere, autoreglare etc.) pe care le prezintă toate organismele vegetale și animale de la naștere până la moarte. 66 (Bot; reg; îc) ~ța-omului Gheață (Begonia semperflorens). 67 (Bot; reg; îac) Crăciun (Begonia metallica). 68 Existență umană. 69 Curs al lucrurilor pământești. 70 (Îe) Când ți-e ~ța mai dragă Când nici nu te gândești. 71 (Îe) A izbuti (sau a răzbi) în ~ A reuși să ajungă într-o situație materială sau socială bună (în ciuda vicisitudinilor, a greutăților inerente). 72 (D. oameni; îe) A intra (sau a păși) în ~ A începe să se confrunte cu realitatea. 73 (Rar; îe) A intra în ~ A începe să funcționeze. 74 (Îe) A (se) trece (sau a se petrece, îvp, a se muta, a se strămuta, a ieși, pop, a se duce) din (sau de la această) ~ A muri¹. 75 (Îvr; îe) A muta (sau a izgoni) (pe cineva) din (această) ~ A omorî (pe cineva). 76 (Îvr; îls) Mutare dintru această ~ Moarte. 77 (Îoc imaginar, ireal) Realitate obiectivă. 78 (Flz; îoc neființă) Existență obiectivă. 79 (Bis; șîs ~ța veșnică, ~ța de veci, (înv) ~ța de veac, ~ța veacului, ~ța vecilor, ~ța de vecie sau urmat de determinări ca „fericită”, „cerească”, „fără de sfârșit”) Fericirea veșnică de care se vor bucura drept-credincioșii. 80 (Bis; și îas) Starea de mântuire. 81 (Bis; îs) ~ța de apoi (sau viitoare, cealaltă) Existența de după moarte Si: lumea cealaltă, vremea de apoi. 82 Existență pe care o duce cineva Si: trai, trăire (1), (înv) cust (2). 83 Mod în care trăiește cineva. 84 Condiții în care se desfășoară existența unei persoane sau a unei colectivități. 85 (Îe) A-și îngropa (sau a-și închide) ~ța (undeva) A duce o existență lipsită de satisfacții. 86 (Îe) A-și reface ~ța A se recăsători. 87 (Pop; îs) ~ cusută (sau legată, cârpită) cu ață Existență grea, plină de necazuri și lipsuri. 88 (Îs) ~ de câine Existență grea, plină de umilințe. 89 (Fam; îe) Un trai și-o ~ Se spune despre cineva care se bucură de o existență îmbelșugată, fără muncă și fără griji. 90 (Fam; îe) Altă ~ ! Se spune când intervine o schimbare benefică în existența cuiva. 91 (Rar; d. femei; îe) A-și face ~ța A duce o existență imorală. 92 (Trs) ~ bună Formulă de salut. 93 (Udp „de”) Manieră de existență. 94 (Înv; de obicei urmat de determinări ca „bună”, „rea”, „dreaptă”, „păcătoasă” etc.) Comportament (1). 95 (Îrg) Temperament. 96 (Îrg) Caracter (7). 97 (Reg; îe) Ține-ți ~ța! Păstrează-ți calmul! 98 (Reg; d. oameni; îla) Lăsat de ~ Nelegiuit. 99 Conviețuire (între soți). 100 (Pop; îe) A-și petrece (sau a-și trăi, a-și duce, a-și trece, reg, a-și face, a-și mânca) ~ța cu … ori (înv) a-și avea ~ între … A conviețui. 101 (Îvr; îe) A se da în ~ cu… A face voia (cuiva). 102 (Pfm; îae) A stabili relații intime cu… 103 (Îvp; îe) A avea (sau a trăi) ~ bună (sau dulce) (cu…) A se înțelege bine (cu…). 104 (Rar; d. soți; îe) A-și desface ~ța A se despărți. 105 Mod de existență proprie unei persoane sau unui grup de persoane, care se caracterizeză printr-un ansamblu de condiții sociale, economice, culturale etc. sau prin ocupații, activități ori preocupări specifice. 106 Totalitatea activităților specifice unei persoane, unei colectivități, unui domeniu. 107 Formă de manifestare a existenței umane. 108 Subzistență. 109 (Ccr) Ceea ce este necesar (hrană, îmbrăcăminte etc.) pentru existența zilnică a cuiva. 110 (Îe) A-și ține (sau, îvr, a-și sprijini) ~ța (cu…) A face față cheltuielilor necesare traiului Si: a se întreține (cu…). 111 (Pop; îe) A-și ține ~ța de azi pe mâine A fi foarte sărac, trăind la limita subzistenței. 112 Perioadă de timp cuprinsă între nașterea și moartea cuiva. 113 Durată a existenței cuiva Si: (înv) vreme (49). 114 (Prin exagerare; în legătură cu verbe ca „a consacra”, „a închina” etc.) Parte considerabilă a vieții (112) cuiva. 115 (Îlav) În (sau din) ~ Încă din timpul când trăiește (cineva). 116 (Îlav) În ~ Niciodată (pe parcursul vieții). 117 (Îcn; îlav) În (toată) ~ța mea (sau ta, lui etc.) Niciodată. 118 (Îcn; îal) Nicidecum. 119 (Înv; îlav) După ~ța (cuiva) După moartea (cuiva). 120 (Îe) A-i tăia (sau a-i curma cuiva) firul (ori ața) vieții sau a-i tăia (ori a-i curma, a-i ciunti) (cuiva) ~ța, a pune capăt vieții (cuiva) A ucide (pe cineva). 121 (Îe) A i se rupe (sau a i se frânge) ~ța A muri¹. 122 (Îe) A-și pune capăt vieții sau a-și curma ~ța A se sinucide. 123 (Îvr; îe) A(-și) împlini zilele vieții sau a-și plini ~ța A ajunge la sfârșitul vieții. 124 (Pop; îe) Ți s-a împlinit cu ~ța Formulă prin care cineva este amenințat cu moartea. 125 (Îlav) De-o ~ sau (de-) o ~ de om (De) foarte mult timp. 126 (Pan) Timp de funcționare în bune condiții a unei unelte, a unui aparat, a unei mașini etc. 127 (Pex) Existență istorică. 128 (Determinat prin „toată” sau „întreagă”; adesea precedat de pp „în”, „pe”, „pentru”) Timpul care rămâne de trăit cuiva (începând dintr-un moment determinat) până la moarte. 129-130 (Îljv) Pe ~ (Care durează) până la moartea cuiva. 131 (Îe) Pe ~ (și) pe moarte Pentru totdeauna. 132 (Șir de) fapte, întâmplări, evenimente etc. trăite de cineva. 133 Totalitatea acțiunilor săvârșite de cineva în timpul vieții (112) sale. 134 (În credința creștină; îs) Cartea (sau, rar, cărțile) vieții Carte în care sunt înscrise numele și faptele aleșilor lui Dumnezeu. 135 (În credința creștină; îas) Carte în care sunt înscrise faptele (rele) după care vor fi judecați morții, la ziua de apoi. 136 (Îe) A(-i) fi scris (cuiva) în cartea vieții A(-i) fi sortit (cuiva). 137 (Îe) A șterge (pe cineva) din cartea vieții A scoate din rândul celor vii. 138 (Spc) Gen de scriere care are ca obiect descrierea faptelor, a evenimentelor trăite sau a acțiunilor săvârșite de cineva Si: biografie. 139 (Înv) Loc în care își duce cineva existența. 140 (Înv) Locuință a cuiva.

vamă s.f. 1 (adesea în legătură cu vb. ca „a da”, „a lua”, „a plăti”) Taxă care se plătește pentru ca o marfa sau un anumit produs să treacă dintr-o țară în alta. ◊ Loc.vb. A pune vamă = a) a fixa taxa care trebuie plătită pentru ca o marfa sau un anumit produs să treacă dintr-o țară în alta; b) fig. a fura la drumul mare. Tunsu și Groza își făceau de cap, punînd vamă pe tot ceea ce se încumeta să treacă pe drumurile lui (CA. PETR.). ◊ Expr. A siguripsi vama v. siguripsi. ◊ Fig. N-am uitat tutunul și hîrtia de țigară- vamă pentru trecerea mea în altă zodie a vieții (SADOV.). ♦ (în trecut, în Țările Rom.; și vamă domnească) Taxă, în bani sau în produse, care se percepea pentru intrarea într-o țară, într-un oraș (în scopul vînzării unor produse), pentru folosirea unui pod, a unui drum, pentru transportul mărfurilor etc. (și care constituia imul dintre veniturile domnitorului). Să plătească vama mălaiului și la poduri (DOC.). ♦ Gener. (în trecut, și vama pămîntului) Taxă, impozit (pe mărfuri sau pe produse). ♦ (pop.) Cantitate procentuală dintr-un produs sau sumă de bani care se dă drept plată pentru măcinat, treierat etc. Zeciuiala morii este vama (PAM.). ♦ (înv., reg.) Cîștig, profit. ♦ (reg.) Plată (simbolică) pretinsă mirelui ca să-și poată duce mireasa acasă la el. 2 Instituție (de stat) care exercită controlul asupra intrării și ieșirii din țară a mărfurilor, a mijloacelor de transport, a unor produse etc. în vederea stabilirii taxelor legale și a încasării lor. ◊ Loc.adj. De vamă = care aparține acestei instituții, care se aplică de către această instituție, care este utilizat la această instituție. ♦ Loc, punct, clădire (la granița unei țări) unde funcționează această instituție. ◊ Expr. A trece (ceva) prin vama cucului = a trece o marfa, un produs prin contrabandă. A trece (sau a se strecura) prin vămile (sau vama) cucului = (despre persoane) a trece clandestin peste graniță. A căta vama cucului = a căuta un lucru care nu există. ♦ Personalul acestei instituții. Vama a intrat în grevă. 3 (înv.) împuternicire, drept de a-și însuși veniturile realizate prin perceperea vămii, care se acorda unei persoane, prin concesiune. Vămile Moldovei se dădeau în arendă pe timp de un an (STOIC.). ♦ Funcția și activitatea de vameș. A ținut vama patru ani. ♦ Perioadă de timp în care se exercita această funcție. Vama Moldovei începea din luna august. 4 (relig. sau în credințele pop.; mai ales la pl.; de obicei determ. prin „văzduhului”) (Fiecare dintre) cele șapte, nouă, douăsprezece, douăzeci și patru, patruzeci și patru sau nouăzeci și nouă de popasuri (în văzduh) prin care trebuie să treacă sufletul mortului, plătind la fiecare dintre ele o taxă de răscumpărare a păcatelor, pentru a ajunge în cer. Aceia, la vămile văzduhului, să nu mai apuce să spună cine făcuse ticăloșia (E. BAR.). ♦ Bani pe care trebuie să-i plătească sufletul mortului, la trecerea prin fiecare popas, ca să poată călători pe lumea cealaltă; (la creștini) milostenie (bani sau pomană) ce se împarte pentru sunetul mortului la opririle pe drumul spre mormînt. Banu-i vamă peste rîu. Merinde ai, colac de grîu Pe-un drum de veci (COȘB.). • pl. vămi, (înv.) vămuri. /<magh. vám.

vameș s.m. 1 Funcționar responsabil de evidența, de controlul și de taxarea mărfurilor, de verificarea bagajelor, a mijloacelor de transport etc. care trec prin vamă. ♦ (în organizarea administrativă din trecut; și vameș mare, vameșul cel mare, marele vameș) Dregător de curte însărcinat de domn cu încasarea taxelor care se plăteau la intrarea într-o țară, într-un oraș, pentru folosirea unui pod, a unui drum etc. și pentru administrarea vămilor. ♦ Gener. (în trecut) Persoană care încasa taxele, impozitele (pe mărfuri, pe produse). ◊ Vameș de otace v. otac. ♦ Fig. Hoț, tîlhar. Prietena vameșilor de drumul mare (SADOV.). ♦ (reg.) Persoană din satul sau din casa miresei căreia mirele trebuie să-i plătească o taxă (simbolică) pentru a-și putea duce mireasa acasă la el. 2 Persoană care lua în arendă impozitele pe care aveau obligația să le plătească cetățenii Romei și locuitorii Imperiului Roman. ◊ (bis.) Duminica vameșului (și a fariseului) = cea de a zecea duminică înainte de Paște în care se citește în biserică parabola biblică despre vameș și fariseu; capitol din Noul Testament care cuprinde parabola despre vameș și fariseu. 3 (în credințele pop.) Ființă care păzește fiecare dintre vămile văzduhului și căreia sufletul mortului trebuie să-i plătească vamă (în bani) pentru răscumpărarea păcatelor și ca să poată trece spre lumea cealaltă. • pl. -i. /<magh. vámos.

veac s.n., s.m. 1 s.n., s.m. Durata vieții omului; viața omului în succesiunea tuturor întîmplărilor trăite; existență, trai. Numărate sînt zilele tale și scurt îți e veacul (MURNU). ◊ (pop.; determ. prin „de om” indică o durată egală cu aceea a vieții omenești) Se puse pe trai și trăiră veac de om nesupărați de nimeni (ISP.). ◊ Loc.adj., adv. Pe (ori de) veci sau pe veac = pe viață. ◊ Expr. A face (sau a-și duce, a-și petrece, a-și trece) veacul = a-și duce, a-și petrece viața într-un anumit fel. A-i trece cuiva veacul = a trece de tinerețe, a nu mai fi în putere. A-și fi trăit (sau a-și fi făcut) veacul, se spune a) despre cineva care a îmbătrînit și nu mai are ce aștepta de la viață; b) despre ceva demodat, perimat, depășit. A-i tăia (cuiva) veacul = a pune capăt vieții cuiva; a ucide. A trage veacul după... = a continua să trăiască după... De cînd veacul = de foarte mult timp. Cit (e) veacul sau pînă e veacul = a) pentru foarte mult timp; b) (în constr. neg.) niciodată, (bis.) Mai înainte de toți vecii = înainte de facerea lumii. A trăi cît un veac de om v. trăi. 2 s.n., s.m. Perioadă îndelungată de timp (considerată ca etapă în desfășurarea istoriei sau în raport cu stări, situații, fapte etc.). Emanații solare vor pluti peste veacurile viitoare (AGÂR.). ◊ (mit.; înv.) Veacul de aur (sau aurit) = perioadă de înflorire a vieții materiale și culturale; vîrsta de aur. Veacul de mijloc = Evul Mediu. Sîntem o societate cu moravurile veacului de mijloc (CA. PETR.). ◊ Loc.adj., adv. Din veac (ori veci) sau de veac, de cînd veacul = din cele mai vechi timpuri; din moși strămoși; de foarte multă vreme. ♦ (la sg. art.) Epoca (privită ca sau considerată) actuală, contemporană. Un calm patriarhal, cu totul desprins de atmosfera veacului (VIN.). ♦ Ext. Totalitatea persoanelor care au trăit în această epocă. Veacul a fost fericit de buna înțelegere și pacea care a domnit. ♦ (la pl.) (Succesiune, șir de) generații. Lucrări ce ar fi făcut admirația veacurilor (M. I. CAR.). 3 s.n. Durată nelimitată în viitor. După o explozie nucleară viața se va reface în veacuri. ◊ Loc.adj. (jur.) De veci = valabil pe termen nelimitat. ◊ Loc.adv. În veci sau în veci de veci, în vecii vecilor, în veacul veacului, în veac de veac = a) în tot timpul (pornind de la un anumit moment); în eternitate; b) (jur.) pe termen nelimitat. Pe veci sau pentru vecii vecilor = pentru totdeauna, în mod definitiv. 4 s.n. (bis.) Viața (veșnică) de după moarte. În veacul ce va să fie va veni blagoslovenia lui Dumnezeu la cei aleși ai lui (ANTIM). ◊ Lumină de veci = lumînare sau candelă care se aprinde în ziua de Vovedenie, care semnifică faptul că, pe lumea cealaltă, ea va arde luminînd veșnic. ◊ Loc.adj. De veci = veșnic, etern. Gătire se făcu de îngropăciune... și cu mare alai și jale fu pus la odihna de veci (ISP.). Δ Casă de veci v. casă. Loc de veci v. loc. Locaș de veci v. locaș. Somnul de veci v. somn. Viața de veci v. viață. Δ Expr. A dormi (cineva) somnul (cel) de veci v. dormi. ◊ Loc.adv. În (sau întru) veci ori în veci de veci, (pînă) în veac (de veac) = în eternitate. 5 s.n. Interval de timp de o sută de ani; secol. S-a împlinit un veac de cînd a început construcția orașului. ◊ (adv.; la pl.) Cultura spirituală a lumii a fost condusă veacuri de-a rîndul de biserică (VIANU). ◊ Loc.adv. Cu veacurile = cu trecerea timpului. 6 s.n. (reg.; de obicei cu determ. „bun”, ,„rău”) Timp, mers al vremii. Urmează veac bun dacă la asfințit de soare se luminează cerul (PĂC.) • pl. n.-uri, m. veci. /<sl. veche вѣкъ.

vulturoaie s.f. (ornit.) Vulturoaică. Se rătăcește din ceealaltă lume o vulturoaie (POP.). • pl. -oaie. g.-d. -iei. /vultur + -oaie.

buric s.n. (pop.) 1 Cicatrice formată în mijlocul abdomenului după căderea cordonului ombilical; ombilic. ♦ Cordonul ombilical prin care fetusul primește hrană din corpul mamei. ◊ Zic. Copilul cu multe moașe rămîne cu buricul netăiat. ◊ Babă de buric = moașă. ◊ Expr. A tăia buricul (cuiva) v. tăia. 2 Ext. Pîntece. Beam cu marinarii vin dulce în tractire afumate unde jucau femei din buric (M. I. CAR.). ◊ Expr. A i se lipi buricul de șale v. șa. 3 Analog. Buricul degetului = vîrful degetului. ∆ Compar. Priveam la pămînt și îl vedeam numai cît buricul degetului (GORJ.). Buricul morii = locul unde roata mare își sprijină capătul de afară. 4 Fig. Mijloc, centru. A nimerit buricul pădurii. ◊ Expr. Buricul pămîntului = a) centrul pămîntului (considerat în popor a fi la Ierusalim sau în locul pe unde se poate ajunge pe lumea cealaltă); b) om mic de statură, dar glumeț sau ambițios. ◊ A se crede (sau a se socoti) buricul pămîntului = a se crede (sau a se socoti) cel mai important, cel mai inteligent etc. dintre toți. 5 Compuse: (bot.) buricul-apei = plantă erbacee, cu florile mici, albe sau roșietice, dispuse în umbele (Hydrocotyle vulgaris); buricul-pămîntului = șerpariță (Polygala vulgaris). • pl. -ce, (pop.) -uri. /lat. *umbulīc(u)lus = umbĭlīcus, prin deglutinare: un – buric.

buric, burice, s.n. 1. Bucată de fier în care se sprijină fusul, la morile de apă (în Chioar). 2. Gaură în piatra zăcătoare, prin care trece fusul crângului. 3. Bucăți de lemn care se pun în gaura pietrii zăcătoare, ca să nu cadă grăunțele și făina sub moară. 4. (mit.) Deschizătură, orificiu, care face legătura cu Lumea Cealaltă. ■ Buricul pământului = centrul pământului: „Voi mereți și vă câștigați de mâncare, da' unu să fiți tot aici, pă când oi vini să mă puteți trage din buricu pământului” (Bilțiu, 2002: 313). – Lat. *umbilicus (DLRM, DEX).

căliman, călimani, s.m. (mit.) Reprezentant al unui popor de uriași ce ar sălășlui, potrivit legendelor maramureșene, în peșterile munților: „Din când în când, călimanii (…) duc oameni și animale pe lumea cealaltă. Ei ar trăi și azi în triunghiul munților Arșița-Tomnatec-Farcău. În 1919, de pe muntele Farcău a dispărut o turmă de 300 de oi, doi ciobani, câinii și măgarii stânei” (Ivanciuc, 2006: 123). ■ (onom.) Căliman, nume de familie în jud. Maram. – Probabil din gr. Kallimani(s), cf. sl. kaliman > rom. Căliman, Caliman, n. pers. (Iordan, 1983).

APOI I. adv. 1 După aceea, pe urmă: întîiu să te gîndești bine, și ~ să vorbești; mai ~, a) mai pe urmă; b) ‡mai de pe urmă, de mai tîrziu: începu a-i dzice că leagea Elinilor iaste bătrînă, iară credința creștinilor iaste mai ~ (DOS.): proverb: de Joi pînă mai ~, (în) timp scurt: își ține cuvîntul de Joi pînă mai ~ ¶ 2 După ce... apoi și, după ce... încă și, pe deasupra; proverb: După ce e mută, Apoi e și slută, se zice despre cineva cu multe cusururi (ZNN.) ¶ 3 De ~, cel din urmă: ziua, vremea, venirea, judecata (‡județul), lumea (cea) de ~, sfîrșitul lumii, judecata din urmă; viața de ~, viața viitoare, de pe lumea cealaltă: Nesfîrșita fericire din viața de ~ (VLAH.) ¶ 4 ‡Cea de ~, urmarea, sfîrșitul unui lucru: ca un om bătrîn, văzînd cartea hătmanului, am lăsat lucrul mai în slab, socotind cea de ~ (M.-COST.) ¶ 5 ‡În (la) cea (mai) de ~, la sfîrșit, în (cele din) urmă: în cea de ~ însă, Dechebal biruindu-se, au fugit (LET.) ¶ 6 În unele expresiuni se întrebuințează pentru a apăsa mai mult asupra unei idei, a-i da mai multă energie (în aceste cazuri, ~ e înlocuit adesea prin familiar pop. poi, păi): nu vrei să înțelegi? ~ atunci de geaba mai vorbim ¶ 7 Pe lîngă unele conjuncții (că, dar, și) ori interjecții (de! dă!) se întrebuințează iarăși, mai ales în vorbirea familiară, pentru a da mai multă vioiciune vorbirii: gîndește-te la ce-ți spun, c’ ~ nu mai stăm de vorbă; ~ dar ce înveți tu? (NEGR.); d’~ dă, nu-i cum vrem noi, ci-i cum vrea Cel-de-sus (CRG.). II. ‡adj. Cel din urmă: mulți vor fi întîii și apoii întîii (COR.) [lat. ad-post].

BRUFTUIALĂ (pl. -ieli) sf. 1 🏠 Tencuială aruncată cu mistria pe zid ¶ 2 Fig. familiar Ceartă, ocară, bătaie sdravănă: le-a dat Turcilor o ~ de-o pomeni-o și pe cealaltă lume (ISP.) [bruftui].

BURIC (pl. -ce) sn. 1 🫀 Cordonul ombilical prin care pruncul se nutrește în pîntecele mamei; proverb: copilul cu moașe multe rămîne (sau moare) cu ~ul netăiat, se zice cînd două sau mai multe persoane iau asupră-și să facă un lucru, pe care unul singur l-ar fi putut face, dar care rămîne totuși nefăcut ¶ 2 🫀 Cicatrice ce rămîne în mijlocul pîntecelui pe locul unde s’a tăiat cordonul ombilical; proverb: odată vede nașul ~ul finului ZNN., altă dată nu mai dai de așa noroc, de așa prilej favorabil ¶ 3 ~ul degetului, vîrful degetului: parcă-mi lipește ~ele degetelor de-o mînă uscată, țeapănă și rece DLVR. ¶ 4 Centru: Dachia ... fiind decît toate țările mai departe de ~ul împărățiii CANT.; ~ul pămîntului, mijlocul, centrul pămîntului, unde poporul crede că este o deschizătură prin care se poate duce cineva în lumea cealaltă: și merse și merse pînă ce ajunse deasupra ~ului pămîntului GN. ¶ 5 Fig. familiar om mic și bondoc, pitic ¶ 6 🏚 ~ul morii, gaura din mijlocul pietrei zăcătoare, prin care trece fusul de fier ¶ 7 🌿 BURICUL-APEI, plantă ierboasă cu flori foarte mici, albe sau roșiatice, dispuse cîte 3-5 în mici umbele; crește prin mlaștini; e numită și „umbreluță-de-apă” sau „umbreluță-de-baltă” (Hydrocotyle vulgaris) (🖼 673); – BURICUL-PĂMÎNTULUI = MAMA-PĂDURII¹ [lat. umbĭlĭcus].

*FANTASMAGORIC adj. Ce ține de fantasmagorie: ~a licărire a fanalului făcea pe soldați să se creadă pe lumea cealaltă D. -ZAMF. [fr.].

ZAVISTIOS adj. 1 Invidios: mi-era dragă ca un suflet rar, aruncat în neștire printre cealaltă lume nesimțitoare, mojică, fudulă, zavistioasă (DLVR.); dară niște zavistioși de boieri băgară în inima împăratului frica că Țugulea odată, odată, a să-i ia țara (ISP.) ¶ 2 Intrigant: acești doi boieri erau căpeteniile zavistioșilor și îndemnătorii poporului să nu asculte de graiurile Domnului lor (ISP.) [zavistie].