VĂMUI, vămuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A taxa obiectele pentru care trebuie să se plătească vamă; a lua vamă. Deșteaptă-l, deșteaptă, să ne vămuiască, să ne slobozească. TEODORESCU, P. P. 85. ◊ Absol. A dat răspuns vameșilor împărăției despre treburile ce are și marfa pe care o aduce. Le-a pus deoparte, cuviincios, și peșcheșul ce li se cuvine lor pentru că se ostenesc a vămui. SADOVEANU, P. 149. ♦ Fig. A lua pe furiș o parte din ceva; a fura. Ciobanul lui, ascuns în anteriu și cu obrăzar, i-a căutat pe toți și i-a vămuit după legea hoției. SADOVEANU, O. VIII 248. 2. (La moară) A lua o parte din grîne drept plată pentru măcinat. (Absol.) Morăreasa vămuiește, Neică dragoste-i vorbește. La TDRG. 3. (În credințele religioase) A încasa de la sufletul unui mort taxa cuvenită pentru a-l lăsa să treacă prin văzduh pe lumea cealaltă. Țin calea la oameni ăi de mor, și-i vămuiește și nu-i lasă să treacă în cer. ȘEZ. III 79.