Definiția cu ID-ul 929312:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RETRÁGE, retrág, vb. III. 1. Tranz. A trage înapoi. La picioarele noastre roia o grămadă de furnici. Tata și-a retras atent piciorul beteagsă nu le calce. SAHIA, N. 61. ♦ A scoate, a lua înapoi un lucru din locul unde fusese pus (dat pentru a fi păstrat sau cu alt scop). A retrage o sumă de bani de la bancă. A-și retrage actele de la școală.Refl. A ieși dintr-o instituție, dintr-o organizație în care ai fost înscris, dintr-o funcție; a renunța la... Cununară pe tineri, iar bătrînii se retraseră de la domnie. RETEGANUL, P. I 42. Obosit de atîta carieră, s-a retras cu o pensioară de treizeci de lei. CARAGIALE, O. II 228. 2. Refl. A merge înapoi, a se îndepărta. Cîinele se apropia cîțiva pași, se retrăgea, privea îndărăt distanța, pînă la gard, neîncrezător. C. PETRESCU, Î. II 93. ◊ Fig. Dar vremea aceea se retrăgea tot mai departe dinaintea lui. VLAHUȚĂ, N. 13. ♦ (Despre armate) A da înapoi din fața dușmanului. Acum știm precis că inamicul s-a retras pe celălalt mal, deluros. CAMIL PETRESCU, U. N. 299. Să se retragă dinaintea unei cetățui de nimică, ei, care au apărat cetatea Vienii! ALECSANDRI, T. II 36. ♦ A se duce într-o parte, a se da deoparte. Toată lumea se retrăsese de la fereastră. DUMITRIU, N. 111. El se retrase după perdea, ca s-o observe. EMINESCU, N. 75. Și amîndoi bătrînii deoparte s-au retras. ALECSANDRI, P. III 226. ♦ A părăsi un loc, o casă, o încăpere; a pleca. Cînd i se păru mai priincios dădu bună seara și se retrase. CĂLINESCU, E. O. I 52. Ana se retrase și închise ușa în urma sa. SLAVICI, O. I 146. Leșii s-o retras din Ieși. ALECSANDRI, T. II 11. ◊ (Poetic) Razele lui lunecă pe fața apei și se retrag, lăsînd lumea în stăpînirea nopții. ALECSANDRI, O. P. 291. ♦ A se izola evitînd societatea. Mai am o altă casă la țară, unde mă retrag în cursul anului să lucrez. SAHIA, U. R.S.S. 192. Ea părea că încă mai mult se retrăsese din lume. NEGRUZZI, S. I 47. 3. Tranz. Fig. A nu mai susține (o părere), a reveni (asupra celor spuse anterior); a retracta. Grăbește căci îmi retrag oferta. C. PETRESCU, C. V. 315. 4. Refl. (Despre ape curgătoare) A reintra în albie (după o inundație).