URSITĂ, ursite, s. f. (În concepțiile mistice) 1. Soartă, destin; fatalitate. Sora mea, ursita noastră nu-i ursita celorlalte, Între noi și lumea largă sînt atîtea ziduri nalte. EFTIMIU, Î. 26. O zi va veni, cît de tîrziu, cînd ursitele glorioase ce el a visat pentru nație se vor îndeplini. BĂLCESCU, O. II 228. ◊ Expr. (Regional) A face (cuiva) pe (sau de) ursită = a vrăji pe cineva (pentru a-i lua soțul, soția, iubitul). Află mata, domnule căpitan, că și de ursită mi-a făcut. SADOVEANU, O. VIII 186. Băbătia lui... nu știu ce avea... ba-i e făcut de năjit, ba că-i e făcut de ursită, ba că-i e făcut de plînsori. CREANGĂ, P. 111. La răchita răsădită Face-o babă pe ursită. ȘEZ. III 124. 2. Ursitoare (1). (Poetic) A, dac-a ta viață De asprele ursite nu ar fi fost curmată. ALEXANDRESCU, M. 27.