DISTONA, pers. 3 distonează, vb. I. Intranz. A fi în dezacord, a nu se potrivi (cu cineva sau cu ceva). Ridicătura de un violet palid distona cu celălalt pămînt gălbui, strîns ca în gheare de tufe de peliniță și tulpini veștede de diferite buruieni. CĂLUGĂRU, O. P. 55. În lumea asta mică și vie [a gării], nu făceau pată supărătoare și nu distonau decît pasagerii obișnuiți. POPA, V. 209.