bisect a. care are o zi mai mult de cât ceilalți ani: an bisect; aceasta se întâmplă odată în 4 ani, când Fevruarie are 29 de zile.

bridgeistic, -ă adj. Care se referă la bridge ◊ „Luați cunoștință și de cum trebuie să vă drămuiți timpul liber, la anul, pentru a putea participa la cât mai multe manifestări bridgeistice.” Săpt. 26 XII 75 p. 7; v. și bridgeist (1974) [pron. brigistic] (din bridge + -istic)

bonzar, bonzari, (bunzar), s.m. (reg.) Bondar, cărăbuș (Melolontha melolontha): „Cu cât sunt mai mulți bonzari primăvara, cu atât va fi anul mai roditor” (Faiciuc, 2008: 387). ■ (onom.) Bonzari, poreclă pentru locuitorii din Bârsana și Săliștea de Sus. – Onomatopee (Șăineanu).

OARĂ¹, ori, s. f. 1. (La sg.; precedat de un num. ord. sau un echivalent al lui) Timpul sau momentul în care are loc un fapt. 2. (La pl.; folosit la formarea numeralului adverbial, adesea cumulând valoarea de numeral multiplicativ) Va construi un bloc de trei ori mai mare decât cel construit anul trecut. ◊ Loc. adv. De multe ori sau (exclamativ) de câte ori! = în repetate rânduri, adesea. De puține ori = rareori. De câte ori = de fiecare dată. ◊ Loc. conj. Ori de câte ori = în toate rândurile, în toate cazurile când..., de fiecare dată. – Lat. hora.

Udătoriu, s.m. – Obicei agrar din ciclul sărbătorilor de primăvară, în care se cinstea „întâiul arător, deschizătorul de țarină și inițiatorul ciclurilor agrare din acel an”. Datină consemnată în Șurdești (Chioar). În Maramureșul istoric (Hoteni, Hărnicești, Sat Șugatag), ceremonialul se numește Tânjaua de pe Mara. S-au mai semnalat „variante paupere, în care persistă principiul sărbătoririi celui mai harnic om al primăverii, ca și principiul râului purificator” în județul Bistrița Năsăud – Craii de la Mocod, județul Sălaj – Craiul semănătorilor și județul Brașov – Plugul. (Dimiu 2002: 78-79). „Udătoriul din Șurdești se înscrie în complexul ceremonial ce avea drept scop asigurarea fertilității câmpului. Obiceiul s-a conservat până azi aproape într-o stare nealterată. Bătrânii ziceau că dacă nu-s udători, anul acela n-or fi bucate”. În această zonă „udătoriu trabă să hie un om cu cât mai mulț prunci, că numa așe anu a hi roditor și or hi bucate multe” (Calendar 1980: 49-51). – Din uda (< lat. udare) + -toriu, ref. la baia rituală la care e supus sărbătoritul, dar și la stropirea țarinei pentru a da rod.

OARĂ¹ ori, s. f. 1. (La sg.; precedat de un num. ord. sau un echivalent al lui) Timpul sau momentul în care are loc un fapt. 2. (La pl.; folosit la formarea numeralului adverbial, adesea cumulând valoarea de numeral multiplicativ) Va construi un bloc de trei ori mai mare decât cel construit anul trecut. ◊ Loc. adv. De multe ori sau (exclamativ) de câte ori! = în repetate rânduri, adesea. De puține ori = rareori. De câte ori = de fiecare dată. ◊ Loc. conj. Ori de câte ori = în toate rândurile, în toate cazurile când..., de fiecare dată. – Lat. hora.

Udătoriu, s.m. – Obicei agrar din ciclul sărbătorilor de primăvară, în care se cinstea „întâiul arător, deschizătorul de țarină și inițiatorul ciclurilor agrare din acel an”. Datină consemnată în Șurdești (Chioar). În Maramureșul istoric (Hoteni, Hărnicești, Sat Șugatag), ceremonialul se numește Tânjaua de pe Mara. S-au mai semnalat „variante paupere, în care persistă principiul sărbătoririi celui mai harnic om al primăverii, ca și principiul râului purificator” în județul Bistrița-Năsăud, Craii de la Mocod, județul Sălaj, Craiul semănătorilor și județul Brașov, Plugul (Dimiu, 2002: 78-79). „Udătoriul din Șurdești se înscrie în complexul ceremonial ce avea drept scop asigurarea fertilității câmpului. Obiceiul s-a conservat până azi aproape într-o stare nealterată. Bătrânii ziceau că dacă nu-s udători, anul acela n-or fi bucate”. În această zonă „udătoriu trabă să hie un om cu cât mai mulț prunci, că numa așe anu a hi roditor și or hi bucate multe” (Calendar, 1980: 49-51). – Din uda (< lat. udare) + suf. -ătoriu (MDA), referitor la baia rituală la care e supus sărbătoritul, dar și la stropirea țarinei pentru a da rod.

disc (< gr. δίσϰος [ diskos]; it. disco; fr. disque; engl. record; germ. Schallplatte), unul dintre mijloacele de comunicare în masă, instrument de conservare și reproducere a fenomenului sonor, cu o largă aplicare îndeosebi în domeniul muzicii. În 1877 francezul Charles Cros și americanul Thomas Alva Edison propun aproape simultan imprimarea sunetului prin mijlocirea inciziilor pe un cilindru (v. fonograf). Cilindrul de ceară al lui Edison a fost treptat înlocuit de d. care, inventat de Emil Berliner în 1887, oferea posibilitatea editării unui număr nelimitat de copii după înregistrarea* primară, gravată pe așa-numita „matriță”. Pentru înregistrările pe d. timp de patru decenii a fost folosit un procedeu artizanal, constând în incizia unor șanțuri de adâncimi variabile, obținute datorită transformării vibrațiilor aerului prin mijloace mecanice. Este perioada înregistrărilor mecanice sau acustice. Din 1925, o dată cu folosirea microfoanelor* pentru transmiterea semnalului sonor, începe perioada înregistrărilor electrice. După 1945, două invenții revoluționează tehnologia d.: banda de magnetofon* permite realizarea unor înregistrări primare de o calitate superioară, iar utilizarea policrorurii de vinil (PVC) fabricarea de d. cu șanțuri foarte mici (fr. microsillon), de lungă durată și cu o înaltă calitate a redării spectrului de timbruri* și întensități*; reducerea vitezei de rotire a d. de la 78 de ture pe minut la 45 sau 33 1/2 a contribuit de asemenea la creșterea duratei unei fețe de d. de la 4 la ca. 30 minute. Este perioada „d. de lungă durată” (engl. L.P. = long playing). Aplicarea industrială a înregistrărilor stereofonice [v. stereofonie (1)] aduce îmbogățiri considerabile în direcția situării spațiale a surselor sonore, efectul de „perspectivă” contribuind la crearea unei audiții cât mai apropiată de cea directă, din sala de concert*. De o mult mai mică dimensiune, discul compact (CD) apărut în anii ’80 ai sec. 20 are o foarte mare capacitate de stocare a informației sonore (’80 maximum), fidelitate și durabilitate superioare celor ale d. analog. În România, primele înregistrări datează din primul deceniu al sec. 20. Marile case internaționale de d. își creează filiale românești în perioada 1920-1930. În 1933 este înființată casa românească „Electrecord”.

MĂNĂSTIRESC, -EASCĂ adj. 1. Care ține de mănăstire (1, 2), care aparține mănăstirii, de la mănăstire, călugăresc, (învechit) monastic; p. ext. bisericesc. Călugării cutezară a vinde la postelnicelul Proca dar mănăstiresc (a. 1 755). URICARIUL, XIV, 113. Fâcîndu-se răsunare, atît de a mănăstirii clopote, cît și de celelalte mănăstirești clopote care sînt mai aproape. GHEORGACHI, LET. III, 318/18. Cîte zile au să lucreze locuitorii ce șed pe moșii boierești, mînăstirești și rezășești (a. 1 767). CAT. MAN. I, 2. Igumeni[i], îngrijitori fiind ai averilor mănăstirești, nu sînt slobozi a le arenda mai mult decît pe un an. CR (1 833), 233¹/13. Uită-te la țiganii mînăstirești că mai toți s-au rumânit. HELIADE, O. I, 272. Palat mănăstiresc. ODOBESCU, S. I, 339. Trăsura mănăstirească a intrat în Stolniceni. CAZIMIR, GR. 236. Acolo, în vîlceaua de sub munți, între păduri, se ridică în liniște turlele bisericilor mănăstirești de la Neamț. SADOVEANU, O. IV, 142. Moșii mănăstirești și boierești. id. E. 92. Claca e fixată. . . la 6 zile pentru rumânii boierești și mînăstirești. OȚETEA, T. V. 35. Frunză verde măr domnesc, Pe dealul mănăstiresc Tot cu puica mă-ntilnesc. ȘEZ. I, 48, cf. VI, 40. 2. Ca de mănăstire (1, 2), cum se face sau cum există la mănăstire. Toate aceste croite vecinie din același soi de șăiac mînăstiresc. GANE, N. III, 29. În firida minăstirească din stîngă biroului. . . era întuneric de noapte. BOTEZ, B. I, 135. Purta peste rochia lungă, de pînză mînăstirească nisipie, un șorț albastru, cu stele mici, albe. CAMIL PETRESCU, O. II, 349. – Pl.: mănăstirești. - Și: mînăstiresc, -eáscă adj. – Mănăstire -f suf. -esc.

țelină² sf [At: (a. 1563) DERS / V: (reg) ~lenă, țelnă, țeri~, țal~ / Pl: ~ni, (îrg) ~ne / E: vsl цѣлѣна] 1 Teren care nu a fost lucrat niciodată 2 Teren care a fost lăsat multă vreme nelucrat, neîngrijit Si: (reg) cățea (23), (îrg) ogor, paragină¹, rât², (Ban) țarină¹ (20). 3 (Îlav) În ~ Necultivat. 4 (Îal) Părăginit. 5 (Îe) A sparge (sau a tăia, a strica, a desfunda) ~na A desțeleni. 6 (Reg) Pământ, cât se poate lua o dată cu hârlețul. 7 (Rar) Cantitate de pământ. 8 (Reg) Teren arabil lăsat nelucrat și necultivat timp de unul sau mai mulți ani în scopul refacerii fertilității solului Si: ogor, pârloagă. 9 (Reg) Loc pe care crește iarba pentru fân Si: fâneață. 10 (Reg) Loc de pe care s-a cosit fânul. 11 (Reg) Loc într-o pădure de pe care s-au tăiat copacii Si: curătur (2). 12 (Reg) Pășune. 13 (Reg; prc) Iarbă. 14 (Îrg) Pământ desțelenit de curând, arat și semănat după ce a stat mai multă vreme nelucrat Si: ogor. 15 (Buc) Ogor semănat cu in.

tot (-oată), adj. – 1. În număr complet: toate cîntecele (Eminescu). – 2. Întreg, complet: toată lumea (Eminescu). – 3. Fiecare, oricare: pe atunci tot romînul era viteaz și tot viteazul era boier (Alecsandri). – 4. Orice: se poate lua la întrecere cu toate aeroplanele (Bassarabescu). – 5. Întreg, sănătos: nu-i toată, e lunatică (Voiculescu). – 6. (Pron.) Lucrul sau ființa în discuție: toate-s vechi și nouă toate (Eminescu). – Cu toții. – De toate. – Toate ca toate. – Cu toate acestea. – Cu toate că, deși. – Cu tot, inclusiv. – Cu totul, complet. – De tot, cît încape, foarte. – Peste tot, pretutindeni. – 7. (Adv.) Numai, exclusiv: tot oaspeți rari (Coșbuc). – 8. Mereu, continuu: tată-meu mă crede tot în fașe. – Tot mereu, veșnic. – Tot una, la fel. – Tot acela, el însuși. – Tot așa, egal. – 9. Mereu, la fel, în același fel: muierea-i tot muiere (Cocea). – 10. Oricum: tot era s’o dau eu de pomană (Alecsandri). – 11. În fine, pînă la urmă: s’a luptat cu dînșii trei zile și trei nopți și tot i-a biruit (Sbiera). – 12. Încă, și mai: mai încet, tot mai încet (Eminescu). – 13. Cel mult, abia, numai: să tot fie cinci ani de atunci (Vlahuță). – Mr., megl., istr. tot. Lat. tōtus (Pușcariu 1750; REW 8815), cf. it. tutto, fr. tout, cat. tot, sp., port. todo. Cf. atot-. Gen. se exprimă cu prep. a (a tot, a toate, înv. a toți), sau în limba modernă la pl. tuturor (var. pop. tutulor). În comp. cu un num. se reduce la tus-: tustrei, tuspatru etc. Cf. Sanfeld, Syntaxe, 200-9. – Der. totdeauna, adv. (mereu), comp. cu de-a una, sau mai probabil, cu de una cf. mr. totdiună; tot(de)odată, adv. (în același timp; deodată); totuși, adv. (cu toate că), cu suf. -și, cf. același; totime, s. f. (totalitate); netot, s. m. (prost), forma negativă a lui tot, 5; netoată, s. f. (proastă, neghioabă); netoție, s. f. (prostie). Der. neol. (din fr.): total, s. n.; totalitate, s. f.; totalitar, adj.; totalitarism, s. n.; totaliza, vb.; totalizator, s. m.

șapte [At: COD. VOR. 15/8 / V: (îrg) șea~, (pop) șe~ / E: ml septem] 1 nc Număr care, în numărătoare, are locul între șase și opt. 2-3 sm, a (Semn grafic) care reprezintă numărul șapte (1). 4 nc (Precedat de pp „de” și urmat de „ori”) Intră în componența numeralului adverbial corespunzător (De șapte ori). 5 nc (Precedat de pp „de” și urmat de „ori”) Intră în componența numeralului multiplicativ corespunzător Si: înșeptit (De șapte ori pe atâta.). 6 nc (Precedat de „câte”) Intră în componența numeralului distributiv corespunzător (Le dă câte șapte pâini.). 7 nc (Pfm; îe) ~ ani ca mâine trece Se spune, în glumă¹, când cineva se află într-o situație neplăcută, a cărei remediere nu poate fi grăbită. 8-9 nc (Pfm; îe) A (nu) avea cei ~ ani de acasă A (nu) fi fost (bine) educat în copilărie. 10 nc (Pop; îe) A trage din ~ una A primi mai puțin decât trebuie. 11 nc (Pfm; îe) A lucra cât ~ A lucra foarte mult. 12 nc (Pfm; îe) A umbla pe ~ cărări A merge împleticindu-se (din cauza beției). 13 nc (Pfm; îe) A lua (sau a scoate) ~ piei (de pe cineva) A jecmăni (pe cineva). 14 nc (Pfm; îae) A sili (pe cineva) să muncească peste puterile sale. 15 nc (Pop; în relație cu verbele de „mișcare” și cu cele „existențiale”; îlav) Peste ~ mări și (~) țări sau peste ~ țări și (~) mări Foarte departe. 16 nc (Pfm; îs) ~-poște și un popas Distanță foarte mare. 17 nc (Pop; îe) A umbla ~ hotare A umbla mult timp, pe distanțe mari. 18 nc (Pop; îe) A da ~ boi și ~ vaci A da foarte mult. 19 nc (Pop; îe) A fi de ~ palme în frunte A fi foarte deștept. 20 nc (Pop; îe) A fi de ~ palme în piept A fi voinic. 21 nc (Îlav) Cât ~ Foarte mult. 22 nc (Pop; îe) A nu (se) da pe ~ A (se) considera mai bun, mai capabil decât alții. 23 nc (Pop; îe) A fi în ~ luni A fi certăreț. 24 nc (Pop; îae) A fi nestăpânit. 25 nc (Pop; îe) Două și cu trei fac ~ Se spune la lucruri nepotrivite. 26 nc (Pop; îe) Parcă l-a pus (sau a pus-o) pe ~ cai Se spune despre o persoană căreia i-a trecut supărarea. 27 nc (Pop; îe) A fi ~ frați pe un cojoc A fi foarte sărac. 28 nc (Pop; îe) A nu ști nici nici opt A nu ști nimic. 29 sm (Reg; îc) ~-degete Plantă erbacee din familia rozaceelor, cu tulpină târâtoare, cu frunze dințate și cu flori purpurii (Comarum palustre). 30 sm (Reg; îc) ~-frați Planta Cosmos bipinnatus. 31 sf (Dob; îs) ~ mori Horă nedefinită mai îndeaproape. 32 sf (Dob; îas) Melodie după care se execută hora șapte mori. 33 sm (Dob; îs) ~ pași Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 34 sf (Dob; îas) Melodie după care se execută dansul șapte pași. 35-36 sm Șeptar (1-2).

ȘAPTE num. card., s. m. 1. Num. card. Număr având în numărătoare locul între șase și opt și care se indică prin cifra 7 sau VII. ◊ (Adjectival) Au trecut șapte ani de atunci. ◊ Expr. A lua șapte piei de pe om (sau de pe o vită) = a sili pe cineva să muncească peste puterile sale. A umbla pe șapte cărări = a fi beat. A (nu) avea cei șapte ani de acasă = a (nu) fi fost (bine) educat în copilărie. ◊ (Substantivat) Scrie un șapte. ◊ Expr. Bea (sau mănâncă) cât șapte = bea (sau mănâncă) foarte mult. A nu (se) da pe șapte = a (se) considera mai bun, mai capabil etc., decât mulți alții. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Tomul șapte. ◊ (În componența numeralului multiplicativ corespunzător) De șapte ori pe atâta. (În componența numeralului distributiv corespunzător) Le dă câte șapte pâini. 2. S. m. Compus: (Bot.) șapte-degete = plantă erbacee cu tulpina târâtoare, cu frunze dințate și cu flori purpurii (Comarum palustre). [Var.: (reg.) șepte num. card.] – Lat. septem.

LAPÍN (< fr.) s. m. Mamifer logomorf (Lapparo), înrudit cu iepurele comun, deosebindu-se de acesta atât prin dimensiuni (este mai mic, nu depășește cu mult 2 kg, are urechi mai mici), cât și prin obiceiuri (trăiește în colonii). Originar din Europa Occidentală și Africa de Nord. Din acest gen provin rasele domestice. În România a fost adus din Franța, în anii 1905-1907, pe o moșie a familiei Sturdza din apropierea Iașilor. De atunci nu s-a răspândit prea mult din cauza factorilor ecologici nefavorabili. Se mai numește iepure de vizuină.

ȘAPTE num. card., s. m. 1. Num. card. Număr având în numărătoare locul între șase și opt și care se indică prin cifra 7 sau VII. ◊ (Adjectival) Au trecut șapte ani de atunci. (Expr.) A lua șapte piei de pe om (sau de pe o vită) = a sili pe cineva să muncească peste puterile sale. A umbla pe șapte cărări = a fi beat. A (nu) avea cei șapte ani de acasă = a (nu) fi fost (bine) educat în copilărie. ◊ (Substantivat) Scrie un șapte. (Expr.) Bea (sau mănâncă) cât șapte = bea (sau mănâncă) foarte mult. A nu (se) da pe șapte = a (se) considera mai bun, mai capabil etc., decât mulți alții. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Tomul șapte. ◊ (În componența numeralului multiplicativ corespunzător) De șapte ori pe atâta. ◊ (În componența numeralului distributiv corespunzător) Le dă câte șapte pâini. 2. S. m. Compus: (Bot.) Șapte-degete = plantă erbacee cu tulpina târâtoare, cu frunze dințate și cu flori purpurii (Comarum palustre). [Var.: (reg.) șepte num. card.] – Lat. septem.

MULT, -Ă adj., adv. 1. Adj. Care se află în număr mare (v. numeros), în cantitate mare sau în sorturi, locuri etc. diferite (v. v a r i a t, d i v e r s); care are proporții mari, durată lungă, forță sau intensitate deosebită. Nece stealele se iviră în multe dzile. COD. VOR. 88/21. Cu multe cinsti cinstiră noi. ib. 98/25. Îmblîndu întru . . . pohtiri, întru beții. . . , întru multă beutură. ib. 158/20. Aceaste cuvinte să ții domniia ta la tine, să nu știe umin[i] mulți (a. 1521). HURMUZAKI, XI, 843. In multe părți am întrebat ș-am căutat pînă o am aflat. CORESI, EV. 5, cf. 20. Prinseră peaște mult. id. ib. 329. Nîrod multu, bărbați și muieri (cca 1580). CUV. D. BĂTR. II, 318/17. Se vărsa sînge mult. MOXA, 402/32. Iarna va fi mare și grîu multu. PARACLIS (1639), 258. Ne-au așteptat în multă vreame ca să ne pocăim. VARLAAM, C. 20. Cînd vor fi nește soții multe de vor ținea drumul de vor tălhui sau vor fura, pre toți să-i spîndzure. PRAV. 35, cf. 61,192. Să nu să cearte cu moarte, . . . [ci] cu multă. milă. ib. 219. Pre pizmași goni-i va cu fulgere multe. DOSOFTEI, PS. 51/7. Limbi. . . de multe fealuri de noroade. BIBLIA (1688), [prefață] 8/26. L-au făcut surgun la Cavăla, unde era multă ciumă. NECULCE, L. 167, cf. 99. Tăcerea acea multă a istoricilor. CANTEMIR, HR. 185, cf. id. IST. 42. Nu se îndura de craiul, căci le da mult bacșiș. AXINTE URICARIUL, LET. II, 164/20. De am viclenit pre măria-ta . . . după petrecania a mulți ani ai măriei tale, să fiu eu sub legătura cea grea a afurisaniii. ANTIM, P. XXIV. Aș pohti să stau de față cu dînșii. . . înaintea a mult norod. id. ib. XXVI. Nu trebuie sămănat curînd la loc gras orz mult (a. 1733). GCR II, 26/24. Bătîndu-l multe ceasuri. MINEIUL (1776), 186^v2/4. Turcii. . . în multe locuri dînd focul, tîrgușorul au ars. BELDIMAN, ap. GCR I, 245/35. Norodul nu va răsplăti numai multa știință. GOLESCU, Î. 66. Temerea cea cu prisos a viitorului la mulți oameni este numai un obicei rău. MARCOVICI, D. 13/4. Sîntem hotărîți. . . a lucra cu mai multă înțelepciune. id. ib. 17/19, cf. id. C. 19/17. Bine încalțe că de acești nesocotiți tineri. . . nu să află mulți în lume. DRĂGHICI, R. 6/31, cf. 156/26. Avea oaste multă. GORJAN, H. I, 1/17. Bogatul din comori multe își încheie fericire. CONACHI, P. 287. [Goții] lăsară multe urme și obiceiuri între români. BĂLCESCU, M. V. 9. Pusese. . . multă grabă spre a cîștiga această pradă. id. ib. 392, cf. 413. Acolo au odihna, locaș adînc, tăcut, Eroi ce mai nainte mult zgomot au făcut. ALEXANDRESCU, M. 9. Ca ambițios, căta să învețe carte multă. FILIMON, O. I, 123. Trecătorii. . . beau multă apă. ALECSANDRI, P. I, 20, cf. 158. Veacuri multe de durere au trecut cu vijelie. id. ib. 200. Anii trecuseră mulți, dar amicia nu se șterse din inima lui. BOLINTINEANU, O. 277. Și de cînd m-am depărtat, Multă lume am îmbiat. EMINESCU, O. I, 123. Colo-n palate de mărgean Te-oi duce veacuri multe. id. ib. 170, cf. 134, id. N. 30. Mulți crai și împărați ieșeau înaintea lui Harap Alb. CREANGĂ, P. 228, cf. 183, 192. Știu cît de mult preț punea pe plăcerile materiale ale vieții. CARAGIALE, O. III, 8. Mulți cuminți trec pe drum și, dacă nu sînt și puternici, din cîți îi cunosc, d-abia unii le scot căciula. id. ib. 9. Multe izbînzi am mai făcut noi amîndoi. ISPIRESCU, L. 15, cf. 14, 22. Acesta primi cu multă cinste pe Ileana Simziana. id. ib. 26. Cînd la adunare multă Spui ceva și nu te-ascultă, Dă-le pace tutulora. ZANNE, P. IV, 198. Mult timp în mînă l-a-nvîrtit. COȘBUC, P. I, 231. La ce amarul deznădejdei multe ? IOSIF, PATR. 81. Se aflau acolo două scrinuri conținînd multa, meticuloasa rufărie mirosind a sulfină și a levănțică. CĂLINESCU, E. 50. Va merge pe jos și mult popor. CAMIL PETRESCU, O. III, 147. Trecură nenumărate căruțe și călești, cum și multe sute de oameni pe jos. id. ib. 176. Badeo, de dușmane multe Eu nu pot ieși din curte. JARNIK-BÎRSEANU, 66, cf. 67, 93. Rînduiala ț-am lăsat, Să nu faci mult sărutat. id. ib. 378. Și erau șoareci și cloțani (șobolani) grozăvenie, mulți cîtă frunză și iarbă. RETEGANUL, P. V, 6. Muierea mea cheltuit bani mulț pentru hainele ei. ALR II 4 406/172, cf. ALR I 1 590/5. Vorbă multă e sărăcie omului. NEGRUZZI, S. I, 247. În urma războiului, mulți voinici se arată. id. ib. 250, cf. 248, 251. Mai multe zile decît cîrnați ( = nu totdeauna e belșug). ZANNE, P. III, 505, cf. 128, IV, 69. ◊ (În corelație cu „puțin”, „puținel”) Cît va fi dzeastria mult, au puțin (multă a(u) puțină MUNT.). PRAV. 204, cf. 37. Expozițiunea universală. . . în care fiece țară, fiește națiune se va înfățișa cu averea sa, mult-puțină, dată de Dumnezeu. ODOBESCU, S. II, 93. Consum am avut noi, mai mult ori mai puțin, și altădată. DAVIDOGLU, M. 18. (Substantivat) Bugare-aș D[um]n[e]dzeu și în puținelu și întru multu. COD. VOR. 81/12. Cela ce va găsi. . . pre un drum, fie ce va fi, veri mult, veri puțin. PRAV. 39. ◊ (În corelație cu „mare”) Mult și mare rău aduce păcatul. CORESI, EV. 57. Multe și mari minuni fapt-au făcătoriul. id. ib. 64. Ești vreadnic de multe și mari laude. BIBLIA (1688), [prefață] 8/37. ◊ (La f. pl.; în corelație cu „mărunt”) Dar mai dragi copilele . . . Cînd sînt multe Și mărunte. JARNIK-BÎRSEANU, D. 77. (E x p r.) Multe și mărunte = a) de tot felul, felurit. Daraverile multe și mărunte ale unei asemenea călătorii. VORNIC, P. 125; b) (substantivat) fleacuri, nimicuri, mărunțișuri. Încep a se chicoti și a spune.de la nuntă multe și mărunte. CREANGĂ, P. 173. Multe și mărunte am să-ți spun, stimate d-le doctor. CARAGIALE, O. VII, 63, cf. I, 303. ◊ (În urări, determinînd de obicei pe „ani'') Cu dar și cu bucurii, Întru mulți ani să vă fie (a. 1784). GCR II, 144/9. Optîsprezece ani. . . Mulți înainte ! MIRONESCU, S. A. 89. Anu nou fericitu. ALR II/I b 198/310. ◊ (Determină un pronume nehotărît) La vînăioríe, ca și la multe altele eu mă pricep cam tot atîta pre cît se pricepea vestitul ageamiu. ODOBESCU, S. III, 9. ◊ E x p r. A nu mai avea zile multe = a fi aproape de moarte. Găinile nu mai cîntau cucoșește . . . c-apoi atunci nici zile multe nu mai aveau. CREANGĂ, P. 294. (Popular) (A fi) de zile multe = (a fi) bătrîn. Muiarea mea-i de zile multe. N. TEST. (1648), 65^v/28. De (mai) multe (sau mai de multe) ori sau în (mai) multe rînduri = în mod repetat, (destul de) des. De multe ori muncindu ei. COD. VOR. 76/17. De multe ori izbăvi ei. PSALT. 227, cf. 118, 275. S-au și jeluit de multe ori. PRAV. 139. De multe ori să opre de lucru ca să-i privească. DRĂGHICI, R. 100/15, cf. 57/27. Scumpetea în multe rînduri. . . S-au văzut oprind pornirea fierbințelilor aprinse. CONACHI, P. 283, Zamfira în multe rînduri Videa o umbră zburînd pin nori. ALECSANDRI, P. I, 21. De multe ori zicea în sine. CREANGĂ, P. 4. Am fost de multe ori confidentul lui. CARAGIALE, O. III, 4. Ulciorul nu merge de multe ori la apă. NEGRUZZI, S. I, 251. Cine mănîncă puțin mănîncă mai de multe ori, se zice despre cel cumpătat și prevăzător. cf. ZANNE, P. III, 619.* (Substantivat) Împrotiva numelui lui Is [us]. Nazareaninul, multe într-aleanu se facu. COD. VOR, 76/10, cf. 6/23. Domnulu. . . frînge capetele pre pămîntu a mulți. PSALT. 239. Numără multul stealelor. ib. 303. Cîndu va vrea cineva ciudesă să facă, nu în mijlocul de mulți cade-i-se lui să facă. CORESI, EV. 385, cf. 79, 263. Această scîndarea mulți cetiia. id., ap. GCR I, 21/27, cf. 52/15. Curățește multul păcatelor noastre (cca 1600). CUV. D. BĂTR. II, 216/2. Au fost mulți făcuți preuți. N. TEST. (1648), 296^r/5. Mulți giuruiesc daruri bune, Binele cine le-ar spune. DOSOFTEI, PS. 19/1, cf. 16/6. Păcătosul cu mult se făleaște. id. ib. 32/9. Te-ai arătat. . . întru multe ajutoriu. BIBLIA (1688), [prefață] 7/49, cf. 6/35. Am multe. . . carele nu sînt făr' de cale, numai le las. ANTIM, P. XXVIII. Mulți din cei ce au vrut să scrie istorii după vremi. . . și-au împodobit condeiul cu înfrumuseațate alcătuiri. VĂCĂRESCUL, IST. 245. Fieștece cuvînt al lui lega inimile a multora. MOLNAR, RET. 6/19. Avem trebuință de multe. DRĂGHICI, R. 50/8. Cereasca bunătate . . . peste cîte multe ț-au dat mila cea bogată. CONACHI, P. 264. Nu te certa cu cei ce știu mai multe decît tine. NEGRUZZI, S. I, 250. De multe ce dăduse peste dînsul, se făcuse cam ursuz. CREANGĂ, P. 111, cf. 116, 154, 240. Din multe și multe adunate, am căzut într-o stare de nervi cum rar mi s-a-ntîmplat. CARAGIALE, O. VII, 131, cf. 326, 453. [Zicea] și alte multe d-al de astea. ISPIRESCU, L. 2. Multe, Doamne, l-au bătut. COȘBUC, F. 71. E drept că văzuse multe, multe petrecuse și de multe suferise. D. ZAMFIRESCU, Î. 22. Multora le-au făcut bine, și uite răsplata ! REBREANU, R. II, 201, cf. 239, id. I. 200. Noi, Mulților ce nu ne-au înțeles, Le vom ierta. MINULESCU, V. 13. Multe văzuse, despre multe se întrebase în sine și la multe aflase răspuns. C. PETRESCU, A. 396. Constantinopolul este socotit de mulți ca cel mai frumos oraș din lume. CAMIL PETRESCU, O. III, 106. Aș avea și eu multe de spus. DEMETRIUS, C. 28. Sînt un inamic, unul din mulții pe care el îi urăște. T. POPOVICI, SE. 312. Place multora și mie. TEODORESCU, P. P. 314. Multe dau cu lemne-n mine, Multe dau și mulți mâ-nfruntă. JARNIK-BÎRSEANU, D. 69, cf. 26. Pepelea n-au așteptat multe. SBIERA, P. 2, cf. T. PAPAHAGI, M. 139. (L o c. a d v.; învechit) Cu multul = în cantitate mare. Da milostenie cu multul la săraci. DOSOFTEI, V. S. februarie 51^r/34. Luă mai cu asuprâ cu multul de la-mpăratul. id. ib. decembrie 216^r/12. (E x p r.) Multe toate sau multe (și) de toate, (rar) de multe de toate, (învechit și popular) multe cele = lucruri de tot felul; probleme diverse, variate. Cf. ȘINCAI, HR. I, 147/30. Nu vreau să li m-ai port grija-n spate: ba fîn, ba ocol. . . ,ba de multe de toate. CREANGĂ, P. 40. Gîndindu-se mereu la multe de toate. id. ib. 141, cf. 38. Nebun, din ce ? Din multe toate. COȘBUC, F. 72. Nu știe multe, se spune despre cel care ia hotărîri energice, fără să șovăie, sau care trece repede la fapte, fără a cîntări urmările acțiunilor sale. (Popular) Multul cu mult, ori multul cu pămîntul sau mult cu multul = oricît de mult, foarte mult. S-aibă chiar multul cu pămîntul, tot nu i-ar fi destul. F (1886), 250. Făgădui multul cu mult voinicului. ISPIRESCU, U. 122, cf. 13. Mergi mult cu multul și dai oricît, pînă întîlnești o făptură de om. PAS, L. I, 131. Să dai mult cu multul ! CIAUȘANU, GL. (Regional) Mai mulți cu multul = cu mult mai mulți. Au și dat preste nemici; ci n-au cutezat a se bate cu ei, fiindcă era mai mulți cu multul decît ai săi. ȘINCAI, HR. I, 218/7. (Regional) A spune multe pe cineva = a mustra, a dojeni, a certa. CIAUȘANU, GL. Și mai multe (sau, rar, mult) nu = nimic altceva decît. . .; cu orice chip, în orice caz, fără discuție, neapărat. Asta o amărî pe copilă pînă-n fundul sufletului; să moară de mîhniciune și mai multe nu ! CARAGIALE, ap. CADE. Voia. . . să aibă pentru dînsul inelul lui Fât-Frumos și mai multe nu. ISPIRESCU, L. 109. Ei, cum căzui eu, neiculiță !. . . Să-mi rup nasul și mai mult nu. DELAVRANCEA, O. II, 114. ♦ (Substantivat; f. pl. art.; în credințele populare) Ielele. Cf. MARIAN, D. 336. 2. Adv. În cantitate însemnată; cu valoare mare; în mod intens; în mod deosebit; în mare măsură; stăruitor; (într-un timp) îndelungat; pe o distanță lungă; de repetate ori. Multu greșimu toți. COD. VOR.122/26. Miluiaște noi, că multu umplumu-nă de ocărire. PSALT. 271. Neguțâtoriul. . . mult se și împrumutează. CORESI, EV. 78. În zilele lui, multu se cutremură pămîntul. MOXA, 361/11. Cela ce. . . va fura, iară nu mult, ce numai cît va mînca. . ., să să iarte. PRAV. 51, cf. 48. Nu grăireți mult. N. TEST. (1648), 8^r/24. Mult s-au rugat domnului pentru frate-său. IST. Ț. R. 50. Din tinereațele meale multu mă luptară chinurile,. MOLITVENIC (sec. XVII), 302. Au șădzut mult închiși și i-au bătut. NECULCE, L. 112. Adevărul mă chinuiește mai mult decît înșălăciunea. MARCOVICI, C. 7/16, cf. id. D. 7/17. Ieri am săpat mult la flori. DRĂGHICI, R. 83/20, cf. 3/17. Fratele lui încă mai mult îl silea, jurîndu-l. . . să nu-i ascunzâ nimic. GORJAN, H. I, 6/13. Dintre toți pătimașii, cel mai mult în osândire Este omul care-ți scrie. CONACHI, P. 99, cf. 221. [Mintea] poate mult, căci cunoaște cît poate. BĂLCESCU, M. V. 5. Zbucnind apa-n nalte valuri, Mult în urmă clocoti. ALECSANDRI, P. I, 13, cf. 22, 23. Măgulit e fiecare Că n-ai fost mai mult ca dînsul. EMINESCU, O. I, 134. Trebuie să fi citit mult și cu folos în viața d-tale. CARAGIALE, O. IV, 179. Înșelă și înfrînă calul, și chinga o strînse mai mult decît altă dată. ISPIRESCU, L. 4, cf. 17, 41. [Formula] e impresionantă. Spune mult despre arta acestui poet. IBRĂILEANU, S. L. 21. Mult îmi place s-aud toaca și clopotele. SADOVEANU, O. IX, 50. Cînd are de lucru mult. . . Magheru doarme și el în tabără. CAMIL PETRESCU, O. III, 182. Nu-l interesau prea mult amănuntele. VORNIC, P. 188. Turcii mult nu așteptau, Ci îndată răspundeau. JARNIK-BÎRSEANU, D. 493, cf. 191. Mult mai seamănă cu tas-su. ALR II 3 154/987. Sîntem soli-mpărătești, Mul' să nu ne zăbăẑești. ALRT II 99. Mai mult ață decît față, se spune despre o îmbrăcăminte sărăcăcioasă. Cf. ZANNE, P. III, 11. Gardul cu proptele ține mai mult. id. ib. 158. ◊ (Cu topică învechită sau populară) Constantin II s-au mult înșelat de unii episcopi, carii ținea dogmele cele rele ale lui Arie. ȘINCAI, HR. I, 49/11. [Apa] în mari cercuri se-nvîrti și de trestii și de maluri mult cu vuiet se izbi. ALECSANDRI, P. I, 13. ◊ De mult = a) dintr-o vreme îndepărtată, din vechime; într-o epocă trecută, altădată; de vreme (relativ) îndelungată. V. d e m u l t. Hrănilnițele lor împlute, de multu ura într-alaltă. PSALT. 298, cf. 187. Io sînt mesererile tale de mult. CORESI, PS. 248/7. Fie-ți milă de noroade Ce de mult rabdă dosade (a. 1802). GCR II, 194/40. Gătiți-vă, fiilor, ca să facem mîni o de mult dorită călătorie. DRĂGHICI, R. 107/16. De mult ești însurat, moșule ? NEGRUZZI, S. I, 58, cf. 39. Ziua de mult trecuse; Natura obosită. . . Se odihnea. ALEXANDRESCU, M. 25. Cuibu-mi jos cade, Că de mult îl roade Un șerpe cumplit. ALECSANDRI, P. I, 197, cf. III, 151. Două strofe de o formă simplă și grațioasă, și apoi și duioasa elegie ”Amărîta turturea„ pe care poezia poporană de mult a coprins-o în întinsul său domen, destăinuiesc simțimintele de adîncă durere. ODOBESCU, S. I, 293. Și ți-aș spune-a mea iubită, Că de mult eu le-am cătat. EMINESCU, O. IV, 52. Un dușman de lup . . . de mult pîndea vreme cu prilej ca să pape iezii. CREANGĂ, P. 21. Nu te-am știut eu că-mi ești de aceștia, că de mult îți făceam feliul. id. ib. 236, cf. 144. De mult, de mult cunosc doi plopi Ce-mi stau și azi în cale. BACOVIA, O. 151. Ruxanda aducea în tinerețea și sănătatea ei o mireasmă de mult. . . acoperită cu duhoare grea. POPA, V. 50. Îl cunoști de mult ? SADOVEANU, P. M. 193; b) (regional) de timpuriu, devreme. Dimineața de mult, cînd se deschid măcelăriile, se tîra și el afară. GALACTION, O. 311. L o c. c o n j. De mult ce = din cauza cantității mari, a duratei îndelungate, a intensității vii etc. [Un limbaj] care, de mult ce se abate de la natură și de mult ce s-a uzat, devine nesuferit. BOLINTINEANU, O, 428. Moșneagul a rămas pleșuv și spetit, de mult ce-l netezise baba pe cap. CREANGĂ, P. 294. Au bătut părinții din palme de mult ce le-a plăcut cîntecul. CARAGIALE, O. II, 295. ◊ E x p r. E mult de cînd . . . (sau de-atunci) = a trecut vreme îndelungată de cînd. . . (sau de-atunci). A murit pe luncă macul, A murit și-i mult de-atunci. COȘBUC, P. II, 276, cf. I, 259. E mult de cînd nu ne-am văzut. IOSIF, PATR. 14. E foarte mult de-atunci. SADOVEANU, E. 114. (Rar, cú repetarea prep. ”de„) E de mult de cînd n-am stat. Ulmule, sub tine. COȘBUC, P. I, 260. E mult pînă să. . . (sau a . . . ) = trebuie să treacă o vreme îndelungată pînă să. . . , trebuie să depui eforturi ca să. . . Ușor e a zice: plăcinte, dar e mult pînă a se face. ZANNE, P. IV, 86. Nu mai e mult pînă departe, se spune pentru a arăta că un lucru care părea foarte îndepărtat, greu realizabil, urmează a se produce, a se realiza curînd. Nu mult după. . . = după scurt timp; curînd. Nu mult după aceasta, numai iată ce vine și moartea și vrea numaidecît să intre. CREANGĂ, P. 311. A nu mai avea mult = a fi aproape de moarte. Astă-noapte am crezut că mor. . . Știu că nu mai am mult: de-aceea te-am chemat. SADOVEANU, O. I, 83. Mai mult decît probabil sau (familiar) mai mult ca sigur, exprimă o probabilitate foarte mare, o certitudine aproape totală. Mai mult decît probabil cum că o parte ocupa înălțimea. HASDEU, I. V. 142. Cu atît (sau atîta) mai mult = într-o măsură și mai mare, mai intensă (determinată de împrejurarea respectivă). Întimpinînd altă tîmplare mai înfricoșată, cu atîta mai mult au sporit spaima lui. DRĂGHICI, R. 158/4. Mintea cu cîtu-i mai tare, cu atîta mai mult lucrează, Căci lenevindu-se moare. CONACHI, P. 278. Cît de mult = a) (cu valoare de superlativ) în foarte mare măsură; nespus. De ai ști, palide înger, Cît de mult te iubesc eu. EMINESCU, O. IV, 51; b) în oricît de mare măsură; oricît. Să vă deprindeți a vă lipsi de lucrul ce aț iubi cît de mult. DRĂGHICI, R. 157/2. (Învechit, cu intercalarea altor cuvinte) Cît amu avea de mult tînărul, atîta se mai cîștiga, că adaugerea bogăției adaugere face iubiriei de argintu. CORESI, EV. 293. Cel mult = numai, doar, abia, în cel mai bun caz. Dar lăsați măcar strămoșii ca să doarmă-n colb de cronici. Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici. EMINESCU, O. I, 151. Atît (și) nimic mai mult = numai atît; nimic în plus. Te-ai deprins a socoti amorul o zabavă, nimic mai mult. NEGRUZZI, S. I, 45. (Familiar) Asta-i prea mult = asta întrece măsura, e peste ceea ce se poate admite, suporta. Mult și bine = (pentru) o perioadă foarte lungă sau (pentru) totdeauna. Dacă te-ai potrivi tu acestora, îi ținea mult și bine pe mâmuca afară. CREANGĂ, P. 23. Dormeai tu mult și bine, Harap Alb, de nu eram eu. id. ib. 279. Dacă în piață va fi mai. multă ofertă decît cerere. . . poate să moară de foame mult și bine. GHEREA, ST. CR. II, 308. Du-te mult și bine. PAMFILE, J. II, 155. (Rar) Din mult în mai mult = într-o măsură tot mai accentuată, mai mare, mai intensă. Defăimau din mult în mai mult petrecerile holteiei. NEGRUZZI, S. I, 75. (Învechit) Nu mai în mult să. . . = de aici înainte să nu mai. . . Nu mai în mult voroava Lupului să se trăgăneze. CANTEMIR, IST. 54. A na fi mult să... = a lipsi puțin ca să. . . , a fi pe punctul de a.. . , gata să. . . Nu era mult de răul lajilor să se prăpădească și legea. LET. III, 179/33. (Învechit) A nu-i sta cuiva în mult = a nu reprezenta nimic pentru cineva, a nu deștepta interesul cuiva. Dăruia ținuturile care el nu le putea ținea, ca cu o facere de bine ca aceea carea lui nu în mult îi sta, cu atîta mai tare să tragă inimile leșilor și a craiului spre sine. ȘINCAI, HR. II, 107/38. Mult-puțin sau mai mult sau (sau ori) mai puțin = în oarecare măsură, nu prea mult; întrucîtva, cam. Din anii în cari se începuse mai întîi în Ungaria propaganda mult-puțin violentă pentru limba maghiară, au început și croații a se interesa de cultivarea limbii lor.BARIȚIU, P. A. II, 28. Cîți au scris pînă acum mult-puțin asupra istoriei literaturii noastre. HASDEU, I. V. 255. Tot ce este frumos în natură place mai mult sau mai puțin fiecărui om. FILIMON, O. I, 114. Eram un om care,. mai mult sau mai puțin, treceam în fața publicului de autor dramatic. CARAGIALE, O. V, 282. Toate îl iubeau mai mult sau mai puțin. REBREANU, 103. Tot ce dorești dumneata se poate realiza mîine, poimîine, într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat. C. PETRESCU, A, 289. Două cuvinte, cu înțeles mai mult sau mai puțin asemănător. IORDAN, STIL. 205. Nici mai mult, nici mai puțin, formulă exclamativă care arată mirarea față de ceva cu totul neașteptat, nepotrivit sau de o pretenție exagerată. ◊ (În legătură cu numerale cardinale; astăzi mai ales precedat de ”cel„; exprimă o durată sau o cantitate dincolo de care nu se poate trece) Alți domni, cînd vinie un agă pre mari, di-i da un povodnic și o pungă de bani, mult doă. NECULCE, L. 324. Gîndesc să plec de aice peste patru sau mult cinci zile. ALECSANDRI, S. 167. Roșiile mai au, pînă să dea în pîrgă, mult șapte-opt zile. SADOVEANU, P. M. 283. De cîte ori mă ieu zînele acolo . . . mă țin o zi, două, mult trei zile. ȘEZ. V, 8. O capră trăiește pînă la vîrsta de 12-15 ani mult. H III 14. ♦ (La comparativ, al doilea termen al comparației fiind neexprimat) În (mai) mare măsură; în plus, în primul rînd, în special, mai ales. Ei au scris mai mult den basne. URECHE, ap. GCR I, 69/18. Nuci de cocos, cartofle și carne crudă era mîncarea lui, dar ce era să facă mai mult ? DRĂGHICI, R. 140/29. Eu o iubesc acum mai mult de milă. NEGRUZZI, S. I, 47, cf. 248. Mă rog, claca dracului era; ce să spun mai mult ? CREANGĂ, P. 158, cf. 240. Mai mult de bucurie că au venit, îi scăpă. . . , căci nu mai văzuse pînă atunci suflet de om pe la dînsa. ISPIRESCU, L. 7. Mai mult ghiciseră că soarele a scăpătat. CAMIL PETRESCU, O. III, 168. ♦ (La comparativ, izolat în frază) Nu numai atît, ci în plus. Leningradul și-a vindecat rănile. Mai mult: e în plină creștere, în plină înflorire. STANCU, U.R.S.S. 136. ♦ (Învechit și popular; la comparativ, al doilea termen al comparației fiind neexprimat; cu sens temporal; mai ales în construcții negative) De aici înainte, în continuare. Eu știu că mai multu nu vreți vedea fața mea. COD. VOR. 20/28. Mai mult de acmu să nu însetoșăm. CORESI, EV. 66. Neputînd mai mult răbda dorul. N. TEST. (1648), 274^v/8. Să mergem să ne batem și să-l scoatem din țara lui, că de va fi el mai mult, noi nu vom pute să mai trăim. ALEXANDRIA (1784), 2^r/12. Pre Joldea l-au însemnat la nas, ca să nu poată fi mai mult domn Moldovei. ȘINCAI, HR. II, 196/14. Pe Zeid mai mult nu plînge. HELIADE, O. I, 458. Copiii mei nu s-or juca Mai mult cu frunze-n coama ta. COȘBUC, P. I, 111. Și va fi rîsu-mprumut Și nu vi-ți iubi mai mult I JARNIK-BÎRSEANU, D. 231. i-am spus cîteva și mai mult nu mi-a călcat în casă. MAT. DIALECT, I, 285. ♦ (Învechit și popular; înaintea unui adjectiv sau adverb, formează superlativul acestora) Foarte, tare. [Domnul] multu m[i]l[o]stiv. PSALT. HUR. 122^r/11. Și multu nemîncați fumu. COD. VOR. 88/25. Oile lor multu plodite. PSALT. 299, cf. 300. Iaste alt rai, mult înflurit și cu bună mirosenie. CORESI, EV. 352, cf. 50. Berbecii trebuie se fie bine crescuți, înalți, groși. . . și cozile mult lînoase. ECONOMIA, 86/22. Vederea voastră mă-nsuflețește, Umbre mult scumpe. HELIADE, O. I, 150, cf. MARCOVICI, D. 161/8. Dealurile și toate locurile era îmbrăcate cu vii mult roditoare. DRĂGHICI, R. 28/16, cf. 47/11, 111/10. Dragă, ah ! dragă și mult iubită ! CONACHI, P. 101. Dincoace de sat se întindea o holdă. . . țărmurită printr-un pîrîu mult adînc. BĂLCESCU, M. V. 492. Cu atîta durere cel mult pătimaș cînta. PANN, E. I, 26/18. Era mult departe de cel ce noaptea cînta. id. ib.34/4. Mult bine s-au mai bătut românii. GHICA, S. 24. Tînărul meu iubea o damă. . . cu mult urît bărbat. ALECSANDRI, O. P. 75, cf. id. P. I, 119, 204. Mult bogat ai fost odată, mult rămas-ai tu sărac. EMINESCU, O. I, 417, cf. 413. Dă-mi drumul, . . . că mult bine ți-oi prinde. ISPIRESCU, L. 43. Avem o dovadă cît de adînc vede uneori în inima omenească mult talentosul nostru scriitor dramatic. GHEREA, ST. CR. I, 350. S-o pus la masî. . . mult supărat. GRAIUL, I, 515, cf. 516. (Glumeț) Și a luat un ciocănaș Mult mititel, De 12 ocă de fer. POP., ap. GCR II, 334. ◊ (Rar, urmînd adjectivul) Eram ostenit mult. PANN, Ș. I, 10/11. ◊ (Popular; despărțit de determinat prin verbul ”a fi„) Mult ești frumos și mi-e milă de tine. EMINESCU, N. 15. Vorbele ei. . . mult erau cu lipici. ISPIRESCU, L. 39. Mult e nurliu și drăgălaș. id. ib. 45. Săracă străinătate, Mult ești plină de păcate. JARNIK-BÎRSENU, D. 173. Pribegia mult e rea. id. ib. 198. ◊ (Învechit și regional; legat de adverb prin prep. ”de„) Să-i vorbesc însă într-atît mult de înțelepțește, Incît să nu simță de loc dorul ce mă muncește. PANN, E. III, 3/20. Mult ne-ar sta nouă de bine ! JARNIK-BÎRSEANU, D. 247. ◊ (Învechit și regional; determinat prin adverbul ”mare„ sau determinînd pe ”mare„) Tune, fulgere, trăsnească, ca potopul și pojarul ! Mult-mare mi-este mînia ! Mi-este mare-mult amarul. HASDEU, R. V. 46. Toderică, Toderel, Mare mult mi-e dor de el ! ALECSANDRI, T. I, 243. Mare mult s-a bucurat împăratul. I. CR. I, 72. ◊ (Înaintea unei construcții comparative, căreia îi intensifică sensul) Mult mai vîrtos 0crezură derept cuvîntul lui. CORESI, EV. 154. Cu mult mai puțină datorie avu. VARLAAM, C. 214. O grădină foarte frumoasă și o casă mare, o ! mult mai mare decît a noastră. DRĂGHICI, R. 8/15. Niște griji mult mai cu cale Se cuvine să cuprindă minutele vieții tale. CONACHI, P. 258. Cînticel care, fără îndoială, este . . . cu mult mai prejos de ingenioasa improvizațiune a vînătorului. ODOBESCU, S. III, 10. Toate micile mizerii. . . Mult mai mult îi vor atrage decît tot ce ai gîndit. EMINESCU, O. I, 136, cf. 132. Bordeiul moșneagului se prefăcuse într-un palat mult mai strălucitoriu decît al împăratului. CREANGĂ, P. 85, cf. 210, 217. El este mult mai tînăr decît mine. ISPIRESCU, L. 21. Vinul pritocit, cu mult mai bun. ZANNE, P. IV, 187. ◊ (Înaintea unui adjectiv construit cu ”prea", îi intensifică sensul) Paguba. . . era mult prea însemnată spre a nu îngrija pe Poartă. BĂLCESCU, M. V. 58. Concepția sa este mult prea complexă. ALAS 27 IV, 1935, 3/1. O ramă mult prea somptuoasă. ap. IORDAN, L. R. A. 298. ◊ (Scris într-un singur cuvînt cu determinatul, formează compuse ocazionale) Multpățîtul. . . Theodor. DOSOFTEI, V. S. februarie 53^r/25, cf. 72^T/10. Se pomeni cu multpătimitorul Anichit că intră pe ușă. STĂNOIU, C. I. 188. – Pl.: mulți, -te. – Gen.-dat. art.: sg. m. (rar) multului, f. multei; pl. multor, multora și (rar) m. mulților, f. multelor. – Lat. multus, -a, -um.

CLASĂ, clase, s. f. 1. Grup (mare) de obiecte, de elemente, de ființe, de fenomene care au însușiri comune. 2. (De obicei cu determinarea „socială”) Ansamblu de persoane grupate după criterii economice, istorice și sociologice. ◊ Loc. adj. De clasă = care se referă la o clasă socială sau la raporturile reciproce dintre clase; propriu, caracteristic unei clase sociale. 3. Fiecare dintre diviziunile fundamentale ale regnului animal sau vegetal, mai mică decât încrengătura și mai mare decât ordinul. 4. Unitate organizatorică de bază în sistemul învățământului, compusă dintr-un număr de elevi care au aceeași vârstă, o pregătire școlară egală și învață împreună în cursul unui an pe baza aceleiași programe de învățământ. ♦ Unitate organizatorică într-un institut de artă, cuprinzând pe toți elevii unui profesor, indiferent în ce an de studii se află. ♦ Sală în care se țin cursurile pentru asemenea grupuri de elevi. ♦ (Franțuzism) Timpul în care se ține o lecție; oră de curs. 5. Fiecare dintre grupele de câte trei cifre ale unui număr cu mai multe cifre. Clasa miilor. 6. Categorie (după confort și tarif) a vagoanelor, compartimentelor, cabinelor etc. pentru călătoria cu trenul, cu tramvaiul, cu vaporul. 7. Categorie, grad, rang, care se acordă unui salariat potrivit funcției avute. 8. (În expr.) De (mare) clasă sau (de) clasa întâi = de calitate superioară, de prima calitate, de (mare) valoare. [Var.: (înv.) clas s. n.] – Din fr. classe, germ. Klasse.

CLASĂ, clase, s. f. 1. Grup (mare) de obiecte, de elemente, de ființe, de fenomene cu însușiri comune care satisfac un criteriu. 2. (De obicei cu determinarea „socială”) Ansamblu de persoane grupate după criterii economice, istorice și sociologice. ◊ Loc. adj. De clasă = care se referă la o clasă socială sau la raporturile reciproce dintre clase; propriu, caracteristic unei clase sociale. 3. Fiecare dintre diviziunile fundamentale ale regnului animal sau vegetal, mai mică decât încrengătura și mai mare decât ordinul. 4. Colectiv de elevi, de obicei de aceeași vârstă și cu aceeași pregătire, care învață împreună în cursul unui an școlar după aceeași programă de învățământ. ♦ Unitate organizatorică într-un institut de artă care cuprinde toți elevii unui profesor, indiferent în ce an de studii se află. ♦ Sală în care se țin cursurile pentru asemenea grupuri de elevi. ♦ (Franțuzism) Timpul în care se ține o lecție; oră de curs. 5. Fiecare dintre grupele de câte trei cifre ale unui număr cu mai multe cifre. Clasa miilor. 6. Categorie (după confort și tarif) a vagoanelor, compartimentelor, cabinelor etc. pentru călătoria cu trenul, cu tramvaiul, cu vaporul. 7. Categorie, grad, rang, stabilite valoric. 8. (În expr.) De (mare) clasă sau (de) clasa întâi = de calitate superioară, de prima calitate, de (mare) valoare. [Var.: (înv.) clas s. n.] – Din fr. classe, germ. Klasse.

RÎND, rînduri, s. n. 1. Șir (drept, aliniat) de lucruri sau de ființe. Se vedeau rîndurile [grîului] încrucișate, dese, ca o țesătură verzuie întinsă peste ogoare. MIHALE, O. 436. [Mihai] pătrunse printre rîndurile deschise. C. PETRESCU, C. V. 35. Număr etajele după rîndurile ferestrelor luminate. BART, S. M. 39. ◊ (În construcție cu verbele «a fi», «a sta», «a merge», «a se așeza» etc. și precedat de prep. «în» sau, regional, fără prep.) Stam în fața comisiei, trei candidați în rînd pe cîte un scaun. I. BOTEZ, ȘC. 82. Ne așezam în două rînduri și deschideam calea. CREANGĂ, A. 10. Numai Petrea nu-i în rînd; El de-o parte stă pe gînd. ALECSANDRI, P. A. 94. Merg cătanele tot rînd. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 303. ◊ Loc. adv. De-a rîndul (învechit și regional de sau de-a rînd) = a) unul după altul, fără întrerupere, în șir, consecutiv. Gheonoaia, de bucurie, ținu masa trei zile d-a rîndul. ISPIRESCU, L. 5. Îi arată apoi o fîntînă, unde trebuia să se ducă trei zile de-a rîndul. CREANGĂ, P. 95. Bădița... mă întreabă Fostu-i-am vreodată dragă? Eu răspund dintr-un cuvînt... Că i-am fost trei ani de-a rînd. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 44; b) de la un capăt la altul, peste tot, pretutindeni. Vezi, de-atunci eu alergai Lumile de-a rîndul. COȘBUC, P. I 260. Comoara nu să găsește cînd ici, cînd colea săpînd, Ci lesne să nemerește cînd iei pămîntul de rînd. PANN, P. V. II 90. Pe rînd = a) unul după altul, succesiv. Luară pe rînd pe toți cei mai deocheați din toate trei satele. REBREANU, R. I 99. Cerul acum se învălea cu o haină posomorîtă; stelele piereau pe rînd. NEGRUZZI, S. I 57. Dragele mele nepoate, Nu vă pot juca pe toate; Faceți bine și iertați, Că pe rînd toate jucați. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 362. Aud vinul gîlgîind Și mîndruțele-alergînd, Ca să le sărut pe rînd. ALECSANDRI, P. P. 314; b) de la unul la altul. Femeile... umplu paharul și-l poartă pe rînd. COȘBUC, P. I 143. (Pe) rînd, pe rînd (sau rînduri-rînduri) = treptat-treptat, unul după altul. Rînduri-rînduri, spre cîmpie Se perindă nori de plumb. TOPÎRCEANU, P. 212. Au plecat toți... rînd pe rînd ca și la sosire. CARAGIALE, O. III 72. Și se duc pe rînd, pe rînd, Zarea lumii-ntunecînd. EMINESCU, O. I 214. În primul rînd = înainte de toate, mai ales. ◊ Expr. A fi în primele rînduri = a ocupa locul întîi într-un șir; fig. a fi în fruntea unei activități. Comuniștii sînt în primele rînduri ale întrecerii socialiste. ◊ Haină (încheiată) la două rînduri = haină bărbătească cu două șiruri de nasturi, unul pentru a se încheia și unul ca garnitură. ♦ Fiecare dintre șirurile orizontale de cuvinte formînd o linie dreaptă într-un text scris sau tipărit. [Apucă] tocul să continue rîndul început. C. PETRESCU, C. V. 291. O muscă amețită, întîrziată în iarnă, se plimbă cu neliniște pe rîndurile scrisorii. BASSARABESCU, V. 33. Scrie două-trei rînduri Și-l ajung niște gînduri. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 120. ◊ Rînd alb = interval nescris între două șiruri scrise. ◊ Expr. A citi printre rînduri = a pricepe (sau a se strădui să priceapă) și ceea ce nu se spune direct (într-un text). Am să mai cetesc o dată bucata aceea... dar mai mult printre rînduri. SADOVEANU, E. 109. ♦ Șir de obiecte suprapus altuia. Se întocmise o sală mare, cu parter, galerii și trei rînduri de loji. SADOVEANU, E. 65. Și io ți-oi așterne Trei rînduri de perne. TEODORESCU, P. P. 644. ♦ (Astăzi rar) Cat. V. etaj. Pe o uliță răsare o lungă construcție de un singur rînd, destinată în chip vădit dughenelor. CĂLINESCU, I. C. 64. A găsit o casă mare și frumoasă cu mai multe rînduri. SADOVEANU, B. 76. Casa proprietarului nostru era făcută de zece ani numai. Cu două rînduri, cu un balcon de fier la rîndul întîi. BOLINTINEANU, O. 413. ◊ Rîndul de jos = parterul. Rîndul al doilea = etajul întîi. 2. Locul cuvenit cuiva sau ocupat de cineva într-un șir sau în cadrul unei activități; momentul indicat pentru o activitate. O veșnică larmă și certuri aprinse se ridicau între cărăuși pentru rîndul cuvenit. ANGHEL-IOSIF, C. L. 23. ◊ Loc. adv. La rînd = unul după altul, potrivit ordinii stabilite sau momentului indicat. Și multe veacuri la rînd A răbdat țara gemînd, Cu frunțile la pămînt. DEȘLIU, M. 65. N-avea înscrise nici numele, nici adresa... Urma să-i afle pe fiecare, la rînd, după răbojul întipărit în cuget. C. PETRESCU, A. R. 10. Cu rîndul = cu schimbul, alternativ. Stam la masă toți împreună, făcînd mîncare cu rîndul, fiecare dintr-al său, pentru o zi. CREANGĂ, O. A. 83. ◊ Expr. A lua pe cineva la (sau după) rînd = a se ocupa de cineva conform ordinii stabilite sau cuvenite. Acum să stăm aici în ceea ce te privește pe dumneata și să luăm pe istalalt la rînd. CREANGĂ, A. 148. A ține rîndul = a respecta locul stabilit sau ordinea stabilită. A intra la rînd = a începe să acționeze la momentul potrivit, după ordinea stabilită, în urma altora. Și întră la rînd moșneagul cu baba. ȘEZ. III 182. A lăsa (sau a ceda) cuiva rîndul = a se retrage dintr-un loc sau dintr-o activitate, pentru a permite altuia să ocupe locul sau să acționeze. (Fig.) Gonise vîntul nopții furtunile cerești, Lăsînd acuma rîndul furtunii omenești. ALECSANDRI, P. A. 144. A fi (sau a veni) rîndul cuiva sau a veni rîndul (pentru ceva) = a sosi momentul pentru a se face un lucru. Venise și rîndul său să le arate ce poate. C. PETRESCU, A. 450. E rîndul domnului să vă judece. DELAVRANCEA, O. II 159. Aștepta de două zile să-i vie rîndul la moară. SLAVICI, O. I 228. La rîndul meu (tău etc.) = atunci cînd este momentul potrivit pentru mine (tine etc.), în urma altora; din partea mea (a ta etc.), în ce mă (sau te) privește. Vezi că nu le-am uitat [cuvintele] și le semăn și eu la rîndul meu și fac dar din darul tău. VLAHUȚĂ, O. AL. II 92. Iar Pandele-i asculta Și la rîndu-i cuvînta... ALECSANDRI, P. P. 136. De rînd = de serviciu, conform ordinii stabilite. Din noaptea acelei zile am intrat de rînd la telefon. I. BOTEZ, ȘC. 73. Pe cînd era de rînd viteazul nostru să pîndească, ieși balaurul. ISPIRESCU, L. 200. (Regional) A nu-și da rînd = a lucra de zor, a fi neobosit, a se îmbulzi la treabă, la vorbă. Sărea piticu-ntr-un picior, De nu-și da rînd. COȘBUC, P. I 58. Cum s-au văzut, îndată s-au îmbrățișat... și-apoi nu-și mai da rînd unul altuia cu întrebările. SBIERA, P. 52. O tulesc la fugă... și de la o casă la alta nu-și dau rînd cu uratul. ȘEZ. III 179. A nu-și putea da rînd cu cineva = a nu o putea scoate la capăt cu cineva. De bună seamă că... nu-și vor fi putînd da rînd cu dînsele [cu jigăniile]. MARIAN, O. II 311. A da rînd la... = a ține seamă de... Iar tată-său, ca și-altădată, N-a dat acestor vorbe rînd. COȘBUC, P. I 255. Fără (de) rînd = fără chibzuială, fără seamăn. Cîntă cucu pe pămînt, Necăjită-s fără rînd; Cîntă cucu jos pe iarbă, Necăjită-s fără treabă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 220. De ce sînt cu fața slabă?... Eu zic dorului plîngînd C-am iubit fără de rînd. ALECSANDRI, P. P. 300. Sac fără fund e omul fără rînd. 3. Cantitate, grup, număr care urmează după alte grupuri de același fel. Un rînd de plăcinte și un rînd de vin – pînă ce picioarele se muiară și glasurile se înduioșară. SADOVEANU, O. I 302. Nu cumva actele făcute... au vreun clenci și ne mai scoate datori să plătim încă un rînd de parale Iloveanului? C. PETRESCU, R. DR. 252. Am început a plînge cu zece rînduri de lacrimi. CREANGĂ, A. 27. ♦ Grup de obiecte care formează un tot, o serie, și care se folosesc deodată. Am fost tocmit... cu două rînduri de schimburi pe an. C. PETRESCU, R. DR. 241. C-un rînd de haine o văd mergînd La muncă, La joc și hori același rînd. COȘBUC, P. I 127. Argintarul nu mai putea de bucurie și-i făcu un rînd de haine. ISPIRESCU, L. 92. ◊ Un rînd de case = un corp de case, v. corp (3). Singure au rămas, mama și fata, cu două rînduri de case, alături de aceea în care stăteau. SADOVEANU, M. 115. Știu că Scarlat are un rînd de case și o moșioară. C. PETRESCU, Î. II 68. ♦ (Precedat de numerale sau de adjective) Dată, oară. Într-alt rînd am socotit și m-am gîndit că tot pe șoseaua Romanului ar trebui... o fîntînă. SADOVEANU, O. VII 270. În atîtea rînduri Leonida îi împrumutase, la nevoi. VLAHUȚĂ, O. A. 253. Da bine, moșnege, cînd ai venit în cela rînd parcă erai în toată mintea. CREANGĂ, P. 83. ◊ (Cu precizări temporale) De rîndul trecut am intrat eu, acum intră tu. ISPIRESCU, L. 372. 4. Grup de persoane (mai rar de obiecte) formînd un tot omogen. O parte din versurile sale au trecut în rîndurile cîntecelor populare. BENIUC, P. 24. În rîndurile dușmane se iscă... o frămîntare grăbită. SADOVEANU, O. VI 47. M-aș prăvăli de pe scaunul Moldovei drept la mănăstirea Putnei, în rîndul strămoșilor. DELAVRANCEA, O. II 54. ◊ Expr. În rînd cu cineva (sau în rîndul cuiva) = în categoria cuiva, alături de cineva; pe aceeași treaptă, la același nivel. Nu mă voi dezlipi de tine pînă ce nu te-oi... vedea om în rîndul oamenilor. ISPIRESCU, L. 287. Ne-a pus în rînd cu ceilalți școlari și ne-a dat de învățat. CREANGĂ, A. 27. Istoria pe drept l-ar pune în rîndul lui Tit. NEGRUZZI, S. I 193. 5. (Învechit) Categorie sau clasă socială; tagmă. Întîmplîndu-se ca Mihai și Pătrașcu să moară fără moștenitori... împăratul să aibă a întări pe domnul ce se va alege prin învoirea obștească a boierilor, staturilor și rîndurilor țării. BĂLCESCU, O. II 192. ◊ (Astăzi în loc. adj.) De rînd = din popor, fără rang; p. ext. lipsit de strălucire, comun, obișnuit, vulgar. Era o biată fată săracă, din oameni de rînd. SADOVEANU, O. VIII 221. M-a privit cu o ură ștearsă, de rînd. CAMIL PETRESCU, U. N. 156. Da, împărate, căci moșneagul ce privești Nu e om de rînd, el este domnul Țării Romînești. EMINESCU, O. I 147. Dacă sînt într-o grădină, pe la flori de rînd nu merg. ALEXANDRESCU, P. 49. 6. Obicei, rînduială, fel (de a fi, de a trăi); rost. Ce rînd e pe acest pămînt de umblă viii cu morții? RETEGANUL, P. IV 68. Atunci Petre ia cuvînt: Așa-i rîndul pe pămînt! ALECSANDRI, P. A. 94. Și la nuntă petrecea în cîntări și veselie, Cum e rîndul la domnie. id. P. P. 108. ◊ Expr. A ști rîndul = a ști rînduiala, a cunoaște: rostul, mersul treburilor. De unde aș putea cumpăra puțină pîne de-aici, eu nu știu rîndul; n-ai face bine să te îngrijești d-ta? RETEGANUL, P. IV 40. Dolca, haita cea bătrînă... știa rîndul la stînă. ALECSANDRI, P. P. 55. (Regional) Cum e rîndul? = cum stau lucrurile? cum e situația? Cum e rîndu la oraș? – Nu prea bine, Grigoraș. MARIAN, S. 191. A umbla de rîndul cuiva = a avea grijă de cineva, a purta de grijă cuiva. Că m-o trimes tatu-tău Să-ți umblu de rîndul tău. ȘEZ. I 109. Corbăcele, dragul meu! Ce mă blestemi așa rău? Că îmblu de rîndul tău. ALECSANDRI, P. P. 141. ♦ (Regional) Fel, soi. Se duse... să-și aducă niște lemne de rîndul meșteșugului său, căci toate lemnele cîte le avusese... i s-au fost sfîrșit. MARIAN, O. II 159. De rîndul gurii (sau al mîncării) = pentru a mînca, pentru a-și potoli foamea. Avea ce-i trebuie de rîndul gurii. RETEGANUL, P. III 63. Sfarmă-Piatră au rămas acasă, să caute de rîndul mîncării. SBIERA, P. 82.

coach s. m. (sport) Antrenor cu sarcini mai mult administrative ◊ „Noul coach a format un bloc solid, alcătuit atât din jucători mai vechi cât și din cele mai tinere și promițătoare talente ieșite la iveală în campionatul național.” Săpt. 11 VI 82 p. 8. ◊ „Căsătorit, tată a doi copii [...] coach-ul cel mai fericit al anului ’82 preferă vinului o băutură ceva mai răcoritoare, Coca-Cola...” Săpt. 20 VIII 82 p. 8. ◊ „Actualul coach al Chimiei nu ne-a confirmat știrea, dar nici n-a infirmat-o.” Săpt. 18 V 84 p. 8 (din engl. coach; DN3)

da³ [At: COD. VOR. 32^v/3 / V: (îvr) dă~, de~ / Pzi: dau, 4 (reg) darem / Im: 1-4 dădeam, dam, (pop) dedeam, 6 (înv) da / Ps: 1 (îrg) dedei, (înv) dediu, dedu, (reg) detei, didei, 2 dede, dete, (înv) deade, deate, dedi, diede, 4 (reg) deterăm, 6 (îrg) deteră, (înv) deaderă, deateră, dediră, (reg) dară / Mp: 1 dădusem, desem, (reg) dedesem, detesem, 3 dăduse, dase, (înv) dădeasă, dedease, didease, didese, (reg) dedese, detese, dedusă, 4 dăduse(ră)m, dasăm, 6 (înv) dideseră / Cj: 3 (înv) dee, (reg) să deie / In: dare / Cnd: 3 dare-ar / E: ml dare] 1 vt (Fșa; d. oameni; c.i. de obicei obiecte, bunuri etc.) A pune la îndemâna sau în mâna, brațele, gura etc. cuiva Si: a încredința, a înmâna, a preda, a remite, (înv) a încrede, a porodosi, a tinde. 2 vt (Prc; fșa) A oferi de mâncat sau de băut Si: (nrc) a servi. 3-4 vtr (Îlv) A ~ gura sau (o) gură ori (o) guriță (sau gurița ori buzele) (cuiva) sau a(-și) ~ (o) sărutare (ori sărutări, săruturi sau sărutat) A (se) săruta. 5 vt (Îlv) A ~ țâță sau a ~ să sugă A alăpta. 6 vt (Îe) A(-i) ~ (cuiva) papucii A face pe cineva să plece. 7 vt (Îae) A părăsi pe cineva. 8 vt (Îlv) A ~ o masă A invita pe cineva la masă. 9 vt (Îe) A ~ o petrecere sau un chef A organiza o petrecere sau un chef (în cinstea cuiva sau a ceva). 10 vt (Fam; îe) A ~ de băut A oferi cuiva mâncare și băutură (plătind, de obicei, consumația la un local) pentru a sărbători ceva. 11 vt A oferi mai multora câte o parte dintr-un întreg. 12 vt (Pex) A distribui. 13 vt (Pex) A repartiza. 14-15 vtrp (Îvp; îe) A (se) ~ (ceva) în două A (se) împărți în mod egal Si: a (se) înjumătăți. 16 vt (Adesea construit cu verbe la conjunctiv sau la infinitiv) A încredința cuiva îndeplinirea unei activități. 17 vt (Adesea construit cu verbe la conjunctiv sau la infinitiv) A încredința cuiva ceva spre realizare, întreținere sau prelucrare. 18 vt (Îe) A ~ (ceva) pe (sau în, înv, la) mâna (cuiva) A încredința ceva (spre păstrare). 19 vt (Fig; îae) A lăsa ceva la dispoziția, la bunul plac, în voia cuiva. 20 vt (Îe) A-i ~ (cuiva) de lucru (sau de furcă) A pricinui cuiva bătaie de cap. 21 vt (Îae) A pune pe cineva în mare încurcătură. 22 vt A face ca cineva să aibă, să beneficieze de ceva. 23 vt A preda ceva cuiva. 24 vt A face cuiva rost de ceva. 25 vt (Spc) A atribui cuiva un rol, o funcție, o demnitate etc. 26 vt A repartiza cuiva o sarcină spre executare. 27 vt (Îe) A ~ (cuiva) de lucru A însărcina pe cineva cu o treabă. 28 vt (Îae) A-i găsi cuiva un loc de muncă. 29 vt (Îe) A cere cuiva un mare efort. 30 vt (Îe) A ~ în folosință sau în funcțiune, în exploatare A pune ceva la dispoziția cuiva. 31 vt (D. un magazin, o fabrică etc.; îae) A inaugura. 32 vt (Îlv) A ~ creștere (sau educație) A forma. 33 vt (Îal) A educa. 34 vt (Îe) A ~ lecții (sau meditații) A preda cuiva lecții particulare. 35 vt (Fam; fig; îe) A ~ lecții A spune cuiva ce sau cum să facă. 36 vt (Fam; fig. îe) A ~ o lecție (cuiva) A pedepsi pe cineva. 37 vt (Pop; Îlv) A da ocară A ocărî. 38 vt (Îlv) A ~ un impuls A impulsiona. 39 vt (Înv; îlv) A ~ (bună) învățătură (sau învățături, rar, învățăminte) A învăța. 40 (Înv; îal) A sfătui. 41-42 vt (Îe) A ~ (destulă sau puțină ori puțintică sau o deosebită ori o mediocră) atenție sau anu ~ (nici o ori vreo) atenție A (nu acorda (mare) importanță, preocupare, interes, grijă unui lucru. 43-44 vt (Îae) A (nu) se ocupa de ceva. 45 vt (Îe) A ~ iertare (sau, înv, iertăciune) A ridica pedeapsa pentru păcatul, vina sau greșeala cuiva Si: a ierta. 46 vt (Îae) A scuza. 47-48 vtr (Îe) A(-și) ~ întâlnire (sau rendez-vous) A(și) fixa o întâlnire. 49 vt (Îe) A(-i) ~ legătura A face (cuiva) legătura telefonică, prin satelit etc. 50 vt (Îe) A(-i) ~ (cuiva) cuvântul A permite cuiva să vorbească într-o ședință, adunare etc. 51 vt (Îe) A ~ (cuiva) frâu liber (sau reg, slobod) A lăsa pe cineva să facă ce vrea. 52 vt (Îlv) A ~ ocazia sau prilejul A permite. 53 vt (Îe) A-i ~ (cuiva) revanșa A permite cuiva să-și ia revanșa după o înfrângere. 54 vt (Îe) A ~ (cuiva) nas (sau obraz) A îngădui cuiva prea multe. 55 vt (Îlv) A ~ în arendă A arenda. 56 vt (Îlv) A ~ cu (sau în) chirie A închiria. 57 vt (Îlv) A ~ (cu) împrumut A împrumuta. 58 vt (Îe) A ~ (cuiva) un număr de ani A aprecia cu aproximație vârsta. 59 vt (Îae) A aprecia cu aproximație câți ani mai are cineva de trăit. 60 vt (Îlv) A ~ în primire A preda. 61 vt (Îal) A muri. 62 vt (Îvp) A restitui. 63 (Îe) A ~ înapoi (sau îndărăt) A înapoia. 64-65 vtr (Îe) A-și ~ acordul A fi de acord. 66 vt (Îlv) A ~ ajutor A acorda cuiva sprijin sau ajutor. 67 vt (Îlv) A ~ povață A povățui. 68 vt (Îlv) A ~ sfatul A sfătui. 69 vt (Îlv) A ~ uitării A uita. 70 vt (Îlv) A ~ răgaz A amâna. 71 vt (Îlv) A ~ o explicație A explica. 72 vt (Îlv) A ~ startul A începe. 73 (Îlv) A ~ întâietate sau prioritate A lăsa pe cineva să fie primul. 74 vt (Îlv) A ~ voie A lăsa. 75 vt(a) A face cuiva un dar Si: a dărui (1), a oferi, (îrg) a prosfora², (înv) a prosforisi. 76 vt A ~ bacșiș, șpagă A oferi o sumă necuvenită de bani chelnerilor, ospătarilor etc. 77 vt (Îlv) A ~ mită A mitui. 78 vt (Îlv) A ~ viață (sau suflarea vieții) A procrea. 79 vt (Fig.; îal) A crea. 80 vt (Fig; îal) A făuri. 81 vt (Fig; îal) A însufleți. 82 vt (Fig; îal) înviora. 83 vt (Îlv) A ~ naștere A naște. 84 vt (Fig.; îal) A produce. 85 vt (Fig.; îal) A determina. 86 vr (Îlv) A-și ~ sfârșitul (sau duhul, obștescul sfârșit) A muri. 87 vr (Îlv) A-și ~ cuvântul A promite. 88 vt (Îlv) A ~ frumusețe A înfrumuseța. 89 vt (Îlv) A ~ pe piatră A ascuți. 90 vt (Îlv) A ~ găuri A găuri. 91 vt (Îlv) A ~ formă A modela. 92 vt (Îlv) A ~ la rindea A netezi cu ajutorul rindelei. 93 vt (Reg; d. țesături; îlv) A ~ în undă A spăla. 94 vt (Reg; d. țesături; îal) A clăti. 95 vt (Îe) A ~ o telegramă A trimite o telegramă. 96 vt (Îlv) A ~ un telefon A telefona. 97 vt (Îe) A ~ greș A nu nimeri ținta. 98 vt (Îae) A eșua într-o acțiune. întreprindere etc. 99 vi (Reg; îe) A-i ~ (cuiva) greș A găsi pe cineva vinovat. 100 vt (Îe) A ~ însemnătate A acorda atenție. 101 vt (Îlv) A ~ foc A aprinde. 102 vt (Îe) A ~ bici A lovi cu biciul. 103 vt (Fig; îae) A grăbi. 104 vt (Îe) A ~ la mână A pune ceva la dispoziția cuiva. 105 vt (Îae) A înmâna ceva cuiva. 106-107 vtr (Îe) A (se) ~ o luptă, o bătălie A (se) desfășura o luptă, o bătălie. 108 vt (Îe) A ~ un spectacol (sau o reprezentație) A prezenta un spectacol. 109 vr (Îe) A se ~ în spectacol A se face de râs. 110 vt (Îe) A ~ un concert A susține un concert. 111 vt (Fam; fig; îae) A face scandal, gălăgie. 112 vt (Îe) A ~ (pe cineva) dezertor A face cunoscut, în mod oficial, că cineva este dezertor. 113 vt (Îlv) A ~ gata A termina. 114 vt (Îal) A lichida. 115 vt (Fig: îal) A impresiona puternic pe cineva. 116 vt (Fig; îal) A cuceri pe cineva. 117 vt A încredința pe cineva în seama, în grija, pe mâna cuiva. 118 vt (Îe) A ~ în judecată A chema pe cineva în fața instanțelor judecătorești. 119 vt A pune pe cineva la dispoziția cuiva. 120 vt (Îe) A ~ (cuiva) fata de soție sau de nevastă ori a ~ (pe cineva) de bărbat (sau de soție) A căsători pe cineva cu... 121-122 vtr (D. părinți; îe) A(-și) ~ binecuvântarea sau consimțământul A fi de acord cu o căsătorie. 123 vt (Îe) A ~ bună ziua, bună seara etc. sau a ~ binețe A saluta. 124 vt (În formule de salut) A ura. 125 vt (Îe) A ~ onorul A saluta unele autorități, unele evenimente deosebite (fapte de arme, evenimente memoriale etc.), prezentând arma sau sunând din goarnă. 126 vt (Construit cu substantive care indică însușiri morale) A insufla (forță, fermitate, avânt etc.) Si: a îmbărbăta, a întări. 127 vt(a) (Adesea la pasiv, subiectul, exprimat sau subînțeles, este divinitatea sau o ființă supranaturală) A permite ca un eveniment să aibă loc, să se producă într-un anumit fel sau ca cineva să aibă parte de..., să fie, să se manifeste într-un anumit fel Si: a destina, a face, a hotărî, a meni, a orândui, a predestina, a rândui, a ursi, (liv) a rezerva, (rar) a predetermina, a preursi, (pop) a noroci, a soroci, a sorti¹, (înv) a hărăzi, a tocmi. 128-129 vt(a) (Îljv) Cum (sau din ce) dă Dumnezeu Sărăcăcios. 130 vt(a) (Pop; îe) (Ș-apoi) dă Doamne (bine) Se spune despre ceva (mai ales despre un ospăț, un chef) extraordinar. 131 vt (Reg; îlav) Ce-o (sau cum o) ~ târgul și norocul Cum se va nimeri. 132 vt (Îlav) (Bine că) a dat Dumnezeu În sfârșit! 133 vrim (Asr; îf negativă) A se pomeni. 134 vt(a) (Îvp; c.i. bunuri) A vinde. 135 vt(a) A achita o obligație materială Si: a plăti. 136 vt(a) A oferi bani cuiva pentru a obține ceva Si: a plăti. 137 vt(a) A oferi ca plată. 138 vt(a) A propune ca preț. 139 vt (Îlv) A ~ bir cu fugiții A dispărea. 140 vt (Îal) A fugi într-un mod laș. 141 vt (Fig; îlv) A ~ ortu’ popii sau a ~ pielea popii A muri. 142 vt (Mai ales cu determinări introduse prin prepozițiile „pe”, „pentru”, „în schimb” etc.) A înlocui cu altcineva sau cu altceva (de aceeași natură, de aceeași valoare, necesar) Si: a schimba. 143 vt (Mai ales cu determinări introduse prin prepozițiile „pe”, „pentru”, „în schimb”) A ceda pentru a primi în loc altceva (de aceeași natură, de aceeași valoare, necesar etc.) Si: a schimba. 144 vr (Fam; îe) A nu se ~ pe cineva A se considera superior cuiva. 145 vt (Fam; îe) A nu ~ (pe cineva) pe (sau pentru) altul A prețui mai mult pe unul decât pe altul. 146 vr (Fam; îe) Anu se ~ pentru mult A se prețui mult. 147 vt (Reg; îe) A ~ toate pe una A rămâne cu o singură alternativă. 148 vt A renunța la ceva de preț. 149 vt (Pex) A sacrifica. 150 vr (Îe) A-și ~ viața, sângele A muri din devotament pentru cineva sau ceva. 151 vt (Înv; îlv) A ~ jertfă A jertfi. 152 vr (Îe) Îmi ~u capul Se spune de către cineva pentru a-și arăta deplina certitudine asupra unui lucru. 153-154 vtr (Îvp) A (se) așeza (într-un anumit loc, într-o anumită poziție, într-un anumit mod). 155-156 vtr (Îe) A (se) ~ la (sau într-o) parte A (se) îndepărta. 157 vt (Îe) A ~ ușa, poarta etc. de perete A împinge în lături. 158 vt (Îae) A deschide larg ușa, poarta etc. 159 vr (Îe) A se ~ peste cap A se rostogoli. 160 vt (Îe) A ~ (ceva) peste cap A lucra superficial. 161 vt (Îae) A distruge. 162 vr (Reg; îlv) A se ~ la culcare A se culca. 163 vt (Rar) A petrece ochelarii, părul etc. după ureche. 164 vi (D. ferestre, uși, încăperi etc.; urmat de determinări locale introduse prin prepozițiile „în”, „spre”, „asupra”, „pe”, rar, „înspre”) A fi orientat spre... 165 vi (D. ferestre, uși, încăperi etc.; urmat de determinări locale introduse prin prepozițiile „în”, „spre”, „asupra”, „pe”, rar, „înspre”) A comunica cu... 166 vi (D. terenuri) A se întinde până la... 167 vi (D. lumină) A cădea într-o direcție. 168 vt (Cu determinări introduse prin prepoziția „cu”) A acoperi cu un strat de substanță, de vopsea, de metal Si: a spoi, a unge, a vopsi. 169-170 vtr (D. oameni) A se unge cu un strat de cremă, pudră, ruj etc. 171 vt (Pex; cu determinări introduse prin prepoziția „cu”) A stropi. 172 vt (Îlv) A ~ piper A pipera. 173 vt (Îlv) A ~ sare A săra. 174 vt (Îlv) A ~ cu poleială A polei¹. 175-176 vtr (Îlv) A (se) ~ cu săpun A (se) săpuni. 177 vt (C.i. substanțe) A întinde pe ceva. 178 vt A schimba poziția, locul etc. 179 vt (Pex) A împinge. 180 vt (C.i. oameni) A pune în anumite circumstanțe. 181 vt (C.i. oameni) A supune unei activități sau acțiuni (organizate). 182 vt (C.i. oameni) A încredința cuiva în vederea unui scop. 183 vt (Îe) A ~ (pe cineva) la școală (sau la învățătură) A înscrie pe cineva la școală. 184 vr (Îrg; îlv) A-și ~ moarte sau a se ~ morții A se sinucide. 185 vt (Înv; îlv) A ~ moarte cuiva A omorî pe cineva. 186-187 vtr (Înv; îlv) A (se) ~ vinovat A (se) învinovăți. 188 vi (Fam; îlv) A ~ de cap (la ceva) A rezolva. 189 vt (Înv; cu determinarea „prin târg”; c.i. răufăcători) A duce cu forța (sub pază), spre a fi expus privirilor oamenilor, în semn de pedeapsă. 190 vt (Pop; c.i. vite, mai ales oi) A mâna¹. 191 vt (Îvr) A trimite. 192 vt (Îvr) A amâna. 193 vt (Înv) A impune. 194 vr (Pop) A ceda. 195 vr (Pop) A se opune. 196 vr (Pop) A se lăsa. 197 vr (Îe) A nu se ~ cu una cu două A nu renunța ușor. 198 vt (Îvr) A admite. 199-200 vtr (Îvp; d. armate, cetăți, comandanți, persoane urmărite) A (se) preda. 201 vr (D. femei; construit cu dativul) A avea, de bunăvoie, relații sexuale cu cineva Si: a se dărui. 202 vr (Pop; d. animale) A se împerechea. 203-204 vri (D. oameni; construit cu dativul sau cu prepozițiile „la”, înv, „spre”, „întru”) A se lăsa atras, cuprins, copleșit de... 205-206 vri (Prc; d. oameni; construit cu dativul sau cu prepozițiile „la”, înv, „spre”, „întru”) A lua un obicei rău Si: (pop) a se nărăvi. 207-208 vr, rar, vi (Îvp) A trece în altă tabără, grupă etc. 209-210 vtr (Îe) A (se) ~ pe (sau la) brazdă A (se) acomoda. 211-212 vtr (Îae) A (se) îndrepta. 213 vt (Înv) A traduce. 214 vt (C. i., în special, știri, informații, explicații) A aduce la cunoștință Si: a anunța, (rar) a înfățișa. 215 vt (Îe) A ~ la ziar A publica ceva în ziar. 216 vt (Îae) A trimite ceva spre publicare. 217 vt (Îe) A ~ la televizor A difuza ceva la televizor. 218 vt (Îlv) A ~ la lumină (sau la iveală) A descoperi. 219 vt (Îal) A arăta. 220 vt (Îal) A publica o scriere. 221 vt (Îe) A ~ în vileag A face publică o afacere, o acțiune etc. (necurată). 222 vt (Îe) A ~ (un) exemplu A explica ceva printr-un exemplu. 223 vt (Fig; îae) A se purta astfel încât să constituie un model de urmat. 224 vr (Îe) A-și ~ cu părerea A-și spune părerea Si: a considera, a crede, a opina. 225 vr (Îlv) A-și ~ cu presupusul A presupune. 226 vt (Îlv) A ~ dovadă de... A dovedi. 227 vt (Îal) A manifesta. 228 vt (Îe) A ~ un avertisment A avertiza. 229 vt (Îlv) A ~ răspuns A răspunde. 230 vt (Îlv) A ~ raportul A raporta. 231 vt (Îlv) A ~ ordin A ordona. 232 vt (Îlv) A ~ o comandă A comanda o anumită marfă. 233 vi (Îe) A ~ (cuiva) în cărți (sau cu cărțile), în bobi (sau cu bobii), cu norocul, cu ghiocul etc. A prevesti viitorul cu ajutorul cărților de joc, al bobilor etc. 234 vi (Reg; îe) A ~ să cunoască A lăsa să se înțeleagă. 235 vt (Îe) A-și ~ în petic A-și arăta anumite cusururi. 236 vi (Îe) A ~ seamă (sau socoteală) A răspunde de ceva. 237 vr (Îe) A-și ~ seama A se lămuri. 238 vr (Îal) A înțelege. 239 vt (Îe) A ~ sfară sau sfoară în țară ori a ~ de veste A răspândi o veste. 240 vt (Îe) A ~ de știre A face cunoscut un lucru. 241 vt (Mai ales în limbajul bisericesc) A aduce laudă, mulțumire etc. 242 vr (De obicei urmat de determinări introduse prin prepozițiile „de”, „drept”) A vrea dă fie considerat, să treacă în loc de..., în calitate de... 243 vr (Îe) A-și ~ aere sau a se ~ mare, a-și ~ importanță A lua o atitudine de superioritate Si: a se făli, a se îngâmfa. 244 vr (Olt) A se destăinui. 245 vi (D. fenomene, stări, etape etc.) A începe să se arate Si: a se declanșa, a se ivi, a izbucni, a se porni. 246 vi (Pop; îe) A ~ peste (cineva) A se ivi pe neașteptate asupra cuiva. 247 vt (Îe) A-i ~ cuiva lacrimile A i se umezi cuiva ochii de lacrimi. 248 vt (Pex; îae) A începe să plângă. 249 vt (Îe) A-i ~ cuiva sângele A începe să sângereze. 250-251 vtr (Îe) A(-și) ~ inima sau duhul (din cineva) Se spune despre cineva care se sufocă din cauza efortului. 252 vi (Pop; d. vreme, fenomene, acțiuni în desfășurare) A trece. 253 vi (Pop; d. vreme, fenomene, acțiuni în desfășurare) A intra într-o nouă fază. 254 vr (Pop; cu valoare de semiauxiliar; construit cu verbe la infinitiv) A se apuca de... 255 vi (Îe) A ~ în clocot (sau în undă) A începe să fiarbă Si: a clocoti. 256 vi (Îe) A ~ în floare A înflori. 257 vi (Îe) A ~ în mugur A înmuguri. 258 vi (D. cereale; îlv) A ~ în spic A începe să facă spice. 259 vi (Îe) A ~ în copt (sau în pârg) A începe să se coacă. 260 vi (Îlv) A ~ în rod A rodi. 261-262 vt (Îe) A ~ roade sau rezultate A produce efectul dorit. 263-264 vir (Îvp; îe) A (se) ~ în vorbă cu cineva A începe o discuție. 265 vi (Cu valoare de semiauxiliar; construit cu verbe la subjonctiv) A fi pe punctul de a... 266 vi (Cu valoare de semiauxiliar; construit cu verbe la subjonctiv; pex) A încerca. 267 vi (Fam; adesea repetat sau construit cu dativul etic) A continua o acțiune. 268 vi (Fam; adesea repetat sau construit cu dativul etic) A nu se mai opri. 269 vi (Îe) A ~ cu paharul A bea mult. 270 vi (Fam; îe) Dă-i (înainte) cu... Se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 271 vi (Rar; cu valoare de interjecție) Haide! 272 vt (D. oameni sau colectivități; c.i. bunuri materiale) A realiza prin muncă. 273 vt (Prc; d. oameni sau colectivități; c.i. bunuri materiale) A produce. 274 vt (Fig; fam; îe) A ~ găuri (sau o gaură) A fura. 275 vt (C.i. venituri, câștiguri) A aduce prin tranzacții. 276 vt A furniza. 277 vt (D. oameni; c.i. scrieri, concepții) A realiza prin mijloace intelectuale (concepând, redactând). 278 vt (C.i. legi, documente etc.) A elabora și a face cunoscut Si: a emite. 279 vt (D. candidați, elevi etc.; c.i. concursuri, teze de licență, de doctorat etc.) A-și prezenta cunoștințele în scris sau oral, în cadru organizat, pentru a obține un titlu, o promovare etc. Si: a susține. 280 vt (Îe) A ~ (un) examen A susține (un) examen. 281 vt (Fig; îae) A trece cu succes printr-o încercare. 282 vt A fi pricina, cauza, mobilul a ceva Si: a cauza, a ocaziona, a pricinui, a prilejui, a produce, a provoca, (rar) a prileji, (înv) a pricini. 283 vi (Pop) A vrăji. 284 vi (Pop) A dezlega de farmece. 285 vt (D. sol) A dezvolta. 286 vi (D. plante, animale) A produce printr-un proces fiziologic. 287 vt (Îlv) A ~ un chiot, strigăt etc. A scoate un sunet, țipăt etc. 288 vi (Înv; îlv) A ~ cu blesteme A blestema. 289 vt (Pop; îe) A ~ dintr-însul (sau dintr-însa) o vorbă (ori niște vorbe) Se spune pentru a arăta admirația față de înțelepciunea sau măiestria vorbitorului. 290 vt (Pan; c.i. mirosuri, raze etc) A trimite în spațiul înconjurător Si: a degaja, a emana. 291 vi (Îvp; mai ales cu determinări care indică instrumente muzicale, introduse prin prepoziția „în”) A suna. 292 vi (Urmat de determinări introduse prin prepozițiile „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată, ritmică) conștientă sau reflexă. 293 vi (Îlv) A ~ din mâini A gesticula. 294-295 vi (Îe) A ~ din cap (afirmativ sau negativ) A confirma sau a infirma cele spuse anterior. 296 vi (Îe) A ~ din umeri A ridica din umeri în semn de neștiință, nedumerire, nepăsare etc. 297 vi (Îe) A ~ din gură A vorbi mult. 298 vr (Pop; cu determinările „în leagăn”, „în scrânciob”) A se legăna. 299 vt (Îe) A ~ pe gât sau peste cap, pe spate A bea lacom, dintr-o dată, în cantități mari (băuturi alcoolice). 300 vt A aplica cuiva cu putere lovituri cu mâna, piciorul etc. sau cu orice alt fel de obiect Si: a bate, a izbi, a lovi, a trage. 301 vt (Îlv) A ~ brânci A îmbrânci. 302 vi (Îlv) A ~ în (sau din) palme A aplauda. 303-304 vti (D. două sau mai multe persoane; îe) A-și ~ coate sau cu cotul A (se) lovi cu cotul pentru a-și atrage atenția asupra unui lucru sau a unei persoane. 305 vi (Îe) A(-i) ~ (cuiva) peste nas A pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. 306 vi (Îe) A-i ~ cu piciorul (cuiva sau la ceva) A respinge pe cineva sau ceva. 307 vi (Îae) A scăpa o ocazie favorabilă. 308 vt (Fam; îe) A ~ lovitura (sau, rar, lovituri) A reuși într-o acțiune, obținând un succes (important și neașteptat). 309 vi (Urmat de nume de instrumente introduse prin prepozițiile „cu”, rar, „din”, care indică acțiunea) A executa ceva lovind repetat, ritmic, cu ceva sau frecând cu ceva. 310 vi (Îlv) A ~ la piatră (sau pe amnar) A ascuți. 311 vi (Îe) A ~ din vâsle A vâsli. 312 vi A veni în contact. 313 vi A se lovi (atinge) de... 314 vt A freca (izbind). 315-316 vir (Urmat de determinări care indică direcția, locul sau modul) A se deplasa dintr-un loc în altul Si: a merge. 317-318 vir (Urmat de determinări care indică direcția, locul sau modul) A se pune în mișcare, părăsind ceva sau pe cineva, pentru a ajunge undeva Si: a se duce, a merge, a pleca, a porni. 319-320 vir (Îlv) A (se) ~ de-a rostogolul (sau de-a rostogoala) A (se) rostogoli. 321-322 vir (Îe) A (se) ~ la fund (sau a ~ în fund) A (se) scufunda. 323 vr (Fig; îae) A dispărea din societate Si: a se ascunde, a se retrage. 324 vt (Înv; îe) A ~ (cuiva) goană A goni pe cineva. 325 (Înv; îae) A prigoni. 326 vr (Îe) A se ~ în lături (de la...) A căuta să scape (de ceva nedorit). 327 vi (Pop; îe) A ~ de-a dreptul A merge direct la țintă. 328 vi (Pop; îe) A ~ pe ici, pe colo (sau încolo, încoace, ori pe dincolo sau la deal, la vale) A căuta (febril) o rezolvare. 329 vi (Pop; îae) A încerca mai multe alternative. 330-331 vit (Reg; îe) A nu ști încotro să dea (sau s-o deie) A nu ști ce să mai facă. 332 vi (Reg; îe) În ce ape se dă În ce ape se scaldă. 333 vt (Îe) A o ~ pe... A o schimba. 334 vt (Fam; îe) A ~ o raită A trece în grabă, (într-o recunoaștere sau verificare), pe undeva. 335 vt (Fam: îe) A ~ o fugă A se deplasa, într-o vizită scurtă, într-un anumit loc. 336 vr (Îvp; cu determinări introduse prin „pe lângă”) A se apropia de cineva. 337 (Îvp; cu determinări introduse prin „pe lângă”) A fi mereu în preajma cuiva. 338 vr (Îvp; cu determinări introduse prin „pe lângă”) A căuta compania cuiva (pentru a-i câștiga încrederea, bunăvoința, dragostea etc.). 339 vr (Fam; îe) A se ~ (la cineva) A face avansuri cuiva Si: a flirta. 340 vr (Urmat de determinări „pe gheață”, „pe derdeluș”) A se deplasa prin alunecare. 341 vr (Urmat de determinări „cu sania”, „cu patinele” etc.) A se deplasa cu sania, cu patinele etc. pe gheață. 342 vi (Înv; d. ape curgătoare; cu determinări introduse prin prepoziția „în”) A se vărsa. 343 vi (Îvr; d. ape curgătoare) A curge. 344 vr (Pop; de obicei urmat de determinări introduse prin prepoziția „la”) A se năpusti asupra cuiva. 345 vr (Pfm; îe) A se ~ în vânt (ca) să... sau după ceva ori cineva A se strădui să rezolve ceva. 346 vr (Îae) A aprecia. 347 vr (Îae) A-i plăcea foarte mult ceva sau cineva. 348 vt (Îvp) A arunca. 349 vi (Îe) A ~ cu banul A alege la întâmplare dintre două posibilități. 350 vi (Îe) A ~ cu zarul A se lăsa în voia sorții. 351 vt (Fam; îe) A ~ (pe cineva sau ceva) dracului (ori la draci, la dracul, la toți dracii, în plata Domnului) A nu se mai ocupa de cineva sau de ceva Si: a se detașa, a se dezinteresa. 352 vt (Fam; îae; șîe) a ~ pe cineva la mama dracului) A înjura. 353 vi (Pop; d. oameni; cu determinări introduse prin prepozițiile „cu” sau „din”) A trage cu o armă de foc. 354 vi (Urmat de determinări locale introduse mai ales prin prepozițiile „pe”, „pe la”) A se opri (în treacăt) undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial) Si: a trece, a vizita. 355 vi (De obicei urmat de determinări introduse prin prepozițiile „de” sau „peste”) A întâlni în drum pe cineva sau ceva. 356 vi (Îe) A(-i) ~ (cuiva) de urmă A găsi pe cineva căutat. 357 vi De obicei urmat de determinări introduse prin prepozițiile „de” sau „peste”) A descoperi ceva căutând sau din întâmplare Si: a ajunge la..., a găsi. 358 vi (Pex) A ajunge într-o anumită situație. 359 vi (Îe) A ~ de fund A ajunge până la fund. 360 vi (Fam; fig; îae) A ajunge la capăt. 361 vi (Fam; fig; îe) A ~ de dracu A o păți. 362 vi (Îe) A ~ de necaz, rușine, etc. A păți o rușine, un necaz etc. 363 vi (Îe) A ~ de bine A ajunge într-o situație bună. 364 vi (D. lichide; urmat de determinările „prin afară”, „pe din afară”) A ieși din vas din cauza cantității prea mari. 365 vi (D. lichide în fierbere; îe) A ~ în foc A se umfla și a curge afară din vas. 366 vi (Îrg; îe) A ~ de cineva sau ceva că... A observa despre cineva sau ceva că... Si: a constata. 367 vi A nimeri în... 368 vi A cădea în... 369 vi (Pop; îe) A ~ peste cineva (cu mașina, cu caii, cu droșca etc.) A lovi sau a răsturna din mers pe cineva, accidentându-l (grav sau mortal). 370 vi (Îvp) A intra în ceva. 371-372 vir (Îe) A-i ~ cuiva în (sau prin) gând (ori prin minte, în sau prin cap, rar, prin cuget) sau a-și ~ cu gândul ori cu mintea A-i veni în minte o idee, un gând neașteptat Si: a se gândi. 373 vi (D. o nenorocire, un necaz etc.) A veni pe neașteptate asupra cuiva. 374 vi (Urmat de determinări locale) A merge. 375 vi (Urmat de determinări locale) A veni. 376-377 vir (Îlv) A (se) ~ îndărăt sau înapoi A (se) retrage. 378-379 vir (Îal) A (se) codi. 380-381 vir (Fig; îal) A (se) sustrage de la ceva. 382-383 vtr (Îlv) A (se) ~ jos A (se) coborî. 384 vr A se lăsa în voia cuiva. 385 vr A nu opune rezistență Si: a ceda. 386 vr (Îe) A se ~ bătut A se lăsa convins. 387 vr (Îae) A ceda. 388 vi (Îlv) A ~ cu mătura A mătura. 389 vt (Trs) A prinde de veste. 390 vt (Trs) A observa. 391 vi (D. păr) A ajunge în...^[1] corectat(ă)

bizantină, muzică ~, arta eminamente vocală care s-a dezvoltat pe timpul și în cuprinsul Imperiului Bizantin, căpătând forme și trăsături proprii. B. cuprinde două categorii de cântări: a) liturgice, care s-au născut și dezvoltat odată cu cultul creștin; b) laice (aclamațiile*). În timp ce numărul acestora din urmă este foarte mic, cel al cântărilor liturgice transmise de-a lungul sec. este foarte mare, mss. muzicale conținând asemenea cântări aflându-se împrăștiate prin bibl. din Orientul Apropiat, din mai toată Europa și chiar din America. Despre o cântare biz. se poate vorbi doar de prin sec. 6, când Imperiul Roman de Răsărit a devenit propriu-zis biz. și când imnografia – și odată cu ea muzica însăși – a căpătat tot o mai rapidă dezvoltare. În bis. s-a cântat însă și până atunci. De aceea putem distinge două perioade în dezvoltarea cântărilor liturgice: 1) perioada comună întregii creștinătăți (sec. 1-5); 2) perioada biz., diferită de cea romană sau gregoriană (v. gregoriană, muzică). ♦ Prima perioadă, începe odată cu înfiriparea unui cult creștin, ce s-a dezvoltat inițial în strânsă legătură cu formele cântării ebr. De aici au fost preluați în primul rând psalmii* – împreună cu care s-a împrumutat psalmodia* – la care s-a adăugat imnele (1) și cântările duhovnicești. Imnele provin, la început, din cărțile Vechiului și ale Noului Testament, pe când cântările duhovnicești erau, după cum se admite în general, creații poetice și muzicale ale noilor adepți. Către sec. 5-6 se ajunge la deosebiri clare între cântările biz. și cele romane: primele se bazează în primul rând pe creații poetice noi, în timp ce textele cântărilor romane rămân strâns legate de cărțile biblice sau au la bază Scripturile. Este greu de spus dacă primele imne aveau formă liberă sau strofică. Se știe, în orice caz, că vechile imne apoliniene erau de formă liberă, în timp de imnele lui Berdasan, ale lui Synesios din Cyrene, ca și ale lui Efrem Sirul erau strofice. În afară de aceasta, existau imne (ca ris-qóló-ul sirian) care aveau număr diferit de silabe dar același număr de accente în vers și strofă. Din punct de vedere muzical, în această perioadă se apelează nu numai la felul de a se cânta în sinagogă, ci și la muzica elină, la cea a vechilor culturi asiatice și egiptene, ca și la folc. muzical al popoarelor în sânul cărora se răspândea creștinismul. Din această perioadă nu se cunoaște totuși decât un imn, datat de la finele sec. 3 sau începutul celui următor, descoperit la Oxyrinchos, în Egipt, scris în vechea notație (II) elină. E. Wellesz consideră că melodia acestei cântări nu are nimic din vechea muzică greacă*. Din aceeași perioadă se păstrează până astăzi felul de a se cânta psalmii, evanghelia și apostolul (cântarea ecfonetică sau lectio solemnis), ca și manierele de cântare antifonică* și responsorială*. ♦ Perioada biz., cuprinde fazele: melozilor* (sec. 5-11), a melurgilor* (sec. 11-15), a căror activitate continuă și în perioada post. biz. (sec. 15 până la 1814) și chrysantică sau modernă (din 1814). Faza melozilor se caracterizează prin apariția formelor de bază ale imnografiei bizantine: troparul* (sec. 5), condacul* (sec. 6) și canonul (2) (sec. 7), apărute toate în centrele culturale siriano-palestiniene. Autorii acestor forme poetice creau, odată cu textul, și melodiile respective. La începutul acestei fazei își face apariția (sec. 5-6) notație neumatică [v. notație (IV)], mijloc de fixare în scris a cântării ecfonetice. În sec. 6 are loc prima încercare de organizare a octoehului de către Sever, fost patriarh monozit al Antiohiei (512-519), dovadă a înmulțirii imnelor și a dezvoltării muzicii. Creșterea continuă a numărului cântărilor impune o nouă organizare a octoehului de către Ioan Damaschinul (c. 675-c. 749), dar și apariția unei noi semiografii: notația neumatică biz. atribuită tot lui Ioan Damaschinul, pe care nu o cunoaștem însă decât din mss. muzicale din sec. 9-10. Încă din această perioadă se poate vorbi de forme (în legătură mai ales cu textele) și de stiluri muzicale* biz. Existența acestora este dovedită de apariția în sec. 9, a unor colecții de cântări intitulate irmologhion*, stihirar*, idiomelar* etc. Melodiile irmoaselor* sunt simple în general, aproape silabice, pe când ale idiomelelor* sunt mai ornamentale*. Primele aparțin stilului* denumit irmologic*, iar celelalte stilului stihiraric*. Atât unele cât și celelalte sunt create pe baza unor formule (I, 3) melodice preexistente, specifice în parte fiecărui eh*, folosind scări muzicale cu un anumit ambitus (2), care aparțin unuia din cele trei genuri (II) cunoscute încă din vechea muzică elină: diatonic, cromatic și enarmonic. În afară de aceasta, există sisteme de cadențe (1) specifice fiecărui eh, iar, în cadrul acestuia, diferitelor stihuri. În afară de categoriile stilistice menționate mai există o a treia categorie, a cântărilor bogat melismatice*, denumită la început asmatic (mai apoi se va numi papadic) pe care nu o întâlnim decât începând cu sec. 13, dar care exista și mai înainte. Despre practicarea acestui stil stau mărturie cântările melismatice menționate de Sf. Augustin (354-430): mss. manicheene descoperite la Turfan, în Turchestanul chinezesc, și datate din sec. 10-11, reprezentând însă copii de pe mss. din sec. 3, conțin texte în care se întâlnesc frecvente repetări ale aceleiași vocale; vechile mss. sl. în notația „condacariană” din sec. 9, în care „o vocală este repetată uneori de mai mult de zece ori, mereu prevăzută cu semne muzicale noi” (Raina Palikarova-Verdeil). Până în sec. 9, imnografia – și odată cu ea muzica însăși – s-a dezvoltat în primul rând în centrele culturale din Siria, Palestina și Egipt, în mai mică măsură în cele din Sicilia, după care Bizanțul capătă prioritate indiscutabilă. Melozii cei mai importanți sunt: Roman Melodul (sec. 5-6), Andrei din Creta (sec. 7), Ioan Damaschinul, Cosma de Maiuma (sec. 7-8), Teofan Graptus (m. c. 850), Casia Monahia (sec. 9), Theodor Studitul (759-826) ș.a. În faza melurgilor (sec. 10 și în prima jumătate a celui următor) are loc codificarea imnelor. Odată cu aceasta încetează activitatea melozilor, locul lor fiind luat pe de o parte de imnografi*, iar pe de alta de melurgi, musurgi sau, cum vor fi numiți de prin sec. 13, maistores*. Imnografii compun texte noi pentru melodii deja existente, urmând modelele ritmice mai vechi. În felul acesta apar prosomiile (v. podobie), categorie de cântări care s-a păstrat, muzical, cel mai bine de-a lungul veacurilor. Melurgii dezvoltă tot mai mult melodia, îndeosebi pe cea melismatică, creând melodii noi pentru texte vechi, sau prelucrându-le și dezvoltându-le pe cele deja existente. Sunt așa numiții ϰαλλωπισταί (kallopistai), cei care înfrumusețau melodiile mai vechi. Apar colecții cu asemenea melodii (asmatikon), care vor circula până în sec. 16. Activitatea muzicală tot mai susținută impune dezvoltarea notației neumatice care, de pe la sfârșitul sec. 12, devine, cu rare excepții, perfect descifrabilă. Acum se precizează semnificația semnelor fonetice și treptat crește numărul semnelor afone (cheironomice); mărturiile își precizează funcția; apar formulele de intonație specifice fiecărui eh (apehemata), care însoțesc mai ales cântările (asmata). Melodiile, tot mai elaborate, vor primi denumirea de cântări papadice; când vor fi însoțite doar de silabe fără sens noțional, ca: to-to-to, te-ri-re-rem etc., se vor numi cratime*, iar colecțiile cu asemenea melodii – cratimataria*. Cu începere din sec. 13 se aplică ehurilor toponimicele vechilor armonii (II, 1) eline. Categoriile stilistice rămân aceleași din perioada precedentă, transmițându-ni-se până astăzi. Începe, parțial, teoretizarea sistemelor* sonore. Î se atribuie lui Ioannes Kukuzeles (c. 1275-1360) inventarea sistemului roții (ỏ τροχός) și a arborelui (τò δένδρον ) ehurilor*. În acest arbore apar doar sistemele trifonic și tetrafonic. Nu apare sistemul difonic, deși melodiile cu structură difonică apar cel puțin din sec. 13. Nu apare în nici un fel genul (II) enarmonic (I), apare însă forma leghetos, pe care unii o consideră ca fiind, până în sec. 19, forma diatonică a ehului II, iar alții o alătură, până în prezent, ehului IV. Genul cromatic devine evident atât prin mărturia* specifică (sec. 11) cât și prin ftoraua* nenano care apare spre sfârșitul sec. 13. Din sec. 14 se cunoaște un anastasimatar*, atribuit lui Ioan Glykys, dar alții îl indică pe Ioan Damaschinul ca autor, cel puțin al kekgragariilor*, care circulă până la începutul sec. 19. Cei mai însemnați autori din această perioadă sunt: Mihail Ananiotul (sec. 13-14), Ioan Glykys (sec. 13-14), fost profesor al lui Ioan Papadopulos, numit și Kukuzeles, Ioan Kladas (sec. 15), Xenos Korones (sec. 15) etc. ale căror creații pot fi urmărite în mss. sec. ce au urmat, până la începutul sec. 19. Pe timpul acestora, melodiile, îndeosebi cele în stil papadic, au căpătat o dezvoltare tot mai mare, poate și din contactul cu muzica Orientului Apropiat. Acum se renunță la vechile canoane compoziționale, în primul rând în cântările melismatice, fiecare autor dând frâu liber imaginației și științei sale muzicale. ♦ Perioada post-biz. Mulți specialiști consideră că ocuparea Constantinopolului de către turci a însemnat și sfârșitul b., ceea ce a urmat, după 1453, reprezentând o continuă decadență iar, datorită influenței turco-perso-arabe, b. ar fi devenit de nerecunoscut. Alții susțin însă că muzica Răsăritului ortodox și-a continuat existența, evoluând și îmbogățindu-se. După căderea Constantinopolului, activitatea melurgilor și a maistorilor nu încetează. Se continuă melismatizarea și înfrumusețarea unor melodii vechi, dar se creează și altele noi. Un anastasimatar al lui Chrysaphes cel Nou (fost protopsalt între anii 1665-1680) nu este decât „înfrumusețat” (ϰαλλωπισθέν), cel inițial aparținând lui Ioan Glykys, dacă nu chiar lui Ioan Damaschinul. Chiar și în sec. 17 se mai „înfrumusețează” anastasimatare*, stihirare* și irmologhioane* mai vechi, dar se și creează altele noi. Același Chrysaphes cel Nou compune heruvice*, chinonice* etc.; Gherman, episcop al Patrelor Noi (prima jumătate a sec. 17), compune un sticherarion, un triodion etc.; iar Balasie Preotul, contemporan cu Chrysaphes cel Nou și fost elev al lui Gherman, compune un irmologhion „pe larg”, doxologii*, irmoase* calofonice, heruvice*, chinonice* etc. Prin acestea, melodiile devin mai puțin accesibile – prin lungime, bogăție melismastică și ambitus mare – totuși clare, curgătoare. Către sfârșitul sec. 17 apar cântări melismatice care poartă indicația unor maqamuri* orient., dar și unele cadențări puțin obișnuite care amintesc de unele cadențe întâlnite în folc. Pătrund întorsături melodice orient., crește numărul semnelor cheironomice care înlesnesc modulațiile neașteptate. În sec. 18, când circulau încă numeroase cântări compuse în sec. anterioare și când melodiile devin tot mai complicate, începe să se pună problema scurtării și a simplificării melodiilor, chiar și în ceea ce privește notația (în care numărul semnelor cheironomice ajunsese la apogeu). Începutul îl face, după câte se pare, Panagiot Chalatzoglu (protopsalt prin 1728), urmat de Ioan Protopsaltul (1727-1771) și Daniel Protopsaltul (1734-c. 1789). Cel mai important creator din acest sec. este însă Petru Lampadarie din Peloponez, care a activat între anii 1764-1778. El reînnoiește mai întreg repertoriul de cântări, prin el pătrunde în muzica aclesiastică, mai mult decât prin oricare altul, influența muzicii orient. Acum se produc modificări în structura unor ehuri. Forma irmologică a ehului I, de pildă, se stabilește pe re iar dominanta pe sol; cântările stihiratice ale plagului I se termină tot mai mult pe treapta a 4-a (sol¹) etc. Alte ehuri își păstrează totuși structura, cum este cazul cu ehul III, și chiar cu ehul II (forma bazată pe sistemul difonic). Dar cu toată evoluția ehurilor și cu toată simplificarea notației, cântările erau încă destul de complicate. Agapie Paliermul, bun cunoscător atât al notației psaltice cât și al celei liniare occid., încearcă fără succes să înlocuiască vechea notație neumatică prin alta alfabetică. Inssucesul îl determină să părăsească Constantinopolul, stabilindu-se la București unde moare în 1815. Un alt constantinopolitan, pe care nu-l mai mulțumește notația neumatică, a fost Gheorghe Cretanul, fost profesor al celor trei „reformatori” de la începutul sec. 19. Deși mai puțin cunoscut, creațiile lui se află însă în numeroase mss. în notația antechrysantică. El a susținut că melodiile pot fi scrise și fără folosirea semnelor mari (cheironimice) principiu aplicat de el și în practică. „Reforma” notației are loc totuși de-abia în 1814. Realizatorii acesteia sunt, în primul rând, Chrysant de Madyt, Grigorie Lampardarios și Hurmuz Gheorghiu din Halki, cunoscut mai mult sub denumirea de Hurmuz Hartofilax, dar și alții. Reforma a constat nu numai în reducerea semnelor neumatice – mai ales a celor cheironomice – în stabilirea ritmului cântărilor, în precizarea scărilor muzicale și în acordarea unor denumiri monosilabice treptelor, ci și în selectarea anumitor forme ale vechilor ehuri. „Reformatorii” preiau masiv creațiile lui Petru Lampadarie, dar și ale altora, pe care le trec în noul sistem de notație. În anul 1820 apar primele cărți de muzică psaltică tipărite, publicate la București de Petru Efesiu. Aceasta a contribuit la difuzarea „reformei” peste tot unde se practica muzica psaltică. Ceea ce a urmat după aceea poate fi definit prin: simplificarea și reducerea cântărilor, adaptare la gustul ascultătorilor și la necesități le desfășurării cultului.

SÂMBĂTA DE SUS, com. în jud. Brașov, situată în depr. Făgăraș, la poalele N ale m-ților Făgăraș; 1.459 loc. (2005). Satul S. de S. apare menționat documentar la 20 ian. 1437. La 3 apr. 2003 satul S. de S., care aparținea com. Voila, a fost trecut în categoria comunelor. Centru de pielărie și cojocărie. Aici se află mănăstirea Brâncoveanu, de călugări, inițial cu o biserică de lemn având dublu hram – Adormirea Maicii Domnului și Izvorul Tămăduirii, construită în 1657, din inițiativă vornicului Preda Brâncoveanu. În anii 1696-1707 s-a construit o biserică de zid prin grija domnului Constantin Brâncoveanu. Picturile murale interioare au fost executate în 1766 de zugravii Ionașcu și Pană. Distrus cu tunurile în 1785, din ordinul Curții de la Viena (ca represiune împotriva călugărilor care erau ostili procesului de catolicizare), ansamblul monahal a rămas părăsit până în 1928, cânt mitropolitul Nicolae Bălan a refăcut biserica și chiliile (1928-1936). În perioada cât mănăstirea nu a funcționat, credincioșii se adunau aici în fiecare an, de Izvorul Tămăduirii, pentru a lua apă de la un izvor. Clopotnița, aflată la 200 m de biserică, adăpostește 5 clopote turnate la Viena. Începând din 1986, mitropolitul Ardealului și Feleacului, Antonie Plămădeală, s-a îngrijit de construirea mai multor chilii, a unui paraclis cu hramul Sfinții Martiri Brâncoveni, a unei biblioteci și a casei stăreției. La 21 iul. 1992 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat aici pe Constantin Brâncoveanu, pe cei 4 fii ai săi (Constantin, Radu, Matei și Ștefan) și pe sfetnicul Ianache (ginerele său), zi înscrisă în calendarul ortodox cu numele Sfinții Martiri Brâncoveni. Mănăstirea Sâmbăta (sau Brâncoveanu) posedă o vastă colecție de icoane pe sticlă, aici aflându-se și renumita școală de pictură pe sticlă, condusă de Timotei Tohăneanu. La această mănăstire are loc anual (din 1997), în data de 15 aug., Festivalul național de muzică religioasă corală. În satul S. de S. se află un castel (supus în repetate rânduri unor transformări), care a fost reședința de vară a lui Constantin Brâncoveanu. În apropierea ansamblului monahal se află Complexul turistic Sâmbăta, situat la 690 m alt.

CLASĂ, clase, s. f. I. Mare grup social caracterizat prin locul pe care îl ocupă într-un anumit sistem de producție istoricește determinat, prin raportul în care se află față de mijloacele de producție, prin rolul pe care îl are în organizarea socială a muncii, prin felul în care participă la producția socială și prin cantitatea de care dispune din această producție. ♦ Clasa muncitoare = clasa socială cea mai revoluționară, legată de marea producție și alcătuită din totalitatea oamenilor care muncesc în fabrici și uzine și care, în societatea capitalistă, este lipsită de mijloace de producție și obligată să-și vîndă forța de muncă, fiind exploatață și asuprită de burghezie, iar în societatea socialistă constituie forța conducătoare a statului, fiind, împreună cu întregul popor, proprietarul mijloacelor de producție. Luptă de clasă = luptă pe care o duce o clasă socială împotriva unei clase sociale antagoniste. Dușman de clasă = persoană sau grup social care luptă împotriva intereselor clasei muncitoare și a realizărilor ei revoluționare. ♦ Loc. adj. De clasă = care se referă la o clasă socială sau la raporturile reciproce dintre clase; propriu, caracteristic unei clase sociale. II. 1. Fiecare dintre diviziunile mari ale regnului animal sau vegetal, mai mică decît încrengătură și mai mare decît familia. 2. Fiecare dintre grupele de câte trei cifre ale unui număr cu mai multe cifre. III. 1. Unitate organizatorică în sistemul învățământului public, compusă dintr-un număr de elevi care au aceeași vîrstă și o pregătire școlară egală. ♦ Unitate organizatorică într-un institut de artă, cuprinzînd pe toți elevii unui profesor, indiferent în ce an de studii se află. 2. Sală în care se țin cursurile pentru un grup de elevi care se află pe aceeași treaptă de învățământ. 3. (Franțuzism) Timpul în care se ține o lecție; oră de curs. IV. 1. Categorie (după confort și tarif) a vagoanelor, compartimentelor, cabinelor etc. pentru călătoria cu trenul, cu tramvaiul, cu vaporul etc. 2. Categorie, grad, rang. Clasă de salarizare ♦ Expr. De (mare) clasă sau de (de) clasă înții = de prima calitate. [Var. : (înv.) clas, clasuri, s. n.] – Fr. classe.

CĂUTARE, căutări, s. f. I. Acțiunea de a căuta. 1. Cercetare făcută cu scopul de a găsi ceva. Dăduse poruncă să pornească în căutarea blestematului care îi făcuse de rușine. PAS, Z. I 227. Literaturile decadente... n-au alte caracteristici fundamentate decît: ca formă, căutarea de efecte puternice, sunătoare; ca fond, un egoism neînfrînt și o completă nepăsare de toate suferințele. IONESCU-RION, C. 104. Cuget a mă duce întru căutarea acestor tîlhari de zmei. ISPIRESCU, L. 219. O capră ce-mi rămăsese Și prin crînguri se dusese O luai la căutare Cît e ziulica mare. ALECSANDRI, P. P. 265. 2. Îngrijire. În grajdiul împăratului se afla acum un cal mai mult. Acestuia îi trebuia mai multă căutare decît la toți ceilalți cai. SBIERA, P. 76. ♦ Tratament sau îngrijire medicală. Spitalul... era un așezămînt model de curățenie, căutare și belșug. BART, E. 313. 3. (Învechit) îngrijire, administrare a unui bun material. Își făcuse un nume așa de bun în specialitatea de căutare de moșie, încît trecea epistat de la o moșie la alta. GHICA, S. 302. 4. (Învechit) Inspecție, examinare. La începutul lui iulie 1597 el făcu căutare armiei sale, care era de 15.000 oameni, și dete de fiecare ostaș cîte cinci talere. BĂLCESCU, O. II 175. 5. Privire. (în forma cătare) Era și fată mare Și mîndră de-a cătare, Și-apoi pe lîngă toate Și fată de-mpărat. COȘBUC, P. 1 277. ♦ Felul cum se uită cineva, căutătură. În ochii bătrînului sclipea o căutare ciudată. POPA, V. 85. (În forma cătare) Sub arzînda ei cătare Mugurii îmbobocesc. BOLINTINEANU, O. 113. 6. (În forma cătare, în expr.) A lua pușca la (sau în) cătare = a duce arma la ochi (pentru a trage). Luă pușca în cătare, ținti capul ce se pleca spre raclă. GALACTION, O. I 259. Ca într-un fulger el ia pușca la cătare și trage! ODOBESCU, S. III 42. A lua (pe cineva) la cătare = a ochi (pe cineva) cu arma. Cu trei poteri se-ntîlnea, Care ni-l înconjura, Și ți-i lua la cătare Cînd cu puști, cînd cu pistoale. TEODORESCU, P. P. 589. II. 1. (În expr.) A avea căutare = a se bucura de considerație, de vază, de trecere. El avea acuma la împăratul mult mai mare trecere și căutare. SBIERA, P. 76. ◊ (Cu altă construcție: în forma cătare) Va fi om cu vază și cu cătare printre ai săi. VLAHUȚĂ, O. A. 104. 2. Preț bun, trecere. Toate roadele țării se făcuseră și aveau căutare. GALACTION, O. I 260. Productele au avut căutare în tot timpul anului. I. IONESCU, M. 355. – Pronunțat: că-u- (și, regional, cău-ta-). – Variantă: cătare (ODOBESCU, S. III 42) s. f.

lung, lungă [At: PSALT. 34/1 / Pl: ~ngi / E: ml longus] 1 a Care are o lungime mare, având capetele depărtate unul de altul. 2 a (Pop; îe) A avea mâna ~ă (sau degete ~ngi) sau a fi ~ de mână A avea obiceiul să fure. 3 av (Nob; d. vulpi; îc) ~-codată Cu coada mare. 4 a (Pop; îe) A fi ~ în (sau de) limbă sau a avea limba ~ă A vorbi prea mult și a spune ce nu trebuie. 5 a (Irn; d. persoane) De statură mare Si: înalt. 6 a (D. suprafețe) Care se întinde pe o distanță mare. 7 a (Pex) Vast. 8 a (D. mâncăruri) Fără valoare nutritivă și cu prea multă apă. 9 a (Pop; îs) Ciorbă (borș sau zeamă) ~ă Mâncare fără gust. 10 a (Fig; îas) Discurs fără conținut. 11 a (Reg; d. lichidul colorant în care se vopsesc țesăturile) Diluat. 12 a Care durează mult timp Si: îndelungat. 13 a (Îs) Zile (sau ani) ~i Zile sau ani mulți. 14 a (Pop; îs) Cale ~ă Călătorie care durează mult. 15 a (Pop; îs) Vorbă ~ă Vorbă multă. 16 a (Rar; îs) Vindecare ~ă Vindecare lentă. 17 a (Îs) Silabă (sau vocală) ~ă Silabă sau vocală care are o durată de pronunțare mai mare decât durata medie. 18 a (Pop; îe) A cădea cât este de ~ A cădea lungindu-se pe jos. 19 av Mult. 20 av (Pfm; îe) A se uita sau a (se) privi, (prt, a se holba) ~ (la ceva) A privi mirat sau nedumerit, mult și atent la ceva. 21 av (Înv; după verbul „a scrie”) Amănunțit. 22 av (Înv; nob; îc) ~-săgetător Care aruncă departe săgeata. 23 sn (Îrg) Fiecare dintre cele două bârne care se unesc și se încheie la colțurile casei. 24 sn Lungime. 25 sn (Pop; îs) ~ul nasului Obrăznicie. 26 sn (Pop; îe) A (nu)-și cunoaște (sau vedea) ~ul nasului A (nu)-și da seama de poziția și de respectul pe care trebuie să le păstreze față de alții. 27 sn (Pop; îlav) Câtu-i ~u(l) pe sub soare Foarte departe. 28-29 sn (Îlav și îlpp) De-a (sau în, pe) ~(ul) În direcția lungimii. 30 sfp Unde lungi. 31 sfs (Reg; rar) Penis. 32 sfs (Reg; îcs) De-a ~a Joc cu mingea nedefinit mai îndeaproape. 33 sfs (Îrg) Culoare neagră decolorată. 34 sfa (Trs) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 35 sf, a (Trs) Melodie după care se execută lunga (34). 36 sfs (Înv; îe) A i se da ~a A i se da drumul.

SOCOTEALĂ s. 1. calcul, (înv. și reg.) socoată, socotință, (Transilv. și Maram.) sămădaș, (înv.) schepsis, seamă, (înv., în Transilv.) comput. (Face o ~ elementară.) 2. calcul, calculare, socotire. (~ anilor calendaristici.) 3. (MAT.) calcul, operație. (Cele patru ~eli.) 4. cont, seamă. (Câte nu i se puneau în ~!) 5. seamă. (Vei da ~ de cele făcute.) 6. chibzuială, cumințenie, cumpăt, înțelepciune, judecată, măsură, minte, moderație, rațiune, tact. (Demonstrează multă ~.) 7. rațiune, rost. (Are și aceasta o ~.) 8. rost. (Toate au ~ lor.) 9. ordine, regulă, rânduială. (Știe ~ lucrurilor.) 10. rost, seamă. (Nu mai știa ~ averii lui.) 11. chestiune, lucru, poveste, pricină, problemă, treabă. (S-a lămurit ~ aceea?) 12. calcul, gând, idee, intenție, plan, proiect. (Nu și-a putut realiza ~.)

SLAV, -Ă inexplicabil ca etnic, slavii vechi fiind cunoscuți sub numele de Șchei Slav se mai poate explica din terminația legată de multe nume împrumutate ca: Vladislav, Radoslav etc. și simplu cлавъ (Mikl. Lexicon) sau din subst. slavă < cлава „glorie”; cf. și srb. Slavolub (Rad 82 p. 135). Slav (Dm; Cat; 16 B I 60; Vr C); – cu frații săi Stan, Pătru... (Div 375); – țig. 1509 (Paș); 16 B I 362); Slavul Dobro, tribun în Zara an. 969, dalmatin (Iorga II 337); – fiul lui Badea Ciutin 1445 (Ț-Rom 209); – unchiaș din Vărbilău 1763 (BCI IX 125); – din Vlădești (BCI III 95) 2. Slăvulea (16 B III 180). 3. Slava f., ard. (Paș); – soră cu Sora (16 B III 99). 4. Slave act.; Slăv/ea (17 B III 147); -escu; -ești, -eni, -uța, -eanca ss. 5. + -ei: Slăvei b. (G Ștef; 13 – 15 B 140; 16 B IV 176), cf. și blg. cлавей „privighetoare”. 6. Slăvița f. (P²; 17 B I 384). 7. + -ciu: Slaviciu Vătășescu (IO 214); -l zis și Slabciul 1525, 1545 (Gorj 269); Slăvcescu, M., act, (L Pl 356). 8. + suf. -ici: Slavici fam. în Făgăraș (Paș); – Ioan, scriitorul. 9. + suf. -ilă: Slăvilă (16 B II 165; Giur 78); – pren. (Tec II); Slăvilești s (Ț-Rom 263). 10. + suf. -it: Slăvit/escu, (Î Div); – Ioan olt. (Sd XV 330; AO VI 309); -ești s., sau din part. perf. slăvit < vb. a slăvi. 11. + suf. -na: (ca în Dragna): Slavna f 1575 (AO XXII 29; 16 B I 59; RI X 128); – f 1470 (BCI IX 22); – fata Frosinei (16 A I 81). 12. Cu vn > mn, ca în rîvni > rîmni: Slamna f (P²; P⁴; P Bor 20-e, 123776, 107); – fiica lui Filipescu (IO 54). 13. Slămnoiu, M. (VM). 14. Prob. cu i epentetic Slăminești, v. Slam 3. 15. + suf. -mir: Slavomir (17 B IV 218). 16. + suf. -ui: Slăvui/u iuzbașă (17 B I 182); -a fam. ard. 1726 (Paș).

ZBURDARE, zburdări, s. f. Acțiunea de a zburda și rezultatul ei; zburdălnicie, joc, petrecere; fig. avînt. În anii tinereții, pe cînd trupul... s-avîntă mai lesne dupe zburdările inimii. ODOBESCU, S. III 13. Alexandrescu... a scris... la Drăgășani: Mormintele și mai multe alte poezii pline de cugetări mărețe ca aspirațiunile sufletului său și de tablouri descriptive, vesele și înflorite ca frumoasele locuri ce vizita și ca zburdările inimei sale. GHICA, S. 667. Vezeteul în livrea căta să liniștească zburdările iepei de soi. ALECSANDRI, O. P. 137.

NERODIRE s. f. (Popular) Negativ al lui rodire; faptul, însușirea de a nu rodi, de a nu produce roade, lipsă de roade; p. ext. secetă. cf. lb, polizu, pontbriant, d. O mulțime de comune au fost bîntuite de nerodire în anul 1866. î. ionescu, m. 125, cf. ddrf, babcianu, alexi, w., șăineanu, d. u. Cînd lupii urlă mereu, însemnează moarte, război și nerodire. șez. xiii, 104. ◊ fig. Cu cît va petrece un neam întru neîngrijire... despre învățături, cu atît mai mult va fi el defăimat...; și pururea acel neam... va fi pe calea amorțirii și a nerodirii (sec. xix). cat. man. ii, 180. ♦ (Învechit, rar) Loc, teren care nu rodește, care nu produce roade sau care produce foarte puțin. Nerodirea pustiei o ai lucrat. mineiul (1776), 122^v1/24. ♦ (Med.; rar) Sterilitate, bianu, d. s. 696. – pref. ne- + rodire.

hăt, adv. 1. Destul: „Hăt de mulți ani s-o-ntâmplat aceea, că fiul cel mai frumos a lui Lazăr Alexandru din Giulești s-o dus odată sus, în deal și altu nu s-o mai întors” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 110). 2. Mult: „Drăguța mi-i mărișoară, / Cătunia hăt m-omoară” (Papahagi, 1925: 209). 3. Departe: „Au mers de-acasă hăt” (Idem). 4. Niciodată: „Acolo nu se strigă hăt” (Idem). 5. Chiar: „Fierbeam carnea hăt cât trebuie” (Grai. rom., 2000). – Din ucr. het „de tot” (DA, după DER; DEX, MDA).

BLOC¹, blocuri, s. n. 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. «de») Bucată foarte mare dintr-o materie solidă și grea; masă solidă (de materie) dintr-o singură bucată. Văzui... cum crapă A stîncilor întunecate blocuri. TOPÎRCEANU, B. 92. În cămășile lor albe de pînză, oamenii păreau niște blocuri de marmoră. SANDU-ALDEA, D. N. 242. 2. Grămadă de lucruri (de același fel) considerate ca alcătuind o masă unică. Organe, haine, groază, la un loc, Nu sînt decît un bloc. CAMIL PETRESCU, V. 79. ◊ Loc. adv. În bloc = împreună, laolaltă, formînd un tot. ♦ (În expr.) Bloc de desen = teanc de foi de hîrtie tăiate egal, ușor lipite una peste alta și întrebuințate la desenat. Bloc de calendar = calendar format din mai multe foi detașabile (după numărul zilelor sau al săptămînilor dintr-un an). Bloc de birou = teanc de foi de hîrtie tăiate egal, legate la o margine a lor, de obicei perforate (ca să poată fi ușor desprinse) și folosite pentru a face însemnări. 3. Clădire de dimensiuni mari, cu mai multe etaje, cuprinzînd un număr important de apartamente, birouri, magazine etc. Pe colbuitul șes al ăstor locuri, Din strîmbele bordeie, astăzi cresc Și cată-n soare falnicele bloctcri Din cartierul nou muncitoresc. CASSIAN, H. 23. 4. (De obicei determinat prin «al cilindrilor») Parte principală a motoarelor cu ardere internă, la care doi sau mai mulți cilindri sînt turnați împreună. 5. Alianță, înțelegere (între state, partide, grupări etc.) încheiată în vederea realizării unor scopuri politice comune. Organizatorii unui nou război fac totul pentru a împărți statele în blocuri ostile unul față de altul. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2968.

SANKT-PETERSBURG (SANKT-PETERBURG) (între 1914 și 1924 s-a numit PETROGRAD, iar între 1924 și 1991, LENINGRAD), oraș în V părții europene a Federației Ruse, situat pe țărmul de E a G. Finic, în delta fl. Neva, la 640 km NV de Moscova. Aflat la c. 7° S de Cercul polar, S.-P. este renumit pentru „nopțile albe” din a doua jumătate a lunii iun., când lumina difuză se menține până după miezul nopții; 4,6 mil. loc. (2002), al doilea mare oraș al Federației Ruse, după Moscova. Important nod de comunicații. Aeroportul Pulkovo. Poret fluvio-maritim. Legat cu M. Albă și Volga printr-un sistem de canale. Metrou (din 1955). Hidrocentrală. Centrală nucleară. Rafinărie de petrol. Constr. navale (spărgătoare atomice de gheață, tancuri petroliere, vase de pescuit, ș.a.), constr. de utilaje grele, material rulant feroviar, reactoare nucleare, generatoare electrice, turbine, refrigeratoare, mașini-unelte, mașini tipografice, aparate TV și de radio, armament, echipamente electrice și electronice, aparate optice ș.a. Ind. chimică (cauciuc sintetic, superfosfați, mat. plastice, fire și fibre sintetice), metalurgică, de prelucr. a lemnului și a cauciucului, cosmetică, farmaceutică, textilă, pielăriei și încălțămintei, porțelanului, a celulozei și hârtiei, confecțiilor, tipografică și alim. Universitate (1819); Academie de Arte (1757); Academie militară medicală (1798); Institut de mine (1773); Institut politehnic (1899). Teatrul „Mariinski” (fostul Teatru de operă și balet „Kirov”, 1860), Conservatorul „Rimski-Korsakov” (1862), Teatrul dramatic „Pușkin”, Teatrul Mic, Filarmonică; celebră școală de coregrafie. Biblioteca Academiei de Științe; Biblioteca publică „Saltîkov-Șcedrin”, fundată ca bibliotecă imperială de țarina Ecaterina a II-a, cu o clădire construită în anii 1791-1795 care adăpostește astăzi c. 12 mil. volume; Observatorul astronomic Pulkovo; Muzeul „Pușkin”; Muzeu naval; Muzeu etnografic ș.a. Grădină botanică; Grădină zoologică. Parcul Taurida (sec. 18); Grădina „Mihailovski” (30 ha). Cimitirul Tikvin al fostei mănăstiri Aleksandr Nevski în care sunt înmormântați Dostoevski, Musorgski, Ceaikovski, Rimski-Korsakov ș.a. Structura urbanistică a S.-P. se caracterizează prin spații vaste, cu bulevarde foarte largi (cel mai mare este Nevski Prospekt) care se intersectează perpendicular în piețe imense, dominate de palate maiestuoase și monumente istorice și de arhitectură, multe dintre ele realizate după planurile unor arhitecți italieni. Orașul S.-P. a suferit mari pagube de pe urma inundațiilor catastrofale din anii 1777, 1824 și 1924 provocate de revărsările fl. Neva, fapt care a impus construirea unor diguri în lungime de c. 30 km, cât și a unor canale de drenaj, traversate de c. 600 de poduri, ceea ce i-a atras denumirea de „Veneția Nordului”. Pod peste Neva (sec. 19). Monumente: Palatul de Iarnă „Ermitaj”, construit în anii 1732-1736, ca reșed. a familiei imperiale, a fost reconstruit în perioada 1754-1762, după planurile arhitectului italian Bartolomeo Rastrelli, în stil baroc, având 1057 de camere. Distrus de un incendiu în 1837, palatul a fost refăcut până în 1839, acoperișul lui fiind mărginit de 176 de statuete. În prezent, o aripă a acestui palat adăpostește muzeul „Ermitaj”, cu colecții de sculpturi antice grecești și romane, de artă islamică, renascentistă, de artă barocă, picturi aparținând maeștrilor impresioniști ș.a. În piața Palatului de Iarnă se află Columna lui Aleksandru, realizată în 1830-1834 din granit monolit (50 m înălțime), cea mai mare de acest fel din lume. Fortăreața lui Petru I cel Mare, ridicată în 1703 pe ins. Vasilievski din delta fl. Neva, transformată în muzeu, în 1922; catedrala Sf. Isaac, construită în stil clasic rusesc, în anii 1818-1858, după planurile arhitectului Auguste Montferrand, dominată de o masivă cupolă din aur înaltă de 102 m și cu un diametru de 27 m; catedrala Kazan (1801-1811); catedrala Sf. Treime, construită după planurile lui Ivan Starov; catedrala Sfinții Apostoli Petru și Pavel, ridicată în anii 1714-1733 după planurile arhitectului italian Domenico Trezzini (123 m înălțime). Aici se află mormintele lui Petru I cel Mare, Ecaterinei a II-a și Aleksandru II; bisericile Buna Vestire (1720) și luterană (1833-1838); biserica romano-catolică Sf. Ecaterina (1763-1783); complexul de clădiri Smolnîi, format din catedrală (1748) – construită după planurile lui Bartolomeo Rastrelli – și clădirea Institutului Smolnîi, ridicată în 1806-1808 după planurile arhitectului italian Giacomo Quarenghi; Palatul de Vară, construit în 1710-1714, în stilul barocului rusesc, după planurile lui Domenico Trezzini. Grădina care îl înconjură a fost amenajată în 1704, conținând 250 de statui și busturi aparținând maeștrilor venețieni; Palatul de marmură (1768-1785); clădirea Primăriei (1754); Palatul Iusupov, unde a fost otrăvit Rasputin și apoi împușcat în dec. 1916; Palatele nobiliare Stroganov (1754), Șuvalov, Anikov ș.a.; clădirea menajului (1804-1807); statuia ecvestră a a lui Petru I cel Mare, turnată în bronz în 1782 de Étienne Falconet; cartierul Amiralității, construit în 1704, reconstruit în 1806-1823 și restaurat după al Doilea Război Mondial după planurile arhitectului rus Andreian Zaharov, dominat de un turn de 73 m înălțime. În apropiere se află localitățile Petrodvoreț și Țarskoe Selo, reședințe de vară ale țarilor Rusiei. Turism dezvoltat. Centrul istoric și grupurile de monumente alăturate au fost incluse (în 1990) în Patrimoniul cultural universal. În 1703, țarul Petru I cel Mare a cucerit această zonă de la suedezi, construind o fortăreață și întemeind așezarea Sankt-Petersburg, care în 1712 a devenit reședința imperială și, totodată, capitala Imperiului Rus (până în 1917). În cel de-al Doilea Război Mondial orașul a rezistat eroic unui îndelungat asediu („Blocada Leningradului”) (sept. 1941 – ian. 1944) al trupelor germane în timpul căruia au murit peste 1 mil. de oameni V. și Leningrad (2).

curcubeu, curcubeie, s.n. – (mit.) În tradițiile maramureșene, curcubeul e un fenomen atmosferic personificat, capabil să soarbă apele râurilor și să genereze apoi ploaia. Mai este văzut ca un „calendar de apă”, care prefigurează viitoarele recolte agricole: „Curcubeul se vede un cerc mare pe cer care iese dintr-o apă mare la un capăt și celălalt capăt este în altă apă mare. Sorbește din amândouă apele. Sorbește până se umflă și atunci se ridică și se varsă ploaia din curcubeu. La noi be din apa Vișeului și din Iza. Sorbește cât îi trebuie în amândouă capurile. După ce s-a umflat, atunci s-a desfăcut și zice că plouă. Ziceau bătrânii, așa, când se uitau la culorile acelea și vedeau din care-i mai multă. Dacă este verde multă culoare, ziceau că-i fânață și va fi iarbă multă, de-i galben, îi grâu mai mult. De-i roșu, e porumb mult în anul acela” (Ion Ungureanu Tomșa, 84 ani, Rozavlea, cf. Bilțiu, 1999: 78-79). – Et. nec. (MDA); lat. *cucuvius „încovoiat” (DER); lat. *curvus „îndoit, curb” (Cipariu, Laurian, Cihac, Philippide, Densusianu, Tiktin, cf. DER; DEX); cuv. autohton (Philippide). Cuv. rom. > ucr. korkobeč (Miklosich, Candrea, cf. DER).

AVEA A avea (a)plecare (sau plecăciune) = A avea înclinație spre...: Familia Corbenilor era una din cele mai însemnate sub domnia acestui prinț, și soția marelui logofăt Corbeanu [...] avea acea aplecare la faceri de bine (GR. ALEXANDRESCU) A avea (ceva) la îndemână = A avea (ceva) în imediata sa apropiere. A se putea folosi ușor (de ceva): …a avea la îndemână cupeaua unui tren, roatele unei trăsuri sau picioarele unui cal înseamnă a merge șezând și a vedea numai ceea ce ți se dă, nu însă și tot ce ai voi. (CALISTRAT HOGAȘ) A avea (ceva) pe mână = A dispune de...: Avea pe mână toate facilitățile posibile și tot nu era mulțumit. Așa fiind, acestora nu li se poate da niciun suflet de creștin pe mână. (G. TOPÂRCEANU) A avea (de) gând sau a-i fi (cuiva) gândul să... = A avea intenția, a voi să...: Prin martie, Cănuță își vesti părinții că are de gând să se-nsoare. (I. A. BASSARABESCU) Făt-Frumos îi spuse ce avea de gând să facă. (P. ISPIRESCU) A avea (h)arțag = A fi certăreț: Că vor zice toți: „Să nu mergem să stăm să dvorim la cel domn, că deaca să îmbată, el își piiarde mintea și are arțag, ci ne va înfrunta și încă de nu ne va și piiarde”. (NEAGOE BASARAB) Femeia nu se lăsă; avea harțag; nu înțelegea de ce le trebuia crâșmă, când stăteau liniștiți în cerdacul bojdeucei și nu duceau lipsă de nimic. (EUGEN LOVINESCU) Omul avea arțag cu toată lumea. A avea (sau a prinde) orbul-găinilor = A nu vedea lucrurile clare, evidente: Ian ascultă, Iorgușorule, nu cumva ai prins orbul găinilor? (VASILE ALECSANDRI) PEPELEA: Ce să-i găsesc, că-i ai pe nas. ARVINTE: Oare?... Se vede că de mult ce-am strănutat... PEPELEA: Ai prins orbu găinilor... (IDEM) A avea (sau a simți) fluturi la (sau în) stomac (arg.) = A fi îndrăgostit: Chiar dacă nu o spun − probabil și pentru că ar părea ciudat după doar câteva întâlniri, bărbații se îndrăgostesc și ei și au „fluturi în stomac”, la fel ca femeile. (http://www.ele.ro/) A avea (sau a-și face treabă) cu cineva = a) A avea de rezolvat ceva cu cineva; a se ocupa de cineva: Du-te până acolo că are treabă cu tine! (MARIN PREDA) b) (reg.) A avea relații de dragoste cu cineva: Rușine mi-e și de iarbă, / Cu cine mi-am făcut treabă. (POP.) A avea (un) vis = A visa: Vis frumos avut-am noaptea. (MIHAI EMINESCU) A avea a face cu... = a) (d. persoane) A avea de lucru, de furcă (cu cineva); a trebui să suporte consecințele: Ai înșelat o femeie, dar ai a face acuma cu un bărbat. (I. L. CARAGIALE) b) (Despre lucruri) A avea legătură cu ceva: Ziarul radical vine însă cu vecinica minciună în gură: reprezentanții națiunii vor războiul. Spună mai bine dreptul și verde: reprezentanții orașelor, ș-atunci vom ști cu cine avem a face. (MIHAI EMINESCU) Acele învățături înalte n-au a face cu o bună și frumoasă educațiune. (I. L. CARAGIALE) A avea ac de cojocul cuiva = A ști cu ce arme să învingi pe cineva. A ști să înveți minte pe cineva: Într-un rând, crede cânele că i-a găsit ac de cojoc: să nu-i mai dea mâncare. (POP.) A avea academie (sau acioală, capital, cearșaf, jurnal, listă, patalama, salbă) (arg.) = A avea multe condamnări penale, a avea un cazier bogat: Nu bine a intrat în inchisoare și a început să se laude că el are academie multă... A avea aplecare spre… = A avea înclinație spre… Cu divizibilitatea actuală țăranul se simte legat de sforicica lui de pământ și nu are nici cea mai mică aplecare de a lua pământ de la stat. (MIHAI EMINESCU) Avea aplecare spre științele exacte. A avea bășini sau muci în cap (arg.) = a) A avea idei ciudate, extravagante: Cea mai fițoasă femeie din lume!! Are atâtea bășini în cap încât… te uimește, pe bune… (http://xmix.ro/) b) A fi extrem de încrezut. A avea belciug (arg.; d. femei) = A fi serioasă, a-și păstra bunul nume: Spre deosebire de celelalte din grupul lor, tipa avea belciug și era chiar frumoasă. A avea beteșug (d. oameni) = A fi infirm: […] deși era voinic [Pălăgieșu], spătos și doar la mers avea puțin beteșug, călcând prea în afară și aruncând picioarele din genunchi în jos, ca un cal împărătesc la paradă. (LIVIU REBREANU) A avea o jenă (arg.; irn.) = A invoca un pretext imaginar pentru a se eschiva de la îndeplinirea unei sarcini: La începutul mandatului, premierul nu avea nicio jenă să îmi scrie să-l rezolv pe Patriciu. (https://www.google.ro/) A avea bube-n cap (arg.) = A avea antecedente penale. A avea un trecut dubios: Jean Avramescu, care se știa, cum zicea Caterina, „cu bube-n cap”, se cumințise ca un vițeluș abia fătat, avea și el habar de proverbul cu ulciorul. (PAVEL PEREȘ) A avea bucurie = A se bucura: Știai că poți avea bucurie în ciuda stărilor personale și a circumstanțelor prin care treci? (https://www.google.ro/) A avea bunătate = A fi bun: Am auzit că ați avea bunătate a traduce câteva din poveștile scrise de mine. (ION CREANGĂ) Mama avea bunătate și ne oferea tot ceea ce era mai bun pe lume. A avea cale (înv.) = A se pregăti să parcurgă un drum lung: Nu credea să aibă cale atât de lungă. A avea cale (pe undeva) = A avea drum (pe undeva): La cine mi-e mie drag, / N-am cale, și tot îmi fac. (POP.) A avea cap (sau minte) = A fi deștept: − Îți mai dau o dată, acum cumpără-ți măcar și ștreang pe ei, că nu-mi pasă, că de trei ori te-am dăruit, încât de aveai cap... puteai să te faci ca un grof. (I. POP-RETEGANUL) Iar pricina era: / Că-n zeul cel deșert un jertfitor intra / Și, de avea el minte, / Apoi oracolul rostea cerești cuvinte. (ALECU DONICI) A avea capăt (sau cap) = A se sfârși, a se termina: Toată boala are leac, / Da urâtu' n-are cap. (POP.) A avea căderea să… = A avea calitatea de a…: […] el [Ion I. C. Brătianu] nu mai avea căderea de a fi reprezentantul României în fața acelora care hotărau chestiunea pe un asemenea teren.(GH. BUZATU) Numai el are căderea de a decide. A avea căutare (d. o marfă) = A fi cerut de clienți: Nu e nevoie de o capacitate de previziune prea mare pentru a ști ce fel de dispozitive nu vor mai avea căutare în anul 2020, în condițiile în care industria IT se află într-o dezvoltare continuă. (http://www.tion.ro/) A avea ceva (de împărțit) cu cineva = A antipatiza pe cineva: Totul a culminat în luna februarie, când elevul-problemă a aruncat cu un scaun într-un coleg cu care avea ceva de împărțit [...] (http://www.obiectivbr.ro/) A avea ceva cu cineva = a) A dori, a pretinde, a vrea ceva de la cineva: Eu nu știu ce are cu mine. (I. POP- RETEGANUL) Ce ai, domnule, cu mine? b) A avea motive (nemărturisite) pentru a căuta nod în papură, a persecuta, a paște (pe cineva): Să știi că are ceva cu tine! A avea ceva în gând (sau în cuget, în minte) = a) A avea o anumită intenție: […] nici n-au avut în minte ca să ne înșale pre noi. (d. ȚICHINDEAL) − Or rămâi schilod, or păcălesc pe dracu și mă îmbogățesc. Că vezi că avea el în gând ce avea. (POP.) b) A fi preocupat (de cineva sau de ceva): Faptul cert este că mita s-a dat, s-a luat și și-a făcut efectul toxic aducând în sistemul de sănătate persoane care nu vor avea în minte decât calea prin care să-și recupereze cât mai repede și îndoit suma dată drept mită. (http://www.gds.ro/) A avea ceva pe suflet (sau pe conștiință) = A suferi mustrări de conștiință pentru ceva: Parcă avea ochii deschiși și se uita la mine cu frică. […] Am așezat Sfintele Daruri și am întrebat-o dacă avea ceva pe suflet ca să se spovedească. (www.sfaturiortodoxe.ro/) Nu-i aveți pe conștiință pe bebelușii care au murit la Giulești? (http://www.monitorulcj.ro/) A avea ciudă (sau, înv. mânie) (pe cineva) = A urî pe cineva: Explicație halucinantă pentru incendierea pisicilor în cimitir: „Avea ciudă pe ele și a vrut să le omoare.” (http://adevarul.ro/) Cucule, pasăre mândră,/ Du-te-n pădure și cântă. / Pe cine-i avea mânie, / Blastămă-l, străin să fie. (POP.) A avea clonțar la ghebă (arg.; d. o casă) = A avea câine de pază: Greu de intrat înăuntru… Nu vezi că are clonțar la ghebă! A avea curaj (sau îndrăzneală) = A fi curajos: Astăzi, când sper că s-a prescris vina mea contra monarhiei, am curajul s-o spun cu mândrie. (I. L. CARAGIALE) A avea dar (sau talent) = A fi talentat: Modestia este decorul talentelor tinere. O primadonă plătită foarte scump, chiar dacă ar avea talent, ar însemna că nu e modestă […] (I. L. CARAGIALE) Are dar, ca și sora lui, pentru muzică. A avea darul să... = A fi înzestrat cu puterea de a...: Am văzut în viața mea atâtea sprâncene îmbinate și totuși nici unele din ele n-au avut darul de a-mi strânge ființa atât de puternic în arcul lor fermecat, după cum găsiră cu cale s-o facă, într-o clipă, sprâncenele jupânesei Zamfira. (CALISTRAT HOGAȘ) Avea darul de a citi gândurile în ochii oamenilor și radia, cu surâsul ei pur, numai bunătate și simpatie. (JEAN BART) A avea datină (înv. și pop.) = A avea obiceiul: Ospătăria aceea era a unui om foarte mare de statură… care avea datină să cumpere pre oamenii ce i se aducea de vândut. (POP.) A avea de fală = A se mândri cu ceva: Ismail pașa îl avea de mare fală [Catargiu Iani] și-l ținea liber în conacul său, ca un trofeu, ca un lanț subțire de piciorul său. (ION GHICA) A avea de furcă cu cineva = A avea dificultăți. A avea mult de luptat împotriva cuiva: − Ehe, negustoreasă, nu glumă! Zise bătrânul Iuga. Vom avea de furcă cu tine! (LIVIU REBREANU) A avea de gând să... = A intenționa să...: Atunci Făt-Frumos îi spuse ce avea de gând să facă și calul îi zise […] (P. ISPIRESCU) A avea de grijă = A fi atent la ceva: […] acum să ai grije, că maica-ta mearge la o nuntă! (I. BARAC) A avea de plătit o poliță cuiva (arg.) = A urmări să se răzbune pe cineva: − Pe Marțian de ce l-ai asasinat? Cu ce te incomoda? Marcel Istodor râse din gât: − A plătit o poliță mai veche. (RODICA OJOG-BRAȘOVEANU) Și mai halucinant este însă zvonul conform căruia unul din apropiații lui Zsolt […] l-ar fi dat pe mâna presei, după ce Zsolt i-ar fi plătit o poliță destul de serioasă […]. (http://www.ziarulring.ro/) A avea de știre = A ști: Unde avându Ștefan vodă știre și prinzându limbă, marți noaptea, dichemvrie 15, au aprinsu târgul asupra lor, cându ei era fără de nicio grijă. (GR. URECHE) A avea de-a face cu... = A avea ceva comun cu... A intra în relații cu...: Avem de-a face cu aceeași tentativă de fraudă morală masivă, tentativă de deghizare politică a unei forțe politice cu aspirație totalitară. (http://www.mediafax.ro) A avea dor = A-i fi dor: De trei nopți aceeași cale / Bate călătorul. / Cine n-are dor pe vale / Nu-mi cunoaște dorul. (G. TOPÂRCEANU) A avea dreptate = A fi îndreptățit: Fata avea dreptate de nu vrea să-l asculte. / Cine-a făcut o crimă poate face mai multe. (GR. ALEXANDRESCU) A avea dureri de cap = a) A-l durea capul: Nu poți ști exact dacă vei avea sau nu dureri de cap în timpul sarcinii și nici dacă acestea se vor rări sau, dimpotrivă, îndesi pe parcursul acestei perioade. (www.attct.ro/) b) A fi îngrijorat pentru ceva: A procedat legal și de data aceasta, ca să nu aibă dureri de cap mai târziu. A avea farurile ciupite (Gmț.; d. o persoană în stare de ebrietate) = A vedea ca prin ceață: Se pare că iar ai farurile ciupite... A avea fericirea să… (sau de a…) = A avea onoarea, plăcerea să… (sau de a…): Pe d. Brănișteanu nu avem fericirea să-l cunoaștem. (I. L. CARAGIALE) A avea ființă (pe lume) = A se naște; a exista, a ființa: Atunci lumea cea gândită pentru noi avea ființă, / Și, din contra, cea aievea ne părea cu neputință. (MIHAI EMINESCU) […] de unde să-l iei, dacă n-are ființă pe lume? (ION CREANGĂ) A avea folos (sau câștig ori, înv. dobândă) = A profita: Când s-a face mai mărișor, are să înceapă a-i mirosi a catrință, și cu astă rânduială n-am să am folos de el niciodată. (ION CREANGĂ) A avea friguri = a) A suferi de malarie: Mâinile mi-erau reci, gura amară și uscată ca de friguri. (AL. VLAHUȚĂ) Sunt toți bolnavi, și el și femeia și copilul frigurile de baltă. (I. L. CARAGIALE) Nici tu junghi, nici tu friguri, nici o altă boală nu s-a lipit de noi. (ION CREANGĂ) b) A fi foarte nerăbdător și emoționat:Înainte de a trage biletul de examen, tremura ca varga de parcă ar fi avut friguri. A avea gărgăuni în cap = A fi înfumurat, a avea pretenții nejustificate; a avea idei extravagante: Ne-am făcut închipuire / C-o să dăm de supărare, / Omul, oricum îi din fire, / Gărgăuni în cap tot are. (VASILE ALECSANDRI) A avea grijă = a) A fi neliniștit pentru ceva: Tatăl copilului avea grijă să nu i se întâmple iar vreun necaz. b) A nu uita să...:Titu avusese grijă să oprească masa cea mai bună în bufet. (LIVIU REBREANU) A avea gură (mare) = A fi certăreț: Soacra nu trebuie să fie cu gura mare. (ION CREANGĂ) A avea gură rea = A prevesti evenimente rele care se împlinesc: Să nu mai spui nimic, că mereu ai gură rea! A avea inimă = a) A fi curajos: Dacă nici el nu avea inimă, cine altul din capitală, din țară, din lume, avea? (CONSTANTIN STOICIU) b) A fi milos: Se zbătea femeia, căci om era și avea inimă de părinte. (IOAN SLAVICI) Păcală se învoi pentru că avea inimă miloasă. Luă vaca și plecă. (POP.) A avea iubire = A iubi: Chiar dacă aș muta niște munți, prin credința mea, dacă nu am și iubire la credință, dacă credința mea nu e lucrătoare în iubire, dacă la credința mea nu se adaugă iubirea, credința mea n-are nicio valoare. (http://www.crestinortodox.ro/) A avea în cinste = A cinsti: Ciocnesc un pahar cu cazacii, a căror sabie și galoane roșii le au în mai mare cinste. (ALECU RUSSO) A avea în pântece (d. femei; înv.) = A fi însărcinată: Dar vai celor care vor avea în pântece și celor care vor alăpta în acele zile. (BIBLIA) Drama neștiută a Gabrielei Cristea. „Am suportat lucruri foarte grele pentru a avea un suflet în pântece” (http://www.romaniatv.net) A avea la (sau în) degetul (cel) mic = A domina clar; a cunoaște foarte bine: Uscățiv, așa cum este, gârbovit și de nimic, / Universul fără margini e în degetul lui mic. (MIHAI EMINESCU) A avea la nazar (pe cineva) (înv.) = A proteja (pe cineva), a fi binevoitor (cu cineva): Ministrul mă are la nazar. (VASILE ALECSANDRI) A avea milă (de...) = a) (Înv.) A avea parte de...: Tu l-ai măritu-l pe-mpăratul, s-aibă milă de izbândă. (DOSOFTEI) b) A fi milos, a se îndura:Privi-te-voiu cu ochii în lacrime fierbinți... / O marmură, aibi milă de-a mele rugăminți! (MIHAI EMINESCU) A avea nas = a) A avea miros fin: Distinge orice miros, așa că bucătăresele i-au spus că are nas. b) A fi (prea) îndrăzneț: Când se găsea cafea pe toate drumurile, putea s-o cumpere oricine, acum o dibuia numai cine avea nas. (CRISTIAN TEODORESCU) Doamna Friț, îi trecu prin cap, iar în clipa următoare alungă gândul: n-ar mai avea nas să-i ceară, îi e datoare două milioane... (RADU ALDULESCU) El a cam început să aibă nas și se amestecă în toate. A avea năcăfale = A avea neajunsuri, pretenții: − Nu-i rău, măi Ștefane, să știe și băiatul tău oleacă de carte, nu numaidecât pentru popie, cum chitește Smaranda, că și popia are multe năcăfale, e greu de purtat. (ION CREANGĂ) A avea nădejde = A nădăjdui: Pot să am nădejde în voi? (ION CREANGĂ) A avea nărav = a) (d. cai) A fi nărăvaș: − Are vrun nărav iapa ta, mă țigane? − N-are, zău, nene geambaș, nici un nărav, mînca-ți-aș iaca ce. (P. ISPIRESCU) b) (d. oameni) A avea un viciu: [...] al cincilea [păcat] iaste sămânarea de vrajbă între fraț și între priiateni, care păcat l-au aflat singur satana; și cine are acel nărav iaste asemenea diavolului. (ANTIM IVIREANUL) Năravul pe care-l are este tutunul. A avea nevoie (sau, înv. lipsă, trebuință) de... = A-i fi necesar ceva: Timid la început, când abia ridicase capul din cărți și avea nevoie de tot ajutorul diavolului […] întreprinzătorul profesor sfârșește cu imperialism de stil mare. (PAUL ZARIFOPOL) A avea noroc (sau șansă) = A fi favorizat de întâmplări: Eu firea nu mi-o prefac / D-oi avea noroc să-i plac. (ALECU VĂCĂRESCU) A avea o (sau de) vorbă cu cineva = A trebui să discute cu cineva: Aveam o vorbă cu tine, dar ești greu de găsit. A avea o ceartă = A se certa: Se vede că a avut vreo ceartă cu soră- sa. (P. ISPIRESCU) A avea obicei (sau deprindere) = A obișnui să...: Acest boier avea obicei, când spunea câte ceva, de-și da drumul gurei, astfel încât nici el nu-și mai putea da seama de ceea ce spunea. (P. ISPIRESCU) [...] a scrie este a avea deprinderea de a grupa elementele psihice în jurul ideii sau tendinței dominante (tema, subiectul), deprindere pe care n-o are necărturarul. (G. IBRĂILEANU) A avea ocazia (sau înv. prilejul) = A i se da posibilitatea: Mulți ani trecură la mijloc de când acești frați nu mai avură prilej a se întâlni amândoi. (ION CREANGĂ) A avea ochi = a) A vedea bine: Copilul avea ochi, spre deosebire de mama sa care purta ochelari. b) A distinge esențialul: El este inteligent; are ochi și găsește cele mai bune soluții. A avea oftică (pe cineva) = A avea resentimente (față de cineva): Dar dacă Mimi avea oftică pe el, sărea după aceea primul și striga: „Căderea ursului din lună!” (M. CĂRTĂRESCU) A avea parte (de ceva) = A fi predestinat să...: Ocolii țările toate / Și de bine n-avui parte, / Că de mic am pribegit / Tot în străini am trăit. (MIHAI EMINESCU) A avea pâră (cu cineva) (Jur.; înv.) = A fi în proces cu cineva: Înțelegându Iancul vodă că l-au mazilit împăratul și domniia o au dat-o iarăși lui Pătru vodă Șchiopul [...] gândi că de va merge la turci, va avea pâră multă și mai apoi să nu care cumva să și piară. (GR. URECHE) A avea pe capul său = A avea o responsabilitate (nedorită): De mâine vei avea pe capul tău și întocmirea referatelor, chiar dacă nu intră în atribuțiile tale. A avea pe cineva de aproape = A avea simpatie sau dragoste pentru cineva: Mi s-a părut că aceste cuvinte redau foarte clar importanța de a avea măcar un suflet aproape de noi, care să tresalte, la unison cu al nostru [...] (http://www.ileanaandrei.ro/) A avea pe cineva drag = A iubi pe cineva: Ei, acum ghicește singur / De te am eu drag ori nu? (G. COȘBUC) El o avea foarte dragă, ca ochii din cap. (I. G. SBIERA) A avea pe cineva la (sau în) inima sa = A iubi pe cineva: În momentele de cumpănă ale vieții simțim nevoia de a avea pe cineva în inima noastră și pe care să ne putem baza. A avea pe dracul = a) A avea un rău inexplicabil. b) A nu avea nimic: – Ce tot te lauzi? Nu te cred... Ai pe dracul... c) A fi foarte rău: „Îl avea pe Dracu' în el”. Un bărbat gol pușcă a mușcat de față un adolescent și a atacat mai mulți oameni, pe stradă. (spynews.ro/) A avea pe vino-ncoace = A fi atractiv: […] perișorul supțire și stufos îi cădea pe umeri, în unde, fața-i are pe vino-ncoace. (P. ISPIRESCU) A avea peri răi (îvp.) = A avea o boală de ochi provocată de genele prea lungi, care irită globul ocular: Precum vremea închisă zămislește visuri spăimântoase, așa poate că voi fi având și eu peri răi, și te înșeală părerile. (P. ISPIRESCU) A avea pitici pe creier (arg.) = A fi nervos, nesatisfăcut, ofticat; a avea draci: Am avut o perioadă grea. Am suferit din dragoste sau din nedragoste. Am pitici pe creier, mi-am făcut eu singur rău. (http://www.wowbiz.ro/) A avea putere = A fi puternic: Voința de putere este egală cu a avea destin; a avea destin înseamnă a avea putere. (GEO VASILE) Nu știi dacă vei avea putere să alegi când să mori. Dar ai puterea să alegi când să trăiești […] (http://www.cabral.ro/) Creierul este special construit pentru a avea putere și a ne ajuta în situații dificile. (www.citatepedia.ro/) A avea răutate = A fi rău: „Jurnal numai pentru mine” conține tot pe data de 29 X ultima însemnare: „Numai de n-aș păcătui. Și de n-aș avea răutate. Acum n-am.” (ION IANOȘI) Duhul Sfânt ne va ajuta atâta timp cât nu vom avea răutate pe nimeni. (ortodox.md/) A avea scăpare = A scăpa: Nu mai ai scăpare din mâna mea! (P. ISPIRESCU) A avea semne (sau presimțiri) = A presimți ceva: Chiar și cei ce au accidente mortale au presimțiri, dar nu le iau în seamă. (http://www.lovendal.ro/) A avea seu la rărunchi (sau a avea cheag) = A fi bogat: Nu cumva ai trebuință de slugă, voinice? Cum te văd, sameni a avea seu la rărunchi. (ION CREANGĂ) A avea socoteală (sau înv. rânduială) = A se desfășura potrivit unei ordini și rațiuni: Deci oricarea între fapte în lucruri are socoteală, aceiași și a sfârșitului socoteală [..] (DIMITRIE CANTEMIR) A avea teamă (sau groază) = A se înspăimânta: Vreme trece, vreme vine, / Toate-s vechi și nouă toate; / Ce e rău și ce e bine / Tu te- ntreabă și socoate; / Nu spera și nu ai teamă, / Ce e val ca valul trece. (MIHAI EMINESCU) A avea trebuință = A-i trebui: Nu am trebuință să mai descriu mulțămirea ce ne-a pricinuit acest concert original la miezul nopții. (VASILE ALECSANDRI) A avea ținere-de-minte (sau memorie) = A putea să-și amintească multe lucruri: S-a împământenit ideea greșită că „a avea o memorie de elefant” e de bine. Cei care o utilizează ca laudă cred că expresia înseamnă „a avea o ținere de minte foarte bună”, ceea ce nu este adevărat. (http://www.avocatnet.ro/) Avea spirit de observație și ținere de minte. A avea un cârlig la cineva (pop.) = A avea o taină, un secret: Ion are el un cârlig pe undeva, de vine întotdeauna târziu acasă. (POP.) A avea un of = A fi necăjit: Nu din dragoste față de SUA sau din ură față de Moscova, avea el un of la inimă cu „foștii” (deși erau de-ai lui) și a vrut să le-arate că nu mai mor caii când vor câinii roșii (hrăniți rusește). (http://www.nasul.tv/) A avea voie (sau permisiunea) să... = A-i fi permis să...: Soția mea avea voie să stea cu mine tot timpul cât nu eram închis în iatac. (IOAN SLAVICI) […] luam baia într-un colț al țărmului mai departe, numit „Paradis”, unde eram numai între bărbați și aveam permisiunea de a ne scălda fără costum. (NICOLAE GANE) Dacă aș avea voie să revăd lucrarea, ar fi nemaipomenit. A avea vreme (sau timp) = A dispune de timp pentru a face ceva. A fi liber, a dispune de timp pentru a se ocupa de cineva: Avem vreme să aducem alte răsaduri, am murmurat eu. (MIHAIL SADOVEANU) Împăratul nici n-avea vreme să se minuneze. (P. ISPIRESCU) A avea (pe cineva) în de bine (înv.) = A privi (pe cineva) cu ochi buni: Mihai... chemă la sine pe Grigore Mako, fratele lui George, ostaș curajos și acesta, dar mai dulce la caracter decât frate-său și pe care-l avea în de bine, fiindu-i foarte credincios. (NICOLAE BĂLCESCU) A avea... ani = A fi în vârstă de... ani: Peste câteva zile ar avea 79 de ani. A (nu) (mai) avea gură (sau obraz, tupeu) să… = A (nu) (mai) avea curajul, îndrăzneala să…, a nu mai cuteza să…: Ai băut cât șăpte și mai ai obraz să te jăluieșt! (VASILE ALECSANDRI) A (nu) (mai) avea zile bune (cu cineva) = A (nu) (mai) trăi în pace (cu cineva): Cu amar și cu necaz / Ies rujile din obraz! / De-aș mai avea zile bune / Rujile iară s- ar pune. (I. POP-RETEGANUL) Deși ne-ar plăcea, nu putem avea numai zile bune pe parcursul unui an. (www.publika.md/) A (nu) avea (mare sau desăvârșită) cunoștință (de ceva) = A (nu) ști, a (nu) fi (bine) informat (de sau despre cineva sau ceva), a (nu) cunoaște (bine): Aveau smeii cunoștință de vitejia lui. (P. ISPIRESCU) A (nu) avea (sau a (nu) da) greș (sau greșeală) = A (nu) greși: Steaua te și poate ajuta, dar dacă dai greș la Steaua, nu știu dacă mai poți ajunge fotbalistul pe care îl visează unii. (www.evz.ro/) A (nu) avea (un sau niciun) înțeles (sau sens) = A (nu) avea noimă; a (nu) avea logică: Cuvântu-mi pentru tine nu avea înțeles, / Cuvântul tău pe mine mă înciuda adânc. (MIHAI EMINESCU) A (nu) avea cap (și Dumnezeu sau și chip) să… (sau de a…) = A (nu) fi în stare să …, a (nu) putea să…: Rea bucată-i dragostea; / Cine prinde-a o gusta, / N-are cap de-a o lăsa. (POP.) A (nu) avea loc de întors sau de manevră (arg.) = A (nu) avea condiții favorabile pentru desfășurarea unei activități: Nimic nu mai putea face, că nu avea loc de întors din cauza celor curioși. A (nu) avea milă = A (nu) stârni mila cuiva; a (nu) simți milă pentru cineva: De-ți va da Domnul Dumnezeu putere și tărie, să nu cruți, să n-aibi milă, că nici de tine nimeni nu va avea milă, când te vor vedea înfrânt și ticăit. (AL. ODOBESCU) Femeia avea milă de toți nevoiașii și-i ajuta cu ce putea. A (nu) avea obraz = A (nu) avea bun simț: Noroc că unul a uitat, iar celălalt n-are obraz, astfel că acum sunt prieteni la cataramă […] (http://www.monitorulcj.ro/) A (nu) avea odihnă = A fi mereu activ; a fi neliniștit: Ocolii țările toate / Și de bine n-avui parte, / Că de mic am pribegit / Tot în străini am trăit / Și odihnă n-am avut... (MIHAI EMINESCU) A (nu) avea pe cineva la stomac = A (nu) putea suporta pe cineva: Ea n-a avut-o niciodată la stomac pe vecina de peste drum și nu-și putea explica de ce. A (nu) avea rost să... = A (nu) fi potrivit să…: Antrenorul Răzvan Lucescu a declarat, luni, în conferința de presă în care a fost prezentat oficial, că nu avea rost să semneze cu FC Rapid un contract pe următorii zece ani având în vedere că este posibil să nu fie o colaborare fericită. (http://www.mediafax.ro) A (nu) avea somn = A (nu) putea dormi: Mai ales la patru el totdeauna mânca bine, serile adormea curând, avea somn bun, ba peste câtva timp a început să mănânce bine și la masă. (IOAN SLAVICI) N-a avut somn toată noaptea. A (nu) avea treabă = A (nu) fi ocupat: − Dacă n-am treabă, ce să fac în târg? − Treabă, ne-treabă, du-te de te mai întâlnește cu bărbați, poate să dai de vreo treabă […] (I. L. CARAGIALE) Mereu are treabă și nu-l găsesc acasă decât duminica. A (nu) avea zile (sau zilișoare) = A (nu) mai trăi; a (nu) se mai bucura de viață: Este cu putință însă, dacă voi mai avea zile, să vă întrețin despre dânsul în chip îndelungat, când voi publica, dacă îl voi publica, un vraf de amintiri […] (RADU ROSETTI) − N-oi mai veni, Ivane, câte zilișoare-oi avea eu, zicea Ucigă-l-crucea, cuprins de usturime, și se tot ducea împușcat. (ION CREANGĂ) A nu (mai) avea ce face = A nu (mai) putea…: Își mușca fata acum degețelele mămucuței și ale tătucuței de ciudă și de rușine, dar n-avea ce face. (ION CREANGĂ) A nu (mai) avea ce zice = A nu (mai) ști. A rămâne fără replică: După toată discuția chiar nu mai aveam ce zice, pentru că totul era confuz. A nu (mai) avea margini = a) A fi foarte întins, peste măsură de mare: Cât vedeai cu ochii, câmpia parcă nu mai avea margini. b) A întrece orice măsură: Supărarea acum nu avea margini. (I. POP-RETEGANUL) A nu avea (sau a nu ști) cum (să…) = A nu avea posibilitatea, mijloacele (să…), a-i fi imposibil (să…): Pentru atâta încredere, nu am cum să-ți mulțumesc. (AL. ODOBESCU) A nu avea când = A nu mai avea timpul necesar să...: Nu mai avea când să rezolve și ultima cerință și a predat lucrarea. A nu avea chip să... = A nu reuși să...: Azi n-ai chip, în toată voia, în privirea-i să te pierzi. (MIHAI EMINESCU) A nu avea nici cenușă în vatră (sau în casă) sau a nu-i arde nici focul în vatră = A nu avea absolut nimic, a fi sărac lipit pământului: Nu-i casa lor, în care stau, și-n casă nici cenușă n-au. (G. COȘBUC) A nu avea nici în clin, nici în mânecă (cu cineva) = A nu cunoaște pe cineva. A nu avea nicio legătură cu...: […] tata mi-a dat în grijă, când am pornit de-acasă, ca să mă feresc de omul roș, iară mai ales de cel spân, cât oi putea; să n-am de a face cu dânșii nici în clin, nici în mânecă. (ION CREANGĂ) Mai știa iară că de omul dracului, să dai și să scapi. Să n-ai nici în clin, nici în mânecă cu dânsul. (P. ISPIRESCU) TRAHANACHE: Zic: ce are a face Cațavencu cu mine și eu cu Cațavencu, nici în clin, nici în mâneci, ba chiar putem zice, dacă considerăm după prințipuri, dinpotrivă. (I. L. CARAGIALE) A nu avea niciun chichirez = A nu avea nicio logică; a nu avea niciun haz: De vreme ce toată lumea râde, grăi Ghervasie cu îndrăzneală, se cheamă că toată lumea știe cum a fost, așa că n-ar avea niciun chichirez s-o mai spun, mai ales că e și destul de veche. (VALERIU ANANIA) Încă un eșec îi va fi fatal lui Ungureanu. Iar platforma nu va mai avea, nici ea, niciun chichirez. (http://www.gandul.info) A nu avea niciun sfânt = A fi necredincios: N-au nimic sfânt în ei; n-au decât o credință și un zeu: avuția materiala și banul! De-asta spun că ceea ce a făcut Netanayahu ieri întrece orice măsură. (http://www.ziare.com/) A nu avea ochi decât pentru... = A fi îndrăgostit de...: El nu avea ochi și suflet decât pentru pădurile, dealurile și câmpiile în care trăise în larg în copilărie. (NICOLAE GANE) A nu avea pentru ce (sau de ce) = A nu avea niciun motiv: Nu avea de ce să nu vină; a fost anunțată la vreme de data aceasta. A nu avea unde = A nu exista spațiu disponibil: Se plânge în fiecare zi că nu mai are unde să lucreze, că este prea multă lume și nu se poate concentra. A se avea bine (sau rău) (cu cineva) = A fi în relații bune (sau rele) (cu cineva); a (nu) se înțelege (cu cineva); a fi prieten (sau a se dușmăni) (cu cineva): Vezi că-și căta de munculița lui, își plătea dajdia, [Neagoe] se avea bine cu toți din sat [...] (P. ISPIRESCU) Frați, frați erau ei, dar unul cu altul nu se avea bine. (POP.) A se avea bine (sau rău) cu cineva = A fi în raporturi de prietenie (sau de dușmănie); a trăi în armonie, a se înțelege (sau a fi în relații dușmănoase, a fi certat): Se avea bine, ca frații. (P. ISPIRESCU) Cu nimenea-n lume nu se aveau bine. (ANTON PANN) Vezi că-și căta de munculița lui, își plătea dajdia, se avea bine cu toți din sat, și cum făcea el, ce dregea el, se chivernisea omul [...] (P. ISPIRESCU) A se avea dragi = A se iubi: Fata și flăcăul se aveau dragi de mici. Crescuseră, oarecum, în vecinătate. (AL. MITRU) A se avea rău (cu cineva) = A se certa; a fi dușmani: De când s-au mutat, cei doi vecini se aveau rău. Atâta bine (sau folos ori câștig) să am! = Formulă prin care se garantează adevărul celor exprimate: − Atâta bine să am, dacă nu mă crezi! Ce-am avut și ce-am pierdut = a) N-am ce pierde: Dumnealor, că sunt mai tineri și, vorba aia, ce-am avut și ce-am pierdut! dumnealor o să-și puie, doamne ferește! viața în primejdie: (I. L. CARAGIALE) b) Sărac am fost, sărac am rămas. c) Puțin îmi pasă: Așa am interpretat eu, acum poate exista o altă interpretare a regizorului, adică 0- 0, pe ideea „ce-am avut și ce-am pierdut”, la un nivel mult mai profund. (http://www.mediafax.ro/) N-ai decât! = a) Ești liber să...: Zi și noapte stam la drum / Și cântam pentru oricine... / Ai cântat? Îmi pare bine! / N-ai decât să joci acum! (CINCINAT PAVELESCU) b) Încearcă numai, dacă îndrăznești. c) Nu-mi pasă: Faci cum crezi, n-ai decât să mergi singur! N-are a face = Nu se potrivește, nu are nimic comun cu...: N-are a face dacă sunt cretini au ba, nu sunt români și eu cred că nu e normal ca România să fie condusă de alogeni […] (http://activenews.ro) N-are cine să... = Nu există cineva care să...: „La cum ne-am pregătit în acest cantonament, am crescut de la meci la meci, nu are cine să ne pună probleme în România.”, a spus Lucian Filip. (http://www.digisport.ro/) N-are cum (Impersonal) = Nu este posibil. Nu există modalitatea de a...: În felul ăsta, Johannis nu are cum să câștige aceste alegeri, dar Ponta le poate pierde… (http://www.gazetadambovitei.ro/) N-are decât să... și... = E suficient să... pentru a...: Dacă domnul Boc se simte atras de un alt partid, nu are decât să-și dea demisia din PDL și să se înscrie într-un alt partid și nu are decât să susțină pe cine vrea! (http://www.mediafax.ro/) N-are nimic! = Nu are nicio importanță; nu s-a întâmplat niciun rău: Mă gândeam: s-a supărat Miai pe mine, dar n-are nimic, acuma are să mă cheme să-i tai și porcul lui și gata, are să-i treacă supărarea. (MARIN PREDA) Nici acasă n-am de coasă = Nu mă grăbesc; nu am nicio treabă: – Mă!... că mare minune-i asta!... dar nici acasă n-am de coasă... ia să mai odihnesc oleaca aste bătrânețe! (ION CREANGĂ)

clasă sf [At: (a. 1785) URICARIUL, I, 121 / V: (iuz) ~sis, (înv) clas, (îvp) glas sn, gl~ / Pl: ~se / E: fr classe, ger Klasse] 1 (De obicei cu determinarea „socială”) Ansamblu de persoane grupate după criterii economice, istorice și sociologice. 2-3 (Îla) De ~ Care se referă la o clasă socială sau la raporturile dintre clase (1). 4-5 Grup (mare) de obiecte, de elemente, de ființe, de fenomene care au însușiri comune. 6 Unitate organizatorică de bază în învățământ, compusă dintr-un număr de elevi de aceeași vârstă, cu pregătire școlară egală, care învață împreună în cursul unui an, pe baza aceleiași programe de învățământ. 7 Unitate organizatorică într-un institut de artă, cuprinzând pe toți elevii unui profesor, indiferent de an de studii. 8-9 Sală în care se țin cursurile unei clase (6-7). 10 (Îe) A avea ~ A avea cursuri. 11 (Frm) Oră de curs. 12 (îrg; îcs) De-a ~sele (sau glasele, glasurile) Joc de copii în care mingea trebuie aruncată în perete și trebuie prinsă de la o distanță din ce în ce mai mare. 13 Fiecare dintre grupele de câte trei cifre ale unui număr cu mai multe cifre. 14 Categorie (după confort și tarif) a vagoanelor, compartimentelor, cabinelor etc. pentru călătoria cu trenul, cu vaporul etc. 15-16 Categorie sau grad ce se acordă unui salariat potrivit funcției avute. 17-18 (Îe) De (mare) ~ (sau de ~sa întâi) De (mare) valoare. 19 Fiecare dintre diviziunile fundamentale ale regnului animal sau vegetal, mai mică decât încrengătura și mai mare decât ordinul.

iarnă [At: DOSOFTEI, V. S. 159/22 / Pl: ierni, (înv) ierne, (rar) iernuri / E: ml hiberna (tempora)] 1 sf Anotimp friguros, care urmează după toamnă și precedă primăvara, cuprins între solstițiul de la 22 decembrie și echinocțiul de la 21 martie. 2 sf (Fig) An. 3 sf (Înv) Zăpadă. 4 sf (Îvr; nob) Furtună. 5 av (Îf iarna) În timpul iernii. 6 sf (Îla) De ~ Care sunt necesare în timpul iernii. 7 sf (Îal) Care se face iarna. 8 sf (Îe) Face din ~ vară Se zice despre omul harnic, care muncește mult indiferent de condiții. 9 sf (Îlav) La ~ Când va veni iarna. 10 sf (Îal) La iarna viitoare. 11 sf (Îlav) De cu ~ Atâta timp cât mai este încă iarnă (1). 12 sf (Îlav) Astă ~ Iarna (5) trecută.

cojină, -e, s.f. – Obicei legat de făcliile ce se aprind în noaptea de Sânziene, în satele din Maramureș. Cojina s-a păstrat exclusiv în Cavnic și constă în aprinderea coșurilor vechi din nuiele, folosite în diverse împrejurări tot anul, urmând a fi înlocuite primăvara. O parte provenea de la exploatările miniere (cu ajutorul lor se transportau minereurile): „De Sânzâiene, cete de feciori și copii adunau de la case și din vale coșuri de nuiele pe care le umpleau cu «gilituri», frunze sau crengi uscate, le duceau în vârfuri de deal. Se făceau mai multe cojine. Fiecare ceată de feciori își tăia din pădure câte un sălcer (prăjină), cu clenciuri, îl înfigea în pământ și-l împodobea cu coșuri. În jurul sălcerului se așezau vreascuri și găteje. Când se însera, începeau să bucine din corn de bou. Când înceta bucinatul, se aprindeau focurile pe dealuri. Oamenii petreceau «la iarbă verde» până a doua zi dimineața (cu horincă, ceapă, carne, pită de mălai, slănină)” (C.C. 1979). – Din coș (< sl. koši), prin sonorizarea consoanei surde „ș”, care trece la „j” (la fel ca și cojniță pentru coșniță, cujmă pentru cușmă, râjniță pentru râșniță) + -ină.

cojină, cojine, s.f. – (reg.) Obicei legat de făcliile ce se aprind în noaptea de Sânziene, în satele din Maramureș. Cojina s-a păstrat exclusiv în Cavnic și constă în aprinderea coșurilor vechi din nuiele, folosite în diverse împrejurări tot anul, urmând a fi înlocuite primăvara. O parte provenea de la exploatările miniere (cu ajutorul lor se transportau minereurile): „De Sânzâiene, cete de feciori și copii adunau de la case și din vale coșuri de nuiele pe care le umpleau cu «gilituri», frunze sau crengi uscate, le duceau în vârfuri de deal. Se făceau mai multe cojine. Fiecare ceată de feciori își tăia din pădure câte un sălcer (prăjină), cu clenciuri, îl înfigea în pământ și-l împodobea cu coșuri. În jurul sălcerului se așezau vreascuri și găteje. Când se însera, începeau să bucine din corn de bou. Când înceta bucinatul, se aprindeau focurile pe dealuri. Oamenii petreceau «la iarbă verde» până a doua zi dimineața (cu horincă, ceapă, carne, pită de mălai, slănină)” (C.C., 1979). – Din coș (< sl. koši), prin sonorizarea consoanei surde „ș”, care trece la „j” (la fel ca și cojniță pentru coșniță, cujmă pentru cușmă, râjniță pentru râșniță) + suf. -ină; sau din coji „resturi”.

cojínă, cojine, s.f. (reg.) 1. Grămadă de coșuri uzate umplute cu resturi vegetale. 2. Obicei legat de făcliile ce se aprind în noaptea de Sânziene, în satele din Maram. (atestat în Cavnic). ■ Cojina constă în aprinderea coșurilor vechi din nuiele, folosite în diverse împrejurări tot anul, urmând a fi înlocuite primăvara; o parte provenea de la exploatările miniere (cu ajutorul lor se transportau minereurile): „De Sânzâiene, cete de feciori și copii adunau de la case și din vale coșuri de nuiele pe care le umpleau cu «gilituri», frunze sau crengi uscate, le duceau în vârfuri de deal. Se făceau mai multe cojine. Fiecare ceată de feciori își tăia din pădure câte un sălcer (prăjină), cu clenciuri, îl înfigea în pământ și-l împodobea cu coșuri. În jurul sălcerului se așezau vreascuri și găteje. Când se însera, începeau să bucine din corn de bou. Când înceta bucinatul, se aprindeau focurile pe dealuri. Oamenii petreceau «la iarbă verde» până a doua zi dimineața (cu horincă, ceapă, carne, pită de mălai, slănină)” (C.C., 1979). – Din coș, prin sonorizarea consoanei surde „ș”, care trece la „j” (la fel ca și cojniță pentru coșniță, cujmă pentru cușmă, râjniță pentru râșniță) + suf. -ină; sau din coji „resturi”.

LUNG, -Ă, lungi, adj., adv., s. n. I. Adj. 1. Care are o lungime mare, ale cărui capete sunt depărtate unul de altul. ◊ Expr. A avea mâna lungă (sau degete lungi) sau a fi lung de mână (sau de, în degete) = a avea obiceiul să fure, a fi hoț. A fi lung în (sau de) limbă sau a avea limbă lungă = a vorbi prea mult și, mai ales, a spune ce nu trebuie; a fi limbut. ♦ (Substantivat, f. pl.) Unde lungi. 2. De statură mare; înalt. ◊ Expr. A cădea cât este de lung = a cădea lungindu-se pe jos. 3. (Despre suprafețe) Care se întinde pe o distanță mare; p. ext. vast. 4. (Despre mâncăruri) Apos, diluat. ◊ Expr. Zeamă (sau ciorbă) lungă = a) mâncare slabă, fără gust, proastă; b) vorbire anostă, fără conținut. 5. Care durează mult timp; îndelungat. ◊ Silabă (sau vocală) lungă = silabă (sau vocală) care are o durată de pronunțare mai mare decât durata medie. ◊ Expr. Zile (sau ani) lungi = timp îndelungat (care s-a scurs greu). Vorbă lungă = vorbărie inutilă. II. Adv. Mult, îndelung; adânc. ◊ Expr. A se uita (sau a privi) lung (la cineva sau la ceva) = a privi mirat, nedumerit sau mult și atent, insistent, cu reproș (la cineva sau la ceva). III. S. n. (De obicei articulat) Lungime; întindere. ◊ Loc. adv. și prep. De-a (sau în) lungul = în direcția lungimii; pe lângă, pe marginea...; de la un capăt la altul. ◊ Expr. În lung și în lat (sau larg) = în toate direcțiile, peste tot, pretutindeni. A nu-și cunoaște (sau vedea) lungul nasului = a fi obraznic. – Lat. longus.

LUNG, -Ă, lungi, adj., adv., s. n. I. Adj. 1. Care are o lungime mare, ale cărui capete sunt depărtate unul de altul. ◊ Expr. A avea mâna lungă (sau degete lungi) sau a fi lung de mână (sau de, în degete) = a avea obiceiul să fure, a fi hoț. A fi lung în (sau de) limbă sau a avea limbă lungă = a vorbi prea mult și, mai ales, a spune ce nu trebuie; a fi limbut. ♦ (Substantivat, f. pl.) Unde lungi. 2. De statură mare; înalt. ◊ Expr. A cădea cât este de lung = a cădea lungindu-se pe jos. 3. (Despre suprafețe) Care se întinde pe o distanță mare; p. ext. vast. 4. (Despre mâncăruri) Apos, diluat. ◊ Expr. Zeamă (sau ciorbă) lungă = a) mâncare slabă, fără gust, proastă; b) vorbire anostă, fără conținut. 5. Care durează mult timp; îndelungat. ◊ Silabă (sau vocală) lungă = silabă (sau vocală) care are o durată de pronunțare mai mare decât durata medie. ◊ Expr. Zile (sau ani) lungi = timp îndelungat (care s-a scurs greu). Vorbă lungă = vorbărie inutilă. II. Adv. Mult, îndelung; adânc. ◊ Expr. A se uita (sau a privi) lung (la cineva sau la ceva) = a privi mirat, nedumerit sau mult și atent, insistent, cu reproș (la cineva sau la ceva). III. S. n. (De obicei articulat) Lungime; întindere. ◊ Loc. adv. și prep. De-a (sau în) lung(ul) = în direcția lungimii; pe lângă, pe marginea...; de la un capăt la altul. ◊ Expr. În lung și în lat (sau larg) = în toate direcțiile, peste tot, pretutindeni. A nu-și cunoaște (sau vedea) lungul nasului = a fi obraznic. – Lat. longus.

SEBEȘ 1. Râu, afl. stg. al Mureșului la 12 km în aval de municipiul Sebeș; 88 km. Izv. prin pârâul Valea Frumoasă, din S m-ților Cindrel, de la 2.060 m alt., de sub vf. Cindrel. Curge mai întâi pe direcție NE-SV printr-un culoar mărginit de m-ții Lotrului (la S) și m-ții Cindrel (la N), iar după ce primește afl. Tărtărău pe stg., râul capătă o direcție de curgere predominantă către N, făcând o serie de meandre, separând m-ții Cindrel (în E) de m-ții Șureanu (în V). În zona montană are o pantă accentuată de scurgere (în medie 18‰, iar în amonte de com. Șugag aceasta ajunge la 29‰), fapt ce a permis construirea, în aval de Gâlceag, a mai multor lacuri de acumulare și hidrocentrale. În zona montană, la 1.255 m alt., au fost construite (1979-1983) barajul (92 m înălțime) și lacul de acumulare Oașa (6 km lungime; supr.: 400 ha; vol.: 136 mil. m³), iar în aval, la 790 m alt., acumularea Tău (81 ha; vol. 20 mil. m³; barajul are 70 m înălțime), inundată în 1982. Constelația hidrocentralelor de pe râul S.: Gâlceag (150 MW), Șugag (150 MW), Săsciori (42 MW), Petrești (4 MW). Afl. pr. ai S. sunt: Bistra, Dobra și Secaș. Valea S. este însoțită, pe aproape întreg parcursul ei, de drumul alpin Novaci-Oașa-Sebeș. 2. Munții ~ v. Șureanu. 3. Municipiu în jud. Alba, situat în V pod. Secașelor, pe cursul inf. al râului Sebeș; 28.807 loc. (2005). Stație (Sebeș) și haltă de c. f. (în satul Răhău). Nod rutier. Hidrocentrală, în localit. componentă Petrești, dată în folosință în 1986. Expl. și prelucr. lemnului, tricotaje, ciorapi, articole de marochinărie, de hârtie și materiale de papetărie (în localit. componentă Petrești) și de produse alim. Tăbăcărie. Articole din piele (haine, poșete) în satul Răhău. Moară de cereale (1875). Muzeu cu secții de istorie, artă și științele naturii, adăpostit în casa Zápolya. Vestit și tradițional centru de iconari (în localit. componentă Lancrăm). Vestigii neolitice, din Epoca bronzului (Cultura Coțofeni) și din sec. 9-10. S. a început să se dezvolte din sec. 12, ajungând în sec. 13-14 o așezare înfloritoare. Apare menționat documentar prima oară în 1245 cu numele Malembach (Sacerdos de Malembach), iar în 1300 este consemnat cu toponimul Sebus. În 1341 capătă statut de oraș, iar la 13 nov. 2000 a fost declarat municipiu. În 1376, orașul avea o intensă activitate meșteșugărească (19 bresle) și comercială, negustorii de aici întreținând strânse relații comerciale cu cei din Țara Românească. În 1387 a început construirea zidurilor de apărare ale cetății (terminate la începutul sec. 15) împotriva pericolului turcesc, fiind primul oraș din Transilvania care a realizat o fortificație. În a doua jumătate a sec. 15, la S. a luat ființă un gimnaziu, iar în sec. 16-17 a funcționat o tipografie de sub teascurile căreia a ieșit, printre altele, „Carte ce se cheamă evanghelie cu învățătură” (1581), în limba slavonă, aparținând tipografului Coresi, lucrare ce reprezintă un monument de cultură și artă tipografică, atât din punctul de vedere al tehnicii și artei tipografice, cât și din cel al contribuției la dezvoltarea limbii literare. În sec. 18, orașul S. a fost pentru o perioadă de timp sediul Dietei și al principilor Transilvaniei. Monumente: ruinele cetății S., cu fragmente de ziduri înalte (c. 5 m) și groase (peste 2 m), străjuite de mai multe turnuri de apărare (Turnul Cizmarilor, sec. 15; Turnul Croitorilor, sec. 15; Turnul semicircular, 1654; Turnul octogonal, 1678); biserica evanghelică, a cărei construcție a început înainte de anul 1241 ca o bazilică romanică, a fost supusă unor transformări gotice (1361) și terminată în 1382. Are un altar poliptic decorat cu compoziții pictate sau sculptate în relief, realizate în anii 1518-1528; biserica romano-catolică Sf. Bartolomeu (sec. 14-15); bisericile ortodoxe Adormirea Maicii Domnului (1778) și Învierea Domnului (1819); casa Zápolya (a doua jumătate a sec. 15) în care a locuit și a murit (1540) Ioan Zápolya; casele „Roth” (sec. 16), „Hettz-Konrad” (sec. 16, renovată în sec. 19). În cimitirul Lăncram se află mormântul și statuia poetului Lucian Blaga, operă a sculptorului Romulus Ladea, dezvelită în 1975. La 3 km NE de S. se află „Râpa Roșie” rezervație geologică, geomorfologică și botanică extinsă la 10 ha. Aceasta se evidențiază ca un perete înalt de 125 m și lung de 800 m, în care apar variate alternanțe de roci (pietrișuri, nisipuri cuarțoase, gresii, argile) asupra cărora au acționat apele de șiroire provenite din ploi sau zăpezi, dând naștere unor frumoase forme piramidale de culoare roșie. În acest areal se dezvoltă o serie de plante rare: cârcelul (Ephedra distachya), zglăvocul (Centaurea atropurpurea), o specie panonică de garofiță (Dianthus serotinus), Cephalaria radiata și o feriguță de stâncărie (Asplenium adiantum nigrum). 4. V. Carnsebeș.

merge [At: COD. VOR. 38/25 / V: (Trs) mere (Pzi: 2 meri, 3 mere, 4 merem, 5 mereți, 6 mer), (Mar) me (Pzi: 2 mei, 3 me, meie, 4 mem, meiem, 5 meți, meieți) / Pzi: merg, (Trs) meg, 2 (Trs) megi, 3 merge, 4 mergem (pop, A și: mergem), (Trs) megem, 6 (Olt) merge; Ps: 1 mersei, (reg) mergei, mergăi, mersui, (înv) merși, merșu, 3 (reg) mersu, 4 (înv) mersem Mp: 5 (îvr) mersesiți / E: ml mergere „a se cufunda”] 1 vi (D. ființe) A se mișca deplasându-se dintr-un loc în altul Si: a umbla. 2 vi (Reg; îe) A ~ de-a roata (sau de-a zbârdigoala) A se da peste cap. 3 vi (Cu determinarea „înainte”) A preceda în spațiu. 4 vi (Cu determinări ca: „în sus”, „la deal” etc.) A urca. 5 vi (Cu determinări ca: „în jos”, „la vale” etc.) A coborî. 6 vi (Mgm; reg; cu determinarea „din drum”) A-și schimba direcția de mers. 7 vt (Îrg) A străbate. 8 vi A trece dintr-un loc în altul. 9 vi (Cu determinări ca „la dreapta”, „la stânga”, „hăis”, „cea”) A coti. 10 vi (D. obiecte sau ființe) A se deplasa prin aer Si: a zbura. 11 vi (D. nave ori obiecte plutitoare) A se deplasa pe apă Si: a pluti. 12 vi (Fam, d. mâncări sau băuturi; de obicei determinat prin „pe gât”) A putea fi înghițit ușor și repede Si: a aluneca. 13 vi (Deplasarea este văzută în stadiul inițial) A se îndrepta spre... Si: a pleca, a porni, a se duce. 14 vi (Îe) A ~ înaintea cuiva sau a-i ~ (cuiva) înainte A întâmpina pe cineva. 15 vi (Pop; îe) A ~ de la... A se despărți de cineva. 16 vi (Pop; îe) A ~ (fiecare) în (sau la) treaba lui (ori sa etc.) A-și relua treburile obișnuite. 17 vi (Reg; îe) ~gi-ncolo! sau ~gi în treabă-ți! Pleacă de aici! 18 vi (Reg; îae) Nu mai spune! Si: extraordinar. 19 vi (Pop; îe) A(-i) ~ (ceva) (drept) la inimă (sau la suflet) A-i plăcea foarte mult. 20 vi A vizita. 21 vi (De obicei cu determinări ca: „la școală”, „la universitate”) A frecventa cursurile unei instituții de învățământ. 22 vi (Îrg; d. ființe sau obiecte; cu determinări care indică un spațiu delimitat) A intra. 23 vi (Înv; deplasarea este văzută în stadiul final) A ajunge. 24 vi (Îe) A ~ prea departe A trece peste limitele îngăduite. 25 vi (Pop; udp „în”, „la”) A se angaja într-un serviciu. 26 vi (Cu determinările „la armată”, „la oaste”) A se înrola. 27 vi (Udp „la”) A cere sfatul Si: a consulta. 28 vi (Udp „la”) A cere sprijinul Si: a apela. 29 vi (Udp „cu”) A însoți pe cineva. 30 vi (D. întâmplări, fenomene etc.; îe) A ~ mână în mână (cu... ) A se afla în strânsă legătură, a fi strâns legate între ele. 31 vi (Pop; d. persoane; îae) A fi înțeleși pentru săvârșirea unei nereguli, fraude etc. 32 vi (Înv; îlv) A ~ după... A urma. 33 vi (îal; îvp; d. femei) A se căsători. 34 vi (Îal) A urmări. 35 vi (Îe) A ~ după... A accepta, a urma sfaturile, învățăturile cuiva. 36 vi (Înv; îe) A ~ pe legea cuiva A accepta sau a respecta o credință. 37 vi (Reg; îlv) A ~ în urma cuiva A urmări. 38 vi (Înv; îe) A ~ în (sau la) sfatul cuiva A accepta, a urma sfaturile cuiva. 39 vi (Înv; îlv) A ~ spre nuntă (sau, reg, în cununie cu...) A se căsători. 40 vi (La unele jocuri, mai ales la jocul de cărți) A accepta miza și a participa la joc. 41 vi (D. ape curgătoare) A curge. 42 vi (Pop; d. lichide sau secreții organice) A se scurge. 43 vi (Pop; d. praf, fum, aburi etc.) A ieși din... 44 vi (Pop; d. praf, fum, aburi etc.) A se desprinde din ceva, deplasându-se în spațiu. 45 vi (În legătură cu „a bate”; îlav) De-i ~ (sau să-i meargă) fulgii (sau colbul, peticii, peticile, untul, rar, scânteile) Zdravăn. 46 vi (Trs; d. pete, murdărie etc.) A se curăța prin frecare. 47 vi (D. drumuri) A duce la..., a o lua spre... 48 vi (D. întinderi de pământ, drumuri, linii de hotar etc.) A se întinde de la... până la... 49 vi A se extinde. 50 vi (D. vești, evenimente etc.) A ajunge la cunoștința cuiva. 51 vi (Îe) ~ vorba sau vorba ~ Se vorbește peste tot. 52 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) vestea (sau numele, vorba etc.) A se spune despre el că... 53 vi (Îae) A fi renumit. 54 vt (În imprecații; îe) Meargă-i numele! Să nu se mai audă de el sau de ea decât numele. 55 vi (D. acțiuni, fenomene, evenimente etc., cu determinări modale) A se desfășura. 56 vi (Cu determinare subînțeleasă) A se desfășura destul de bine, normal. 57-58 vi (D. aparate, mecanisme, sisteme tehnice) (A fi în funcțiune sau) a putea fi pus în funcțiune Si: a funcționa. 59-60 vim (D. ființe, ccd; îe) A-i ~ bine (sau rău) A o duce (bine sau) rău. 61 vi (Cu determinarea subînțeleasă) A avea succes. 62 vi (Cu determinarea subînțeleasă; îcn) A nu avea succes. 63 vim (Cu determinări modale ca: „înainte”, „bine”, „încet”, „greu”) A progresa. 64 vi (D. oameni; cu determinări ca: „(tot)-înainte”, „mai departe”) A persevera. 65 vi (D. oameni; urmat de o determinare numerică; îe) A ~ pe... A se apropia de sau a se îndrepta spre data la care împlinește un an în plus. 66 vi (Îe) A ~ spre... (sau către...) A se apropia de un anumit stadiu de evoluție, de o anumită fază, de perioada de timp imediat următoare. 67 vim (Îe) De ce (sau, rar, pe cât) ~ sau pe zi (ori pe an) ce ~ Pe măsură ce trece timpul. 68 vi (D. ființe) A trece dintr-o situație în alta. 69 vi (D. ființe) A ajunge într-o anumită situație. 70 vi (D. materiale) A fi necesar în cantități determinate la realizarea unui produs Si: a se consuma, a se întrebuința. 71 vi (Pfm; îe) Unde ~ mia, meargă și suta Dacă s-a cheltuit atât de mult, se mai poate cheltui încă puțin. 72 vi (Pex) Fie, treacă de la mine! 73 vt (Rar, cu determinări nume de alimente introduse prin „pe”) A se hrăni. 74 vi (Îvp) A se adăuga la socoteală. 75 vi (Mat; d. numere) A se cuprinde în alt număr. 76-77 vim (Și îcn) A (nu) fi posibil, acceptabil, permis sau valabil Si: a (nu) se accepta, a (nu) se admite, a (nu) se putea. 78-79 vi (Și îcn; îlv) A (nu)-i ~ la socoteală A (nu) -i conveni. 80 vi A se potrivi. 81 vi (Jur; d. termene, clauze etc.) A intra în vigoare Si: a curge. 82 vi (Trs; d. vorbe, expresii etc.) A se putea folosi Si: a se spune, a se zice. 83 vi (Rar) A avea valoare de... Si: a face, a valora. 84 vi (D. bani, pex d. documente care conferă anumite drepturi) A fi valabil. 85 vi (D. salarii, venituri etc.) A reveni cuiva cu continuiate. 86 vi (Înv; d. bunuri materiale) A-i reveni cuiva de drept. 87 vi (îvr; d. legi) A prevedea. 88 vi A se îmbrăca într-un anumit fel Si: ci se asorta, a se purta.

jazz, aspect al artei muzicale și fenomen caracteristic al artei sec. 20, bazat pe un mod specific de exprimare a gândirii muzicale, azi răspândit și adaptat condițiilor proprii de toate popoarele lumii. Muzica de j. a fost creată către sfârșitul sec. 19 de negrii din S Americii de Nord, care folosind teme din folclorul* propriu (blues*, negro-spirituals*, cake-walks și coon songs), ca și ragtimes (1) și din muzica europ. (marșuri*, cadriluri*, polci*, menuete* etc.), au păstrat din tradiția strămoșilor lor africani sistemul ritmic, maniera de frazare (2) și felul de tratare a materiei sonore, precum și unele elemente armonice ale bluesului, împrumutând din muzica europ. sistemul melodic (v. melodie), armonic [v. armonie (III)] și instrumentația*. Caracteristicile j. care îl deosebesc fundamental de muzica clasică europ., sunt: a) prezența elementului „swing*”; b) o manieră particulară, proprie fiecărui executant, de frazare* cât și de tratare a materiei sonore [atac (2), vibrato*, inflexiuni (2), glissandi*], frazarea și sonoritatea condiționându-se reciproc; c) vitalitatea și spontaneitatea deosebită a creației muzicale, în care improvizația* capătă o importanță considerabilă. În evoluția j. s-au distins, în principal, stilurile: New-Orleans (apărut prin anul 1900) cu aspectele: Dixieland* (1920) și Chicago (1927), swing-middle jazz (1930), be-bop (1945), cool (1948), hard-bop (1955), Avangardă-„free” (1958). Inițial muzică de dans*, începând din 1945 j. a devenit tot mai mult muzică de concert (1).

lustru¹ [At: (a. 1842) CAT. MAN. I, 65 / V: (înv) ~ră sf / Pl: ~ri, ~re, (4) ~ri / E: lat lustrum, fr lustre, it lustro] 1 sn Strălucire naturală sau obținută prin procedee artificiale a suprafeței unui obiect Si: luciu (23), lustruială (2). 2 sn Preparat chimic care se folosește la lustruirea suprafeței obiectelor Si: lustruială (3). 3 sn (Înv) Policandru cu mai multe brațe, în care se puneau lumânări (1) și care se folosea la luminatul bisericilor, a teatrelor etc. 4 sm (Înv) Interval de timp de 5 ani. 5 sn Luciu imprimat fețelor obiectelor de încălțăminte printr-o prelucrare corespunzătoare Si: lustruială (4). 6 sn (Fig; prt) Superficialitate. 7 sn (Fig; prt) Strălucire aparentă Si: lustruială (5). 8 sn (Îs) Sărăcie cu ~ Sărăcie mare. 9 sn Aspect lucios pe care îl capătă unele obiecte, stofe etc. din cauza uzurii Si: lustruială (6).

NAZÎR s. m. 1. Înalt funcționar turc, șef al unui departament în guvernul Imperiului otoman; comandant sau administrator al unei cetăți turcești de pe malul Dunării; guvernator (turc) al unui oraș. S-au dat 100 tal. nazirului de la Diiu, cînd au trimis un cal (a. 1693). șio ii₁, 271. Au adus poruncă tare la brăileni, la nazîri, de la împărăție. R. popescu, ap. șio ii₁, 271. La Măcin... i-au scos înainte nazirul de Brăila dunanma, de au venit Grigorie Vodă pe apă. AMIRAS, let.² III, 156. Pe beizade Scarlat îl lăsase în Țarigrad nazir și purtător de grijă asupra capichehaielor. canta, let.² iii, 211, cf. șio ii₁, 271, tes. ii, 311. Împăratul au rînduit un nazîr și alte agale cu o seamă de turci și cu tunuri să păzească țara. DIONISIE, C. 201. Au mers la Brăila nazîrul cu cîțiva brăileni. zilot, ap. șio II₁, 271. 2. Slujbaș de rang superior în administrația țărilor române; căpetenie peste vătafii plaiurilor; supraveghetor, administrator. Te orînduim nazir și desăvîrșit chivernisitor la amîndouă plaiurile județului Dîmbovița (a. 1787). șio ii1, 271. Dlui biv-vtore vist. nazirul agiei (a. 1793). id. ib. Menzilurile țerei... neavînd așăzare de naziru, spre îngrijirea celor cuviincioasă săvîrșiri întru aceasta, să aduce de multe ori menzălurile întru slăbăciune (a. 1814). uricariul, i, 202. Dlui nazîrul menzălurilor (a. 1814). ib. 208. Anafora pentru nazirii mizilurilor (a. 1814). cat. man. i, 5. Lefele nazărului și aceloru din slujba podului să fie numai căte 900 lei pe lună (a. 1815). uricariul, v, 437/11. Să se întocmească o deosebită casă pentru lefi, unde să se orînduiască... unul din dumnealor boierii pămînteni... a fi nazîrii casii (a. 1815). tes. ii, 388. Nazîrul casii lefilor (a. 1817). ib. 356. Peste sorocul de 15 ani i-au mai hărăzit alți doi ani și jumătate să lucreze fabrica, rînduind și nazîr asupra aceștii fabrici pă dumnealui vornic Grigoriie Băleanu (a. 1823). doc. ec. 284. De tot calul pe ceas zăce parale să vor lua de cătră casa menzilului, iar cinci parale de cătră nazirul menzilului (a. 1826). uricariul, xxii, 351. Să aibă voie părinții exarhi a vinde acest venit... împreună cu epitropii și cu boierii năzări, iscălind în lipsa egumenilor contractul vînzărei (a. 1827). ib. vii, 113. Un lup s-a fost cerut nazîr pe oi. donici, f. 40. La o alegere făcută după legi Ce dobitoacele povățuiesc din veci, Pe urs l-au fost ales nazîr peste priseci. id. ib. 60. Pe la începutul anului 1814, prin hrisovul lui Alexandru Calimah Vodă... se instituie mai întîi un nazîr al menzilurilor... , echivalînd cu directoratul general al poștelor de astăzi. n. a. bogdan, c. m. 151. În întîmpinarea țăranilor au ieșit sameșul, nazirul și arnăuții. v. rom. mai 1954, 181. 3. Vătaf de țigani (domnești). Un Livide Neculachi, suflet scîrnav și urît, Nazir pe țiganii gospod aice l-au potrivit. beldiman, e. 4/11. Țiganii îngenuncheați sub biciul plumbuit al nazirului. alecsandri, ap. șio ii₁, 271, cf. i. brăescu, m. 68. 🔸 (Glumeț, la f.) Un cărbune, Bulubașă, un cărbune pentru Hîrca, nazira voastră, pr. dram. 395. – pl.: nazîri. – Și: (învechit) nazăr, nazir s. m. – Din tc. nazir.

emfază sintactică (gr. plaghion „oblic”) se numește subordonarea, în frază, a unei idei care ar trebui enunțată într-o propoziție principală; ex. lat. cum inversum, rom. când (că) invers (A): „Eram băiat de vreo treisprezece ani, când am învățat să dau cu pușca.” (Al. Odobescu) „Abia dădu mâna cu cei de față, că se și grăbi să intre în biroul plin de oameni al secretarului.” (M. Preda) Cf. lat.: „Vix ea fatus eram, gemitu cum talia reddit” (Vergilius) În construcția cum inversum, esența figurii stă atât în propoziția subordonată – care numai aparent (gramatical) exprimă ideea secundară a enunțului, în realitate ea spune mai mult decât o ajută rangul ei gramatical („sensul ascuns”!) – cât și în propoziția principală, al cărei conținut (de fapt, o idee secundară în enunț) reușește, grație tot rangului gramatical, să solicite mai multă importanță decât are.

videocasetă s. f. ◊ „Între timp, festivalul continuă în ritm tot mai accelerat. Pentru la anul se prevede deja o competiție marginală, dedicată videocasetelor (filmelor înregistrate pe bandă magnetică) Fiecare își va alege filmul din rafturile unui cine-magazin, precum cărțile de la librărie.” R.lit. 21 V 71 p. 2. ◊ „Există deja videocasetă – dar ea nu a justificat speranțele, între altele fiind mult prea costisitoare. Locul ei tinde să-l ia discul: transparent sau magnetic! Problemele cele mai complicate le ridică aparatul de «lecturare» [...] Se are în vedere un procedeu care să permită o dublă lectură – atât optică cât și auditivă. Deci, și videofon și picup.” Sc. 28 IX 74 p. 6. ◊ „În Franța a fost creată prima videotecă. Ea pune la dispoziția amatorilor peste 700 de filme celebre, de la începuturile cinematografiei și până în zilele noastre, înregistrate pe videocasete.” Sc. 9 III 79 p. 5. ◊ „Cumpăr video Player, videorecorder, videocasete, videocabluri [...]” R.l. 19 X 91 p. 4; v. și Sc. 27 V 80 p. 3, 6 II 81 p. 5; v. și casetotecă, telecasetă, videodisc (din engl. video cassette, fr. vidéocassette; BD, DMC 1970; DEX-S)

uita [At: PSALT. HUR. 65^v/5 / V: (înv) ulta, (îrg) oita / Pzi: uit / Im: 2 (îf contrasă) uite și (pop) ui, (reg) ioti, ute, ută / E: ml *oblitare] 1 vt(a) A pierde din memorie pentru scurt timp (sau pentru totdeauna). 2 vt (Îe) A ~ (ceva) ca pământul A nu-și mai aminti ceva deloc. 3 vt (Îe) A sta (a rămâne, a ședea) (undeva) până îl ~tă Dumnezeu A sta (a rămâne, a ședea) (undeva) foarte multă vreme. 4 vt (Îe) A-l ~ (pe cineva) moartea. A fi foarte bătrân sau a-și ~ anii sau a fi ~t de moarte (sau de Dumnezeu sau de moarte și de Dumnezeu) A fi foarte bătrân. 5 vt (Îe) A învăța ce au ~t alții A nu ști sau a nu învăța nimic. 6 vt (Îe) A ști cât au ~t alții A nu ști nimic. 7 vt (Fam; îe) A face (ceva) ~t A se preface că nu-și amintește (ceva). 8 vt(a) A înceta să se mai gândească, să se preocupe de cineva sau de ceva. 9 vt A deveni indiferent față de cineva sau ceva Si: a se dezinteresa (2). 10 vt (Pop; îe) A-și înghiți limba și a-și ~ morții A mânca cu mare poftă. 11 vr (Trs; îe) Mă uit a dormi (sau a durmire) Mă fură somnul. 12 vt A omite. 13 vt A trece cu vederea o faptă rea. 14 vt A nu acționa potrivit unor gânduri dușmănoase. 15 vt (Îe) A nu-i ~ (cuiva ceva) A dușmăni (1). 16 vt (Îae) A avea gânduri de răzbunare (împotriva cuiva). 17 vt A lăsa undeva ceva ce trebuia luat. 18 vz A privi. 19 (Îe) vr Mai bine te-ai ~ în oglindă Se spune celor care nu vor să-și recunoască propriile defecte sau greșeli, ci le văd numai pe ale altora 20 vr (Pop; îe) S-a ~t pe gura cămeșii Se spune despre cineva căruia îi merge rău. 21 vr (Pop; îe) A se ~ (la cineva sau la ceva) ca la un cireș copt A privi pe cineva (sau ceva) cu admirație și cu drag. 22 vr (Pop; îae) A privi cu poftă Si: a dori (6), a râvni. 23 vr (Pop; îe) A se ~ (la cineva sau la ceva) ca la soare A privi cu mare admirație și dragoste. 24 vr (Pop; îe) A se ~ (la cineva) ca la urs A privi pe cineva cu mare curiozitate, cu mirare. 25 vr (Pop; îe) A nu se ~ ia cineva A nu ține la cineva. 26 vr (Pop; îae) A manifesta indiferență față de cineva. 27 vr (Pop; îae) A refuza orice relații cu cineva. 28 vr (Pop; îe) A se ~ (la cineva) ca dracu la popa A privi cu neplăcere, cu dușmănie. 29 vr (Rar; îe) A se ~ (la ceva) printre degete A fi prea indulgent cu faptele cuiva. 30 vr (Îe) A se ~ (la cineva) pe sub sprâncene (sau, rar, sprânceană, pe sub gene, cu genele) A privi pe cineva pe furiș. 31 vr (Îae) A privi cu neîncredere. 32 vr (Îae) A privi încruntat, cu asprime sau mânie. 33 vr (Îe) A se ~ (la cineva) cu (sau, reg, pe) coada (sau, reg, geana / ochiului sau (reg) a se ~ (la cineva) hoțiș (sau hoțește), furiș, pe furiș, pe de-a furișul ori a se ~ cu albușul A privi pe furiș pentru a observa ceva sau a face un semn cuiva. 34 vr (Îe) A se ~ în șapte (sau în douăzeci și patru de) blide A avea strabism divergent. 35 vr (Îe) A se ~ (la cineva) chiorâș (sau cruciș, pieziș, cordiș, chiondorâș, ghioldiș, în coardă, cordaș, chiorțiu, chiorțur, în poancă, împoncat, ponchiu, ponciu, ponciur, ponciș, poncește, ponciuros, ca Bazaoache A fi sașiu. 36 vr (Îae) A nu vedea bine. 37 vr (îae) A privi (pe cineva) urât, cu dispreț, cu răutate, cu dușmănie etc. 38 vr (îae) A privi pe furiș. 39 vr (Îe) A se ~ (la cineva) cu albul ochilor A privi cu mânie. 40 vr (Îe) A nu se ~ cu ochi buni (la cineva) A dușmăni (1). 41 vr (Îe) A se ~ (la cineva) de sus (sau peste umăr) A disprețui (pe cineva) Si: a desconsidera. 42 vr (Îe) A se ~ unul la altul A se înțelege din priviri. 43 vr (Îae) A-și face semne din ochi. 44 vr (Îae) A se privi cu surprindere. 45 vr A-și cerceta propria imagine într-o oglindă. 46 vr (Rar; uneori întărit prin „a vedea”) A cerceta pentru a descoperi ceva Si: a investiga, 47 vr A căuta pentru a găsi ceea ce te interesează. 48 vr (Îe) A se ~ în gura cuiva A fi foarte atent la ceea ce spune cineva. 49 vr (Îae) A crede tot ce spune cineva. 50 vr (Îae) A da ascultare vorbelor sau sfaturilor cuiva. 51 vr (Îe) A se ~ în coarnele cuiva A face pe placul cuiva. 52 vr (îae) A asculta cu supunere. 53 vr (Îe) A se ~ în pământ A privi în jos din cauza timidității sau a rușinii. 54 vr (Îae) A fi trist. 55 vr (Îe) A se ~ în gol A privi fix, fără vreo țintă precisă. 56 vr (Îe) A se ~ (sau a privi, a căta etc.) țintă (sau, îvr, ațintat) A privi atent într-un anumit loc. 57 vr (Îe) A se ~ bine (la ceva) A fi atent (la ceva). 58 vr (Pop; rar; îe) A se ~ (la cineva) ca în strachină A fi (foarte) aproape de cineva. 59 vz (Îe) A se ~ cam lacom în fundul paharului A bea prea mult. 60 vr (Îe) Uite ce-i (treaba)! sau uite ce este! Formulă exclamativă prin care se atrage atenția asupra celor ce urmează a se spune. 61 vr A examina fapte, întâmplări trecute Si: a rememora. 62 vr (Mun) A sta în fața cuiva privindu-l și așteptând să i se facă sau să i se dea ceva. 63 vr (Imt, cu valoare de interjecție, mai ales în forme contrase ca: uite, iote, ute, ui) Iată. 64 vr A da atentie. 65 vr A lua în considerare. 66 vr A se preocupa de...