Definiția cu ID-ul 770008:


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

REGÍE (< fr.) s. f. 1. Inițial simplă funcție administrativă, r. a cuprins, cu timpul, și domeniul de urmărire a disciplinei muncii artistice și tehnice (organizarea și conducerea repetițiilor; dirijarea jocului și a relațiilor actorului în spectacol; alegerea și dispunerea decorurilor și efectelor scenice etc.). În acest stadiu, r. avea un caracter empiric și era încredințată directorului teatrului sau unui actor de frunte (la noi, C. Aristia, C. Caragiale, M. Pascaly, M. Millo). Din deceniul al patrulea al sec. 19, r. se aplică cu precădere în domeniul artistic și e înțeleasă ca un fenomen de artă specific teatrului, care concepe și inițiază, potrivit unei viziuni de ansamblu, prealabile, încorporarea scenică a unei idei sau a unui text dramatic. R. dispune în acest scop de întreaga sferă a artelor și de întregul aparat al scenei (actori, dansatori, scenografi, muzicieni, mașiniști, dotarea tehnică, decorativă, arhitectonică etc.). R. distribuie acestor factori sarcini artistice corespunzătoare, organizează și urmărește procesul lor de creație în vederea închegării finale a spectacolului. Începuturile r. moderne pentru spectacolul dramatic se socotesc a fi apărut după 1870, la curtea ducelui George de Meiningen, iar pentru spectacolul de operă la festivalurile muzicale inițiate de R. Wagner la Bayreuth. Sub imperiul curentului realist critic de la sfârșitul sec. 19, s-au dezvoltat apoi școli regizorale veriste și naturaliste, ale așa-numitului „teatru liber” (animate de Antoine, Brahm, Stanilavski). Curentele ideologice și artistice ulterioare au imprimat r. noi tendințe stilistice. Înainte de Primul Război Mondial și în perioada interbelică, aceste tendințe au fost inițiate și animate de teoreticieni și de practicieni ai teatrului ca: G. Craig, A. Appia, Lugné Poe, Paul Fort, V.E. Meierhold, E.B. Vahtangov, A.I. Tairov, A.G. Bragaglia, L. Jessner, E. Piscator, A. Artaud, M. Reinhardt, Ch. Dullin etc. După cel de-al Doilea Război Mondial, rolul r. ca factor determinant al artei și imaginii teatrale a crescut și este ilustrat de animatori ca B. Brecht, J. Vilar, A. Vitez, J. Grotowski, E. Barba, T. Kantor, Julian Beck, Peter Stein, Richard Schechner, Peter Sellers, Robert Wilson, J.L. Barrault, M. Mnouchkine, Peter Brook, G. Strehler, Patrice Chereau, Lev Dodin, Luca Ronconi, Robert Pelage ș.a. În România, la Iași în 1864, un Regulament teatral cuprinde un capitol „despre regizori”, primul profesionist recunoscut în domeniu fiind A.F. Gattineau, de origine franceză, stabilit în țară. Începând cu sec. 20 regia, în accepțiunea modernă, este un fenomen puternic și continuu în teatrul românesc. Cristalizarea noțiunii de școală, înființarea învățământului specializat, definirea r. ca artă reunește artiști din toate generațiile. Al. Davila, primul regizor artistic domină începutul de sec. Urmează în perioada interbelică personalități ca: Ion Sava, Soare Z. Soare, V.I. Popa, G.M. Zamfirescu, Ion Aurel Maican, Ion Șahighian, Marietta Sadova, Camil Petrescu, Haig Acterian, Paul Gusty. După cel de-al Doilea Război Mondial se vor afirma noi personalități ca: Sică Alexandrescu, Moni Ghelerter, Al. Finți, N. Tompa, alături de reprezentații mișcărilor de „reteatralizare” și „teatralizare” a teatrului: Liviu Ciulei, Horea Popescu, Sorana Coroamă-Stanca, Crin Teodorescu, Lucian Pintilie, David Esrig, Radu Penciulescu, Vlad Mugur, Valeriu Moisescu, Dinu Cernescu, Sanda Manu, Ion Cojar, Margareta Niculescu ș.a. Direcția lor novatoare ca fi continuată de Cătălina Buzoianu, Andrei Șerban, Alexa Visarion, Dan Micu, Aureliu Manea, Silviu Purcărete, Cristian Pepino, Mihai Măniuțiu, Al. Dabija, Tompa Gabor, Al. Darie ș.a. Printre tinerii regizori de talent afirmați după 1989 se numără: Felix Alexa, Beatrice Grancea, Radu Afrim, Theodora Herghelegiu, Vlad Masaci, Nona Ciobanu, Geanina Cărbunariu, Ana Mărgineanu, Andreea Vălean, Radu Apostol, Radu Berceanu ș.a. Au cunoscut notorietate internațională pe marile scene ale lumii: Liviu Ciulei, Andrei Șerban, Silviu Purcărete, David Esrig, Radu Penciulescu, Margareta Niculescu, Petre Ionescu. R. de film presupune deopotrivă conceptul de creație cinematografică a viitoarei opere, cât și coordonarea tuturor compartimentelor care contribuie la transpunerea pe peliculă a acestui concept (imagine, sunet, montaj etc.). Munca de regie începe cu scenariul sau decupajul regizoral, continuă cu alcătuirea echipei, supervizarea operației de casting, alegerea locurilor de filmare, realizarea filmării propriu-zise, supervizarea montajului și a celorlalte operațiuni care aparțin etapei de postproducție. Istoria cinematografului cunoaște numele unor mari artiști care s-au ilustrat în regia de film: D.W. Griffith, Charles Chaplin, Buster Keaton, Serghei Eisenstein, Vsevolod Pudovkin, Eric von Stroheim, Josef von Sternberg, Ernst Lubitsch, Jean Renoir, Orson Welles, Marcel Carné, René Clair, John Ford, Vittorio De Sica, Luchino Visconti, Federico Fellini, Michelangelo Antonioni, Ingmar Bergman, Luis Buñuel, Andrei Tarkovski, Krzysztof Kiesłowski. Lor li se alături astăzi creatori de o remarcabilă forță și originalitate: Theo Angelopoulos, Bernardo Bertolluci, Robert Altman, Otar Iosseliani, Pedro Almodóvar, David Lynch, Lars von Trier, Tim Burton, Wong Kar-wai, Zhang Yimou ș.a. Pionierii regiei românești de film (Jean Georgescu, Jean Mihail, Ion Șahighian) au deschis drumul câtorva generații de realizatori de renume național și chiar internațional: Liviu Ciulei, Victor Iliu, Ion Popescu-Gopo, Iulian Mihu, Malvina Urșianu, Elisabeta Bostan, Sergiu Nicolaescu, Mircea Veroiu, Dan Pița, Alexandru Tatos, Mircea Daneliuc, Stere Gulea ș.a. În ultimii ani asistăm la afirmarea unor talente tinere (Cristi Puiu, Cristian Mungiu, Cătălin Mitulescu), semne ale unei înnoiri în regia de film din România. 2. (EC.) Formă de organizare a unei întreprinderi având ca obiectiv exploatarea de bunuri ale statului sau valorificarea unor drepturi ale acestuia (ex. perceperea unor impozite directe), caracterizată prin personalitate juridică proprie și gestiune separată de a statului, prin rezultatele financiar; p. ext. administrația, personalul, sediul unei asemenea întreprinderi. 3. Sistem de executare a unei lucrări sau de exploatare a unui bun public sau particular de către administrator care urmează să justifice conturile față de organele superioare sau față de proprietar. ◊ Cheltuieli de r. = totalitatea acelor cheltuieli ale unei unități economice care privesc, într-o măsură sau alta, asigurarea mai multor activități, neputându-se preciza în ce măsură sunt legate de un anumit produs sau de o anumită lucrare, și care se includ în costuri după anumite criterii convenționale (ex. cheltuielile administrative și de conducere). Construcții, lucrări de montaj, reparații capitale etc., executate în regie (proprie) = operații pe care beneficiarul le face cu aparatul său propriu de producție sau cu o subunitate proprie specializată, folosind mijloace existente ori achiziționate special în acest scop și pe care le asimilează producției marfă prin facturarea lor ca investiții sau ca reparații capitale pe seama fondurilor sociale destinate în acest scop.