Definiția cu ID-ul 949772:

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

cojină, cojine, s.f. – (reg.) Obicei legat de făcliile ce se aprind în noaptea de Sânziene, în satele din Maramureș. Cojina s-a păstrat exclusiv în Cavnic și constă în aprinderea coșurilor vechi din nuiele, folosite în diverse împrejurări tot anul, urmând a fi înlocuite primăvara. O parte provenea de la exploatările miniere (cu ajutorul lor se transportau minereurile): „De Sânzâiene, cete de feciori și copii adunau de la case și din vale coșuri de nuiele pe care le umpleau cu «gilituri», frunze sau crengi uscate, le duceau în vârfuri de deal. Se făceau mai multe cojine. Fiecare ceată de feciori își tăia din pădure câte un sălcer (prăjină), cu clenciuri, îl înfigea în pământ și-l împodobea cu coșuri. În jurul sălcerului se așezau vreascuri și găteje. Când se însera, începeau să bucine din corn de bou. Când înceta bucinatul, se aprindeau focurile pe dealuri. Oamenii petreceau «la iarbă verde» până a doua zi dimineața (cu horincă, ceapă, carne, pită de mălai, slănină)” (C.C., 1979). – Din coș (< sl. koši), prin sonorizarea consoanei surde „ș”, care trece la „j” (la fel ca și cojniță pentru coșniță, cujmă pentru cușmă, râjniță pentru râșniță) + suf. -ină; sau din coji „resturi”.