Definiția cu ID-ul 1093238:


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

sarcasm (lat. sarcasmus; gr. sarkasmos „râs amar”), gen de ironie necruțătoare, cu atât mai crudă, cu cât ea cade asupra unei persoane (ființe) care nu se poate nici apăra, nici răzbuna (definită lapidar: „ironie amară și insultătoare”). Când este autoironie, vizează și o stare tristă ori chiar fatal nefericită, pe care vorbitorul ține să și-o persifleze fără milă (A): „Ce vrei, Murgule, așa e progresul. Tragi de câteva mii de ani căruța, pe secetă și ploaie, și te-ai poticnit abia acum. Ți-a luat-o înainte mașina: uite cum suie de repede dealul, pe care târâș-grăpiș gâfâim amândoi: tu cu oiștea, eu cu biciul.” (T. Arghezi) „,Trei ceasuri și jumătate în Pașcani – cam prea mult!... Dar ce pitoresc! Ce glodăraie și colbăraie!... Ce abdomene de copii malarici! și se joacă și râd – cam trist, dar tot râd!... Ce grav municipalul care ține ordinea la fântâna din piața gării, unde se-mbulzesc multe vite însetate!... Ce jigăraie de câini costelivi cu ochii rătăciți și coada-ncârligată înspre pântece, furnizori ai amicului meu doctorul Lebel!... Și, cu tot regimul nostru protecționist, nici o fabrică de mănuși în tot ținutul!... Ai de ce să ți se rupă inima – de mila oamenilor, firește, după a vitelor și a câinilor. Bine că avem o S.P.A. (Societate de protecția animalelor); să sperăm că încet-încet, cu vremea, vom ajunge s-avem și o S.P.O. (Societate pentru protecția omului).” (I. L. Caragiale)