Definiția cu ID-ul 503439:


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

mult (-tă), adj.1. Abundent. – 2. (Adv.) Destul, considerabil, enorm, în cantitate mare. – 3. (Adv.) Timp îndelungat, un interval mare de timp. – Mai mult, încă, în plus. – Cel mult, numai, atît. – De mult, altădată, cu lung timp în urmă. – Prea mult, peste măsură, în exces. – 4. (Adv.) Numai, abia, doar. – 5. (S. n.) Cantitate mare, lucruri numeroase. – Mulți, lume, nenumărați oameni. – Multe, nenumărate lucruri. – Și mai multe nu, neapărat, cu orice preț. Multul cu mult, oricît de mult, foarte mult. – Mr. multu, megl. mult, istr. munt. Lat. multus (Pușcariu 1124; Candrea-Dens., 1168; REW 5740), cf. it. molto, prov., cat. molt, v. fr. moult, sp. mucho, port. muito.Der. multicel (var. multișor), adj. (destul); mulțime (var. înv., mulție), s. f. (oameni mulți, multitudine, abundență); înmulți (var. mulți), vb. (a multiplica; a augmenta; refl., a se reproduce); înmulțire, s. f. (multiplicare); înmulțitor, s. n. (multiplicator); deînmulțit, s. n. (primul factor al unei înmulțirii). Mulțumi (var. înv., mulțemi, Trans., mulțămi), vb. (a satisface, a sătura; a premia, a gratifica, a plăti, a-și exprima satisfacția prin cuvinte de grație; refl., a fi satisfăcut; refl., a fi, a se arăta sătul, a nu putea mai mult), este fără îndoială, un der. de la mulțime (› *mulțimimulțemi), ca îndestula de la destul. Der. general admisă, din la mulți ani (Crețu 349; Tiktin; REW 487; Candrea; Scriban; Bărbulescu, Arhiva, XXXIII, 47; Sandfeld 42) nu pare posibilă, fiindcă astfel de compuse nu sînt curente în rom. (Trans., mulțam nu este un rezultat al lui mulți ani, ci o var. dialectală a lui mulțumesc; paralelismul cu ngr. εἰς πολλὰ ἔτη „să trăiască mulți ani” › στολλάτη „mulțumesc” este sugestiv, fără să constituie un argument hotărîtor, fiindcă acest etimon nu explică celelalte sensuri ale cuvîntului). Der. mulțămeală, s. f. (gratitudine), înv.; mulțumită (var. mulțămită), s. f. (premiu, recompensă; recunoștință); mulțumitor (var. mulțămitor), adj. (satisfăcător, suficient, recunoscător); nemulțumire, s. f. (neplăcere); nemulțumit, adj. (nesatisfăcut, mofturos); nemulțumitor, adj. (care nu dă satisfacție). – Der. din fr. multiplu, adj.; multiplica, vb.; multiplicator, adj.; multiplicat, s. n.; multiplicitate, s. f.; submultiplu, s. n.