Udătoriu, s.m. – Obicei agrar din ciclul sărbătorilor de primăvară, în care se cinstea „întâiul arător, deschizătorul de țarină și inițiatorul ciclurilor agrare din acel an”. Datină consemnată în Șurdești (Chioar). În Maramureșul istoric (Hoteni, Hărnicești, Sat Șugatag), ceremonialul se numește Tânjaua de pe Mara. S-au mai semnalat „variante paupere, în care persistă principiul sărbătoririi celui mai harnic om al primăverii, ca și principiul râului purificator” în județul Bistrița-Năsăud, Craii de la Mocod, județul Sălaj, Craiul semănătorilor și județul Brașov, Plugul (Dimiu, 2002: 78-79). „Udătoriul din Șurdești se înscrie în complexul ceremonial ce avea drept scop asigurarea fertilității câmpului. Obiceiul s-a conservat până azi aproape într-o stare nealterată. Bătrânii ziceau că dacă nu-s udători, anul acela n-or fi bucate”. În această zonă „udătoriu trabă să hie un om cu cât mai mulț prunci, că numa așe anu a hi roditor și or hi bucate multe” (Calendar, 1980: 49-51). – Din uda (< lat. udare) + suf. -ătoriu (MDA), referitor la baia rituală la care e supus sărbătoritul, dar și la stropirea țarinei pentru a da rod.