MILĂ¹, mile, s. f. 1. Sentiment de înțelegere și de compasiune față de suferința sau de nenorocirea cuiva; compătimire; îndurare; milostenie. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) milă = crud, nemilos, neîndurător. ◊ Loc. adv. De milă sau de mila cuiva = dintr-un sentiment de compătimire (față de cineva). ◊ Loc. conj. De milă să nu... = de teamă ca nu cumva să... ◊ Expr. De silă, de milă sau de milă, de silă = vrând-nevrând; de voie, de nevoie. (A fi) vrednic de milă = (a se afla) într-o situație jalnică, (a fi) demn de compătimit. A-i plânge (cuiva) de milă = a fi cuprins de părere de rău pentru suferințele sau pentru starea cuiva. A face (cuiva) milă = a provoca compătimirea, a fi vrednic de plâns. A avea milă de... = a se purta cu grijă, cu menajamente față de cineva sau de ceva. (Ți-e) mai mare mila = a) se zice când cineva se află într-o stare demnă de compătimire; b) (cu valoare de superlativ) foarte tare (sau mult, dureros etc.). (Pop.) Fără milă de păcat = fără teama de a greși. 2. Ajutor, binefacere; (concr.) pomană, milostenie. ◊ Expr. A cere milă = a) a cerși; b) a cere îndurare, iertare. 3. Stare jalnică, de compătimit în care se află cineva; mizerie. ♦ Tristețe, melancolie, jale. 4. Bunăvoință, bunătate, indulgență, înțelegere. ◊ Expr. (Pop.) A nu avea (sau a nu afla) milă (undeva sau la cineva) = a nu găsi bunăvoință (undeva sau la cineva). ♦ (În credințele religioase) Bunăvoință și ajutor pe care Dumnezeu le acordă omului; grație divină, îndurare. ◊ Expr. Unde (sau pe ce) pune el mâna, pune și Dumnezeu mila, se spune despre acela căruia îi merg toate din plin. (Formulă întrebuințată mai ales în limbaj bisericesc) Dumnezeu (sau Domnul) să-și facă milă (de cineva sau cu cineva) = Dumnezeu să se îndure (de cineva). A lăsa (pe cineva) în mila Domnului = a lăsa (pe cineva) în voia sorții, a nu se mai interesa de el. (Fam.) Dumnezeu cu mila! = fie ce-o fi! cum o da Dumnezeu! Mila Domnului! = (exclamație care exprimă satisfacția sau adeziunea cuiva) slavă Domnului! (Înv.) Prin (sau din, cu) mila lui Dumnezeu, formulă de introducere la scrierile vechi, în acte administrative etc. – Din sl. milŭ.

SUFLET, suflete, s. n. 1. Totalitatea proceselor afective, intelectuale și voliționale ale omului; psihic. ◊ Loc. adv. Din suflet sau din tot sufletul, din adâncul sufletului = cu pasiune, cu convingere; foarte mult. Cu (sau fără) suflet = cu (sau fără) însuflețire, cu (sau fără) elan. ♦ Trăsătură de caracter (bună sau rea); p. ext. caracter. ♦ Persoană considerată din punct de vedere al trăsăturilor de caracter. Era un suflet mare, care înțelegea lumea. ♦ Omenie, bunătate, milă. Om fără suflet. ♦ Curaj, temeritate, îndrăzneală. A prinde suflet. 2. Factor, element esențial al unui lucru, al unei acțiuni etc. 3. (În filozofia idealistă și în concepția religioasă) Substanță spirituală care dă omului viață și care este socotită de origine divină și cu esență veșnică. ◊ Expr. A-și încărca sufletul cu... = a comite o faptă rea. A avea (ceva) pe suflet = a fi preocupat, chinuit de ceva. (Fam.) A nu avea (pe cineva) la suflet = a nu iubi (pe cineva), a nu-l simpatiza. A(-i) scoate (cuiva) sufletul = a nu lăsa (pe cineva) în pace, a sâcâi, a enerva. A-i ieși (cuiva) sufletul = a) a muri; b) a munci din greu, a se chinui. Cu sufletul la gură = a) în agonie; b) respirând foarte greu de oboseală sau de emoție. A-și stupi sufletul = a munci din greu, a se chinui cu ceva. A-și căuta (sau vedea, griji) de suflet (sau de ale sufletului) = a se comporta în conformitate cu normele bisericești. A căuta de sufletul cuiva = a da ceva de pomană în amintirea unui mort. (Să) fie de sufletul cuiva! = fie ca Dumnezeu să-i ierte păcatele! A fi (sau a se face) trup și suflet cu cineva = a fi extrem de devotat cuiva. A-și vinde sufletul = a păcătui foarte tare. 4. Viață. A avea șapte suflete ◊ Expr. A (mai) prinde (sau a căpăta) suflet = a se întrema (după o boală). A lua (cuiva) sufletul = a omorî (pe cineva). A avea ceva pe (sau la) sufletul său = a avea ceva în posesiune. ♦ Inimă. ◊ Expr. A i se rupe sufletul (de mila cuiva) = a suferi foarte mult pentru nenorocirea cuiva. A(-i) merge (cuiva ceva) la suflet = a(-i) plăcea mult, a(-i) produce o mare satisfacție. 5. Persoană, ins, om; p. gener. orice ființă. ♦ Locuitor. Oraș de un milion de suflete. 6. (Pop.) Suflare, suflu, respirație. Pe nări el scoate suflet puternic. ◊ Loc. adv. Într-un suflet = foarte repede. ◊ Loc. vb. A-și trage sufletul = a respira. ◊ Expr. A-și lua suflet = a respira adânc; a-și potoli respirația. A-i veni sufletul la loc = a-și potoli respirația; a se liniști. 7. (În sintagme și expr.) Copil (rar fiu) de suflet = copil adoptiv. A lua de suflet = a adopta un copil. A da de suflet = a-și ceda copilul unei persoane care îl adoptă. – Lat. *suflitus (< suflare).

COMPASIUNE ~i f. livr. Sentiment de înțelegere și de compătimire față de suferințele și nenorocirile cuiva; milă; compătimire; milostenie. [G.-D. compasiunii; Sil. -si-u-] /<fr. compassion

SUFLET, suflete, s. n. 1. Totalitatea proceselor afective, intelectuale și voliționale ale omului; psihic. ◊ Loc. adv. Din suflet sau din tot sufletul, din adâncul sufletului = cu pasiune, cu convingere; foarte mult. Cu (sau fără) suflet = cu (sau fără) însuflețire, cu (sau fără) elan. ♦ Trăsătură de caracter (bună sau rea); p. ext. caracter. ♦ Persoană considerată din punct de vedere al trăsăturilor de caracter. Era un suflet mare, care înțelegea lumea. ♦ Omenie, bunătate, milă. Om fără suflet. ♦ Curaj, temeritate, îndrăzneală. A prinde suflet. 2. Factor, element esențial al unui lucru, al unei acțiuni etc. 3. (Fil.; Bis.) Substanță spirituală de sine stătătoare, independentă de corp, care dă omului viață, individualitate și personalitate și care este de origine divină și cu esență veșnică. ◊ Expr. A-și încărca sufletul cu... = a comite o faptă rea. A avea (ceva) pe suflet = a fi preocupat, chinuit de ceva. (Fam.) A nu avea (pe cineva) la suflet = a nu iubi (pe cineva), a nu-l simpatiza. A(-i) scoate (cuiva) sufletul = a nu lăsa (pe cineva) în pace, a sâcâi, a enerva. A-i ieși (cuiva) sufletul = a) a muri; b) a munci din greu, a se chinui. Cu sufletul la gură = a) în agonie; b) respirând foarte greu de oboseală sau de emoție. A-și stupi sufletul = a munci din greu, a se chinui cu ceva. A-și căuta (sau vedea, griji) de suflet (sau de ale sufletului) = a se comporta în conformitate cu normele bisericești. A căuta de sufletul cuiva = a da ceva de pomană în amintirea unui mort. (Să) fie de sufletul cuiva! = fie ca Dumnezeu să-i ierte păcatele! A fi (sau a se face) trup și suflet cu cineva = a fi extrem de devotat cuiva. A-și vinde sufletul = a păcătui foarte tare. 4. Viață. A avea șapte suflete. ◊ Expr. A (mai) prinde (sau a căpăta) suflet = a se întrema (după o boală). A lua (cuiva) sufletul = a omorî (pe cineva). A avea ceva pe (sau la) sufletul său = a avea ceva în posesiune. ♦ Inimă. ◊ Expr. A i se rupe sufletul (de mila cuiva) = a suferi foarte mult pentru nenorocirea cuiva. A(-i) merge (cuiva ceva) la suflet = a(-i) plăcea mult, a(-i) produce o mare satisfacție. 5. Persoană, ins, om; p. gener. orice ființă. ♦ Locuitor. Oraș de un milion de suflete. 6. (Pop.) Suflare, suflu, respirație. Pe nări el scoate suflet puternic. ◊ Loc. adv. Într-un suflet = foarte repede. ◊ Loc. vb. A-și trage sufletul = a respira. ◊ Expr. A-și lua suflet = a respira adânc; a-și potoli respirația. A-i veni sufletul la loc = a-și potoli respirația; a se liniști. 7. (În sintagma) Copil (rar fiu) de suflet = copil adoptiv. ◊ Expr. A lua de suflet = a adopta un copil. A da de suflet = a-și ceda copilul unei persoane care îl adoptă. – Lat. *suflitus (< suflare).

MILĂ¹, (rar) mile, s. f. 1. Sentiment de înțelegere și de compasiune față de suferința sau de nenorocirea cuiva; compătimire; îndurare; milostenie. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) milă = crud, nemilos, neîndurător. ◊ Loc. adv. De milă sau de mila cuiva = dintr-un sentiment de compătimire (față de cineva). ◊ Loc. conj. De milă să nu... = de teamă ca nu cumva să... ◊ Expr. De silă, de milă sau de milă, de silă = vrând-nevrând; de voie, de nevoie. (A fi) vrednic de milă = (a se afla) într-o situație jalnică, (a fi) demn de compătimit. A-i plânge (cuiva) de milă = a fi cuprins de părere de rău pentru suferințele sau pentru starea cuiva. A face (cuiva) milă = a provoca compătimirea, a fi vrednic de plâns. A avea milă de... = a se purta cu grijă, cu menajamente față de cineva sau de ceva. (Ți-e) mai mare mila = a) se zice când cineva se află într-o stare demnă de compătimire; b) (cu valoare de superlativ) foarte tare (sau mult, dureros etc.). (Pop.) Fără milă de păcat = fără teama de a greși. 2. Ajutor, binefacere; (concr.) pomană, milostenie. ◊ Expr. A cere milă = a) a cerși; b) a cere îndurare, iertare. 3. Stare jalnică, de compătimit în care se află cineva; mizerie. ♦ Tristețe, melancolie, jale. 4. Bunăvoință, bunătate, indulgență, înțelegere. ◊ Expr. (Pop.) A nu avea (sau a nu afla) milă (undeva sau la cineva) = a nu găsi bunăvoință (undeva sau la cineva). ♦ (În credințele religioase) Bunăvoință și ajutor pe care Dumnezeu le acordă omului; grație divină, ajutor, îndurare. ◊ Expr. Unde (sau pe ce) pune el mâna, pune și Dumnezeu mila, se spune despre acela căruia îi merg toate din plin. (Formulă întrebuințată mai ales în limbaj bisericesc) Dumnezeu (sau Domnul) să-și facă milă (de cineva sau cu cineva) = Dumnezeu să se îndure (de cineva). A lăsa (pe cineva) în mila Domnului = a lăsa (pe cineva) în voia sorții, a nu se mai interesa de el. (Fam.) Dumnezeu cu mila! = fie ce-o fi! cum o da Dumnezeu! Mila Domnului! = (exclamație care exprimă satisfacția sau adeziunea cuiva) slavă Domnului! (Înv.) Prin (sau din, cu) mila lui Dumnezeu, formulă de introducere la scrierile vechi, în acte administrative etc. – Din sl. milŭ.

INIMĂ, inimi, s. f. I. 1. Organ intern musculos, așezat în partea stîngă a pieptului și care constituie centrul motor al circulației sîngelui la om și la animalele superioare. Prin blănița de sobol însă, vatamanul simțea tremurînd inima, ornicul vieții. SADOVEANU, O. VII 33. De cum îl ochi, începu să-i tîcîie inima. ISPIRESCU, L. 24. Inima-i zvîcnește tare. EMINESCU, O. I 84. ◊ Fig. În creșterea țării, în rîvna măreață, Partidul e inima ceea de viață, Crescîndu-și în oameni voinica vîlvoare. DEȘLIU, N. 46. Cît a apărut Viața Romînească la Iași, G. Ibrăileanu a fost inima ei în înțeles anatomic. SADOVEANU, E. 177. ◊ Expr. A da inima din cineva, se spune despre cel care face un efort foarte mare. Am muncit de-a dat inima din noi. CREANGĂ, P. 160. A (i se) rupe (cuiva) băierile inimii, a-și dezlega băierile inimii, a ofta (sau a striga, a rîde etc.) din băierile inimii v. baieră. ♦ (Prin extensiune, metaforic) Piept. El strînse... pe Maria la inima lui. EMINESCU, N. 70. 2. (Popular) Stomac; p. ext. burtă, pîntece. Rîseră pînă se ținură cu mîinile de inimă. ISPIRESCU, L. 248. Mă roade la inimă, de foame ce-mi e. CREANGĂ, P. 259. N-am pus nimică la inimă de două zile. ALECSANDRI, T. 1577. ◊ Expr. Pe inima goală = pe nemîncate, cu stomacul gol. Că doar nu-ți pleca de aici pe inima goală. HOGAȘ, DR. II 20. A i se pune (cuiva) soarele drept inimă v. soare. 3.. (La cărțile de joc) Cupă. II. 1. (Considerat ca sediu al sentimentelor) a) (În legătură cu bucurii, plăceri) Se înveseliră cu inima cînd le veni veste. BĂLCESCU, O. II 184. Inimă supărăcioasă, Mor și nu te văz voioasă, Fă-ți, inimă, voie bună! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 218. ◊ Loc. adv. După voia inimii = după voie, după plac, nestingherit. Cu (sau din) toată inima sau cu dragă inimă = cu tot sufletul, bucuros, cu mare plăcere. Mă supun cu toată inima la slujba măriei-voastre, stăpînă. CREANGĂ, P. 93. ◊ Expr. A-i crește (cuiva) inima (în piept) sau a crește inima din cineva v. crește. A rîde inima în cineva sau a-i rîde cuiva inima = a fi bucuros, mulțumit, a se simți foarte bine. Așa făcu; și-i rîdea inima babei de bucurie. CREANGĂ, P. 4. Te strînge-n brațe la sine, De rîde inima-n tine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 13. A unge (pe cineva) la inimă = a produce (cuiva) o satisfacție, o plăcere, a încînta. Viersul ei plăcut, de pare că te ungea la inimă. ISPIRESCU, L. 37. Cît îi cere (cuiva) inima = atît cît vrea, cît poftește. Mîncară și se veseliră cît le ceru inima. ISPIRESCU, L. 39. A-i merge (cuiva ceva) la inimă = a-i plăcea (ceva) foarte mult. A-și călca pe inimă = a face ceva împotriva voinței sau dorinței sale. b) (În legătură cu suferințe, dureri, necazuri) Și îl durea la inimă cînd îl luau în rîs. ISPIRESCU, L. 36. Eu știu ce vra să zică durerea de inimă, bat-o pîrdalnica s-o bată! CREANGĂ, P. 172. Inima-i se împle De un farmec dureros. EMINESCU, O. I 103. Dascălul Chiosea nu era om rău, dar se necăjea pentru că-l durea inima cînd vedea că nu se silesc copiii la învățătură. GHICA, S. A. 71. Năframa-i arde cu pară, Ca și inima amară. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 124. ◊ Expr. A arde (sau a seca, a frige) pe cineva la inimă = a provoca cuiva o durere vie, o supărare mare. M-o fript la inimă, nu altă. ȘEZ. II 74. Să nu-ți sece inima, Cum ai secat tu pe-a mea! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 242. A i se rupe (sau a-i rupe cuiva) inima = a-i fi milă de cineva (sau a provoca mila cuiva). Numai despre feții de împărat, ce mi-ai spus, mi se rupe inima din mine. CREANGĂ, P. 78. A i se topi (cuiva) inima, se spune cînd cineva este în prada unor sentimente chinuitoare. Fața mi s-a veștejit, Inima mi s-a topit! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 158. A se sfîrși la inimă = (cu sens hiperbolic) a se îmbolnăvi, a muri de durere. Cînd o zi nu te zăresc, La inimă mă sfîrșesc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 97. A avea (ceva) pe inimă = a fi chinuit de un gînd (pe care nu vrei să-l spui), a suferi (în ascuns). A-și răcori inima = a spune ce ai pe suflet, a vorbi deschis (pentru a te ușura de o suferință, de o amărăciune). A pune (ceva) la inimă = a se supăra (pentru ceva) mai mult decît ar trebui. A-i strica (cuiva) inima = a-i strica (cuiva) buna dispoziție, a întrista, a mîhni (pe cineva). Nevoind a le strica inima, nu le spune nici da, nici ba. CREANGĂ, P. 249. A rămîne cu inima friptă = a rămîne mîhnit, dezolat. Parcă mi-a trecut (sau mi-a dat cu) un fier ars prin inimă, exprimă spaima și durerea celui lovit pe neașteptate de o veste rea. Inimă albastră = a) inimă tristă, îndurerată; tristețe, melancolie. Se întorceau cîntînd de inimă albastră. SADOVEANU, E. 117; b) furie, mînie, necaz, v. albastru. Inimă rea = mîhnire, întristare, amărăciune. A zăcut două săptămîni și a murit de inimă rea. GALAN, Z. R. 61. Văzînd că se prăpădește de atîta inimă rea, i s-a făcut bătrînei milă și s-a gîndit cum i-ar mai risipi gîndurile negre. CARAGIALE, O. II 329. Ce stai, bade, cît colea, Cu-atîta inimă rea? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 46. A-și face (sau a-i face cuiva) inimă rea = a se mîhni (sau a mîhni pe cineva). Nu-ți face și d-ta atîta inimă rea, că odată avem să mergem cu toții acolo. CREANGĂ, P. 31. c) (În legătură cu sentimente de iubire) Inima-mi zboară la raiul vieții mele. ALECSANDRI, P. A. 111. Spancioc este încă tînăr, în inima lui este iubire de moșie. NEGRUZZI, S. I 141. Mult, bade, te-am așteptat Aseară pe înnoptat; Tot cu foc și cu lumină Și cu dor de la inimă! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 144. ◊ Expr. A-i cădea (cuiva) tronc (mai rar cu tronc) ia inimă v. tronc. A avea (pe cineva) în (sau la) inimă = a avea afecțiune pentru cineva, a iubi pe cineva. Uite-aici, în inimă, vă am pe toți! Așa sînt eu!... Și începu să-i sărute pe rînd. DUMITRIU, P. F. 67. A-i rămîne (cuiva) inima la... = a rămîne cu gîndul la cineva sau la ceva care i-a plăcut. Și ochii i-au rămas Și inima la el. COȘBUC, P. I 281. A avea tragere de inimă (pentru... ) sau a-l trage (pe cineva) inima să... (sau a...) = a se simți îndemnat, a avea atracție, zel pentru a face ceva. De altfel, tragere de inimă pentru învățătură n-avusesem eu niciodată. VLAHUȚĂ, la TDRG. Nu-l trăgea inima a pleca. ISPIRESCU, L. 33. Toată ziua muncea bietul băiat ca un rob, iar noaptea învăța, căci avea tragere de inimă. BOLINTINEANU, O. 402. d) (În legătură cu bunătatea sau cu răutatea, în expr.) Inimă dreaptă = om drept. O inimă dreaptă s-a stîns cu tine. SADOVEANU, O. VI 51. Îmi place dorința dumitale, mai ales că o văd pornită dintr-o inimă dreaptă care nu sufere să rămîie răutatea nepedepsită. CARAGIALE, P. 129. A avea inimă bună (sau de aur) sau a fi bun la inimă (sau cu inima bună) = a fi bun, milos. Și avea o inimă bună, cum nu prea se găsește. SADOVEANU, O. VI 32. Nevasta acestui serac era muncitoare și bună la inimă. CREANGĂ, P. 37. Era în Iași un tînăr... frumos și bun la inimă. NEGRUZZI, S. I 81. A avea inima deschisă = a fi sincer. A spune de la (sau din) inimă = a spune cu toată sinceritatea, drept, fără reticențe. Spune-mi, bade, din inimă, Bagă-mi maică-ta vreo vină? – Eu îți spui de la inimă Că nu-ți bagă nici o vină. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 271. A avea inima largă = a fi mărinimos, darnic. A se muia la inimă = a deveni bun, milos; a se îndupleca. La inimă m-am muiat Și nu l-am mai înecat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 393. A nu lăsa pe cineva inima să (nu)..., se spune cînd cineva nu-și poate opri pornirile bune, acțiunile generoase. Pe mine însă inima nu mă lasă a crede la atîta necredință. NEGRUZZI, S. I 49. (La forma afirmativă, numai în interogații) Cum te-a lăsat inima să pleci? BARANGA, I. 171. (A fi om) de inimă = (a fi om) bun, săritor. Îl roagă... ca prieten și băiat de inimă. CARAGIALE, O. III 13. A fi fără inimă sau a fi rău (sau cîinos, negru) la inimă = a fi rău, răutăcios, înrăit. Fata babei era slută, leneșă... și rea la inimă. CREANGĂ, P. 283. (A avea) inimă haină (sau sălbatică) = (a fi) crud, dușmănos, rău. Impăratul-Roș, avînd inimă haină, nu se mai satură de a vărsa sînge omenesc. CREANGĂ, P. 232. A izbutit a domoli o inimă sălbatică. NEGRUZZI, S. I 47. (A avea) inimă de piatră (sau împietrită) = (a fi) nesimțitor, nepăsător și rău. Cucuzel... scotea lacrimi din orice inimă împietrită. CREANGĂ, A. 12. Bade, inimă de piatră, Ce nu vii la noi vreodată? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 143. A i se împietri cuiva inima = a deveni insensibil. După suferiri multe, inima se-mpietrește. ALEXANDRESCU, M. 6. e) (În legătură cu instincte sau presimțiri) Parcă îi zicea inima ceva. ISPIRESCU, L. 34. Pesemne inima le spunea că spînul nu le este văr. CREANGĂ, P. 210. f) (În legătură cu curajul, cu îndrăzneala sau cu energia, cu puterea de voință sau de acțiune) Și nu-i era, zău, nimănui în piept inima rece. ALECSANDRI, P. A. 204. ◊ Cu inimă = a) (loc. adv.) energic, cu viață. Cîntă mai cu inimă! Lucrează mai cu inimă!; b) (loc. adj. și adv.) inimos, curajos. Da fii mai cu inimă oleacă! CREANGĂ, P. 130. ◊ Expr. A (sau a-și) pierde inima = a-și pierde curajul, speranța. Cu inima ușoară = fără griji, bine dispus; cu conștiința împăcată. Iar el, cu inima ușoară și mintea cuprinsă de un fel de beție, umbla repede. DUMITRIU, P. F. 58. Mihai, fără a pierde inima... își culege puterile din nou. BĂLCESCU, O. II 90. A-și lua inima în dinți = a se îmbărbăta, a-și face curaj. Își luă inima-n dinți și bătu la geam. BUJOR, S. 56. Fata babei atunci și-a luat inima-n dinți și a zis... CREANGĂ, P. 291. A-și ține inima cu dinții v. dinte. A-i veni (cuiva) inima la loc, se spune cînd cineva prinde curaj după un moment de emoție sau de spaimă. A mai prinde (la) inimă = a căpăta putere, curaj. După ce mai prinse nițică inimă, strînse frîul. ISPIRESCU, L. 18. Harap-Alb, mai prinzînd oleacă la inimă, încalecă. CREANGĂ, P. 212. 2. (Considerat ca centru și simbol ai vieții sufletești în general) V. suflet, conștiință, minte, cap, gînd. Din inima lor nu s-a șters purtarea necuviincioasă a spînului. CREANGĂ, P. 209. ◊ Loc. adv. Din inimă sau din toată inima sau din adîncul inimii = din tot sufletul, din toată puterea. ◊ Expr. (A fi) cu inima împăcată = (a fi) cu conștiința împăcată, liniștită. III. Fig. 1. Caracter, fire. Frumusețea chipului depinde de vreme și chiar de oameni, frumusețea minții și a inimii depinde de tine și durează pînă la moarte. V. ROM. septembrie 1953, 48. Nenea Dumitrache semăna bunicului la chip și la inimă. STANCU, D. 7. 2. Ființă, om. O faptă, o operă în sprijinul păcii... este azi dorința cea mai scumpă a inimilor tinere de pretutindeni. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 357, 1/1. Vorbi astfel, încît robi toate inimile. ISPIRESCU, L. 39. Cum poate-n lume-a fi Pedeapsă pentru inimi ce vreau a se jertfi? ALECSANDRI, T. II 183. IV. Fig. (Urmat de determinări în genitiv) 1. Mijloc, centru, interior. Oamenii se adunaseră în inima satului și stăteau nehotărîți, plini de așteptare și neliniște. DUMITRIU, N. 27. Suie carele spre inima cîmpului. STANCU, D. 187. Acum intram în inima codrului. GALACTION, O. I 209. ◊ Inima carului (sau a căruței) = partea din mijloc a carului (sau a căruței), care leagă osia dinainte cu cea dinapoi. Din inima căruței atîrnau păcornița cu feleștiocul și posteuca. CREANGĂ, P. 106. Inima carului leagă osia dinainte cu osia dinapoi. I. IONESCU, M. 711. ◊ Expr. A rupe inima tîrgului = a) a alege, a cumpăra ce este mai bun; b) a da gata, a face praf pe cineva. 2. Partea din interior a unei plante, a unei legume; miez. Inima copacului. Inima salatei. Inima pepenelui verde. V. Piesă mecanică sau organ de mașină asemănător ca formă cu inima (I 1). – Pl. și: (învechit) inime (EMINESCU, O. I 87). – Variantă: (învechit) inemă (EMINESCU, O. I 115) s. f.

MILĂ¹, mile, s. f. (Rar la pl.) 1. Sentiment de compătimire pe care îl deșteaptă suferința sau nenorocirea cuiva. V. îndurare. Tu care nu cunoști pe lume nici mila, nici iubirea, dispari. ALECSANDRI, T. I 437. Suferința îndelungată împietrește inima omului și ucide mila. RUSSO, O. 27. Fugit-am, mîndro, de tine, De trei luni și de trei zile, Să găsesc pace și mile, Că tu rău m-ai fărmecat. ALECSANDRI, P. P. 306. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) milă = (în mod) nemilos, crud. Sînt de toți ai mei uitată Și de rude fără milă în pustiuri lepădată. ALECSANDRI, P. I 15. Fără milă m-aș junghea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 54. ◊ Loc. adv. Cu milă = cu compătimire, compătimitor. Costea gîndi cu milă: «Nu are curaj să discute». C. PETRESCU, C. V. 94. Nu uita, Făt-Frumos, că pe cît vei fi tu departe, eu oi tot plînge. El se uită cu milă la ea. EMINESCU, N. 13. ◊ Loc. conj. De milă să nu...= de teamă ca nu cumva să... Nu cuteza să calce... pe velințele cele de mare preț... de milă să nu le strice. ISPIRESCU, L. 38. ◊ Expr. (Popular) Fără milă de păcat = fără teamă de a greși. Am putea zice, fără milă de păcat, că era cel mai bun meșter între megieși. ISPIRESCU, la TDRG. De milă = din compătimire. Începu a se boci, de ți se rupea rărunchii de milă. ISPIRESCU, L. 30. Eu o iubesc acum mai mult de milă. NEGRUZZI, S. I 47. ◊ (Fig.) Și frunzele cad de milă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 184. De mila cuiva = din compătimire față de cineva; de jalea cuiva. Grăbit poporul cruci făcea De mila ei, și sta-ngrozit. COȘBUC, P. I 150. Au venit la dînsa o mulțime de vulturi, numai de mila ei și au întrebat-o de ce tînguiește. SBIERA, P. 212. De silă, de milă sau de milă, de silă = vrînd, nevrînd; de voie, de nevoie. De silă, de milă, fu nevoit a mai aștepta încă un an. ISPIRESCU, L. 82. A-i fi milă de cineva = a fi cuprins de compătimire, a compătimi pe cineva. Mi-e milă de mama și nu pot să-i spun nici un cuvînt. SAHIA, N. 51. Fie-ți milă de două suflete nevinovate. CREANGĂ, P. 100. D-tale ți-e milă de mine. NEGRUZZI, S. I 52. Milă mi-e de tine, dar de mine mi se rupe inima, se spune în glumă pentru a arăta că fiecare ține mai mult la el decît la altul. A i se face milă de... = a fi cuprins de compătimire. Mi s-a făcut milă de el și mi-am schimbat vorba. GALACTION, O. I 88. Făcîndu-i-se milă de această nenorocită și struncinată ființă a strigat și sfînta Duminecă o dată din răsputeri și îndată i s-au adunat toate vietățile. CREANGĂ, P. 92. A avea milă de... = a cruța pe cineva, a manifesta grijă față de. Nu avea milă de om nici cît de un cîne. CREANGĂ, P. 247. A simți sau a prinde milă (față de cineva sau pentru cineva) = a se simți înduioșat de suferința cuiva. [Omul] simte milă și pe alții miluiește. CONACHI, P. 288. A-i face cuiva milă sau a provoca mila cuiva = a trezi în cineva sentimentul milei, a-l înduioșa. (Ți-e) mai mare mila = se zice despre cineva care se află într-o stare demnă de compătimit. Gemea copila. Și-apoi plîngea, mai mare mila. COȘBUC, P. I 125. ◊ (Cu privire la o ființă sau la un obiect) Dar mi-i milă de obraz, Că rămîne fript și ars. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 102. Cine nu cruță paraua, nici de galbeni nu-i e milă. se zice despre omul risipitor. 2. (Concretizat) Pomană, milostenie, binefacere. Bătrîna... își trimise copilul chiar la împăratul, ca să ceară ceva milă de la dînsul. BOTA, P. 42. Dăruiește-mi viața, Păsărilă, că te-oi dărui și eu cu milă și cu daruri împărătești, CREANGĂ, P. 268. Dacă Lumînărică ar fi strîns toți banii cîți a împărțit mile... ar fi fost bogat. NEGRUZZI, S. I 253. ◊ Expr. A cere milă = a cerși. Îi învăță baba să-și ia pălăriile din cap... cînd va cere ea milă. RETEGANUL, P. II 38. Și s-a pus Mărcuț în silă Să ceară mereu la milă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 486. (Popular) A-și face milă (de cineva) = a da (cuiva) pomană, a ajuta, a face milostenie. Să vii, bade, și la mine, Ca să-mi fac milă de tine Cu-o cojiță de mălai. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 260. 3. Stare jalnică, vrednică de plîns, în care se află cineva; mizerie. V. nenorocire. Se făcu un rîs de mila lor în toată nunta, ISPIRESCU, L. 40. Harap-Alb [era] înduioșat de mila bietelor păsări. CREANGĂ, P. 246. ◊ (Poetic) Cel bogat e surd la plînsul milei și nenorocirii. DEMETRESCU, O. 38. ♦ Tristețe, melancolie, jale. A răspuns femeia, ridicînd spre noi mila ochilor ei castanii. Las’ că nici nu-s povești; îs dureri ale vieții mele. SADOVEANU, N. F. 69. ◊ Loc. adv. Cu milă = astfel încît îți provoacă milă (1); cu jale, dureros. Trage-o cătană să moară Ș-așa trage de cu milă, Că moare-n țară străină. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 319. Puica mea plînge cu milă. TEODORESCU, P. P. 325. ◊ Expr. A-i plînge cuiva de milă = a-i părea foarte rău de suferința cuiva. [Lupul] a găsit iezii singuri, i-a ucis și i-a crămpoțit, de le-am plîns de milă. CREANGĂ, P. 30. 4. Bunăvoință, bunătate, îngăduință, indulgență. V. dragoste, iubire. Pe slugile cele bune să le răsplătească c-o vorbă de milă – căci la bani și straie se știa că doamna Anastasia e zgîrcită. SADOVEANU, Z. C. 215. Orișiunde te-i duce, să fii supusă, blajină și harnică; căci la casa mea tot ai dus-o cum ai dus-o, c-a mai fost și mila părintească la mijloc! CREANGĂ, P. 286. Că mila de la părinți Anevoi-o s-o mai uiți. TEODORESCU, P. P. 270. ◊ Expr. (Popular) A nu avea sau a nu afla milă (undeva) = a nu găsi bunăvoință (undeva). Străinu-s ca pasărea, N-am milă nicăierea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 207. ♦ (În credințele religioase) Bunăvoință și ajutor pe care dumnezeu îl acordă omului; grație, îndurare divină. Peste cîte multe ți-a dat mila cea bogată, Nimic n-ai. CONACHI, P. 264. ◊ Expr. Unde (sau pe ce) pune el mîna, pune și dumnezeu mila, se spune despre acela căruia îi merg toate din plin. Pe ce punea mîna, punea și dumnezeu mila. ISPIRESCU, L. 209. (Formulă întrebuințată mai ales în limbajul bisericesc) Dumnezeu (sau domnul) să-și facă milă (de cineva sau cu cineva) = dumnezeu să se îndure (de cineva). Dumnezeu cu mila = (apoi) ce-o da dumnezeu. (Mai ales formula cu care încep actele emanate de la domnii țărilor romînești) Prin (cu sau din) mila lui dumnezeu = de la dumnezeu. Mila domnului! = slavă domnului! v. slavă. Mîncarea cam pe sponci, dar apa, mila domnului. CREANGĂ, A. 197. Mila domnului, ne aflăm bine. TEODORESCU, P. P. 172.

MILUI, miluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A dărui cuiva ceva din milă, a da cuiva pomană. Nu numai că n-a miluit în viața lui pe nimeni, dar el lua... și bucățica de pîine din gura orfanului. VLAHUȚĂ, O. A. 215. Îi miluia cîte-o vecină bună cu cîte ceva. RETEGANUL, P. I 42. Eu sînt cerșitoriul pe care l-ai miluit colo la pod. CREANGĂ, P. 300. 2. A se arăta milostiv față de cineva, a arăta milă cuiva; a se îndura de cineva. Doamne, miluiește și iartă pre păcătoasa Calipso! NEGRUZZI, S. I 220. ♦ (Rar) A solicita mila cuiva, a cere îndurarea cuiva. Fata-ngălbinea Tot mai tare... mă-sa-n rugare Pe toți sfinții miluia. COȘBUC, P. II 214. – Prez. ind. și: milui (STANCU, D. 276).

ÎNDURA, îndur, vb. I. 1. Refl. A se arăta bun, milos, a dovedi mărinimie; a se îndupleca. Să se îndure... a-i trimite un meșter bun. ISPIRESCU, L. 295. ♦ A-i fi cuiva milă de cineva. S-au îndurat de mine și mi-au dăruit un ciob de tăbliță. STANCU, D. 295. Tu, Mioara mea, Să te-nduri de ea Și-i spune curat Că m-am însurat. ALECSANDRI, P. P. 3. ◊ Fig. Holera cea puternică nu se îndură de lacrimile romînului. RUSSO, O. 47. ♦ (Mai ales în propoziții exclamative și interogative) A nu-i fi milă, a lăsa sau a arunca în nenorociri. Cum de s-au îndurat părinții miei de mine, de m-au dat pe mîna unui călău? SBIERA, P. 277. Nu te îndura de noi, măria-ta, zicea sărmanii, că n-avem alt copil și sîntem bătrîni. ALECSANDRI, O. P. 69. Cum te înduri de mine Și lași să țip după tine! TEODORESCU, P. P. 275. 2. Refl. A consimți, a-l lăsa pe cineva inima să..., a se hotărî. Nimeni nu se îndura să meargă la culcare, deși era tare tîrziu. STANCU, U.R.S.S. 159. Oamenii își strîngeau sumanele și înfundau căciulile. Nu se îndurau de loc să se împrăștie. REBREANU, R. II 17. Abia despre ziuă s-a îndurat Vasile Bordeianu, strungarul nostru, de s-a dus în Humulești. CREANGĂ, A. 15. ◊ (Poetic) Și mi-i ciudă cum de vremea Să mai treacă se îndură. EMINESCU, O. I 106. 3. Tranz. (Cu privire la suferințe, necazuri, boli etc.) A suferi cu răbdare, a răbda, a suporta, a pătimi. Nu pot îndura nici măcar gîndul unei asemenea profanări. CAMIL PETRESCU, T. II 106. Copilul sărac îndură glumele camarazilor săi cruzi. DEMETRESCU, O. 103. ◊ Absol. Să-nduri ca cei întinși pe cruci, Și-n grele munci să te usuci De grijă hărțuit. NECULUȚĂ, Ț. D. 53.

PITĂ, pite, s. f. (Transilv., Mold.) 1. Pîine. După ce au prins caii putere, au ospătat și oamenii puțină pită și brînză. SADOVEANU, N. P. 20. Așa frămînta, așa scutura, încît cugetai că vrea să coacă un cuptor de douăzeci de pite. RETEGANUL, P. I 61. Pită albă stă pe masă Cum îi pita mai frumoasă; Nici necoaptă, Nici răscoaptă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 119. Celui flămînd pita-i în gînd (= fiecare se gîndește la ceea ce-l doare, la ceea ce dorește). ◊ Expr. A avea (sau a ține, a fi cu) pita și (cu) cuțitul în mînă sau a-i fi (cuiva) pita și cuțitul în mînă = a avea toate mijloacele pentru a realiza ceva, a fi atotputernic. Acuma mi-i pita și cuțitul în mînă! Lasă că nu mi-a sta ea mai mult în drum! SBIERA, P. 108. Bun ca pita (caldă) = foarte bun. Bună și frumoasă, firește. – Bună... – Ca pita caldă. DELAVRANCEA, O. II 48. 2. Fig. Hrană necesară pentru trai; p. ext. slujbă, funcție, post. Cine-i lipsă [la apel] nu mai vede pită. SADOVEANU, M. C. 27. ◊ Expr. (Familiar) A mînca pita cuiva sau a mînca pită de la cineva = a fi în serviciul, în slujba cuiva; a datora cuiva mijloacele existenței sale; a trăi din mila cuiva. A lua pita cuiva (sau de la cineva) sau a-i lua (cuiva) pita de la gură = a-i lua (cuiva) slujba, a-l face să-și piardă mijloacele de trai; a-l lăsa pe drumuri, muritor de foame. A pune (sau a băga) în pită (pe cineva) = a-i găsi (cuiva) o slujbă, a-i găsi un mijloc de trai, a-l plasa.

PROVOCA, provoc, vb. I. Tranz. 1. A ațîța, a întărîta, a excita. (Glumeț) Un lăstun, în frac, apare Sus pe-un vîrf de trestie, Ca să ție-o cuvîntare În această chestie. Dar broscoii din răstoacă Îl insultă-n pauze Și din papură-l provoacă Cu prelungi aplauze. TOPÎRCEANU, P. 35. ♦ A împinge pe cineva la acte reprobabile; a instiga. A provoca la ceartă. 2. A avea ca urmare; a determina, a cauza, a prilejui. Dacă critica mea va fi... nedemnă și nepotrivită pentru scrierea ce a provocat-o, rușinea va rămînea numai pe seama mea. ODOBESCU, S. III 10. ◊ Expr. A provoca mila cuiva v. milă¹ (1). ♦ A produce intenționat un eveniment, o întîmplare; a stîrni. A provocat scandal. 3. A chema, a invita (pe cineva) la o întrecere, la un joc. ◊ Expr. A provoca la duel = a chema pe cineva să se bată în duel. Octave provoacă la duel pe amicul său și-l rănește în luptă. GHEREA, ST. CR. II 327. ◊ (În contexte figurate) Trebuia să ne cunoaștem și să-l provoc la un înverșunat duel dialectic și științific. GALACTION, O. I 230.

SUFLET, suflete, s. n. 1. Totalitatea însușirilor morale și intelectuale ale omului; psihic, conștiință. În sufletul lui Tudor Șoimaru bîntuia într-adevăr o furtună grozavă. SADOVEANU, O. VII 63. Am învins cu bărbăția și cu sufletu-mi cinstit. EFTIMIU, Î. 100. Iară sufletu-mi se pierde După chipul tău frumos. EMINESCU, O. I 209. ◊ Loc. adv. Din suflet (sau din tot sufletul, din adîncul sufletului) = cu toată sinceritatea, cu tot devotamentul, cu toată dragostea; p. ext. foarte mult. Îți mulțumesc din suflet pentru cuvintele măgulitoare ce-mi adresezi. ALECSANDRI, T. II 56. Jurămînt îți fac din suflet că și ceriul și pămîntul De s-ar strămuta, Zulnio, eu nu mi-oi schimba cuvîntul. CONACHI, P. 102. Noi, părinții... vă iubim din suflet. DRĂGHICI, R. 35. Cu (sau fără) suflet = cu (sau fără) însuflețire, cu (sau fără) elan. ♦ (Urmat de determinări) Trăsătură de caracter (bună sau rea) a cuiva; caracter. Suferințele, copile, ți-au făcut un suflet bun. EFTIMIU, Î. 93. Nu e cum ție ți se pare, Ea are suflet mîndru și de iubire plin. BOLINTINEANU, O. 202. ♦ (Urmat de determinări) Persoană considerată din punctul de vedere al trăsăturilor de caracter. Nu era o ființă de rînd, era un suflet mare care înțelegea lumea și viața. VLAHUȚĂ, O. AL. II 74. Suflet bun și nobil ca scumpa ta soție Eu n-am văzut, mă crede. ALECSANDRI, T. II 67. A fost un suflet mare și nobil, o inimă curată. GHICA, S. 672. ♦ Omenie, bunătate, milă. La unul fără suflet trebuie unul fără de lege. CREANGĂ, O. A. 250. Vezi colo pe uriciunea fără suflet, fără cuget. EMINESCU, O. I 150. Mă cunoști!... privește, Eu sînt, și de ai suflet, privește-mă, roșește! ALECSANDRI, T. II 182. ♦ Curaj. A prinde suflet. 2. Element, factor esențial care determină o acțiune, o concepție. Sufletul viu al leninismului este lupta înverșunată, plină de pasiune arzătoare, împotriva tuturor dușmanilor clasei muncitoare. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2362. Bălcescu a fost sufletul revoluției de la 1848. SADOVEANU, E. 53. Despotismul, dar, este sufletul concuistei. BĂLCESCU, O. I 135. 3. Persoană, ins, individ, om; p. ext. orice ființă. Avea încă un suflet la care ținea: cîinele lui. PAS, Z. I 57. Într-o căsuță din marginea cătunului, trăiau cinci suflete: mama, tata și trei copilași. BUJOR, S. 55. Suflete rănite de atingerea lumii, care au încercat dezamăgirile vieții. RUSSO, O. 100. ♦ Locuitor. Oamenii au rămas îndărăt în sat două mii de suflete. DUMITRIU, N. 11. Orașul de un milion de suflete. C. PETRESCU, C. V. 275. Scrie-mi, mă rog, cîte suflete... are acum Moldova. KOGĂLNICEANU, S. 101. ♦ (De obicei însoțit de un adjectiv posesiv) Termen cu care cineva se adresează persoanei iubite. De nu m-ai uita încalte, Sufletul vieții mele. EMINESCU, O. I 54. Bade, bădișorul meu, Dragul meu, sufletul meu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 45. Marie, sufletul meu, De-i muri, să mor și eu, Cu capul pe brațul tău. ȘEZ. II 8. 4. (În filozofia idealistă și în concepția religioasă) Substanță spirituală care dă omului viață, socotită de origine divină și cu existență veșnică, opusă trupului și supraviețuind acestuia. Nu mai țin minte... care școală filozofică din vechime... discuta dacă femeia are sau nu un suflet. GALACTION, O. I 96. Mă rugam pentru sufletele celor morți. ALECSANDRI, T. II 24. Sufletele lor – pentru păcate pesemne – le-a osîndit domnul dumnezeu să intre în copacii pădurilor. NEGRUZZI, S. I 246. ◊ Expr. A-și încărca sufletul cu... = a comite o faptă rea care apasă asupra conștiinței. Făt-Frumos, decît să-ți încarci sufletul cu mine, mai bine ai face să-mi legi aripa. ISPIRESCU, L. 43. A avea (ceva) pe suflet = a fi preocupat, apăsat, chinuit de ceva. De ce nu vrea să-i spună ei, ce are pe suflet? O crede tot copilă, se vede. VLAHUȚĂ, O. AL. II 88. Aibă pe suflet cel ce te-a scos din minte. CONTEMPORANUL, IV 391. (Familiar) A nu avea (pe cineva) la suflet = a nu iubi (pe cineva). A-i scoate (cuiva) sufletul = a nu lăsa în pace (pe cineva), a plictisi, a chinui cu prea multe insistențe. Îmi scoate sufletul cu atîta dragoste. NEGRUZZI, S. I 47. Lele cu sprîncene-n jos, Sufletul badei l-ai scos. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 244. A se băga în sufletul cuiva v. băga (I 3). A-i ieși cuiva sufletul = a muri; fig. a munci din greu, a se chinui. A-și da sufletul v. d a³ (I 16). Cu sufletul la gură v. gură (I 1). Cu sufletul pe buze = în agonie, aproape de moarte; fig. abia mai respirînd (din cauza oboselii sau a emoției). A-și stupi sufletul = a se chinui mult. Dimineața pînă-l scoli îți stupești sufletul. CREANGĂ, O. A. 39. A-și căuta (sau vedea, griji) de suflet (sau de ale sufletului) = a trăi conform normelor bisericești (cu posturi, cu rugăciuni). A căuta de sufletul cuiva = a face pomeni pentru cei morți. Mititeii s-au dus cătră domnul, și datoria ne face să le căutăm de suflet. CREANGĂ, O. A. 144. A da ceva de sufletul cuiva = a da ceva de pomană (în amintirea unui mort). (Să) fie de sufletul (cuiva)! = fie ca dumnezeu să-i ierte păcatele! A fi (sau a se face) trup și suflet cu cineva = a fi (sau a se face) prieten cu cineva pînă la sacrificiu, a fi extrem de devotat cuiva. Printre aceștia unul, pe nume Silenu, era trup și suflet cu dînsul. ISPIRESCU, U. 104. Se cunoscu cu Pan... și se făcu trup și suflet cu dînsul. id. ib. 107. A-și vinde sufletul = a călca principiile moralei, a păcătui foarte tare, a se închina diavolului. Pentru bani, își vinde sufletul. PANN, la CADE. 5. Viață. El are nouă suflete, Oană... Olecuță de odihnă și să întremează zmeul bătrîn. DELAVRANCEA, A. 57. El o ținea una, să-i aducă pe fata lui Verdeș-împărat dacă vrea... să rămîie cu sufletul în oase. ISPIRESCU, L. 43. Au rămas încremeniți ca niște morți fără suflet, neputînd cineva să scoată cît de mic cuvînt din gura lor. DRĂGHICI, R. 21. ◊ Expr. A (mai) prinde sau a căpăta (la) suflet = a se îndrepta, a se întrema (după o boală grea). A lua (cuiva) sufletul = a omorî, a ucide. (Fig.) Pînă la dumnezeu, sfinții îți ieu sufletul. CREANGĂ, P. 28. (Familiar) A avea ceva la sufletul său = a poseda, a stăpîni. Are numai două carboave la sufletul său. CREANGĂ, O. A. 204. 6. Inimă (considerată ca sediu al sentimentelor, al afectivității). Și pînă ce-n pieptu-i un suflet va bate De-un dor ce abate Va fi dominat. MACEDONSKI, O. I 15. Acei, al căror suflet pentru țară nu mai bate. BOLINTINEANU, O. 124. Eu ți-s frate, tu mi-ești frate, În noi doi un suflet bate! ALECSANDRI, P. A. 105. ◊ Expr. A(-i) merge (cuiva ceva) la suflet = a(-i) plăcea mult, a(-i) produce o mare satisfacție. Cînd doinea în zori de ziuă... știa să scoată sunete ce în adevăr mergeau la suflet. GANE, N. I 139. A i se rupe cuiva sufletul (de mila cuiva) = a-i părea cuiva foarte rău de nenorocirea cuiva. 7. Suflare, suflu, respirație. Nările calului se văd uneori de prin valuri, însă pe nări el scoate suflet puternic, care preface apa în stropi. GANE, N. I 9. Cînd sufla zmăul din sine, izbea cu sufletul său pe Titirez cît colea înainte. SBIERA, P. 184. Nu mai avea alt semn de viață, fără numai că... răsufla prea puțintel suflet. GORJAN, H. I 72. ◊ Loc. adv. (În legătură cu verbe de mișcare) Într-un suflet = foarte repede, abia mai putînd respira, gîfîind. Urcă într-un suflet scările redacției. C. PETRESCU, C. V. 331. Auzind că mulțimea a dat buzna în cancelarie, sosi într-un suflet, galben, speriat și plîngător. REBREANU, R. II 176. Zmeoaica se duse într-un suflet la fiul său. ISPIRESCU, L. 20. ◊ Expr. A-și trage sufletul = a respira. N-avea putere-n el să-și tragă Nici sufletul. COȘBUC, P. I 243. Își trase sufletul adînc și cu plăcere, simțindu-se cu totul liniștită. CONTEMPORANUL, IV 83. A-și lua suflet = a respira adînc; a-și potoli respirația. Cînd ridică capul spre a-și mai lua suflet și a vedea în ce parte mai are de lucru, era mînjită pînă la urechi. HOGAȘ, M. N. 18. După unele fraze mai lungi, se odihnește, își ia suflet, și atunci pieptul i se ridică puternic. VLAHUȚĂ, O. AL. II 90. A-i veni (cuiva) sufletul la loc = a-și potoli respirația, bătăile inimii; a se liniști. Am stat puțin așa pînă să-mi vie sufletul la loc; m-am sculat și am plecat. CARAGIALE, P. 27. ♦ Gîfîit, gîfîială. Ana fuge glonț... Apoi, potolindu-și sufletul, spune... REBREANU, I. 17. ◊ Expr. (Rar) A se umple de suflet = a gîfîi. Am alergat de m-am umplut de suflet. ALECSANDRI, la CADE. 8. (În expr.) Copil (rar fiu) de suflet = copil adoptiv. Luîndu-și rămas bun de la fiul său cel de suflet, se culcă și adormi somnul cel lung. ISPIRESCU, L. 147. M-am luat după capul tău cel sec, și m-am dus pe coclauri să-ți aduc... copiii de suflet. CREANGĂ, O. A. 168. (Fig.) Ieniceri, copii de suflet ai lui Allah și spahii, Vin de-ntunecă pămîntul La Rovine în cîmpii. EMINESCU, O. I 146. A lua de suflet = a adopta un copil. Îl iau de suflet, îi las lui ce am. SADOVEANU, O. VII 270. Eu am o fată luată de suflet, tot de o vîrstă cu fata mea. CREANGĂ, O. A. 261. A da de suflet = a ceda copilul propriu unei persoane, care îl adoptă. Mă-sa-l dăduse de suflet, cînd era numai de-o șchioapă. V. ROM. noiembrie 1953, 92. Fata am dat-o de suflet. Era prea mică. STANCU, D. 19.

MILĂ. Subst. Milă, miluță (dim., pop.), milostivire, îndurare, milostenie (înv.), milosîrdie (înv.), mizericordie (livr.), mizerație (livr.), comizerație (rar), compătimire, părere de rău, compasiune (livr.); iertare, iertăciune (înv. și pop.), indulgență, îngăduință, toleranță, clemență (livr.); caritate, filantropie. Bunătate, bunăvoință, blîndețe, generozitate, mărinimie. Adj. Milos, milostiv, cu inimă, îndurător, mizericordios (livr.), compătimitor; iertător, indulgent, tolerant, clement (livr.); uman, caritabil, filantropic. Bun, binevoitor, blînd, generos, mărinimos. Vrednic de milă, vrednic de plins, deplorabil, jalnic, lamentabil. Vb. A fi milos, a avea inimă bună (de aur), a fi bun la inimă (cu inima bună), a-i fi milă de cineva, a se îndura, a-i părea rău de cineva, a compătimi, a căina, a deplînge, a deplora (rar), a plînge cuiva de milă; a i se face milă, a se muia la inimă, a fi cuprins de milă, a i se rupe cuiva inima (sufletul), a se înduioșa, a se milostivi, a se îndura; a ierta. A găsi milă, a găsi compasiune, a găsi îndurare. A fi vrednic de milă, a fi vrednic de plîns, a face (a produce) cuiva milă, a înduioșa. Adv. Din milă, de mila cuiva; cu milă, cu compasiune. V. bunătate, iertare, omenie, regret.

avea [At: COD. VOR. 120/5 / Pzi: 1: am, (înv) aib, 2: ai, 3: are, 4: avem, 5: aveți, 6: au; cj: 3,6 să aibă, (înv) să aivă, (reg) să aibe; (înv) se avure; par: avut; grz: având, (înv) aibând / E: ml habere] 1 vt A poseda ceva. 2 vt A deține ceva. 3 vt A fi stăpân pe cineva sau ceva. 4 vt (Îe) Ce-am avut și ce-am pierdut N-am ce pierde. 5 vt (Îae) Sărac am fost, sărac am rămas. 6 vt (Îae) Puțin îmi pasă. 7 vt (Îe) A ~ ac de cojocul cuiva A ști cu ce arme să învingi pe cineva. 8 vt (Îae) A ști să înveți minte pe cineva. 9 vt (Îe) A nu ~ după ce bea apă A fi foarte sărac. 10 vt (Înv; îe) A nu ~ nici un sfânt A fi necredincios. 11 vt (Îae; fig) A nu avea nici o protecție. 12 vt (Îe) A nu ~ nici un chichirez A nu avea nici o logică. 13 vt (Îae) A nu avea nici un haz. 14 vt (Îe) A nu ~ ochi decât pentru... A fi îndrăgostit de... 15 vt (Îe) A (nu) ~ rost să... A (nu) fi potrivit să... 16 vt A purta cu sine. 17 vt A fi îmbrăcat cu... 18 vt A se folosi de serviciile cuiva. 19 vt A ține. 20 vt (D. femei; înv; îe) A ~ pre sine A avea menstruație. 21 vt (D. femei; înv; îe) A ~ în pântece A fi însărcinată. 22 vt (Îe) A ~ seu la rărunchi (sau a ~ cheag) A fi bogat. 23 vt (Îe) A nu ~ nici în clin, nici în mânecă (cu cineva) A nu cunoaște pe cineva. 24 vt (Îae) A nu avea nici o legătură cu... 25 vt A ~ ceva în gând (sau în cuget, în minte) A avea o anumită intenție. 26 vt (Îe) A ~ pe (sau, înv, la) capul său A avea o responsabilitate (nedorită). 27 vt (Îe) A ~ pe cineva la (sau în) inima sa A iubi pe cineva. 28 vt (Îe) A (nu) ~ pe cineva la stomac A (nu) putea suporta pe cineva. 29 vt (Îe) A ~ (ceva) pe suflet (sau pe conștiință, ori, înv, la sufletul său) A suferi mustrări de conștiință pentru ceva. 30 vt (Îe) A ~ (ceva) la îndemână (sau, înv, a ~ mână) A avea (ceva) în imediata sa apropiere. 31 vt (Îae) A se putea ușor folosi (de ceva). 32 vt (Îe) A ~ (ceva) pe mână A dispune de... 33 vt (Îe) A ~ la (sau în) degetul (cel) mic A domina clar. 34 vt (Îae) A cunoaște foarte bine. 35 vt (Îe) A ~ gărgăuni în cap A fi înfumurat. 36 vt (Îae) A avea pretenții nejustificate. 37 vt (Îae) A avea idei extravagante. 38 vt (Înv; îe) A ~ pe cineva în tașcă A avea pe cineva în puterea sa. 39 vt (Îe) Nici acasă n-am de coasă Nu mă grăbesc. 40 vt (Îae) Nu am nici o treabă. 41 vt A fi în relație de rudenie cu cineva. 42 vt A fi în relație de subordonare cu cineva. 43 vt A fi într-o relație afectivă cu cineva. 44 vt (Îe) A ~ pe cineva de aproape A avea simpatie sau dragoste pentru cineva. 45 vt (Îe) A ~ pe cineva drag A iubi pe cineva. 46 vr (Îe) A se ~ dragi A se iubi. 47 vr (Îe) A se ~ bine (cu cineva) A se înțelege bine. 48 vr (Îe) A se ~ rău (cu cineva) A se certa. 49 vi (Îae) A fi dușmani. 50 vr (Eliptic) A avea o anumită relație cu cineva. 51 vr (Eliptic) A fi îndrăgostiți. 52 vt (Îe) A ~ pe cineva cu bine (sau cu drag) A iubi pe cineva. 53 vt (Înv) A considera pe cineva drept... 54 vr (Înv; eliptic) A fi egoist. 55 vr (Înv; eliptic) A fi înfumurat. 56 vt A dispune de un interval de timp sau spațiu. 57 vt (Îe) A ~ vreme (sau timp) A dispune de timp pentru a face ceva. 58 vt (Îae) A fi liber. 59 vt (Îae) A dispune de timp pentru a se ocupa de cineva. 60 vt (Înv; îe) A-și ~ un loc A ocupa un loc. 61 vt (Îlv) A ~ loc A găsi un loc. 62 vt (Îae) A se întâmpla. 63 vt (Îe) A nu ~ margini A fi foarte întins. 64 vt (D. o însușire; îae) A fi într-un grad peste măsură de mare. 65 vt (Înv; îe) A ~ cale A se pregăti să parcurgă un drum lung. 66 vt A deține o capacitate abstractă. 67 vt (Îe) A ~ dreptate A fi îndreptățit. 68 vt (Îe) A ~ (de) gând să... A intenționa să... 69 vt (Îe) A ~ grijă A fi neliniștit pentru ceva. 70 vt (Îae) A nu uita să... 71 vt A se simți responsabil. 72 vt (Îe) A (nu) ~ greș (sau greșeală) A (nu) greși. 73 vt (Îe) A (nu) ~ habar A (nu) ști. 74 vt (Îe) A ~ treabă A fi ocupat. 75 vt (Îe) A ~ o (sau de) vorbă cu cineva A trebui să discute cu cineva. 76 vt (Îlv) A (nu) ~ asemănare A (nu) se asemăna. 77 vt (Îal; neg) A fi neasemuit. 78 vt (Îlv) A (nu) ~ deosebire A (nu) se deosebi. 79 vt A (nu) ~ ființă A (nu) exista. 80 vt (Îal) A (nu) se naște. 81 vt (Înv; îlv) A (nu) ~ întâmplare A (nu) i se întâmpla. 82 vt (Îlv) A (nu) ~ bănuială (sau, înv, prepus) A (nu) bănui. 83 vt (Îlv) A (nu) ~ spor A (nu) spori. 84 vt (Îlv) A (nu) ~ trai (sau viață) A nu trăi. 85 vt (Îal) A (nu mai) putea trăi (cu cineva). 86 vt (Îe) A (nu) ~ zile (sau zilișoare) A (nu) mai trăi. 87 vt (Îae) A (nu) se mai bucura de viață. 88 vt (Îe) A (nu) (mai) ~ zile bune (cu cineva) A (nu) (mai) trăi în pace (cu cineva). 89 vt (Îlv) A ~ (un) vis A visa. 90 vt (Fig; îal) A năzui spre ceva. 91 vt (Îlv) A nu ~ moarte A fi nemuritor. 92 vt (Îlv) A nu ~ număr A fi nenumărat. 93 vt (Îlv) A (nu) ~ nădejde A (nu mai) spera. 94 vt (Îlv) A ~ mare laudă A fi lăudat. 95 vt (Îlv) A ~ iertare A fi iertat. 96 vt (Îlv) A (nu) ~ scăpare A (nu) scăpa. 97 vt A primi (ceva) de la cineva. 98 vt A câștiga ceva. 99 vt A obține ceva. 100 vt A fi părtaș la ceva. 101 vt A se folosi de serviciile cuiva. 102 vt A dispune de ceva. 103 vt A fi alcătuit din... 104 vt A fi înzestrat cu... 105 vt A fi prevăzut cu... 106 vt A conține. 107 vt A cuprinde. 108 vt (Urmat de o unitate de măsură de lungime, greutate etc.) A fi de o anumită dimensiune. 109 vt (Îe) A ~... ani A fi în vârstă de... ani. 110 vt (Îe) A ~ ocazia (sau, înv, prilejul) A i se da posibilitatea. 111 vt (Îe) A ~ milă A stârni mila cuiva. 112 vt (Îae) A simți milă pentru cineva. 113 vt (Îe) A (nu) ~ odihnă A fi mereu activ. 114 vt (Îae; fig) A fi neliniștit. 115 vt (Îe) A ~ semne (sau presimțiri) A presimți ceva. 116 vt (D. o marfa; îe) A ~ căutare A fi cerut de clienți. 117 vt (Îe) A ~ trecere A fi cunoscut și respectat. 118 vt (Îae) A fi apreciat de superiorii săi. 119 vt (Îe) A ~ folos (sau câștig ori, înv, dobândă) A profita. 120 vt (Îe) Atâta bine (sau folos ori câștig) să am! Formulă prin care se garantează adevărul celor exprimate. 121 vt (Fam) A înșela pe cineva. 122 vt (Fam) A profita de cineva. 123 vt (Îe) A nu ~ chip să... A nu reuși să... 124 vt (Îe) A ~ parte (de ceva) A fi predestinat să... 125 vt (Îe) A ~ voie (sau permisiunea) să... A-i fi permis să... 126 vt A fi înzestrat cu o anumită însușire sau capacitate de a îndeplini ceva. 127 vt (Îe) A ~ gură rea A prevesti evenimente rele care se împlinesc. 128 vt (Îe) A ~ nas A avea miros fin. 129 vt (Îae) A fi (prea) îndrăzneț. 130 vt (Îe) A (nu) ~ obraz A fi nerușinat. 131 vt (Îe) A ~ ochi A vedea bine. 132 vt (Îae) A distinge esențialul. 133 vt (Îe) A ~ inimă A fi curajos. 134 vt (Îae) A fi milos. 135 vt (Îe) A ~ curaj (sau îndrăzneală) A fi curajos. 136 vt (Îe) A ~ putere A fi puternic. 137 vt (Îe) A ~ bunătate A fi bun. 138 vt (Îe) A ~ răutate A fi rău. 139 vt (Îe) A ~ darul să... A fi înzestrat cu puterea de a... 140 vt (Îe) A ~ dar (sau talent) A fi talentat. 141 vt A ~ haz A provoca râsul. 142 vt (Îe) A ~ cap (sau minte) A fi deștept. 143 vt (Îe) A ~ ținere-de-minte (sau memorie) A putea să-și amintească multe lucruri. 144 vt (Îe) A ~ noroc (sau șansă) A fi favorizat de întâmplări. 145 vt (Îe) A ~ socoteală (sau, înv, rânduială) A se desfășura potrivit unei ordini și rațiuni. 146 vt (Îe) A ~ gură (mare) A fi certăreț. 147 vt (Îe) A ~ (h)arțag A fi certăreț. 148 vt (Îe) A ~ (a)plecare (sau plecăciune) A avea înclinație spre... 149 vt (Îe) A ~ obicei (sau deprindere) A obișnui să... 150 vt (D. cai; îe) A ~ nărav A fi nărăvaș. 151 vt (D. oameni; îe) A avea un viciu. 152 vt (D. oameni; îe) A ~ beteșug A fi infirm. 153 vt (Îe) A ~ aerul A părea. 154 vt (Îe) A ~ pe vino-ncoace A fi atractiv. 155 vt A fi cuprins de o senzație. 156 vt A fi cuprins de un sentiment. 157 vt (Îe) A~ bucurie A se bucura. 158 vt (Îe) A ~ dor A-i fi dor. 159 vt (Îe) A ~ teamă (sau groază) A se înspăimânta. 160 vt (Îe) A ~ nevoie (sau, înv, lipsă ori trebuință) de... A-i fi necesar ceva. 161 vt A suferi de o boală. 162 vt (Îvp; îe) A ~ peri răi A avea o boală de ochi provocată de genele prea lungi, care irită globul ocular. 163 vt (Îe) A ~ un of A fi necăjit. 164 vt (Îe) A ~ pe dracul A avea un rău inexplicabil. 165 vt (Îae) A nu avea nimic. 166 vt (Îae) A fi foarte rău. 167 vt (Îe) A nu ~ nici pe dracul A fi sănătos. 168 vt (Îae) A nu avea nimic. 169 vt (Îe) N-are nimic! Nu are nici o importanță. 170 vt (Îae) Nu s-a întâmplat nici un rău. 171 vt (Îe) A nu ~ somn A nu putea dormi. 172 vt (Îe) A ~ orbul-găinilor A nu vedea lucruri evidente. 173 vt (Îe) A ~ dureri de cap A-l durea capul. 174 vt (Fig; îae) A fi îngrijorat pentru ceva. 175 vt (Îe) A ~ friguri A suferi de malarie. 176 vt (Fig; îae) A fi foarte nerăbdător și emoționat. 177 vt (Îe) A ~ iubire A iubi. 178 vt (Îe) A ~ ciudă (sau, înv, mânie) (pe cineva) A urî pe cineva. 179 vt (Jur; înv; îe) A ~ pâră (cu cineva) A fi în proces cu cineva. 180 vt (Îe) A ~ ceva (de împărțit) cu cineva A antipatiza pe cineva. 181 vi (Îe) A ~ de furcă cu cineva A avea dificultăți. 182 vt (Îae) A avea mult de luptat împotriva cuiva. 183 vi (Îe) A ~ de gând A se gândi. 184 vi A ~ de grijă A fi atent la ceva. 185 vi (Îe) A ~ de fală A se mândri cu ceva. 186 vi (Îe) A ~ în dragoste A iubi. 187 vi (Îe) A ~ de știre A ști. 188 vr (Înv; fig) A fi propriul său stăpân. 189 vr (Înv) A fi astfel. 190 vr (Înv) A se simți. 191 vt (Înv; urmat de un infinitiv) A fi menit să... 192 vt (Înv; urmat de un infinitiv, conjunctiv sau supin) A voi să... 193 vt (Înv; urmat de un infinitiv, conjunctiv sau supin) A trebui să... 194 vt (Înv; urmat de un infinitiv) Exprimă o acțiune desfășurată în viitor. 195 vt (Înv; urmat de un infinitiv, conjunctiv sau supin) A putea. 196 vi (Îe) A ~ de-a face cu... A avea ceva comun cu... 197 vt (Îae) A intra în relații cu... 198 vt (Îe) N-are a face Nu se potrivește. 199 vt (Îae) Nu are nimic comun cu... 200 vt (Înv; urmat de un verb la conjunctiv prezent) A fi destinat să... 201 vt (Înv; urmat de un verb la conjunctiv prezent) A avea scopul de a... 202 vt (Înv; urmat de un verb la conjunctiv prezent) Exprimă imperativul. 203 vt (Urmat de un verb la supin) A-i rămâne să îndeplinească. 204 vt (Urmat de un verb la supin) A ști. 205 vt (Urmat de un verb la supin) A găsi o soluție pentru a... 206 vt (Îe) A nu (mai) ~ ce zice A nu (mai) ști. 207 vt (Îae) A rămâne fără replică. 208 vt (Îe) A nu (mai) ~ ce face A nu (mai) putea... 209 vt (Îe) A nu ~ pentru ce (sau de ce) A nu avea nici un motiv. 210 vt (Îe) A nu ~ când A nu mai avea timpul necesar să... 211 vt (Îe) Ce ai? Ce simți? 212 vt (Îae) De ce te împotrivești? 213 vt (Îae) Ce-ți pasă? 214 vt (Îe; impersonal) N-are cum Nu este posibil. 215 vt (Îae) Nu există modalitatea de a... 216 vt (Îe) N-are cine să... Nu există cineva care să... 217 vt (Îe) A nu ~ unde A nu exista spațiu disponibil. 218 vi (Îe) N-are decât să... și... E suficient să... pentru a... 219 vi (Îe) N-ai ~ decât! Ești liber să... 220 vt (Îae) Încearcă numai, dacă îndrăznești! 221 vt (Îae) Nu-mi pasă. 222 va Servește la formarea indicativului perfect compus. 223 va Servește la formarea modului condițional optativ. 224 va (Reg) Servește la formarea unui indicativ mai mult ca perfect compus. 225 va Intră în componența imperfectului perifrastic indicativ. 226 va Intră în componența mai mult ca perfectului perifrastic indicativ. 227 va Servește, împreună cu prezentul conjunctivului, la formarea viitorului popular.

rupe [At: PSALT. 86 / V: (îrg) rumpe (Pfs: 3 și rumse; Par: rumt) / Pzi: rup / Pfs: rupse / Par: rupt / E: ml rumpere] 1-2 vrt(a) A distruge continuitatea unui material (trăgându-l sau întinzându-l în direcții opuse) Si: a frânge (1-2). 3 vt (Îe) A (-și) ~ lanțul (sclaviei sau de robie) A se elibera din robie Si: a (se) descătușa (3-4), a (se) dezrobi (1-2). 4 vt (Pex; îae) A (se) elibera dintr-o constrângere. 5 vt (Îe) A ~ cuiva inima (sau sufletul) A-i provoca cuiva multă milă, durere, deznădejde. 6 vt (Pex; îae) A provoca o emoție puternică. 7 vi (îe) A i se ~ (cuiva) inima (sau sufletul, reg, rărunchii etc.) (de milă, de durere, de jale etc.) A-i fi cuiva milă. 8 vr (Îae) A simți o deznădejde sau o mare durere sufletească. 9 vr (Pex; îae) A simți o emoție puternică. 10-11 vtr (D. părți ale corpului) A (se) fractura (3-4). 12 vt (Îe) A-și ~ gâtul (sau grumajii) A muri. 13 vt (Îae) A-și pierde averea, situația. 14 vt (Îae; pex) A o păți. 15-16 vtr (Îe) A-și ~ mâinile A-și frânge (14) mâinile. 17 vr (Fig) A se îndoi de la mijloc Si: a se apleca. 18-19 vtr (D. oameni; șîe A se ~ în coș) A (se) epuiza (8-9). 20 vr (Înv; fig) A se întrista. 21 vt A desface în două (deschizând drum de trecere). 22 vt (Îe) A ~ frontul (sau tabăra) A străpunge linia de apărare a inamicului. 23 vt (Îrg) A ~ țelina (sau țelinile) A desțeleni (1). 24 vt (D. o moșie, un teren) A împărți. 25 vt (C. i. suprafețe) A întrerupe (producând goluri) 26 vt (La jocul de cărți) A tăia. 27-28 vtr A distruge prin sfărâmare, spargere, lovire etc. Si: a sfărâma, a strica. 29 vt (Mun; îe) A ~ căruța A da de belea. 30-31 vtr (D. pământ, maluri etc.) A surpa. 32-33 vtr (D. părți ale corpului, pex, oameni) A zdrobi. 34 vt (Îe) A ~ pe cineva în coș A bate zdravăn. 35 vr (Fig; d. oameni) A se ruina (6). 36 vr (D. nori) A da o ploaie torențială. 37 vt (Reg) A zdrobi. 38 vt (Reg) A frânge părțile lemnoase ale tulpinilor de cânepă sau de in topite, pentru a se putea melița mai bine. 39-40 vtr A întrerupe. 41 vt (Olt; îe) A ~ cazanul A desface capacul cazanului de țuică pentru a opri distilarea. 42 vi (Îe) A(o)~ cu ceva (sau cu cineva) A pune capăt unui obicei, unui sistem, unei atitudini sau legături. 43 vt (C.i. tratate, legi etc.) A abroga. 44 vt (C.i. tratate, legi etc.) A încălca. 45 vt (Trs; Mol) A înțărca vițelul sau mieii. 46-47 vtr A (se) distruge un obiect de îmbrăcăminte, de încălțăminte etc. prin întrebuințare Si: a roade (15-16), a uza. 48 vt (Îe) A ~ cartea A învăța mult (pentru a ști pe de rost). 49 vt A sfâșia un lucru. 50 vt A smulge o parte dintr-un obiect. 51 vi (Reg; îe) A-și ~ din ochi (sau din suflet, din inimă) A da ceva cu mare greutate (de nevoie). 52-53 vtr (Îe) A (se) ~ tușea A expectora (1). 54-55 vtr A-l ~ (sau a se ~) la foaie (sau în jos, la coș etc.) A avea diaree. 56 vt (Rar) A fărâmița (1). 57 vt(a) (S.i. un animal) A sfâșia. 58 (Îe) A-l ~ foamea (pe cineva) A-i fi foarte foame. 59 vt A desprinde o parte din ceva (pentru a și-o însuși). 60 vt(a) (îe) A (-și) ~ (ceva) de la gură A se lipsi de strictul necesar pentru altcineva. 61 vt A obține (cu greu) o sumă de bani. 62 vt (Înv) A jefui. 63-64 vtr A smulge din locul unde este fixat. 65 vt (Îe) A-i ~ (cuiva) urechile A pedepsi, trăgând (tare) de urechi. 66 vt (Îae) A bate zdravăn. 67 vt (Îe) Cât ai ~ un (fir de) păr din cap Gata-gata să se întâmple. 68 vt (C. i. flori, frunze, fructe etc.) A culege (1). 69-70 vrt A (se) desprinde (cu oarecare efort) de lângă cineva sau ceva depărtând(u-se) Si: a (se) desface (29), a (se) despărți (28), a (se) desprinde (18) a (se) separa. 71-72 vrt (De obicei dp „din”) A se desface dintr-un tot Si: a (se) desface (7), a (se) desprinde (5), a (se) detașa (1), a (se) izola. 73 vt (Fig) A se îndepărta de... Si: a pierde legătura cu..., a se înstrăina. 74-75 vrt (D. grupuri, colectivități) A se desface în mai multe părți Si: a (se) împrăștia, a (se) răsfira, a (se) risipi (13-14), a (se) răzleți. 76 vt (Îe) A (se) ~ rândurile A (se) strica ordinea unui șir aliniat. 77 vt(a) (Îpp; adesea urmat de verbe la infinitiv) A începe. 78 vt (îe) A o ~ la (ori de fugă (ori la goană, la sănătoasa, la picior) sau (reg) a o ~ de-a fuga (sau, tranzitiv) a ~ fuga A o lua la fugă. 79 vi (Mun; îe) A o ~ din loc A începe o acțiune. 80 vi (Mun; îae) A fugi (1). 81 vi (Îe) A o ~ de plâns A se porni pe plâns. 82 vi (Îae) A plânge în hohote. 83 vi (Reg) A spune. 84 vt (Cu complementul „vorba”, „limbă” sau tranzitiv, îe) A o ~ (pe sau în...)... A se exprima greu într-o limbă străină. 85 vt (Îvr) A da la iveală Si: (înv) a râgăi. 86 vt (Îvr) A face să izbucnească. 87-88 vir (Îrg; d. ape) A se revărsa (1). 89 vt (Îrg; îe) A ~ prețul (sau prețurile, târgul, tocmeala etc.) A cădea de acord asupra prețului. 90 vt (Înv; îe) A ~ sfat (sau sfatul) A lua o hotărâre în urma unor discuții Si: a decide (1), se înțelege, a hotărî (6). 91 vt (Îrg; îe) A – judecata (sau legea A da o sentință.

pomană sf [At: PSALT. HUR. 84^v/1 / V: (îrg) ~meană / Pl: ~meni, (îvp) ~mene / E: pvb pomeni] 1 (Îrg) Pomenire (1). 2 (Îrg) Comemorare Vz prăznuire. 3 (Reg; îlav) Nici ~ Nici urmă de... Si: deloc. 4 (Îvr; ccr) Lucru făcut spre aducere-aminte. 5 (Înv; ccr) Mențiune (1). 6 (Îrg) Obicei moștenit din moși-strămoși Si: datină, tradiție. 7 (Îlav) Din ~ De demult. 8 (Pop) Slujbă religioasă făcută pentru pomenirea celor morți Si: parastas (1), (înv) panahidă. 9 Masă care se face după o înmormântare sau, mai rar, după un parastas (1) când se dăruiesc săracilor diverse obiecte care au aparținut celui decedat Si: praznic, (îrg) prinos, (reg) comând, comândare, prânz. 10 (Pex; ccr) Ceea ce se dăruiește săracilor la o pomană (9). 11 (Reg; îs) ~na porcului Masă care se face la țară după tăierea porcului pentru sărbătorile de iarnă, când se mănâncă preparate din carnea lui. 12 (Reg; îe) A ridica o ~ A organiza masa și ceremonialul împărțirii bucatelor și a obiectelor pentru sufletul unui mort. 13 (Reg; îe) Mânca-ți-aș la ~ Se spune când dorești moartea cuiva. 14-15 (Reg, îla) Lung (sau mare) cât ~a (sau o ~) țigănească Foarte lung (în timp sau) spațiu. 16 (Reg; îe) Nu mai e (sau s-a dus) ~na aia sau ~na lui Buică Se spune când s-a schimbat o situație favorabilă cu una nefavorabilă. 17 (Reg: îlav) Ca la ~ În număr foarte mare. 18 (Reg; îe) A da (pe cineva) dracului de ~ A renunța la cineva. 19 (Reg; îs) ~ fără lumânare (sau ~na lui Buică) Chilipir. 20 (Reg; îe) Unde e (sau unde dă Dumnezeu) ~na aia Se zice când este vorba de o afacere rentabilă, un câștig, un chilipir, un noroc. 21 (Reg; îe) Nu te mai întâlnești cu ~na asta Se zice când cineva a scăpat sau este pe punctul de a scăpa o ocazie favorabilă. 22 (Îrg) Colac care se împarte celor săraci la înmormântări, parastase etc. 23 Dar făcut cuiva și servind, după credința creștină, la iertarea păcatelor, la mântuirea sufletului etc. Vz cadou. 24-25 (Îljv) De ~ (În mod) gratuit. 26-27 (Îal) (Care este) la un preț foarte scăzut. 28-29 (Îal) (În mod) inutil. 30-31 (Îal) (Care este) pe nedrept. 32 (Îe) A da (cuiva) (de) ~ A face cuiva o milostenie pentru iertarea păcatelor, mântuirea sufletului, ca act caritabil etc. Si: (rar) a pomănui. 33 (Reg; irn; îe) A dat prea mult de ~ Se zice când unui om bătrân sau zgârcit îi tremură mâinile. 34 (Pfm; îe) A trăi din ~na (cuiva) A trăi din mila cuiva. 35 (Pfm; îe) A-și face (milă și) ~ sau a-și face o ~ (cu cineva) A face cuiva un bine. 36 (Îe) A cere de ~ A solicita cu umilință ajutorul material sau mila cuiva. 37 (Îae) A cerși. 38 (Reg; îe) A mânca cuiva pomeana A omorî pe cineva. 39 (Îe) A umbla după ~ A umbla după avantaje materiale nemeritate. 40 (Fam) Ocazie binevenită, rară, foarte avantajoasă sub aspect material Si: chilipir. corectat(ă)

sfâșia [At: MOXA, ap. GCR I, 60/16 / P: ~și-a / V: (îvr) ~ii (Pzi: sfâșiesc) / Pzi: sfâșii, (înv) ~iez / E: ml exfasciare] 1 vt (Mai ales d. animale sălbatice și d. câini; c. i. ființe; prc; părți ale corpului lor) A desface în bucăți în mod dezordonat, cu brutalitate (prin smulgere, mușcare etc.) Si: a sfârtica (1), (îvp) a sparge. 2 vt (Pgn; c. i. ființe, părți ale corpului acestora) A maltrata. 3 vt (Pex; mai ales d. animale sălbatice și d. câini; c. i. ființe; prc; părți ale corpului lor) A omorî prin sfâșiere (1). 4 vt (Mai ales d. animale sălbatice și d. câini; c. i. cadavre) A mânca rupând cu dinții, cu ciocul Si: a devora. 5 vt (Îvr) A provoca leziuni. 6 vt (Rar; d. substanțe chimice) A provoca arsuri, răni etc. 7 vt (Rar; d. oameni, c. i. alimente) A mușca. 8 vt (C. i. obiecte de îmbrăcăminte, țesături, hârtii etc.) A transforma în fâșii (prin smulgere) Si: a rupe, a sfârtica (3), a spinteca. 9 vt (Pex; c. i. obiecte de îmbrăcăminte, țesături, hârtii etc.) A distruge prin îmbucățire, tăiere etc. Si: a rupe, a sfârtica (4), a spinteca (12). 10 vt (Prc; c. i. obiecte de îmbrăcăminte, de încălțăminte etc.) A distruge prin întrebuințare Si: a găuri, a rupe, a sparge, a uza, a zdrențui. 11 vt (Fig; c. i. state, popoare, colectivități etc.) A distruge unitatea politică, economică, morală, forța etc. (prin dezbinări, lupte etc.). 12-13 vtr (Fig; d. oameni, popoare) A (se) dușmăni (1-2). 14-15 vtr (Fig; d. oameni) A (se) chinui (1, 10). 16 vt (Fig; d. oameni, popoare) A asupri (1). 17 vt (Fig; c. i. oameni) A produce multă tristețe, deznădejde, disperare Si: a întrista, a mâhni. 18-19 vtr (Îe) A (i se) ~ (cuiva) inima (sau sufletul, înv, rărunchii etc.) A-i fi cuiva milă de cineva sau de ceva. 20-21 vtr (Îae) A produce sau a simți o mare deznădejde, o durere sufletească adâncă. 22-23 vtr (Pex; îae) A produce sau a simți o emoție puternică. 24 vt (Fig) A ataca verbal cu răutate Si: a defăima, a bârfi, a calomnia. 25 vr (Reg; d. vite) A cădea într-o prăpastie.

MÍLĂ¹ s. f. I. 1. (Adesea în legătură cu verbe ca „a avea”, „a simți”, sau „a i se face”, „a-i fi” etc.) Sentiment de înțelegere și compasiune față de suferința sau nenorocirea cuiva; (învechit) milosîrdie (1), milostivnicie (1), (învechit și popular) milostenie (I I). Că mesereare (m i l o s t e c, C², milă H, D) și deadevăru iubi Domnul. PSALT. 174, cf. 211. Și-i fu milă d-insul. CORESI, EV. 21. De vecinii lui iaste-i milă și-i miluiaște. id. ib. 40, cf. 226, 345. Mie mi-i milă de voi (cca 1618). GCR I, 52/24. Ți se facă milă de mine și mă iartă (a. 1642). id. ib. 95/38. I să făcu milă d-insă și dzise ei: nu plînge ! VARLAAM, C. 270, cf. 299. Să i se facă milă de sterpiea ei. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 138^v/10. I să feace de dînsa milă și dureare. id. ib. 152^r/23. Nu i să mai făcea milă de creștini, MINEIUL (1 776), 40^r1/17. Ritorul poate. . . să tragă pre ascultătoriu la orice voiaște, la războiu sau la pace, la mînie sau la milă. MOLNAR, RET. 12/20. Cum nu i-au fost milă de bietul dobitoc? DRĂGHICI, R. 65/28, cf. 17/34. Îi fu milă de tine și îți întoarsă mâhnirea în bucurie. GORJAN, H. I, 6/24. Mila, din sufletul tău pornită. CONACHI, P. 101. El prevede, simte milă și pe alții miluiește. id. ib. 288, cf. 291. Suferința îndelungată împietrește inima omului și ucide mila și o smulge dintr-însa. RUSSO, S. 131. Ți-e milă de mine. NEGRUZZI, S. I, 52. Mă apuc-o milă Cînd privesc la ea. ALECSANDRI, T. I, 209. Nu cunoști pe lume nici mila, nici iubirea, id. ib. 437. Mult ești frumos și mi-e milă de tine. EMINESCU, N. 13. Făcîndu-i-se milă de această nenorocită și struncinată ființă, a strigat. CREANGĂ, P. 92. Harap Alb văzîndu-le așa, i se face milă de dînsele. id. ib. 238, cf. 286. I se făcu milă de soru-sa, și lăsă cățeii ca să-i ție de urît. ISPIRESCU, L. 338, cf. 123, 140, 300, 309, 341, id. U. 12, 20, cf. DELAVRANCEA, O. II, 46. Fata o iubea și-i era milă de frica ei. REBREANU, R. II 121. Mi s-a făcut milă de el și mi-am schimbat vorba și înfățișarea. GALACTION, O. 88. Acum de toată lumea și de tine-ți este milă. BENIUC, V. 139. Și ea cînd auzea, Milă i se făcea, MARIAN, V. 188. I se făcu milă de ea, că se ruga de plîngea pămîntul de plînsul ei. STĂNCESCU, B. 189, cf. 246. Uncheașul, plin de milă pentru copii, răspunse. ȘEZ. I, 161. Cum m-o văzut, Milă i s-o făcut. MAT FOLK. 1540, cf. ALR I 1 559, ALR II 3458. Milă mi-i de tine, dar de mine mi se rupe inima, sau milă mi-e de haina lui, dar de cămașa mea și mai tare. PAMFILE, j. III, 91, cf. ZANNE, P. III, 179. (Rar ia pl.) Au rămas numai bătrînii să-și numere zilele. Te apucă milele, Lacrimile și mînia. ARGHEZI, C. O. 191. ◊ (În invocații, în legătură cu verbele „a-i fi”, „a avea” sau, rar, „a-i face”, la imperativ) Fie-ți milă de mine, Doamne! N. TEST. (1648), 20^r/34. Să n-aibi milă ! ODOBESCU, S. I, 63. Fie-ți milă de două suflete nevinovate, care se chinuiesc de patru ani. CREANGĂ, P. 100. Fată frumoasă și harnică, fie-ți milă de mine și mă grijește. id. ib. 286. Fie-ți milă, femeie, de acești copii. ȘEZ. I, 259. Doamne, fă-ți milă de acești mititei nevinovați, ib. ◊ L o c. a d j. și a d v. Fără (de) milă = crud, nemilos, neîndurător. Fără de milă să se junghe cu cuțitul. CORESI, EV. 33. Giudecată fără milă va fi. N. TEST. (1648), 177^v/6. Și-i voi călca-n țărnî. . . fără milă. DOSOFTEI, PS. 55/6. Un om. . . crud și fără milă. DRĂGHICI, R. 66/8. Sînt de toți ai mei uitată Și de rude fără milă în pustiuri lepădată. ALECSANDRI, P. I, 15. Și cine știe dacă n-ai fost odată zînă, Dar zeii – fără milă – te-au alungat. DENSUSIANU, L. A. 105. Exploatînd fără milă oamenii și bogățiile țărilor coloniale, imperialiștii realizează cîștiguri fabuloase. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 11, 54. ◊ L o c. a d v. De milă sau de mila cuiva = dintr-un sentiment de compătimire (față de cineva). Eu o iubesc acum mai mult de milă. NEGRUZZI, S. I, 47. Grăbit poporul cruci făcea De mila ei. COȘBUC, B. 154. Au venit la dînsa o mulțime de vulturi, numai de mila ei. SBIERA, P. 212. (în context figurat) Doru-mi plînge și suspină Și frunzele cad de milă. JARNIK-BÎRSEANU, D. 184. ◊ L o c. c o n j. De milă să nu. . . = cu grijă ca nu cumva să . . . Nu cuteza să calce . . . pe velințele cele de mare preț. . . de milă să nu le strice frumusețea. ISPIRESCU., L. 38. ◊ E x p r. De silă, de milă sau de milă, de silă = fiind obligat sau nevoit să. . .; de voie, de nevoie, vrînd-nevrînd. De silă, de milă fu nevoit a mai aștepta. ISPIRESCU, L. 82. Fără milă de păcat = a) fără scrupul, lipsit de conștiință. Fără milă de păcat, M-ai iubit și m-ai lăsat. MAT. FOLK. 1337; fără teama de a greși. Am putea zice, fără milă de păcat, că era cel mai bun meșter între megiași. ispirescu, ap. tdrg. (A îi) vrednic de milă = (a fi) demn de compătimire; (a se afla) într-o stare jalnică. Cf. costinescu, ddrf. Mai mare mila = a) se spune cînd cineva se află într-o stare jalnică, demnă de compătimit;(cu valoare de superlativ) foarte tare (sau mult, dureros etc.). Plângea mai mare mila. coșbuc, b. 121. A-i plînge (cuiva) de milă = a fi cuprins de părere de rău (pentru suferința cuiva), a suferi foarte mult (de situația grea în care se afíă cineva), a compătimi (pe cineva); O ia la bătaie, de-ți venea să-i plîngi de milă! creangă, P. 69. Moartea atunci, neavînd încotro, se băgă în turbincă și acuși icnește, acuși suspină, de-ți venea să-i plângi de milă. id. ib. 312. Am să te bat, pînă ți-om plînge de milă. PAMFILE, J. III, 91. cf, com. din PIATRA NEAMȚ. ♦ Părere de rău, regret. Vede puica adormită, S-o deștepte-i vine milă. ALECSANDRI, P. P. 51. Dar mi-i milă de obraz, Că rămîne fript și ars. JARNIK-BÎRSEANU, D. 151. ♦ (Complementul indică un obiect) Dorință de a cruța, teamă de a nu strica. Cine nu cruță paraua, nici de galbeni nu i-e milă, se zice despre omul risipitor. Cf. PANN, ap. DDRF. Î-i milă ca țiganului de pilă, se spune despre cel care nu cruță pe nimeni. Cf. ȘEZ. IX, 148, PAMFILE, J. III, 91, ZANNE, P. I, 613. 2. (Popular) Stare tristă, jalnică, vrednică de plîns a cuiva. Înduioșat de mila bietelor paseri. CREANGĂ, P. 246. Se făcu un rîs de mila lor în toată nunta. ISPIRESCU, L. 40. (F i g.) Cel bogat e surd la plînsul milei și nenorocirii. DEMETRESCU, O. 38. ♦ Tristețe, jale, durere. Ochii tăi sînt plini de milă. EMINESCU, O. I, 210. ◊ F i g. A răspuns femeia, ridicînd spre noi mila ochilor ei castanii. SADOVEANU, N. F. 63. ◊ L o c. a d v. Cu milă = jalnic, dureros. Sună petricica-n gîrlă, Puica mea plînge cu milă. TEODORESCU, P. P. 325. Frunză verde sălcioară, Trage-o cătană să moară, Ș-așa trage de cu milă, Că moare-n țeară străină. JARNIK-BÎRSEANU, D. 319. 3. Bunăvoință, bunătate, blîndețe, înțelegere, îngăduință, Îndurare, cruțare; (învechit și popular) milostenie (I 1). V. d r a g o s t e, i u b i r e. Pașteți. , . turmă lu D[um]n[e]dz[e]u, cercetîndu-o nu cu nevoie. . . ce cu milă (b u c u r o ș i N. TEST. 1648, c u b u n ă v o i e BIBLIA 1688). COD. VOR. 162/25. Cu blînd și cu milă caută Dumnezeu spr-însul. CORESI, EV. 33. Adeverindu-le turcii milă dacă se vor închina. NECULCE, 44, cf. ANON. CAR. Multă milă. . . au răvărsat-o dumnealui asupra mea (a. 1704). URICARIUL, XI, 269. Pe vodă, pe feciorul lui, și pe 5 boieri i-au dus la sultanul, carele cu milă i-au primit. ȘINCAI, HR. III, 209/5. Ah! cînd cineva iubește, cu ce milă și-ndurare Uită, iartă. CONACHI, P. 80, cf. 81, 276. A mai fost și mila părințească la mijloc. CREANGĂ, P. 286. O zînă-naltă, subțirică și drăgălașe. . . , uitîndu-se cu milă la dînsul, zise: – Bine ai venit, Făt-Frumos ! ISPIRESCU, L. 7, cf. 15. A trebuit să ne plecăm la mila lui, – și el ne-a chemat la dreptate domnească. SADOVEANU, O. V, 623, cf. IV, .250, X, 216. Nici o milă față de chiaburi I strigă moale Vasile, și se așeză pe scaun. V. ROM. mai 1953, 123, Mila de la străin E ca umbra de la spin. JARNIK-BÎRSEANU, D. 179, cf. 320. Mila de la părinți Anevoie-o s-o mai uiți. TEODORESCU, P. P. 270, cf. ȘEZ. I, 79, ZANNE, P. IX, 239. ◊ E x p r. A da cu milă (în cineva) = a lovi pe cineva în așa fel încît să nu-l doară prea tare. A (nu) avea milă (undeva) = a (nu) găsi bunăvoință, înțelegere (din partea cuiva). Străinu-s ca pasărea, N-am milă nicăirea. . . Străinu-s ca puiu de cuc,. Milă n-am unde mă duc. JARNIK-BÎRSEANU, D. 207. ♦ (Învechit și popular) care acordă sprijin, sprijinitor, ocrotitor. Că Dumnedzâu sprejenitoriul mieu ești tu, D[u]mn[e]dzeu mieu și mila mea. PSALT. HUR. 49^v/19. Traiul între ai ei era din cale afară de greu, dar nu avea ce să facă și primi cum putu mila tuturor. CAMIL PETRESCU, O. II, 100. Cobori, Doamne, pe pămînt De vezi moartea ce-a făcut. . . Și-a venit pîn-la fereastră Și ne-a luat mila noastră. MARIAN, Î. 120. Scoală, tată, mila noastră, Mila noastră, grija noastră, id. ib. 509. ◊ (Învechit, construit cu prep. „în” sau „supt”) Și l-au luat iară în dragoste și în milă și l-au pus iar sfetnic. NECULCE, L. 28. Iar copiii lui au rămas suptu mila împărătească, aflîndu-să în slujbe împărătești, id. ib. 296. ◊ E x p r. (Învechit) A avea milă de . . . = a avea parte de . . . , v. p a r t e. Tu l-ai măritu-l pre-mpăratul, s-aibă Milă de izbîndă la vreame de treabă. DOSOFTEI, PS. 56/12. 4. (În concepțiile religioase) Bunăvoință (și ajutor) pe care Dumnezeu le acordă omului; har dumnezeiesc, grație divină, (învechit) milosîrdie (2), miloste, milostivnicie (2), (învechit, rar) milostivie, milosîrdenie, (învechit și popular) milostenie (I 2), (rar) milostivenie, (neobișnuit) milostivitate. Mîntuiaște-me dereptu mila ta. PSALT. 7. Audzi-me, Doamne, că dulce e meserearea (m i l a H, d, m i l o s t e a c, C²) ta. ib. 133. Mila Domnului nostru (cca 1569-1575). GCR I, 12/22. Ispoveduiți-vă Domnului, că e bun, că pînă în veac mila lui (a. 1579-1580). id. ib. 28/12. Dumnezeu . . . are amu mila lui izvor nesfîrșit, și milosîrdiia fără fund. CORESI, EV. 386, cf. 20. Cetitorilor, într-această sf[i]ntă carte milă, pace și sănătate de la Tatăl. N. TEST. (1648), ap. GCR I, 125/18. Carii îmblă după minciuni deșiarte de mila ta să părăsesc (a, 1651). GCR I, 156/17. La boala mea-m trimite mila sa cea multă. DOSOFTEI, PS. 23/20. Nu-ți uita mișeii de la a ta milă. id. ib. 34/5, cf. 35/3. Darul ce mi s-au dat den mila lui D[u]mn[e]dzeu. BIBLIA (1688), [prefață] 4/38. Dumnedzeu . . . îi va cerceta cu mila sa. NECULCE, L. 225. Dară Dumnedzeu cum s-a-ndura cu mila sa, va faci. id. ib. 340. Tu ești D[u]mnezăul milii și al îndurărilor și al iubirii de oameni (a. 1 702). GCR I, 346/9. Nu așteptam altă din mila cerească Decît a muri. ALECSANDRI, P. I, 41. Domnește cu pace cît mila Domnului va voi. ISPIRESCU, L. 30. ◊ E x p r. Unde (sau pe ce) pune (el) mîna, pune și Dumnezeu mila, se spune despre acela căruia îi merg toate bine, care are succes în tot ce întreprinde. Cel mai mare era harnic, grijuliu și chiabur, pentru că unde punea el mâna, punea și Dumnezeu mila. CREANGĂ, P. 37, cf. ISPIRESCU, L. 209, ȘEZ. II, 75. A lăsa (pe cineva) în mila Domnului = a lăsa (pe cineva) în voia soartei, a nu se mai interesa (de cineva), a lăsa în plata Domnului. Cei ce mai rămaseră se îmblînziră ca niște miei, și-și cerură iertare. Ercule îi lăsă în mila Domnului. ISPIRESCU, U. 57. (Familiar) Dumnezeu cu mila ! = (exclamație care exprimă resemnarea în fața unei situații grele) fie ce-o fi (mi-e indiferent) !, cum o da Dumnezeu ! Mila Domnului! = (exclamație care exprimă satisfacția sau adeziunea cuiva) slavă Domnului ! Mila Domnului! unde mănâncă doi, mai poate mânca și un al treilea. CREANGĂ, A. 143. Căci mila Domnului, „lac de-ar fi, broaște sînt destule”. id. p. 186. Mila Domnului, ne aflăm bine. TEODORESCU, P. P. 172, cf. ZANNE, P. VI, 552. Prin (sau din, cu) mila lui Dumnezeu (sau Domnului), formulă de introducere la scrierile vechi, acte administrative, scrisori etc. Cu mila lui Dumnezeu și cu ajutoriul fiiului. . . Eu Tordaș Mihaiu ales piscopul românilor în Ardeal. . . PALIA (1581), ap. GCR I, 37/11. Gkenadie cu mila lui Dumnezeu arhiepiscop și mitropolit a toată țara Ardealului (a. 1640). GCR I, 88/1. Eu Grigorie Ureachi care den mila lui Dumnezâu și al domnului meu am fost vornic mare. URECHE, ap. GCR I, 68/24. Din mila Domnului, mă aflu în toată întregimea sănătâței. FILIMON, O. I, 101, cf. pontbriant, d. 4 (Prin Olt., în e x p r. ) O milă de ploaie, se zice despre o ploaie căzută la timp. Peste noapte a slobozit Dumnezeu o milă de ploaie. CIAUȘANU, R. SCUT. 12, cf. id. V. 179. 5. (Învechit și regional) Umilință, smerenie, evlavie. Cu multă înfrângere și cu milă grăiia. CORESI, EV. 17. Toată firea omenească fi-va goală, și cu milă va sta înaintea județului, id. ib. Rosti o rugăciune plină de milă la icoane. ȘEZ. I, 61. 6. C o m p u s: (Bot.) mila-domnului = veninariță (Gratiola officinalis). Cf. BRANDZA, FL. 349, GRECESCU, FL. 434, BIANU, D. S. II. 1. (Învechit și popular, la pl., sau la sg. cu sens colectiv; adesea în legătură cu verbe ca „a da”, „a face”, „a cere”, „a primi”) Ajutor care se dă cuiva, binefacere care se face cuiva; (concretizat) ceea ce se dă cuiva drept ajutor; pomană, (învechit) miluire, (învechit și popular) milostenie (II 1); p. ext. ajutor (bănesc), binefacere. Nu fac milă deaproapelui său. VARLAAM, C. 308. Și era drag a face milă la săraci. DOSOFTEI, V. S. septembrie 22^v/19. Se cade să ieie dascălii plata lor, și ucenicii milele lor (a. 1775). URICARIUL, I, 77. Trimite noao milele tale ceale bogate. MINEIUL (1 776), 155^v1/18. Lei 1200. . . să se dea mile cum în jos să arată (a. 1805). URICARIUL, XI, 330. Să primiți din vistieria domniei mele. . . cîte 20 pungi de bani milă domnească. DIONISIE, ap. TDRG. Milele sau penziile săracilor sînt o simțitoare sumă pentru finanțul Engliterii. AR (1829), 63²/41. Ca dintr-un izvor nesfîrșit milele curgînd (cca 1770). ARHIVA R. I, 67/10. Dacă Lumînărică ar fi strîns toți banii cîți a împărțit mile. . . ar fi fost bogat. NEGRUZZI, S. I, 253. Și-am fost la babe și la vraci Și-am dat și milă la săraci. COȘBUC, P. I, 240. Voi merge, pașă, să cerșesc, Dar mila voastră, n-o primesc. id. ib. 114. În 1756, episcopul Petru Aron permitea să se adune mile. IORGA, L. II, 158. Bătrîna, nemaiavînd încătrău pentru cele d-ale traiului, își trimise copilul chiar la împăratul, ca să ceară ceva milă de la dînsul. BOTA, P. 42, cf. ALR I 1559/278, ALR II 3 206/334. ◊ E x p r. A cere milă = a cerși. Vezi pe acești eroi fără mînă întinzînd pe ceialaltă să ceară milă de la aceia pe cari au apărat. MARCOVICI, C. 22/16. Măi sărace, sărăcilă, De cînd îmbli cerând milă, Văzut-ai în calea ta Vreun cal bun ca Vînăta? ALECSANDRI, P. P. 130. Și s-a pus Mărcuț în sită, Să ceară mereu la milă. JARNIK-BÎRSEANU, D. 486, cf. POLIZU. (Învechit) A(-și) face milă (de... sau cu. . . ) = a ajuta (pe cineva) din punct de vedere material, a-i da o pomană. Derepce nu pomenise facă milă. PSALT. 236. Îi mulțămiră că făcu cu dînșii milă. MINEIUL (1776), 143^v2/ll. A făcut milă cu dînsul. MARCOVICI, D. 478/4, cf. ALR II 3458/386. ♦ (În trecut) Casa milei (sau milelor) v. c a s ă. Cutia milelor v. c u t i e. ♦ Contribuție la un fond de ajutorare. Merg oamenii la besearecâ să ducă acolo milă de în carele fac milostenie popilor. CORESI, ap. GCR 1, 25/19, cf. ALR II 3 206, 3 522. 2. (Învechit) Danie sau privilegiu acordat unei persoane sau unei instituții bisericești, mai ales unei mănăstiri. Și milui împăratul mănăstirea cu milă mare. FL. D. (1 680), 43^r/3. Făcut-au milă și întâritură la patriarhia Alecsandriei, de au închinat mănăstirea Hangul. NECULCE, L. 387. Sfînta mănăstire Hurezi din sud Vîlcea are mile dă ia vinâriciu în toți ani dintr-acest județ (a. 1770). IORGA, S. D. XIV, 92, cf. BOGDAN, C. M. 72. Mănăstirilor nu numai că le-au oprit mila vinericiului, ci încă au apucat pe mănăstiri de au plătit și vinericiu pe vinurile din viele mănăstirilor. DIONISIE, C. 192. Să aibă în orașul Craiovii milă dă dooă pivnițe și dooă scaune de carne (a. 1819). DOC. EC. 202. Lîngă care acest priveleghiu al fabricii, are acest metoh. . . și milă de vinărici (a. 1825). ib. 346. S-au dat la biserica sfîntului Ilie de la Hanul Colții, mila ce după vremi o are de la cumpărătorii vămilor (a. 1846). ib. 911, cf. 908. Și ceilalți toți... aveți să vă bucurați de mila domniei. SADOVEANU, O. V, 503. – Pl.: (rar, mai ales la II) mile. – Din v. sl. милъ.

AȘTEPTA (aștept) I. vb. tr. 1 A sta într’un loc pînă să sosească cineva, pînă să vie sau să se întîmple ceva: l-am așteptat de geaba două ceasuri; aștept trenul; aștepta cu nerăbdare rezultatul ¶ 2 A dori un lucru, a fi mereu cu gîndul la el, a crede că după oare-care timp se va îndeplini: niște zile mari ca acestea le așteaptă și el cu mare bucurie (CRG.) ¶ 3 A fi hotărît să i se întîmple cuiva ceva: nu știe ce-l așteaptă ¶ 4 A da răgaz cuiva: mai așteaptă-mă cu plata. II. vb. intr. 1 A sta într’un loc pînă să vadă pe cineva, să vorbească cu el, a lăsa cîtva timp pînă să se îndeplinească ceva: spune-i să aștepte afară ¶ 2 ~ la mila cuiva, a nădăjdui în mila cuiva. III. vb. refl. A crede, a-și închipui că un lucru se va îndeplini într’un anumit fel: mă așteptam să se poarte altfel cu mine [lat. *astectare < exspectare].

AVEA A avea (a)plecare (sau plecăciune) = A avea înclinație spre...: Familia Corbenilor era una din cele mai însemnate sub domnia acestui prinț, și soția marelui logofăt Corbeanu [...] avea acea aplecare la faceri de bine (GR. ALEXANDRESCU) A avea (ceva) la îndemână = A avea (ceva) în imediata sa apropiere. A se putea folosi ușor (de ceva): …a avea la îndemână cupeaua unui tren, roatele unei trăsuri sau picioarele unui cal înseamnă a merge șezând și a vedea numai ceea ce ți se dă, nu însă și tot ce ai voi. (CALISTRAT HOGAȘ) A avea (ceva) pe mână = A dispune de...: Avea pe mână toate facilitățile posibile și tot nu era mulțumit. Așa fiind, acestora nu li se poate da niciun suflet de creștin pe mână. (G. TOPÂRCEANU) A avea (de) gând sau a-i fi (cuiva) gândul să... = A avea intenția, a voi să...: Prin martie, Cănuță își vesti părinții că are de gând să se-nsoare. (I. A. BASSARABESCU) Făt-Frumos îi spuse ce avea de gând să facă. (P. ISPIRESCU) A avea (h)arțag = A fi certăreț: Că vor zice toți: „Să nu mergem să stăm să dvorim la cel domn, că deaca să îmbată, el își piiarde mintea și are arțag, ci ne va înfrunta și încă de nu ne va și piiarde”. (NEAGOE BASARAB) Femeia nu se lăsă; avea harțag; nu înțelegea de ce le trebuia crâșmă, când stăteau liniștiți în cerdacul bojdeucei și nu duceau lipsă de nimic. (EUGEN LOVINESCU) Omul avea arțag cu toată lumea. A avea (sau a prinde) orbul-găinilor = A nu vedea lucrurile clare, evidente: Ian ascultă, Iorgușorule, nu cumva ai prins orbul găinilor? (VASILE ALECSANDRI) PEPELEA: Ce să-i găsesc, că-i ai pe nas. ARVINTE: Oare?... Se vede că de mult ce-am strănutat... PEPELEA: Ai prins orbu găinilor... (IDEM) A avea (sau a simți) fluturi la (sau în) stomac (arg.) = A fi îndrăgostit: Chiar dacă nu o spun − probabil și pentru că ar părea ciudat după doar câteva întâlniri, bărbații se îndrăgostesc și ei și au „fluturi în stomac”, la fel ca femeile. (http://www.ele.ro/) A avea (sau a-și face treabă) cu cineva = a) A avea de rezolvat ceva cu cineva; a se ocupa de cineva: Du-te până acolo că are treabă cu tine! (MARIN PREDA) b) (reg.) A avea relații de dragoste cu cineva: Rușine mi-e și de iarbă, / Cu cine mi-am făcut treabă. (POP.) A avea (un) vis = A visa: Vis frumos avut-am noaptea. (MIHAI EMINESCU) A avea a face cu... = a) (d. persoane) A avea de lucru, de furcă (cu cineva); a trebui să suporte consecințele: Ai înșelat o femeie, dar ai a face acuma cu un bărbat. (I. L. CARAGIALE) b) (Despre lucruri) A avea legătură cu ceva: Ziarul radical vine însă cu vecinica minciună în gură: reprezentanții națiunii vor războiul. Spună mai bine dreptul și verde: reprezentanții orașelor, ș-atunci vom ști cu cine avem a face. (MIHAI EMINESCU) Acele învățături înalte n-au a face cu o bună și frumoasă educațiune. (I. L. CARAGIALE) A avea ac de cojocul cuiva = A ști cu ce arme să învingi pe cineva. A ști să înveți minte pe cineva: Într-un rând, crede cânele că i-a găsit ac de cojoc: să nu-i mai dea mâncare. (POP.) A avea academie (sau acioală, capital, cearșaf, jurnal, listă, patalama, salbă) (arg.) = A avea multe condamnări penale, a avea un cazier bogat: Nu bine a intrat în inchisoare și a început să se laude că el are academie multă... A avea aplecare spre… = A avea înclinație spre… Cu divizibilitatea actuală țăranul se simte legat de sforicica lui de pământ și nu are nici cea mai mică aplecare de a lua pământ de la stat. (MIHAI EMINESCU) Avea aplecare spre științele exacte. A avea bășini sau muci în cap (arg.) = a) A avea idei ciudate, extravagante: Cea mai fițoasă femeie din lume!! Are atâtea bășini în cap încât… te uimește, pe bune… (http://xmix.ro/) b) A fi extrem de încrezut. A avea belciug (arg.; d. femei) = A fi serioasă, a-și păstra bunul nume: Spre deosebire de celelalte din grupul lor, tipa avea belciug și era chiar frumoasă. A avea beteșug (d. oameni) = A fi infirm: […] deși era voinic [Pălăgieșu], spătos și doar la mers avea puțin beteșug, călcând prea în afară și aruncând picioarele din genunchi în jos, ca un cal împărătesc la paradă. (LIVIU REBREANU) A avea o jenă (arg.; irn.) = A invoca un pretext imaginar pentru a se eschiva de la îndeplinirea unei sarcini: La începutul mandatului, premierul nu avea nicio jenă să îmi scrie să-l rezolv pe Patriciu. (https://www.google.ro/) A avea bube-n cap (arg.) = A avea antecedente penale. A avea un trecut dubios: Jean Avramescu, care se știa, cum zicea Caterina, „cu bube-n cap”, se cumințise ca un vițeluș abia fătat, avea și el habar de proverbul cu ulciorul. (PAVEL PEREȘ) A avea bucurie = A se bucura: Știai că poți avea bucurie în ciuda stărilor personale și a circumstanțelor prin care treci? (https://www.google.ro/) A avea bunătate = A fi bun: Am auzit că ați avea bunătate a traduce câteva din poveștile scrise de mine. (ION CREANGĂ) Mama avea bunătate și ne oferea tot ceea ce era mai bun pe lume. A avea cale (înv.) = A se pregăti să parcurgă un drum lung: Nu credea să aibă cale atât de lungă. A avea cale (pe undeva) = A avea drum (pe undeva): La cine mi-e mie drag, / N-am cale, și tot îmi fac. (POP.) A avea cap (sau minte) = A fi deștept: − Îți mai dau o dată, acum cumpără-ți măcar și ștreang pe ei, că nu-mi pasă, că de trei ori te-am dăruit, încât de aveai cap... puteai să te faci ca un grof. (I. POP-RETEGANUL) Iar pricina era: / Că-n zeul cel deșert un jertfitor intra / Și, de avea el minte, / Apoi oracolul rostea cerești cuvinte. (ALECU DONICI) A avea capăt (sau cap) = A se sfârși, a se termina: Toată boala are leac, / Da urâtu' n-are cap. (POP.) A avea căderea să… = A avea calitatea de a…: […] el [Ion I. C. Brătianu] nu mai avea căderea de a fi reprezentantul României în fața acelora care hotărau chestiunea pe un asemenea teren.(GH. BUZATU) Numai el are căderea de a decide. A avea căutare (d. o marfă) = A fi cerut de clienți: Nu e nevoie de o capacitate de previziune prea mare pentru a ști ce fel de dispozitive nu vor mai avea căutare în anul 2020, în condițiile în care industria IT se află într-o dezvoltare continuă. (http://www.tion.ro/) A avea ceva (de împărțit) cu cineva = A antipatiza pe cineva: Totul a culminat în luna februarie, când elevul-problemă a aruncat cu un scaun într-un coleg cu care avea ceva de împărțit [...] (http://www.obiectivbr.ro/) A avea ceva cu cineva = a) A dori, a pretinde, a vrea ceva de la cineva: Eu nu știu ce are cu mine. (I. POP- RETEGANUL) Ce ai, domnule, cu mine? b) A avea motive (nemărturisite) pentru a căuta nod în papură, a persecuta, a paște (pe cineva): Să știi că are ceva cu tine! A avea ceva în gând (sau în cuget, în minte) = a) A avea o anumită intenție: […] nici n-au avut în minte ca să ne înșale pre noi. (d. ȚICHINDEAL) − Or rămâi schilod, or păcălesc pe dracu și mă îmbogățesc. Că vezi că avea el în gând ce avea. (POP.) b) A fi preocupat (de cineva sau de ceva): Faptul cert este că mita s-a dat, s-a luat și și-a făcut efectul toxic aducând în sistemul de sănătate persoane care nu vor avea în minte decât calea prin care să-și recupereze cât mai repede și îndoit suma dată drept mită. (http://www.gds.ro/) A avea ceva pe suflet (sau pe conștiință) = A suferi mustrări de conștiință pentru ceva: Parcă avea ochii deschiși și se uita la mine cu frică. […] Am așezat Sfintele Daruri și am întrebat-o dacă avea ceva pe suflet ca să se spovedească. (www.sfaturiortodoxe.ro/) Nu-i aveți pe conștiință pe bebelușii care au murit la Giulești? (http://www.monitorulcj.ro/) A avea ciudă (sau, înv. mânie) (pe cineva) = A urî pe cineva: Explicație halucinantă pentru incendierea pisicilor în cimitir: „Avea ciudă pe ele și a vrut să le omoare.” (http://adevarul.ro/) Cucule, pasăre mândră,/ Du-te-n pădure și cântă. / Pe cine-i avea mânie, / Blastămă-l, străin să fie. (POP.) A avea clonțar la ghebă (arg.; d. o casă) = A avea câine de pază: Greu de intrat înăuntru… Nu vezi că are clonțar la ghebă! A avea curaj (sau îndrăzneală) = A fi curajos: Astăzi, când sper că s-a prescris vina mea contra monarhiei, am curajul s-o spun cu mândrie. (I. L. CARAGIALE) A avea dar (sau talent) = A fi talentat: Modestia este decorul talentelor tinere. O primadonă plătită foarte scump, chiar dacă ar avea talent, ar însemna că nu e modestă […] (I. L. CARAGIALE) Are dar, ca și sora lui, pentru muzică. A avea darul să... = A fi înzestrat cu puterea de a...: Am văzut în viața mea atâtea sprâncene îmbinate și totuși nici unele din ele n-au avut darul de a-mi strânge ființa atât de puternic în arcul lor fermecat, după cum găsiră cu cale s-o facă, într-o clipă, sprâncenele jupânesei Zamfira. (CALISTRAT HOGAȘ) Avea darul de a citi gândurile în ochii oamenilor și radia, cu surâsul ei pur, numai bunătate și simpatie. (JEAN BART) A avea datină (înv. și pop.) = A avea obiceiul: Ospătăria aceea era a unui om foarte mare de statură… care avea datină să cumpere pre oamenii ce i se aducea de vândut. (POP.) A avea de fală = A se mândri cu ceva: Ismail pașa îl avea de mare fală [Catargiu Iani] și-l ținea liber în conacul său, ca un trofeu, ca un lanț subțire de piciorul său. (ION GHICA) A avea de furcă cu cineva = A avea dificultăți. A avea mult de luptat împotriva cuiva: − Ehe, negustoreasă, nu glumă! Zise bătrânul Iuga. Vom avea de furcă cu tine! (LIVIU REBREANU) A avea de gând să... = A intenționa să...: Atunci Făt-Frumos îi spuse ce avea de gând să facă și calul îi zise […] (P. ISPIRESCU) A avea de grijă = A fi atent la ceva: […] acum să ai grije, că maica-ta mearge la o nuntă! (I. BARAC) A avea de plătit o poliță cuiva (arg.) = A urmări să se răzbune pe cineva: − Pe Marțian de ce l-ai asasinat? Cu ce te incomoda? Marcel Istodor râse din gât: − A plătit o poliță mai veche. (RODICA OJOG-BRAȘOVEANU) Și mai halucinant este însă zvonul conform căruia unul din apropiații lui Zsolt […] l-ar fi dat pe mâna presei, după ce Zsolt i-ar fi plătit o poliță destul de serioasă […]. (http://www.ziarulring.ro/) A avea de știre = A ști: Unde avându Ștefan vodă știre și prinzându limbă, marți noaptea, dichemvrie 15, au aprinsu târgul asupra lor, cându ei era fără de nicio grijă. (GR. URECHE) A avea de-a face cu... = A avea ceva comun cu... A intra în relații cu...: Avem de-a face cu aceeași tentativă de fraudă morală masivă, tentativă de deghizare politică a unei forțe politice cu aspirație totalitară. (http://www.mediafax.ro) A avea dor = A-i fi dor: De trei nopți aceeași cale / Bate călătorul. / Cine n-are dor pe vale / Nu-mi cunoaște dorul. (G. TOPÂRCEANU) A avea dreptate = A fi îndreptățit: Fata avea dreptate de nu vrea să-l asculte. / Cine-a făcut o crimă poate face mai multe. (GR. ALEXANDRESCU) A avea dureri de cap = a) A-l durea capul: Nu poți ști exact dacă vei avea sau nu dureri de cap în timpul sarcinii și nici dacă acestea se vor rări sau, dimpotrivă, îndesi pe parcursul acestei perioade. (www.attct.ro/) b) A fi îngrijorat pentru ceva: A procedat legal și de data aceasta, ca să nu aibă dureri de cap mai târziu. A avea farurile ciupite (Gmț.; d. o persoană în stare de ebrietate) = A vedea ca prin ceață: Se pare că iar ai farurile ciupite... A avea fericirea să… (sau de a…) = A avea onoarea, plăcerea să… (sau de a…): Pe d. Brănișteanu nu avem fericirea să-l cunoaștem. (I. L. CARAGIALE) A avea ființă (pe lume) = A se naște; a exista, a ființa: Atunci lumea cea gândită pentru noi avea ființă, / Și, din contra, cea aievea ne părea cu neputință. (MIHAI EMINESCU) […] de unde să-l iei, dacă n-are ființă pe lume? (ION CREANGĂ) A avea folos (sau câștig ori, înv. dobândă) = A profita: Când s-a face mai mărișor, are să înceapă a-i mirosi a catrință, și cu astă rânduială n-am să am folos de el niciodată. (ION CREANGĂ) A avea friguri = a) A suferi de malarie: Mâinile mi-erau reci, gura amară și uscată ca de friguri. (AL. VLAHUȚĂ) Sunt toți bolnavi, și el și femeia și copilul frigurile de baltă. (I. L. CARAGIALE) Nici tu junghi, nici tu friguri, nici o altă boală nu s-a lipit de noi. (ION CREANGĂ) b) A fi foarte nerăbdător și emoționat:Înainte de a trage biletul de examen, tremura ca varga de parcă ar fi avut friguri. A avea gărgăuni în cap = A fi înfumurat, a avea pretenții nejustificate; a avea idei extravagante: Ne-am făcut închipuire / C-o să dăm de supărare, / Omul, oricum îi din fire, / Gărgăuni în cap tot are. (VASILE ALECSANDRI) A avea grijă = a) A fi neliniștit pentru ceva: Tatăl copilului avea grijă să nu i se întâmple iar vreun necaz. b) A nu uita să...:Titu avusese grijă să oprească masa cea mai bună în bufet. (LIVIU REBREANU) A avea gură (mare) = A fi certăreț: Soacra nu trebuie să fie cu gura mare. (ION CREANGĂ) A avea gură rea = A prevesti evenimente rele care se împlinesc: Să nu mai spui nimic, că mereu ai gură rea! A avea inimă = a) A fi curajos: Dacă nici el nu avea inimă, cine altul din capitală, din țară, din lume, avea? (CONSTANTIN STOICIU) b) A fi milos: Se zbătea femeia, căci om era și avea inimă de părinte. (IOAN SLAVICI) Păcală se învoi pentru că avea inimă miloasă. Luă vaca și plecă. (POP.) A avea iubire = A iubi: Chiar dacă aș muta niște munți, prin credința mea, dacă nu am și iubire la credință, dacă credința mea nu e lucrătoare în iubire, dacă la credința mea nu se adaugă iubirea, credința mea n-are nicio valoare. (http://www.crestinortodox.ro/) A avea în cinste = A cinsti: Ciocnesc un pahar cu cazacii, a căror sabie și galoane roșii le au în mai mare cinste. (ALECU RUSSO) A avea în pântece (d. femei; înv.) = A fi însărcinată: Dar vai celor care vor avea în pântece și celor care vor alăpta în acele zile. (BIBLIA) Drama neștiută a Gabrielei Cristea. „Am suportat lucruri foarte grele pentru a avea un suflet în pântece” (http://www.romaniatv.net) A avea la (sau în) degetul (cel) mic = A domina clar; a cunoaște foarte bine: Uscățiv, așa cum este, gârbovit și de nimic, / Universul fără margini e în degetul lui mic. (MIHAI EMINESCU) A avea la nazar (pe cineva) (înv.) = A proteja (pe cineva), a fi binevoitor (cu cineva): Ministrul mă are la nazar. (VASILE ALECSANDRI) A avea milă (de...) = a) (Înv.) A avea parte de...: Tu l-ai măritu-l pe-mpăratul, s-aibă milă de izbândă. (DOSOFTEI) b) A fi milos, a se îndura:Privi-te-voiu cu ochii în lacrime fierbinți... / O marmură, aibi milă de-a mele rugăminți! (MIHAI EMINESCU) A avea nas = a) A avea miros fin: Distinge orice miros, așa că bucătăresele i-au spus că are nas. b) A fi (prea) îndrăzneț: Când se găsea cafea pe toate drumurile, putea s-o cumpere oricine, acum o dibuia numai cine avea nas. (CRISTIAN TEODORESCU) Doamna Friț, îi trecu prin cap, iar în clipa următoare alungă gândul: n-ar mai avea nas să-i ceară, îi e datoare două milioane... (RADU ALDULESCU) El a cam început să aibă nas și se amestecă în toate. A avea năcăfale = A avea neajunsuri, pretenții: − Nu-i rău, măi Ștefane, să știe și băiatul tău oleacă de carte, nu numaidecât pentru popie, cum chitește Smaranda, că și popia are multe năcăfale, e greu de purtat. (ION CREANGĂ) A avea nădejde = A nădăjdui: Pot să am nădejde în voi? (ION CREANGĂ) A avea nărav = a) (d. cai) A fi nărăvaș: − Are vrun nărav iapa ta, mă țigane? − N-are, zău, nene geambaș, nici un nărav, mînca-ți-aș iaca ce. (P. ISPIRESCU) b) (d. oameni) A avea un viciu: [...] al cincilea [păcat] iaste sămânarea de vrajbă între fraț și între priiateni, care păcat l-au aflat singur satana; și cine are acel nărav iaste asemenea diavolului. (ANTIM IVIREANUL) Năravul pe care-l are este tutunul. A avea nevoie (sau, înv. lipsă, trebuință) de... = A-i fi necesar ceva: Timid la început, când abia ridicase capul din cărți și avea nevoie de tot ajutorul diavolului […] întreprinzătorul profesor sfârșește cu imperialism de stil mare. (PAUL ZARIFOPOL) A avea noroc (sau șansă) = A fi favorizat de întâmplări: Eu firea nu mi-o prefac / D-oi avea noroc să-i plac. (ALECU VĂCĂRESCU) A avea o (sau de) vorbă cu cineva = A trebui să discute cu cineva: Aveam o vorbă cu tine, dar ești greu de găsit. A avea o ceartă = A se certa: Se vede că a avut vreo ceartă cu soră- sa. (P. ISPIRESCU) A avea obicei (sau deprindere) = A obișnui să...: Acest boier avea obicei, când spunea câte ceva, de-și da drumul gurei, astfel încât nici el nu-și mai putea da seama de ceea ce spunea. (P. ISPIRESCU) [...] a scrie este a avea deprinderea de a grupa elementele psihice în jurul ideii sau tendinței dominante (tema, subiectul), deprindere pe care n-o are necărturarul. (G. IBRĂILEANU) A avea ocazia (sau înv. prilejul) = A i se da posibilitatea: Mulți ani trecură la mijloc de când acești frați nu mai avură prilej a se întâlni amândoi. (ION CREANGĂ) A avea ochi = a) A vedea bine: Copilul avea ochi, spre deosebire de mama sa care purta ochelari. b) A distinge esențialul: El este inteligent; are ochi și găsește cele mai bune soluții. A avea oftică (pe cineva) = A avea resentimente (față de cineva): Dar dacă Mimi avea oftică pe el, sărea după aceea primul și striga: „Căderea ursului din lună!” (M. CĂRTĂRESCU) A avea parte (de ceva) = A fi predestinat să...: Ocolii țările toate / Și de bine n-avui parte, / Că de mic am pribegit / Tot în străini am trăit. (MIHAI EMINESCU) A avea pâră (cu cineva) (Jur.; înv.) = A fi în proces cu cineva: Înțelegându Iancul vodă că l-au mazilit împăratul și domniia o au dat-o iarăși lui Pătru vodă Șchiopul [...] gândi că de va merge la turci, va avea pâră multă și mai apoi să nu care cumva să și piară. (GR. URECHE) A avea pe capul său = A avea o responsabilitate (nedorită): De mâine vei avea pe capul tău și întocmirea referatelor, chiar dacă nu intră în atribuțiile tale. A avea pe cineva de aproape = A avea simpatie sau dragoste pentru cineva: Mi s-a părut că aceste cuvinte redau foarte clar importanța de a avea măcar un suflet aproape de noi, care să tresalte, la unison cu al nostru [...] (http://www.ileanaandrei.ro/) A avea pe cineva drag = A iubi pe cineva: Ei, acum ghicește singur / De te am eu drag ori nu? (G. COȘBUC) El o avea foarte dragă, ca ochii din cap. (I. G. SBIERA) A avea pe cineva la (sau în) inima sa = A iubi pe cineva: În momentele de cumpănă ale vieții simțim nevoia de a avea pe cineva în inima noastră și pe care să ne putem baza. A avea pe dracul = a) A avea un rău inexplicabil. b) A nu avea nimic: – Ce tot te lauzi? Nu te cred... Ai pe dracul... c) A fi foarte rău: „Îl avea pe Dracu' în el”. Un bărbat gol pușcă a mușcat de față un adolescent și a atacat mai mulți oameni, pe stradă. (spynews.ro/) A avea pe vino-ncoace = A fi atractiv: […] perișorul supțire și stufos îi cădea pe umeri, în unde, fața-i are pe vino-ncoace. (P. ISPIRESCU) A avea peri răi (îvp.) = A avea o boală de ochi provocată de genele prea lungi, care irită globul ocular: Precum vremea închisă zămislește visuri spăimântoase, așa poate că voi fi având și eu peri răi, și te înșeală părerile. (P. ISPIRESCU) A avea pitici pe creier (arg.) = A fi nervos, nesatisfăcut, ofticat; a avea draci: Am avut o perioadă grea. Am suferit din dragoste sau din nedragoste. Am pitici pe creier, mi-am făcut eu singur rău. (http://www.wowbiz.ro/) A avea putere = A fi puternic: Voința de putere este egală cu a avea destin; a avea destin înseamnă a avea putere. (GEO VASILE) Nu știi dacă vei avea putere să alegi când să mori. Dar ai puterea să alegi când să trăiești […] (http://www.cabral.ro/) Creierul este special construit pentru a avea putere și a ne ajuta în situații dificile. (www.citatepedia.ro/) A avea răutate = A fi rău: „Jurnal numai pentru mine” conține tot pe data de 29 X ultima însemnare: „Numai de n-aș păcătui. Și de n-aș avea răutate. Acum n-am.” (ION IANOȘI) Duhul Sfânt ne va ajuta atâta timp cât nu vom avea răutate pe nimeni. (ortodox.md/) A avea scăpare = A scăpa: Nu mai ai scăpare din mâna mea! (P. ISPIRESCU) A avea semne (sau presimțiri) = A presimți ceva: Chiar și cei ce au accidente mortale au presimțiri, dar nu le iau în seamă. (http://www.lovendal.ro/) A avea seu la rărunchi (sau a avea cheag) = A fi bogat: Nu cumva ai trebuință de slugă, voinice? Cum te văd, sameni a avea seu la rărunchi. (ION CREANGĂ) A avea socoteală (sau înv. rânduială) = A se desfășura potrivit unei ordini și rațiuni: Deci oricarea între fapte în lucruri are socoteală, aceiași și a sfârșitului socoteală [..] (DIMITRIE CANTEMIR) A avea teamă (sau groază) = A se înspăimânta: Vreme trece, vreme vine, / Toate-s vechi și nouă toate; / Ce e rău și ce e bine / Tu te- ntreabă și socoate; / Nu spera și nu ai teamă, / Ce e val ca valul trece. (MIHAI EMINESCU) A avea trebuință = A-i trebui: Nu am trebuință să mai descriu mulțămirea ce ne-a pricinuit acest concert original la miezul nopții. (VASILE ALECSANDRI) A avea ținere-de-minte (sau memorie) = A putea să-și amintească multe lucruri: S-a împământenit ideea greșită că „a avea o memorie de elefant” e de bine. Cei care o utilizează ca laudă cred că expresia înseamnă „a avea o ținere de minte foarte bună”, ceea ce nu este adevărat. (http://www.avocatnet.ro/) Avea spirit de observație și ținere de minte. A avea un cârlig la cineva (pop.) = A avea o taină, un secret: Ion are el un cârlig pe undeva, de vine întotdeauna târziu acasă. (POP.) A avea un of = A fi necăjit: Nu din dragoste față de SUA sau din ură față de Moscova, avea el un of la inimă cu „foștii” (deși erau de-ai lui) și a vrut să le-arate că nu mai mor caii când vor câinii roșii (hrăniți rusește). (http://www.nasul.tv/) A avea voie (sau permisiunea) să... = A-i fi permis să...: Soția mea avea voie să stea cu mine tot timpul cât nu eram închis în iatac. (IOAN SLAVICI) […] luam baia într-un colț al țărmului mai departe, numit „Paradis”, unde eram numai între bărbați și aveam permisiunea de a ne scălda fără costum. (NICOLAE GANE) Dacă aș avea voie să revăd lucrarea, ar fi nemaipomenit. A avea vreme (sau timp) = A dispune de timp pentru a face ceva. A fi liber, a dispune de timp pentru a se ocupa de cineva: Avem vreme să aducem alte răsaduri, am murmurat eu. (MIHAIL SADOVEANU) Împăratul nici n-avea vreme să se minuneze. (P. ISPIRESCU) A avea (pe cineva) în de bine (înv.) = A privi (pe cineva) cu ochi buni: Mihai... chemă la sine pe Grigore Mako, fratele lui George, ostaș curajos și acesta, dar mai dulce la caracter decât frate-său și pe care-l avea în de bine, fiindu-i foarte credincios. (NICOLAE BĂLCESCU) A avea... ani = A fi în vârstă de... ani: Peste câteva zile ar avea 79 de ani. A (nu) (mai) avea gură (sau obraz, tupeu) să… = A (nu) (mai) avea curajul, îndrăzneala să…, a nu mai cuteza să…: Ai băut cât șăpte și mai ai obraz să te jăluieșt! (VASILE ALECSANDRI) A (nu) (mai) avea zile bune (cu cineva) = A (nu) (mai) trăi în pace (cu cineva): Cu amar și cu necaz / Ies rujile din obraz! / De-aș mai avea zile bune / Rujile iară s- ar pune. (I. POP-RETEGANUL) Deși ne-ar plăcea, nu putem avea numai zile bune pe parcursul unui an. (www.publika.md/) A (nu) avea (mare sau desăvârșită) cunoștință (de ceva) = A (nu) ști, a (nu) fi (bine) informat (de sau despre cineva sau ceva), a (nu) cunoaște (bine): Aveau smeii cunoștință de vitejia lui. (P. ISPIRESCU) A (nu) avea (sau a (nu) da) greș (sau greșeală) = A (nu) greși: Steaua te și poate ajuta, dar dacă dai greș la Steaua, nu știu dacă mai poți ajunge fotbalistul pe care îl visează unii. (www.evz.ro/) A (nu) avea (un sau niciun) înțeles (sau sens) = A (nu) avea noimă; a (nu) avea logică: Cuvântu-mi pentru tine nu avea înțeles, / Cuvântul tău pe mine mă înciuda adânc. (MIHAI EMINESCU) A (nu) avea cap (și Dumnezeu sau și chip) să… (sau de a…) = A (nu) fi în stare să …, a (nu) putea să…: Rea bucată-i dragostea; / Cine prinde-a o gusta, / N-are cap de-a o lăsa. (POP.) A (nu) avea loc de întors sau de manevră (arg.) = A (nu) avea condiții favorabile pentru desfășurarea unei activități: Nimic nu mai putea face, că nu avea loc de întors din cauza celor curioși. A (nu) avea milă = A (nu) stârni mila cuiva; a (nu) simți milă pentru cineva: De-ți va da Domnul Dumnezeu putere și tărie, să nu cruți, să n-aibi milă, că nici de tine nimeni nu va avea milă, când te vor vedea înfrânt și ticăit. (AL. ODOBESCU) Femeia avea milă de toți nevoiașii și-i ajuta cu ce putea. A (nu) avea obraz = A (nu) avea bun simț: Noroc că unul a uitat, iar celălalt n-are obraz, astfel că acum sunt prieteni la cataramă […] (http://www.monitorulcj.ro/) A (nu) avea odihnă = A fi mereu activ; a fi neliniștit: Ocolii țările toate / Și de bine n-avui parte, / Că de mic am pribegit / Tot în străini am trăit / Și odihnă n-am avut... (MIHAI EMINESCU) A (nu) avea pe cineva la stomac = A (nu) putea suporta pe cineva: Ea n-a avut-o niciodată la stomac pe vecina de peste drum și nu-și putea explica de ce. A (nu) avea rost să... = A (nu) fi potrivit să…: Antrenorul Răzvan Lucescu a declarat, luni, în conferința de presă în care a fost prezentat oficial, că nu avea rost să semneze cu FC Rapid un contract pe următorii zece ani având în vedere că este posibil să nu fie o colaborare fericită. (http://www.mediafax.ro) A (nu) avea somn = A (nu) putea dormi: Mai ales la patru el totdeauna mânca bine, serile adormea curând, avea somn bun, ba peste câtva timp a început să mănânce bine și la masă. (IOAN SLAVICI) N-a avut somn toată noaptea. A (nu) avea treabă = A (nu) fi ocupat: − Dacă n-am treabă, ce să fac în târg? − Treabă, ne-treabă, du-te de te mai întâlnește cu bărbați, poate să dai de vreo treabă […] (I. L. CARAGIALE) Mereu are treabă și nu-l găsesc acasă decât duminica. A (nu) avea zile (sau zilișoare) = A (nu) mai trăi; a (nu) se mai bucura de viață: Este cu putință însă, dacă voi mai avea zile, să vă întrețin despre dânsul în chip îndelungat, când voi publica, dacă îl voi publica, un vraf de amintiri […] (RADU ROSETTI) − N-oi mai veni, Ivane, câte zilișoare-oi avea eu, zicea Ucigă-l-crucea, cuprins de usturime, și se tot ducea împușcat. (ION CREANGĂ) A nu (mai) avea ce face = A nu (mai) putea…: Își mușca fata acum degețelele mămucuței și ale tătucuței de ciudă și de rușine, dar n-avea ce face. (ION CREANGĂ) A nu (mai) avea ce zice = A nu (mai) ști. A rămâne fără replică: După toată discuția chiar nu mai aveam ce zice, pentru că totul era confuz. A nu (mai) avea margini = a) A fi foarte întins, peste măsură de mare: Cât vedeai cu ochii, câmpia parcă nu mai avea margini. b) A întrece orice măsură: Supărarea acum nu avea margini. (I. POP-RETEGANUL) A nu avea (sau a nu ști) cum (să…) = A nu avea posibilitatea, mijloacele (să…), a-i fi imposibil (să…): Pentru atâta încredere, nu am cum să-ți mulțumesc. (AL. ODOBESCU) A nu avea când = A nu mai avea timpul necesar să...: Nu mai avea când să rezolve și ultima cerință și a predat lucrarea. A nu avea chip să... = A nu reuși să...: Azi n-ai chip, în toată voia, în privirea-i să te pierzi. (MIHAI EMINESCU) A nu avea nici cenușă în vatră (sau în casă) sau a nu-i arde nici focul în vatră = A nu avea absolut nimic, a fi sărac lipit pământului: Nu-i casa lor, în care stau, și-n casă nici cenușă n-au. (G. COȘBUC) A nu avea nici în clin, nici în mânecă (cu cineva) = A nu cunoaște pe cineva. A nu avea nicio legătură cu...: […] tata mi-a dat în grijă, când am pornit de-acasă, ca să mă feresc de omul roș, iară mai ales de cel spân, cât oi putea; să n-am de a face cu dânșii nici în clin, nici în mânecă. (ION CREANGĂ) Mai știa iară că de omul dracului, să dai și să scapi. Să n-ai nici în clin, nici în mânecă cu dânsul. (P. ISPIRESCU) TRAHANACHE: Zic: ce are a face Cațavencu cu mine și eu cu Cațavencu, nici în clin, nici în mâneci, ba chiar putem zice, dacă considerăm după prințipuri, dinpotrivă. (I. L. CARAGIALE) A nu avea niciun chichirez = A nu avea nicio logică; a nu avea niciun haz: De vreme ce toată lumea râde, grăi Ghervasie cu îndrăzneală, se cheamă că toată lumea știe cum a fost, așa că n-ar avea niciun chichirez s-o mai spun, mai ales că e și destul de veche. (VALERIU ANANIA) Încă un eșec îi va fi fatal lui Ungureanu. Iar platforma nu va mai avea, nici ea, niciun chichirez. (http://www.gandul.info) A nu avea niciun sfânt = A fi necredincios: N-au nimic sfânt în ei; n-au decât o credință și un zeu: avuția materiala și banul! De-asta spun că ceea ce a făcut Netanayahu ieri întrece orice măsură. (http://www.ziare.com/) A nu avea ochi decât pentru... = A fi îndrăgostit de...: El nu avea ochi și suflet decât pentru pădurile, dealurile și câmpiile în care trăise în larg în copilărie. (NICOLAE GANE) A nu avea pentru ce (sau de ce) = A nu avea niciun motiv: Nu avea de ce să nu vină; a fost anunțată la vreme de data aceasta. A nu avea unde = A nu exista spațiu disponibil: Se plânge în fiecare zi că nu mai are unde să lucreze, că este prea multă lume și nu se poate concentra. A se avea bine (sau rău) (cu cineva) = A fi în relații bune (sau rele) (cu cineva); a (nu) se înțelege (cu cineva); a fi prieten (sau a se dușmăni) (cu cineva): Vezi că-și căta de munculița lui, își plătea dajdia, [Neagoe] se avea bine cu toți din sat [...] (P. ISPIRESCU) Frați, frați erau ei, dar unul cu altul nu se avea bine. (POP.) A se avea bine (sau rău) cu cineva = A fi în raporturi de prietenie (sau de dușmănie); a trăi în armonie, a se înțelege (sau a fi în relații dușmănoase, a fi certat): Se avea bine, ca frații. (P. ISPIRESCU) Cu nimenea-n lume nu se aveau bine. (ANTON PANN) Vezi că-și căta de munculița lui, își plătea dajdia, se avea bine cu toți din sat, și cum făcea el, ce dregea el, se chivernisea omul [...] (P. ISPIRESCU) A se avea dragi = A se iubi: Fata și flăcăul se aveau dragi de mici. Crescuseră, oarecum, în vecinătate. (AL. MITRU) A se avea rău (cu cineva) = A se certa; a fi dușmani: De când s-au mutat, cei doi vecini se aveau rău. Atâta bine (sau folos ori câștig) să am! = Formulă prin care se garantează adevărul celor exprimate: − Atâta bine să am, dacă nu mă crezi! Ce-am avut și ce-am pierdut = a) N-am ce pierde: Dumnealor, că sunt mai tineri și, vorba aia, ce-am avut și ce-am pierdut! dumnealor o să-și puie, doamne ferește! viața în primejdie: (I. L. CARAGIALE) b) Sărac am fost, sărac am rămas. c) Puțin îmi pasă: Așa am interpretat eu, acum poate exista o altă interpretare a regizorului, adică 0- 0, pe ideea „ce-am avut și ce-am pierdut”, la un nivel mult mai profund. (http://www.mediafax.ro/) N-ai decât! = a) Ești liber să...: Zi și noapte stam la drum / Și cântam pentru oricine... / Ai cântat? Îmi pare bine! / N-ai decât să joci acum! (CINCINAT PAVELESCU) b) Încearcă numai, dacă îndrăznești. c) Nu-mi pasă: Faci cum crezi, n-ai decât să mergi singur! N-are a face = Nu se potrivește, nu are nimic comun cu...: N-are a face dacă sunt cretini au ba, nu sunt români și eu cred că nu e normal ca România să fie condusă de alogeni […] (http://activenews.ro) N-are cine să... = Nu există cineva care să...: „La cum ne-am pregătit în acest cantonament, am crescut de la meci la meci, nu are cine să ne pună probleme în România.”, a spus Lucian Filip. (http://www.digisport.ro/) N-are cum (Impersonal) = Nu este posibil. Nu există modalitatea de a...: În felul ăsta, Johannis nu are cum să câștige aceste alegeri, dar Ponta le poate pierde… (http://www.gazetadambovitei.ro/) N-are decât să... și... = E suficient să... pentru a...: Dacă domnul Boc se simte atras de un alt partid, nu are decât să-și dea demisia din PDL și să se înscrie într-un alt partid și nu are decât să susțină pe cine vrea! (http://www.mediafax.ro/) N-are nimic! = Nu are nicio importanță; nu s-a întâmplat niciun rău: Mă gândeam: s-a supărat Miai pe mine, dar n-are nimic, acuma are să mă cheme să-i tai și porcul lui și gata, are să-i treacă supărarea. (MARIN PREDA) Nici acasă n-am de coasă = Nu mă grăbesc; nu am nicio treabă: – Mă!... că mare minune-i asta!... dar nici acasă n-am de coasă... ia să mai odihnesc oleaca aste bătrânețe! (ION CREANGĂ)

GRAȚIE, grații, s. f. 1. Drăgălășenie, finețe, gingășie demonstrate de o ființă în mișcări, atitudini etc.; atracție particulară pe care o provoacă cineva sau ceva prin aspect, mișcare etc.; farmec. ◊ (În mitologia romană) Cele trei grații sau grațiile = cele trei zeițe considerate ca personificări ale frumuseții și gingășiei feminine. ◊ Expr. (Peior.) A face grații = a) a căuta să pară fermecător prin gesturi și atitudini afectate; b) a-și manifesta în mod nejustificat nemulțumirea, a face nazuri. 2. Bunăvoință, preferință, favoare de care se bucură cineva. ◊ Expr. A intra în grațiile cuiva = a câștiga încrederea, bunăvoința cuiva. ♦ Ajutor, milă, îndurare (divină); iertare (de o pedeapsă). ◊ Anul de grație..., formulă emfatică ce precedă indicarea unui an calendaristic. 3. (Cu valoare de prepoziție) Datorită. – Din lat. gratia.

MARE¹, mari, adj. I. (Indică dimensiunea) Care depășește dimensiunile obișnuite; care are dimensiuni apreciabile (considerate în mod absolut sau prin comparație). ◊ Degetul (cel) mare = degetul cel mai gros al mâinii, care se opune celorlalte degete. Literă mare = majusculă. ◊ Expr. A face (sau a deschide) ochii mari (cât cepele) = a privi cu uimire, cu curiozitate, cu atenție. ◊ (Adverbial) Făină măcinată mare. ♦ (Despre suprafețe) Întins², vast. ◊ (Substantivat; în loc. adv.) În mare = a) pe scară amplă; după un plan vast; b) în linii generale, în rezumat. ♦ Înalt. Deal mare. ♦ Lung. Păr mare. ♦ Încăpător, spațios; voluminos. Vas mare. ◊ (Pop.) Casa (cea) mare = camera cea mai frumoasă a unei case țărănești, destinată oaspeților. ♦ Lat.; adânc. Apă mare. II. (Indică cantitatea) 1. Care este în cantitate însemnată; abundent, mult; numeros. ♦ (Despre ape curgătoare, viituri; de obicei în legătură cu verbe ca „a veni”) Cu debit sporit, umflat. 2. (Despre numere sau, p. ext. despre valori care se pot exprima numeric) Care este în cantitate însemnată; ridicat. ♦ (Despre prețuri) Ridicat. ◊ Loc. adj. De mare preț = foarte valoros, prețios, scump. ♦ (Despre colectivități) Numeros. III. (Arată rezultatul dezvoltării ființelor) Care a depășit frageda copilărie; care a intrat în adolescență; care a ajuns la maturitate. ◊ Fată mare = fată la vârsta măritișului; virgină, fecioară. ◊ Expr. Să crești mare! formulă cu care se răspunde unui copil la salut, cu care i se mulțumește pentru un serviciu etc. Cu mic cu mare sau de la mic la mare ori și mici și mari = toți, toate, toată lumea; (în construcții negative) nimeni. ♦ (De obicei la comparativ sau la superlativ relativ) Mai (sau cel mai) în vârstă. IV. (Indică durata; despre unități de timp) De lungă durată, îndelung, lung. ◊ Postul (cel) mare = postul cel mai lung din cuprinsul anului, care precedă sărbătoarea Paștilor. (Pop.) An mare = an bisect. V. (Indică intensitatea) 1. (Despre surse de lumină și căldură) Puternic, intens. ◊ Ziua mare = partea dimineții (după răsăritul soarelui) când lumina este deplină, intensă. ◊ Expr. (Ziua) în (sau la) amiaza-mare = în toiul zilei, în plină zi, la amiază. 2. (Despre sunete, voce, zgomote) Puternic, ridicat. ◊ Expr. A vorbi (sau a striga) în gura mare = a vorbi cu glas tare, cu ton ridicat. A fi cu gura mare = a fi certăreț, scandalagiu. 3. (Despre fenomene atmosferice) Violent, aspru, năprasnic. Ger mare. 4. (Despre ritmul de mișcare sau de deplasare) Care a depășit viteza obișnuită; crescut (ca viteză), mărit. 5. (Despre stări sufletești, sentimente, senzații etc.) Intens, profund, tare. ◊ Loc. adv. (Reg.) Cu mare ce = cu greu, anevoie. ◊ Expr. (A-i fi cuiva) mai mare mila (sau dragul, rușinea etc.) = (a-i fi cuiva) foarte milă (sau drag, rușine etc.). ♦ (Adverbial; pop.) Din cale-afară, peste măsură. ♦ Grav. Greșeală mare. VI. (Arată calitatea, valoarea) 1. De valoare, de însemnătate deosebită; important, însemnat. ◊ Zi mare = zi de sărbătoare; zi importantă. Strada mare = nume dat în unele orașe de provincie străzii principale. Drum mare sau drumul (cel) mare = drum principal de largă circulație, care leagă localități importante. ◊ Expr. Vorbe mari = a) cuvinte bombastice; promisiuni goale; b) (rar) laude. Mare lucru = a) lucru care impresionează sau deșteaptă mirare; b) lucru care nu reprezintă nimic de seamă, care reprezintă prea puțin, care este nesemnificativ; c) (în construcții negative dă contextului valoare afirmativă și invers) n-aș crede să (nu)... ♦ Hotărâtor. ♦ Uimitor, extraordinar, impresionant. ◊ Expr. Mare minune sau minune mare = a) (cu valoare de exclamație) exprimă uimire, admirație etc.; b) (reg.; cu valoare de superlativ) foarte frumos (sau bun etc.). Mare minune să (nu)... = ar fi de mirare să (nu)..., n-aș crede să (nu)... ♦ Grav, serios. 2. Cu calități excepționale; ilustru, celebru, renumit. ♦ Ieșit din comun; deosebit. 3. Care ocupă un loc de frunte într-o ierarhie; cu vază. ◊ Socru mare = tatăl mirelui; (la pl.) părinții mirelui. Soacră mare sau soacra cea mare = mama mirelui. ◊ Expr. A se ține mare = a fi mândru, semeț, fudul. (Substantivat) A trage (sau a călca) a mare = a-și da importanță; a căuta să ajungă pe cei sus-puși. La mai mare, urare adresată cuiva cu ocazia unei numiri sau a unei avansări într-un post. Mare și tare sau tare și mare = foarte puternic, influent. ♦ (Substantivat) Mai-mare = căpetenie, șef. ♦ Superior în ceea ce privește calitățile morale. ◊ Expr. Mare la inimă (sau la suflet) = mărinimos, generos. ♦ Deosebit, ales², distins. Mare cinste. ◊ Mare ținută = îmbrăcăminte sau uniformă destinată pentru anumite solemnități. ♦ (Despre ospețe, serbări) Plin de strălucire; bogat, fastuos, pompos. – Probabil lat. mas, maris.

A PLÂNGE plâng 1. intranz. 1) A vărsa lacrimi scoțând sunete specifice, nearticulate (de durere sau din cauza unei zguduiri sufletești). ~ de ciudă. ◊ A-i ~ cuiva de milă a-i părea rău cuiva de cineva care se află într-o stare penibilă. 2) fig. (despre fenomene ale naturii) A scoate sunete tânguioase, pline de jale; a se tângui; a suspina. Vântul plânge. 2. tranz. 1) (persoane sau situații) A regreta cu îndurerare (vărsând lacrimi); a jeli; a deplânge; a tângui. ◊ A-și ~ păcatele a regreta. 2) (persoane) A trata cu milă compătimind; a deplora; a căina; a deplânge. /<lat. plangere

MARE¹, mari, adj. 1. Care depășește dimensiunile obișnuite. ◊ Degetul (cel) mare = degetul cel mai gros care, la mînă, se poate opune celorlalte degete. ◊ Expr. A face (sau a deschide) ochii mari (cît cepele) = a privi cu uimire, cu curiozitate. A lăsa (pe cineva) mare și devreme = a lăsa (pe cineva) dezamăgit. ◊ (Adverbial) Făină măcinată mare. ♦ (Despre suprafețe) Întins, vast. ◊ Expr. În mare = după un plan vast; în linii generale. ♦ Înalt. Un deal mare ne desparte (JARNÍK-BÎRSEANU). ♦ Lung. Păr mare. ♦ Încăpător, spațios; voluminos. Au umplut un sac mare, mare (SBIERA). ♦ (În expr.) Casa (cea) mare = camera cea mai frumoasă a unei case țărănești, destinată oaspeților. ♦ Lat; adînc. Apă mare. 2. În cantitate însemnată, abundent, mult; numeros. ◊ Expr. (Despre ape curgătoare) A veni mare = a crește, a se umfla; a inunda. ♦ (Despre surse de lumină și căldură) Puternic, intens. 3. De lungă durată. 4. În grad înalt; intens, profund, tare. Avusese mare iubire pentru el (SADOVEANU). ◊ Loc. adv. (Reg.) Cu mare ce = cu greu, anevoie. ◊ Expr. (A-i fi cuiva) mai mare mila (sau dragul, rușinea etc.) = (a-i fi cuiva) foarte milă (sau drag, rușine etc.). Ziua-mare = moment al dimineții cînd lumina devine intensă. ♦ (Despre sunet, voce) Puternic, ridicat. ◊ Expr. A vorbi (sau a striga) în gura mare = a vorbi cu glas tare, strigînd. A fi cu gura mare = a fi certăreț, scandalagiu. ♦ (Despre fenomene atmosferice) Violent, năprasnic. Ger mare. ♦ (Adverbial, pop.) Din cale-afară, peste măsură. A să fie Mare mult omor! (ALECSANDRI). ♦ Grav. Greșeală mare. 5. Adult, matur, vîrstnic; (la comparativ) mai bătrîn. ◊ Expr. (Despre copii) A se face mare = a crește, a deveni matur, adult. 6. Vestit, renumit, ilustru. 7. Care ocupă un rang superior, sus-pus. ◊ Expr. A se ține mare = a fi mîndru, semeț. A trage a mare = a-și da ifose; a căuta să ajungă pe cei sus-puși. La mai mare, urare făcută cuiva cu ocazia unei numiri sau avansări într-un post. Mare și tare = influent, puternic. ◊ (Substantivat) Mai-marele = căpetenie, șef. ♦ Mare ținută = îmbrăcăminte sau uniformă destinată pentru anumite solemnități. ♦ Superior în ceea ce privește calitățile morale. ◊ Expr. Mare la inimă (sau la suflet) = mărinimos, generos. 8. Important, de seamă; hotărîtor. ◊ Zi mare = zi de sărbătoare, zi importantă. Strada mare = nume dat în unele orașe de provincie străzii principale. Vorbe mari = cuvinte bombastice; promisiuni goale. ♦ Deosebit, ales. Mare cinste. – Lat. mas, maris.

3) stímă f., pl. e (fr. estime, it. stima, de unde și ngr. stima). Considerațiune, apreciere, respect acordat uneĭ persoane: a avea stimă pentru cineva, a fi în mare stimă la cineva. Apreciere: mila, onestitatea, știința, vitejia și frumusețea a fost tot-de-a-una în mare stimă. V. dispreț.

MARE¹, mari, adj. I. (Indică dimensiunea) Care depășește dimensiunile obișnuite; care are dimensiuni apreciabile (considerate în mod absolut sau prin comparație). ◊ Degetul (cel) mare = degetul cel mai gros al mâinii, care se opune celorlalte degete. Literă mare = majusculă. ◊ Expr. A face (sau a deschide) ochii mari (cât cepele) = a privi cu uimire, cu curiozitate, cu atenție. ◊ (Adverbial) Făină măcinată mare. ♦ (Despre suprafețe) Întins², vast. ◊ (Substantivat; în loc. adv.) În mare = a) pe scară amplă; după un plan vast; b) în linii generale, în rezumat. ♦ Înalt. Deal mare. ♦ Lung. Păr mare. ♦ Încăpător, spațios; voluminos. Vas mare. ◊ (Pop.) Casa (cea) mare = camera cea mai frumoasă a unei case țărănești, destinată oaspeților. ♦ Lat.; adânc. Apă mare. II. (Indică cantitatea) 1. Care este în cantitate însemnată; abundent, mult; numeros. ♦ (Despre ape curgătoare, viituri; de obicei în legătură cu verbe ca „a veni”) Cu debit sporit, umflat. 2. (Despre numere sau, p. ext. despre valori care se pot exprima numeric) Care este în cantitate însemnată; ridicat. ♦ (Despre prețuri) Ridicat. ◊ Loc. adj. De mare preț = foarte valoros, prețios, scump. ♦ (Despre colectivități) Numeros. III. (Arată rezultatul dezvoltării ființelor) Care a depășit frageda copilărie; care a intrat în adolescență; care a ajuns la maturitate. ◊ Fată mare = fată la vârsta măritișului; virgină, fecioară. ◊ Expr. Să crești mare! formulă cu care se răspunde unui copil la salut, cu care i se mulțumește pentru un serviciu etc. Cu mic cu mare sau de la mic la mare ori și mici și mari = toți, toate, toată lumea; (în construcții negative) nimeni. ♦ (De obicei la comparativ sau la superlativ relativ) Mai (sau cel mai) în vârstă. IV. (Indică durata; despre unități de timp) De lungă durată, îndelung, lung. ◊ Postul (cel) Mare = postul cel mai lung din cuprinsul anului, care precedă sărbătoarea Paștilor. (Pop.) An mare = an bisect. V. (Indică intensitatea) 1. (Despre surse de lumină și căldură) Puternic, intens. ◊ Ziua mare = partea dimineții (după răsăritul soarelui) când lumina este deplină, intensă. ◊ Expr. (Ziua) în (sau la) amiaza-mare = în toiul zilei, în plină zi, la amiază. 2. (Despre sunete, voce, zgomote) Puternic, ridicat. ◊ Expr. A vorbi (sau a striga) în gura mare = a vorbi cu glas tare, cu ton ridicat. A fi cu gura mare = a fi certăreț, scandalagiu. 3. (Despre fenomene atmosferice) Violent, aspru, năprasnic. Ger mare. 4. (Despre ritmul de mișcare sau de deplasare) Care a depășit viteza obișnuită; crescut (ca viteză), mărit. 5. (Despre stări sufletești, sentimente, senzații etc.) Intens, profund, tare. ◊ Loc. adv. (Reg.) Cu mare ce = cu greu, anevoie. ◊ Expr. (A-i fi cuiva) mai mare mila (sau dragul, rușinea etc.) = (a-i fi cuiva) foarte milă (sau drag, rușine etc.). ♦ (Adverbial; pop.) Din cale-afară, peste măsură. ♦ Grav. Greșeală mare. VI. (Arată calitatea, valoarea) 1. De valoare, de însemnătate deosebită; important, însemnat. ◊ Zi mare = zi de sărbătoare; zi importantă. Strada mare = nume dat în unele orașe de provincie străzii principale. Drum mare sau drumul (cel) mare = drum principal de largă circulație, care leagă localități importante. ◊ Expr. Vorbe mari = a) cuvinte bombastice; promisiuni goale; b) (rar) laude. Mare lucru = a) lucru care impresionează sau deșteaptă mirare; b) lucru care nu reprezintă nimic de seamă, care reprezintă prea puțin, care este nesemnificativ; c) (în construcții negative dă contextului valoare afirmativă și invers) n-aș crede să (nu)... ♦ Hotărâtor. ♦ Uimitor, extraordinar, impresionant. ◊ Expr. Mare minune sau minune mare = a) (cu valoare de exclamație) exprimă uimire, admirație etc.; b) (reg.; cu valoare de superlativ) foarte frumos (sau bun etc.). Mare minune să (nu)... = ar fi de mirare să (nu)..., n-aș crede să (nu)... ♦ Grav, serios. 2. Cu calități excepționale; ilustru, celebru, renumit. ♦ Ieșit din comun; deosebit. 3. Care ocupă un loc de frunte într-o ierarhie; cu vază. ◊ Socru mare = tatăl mirelui; (la pl.) părinții mirelui. Soacră mare sau soacra cea mare = mama mirelui. ◊ Expr. A se ține mare = a fi mândru, semeț, fudul. (Substantivat) A trage (sau a călca) a mare = a-și da importanță; a căuta să ajungă pe cei sus-puși. La mai mare, urare adresată cuiva cu ocazia unei numiri sau a unei avansări într-un post. Mare și tare sau tare și mare = foarte puternic, influent. ♦ (Substantivat) Mai-mare = căpetenie, șef. ♦ Superior în ceea ce privește calitățile morale. ◊ Expr. Mare la inimă (sau la suflet) = mărinimos, generos. ♦ Deosebit, ales², distins. Mare cinste. ◊ Mare ținută = îmbrăcăminte sau uniformă destinată pentru anumite solemnități. ♦ (Despre ospețe, serbări) Plin de strălucire; bogat, fastuos, pompos. – Lat. mas, maris.

CREDE, cred, vb. III. 1. Tranz. (Urmat de o completivă directă) A fi încredințat sau convins de un fapt, de existența sau de adevărul unui lucru. Cum o văzură ei, crezînd că este un voinic, unul îi zise... ISPIRESCU, L. 19. Crede și d-ta, mătușă, că, de-i face pe treabă, n-are să-ți fie degeaba. CREANGĂ, P. 172. Cred că ne vom putea înțelege ușor împreună. ALECSANDRI, T. I 283. Maică... Ești bătrînă și nu crezi... Că dintr-o sută ș-o mie Numai una-mi place mie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 100. ◊ (Cu privire la spusele cuiva, p. ext. la persoana care spune) Și, văzînd că nu o crede, îi dete înscris cu sîngele său. ISPIRESCU, L. 5. Te crede moșul, nepoate. CREANGĂ, P. 211. Spune, bade, spune verde, Că minciună eu n-oi crede! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 237. ◊ Absol. Vedea cu ochelarii și tot nu vrea să creadă. MACEDONSKI, O. I 49. În sfîrșit, i-am căzut la genunchi... Am plîns chiar, crezi tu? ALECSANDRI, T. I 423. (Foarte des în basme) Mai mincinos cine nu crede. ISPIRESCU, L. 1. (La imperativ, ca scuză către un cerșitoi căruia nu i se dă nimic) Crede, moșule, crede... Mîine,. babo, mîine... Au fost și ieri aci și tot așa li s-a spus; să creadă că nu li se poate da un bănuț. PAS, Z. I 51. ◊ Expr. Cred și eu = se înțelege de la sine, nu-i de mirare că-i așa. Ce (sau cum) crezi? se zice pentru a exprima o amenințare sau o afirmare sigură. 2. Intranz. (Urmat de determinări în dativ sau introduse prin prep. «la») A recunoaște dreptatea cuiva, a fi înțelegător (pentru durerea sau suferința cuiva). Baia, acum cred eu frăține-meu. CREANGĂ, P. 188. Cine a iubit ca mine va crede durerii mele. CONACHI, P. 100. L-așa oameni pătimași Poate crede cinevași... PANN, P. V. III 12. Frunză verde-a mărului, Nu crede feciorului. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 276. ◊ Loc. adj. și adv. De necrezut = cum nu-ți poți închipui, de neînchipuit. Nu știa carte, însă ținea cu o rînduială de necrezut socotelile gospodăriei. CAMILAR, TEM. 63. ◊ Expr. A nu-î crede (cuiva) = a nu-i fi milă (de cineva). Iată moartea vine, Vine, se răpede, Și nime nu-mi crede! ALECSANDRI, P. P. 118. A nu-i veni (cuiva) să creadă sau a nu-și crede ochilor (sau urechilor), exprimă mirarea față de un lucru de necrezut. Nu-i venea să-și creadă urechilor, și totuși Vasile nu rostise nici un neadevăr. C. PETRESCU, A. 387. Să giudece și cucoana Chirița ca d-ta... dar parcă nu-mi vine a crede. ALECSANDRI, T. I 156. 4. Tranz. (Urmat de o completivă directă) A socoti, a fi de părere, a-și închipui, a i se părea. A crezut Că moare-n cîmp aci. COȘBUC, P. I 231. Eu cred că tot ce-i a mămucăi e și al nostru. CREANGĂ, P. 9. Nu crede că în lume, singurel și rătăcit, Nu-i găsi un suflet tînăr ce de tine-i îndrăgit. EMINESCU, O. I 80. Și tu, bade, crezi că eu Mă topesc de dorul tău? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 229. ◊ Expr. Îmi vine a crede că... v. veni. ◊ (Complementul indică o persoană) Îl cred în stare de orice. DAVIDOGLU, M. 15. ♦ A considera pe cineva altfel decît este în realitate. Tot mă crezi copil! DAVIDOGLU, M. 8. Nu te-aș fi crezut așa slab de înger. CREANGĂ, P. 222. ♦ Refl. A avea despre sine o părere exagerată în bine, a se socoti mai mult decît este în realitate; a fi îngîmfat. Vezi, ăsta e cusurul tău – prea te crezi! CARAGIALE, O. II 125. ♦ A spera. Ai îndrăznit a crede că iar mă vei putea înșela. NEGRUZZI, S. 141. 4. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «tra») A avea încredere deplină în cineva «au în ceva; a-și pune toată nădejdea în cineva sau în ceva. Cred în dimineața acestui început Și-n flamura întinsă spre luminosul mîine. TULBURE, V. R. 26. De crezi în poezie... De crezi în tinereță... De crezi în al tău frate... ALECSANDRI, P. I 130. Nici vorba le asculta, Nici în vorba lor credea. TEODORESCU, P. P. 432. 5. Intranz. (În concepțiile mistico-religioase) A admite existenți lui dumnezeu și a primi dogmele bisericii; a avea o credință religioasă, (Urmat de determinări introduse prin prep. «în») Grecii antici credeați în zei. – Prez. ind. și: (regional) crez (CARAGIALE, O. VII 11).

CRUȚA, cruț, vb. I. Tranz. 1. (Complementul indică o persoană) A ierta, a scuti (de pedeapsă), a se îndura de... De altfel (sigur nu sînt însă) Se poate să vă cruțe. BENIUC, V. 95. A ocrotit pe nevinovat, cruțîndu-l de osînda ce era să-l răpuie. ISPIRESCU, M. V. 8. Căci tata, bătrînul, Nu cruță păgînul Cînd s-aruncă-n foc. ALECSANDRI, P. I 54. ◊ Expr. A cruța viața cuiva = a lăsa pe cineva în viață, a nu ucide. Frate, cruță-mi viața și mă lasă slobod. RETEGANUL, P. I 3. Cruță-mi viața, Aleodor. ISPIRESCU, L. 44. ◊ (Complementul indică vina sau greșeala iertată) Ți-aș fi cruțat multe din rătăcirile netrebnice... din minciunile vrednice de cel mai îndărătnic vulpoi. ODOBESCU, S. III 165. 2. A trata (pe cineva) cu milă, cu înțelegere; a menaja. A vegheat toată noaptea lîngă bolnav, ca să-și cruțe priete nul. ▭ Abia ridicat de pe cumplita boală care nu-l cruțase... NEGRUZZI, S. I 293. ♦ A păzi, a feri. Mai biize cruță-ți capul, că poate ți-o mai trebui. CREANGĂ, P. 170. 3. (Cu privire la obiecte care se cheltuiesc, se consumă, se uzează) A folosi cu prevedere, a economisi. Trase alte pietre scumpe, pe care nădăjduise să le cruțe. SADOVEANU, Z. C. 225. Cine nu cruță paraua nici de galben nu i-e milă. 4. (Învechit) A se da în lături; a se codi, a ezita. Noi n-om cruța a zice cătră omeneasca fire... CONACHI, P. 278.

JALE¹ s. f. Tristețe, mîhnire, durere. Au stat multă vreme în ploaie, ascultînd viersul de jale, glasul singuratic al mamei părăsite. DUMITRIU, N. 155. Toată împărăția era plină de jale. ISPIRESCU, L. 4. Frunzuleană de pelin, Mare jale, mare chin: Prin străini s-ajungi străin. BELDICEANU, P. 97. ◊ Loc. adv. Cu jale = cu tristețe, cu mîhnire, dureros. El n-avea... de ce să se mire și ce să contemple cu jale. C. PETRESCU, A. R. 16. Se opresc cu toții în cale, se opresc și zic cu jale. CREANGĂ, P. 275. De ce plîngi cu jale? ALECSANDRI, P. I 196. ◊ Loc. adj. De jale = jalnic, trist, (plin) de dor. Bătrînul rosti vorbele acestea duios, ca un cîntec de jale. SADOVEANU, O. I 157. Hai cu mine-n codrul verde S-auzi doina cea de jale. ALECSANDRI, P. A. 43. ◊ Expr. A-i fi cuiva jale de cineva = a-i fi milă de cineva. Sărmane prietene! mi-e jale de tine. NEGRUZZI, S. I 63. – Variantă: jele (DEȘLIU, G. 24, DAVIDOGLU, M. 66) s. f.

MILOSTIVI, milostivesc, vb. IV. Refl. (Popular; adesea urmat de determinări introduse prin prep. «de», «spre», «asupra» sau «cu») A se arăta milostiv (1), a i se face milă (de cineva); a se îndura. Oșteanul se milostivi de dînsa ș-o învoi să iasă la lumina lunii. SADOVEANU, O. VIII 230. Dumnezeu să se milostivească cu ea și să-i dăruiască, un copil. ȘEZ. II 200. De-mpărat a se ruga, Ca să se milostivească Și roaba să-i dăruiască. TEODORESCU, P. P. 117. ◊ Tranz. fact. (Rar) Chinurile ce am tras mă milostivesc spre ale tale. NEGRUZZI, S. III 387. ♦ A da de pomană, a milui.

OSÎNDĂ, osînde, s. f. (Popular) 1. Condamnare, pedeapsă la care e supus cineva (de către organele judiciare). Afară, la magazii, rămîneau ocnașii, care mai aveau puțini ani de osîndă, cei neprimejdioși. SADOVEANU, O. VI 274. Cînd v-o prinde, v-o lega, La-mpărat că v-o ducea, Să vă luați osînda. PĂSCULESCU, L. P. 272. ◊ Expr. A-și face osînda = a executa pedeapsa la care e condamnat. A-și face osînda cu cineva = a-și face păcate cu cineva; a se purta rău, fără milă cu cineva, a maltrata. Mă rog, scoate-mă și nu-ți mai face atîta osîndă cu mine. CREANGĂ, P. 33. 2. Fig. Blestem, pacoste, năpastă, nenorocire, urgie. Aceeași cauză făcea ca viața să fie pentru unii bună și pentru cei mai mulți o osîndă. PAS, Z. I 317. Dar de-i Rada cît de blîndă, Ea de mică-a fost osîndă Pentru sat. COȘBUC, P. I 98. După ce-amar muncirăți mizeri viața toată, Ați mai purta osînda ca vita de la plug? EMINESCU, O. I 59.

PLÎNGE, plîng, vb. III. 1. Intranz. A vărsa lacrimi (de durere, mai rar de emoție, de bucurie). Copiii speriați din somn se țineau de fustele mamelor și plîngeau. VLAHUȚĂ, O. AL. I 53. Smărăndița a mîncat papara și pe urmă ședea cu mînile la ochi și plîngea ca o mireasă, de sărea cămeșa de pe dînsa. CREANGĂ, A. 4. Și nime-n urma mea Nu-mi plîngă la creștet, Doar toamna glas să dea Frunzișului veșted. EMINESCU, O. I 216. ◊ Fig. Vîntul plîngea prin porumb și tot lanul plîngea cu el. SANDU-ALDEA, U. P. 140. Și clopotele-n limba lor Plîngeau cu glas tînguitor. COȘBUC, P. I 153. De-a pururea aproape vei fi de sînul meu... Mereu va plînge apa, noi vom dormi mereu. EMINESCU, O. I 129. ◊ Tranz. Parcă... Își plînsese toate lacrimile și acum privea moale, buimacă. CAMIL PETRESCU, O. II 476. (Cu complement intern) Și mai greu ofta, Plînset Că plîngea, Vaiet Că-mi scotea. TEODORESCU, P. P. 466. 2. Tranz. A jeli o persoană moartă, un. lucru pierdut, o situație dureroasă, vărsînd lacrimi, tînguindu-se. Copilă dragă, nu-l mai plînge... Pe-o piatră capul el și-a pus Și pe vecie doarme dus. MACEDONSKI, O. I 156. Rămasă singură, plîngea cu lăcrîmi de văduvie singurătatea ei. EMINESCU, N. 3. Boierul plînge timpul cînd țara-a lui era, O vacă ce cu lapte pe el îndestula. BOLINTINEANU, O. 142. Oile s-or strînge, Pe mine m-or plînge Cu lacrimi de sînge. ALECSANDRI, P. P. 2. ◊ Expr. A-și plînge păcatele = a ispăși o vină. Cum îți plîngi păcatele, Că n-ai ținut vorbele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 260. 3. Tranz. A compătimi pe cineva din toată inima, a avea milă de cineva. Plîngeam pe acea nenorocită femeie silită a bea un nou pahar de durere! NEGRUZZI, S. I 49. ◊ (Intranz., în expr.) A-i plînge (cuiva) de milă = a deplînge (pe cineva) din toată inima, a-i părea foarte rău de nenorocirea altuia. Baba se duce în poiată, găbuiește găina, o apucă de coadă și o ia la bătaie, de-ți venea să-i plîngi de milă! CREANGĂ, O. A. 162. Că de sus de pe movilă De-oi zvîrli ghioaga cea mare, Zău, ți-oi plînge chiar de milă, Măi tătare, măi tătare!... ALECSANDRI, O. 70. 4. Refl. A se văita, a se tîngui. Trăiesc acei ce vreau să lupte, Iar cei fricoși se plîng și mor. COȘBUC, P. I 194. De asta te plîngi, stăpîne? – D-apoi de care alta, măi Chirică? CREANGĂ, P. 155. Alții în visuri de înălțare Se plîng deoparte cu ah și vah! Că mereu sufăr de-o boală mare. ALECSANDRI, T. I 377. 5. Refl. A-și arăta nemulțumirea, a reclama. Păgubașul s-a plîns la miliție.

VARGĂ, vergi și (4, rar 5) vărgi, s. f. 1. Nuia lungă, subțire și flexibilă, tăiată de obicei dintr-o ramură dreaptă de arbore. V. vergea. [Sălciile] își încolătăceau, în suflarea vîntului, vergile fragede și despletite pînă în oglinda încrețită a apei. C. PETRESCU, S. 28. Mi se părea că văd pe babă... cum... diriguiește cu o vargă de alun un taraf negru de duhuri necurate. HOGAȘ, M. N. 87. [Crăiasa] mai naltă pare și-n umblat Mlădie ca o vargă. COȘBUC, P. I 69. Am o vargă unsă cu unt Și aleargă pe subpămînt (Șarpele). GOROVEI, C. 363. ◊ Expr. A tremura vargă (sau ca varga) = a tremura foarte tare (de frică sau de frig). Îi tremurau ca vargă brațele strînse vînjos, în mînile tari ale celor doi jandarmi voinici. POPA, V. 239. Cucoanele se retraseră, tremurînd vargă. DELAVRANCEA, S. 158. [Mezinul] tace ca peștele și tremură ca varga de frică. CREANGĂ, P. 23. ♦ (Mai ales la pl.) Băț, vergea groasă, folosită în trecut ca instrument de pedeapsă corporală. Porunci... dă craiul, pe pag cu vergi să-l bată. COȘBUC, P. II 201. Trebuia să-l bată un pedagog cu vergi. NEGRUZZI, S. II 256. ◊ Expr. (A fi) varga lui dumnezeu = (a fi) foarte rău, aspru, crunt. Rămăsei trist și orfan, sub epitropia unei mătuși, varga lui dumnezeu. GANE, N. III 31. Cînd se supăra sau se mînia... era varga lui dumnezeu. MARIAN, O. I 239. Nora babei era o femeie, varga lui dumnezeu de ură. ȘEZ. IV 159. (Regional) A-i duce (cuiva) vergile = a-i plînge (cuiva) de milă, a fi îngrijorat de soarta cuiva. Cînd ai avea încaltea un cal bun, calea-valea, dar cu smîrțogul ista, îți duc vergile. CREANGĂ, P. 203. ♦ Lovitură aplicată cuiva cu nuiaua. Dă pașa semn: «o să-l dezbrăcați Și binele în vergi i-l dați». COȘBUC, P. I 114. 2. (De obicei cu o determinare care precizează scopul) Băț de undiță. Un pescar cu undița... poartă cu el o mulțime de ștergi de undiță și... fel de fel de cîrlige. SADOVEANU, Î. A. ♦ Vergea cu care se încărcau în trecut puștile și cu care se curăța țeava. ♦ Baghetă. În aer își ridică a farmecelor vargă Și o suflare rece prin dom atunci aleargă. EMINESCU, O. I 94. Nu ne lipsește decît varga magică de a ne transpune în oricare punct. am voi. id. N. 49. 3. Vergea subțire de metal. Fusesem pe coclauri cu un mare naturalist, mititel și iute ca un titirez și vînjos ca o vargă de oțel. HOGAȘ, M. N. 99. 4. Dungă, vîrstă, vîrcă. Păreții erau albi ca laptele și cu niște vărgi de aur. ISPIRESCU, L. 251. Cojoacele de oaie albă cusute cu vărgi și cu triunghiuri de mătase neagră. ODOBESCU, S. I 483. 5. Dungă făcută de o lovitură cu nuiaua. Dar hoțul de doftor... prinde a o încinge pe spate... pînă o face toată vărgi. RETEGANUL, P. II 80. Bate-un popă preuteasă Și n-o bate cum se bate, ci îi face vergi pe spate. HODOȘ, P. P. 177. – Compuse: (Bot.) varga-ciobanului = a) plantă erbacee cu tulpină țepoasă, cu flori liliachii, dispuse în capitule; crește pe lîngă drumuri, pe șanțuri, prin fînețe, prin locuri umede și nisipoase (Dipsacus silvestris); scai- voinicesc, voinicel; b) scăiuș; vargă-de-aur = splinuță (Solidago Virga aurea).

NEÎNDURARE. Subst. Neîndurare, neînduplecare, înverșunare, neomenie, cruzime, cruzie (înv.), crîncenie (înv.), nemilă (rar), cîinie, cîinoșenie. Atrocitate, ferocitate, barbarie, brutalitate, violență, monstruozitate, bestialitate, sălbăticie, sadism. Răutate, ură, dușmănie. Pedeapsă, pedepsire, sancționare, sancțiune, condamnare, osîndă (pop.), osîndire (pop.), represalii, reprimare, represiune. Chinuire, chinuială (rar), caznă, maltratare, brutalizare, molestare, schingiuire, schingi (înv.), tortură, torturare. Răzbunare, revanșă, vendetă, talion. Tiran, despot (fig.), satrap (fig.), călău (fig.), gîde (pop.), gealat (peior.), cîine (fig.), barbar, brută, monstru (fig.), bestie (fig.), sadic. Adj. Neîndurător, neîndurat (rar), fără (de) milă, neînduplecat, necruțător, înverșunat, neomenesc, neomenos, neomenit (înv.), inuman, crunt, crud (fig.), sîngeros, sîngeratic (înv.), crîncen, crîncenit (rar), nemilos, nemilostiv, cîinesc (fig.), cîinos, încîinit (rar); atroce, feroce, cumplit, înfiorător, îngrozitor, fioros, groaznic, barbar, brutal, violent, monstruos, bestial, sălbatic, sadic. Rău, plin de răutate, înrăit; dușmănos, dușmănesc (înv.), vrăjmășesc, vrăjmășos (rar), pătimaș, pizmaș (pop.), pizmăreț (rar), pizmuitor, ranchiunos. Pedepsitor (rar), osînditor (rar). Chinuitor. Răzbunător, revanșard, vindicativ (livr.). Tiran, tiranic, tiranicesc (înv.), tirănesc (înv.), despotic. Vb. A fi neîndurător, a fi crud. A se înverșuna, a se înrăi, a se încîina (rar). A se purta fără milă (cu cineva), a-și face osînda cu cineva. A urî, a dușmăni, a vrăjmăși, a pizmui. A pedepsi, a sancționa, a condamna, a osîndi (pop.), a reprima. A chinui, a maltrata, a brutaliza, a molesta (livr.), a schingiui. A se răzbuna, a vărsa sînge. Adv. Fără (de) milă, cu cruzime, (în mod) barbar, cu brutalitate. V. asuprire, batjocură, bătaie, constrîngere, dușmănie, neomenie, omor, pedeapsă, răutate, severitate.

REGRET. Subst. Regret, părere de rău, mustrare (de cuget, de conștiință), remușcare, reproș; căință, pocăință, pocăială (rar), pocăire, pocaianie (înv.), penitență (livr.). Întristare, tristețe, durere, îndurerare, amărăciune, mîhnire, obidă (pop.). Adj. Regretat. Regretabil, de regretat, vrednic de regretat. Remușcător (rar). Pocăit. Întristat, îndurerat, amărît, mîhnit, obidit (înv. și pop.), obidos (înv.). Vb. A regreta, a simți un regret, a-i părea rău, a fi cuprins de părere de rău, a avea remușcări, a avea mustrări de conștiință, a-l mustra (pe cineva) cugetul (conștiința); a se mustra, a se dojeni, a-și face reproșuri, a-și reproșa; a se căi; a se pocăi, a-și smulge părul din cap, a-și mușca buzele (de părere de rău), a-și pune cenușă în cap, a-și mușca limba, a se da cu capul de pereți; a-și exprima regretul, a-i plînge (cuiva) de milă, a deplînge, a deplora (rar). A cere scuze, a cere iertare, a-și prezenta scuzele. A se întrista, a se îndurera, a se amărî, a se mîhni, a se obidi (înv. și pop.). Adv. Cu regret, cu tot regretul, cu părere de rău; (în mod) regretabil. V. durere, lamentare, milă, tristețe.

apă sf [At: (a. 1591) ap. GCR I, 38/28 / S: appă / Pl: ape, (rar) apuri / E: ml aquo] 1 Lichid incolor, fără gust și fără miros, compus hidrogenat al oxigenului. 2 (Îe) A cere pământ și ~ A cere supunere deplină din partea dușmanului (la vechii perși). 3 (Îe) A bate apa în piuă A spune mereu aceleași lucruri. 4 (Îae) A vorbi mult și fără rost. 5 (Îe) Sângele ~ nu se face Sentimentul înrudirii de sânge nu slăbește sau nu se pierde niciodată. 6 (Îe) A nu avea (nici) după ce bea ~ A fi extrem de sărac. 7 (Îe) A sorbi (pe cineva) într-o lingură (sau într-un pahar) de ~ A plăcea pe cineva foarte mult. 8 (Îe) A îmbăta pe cineva cu ~ rece A ameți pe cineva cu vorba. 9 (Îe) A fierbe pe cineva fără ~ A chinui pe cineva fără milă. 10 (Îe) A spăla (sau a da) (ceva) în mai multe ape A spăla în mai multe rânduri de apă. 11 (Îe) A face un lucru ~ A face un lucru să dispară. 12 (Îae) A fura un lucru. 13 (Îe) A fi (toți) o ~ A fi (toți) la fel. 14 (Îe) A face o ~ (din toate) A șterge toate deosebirile. 15 (Îe) A scoate ~ din piatră (seacă) A realiza un lucru imposibil. 16 (Îae) A fi foarte ingenios. 17 (Îe) A scrie pe ~ A da uitării. 18 (Îae) A nu ține cont (de ceva). 19 (Îe) A duce ~ cu ciurul A face încercări zadarnice. 20 (Îe) A căra ~ la puț A face încercări zadarnice. 21 (Îe) A face cuiva ~ A omorî pe cineva. 22 (Îe) A face ~ unei lăuze A duce o lăuză la preot ca să o sfințească. 23 (Îe) A da ~ la șoareci A plânge. 24 (Îs) ~ dulce (în opoziție cu apa sărată a mărilor) Apă de băut cu conținut scăzut de sare (din râuri sau lacuri). 25 (îas) Apă potabilă. 26 (Mar;^[1] Trs; îs) ~ poleită Apă care conține aur. 27 (Îs) ~ aspră (sau dură) Apă calcaroasă, care nu e bună de spălat (rufe). 28 (Îs) ~ moale (în opoziție cu ~ aspră) Apă de ploaie, bună de spălat. 29 (Îs) ~ goală (sau chioară) Apă curată, neamestecată cu vin. 30 (Fig; îas) Ciorbă subțire, fără zarzavat sau came. 31 (Fig; îas) Lucru fără valoare. 32 (Îs) ~ minerală Apă care conține în soluție săruri, gaze sau substanțe radioactive, având proprietăți terapeutice. 33 (Îs) ~ ne(î)ncepută (pentru descântece) Apă proaspătă din care încă nu a băut nimeni. 34 (Îs) ~ vie Apă despre care se spune în basmele populare că învie morții. 35 (Îs) ~ moartă Apă care poate omorî pe cineva. 36 (Îs) Apa morților Fata morgana Vz morgana. 37 (Îs) ~ mare (sau sfințită) Agheasmă. 38 (îc) ~-botează Bobotează. 39 (Îs) ~ molinzată Apă sfințită. 40 Masă de apă (1) formând un râu, un lac, o mare etc. 41 (Complinit prin râu, izvor, mare etc.) întreaga masă de apă (1) a râului, a izvorului, a mării etc. 42 (Lpl) Valuri unde. 43 (Îs) ~ curgătoare Apă (40) care curge (râu, izvor, fluviu etc.). 44 (Îs) ~ stătătoare Apă (40) care nu curge (baltă, lac, mare etc.). 45 (Îs) ~ lină Apă (40) care curge încet, fără valuri. 46 (Îs) ~ repede Apă (40) (de munte) care curge repede. 47 (Îs) ~ adâncă Om potolit în aparență, dar cu o fire ascunsă. 48 (D. o apă curgătoare; îe) în susul apei în partea superioară a cursului apei. 49 (D. o apă curgătoare; îe) în josul apei în partea dinspre vărsare a cursului apei. 50 (Îe) A ști (sau a vede) în ce ~ (sau ape) se adapă (sau se scaldă) cineva A cunoaște gândurile, intențiile sau dispoziția cuiva. 51 (Îe) A lăsa pe cineva (să se scalde) în apele sale A lăsa pe cineva în voia lui. 52 (Îe) Toți se scaldă într-o ~ Toți sunt deopotrivă. 53 (Îe) A pluti în apele cuiva A fi de aceeași părere cu cineva. 54 (Îe) A nu fi (sau a nu călători) în apele sale A nu se simți bine. 55 (Îae) A fi abătut. 56 (Îae) A fi prost dispus. 57 (Îe) A nu fi cu toată apa sau în toate apele sale A nu fi în toate mințile. 58 (Îe) A-i veni cuiva ~ la moară A se schimba împrejurările în favoarea cuiva. 59 (Îe) A-i lua (sau a-i tăia) cuiva apa (de la moară) A schimba împrejurările în defavoarea cuiva. 60 (Îae) A pune pe cineva în imposibilitatea de a face ceva. 61 (Îe) A scăpa căciula pe ~ A pierde ocazia. 62 (îlav) Ca pe ~ (sau ca apa) în mod curgător, fluent. 63 (îal) Pe de rost. 64 (Îe) A pescui în ~ tulbure A profita în urma unei situații confuze. 65 (îsp; îs) Apa sâmbetei Râu care curge pe o câmpie stearpă aflată în jurul iadului și care se revarsă în iad. 66 (Îs) Apa duminicii Râu mare și limpede care curge pe câmpiile din jurul raiului și care se revarsă în rai. 67 (Îe) A se duce pe apa sâmbetei A se distruge. 68 (Îae) A se pierde. 69 (Îe) Duce-te-ai pe (sau cu) apa sâmbetei Lua-te-ar dracul. 70 (Îe) A închega apele A face să înghețe apele sau să stea pe loc. 71 (Îe) Minte de încheagă (sau îngheață) apele Spune minciuni mari. 72 Joc de culori făcut în lumină de unele obiecte lucioase. 73 (Urmat de determinări) Denumire dată unor preparate lichide industriale, farmaceutice, de parfumerie etc. 74 (Îs) ~ de sodă Sifon. 75 (Îs) ~ gazoasă Sifon. 76 (Îs) ~ oxigenată Lichid cuprinzând o cantitate de oxigen dublă decât apa (1) obișnuită și care are proprietăți dezinfectante și decolorante. 77 (Îs) ~ de clor Soluție slabă de clor cu apă (1) folosită ca dezinfectant și decolorant. 78 (Îs) ~ de brom Soluție de brom în apă (3,5%) folosită ca decolorant și (rar) dezinfectant. 79 (D. produse industriale, farmaceutice etc.) Indică starea lichidă a preparatului. 80 (Îs) ~ acră Apă minerală. 81 (Chm; îs) ~ regală Amestec de acid clorhidric și acid azotic, care dizolvă aurul și platina. 82 (Chm; îs) ~ tare Acid azotic diluat cu apă (1) folosit în tinichigerie pentru lipit. 83 (Îs) Apa crăiesei Alcoolat de rozmarin. 84 (Mol; îc) ~-de-nimic Preparat pentru tuse. 85 (îc) ~-de-oase Iodură de potasiu. 86-88 (Fig) Denumire a unor secreții apoase ale corpului (lacrimi, salivă, sudoare etc.). 89 (Pfm; îe) A-i lăsa (cuiva) gura ~ (după ceva) A avea poftă de ceva. 90 (îae; fig) A dori ceva foarte mult. 91 (Reg; îe) Te-a trecut ~ sub limbă sau îți îngheață apa sub limbă E ger mare. 92-94 (Pop; îe) A lăsa ~ (unui animal) A sparge (sau a înțepa) o bubă, o umflătură ca să se scurgă lichidul din ea. 95 (Fig; îe) A lăsa ~ cuiva A scoate cuiva o idee greșită din cap. 96 (Pfm; îe) A fi (numai) (o) ~ A fi foarte transpirat. 97 (Pat; pop) Dropică. 98 (Pop; îe) A avea ~ la cap A fi hidrocefal. 99 (Fig; îae) A fi prost. 100 (Pop; la vite și cai) Umflătură plină cu lichid a picioarelor de la genunchi în jos. 101 (Pop; îe) Are ~ la picioare Se spune despre cineva care alunecă și cade mereu. 102 (Înv; îc) Apa trândului Dizenterie. 103 (Pop; îc) ~ albă Cataractă. 104 (Pop; îc) ~ neagră Glaucom. 105 Dans popular românesc la nunțile țărănești Si: găleata. 106 Melodia după care se execută acest dans. 107 (Reg) Rană. corectat(ă)

crede [At: COD. VOR. 29/12 / Pzi: cred și (reg) crez, Cj 3: să ~eadă și (reg) să ~ează, Im: ~ede și ~ezi, Ps: ~ezui, Pt: ~ezut, Gz: ~ezând / E: ml credo, -ere] 1 vt (Iuz) A însărcina pe cineva cu ceva. 2 vt (Iuz) A încredința cuiva ceva. 3 vt (Îoc a se îndoi) A fi încredințat de adevărul unui lucru Si: a se încrede, a se încredința. 4 vt (Iuz; elipsă pentru crede că n-am) Se spune cerșetorilor când nu li se dă pomană. 5 vt (Îe) Cred și eu! Nu mă mir. 6 vt (Îae) Desigur. 7-8 vi (Cu pp în) A da crezare (30-31) cuiva. 9 vi (Cu pp în) A avea încredere în cineva. 10 vi (Cu pp în) A se bizui pe cineva. 11 vt(a) A admite adevărul a ceva. 12 vt(a) A accepta părerea cuiva. 13 vt(a) A înțelege pe cineva. 14 vi (Îe) A nu ~ ochilor (sau, înv, ochii) A nu crede ceea ce se vede. 15 vi (Îe) A (nu)-i veni a ~ A (nu) putea să creadă (3) ceva. 16 vt(a) (Îe) (Să vezi și) să nu crezi! Este de necrezut! 17 vt(a) (Îvp; pzi) Zău! 18 vt(a) (Ban; îf -ezi!) Crede-mă! 19 vt A considera că... 20 vt A i se părea că... 21 vt A-și închipui că... 22 vt(a) (Pzi 2; int) Oare? 23 vi (Îe) Cine te crezi? Ce părere ai? 24 vi (Îae) Ești înfumurat. 25 vi A avea milă de cineva. 26 vi A avea înțelegere pentru suferința cuiva. 27 vi A lua în seamă necazul cuiva. 28 vi (Cu pp în) A ține foarte mult la ceva. 29-30 vi (Cu pp în) A avea un cult pentru cineva sau ceva. 31-32 vi A-și pune toată nădejdea în cineva sau în ceva. 33 vi A crede în Dumnezeu și a accepta preceptele religioase. 34 vt A presupune. 35 vt A bănui. 36 vt A spera. 37-38 vt A lua drept altceva sau altcineva decât este în realitate. 39 vr A se considera. 40 vr (Pex) A se socoti altfel decât este în realitate. 41 vr (Pex) A avea despre sine părere exagerat de bună.

credere sf [At: LB / Pl: ~ri / E: crede] 1 (Iuz) Însărcinare a cuiva cu ceva Si: credință (1), (îvr) crezare (1), crezămănt (1), crezut¹ (1). 2 (Iuz) Încredințare a ceva cuiva Si: credință (2), (îvr) crezare (2), crezămănt (2), crezut¹ (2). 3 Încredințare de adevărul unui lucru Si: credință (3), (îvr) crezare (3), crezămănt (3), crezut¹ (3), crezuție (2). 4-5 Siguranță asupra unei afirmații (proprii sau) a altcuiva Si: credință (4-5), (îvr) crezare (4-5), crezămănt (4-5), crezut¹ (4-5). 6 Încredere în cineva Si: credință (6), (îvr) crezare (6), crezămănt (6), crezut¹ (6). 7 Bizuire pe cineva Si: credință (7), (îvr) crezare (7), crezământ (7), crezut¹ (7). 8 Admitere a unui adevăr Si: credință (8), (îvr) crezare (8), crezământ (8), crezut¹ (8). 9 Acceptare a părerii cuiva Si: credință (9), (îvr) crezare (9), crezământ (9), crezut¹ (9). 10 Înțelegere a cuiva Si: credință (10), (îvr) crezare (10), crezământ (10), crezut¹ (10). 11 Considerare. 12 Părere. 13 Închipuire. 14 Înfumurare. 15 Milă de cineva Si: credință (15), (îvr) crezare (15), crezământ (15), crezut¹ (15). 16 Înțelegere pentru suferința cuiva Si: credință (16), (îvr) crezare (16), crezământ (16), crezut¹ (16). 17 Luare în seamă a necazului cuiva Si: credință (17), (îvr) crezare (17), crezământ, crezut¹ (17). 18-19 Cult pentru cineva sau ceva Si: credință (18), (îvr) crezare, crezământ (18), crezut¹ (18). 20 Nădejde în cineva sau ceva Si: credință (19), (îvr) crezare (19), crezământ (19), crezut¹ (19). 21 Credință în Dumnezeu, acceptare a preceptelor religioase Si: credință (20), (îvr) crezare (20), crezământ (20), crezut¹ (20), crezuție (3). 22 Presupunere. 23 Bănuială. 24 Speranță. 25-26 Luare drept altceva sau altcineva decât este în realitate Si: credință (24), (îvr) crezare (24), crezământ (24), crezut¹ (24). 27 Autoconsiderare. 28 Părere despre sine neconformă cu realitatea Si: credință (26), (îvr) crezare (26), crezământ (26), crezut¹ (26). 29 Imagine despre sine mai bună decât realitatea Si: credință (27), (îvr) crezare (27), crezământ (27), crezut¹ (27).