MILUI, miluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A dărui cuiva ceva din milă, a da cuiva pomană. Nu numai că n-a miluit în viața lui pe nimeni, dar el lua... și bucățica de pîine din gura orfanului. VLAHUȚĂ, O. A. 215. Îi miluia cîte-o vecină bună cu cîte ceva. RETEGANUL, P. I 42. Eu sînt cerșitoriul pe care l-ai miluit colo la pod. CREANGĂ, P. 300. 2. A se arăta milostiv față de cineva, a arăta milă cuiva; a se îndura de cineva. Doamne, miluiește și iartă pre păcătoasa Calipso! NEGRUZZI, S. I 220. ♦ (Rar) A solicita mila cuiva, a cere îndurarea cuiva. Fata-ngălbinea Tot mai tare... mă-sa-n rugare Pe toți sfinții miluia. COȘBUC, P. II 214. – Prez. ind. și: milui (STANCU, D. 276).