PLIN, -Ă, plini, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. (Despre vase, încăperi, recipiente etc.) Care este umplut cu ceva, în care se află ceva până la limită. ◊ Expr. Plin ochi = umplut până la limita capacității. A fi plin de sine (sau de el) = a avea o părere foarte bună despre sine, a fi încrezut, îngâmfat. A-i fi (cuiva) paharul plin, se spune despre cineva care a îndurat prea multe necazuri și nu le mai poate suporta. ♦ (Despre arme de foc) În care au fost introduse cartușe; încărcat. 2. Fără goluri; întreg, compact, masiv. ♦ Întreg, deplin, neștirbit. ◊ Profesor plin = profesor universitar titular, cu toate titlurile și drepturile prevăzute de lege. Catedră plină = catedră care are numărul de ore prevăzut de regulament. 3. Care cuprinde, conține, are ceva în cantitate sau în număr mare. ♦ (Despre ochi) Năpădit, inundat de lacrimi. 4. Care este acoperit, încărcat total sau parțial cu ceva. ♦ Murdar, mânjit, uns (cu ceva). 5. (Despre ființe, corpul lor sau părți ale corpului) Cu forme rotunde, durdulii; grăsuț. 6. Care are amploare, intensitate; desăvârșit. Lună plină = lună perfect rotundă, aflată în faza ei maximă. Voce plină = voce sonoră, cu volum. ◊ Expr. În plin(ă)... = în mijlocul..., în miezul..., în toiul... II. S. n. Ceea ce umple un vas, o cavitate, un spațiu etc.; conținut, cuprins. ◊ Plinul conductei = cantitate de fluid care rămâne în permanență într-o conductă de transport. ◊ Loc. adv. Din plin = din abundență. ◊ Loc. adj. și adv. În plin = în centru, la țintă. ◊ Loc. prep. În plinul... = în mijlocul...; p. ext. în toiul... ◊ Expr. A-i merge cuiva în plin = a-i merge cuiva bine, a avea succes, a reuși, a izbândi. A da o lovitură (sau a lovi, a nimeri) în plin = a nimeri bine ținta vizată, a-și ajunge scopul. A-i ieși cuiva cu plin(ul) = a-i ieși cuiva în cale cu un vas plin (fapt considerat în credința populară ca semn prielnic). A face plinul = a umple cu benzină până la refuz rezervorul unei mașini. – Lat. plenus.

VERDE¹ (~zi) adj. 1) Care este de culoarea frunzelor (ierbii, arbuștilor, copacilor). ◊ A visa (a vedea sau a spune) cai ~zi pe pereți a-și imagina (sau a spune) lucruri neverosimile. 2) (în opoziție cu uscat) (despre plante) Care este proaspăt; plin de sevă. 3)(despre legume, fructe) Care încă nu s-a copt; neajuns la maturitate; necopt; crud; agurid. 4) (despre lemne) Care este tăiat de curând; plin de sevă încă; umed. 5) (despre piei) Care n-a fost încă prelucrat; netăbăcit; nedubit. 6) fig. (despre persoane) Care este bine făcut; plin de puteri; voinic; viguros; puternic; robust; rezistent. /<lat. vir[i]dis

plin (plină), adj. – 1. Umplut, ocupat. – 2. Compact, masiv. – 3. (S. n.) Întîlnire întîmplătoare cu o persoană care duce un vas plin cu apă; se consideră de bun augur, iar dacă vasul este gol, de rău augur. – Cu plin, în mod fericit; în plin, perfect; din plin, întocmai, exact. – Mr. plin, megl. (am)plin, istr. pl’ir. Lat. plenus (Pușcariu 1337; Candrea-Dens., 1405; REW 6596), cf. it. pieno, prov. ple, fr. plein, sp. lleno, port. cheio. – Der. plinătate, s. f. (plenitudine), format după fr. plénitude; plineală, s. f. (înv., îndeplinire, executare silită); plinuț, adj. (aproape plin; durduliu); împlini (var. plini), vb. (a umple, a face plin; a completa; a satisface; a executa, a îndeplini; a atinge o vîrstă sau o cantitate; refl., a se realiza, a se verifica; refl., a ajunge la soroc, la scadență; refl., a-și găsi nașul, a i se înfunda), se consideră îndeobște ca der. din lat. (im)plenῑre (Densusianu, Hlr., 150; Candrea-Dens., 1407; Pușcariu 789), în timp ce Cihac, II, 265, îl deriva din sl. (na)plŭniti; neîmplinit, adj. (neexecutat; imperfect); împlinitor, s. m. (înv., executor); deplin, adv. (împlinit; adj., complet); deplinătate, s. f. (plenitudine); îndeplini, vb. (a executa). – Cf. suplini.

a face plinul expr. 1. a umple cu benzină până la refuz rezervorul unei mașini. 2. a mânca și a bea pe săturate. 3. (intl.) a fura foarte mult. 4. (er. – d. femei) a avea un contact sexual cu un bărbat.

a-și face plinul expr. a obține suma de bani propusă dintr-o anumită afacere.

a-și face suma expr. v. a-și face plinul.

A MÂNCA a se bate calicii la gura cuiva, a bate halvița, a băga la ghiozdan / la malaxoare, a băga pe conductă, a ciuguli, a clămpăni, a crăpa, a face plinul, a glojdi, a gorovi, a grojdi, a hali, a iepuri, a se înfige la mâncare, a înfuleca, a înghiți cu noduri, a-și înșela foamea, a mânca ca un porc, a mânca cât doi / cât șapte / cât zece, a mânca la varice, a mânca pâine cu sos de limbă, a paște, (în limbajul copiilor mici) a păpa, a se porcăi, a potoli, a-și pune burta la cale, a topi, a umple mațu’.

aeroport-releu s. n. (av.) ◊ „Reprezentanții societăților [aviatice] s-au pronunțat pentru folosirea unor aeroporturi-releu unde avioanele și-ar putea face plinul, asigurându-se astfel zborurile dus și întors fără riscul de a ajunge în pană de combustibil.” I.B. 10 XI 73 p. 4 (din aeroport + releu)

camion-școală s. n. Camion care servește drept școală (la școala de șoferi) ◊ „Au dosit camionul-școală într-un boschet și au încercat să-și facă «plinul».” Sc. 26 V 77 p. 2 (din camion + școală)

úmplu și (nord) împlu, -út, a -eá v. tr. (lat. im-plére, pg. encher; it. [d. *implire] empire, pv. cat. umplir, fr. emplir, sp. enchir. – El umple; să umple [îld. să *umplă]; umple! nu umplea!). V. cumplit). Fac plin: a umplea un sac cu făină, un butoĭ cu vin, un vagon cu soldațĭ, o pagină cu cuvinte, am umplut patru paginĭ scriind. Mînjesc, murdăresc: m’am umplut de făină ridicînd sacu. corectat(ă)

umpleà v. 1. a face plin: a umplea un sac; 2. a scrie pe un loc alb: a umplea o coală; 3. a mânji: l’a umplut cu noroiu. [Lat. IMPLERE].

PLIN, -Ă, (I) plini, -e, adj., (II) plinuri, s. n. I. Adj. 1. (Despre vase, încăperi, recipiente etc.) Care este umplut cu ceva, în care se află ceva până la limită. ◊ Expr. Plin ochi = umplut până la limita capacității. A fi plin de sine (sau de el) = a avea o părere foarte bună despre sine, a fi încrezut, îngâmfat. A-i fi (cuiva) paharul plin, se spune despre cineva care a îndurat prea multe necazuri și nu le mai poate suporta. ♦ (Despre arme de foc) în care au fost introduse cartușe; încărcat. 2. Fără goluri; întreg, compact, masiv. ♦ Întreg, deplin, neștirbit. ◊ Profesor plin = profesor universitar titular, cu toate titlurile și drepturile prevăzute de lege. Catedră plină = catedră care are numărul de ore prevăzut de regulament. 3. Care cuprinde, conține, are ceva în cantitate sau în număr mare. + (Despre ochi) Năpădit, inundat de lacrimi. 4. Care este acoperit, încărcat total sau parțial cu ceva. ♦ Murdar, mânjit, uns (cu ceva). 5. (Despre ființe, corpul lor sau părți ale corpului) Cu forme rotunde, durdulii; grăsuț. 6. Care are amploare, intensitate; desăvârșit. Lună plină = lună perfect rotundă, aflată în faza ei maximă. Voce plină = voce sonoră, cu volum. Expr. În plin(ă)... = în mijlocul..., în miezul..., în toiul... II. S. n. Ceea ce umple un vas, o cavitate, un spațiu etc.; conținut, cuprins. ◊ Plinul conductei = cantitate de fluid care rămâne în permanență într-o conductă de transport. Loc. adv. Din plin = din abundență. ◊ Loc. adj. și adv. În plin = în centru, la țintă. ◊ Loc. prep. În plinul... = în mijlocul...; p. ext. În toiul... Expr. A-i merge cuiva în plin = a-i merge cuiva bine, a avea succes, a reuși, a izbândi. A da o lovitură (sau a lovi, a nimeri) în plin = a nimeri bine ținta vizată, a-și ajunge scopul. A-i ieși (cuiva) cu plin(ul) = a-i ieși cuiva în cale cu un vas plin (fapt considerat în credința populară ca semn prielnic). A face plinul = a umple cu benzină până la refuz rezervorul unei mașini. – Lat. plenus.

împlini [At: (a. 1661) URICARIUL XXV, 60 / Pzi: ~nesc / E: în- + plini] 1 vt (Înv) A umple un gol. 2-3 vtr (Înv) A (se) face plin. 4 vt A lichida o lipsă. 5 vt (Imp) A înlocui. 6 vt (Imp) A compensa. 7 vt (Înv) A completa locurile neocupate. 8 vt A ajunge la numărul cerut. 9 vt A completa o fracție până când devine număr întreg. 10 vt A trăi un număr de ani, a atinge o anumită vârstă. 11 vr A trece vremea până la un anumit termen dat. 12-13 vtr (Îe) A i se ~ cuiva sau a o ~ cu cineva A (se) pune capăt unei relații. 14-15 vtr (Îae) A o păți rău cu cineva. 16 vr (D. corpul oamenilor) A se îngrășa. 17-18 vtr A (se) termina de achitat o datorie. 19 vt (Înv) A executa un datornic. 20 vt A duce la bun sfârșit o însărcinare, o misiune. 21 vt (Înv) A completa un formular. 22-23 vtr A (se) îndeplini o dorință, un vis. 24 vt A realiza un scop propus. 25 vt A satisface capriciile cuiva. 26 vt A îndestula nevoile cuiva. 27 vt A ține o promisiune. 28 vt A respecta o lege, o dispoziție. 29 vt A se supune unei porunci. 30 vt A avea funcția de... 31 vt A executa o condamnare. 32 vt A îndeplini o formalitate. 33 vt (Înv; pex) A termina ceva. 34 vt (Înv; pex) A face ceva. 35 vr (Fig) A se desăvârși. 36-37 (Înv) vtr A (se) adeveri o prorocie, o prevestire. 38 vt (Îe) A-și ~ somnul A dormi suficient.

sală^1[1] sf [At: BUDAI-DELEANU, LEX / V: (înv) șală, (înv) sal s / Pl: săli, (rar) ~le / G-D și: (asr) (unei) sale, salei / E: ngr σάλ(λ)α, fr salle, ger Saal, it salla] 1 Încăpere spațioasă destinată pentru solemnități, întruniri, spectacole, întâlniri sportive, expoziții etc. 2 (Pgn) Cameră, de obicei de dimensiuni mari. 3 (Îs) ~ de arme sau ~a armelor Încăpere (în incinta unui muzeu) în care sunt păstrate armele, trofeele, veșmintele de luptă etc. 4 (Îas) Încăpere special amenajată în care se dau lecții de scrimă. 5 (Îs) ~ de baie Cameră de baie Si: baie¹ (1). 6 (Îs) ~ de mâncare (sau de mese, înv, de ospețe) Sufragerie (de obicei într-o școală, într-un spital, într-o unitate militară, într-o întreprindere etc.). 7 (Nob; îs) ~ de moarte Abator (1). 8 (D. spectacole; îe) A face ~ plină (goală) sau săli pline (goale) A (nu) avea public mult. 9 (D. spectacole; pex; îae) A (nu) avea succes. 10 (Spc) (Adesea urmat de determinările „de clasă” sau „de curs”) Încăpere în care se desfășoară procesul de învățământ pentru elevi, studenți etc. 11 Totalitatea persoanelor care se află într-o sală¹ (1, 6, 10). 12 Încăpere mică (de trecere) prin care se intră într-o casă venind de afară Si: antreu, anticameră (1), vestibul. 13 Tindă. 14 (Olt; Mun) Prispă (1). 15 (Reg) Pridvor. 16 Încăpere (de trecere) lungă și îngustă care face legătura între camerele unei locuințe, instituții etc. Si: coridor (1), culoar (1).

MANĂ s. f. I. 1. (Și în sintagmele mană cerească, mana evreilor, panțu, pl.) Lichen comestibil care crește pe stînci în forma unor mici ghemuri cenușii purtate uneori de vînt în locuri foarte depărtate, unde cad ca o ploaie (Lecanora esculenta) ; p. e x t. pîine făcută din acest lichen. Și ploo lor mannă să mărănce și pâre din ceriu deade lor. PSALT. 157. I-au hrănit cu mană în pustie. PALIA (1581), 6/12. Părinții noștri mîncară mannă în pustie. N. TEST. (1648), 113^r/1. Lada. . . în carea era vadră de aur cu mană. ib. 297^r/6. l-au hrănit în pustie cu mană din cer (începutul sec. XVIII). MAG. iIST. IV, 337. Năstrapa de aur cea cu mană. MiNEIUL (1776), 197^v1/2. L-au împodobit cu haină țesută. . . și-l hrănește. . . cu mană cerească. MOLNAR, RET. 19/23. Cîntul meu, ca mana se răsfiră Peste jalea grea a veacului. BENIUC, V. 78. 2. (Popular; și în sintagma mana albinelor, chest. VI 19 supl.) Polenul florilor de porumb, de secară etc.; polen de brad sau de fag (care plutește primăvara pe deasupra pădurilor, apelor etc.); (regional) moină galbenă. Cf. PAMFILE, VĂZD. 62, GOROVEI, CR. 21, ATILA, P. 68, ȘEZ. II, 65, V, 105, VI, 21, ALR SN I h 107, ALR II 5053/228, 514, A V 15. 3. (Și în sintagma mana florilor) Nectar; p. e x t. miere. Fagurii albinii n-ar fi dulci, de ar fi strîns mană din toate florile, ci pentru că ea se ferește de cele rele și adună din cele bune. NEAGOE, ÎNV. 303/10. Alte timpuri, alte-Albine, De soartă mai favorite, Cu mană vor face pline Fagurile – acum urzite! ASACHI, S. L. I, 125. Intrau într-una monahi cu faguri proaspeți Și minunata mană a florilor se scurgea în vase. CAMILAR, C. P. 81. ♦ Suc cleios care se obține prin crestarea scoarței anumitor arbori, în special a frasinului de munte (și Care este folosit ca laxativ). Cf. LB. Sirop de mană. PISCUPESCU, O. 214/22, cf. 218/11, BIANU, D. S., VOICULESCU, L. 173. ♦ Secreție cleioasă și strălucitoare care apare pe frunzele unor plante, în zilele călduroase care urmează după nopți reci. DICȚ. 4. Compuse: (Bot.) mană-de-apă (sau -de-ape) = plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunze lanceolate și cu flori hermafrodite dispuse în spicule; crește prin mlaștini și pe marginea apelor; roua-cerului (Glyceria- aquatica). Cf. BARCIANU, PANȚU, PL. ; (regional) mana-cîmpului = barba-ursului. ALR I 1952/590 ; (regional) mana-pămîntului = rodul-pămîntului. H X 469, cf. ALR II 6318/537; mana-pădurii = Asphodelus odoratus. Cf. BARCIANU; mana-jidovului = a) zmeur. BRANDZA, FL. 53, PANȚU, PL. ; b) zmeură. BIANU, D. S., cf. ALR I 867; (regional) mana-albinelor = numele unei plante nedefinite mai de aproape. CHEST. VI 27 supl. 5. F i g. Recoltă bogată, belșug (în semănături) ; p. e x t. condiții prielnice pentru o recoltă bogată. Cf. POLIZU. [Norul] vine repede, minat de vînt, Și plouînd, el varsă mană, varsă aur pe pămînt. BELDICEANU, P. 65, Cf. GOROVEI, CR.447, PAMFILE, A. R. 67. Scoală, Doamne, nu dormi, De-ți dă mană cîmpului și apă izvoarelor. BIBiCESCU, P. P. 254. Din țipău de grîu Să ne sâmănăm Roada Timpului, Meana grîului. VICIU, COL. 105, cf. ȘEZ. XVIII, 49, GRAIUL, I, 463. Peste vara întreagă mană multă. COM. SAT. V, 33, cf. CHEST. VI 3. Strigoile umblă noaptea de ie mana de pe hotar. ALR II 4234/141, cf. 4240/704, 4241/172. N-are pînea mană anul acesta. A VI 26, cf. II 12. ◊ F i g. Îs înțeleși toți ca să ne ieie mai cu spor mana mînilor. CAMILAR, N. I, 145. ♦ Belșug de lapte la vite; frupt. Poate c-au luat strigoaicele mana de la vaci. CREANGĂ, A. 45. Mana vitelor. ȘEZ. I, 128. Unele babe, pentru ca vacile să aibă lapte mult și bun, le descîntă de mană. ib. VII, 74. Cînd scade laptele la oi, atunci se zice că li s-a luat mana. CHEST. V 74/173. ** (Regional) Belșug de produse la recolta stupilor (Globu Craiovei-Orșova). CHEST. VI/13. 6. F i g. Cantitate mare de bunuri materiale; cîștig, profit, venit. Cu ce mană te-ai ales? ap. DDRF. Iaca, oameni buni, ce mană v-aduc vouă două sute și optzeci de vite cîte aveți aici. GALAN, Z. R. 285. ◊ E x p r. A fi de vreo mană sau a fi mare mană (de... ) = (de obicei în construcții negative) a fi de valoare sau de folos, a aduce profit. Dar măcieșu-i mărăcine, Știți că nu e de vro mană. HELIADE, O. I, 134. Lasă, că nu va fi mare mană de cîștigul meu. ISPIRESCU, ap. CADE. Că nu e mană mare unu a spune dă pă carte ș-altu a asculta. JIPESCU, O. 19. II. 1. Numele mai multor boli ale plantelor cultivate, cauzate de anumite ciuperci parazite care, pătrunzînd în țesuturile verzi ale plantelor și localizíndu-se în special în frunze, provoacă apariția unor pete ruginii. V. r u g i n ă, m ă l u r ă, t ă c i u n e, p e r e n o s p o r ă. Cf. anon. car. Săcara nu este atîta de supusă la boala numită mană râ. I. IONESCU, C. 182/2. De agriși m-am cam lăsat. . . , mana îi răpune uneori cu nemiluita. COMȘA, N. Z. 51, cf. ALRM SN I h 32, ALR II 6116. 2. Rouă sau ploaie de vară (pe vreme însorită) care are un efect dăunător asupra plantelor; p. e x t. stricăciune provocată de soarele prea fierbinte care apare după ploaie. Cf. COSTINESCU, LM, DDRF. ◊ (Popular, în imprecații) Mînca-te-ar mana, pămînt, Ce-am semănat n-o ieșit; Am sămănat grîu de vară Și-o ieșit neagră săcară. ȘEZ. XVIII, 31. ♦ (Regional) Un fel de rouă care cade pe plante (și care, fiind mîncată de albine, le produce o boală numită coleră) (Mărgineni-Făgăraș). CHEST. VI 19 supl. - Și: (regional) meánă s. f. – Din v. sl. мана, gr. μάννα.

MĂTURA vb. I. T r a n z. 1. (Folosit și a b s o l.) A curăța de praf, de gunoi etc. cu mătura (1); (complementul indică gunoaie, resturi, praf, materiale etc. care trebuie curățate) a strînge, aîndepărta cumătura.Popa ce nu-ș va mătura sf[î]nta bisearică și să ocurățească și nu o va înfrămseța. . . să se lase de preoție. PRAV., ap. GCR I, 91/4. Care muiare avînd zeace costande și de va piiarde una dentr-însele au nu aprinde luminarea și mătură casa și caută cu deadinsul pînă o gâseaște? CHEIA ÎN. 64^r/5. Ca paiele preste arie măturîndu-le. CANTEMIR, IST. 97, cf. ANON. CAR., BUDAI-DELEANU, LEX., lb. Ulițile orașului sînt foarte late, pe care le udă și le mătură în toate zilele înaintea vremii plimbării. GOLESCU, Î. 95. Credinciosul împăratului. . . vine cu gîndul să măture scrumul afară, după rînduială. CREANGĂ, P. 255. Biata fata unchiașului torcea, țesea, făcea pline, mătura. ISPIRESCU, L. 347, cf. 149. Mai întîrzie puțin ca să curățe blidele și să măture fărîmiturile subt vatră. SADOVEANU, B. 31. Dumitrache apuca mătura de coadă și mătura casa mai abitir ca o fată. STANCU, D. 6. Iar de cînd m-am măritat, Nici un bine n-am aflat, De cu ziua mătur casa, Aprind focul, gătesc masa. ALECSANDRI, P. P. 308. La mîndruța jucăușă E gunoiul după ușă. . . Curtea nu e măturată. JARNIK-BÎRSEANU, D. 420, cf. ȘEZ. XII, 156. A doua zi iar merge băbîrca la lucrul ei, mătură ce are de măturat și pe când aduna gunoiul la ușă, zdrăng! scapă celalalt inel. MERA, L. B. 57. Măture fiecare la ușa sa. ZANNE, P. III, 227. Albișorii trieră, Socolaiul mătură (Dinții și limba). GOROVEI, C. 135. ◊ (Glumeț) De-o fi soacră-ta cam rea, Mătură casa cu ea. DOINE, 268. ◊ I n t r a n z. Derdicam și măturam prin casă ca o fată mare. CREANGĂ, A. 69. Fata mătura și dereteca prin casă. POPESCU, B. III, 118. ◊ R e f l. i m p e r s. Cu o săptămînă înainte de sf. Andrei. . . nu se mătură, nu se dă gunoiul afară. PAMFILE, S. T. 136. Noaptea nu să mătură casa. ȘEZ. I, 52. ♦ S p e c. (Rar; complementul este coșul casei) A curăța de funingine. Măturătoriul de coșuri (hornuri) dimineața își mătură coșul. ȚICHINDEAL, F. 117/23. ♦ A atinge în trecere. Haina-i măturînd pămîntul Și-o tîrăște. COȘBUC, F. 64. Își ridică ușor rochia să nu măture praful uliței. REBREANU, I. 29. Preotul bătrîn. . . murmura vorbe neînțelese, măturînd cu barba-i căruntă furnicile chirilice de pe ceaslovul dinainte-i. SADOVEANU, O. VII, 317. ◊ (În context figurat) Și iată suflete, începi Cu-aripa stelele să mături. BENIUC, V. 11. 2. P. a n a l. (Despre vînt sau apă) A înlătura din cale ; a purta, a duce cu sine; a lua cu sine praful, gunoiul etc. aflate pe o suprafață. Prahul cela ce-l mătură vîntul despre fața pămîntului. PSALT. HUR. 1^r/17, cf. PSALT. 1. Cînd crivățul cu iarna din nord vine în spate Și mătură cu-aripa-i cîmpii întinse, late. . . îmi place-atuncea-n scaun să stau în drept de vatră. EMINESCU, O. IV, 81. Să pornești cu două mii de oameni dintr-un colț de țară și să mături ca o apă revărsată, crescînd mereu, tot ceea ce ți-e împotrivă. CAMIL PETRESCU, O. II, 37. Dacă bate vîntul, moleculele ieșite sînt măturate imediat. . . Așadar vîntul activează evaporarea. CIȘMAN, FIZ. I, 406. Pentru Europa, regiunea Islandei este un izvor continuu de cicloane. . . care o mătură dintr-o parte în alta. id. ib. 567. Pe cîmpiile vaste. . . vîntul despletit. . . mătură repede o pajiște. DEMETRIUS, A. 44. Așa zicea el de mulți ani, dar apa tot venea și-i mătura primăvara sâmănăturile și răsadurile. V. ROM. mai 1 955, 22. 3. (Complementul indică obiecte) A înlătura, a îndepărta, a da la o parte ; a arunca, a azvîrli. Mătură jos resturile de gazete ca să-și libereze masa. REBREANU, R. I, 182. Mîna clucerului Neagu mătură, cu latul palmei, de pe masă, răvașul neisprăvit. C. PETRESCU, A. R. 193. Lasă-mă! țipă el și, înfuriat, mătură cu o singură mînă toate paharele și sticlele de pe masă. V. ROM. august 1954, 97. ♦ (Rar) A lua. Unul sau doi jucători mătură toți banii din punga celorlalți. FILIMON, O. I, 180. ♦ F i g. (Complementul indică oameni) A alunga, a goni, a izgoni, a înlătura. Să fac o jucărie cum știu eu și acuși vi-l mătur de-aici. CREANGĂ, P. 310. Duca își mătură ușor potrivnicii din cale. SADOVEANU, O. X, 324. Îi mătur pe toți! se înfurie numai la gîndul că niște negustori ar putea îndrăzni să-i stea în cale. CAMIL PETRESCU, II, 325, cf. STANCU, U.R.S.S. 96. Dracii, văzînd că sfete Ilie o sâ-i măture șî n-o să mai rămîie nici picior dîn ei, au început să strige. ȘEZ. III, 78. 4. S p e c. (Mat.) A trece peste. . ., a parcurge, a străbate. Razele vectoare mătură arii egale în timpuri egale. CIȘMAN, FIZ. I, 207. În cazul particular cînd am putea să mergem în ambele sensuri pe aceeași curbă. . . cele două suprafețe ar fi egale, dar măturate în sens contrar. id. ib. 507. – Prez. ind.: mătur. – V. mătură.

UMPLEA, †ÎMPLEA (-plu) I. vb. tr. 1 A face plin, a băga înăuntru pînă ce nu mai încape nimic: cînd ajunse la fîntînă, zmeul umplu pieile amîndouă cu apă (RET.) ; ~ un sac; ~ hambarele cu grîu; a-și ~ buzunarele; F: a-și ~ burta, pîntecele, foalele, a se îndopa cu mîncare; ~ cu bani, a da cuiva bani mulți, a-l îmbogăți: pre toți i-au umplut Aron-Vodă cu bani, luînd bani cu camătă de la Turci și de la alții (LET.) ¶ 2 A astupa: ~ un șanț; Ⓕ: au făcut mare cheltuială Brîncoveanul-Vodă la Udriu, cu Poarta, avînd nume de bogat și vrînd să umple gurile tuturor (NEC.) ¶ 3 A acoperi cu scrisul: ~ o coală de hîrtie; ~ o chitanță, o poliță, a scrie pe ea tot ce e de trebuință ¶ 4 A ocupa aproape tot locul disponibil, a veni în mare număr într’un loc: și Domnezeu blagoslovi ei și zise lor: créșteți și vă înmulțiți și împleți pămîntul (PAL.); (P): Dumnezeu a umplut lumea cu ce a putut (ZNN.), adică cu buni și cu răi; Moscalii au umplut Țara-leșască (NEC.); mi-a umplut odaia de fum ¶ 5 A face să-l cuprindă; a-l cuprinde: ~ de groază, de fiori, de spaimă, de mirare, de bucurie, etc.; cum vezi, i-a umplut de spărieți (CRG.); și-l umple o frică neînțeleasă (VLAH.); Ochii tăi cei negrișori Umple-mi trupul de fiori (IK.-BRS.) ¶ 6 A împlini: umple acum la toamnă trei ani (CIAUȘ.); (Rada) de-abia pe la Sîm-Pietru Umple optsprezece vremuri (COȘB.) ¶ 7 A murdări, a mînji: m’a umplut cu noroiu; pupăza își umple cuibul ¶ 8 🩺 A molipsi, a transmite o boală: capra l-a umplut de rîie; (P): o oaie rîioasă umple toată turma. II. vb. refl. 1 A se face plin: banița nu se umple cu vorbe (ZNN.); în curînd biserica se umplu de credincioși (ALECS.); fără întîrziere școala s’a umplut de băieți doriți de învățătură (CRG.); umplutu-s’au Leșii de bani și de haine și de cai și de arme (MUST.); moșneagul cînd a văzut-o i s’au umplut ochii de lacrimi și inima de bucurie (CRG.); lumea privea și i se umplea inima de mîndrie (ISP.); De dorul lui și inima Și sufletu-i se umple (EMIN.) ¶ 2 Ⓕ A fi cuprins: a se ~ de groază, de fiori, de spaimă, de mirare, etc. ¶ 3 A se împlini: și aceasta tot fu ca să se împle ce e zis de Domnul prin prorocul (BIBL.); se împlură atunci 70 de ai de cînd era robiți (MX.) ¶ 4 A se murdări, a se mînji: s’a umplut de noroiu, de cerneală ¶ 5 A se molipsi, a i se transmite o boală: s’a umplut de guturaiu, de rîie [lat. implēre].

HĂZOS ~oasă (~oși, ~oase) Care face haz; plin de haz; cu haz. /haz + suf. ~os

RĂUTĂCIOS ~oasă (~oși, ~oase) 1) și substantival Care este predispus să facă răutăți; plin de răutate. 2) și adverbial Care vădește răutate; malițios; caustic. O aluzie ~oasă. [Sil. ră-u-] /răutate + suf. ~ios

A SE ROTUNJI mă ~esc intranz. 1) A deveni (mai) rotund. 2) fig. (despre persoane) A se face mai plin, mai gras; a se îngrășa; a se împlini. ~ la față. /Din rotund

A FURA a achiziționa, a agăța, a aporta, a apreta, a arde, a avea mâna lungă, a bali, a blătui, a buli, a cabota, a cardi, a căduli, a cărăbăni, a ciordi, a ciuguli, a ciupi, a-și completa efectele, a coti, a cujbi, a da cu cioarda / cu jula / cu panacotu’ / cu racu’ / cu vastu / cu zula, a da extemporal, a da la spate, a da pui de giol, a da recital, a da șapte degete și-o fugă bună, a dosi, a executa, a extrage, a face ceva la stânga, a face curățenie, a face cinci ori cinci douăzeci și cinci, a face harim-narim, a face număru’ cinci, a face piața / plinul, a face pui de giol, a face recepția, a fi lung de gheară / de mână, a furgăsi, a gioli, a golgăni, a goli, a hașli, a hăli, a horșchi, a îmbrățișa, a întoarce, a întoarce cu acul (pe cineva), a întoarce (pe cineva) de gologani, a înțepa, a juli, a-i lăsa (cuiva) doar de zugrăvit, a lăsa (pe cineva) inginer, a lăsa țuț, a lua caleaua / canciogul, (d. hoții care au o sursă legală de venituri) a lucra extern, a mangli, a mătura locul, a mușca, a palma, a panacota, a panghi, a pașli, a paște, a pescui, a pișca, a prădui, a pune cazmaua / mâna, a pungăși, a răcui, a sălta, a sălta în laterală, a sălta ploconul, a sări (pe cineva) din portofel, a servi, a servi (pe cineva) la flanc, a sfeterisi, a speria, a șparli, a șpringui, a șterge, a șterpeli, a șuti, a o trage groasă, a tira, a trosni, a umbla cu lama, a umbla prin chimire, a umfla, a ușchi, a vămui, a vântura mălaiul, a zuli.

timbru (< fr. timbre; it. timbro; germ. Klangfarbe; engl. timbre), caracter al senzației auditive care permite să se distingă diferite sunete* complexe având aceeași frecvență fundamentală și aceeași intensitate (1), însă compoziții spectrale deosebite (armonice* diferind ca număr și intensitate). Pe lângă înălțime* (v. și frecvență) și intensitate (2), t. este cea de-a treia calitate a sunetului, aceea care-i conferă personalitate sonoră și „culoare” proprie (cf. germ. Klangfarbe, textual „culoarea sunetului”), permițând nu numai individualizarea sursei emitente, fără a o vedea, dar și diferențierea calitativă fină a instr. muzicale de același fel (de ex. a două voci (1) de sopr. care cântă aceeași notă cu tărie egală). T. unui instr. muzical este o sinteză, un rezultat al însumării tuturor caracteristicilor sale vibratorii și care în final îi determină valoarea artistică. Sunt mai mulți factori de care, în mod direct sau indirect, depinde t. În primul rând se află spectrul sonor al sunetului adică numărul și intensitatea armonicelor care se amalgamează cu sunetul fundamental. Aceste armonice au o dublă proveniență: mai întâi oscilațiile elementului vibrator (ancie*, coardă* etc.) și apoi cele ale elementului rezonator (tubul cl., corpul vl. etc.), rezonatorul având rolul de a amplifica sunetul inițial și de a-i adăuga așa-numitele „frecvențe de rezonanță” (formanții sunetului complex). Forma și volumul rezonatorului (cutiei armonice, de rezonanță*) are o influență decisivă asupra cantității și calității formanților și de aici asupra t. În același timp, t. depinde de intensitatea și înălțimea sunetului, deoarece sunetele grave și cele intense au un conținut mai bogat în armonice. ♦ Compoziția spectrală armonică și contribuția ei la formarea t. se manifestă în moduri ca și infinite, ceea ce explică de ex. faptul că practic nu se întâlnesc două voci absolut egale ca t., ci cel mult asemănătoare. Un sunet fundamental însoțit numai de primele 2-3 armonice este moale, păstos, plăcut; concomitența armonicelor 2-7 îl face bogat, plin, rotund, cald; dacă prevalează armonicele înalte și lipsesc cele joase, sunetul devine aspru, strident, pătrunzător; un număr mare de armonice distribuite uniform și de tărie comparabilă face t. luminos, strălucitor. Un sunet fără armonice (sau cu puține și slabe, v. sunet) poate fi dulce, dar surd, sărac, adesea puțin muzical. ♦ Cercetările microanalitice din ultima jumătate de sec. au pus în evidență importanța capitală a așa-numitelor „procese tranzitorii” ale sunetelor în caracterizarea instr. muzicale și în constituirea t. lor. Acesta este determinat nu atât de spectrul armonic, înregistrat în perioada de stabilitate a sunetului (regimul permanent), cât mai ales de spectrul armonicelor existente în perioadele de atac (1) și extincție a sunetului – precum și în perioadele de trecere de la piano* la forte* și invers. În perioadele tranzitorii (și mai cu seamă în aceea a atacului), sunetul are caracter de zgomot*, datorită structurii sale armonice variabile și complicate. La acest zgomot inevitabil se adaugă cel produs (la fel de inevitabil) de mecanismul specific instr. considerat (frecarea arcușului pe coarde sau ciupirea acestora, loviturile ciocănelelor la pian, suflul aerului în tuburile sonore, vibrațiile neutile ale buzelor etc.). Imperfecțiunile fizice ale emisiei, dacă nu depășesc anumite limite, dau execuției muzicale acea căldură și viață care nu pot fi obținute de la o emisie (practic imposibilă) desfășurată după legile riguroase ale acusticii clasice. Aceasta se ocupă numai de regimul permanent al sunetului, fără a considera procesele tranzitorii, care sunt esențiale în muzică. Deși sunetele armonice sunt de mult cunoscute, îi revine lui Helmholtz meritul de a fi demonstrat (1863), cu ajutorul rezonatorilor sferici, rolul armonicelor în formarea t. Experiențele celebre ale lui Stumpf (1926) au arătat că, amputându-se „capul” și „coada” sunetului (adică perioadele tranzitorii), audiția „corpului” său propriu-zis (regimul permanent al vibrațiilor) nu mai permite să se identifice sursa emitentă; fag. nu poate fi deosebit de vcl., iar vl. de cornet. O dată cu eliminarea proceselor tranzitorii, sunetul și-a pierdut t. specific, personalitatea proprie. Aparatura acustică modernă (oscilograful catodic etc.) și metodele de microanaliză armonică a fenomenelor sonore au permis adâncirea cunoașterii calității timbrice, demonstrându-se că sunetul muzical este un fenomen mult mai complicat de cum se știa și că nu i se pot aplica decât în parte și în primă aproximație legile riguroase, dar simplificatoare, ale acusticii* fizice.

BARBARISM, barbarisme, s. n. (Ieșit din uz) Cuvînt de jargon recent introdus într-o limbă fără a fi nevoie de el. Advocatul ce l-ați avut era un ignorant... Sînt sigur că petiția ce v-a făcut era plină de barbarisme. NEGRUZZI, S. I 281.

PETIȚIE, petiții, s. f. Cerere scrisă, adresată unei. autorități. Apoi a învățat să scrie petiții la tribunal, la primărie, în toate părțile, dar zadarnic. DUMITRIU, P. F. 56. A doua zi Ion se duce cu o petiție la subprefect. CARAGIALE, O. II 44. Petiția ce v-a făcut era plină de barbarisme. NEGRUZZI, S. I 281. – Variantă:(învechit) petitiune (ALECSANDRI, T. 275) s. f.

ȚINTĂ, ținte, s. f. I. 1. Cui mic de metal, cu capul de forme și mărimi diferite (de obicei lat, adesea înflorat), folosit de cizmari, curelari, tapițeri etc. Încălțat cu bocanci grei cu ținte și potcoave. V. ROM. ianuarie 1956, 46. La vapor, în careul ofițerilor, era prins în perete cu ținte de planșetă un «Aviz navigatorilor». BART, E. 210. Pușculița-mi ruginește, Ținta-n ghioagă se tocește. ALECSANDRI, P. I 59. Hățuri coperite cu ținte de argint. NEGRUZZI, S. I 37. ◊ Fig. (Cu aluzie la dimensiunile mici ale obiectului) Sus pe munte strălucea Țintă mică de lumină Ce creștea mereu și lină, Pîn’ se făcea lună plină. ALECSANDRI, P. I 101. De aici și pîn’la munte, Numai ținte sînt bătute (Stelele). GOROVEI, C. 356. 2. Fig. (Despre știuleții tineri de porumb, numai în loc. adj.) În ținte = cu boabele destul de dezvoltate pentru a fi bun de mîncat (fiert sau copt). 3. Fig. Mică pată albă pe fruntea cailor și a vitelor; stea, steluță. II. 1. Semnul sau locul în care se ochește cu o armă de foc sau cu o săgeată; p. ext. ochire, țintire. Bărci și călușei, stîlpi înalți «de încercat puterea» și barăci de tras la țintă. STANCU, U.R.S.S. 95. Te faci țintă pentru pușca soldatului. CONTEMPORANUL, III 827. Ochiul vedea turbure la țintă, brațu-i nu mai știa să nimerească țelul. ODOBESCU, la CADE. Să mă mai apuc acum să mă expun și țintei pistolului său? NEGRUZZI, S. I 211. ♦ Fig.. Obiectul spre care se îndreaptă acțiunea, atenția, privirile cuiva. Se crede ținta tuturor persecuțiilor. REBREANU, R. I 117. ◊ Expr. A privi (sau a se uita, a căuta) țintă sau a ține ochii țintă = a privi fix, ațintit, a fi cu ochii pironiți (la ceva). Fata-l privea țintă și parcă-l străbătea cu lumina ochilor. SADOVEANU, O. VII 40. Țineau ochii țintă la zînă, să vadă ce face. ISPIRESCU, L. 39. Uitîndu-se țintă în ochii fiului de crai, [calul] zice: Sui pe mine, stăpîne, și ține-te bine. CREANGĂ, P. 196. O șopîrlă de smarald Cată țintă, lung, la mine, părăsind năsipul cald. ALECSANDRI, P. A. 124. (Cu altă construcție) Ochii stăteau țintă, nebuni, umpluți de o durere nemărginită. SADOVEANU, O. I 278. A privi (sau a se uita) fără (de) țintă = a privi fără scop, în gol. Întoarse ochii spre fereastră și se uită fără țintă. VORNIC, P. 174. Priveam fără de țintă-n sus – Într-o sălbatică splendoare Vedeam Ceahlăul la apus. COȘBUC, P. I 175. Cu ochii țintă = cu privirea fixă, ațintită. Rămase cu ochii țintă La o căruță care venea iute la vale, uruind. DUMITRIU, N. 228. Fără să privească în juru-i, cu ochii țintă înainte, notarul trecea podul, cu calul de dîrlogi. SADOVEANU, O. VII 310. Pisicuța mă aștepta nemișcată și cu ochii țintă în desișul în care mă văzuse mistuindu-mă. HOGAȘ, M. N. 183. 2. Locul la care tinde cineva să ajungă. Ținta călătoriei mele era bisericuța din Răzoare. GALACTION, O. I 38. Era ajuns la țintă, dar valea era lungă. AGÎRBICEANU, S. P. 118. Se ridică drept, cu siguranța unui om sănătos și puternic, care merge la o țintă lesne de ajuns. CARAGIALE, O. I 292. (În metafore și comparații) Eu nu înțeleg călătoriile ca cei mai mulți, adică a se face robul unui plan și, în urmare, de a alerga țintă pe linia dreaptă pînă la țelul propus. ALECSANDRI, O. P. 177. ◊ Loc. adv. Fără țintă = în neștire, razna. Rătăci fără țintă, cercetîndu-și mereu ceasul de la brățara mîinii. C. PETRESCU, A. 468. A doua zi, în revărsatul zorilor, călare, precum venise, apucă fără țintă drumul printre munți. HOGAȘ, DR. II 86. ♦ (Rar) Țelul unei întreceri sportive; potou. Și doi [alergători] care întrec pe ceilalți, ajungînd mai înainte ținta, primesc, cel întăi un vas de argint... NEGRUZZI, S. I 36. 3. Fig. Scop final, obiect (4), obiectiv. O țintă măreață dă naștere unei energii mărețe. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2701. Adevăru-ntreg să-l aflu este ținta ce rîvnesc. MACEDONSKI, O. I 271. Ați luptat, luptă deșartă, ați vînat țintă nebună. EMINESCU, O. I 36.

SOLECISM, solecisme, s. n. Greșeală de sintaxă în vorbirea literară. Petiția ce v-a făcut era plină de barbarisme și de solecisme. NEGRUZZI, S. I 281.

SPUMEGOS, -OASĂ spumegoși, -oase, adj. (Învechit) Care face spume, plin de spumă; spumos. Feciorul aruncă năframa jos și se făcu din ea o apă mare... turbure și spumegoasă. RETEGANUL, P. I 40. Mihai se aruncă... în valurile spumegoase ale Mureșului și trecu de ceea parte. ISPIRESCU, M. V. 52. Rîurile cele frumoase și spumegoase, pîraiele cele răpede și sălbatice cîntă neîncetat lauda ta! RUSSO, O. 126.

SPUMOS, -OASĂ, spumoși, -oase, adj. (Despre ape, valuri) Care face spume, plin de spumă, înspumat. Valurile loveau spumoase în maluri, aduceau crengi și rădăcini de sălcii. DUNĂREANU, CH. 187. Cu grozave furii asupra ta pornește Spumoasele lui valuri, bătrînul Ocean. ALEXANDRESCU, M. 90. ♦ (Despre vin) Care face spumă cînd este turnat în pahare (datorită incompletei fermentări sau unui procedeu special de fabricație). Bînd focul spumosului vin, Vorbeau de logodnă-nainte. COȘBUC, P. I 290. O bute împlută cu vin nou Ce fierbe, sfîrîiește, și dînd afară dopul, Spumosul vin cu vuiet pe vrană năbușește. NEGRUZZI, S. II 201. ♦ Fig. Ca spuma, vaporos, diafan. Spre sud... cîțiva nori albi și spumoși se destrămau, închipuind imagini nelămurite pe crestele albastre și înalte din zare. BOGZA, C. O. 285. Gîtul zvelt ieșit din gulerul spumos de dantelă și capul cu liniile fragile. C. PETRESCU, R. DR. 74. ♦ Fig. (Despre felul de a vorbi, de a se exprima) Viu, colorat, plastic, scînteietor. Vervă spumoasă.

darabană sf [At: AR (1829), 75²/8 / V: ~bana, dărăb~, ba~ / Pl: ~ne / E: pn taraban, rs дарабан, ucr тараоќан] 1 (Pop) Tobă (mică). 2 (Pfm; îe) A bate ~na în (sau pe) ceva A bate ritmic în ceva. 3 (Pop; îe) A bate ~na A bate toba. 4 (Pop; îe) A bate ~na cuiva A vinde averea (cuiva) la mezat. 5 (Pex; îae) A sărăci. 6-7 A vinde (sau a cumpăra) la ~ (sau cu ~ ori, rar, ~ne) A vinde (sau a cumpăra) la mezat. 8 (Pop; îe) A face (cuiva) spatele ~ sau capul A bate foarte tare pe cineva. 9 (Îe) A face cuiva capul ~ A năuci. 10 (Reg; îf dărăbană) Cilindru metalic, fără fund, folosit la pescuit. 11 (Înv; spc) Roată de transmisiune din lemn, plină, care făcea parte din vechile instalații de foraj. 12 (Reg) Smoală sau păcură folosită la ungerea osiei (la căruță).

lună [At: (cca. 1550) CUV. D. BĂTR. II, 459/13 / Pl: ~ni, (înv) ~ne / E: ml luna] 1 sf Satelit natural al Pământului, care se învârtește în jurul acestuia și pe care îl luminează în timpul nopții. 2 sf (Ast; îs) ~ nouă Moment în care Luna (1) este în conjuncție cu Soarele. 3 sf (Pex) Înfățișare a lunii (1) în acest moment Si: (pop) crai-nou. 4 sf (Pop; îs) ~ tânără (sau seacă) Lună (1) aflată în primul pătrar, atunci când se află în conjuncție cu Soarele și se vede pe cer o parte din suprafața ei luminată. 5 sf Aspect al lunii (1) în această fază. 6 sf (Pop; îe) A fi făcut la ~ plină A fi somnambul. 7 sf (Îs) ~ plină (sau reg, întreagă, împlinită, veche) Fază a lunii (1) când aceasta se află în opoziție cu soarele și se vede pe cer luminată în întregime. 8 sf Perioadă de timp când luna (1) are această înfățișare. 9 sf (Pop; îe) A fi ca o ~ plină A fi cu obrazul (sau fața) rotund(ă) și plin(ă). 10 sf (Pop; îs) ~ veche, ~ la sfârșit, (reg) ~ pișcată Ultimă fază a lunii (1), când aceasta este în conjuncție cu soarele și se vede o mică porțiune din suprafața ei luminată, în forma unei seceri subțiri. 11 sf Timp în care luna (1) are această înfățișare. 12 sf (Îrg; îla) (De) sub ~ Care se află pe pământ. 13 sf (Pex; îal) Care se află în univers. 14 sf (Îlav) Câte-n ~ și în stele (sau și în soare) Tot ce se poate închipui. 15 sf (Pop; îe) A promite (cuiva) (și) ~na de pe cer A promite (cuiva) ceva imposibil de realizat. 16 sf (Pop; îe) A cere (și) ~na de pe cer A cere foarte mult. 17 sf (Pop; îe) A apuca (sau a prinde) ~na cu dinții (și soarele cu picioarele) A încerca realizarea unui lucru aproape imposibil sau greu accesibil. 18 sf (Fam; îe) A trăi (sau a fi căzut) în (din) ~ A fi rupt de realitate. 19 sf (Rar; îe) Parcă e căzut din ~ Se spune despre cineva aiurit și lipsit de simț practic. 20 sf (Pop; îe) A da (a arunca sau a zvârli) cu barda (cu toporul sau cu pușca) în ~ A se comporta irațional. 21 sf (Reg; îe) A fi un (îm)pușcă-n ~ A fi nebun. 22 sf (Trs; îe) A azvârli cu pălăria după ~ A se comporta ca un om beat. 23 sf (Fam; îe) A lătra (sau a urla) (precum câinele) la ~ A protesta inutil. 24 sf (Trs; îe) A scos ~na din fântână Se spune despre cineva prost și neîndemânatic. 25 sf (Rar; îe) A fi cu ~na în cap A fi labil psihic. 26 sf (Reg; îe) A se schimba (sau a fi schimbător) ca ~na A fi inconsecvent în păreri sau în comportare. 27 sf (Reg; îcs) De-a ~na Joc de copii, în care participanții, așezați spate în spate, se ridică unul pe celălalt, rostind „Luna!”. 28 sf (Pop; îe) A-i răsări (sau a-i ieși cuiva) ~na în cap (sau în ceafă) A cheli. 29 sf (Mol; îe) A i se vedea (cuiva) ~na A fi evidentă sărăcia cuiva. 30 sf (Arg; îe) A atinge pe cineva la ~nă A-i da cuiva o lovitură în cap. 31-32 a, av (Care este) strălucitor. 33 sf (Pex) Lumină a lunii (1). 34 sf Suprafață a lunii (1) pe care are loc aselenizarea Si: sol. 35 sf (Pop; îe) A fi (o) ~ ca ziua Se spune despre o noapte foarte luminoasă. 36 sf (Înv; îs) Boală de (sau din) ~ Somnambulism. 37 sf (Înv; îas) Epilepsie. 38 sf (Îlav) La sau pe, sub, rar în ~ La (sau pe, sub, în) lumina lunii (1). 39 sf (Pop; îe) A se zări de ~ A răsări luna (1). 40 sf (Lpl) Satelit natural al unei planete. 41 sf Imagine a lunii (1) sau simbolurile diverselor faze ale ei imprimate în peceți, în sigilii, pe calendare, pe steaguri etc. 42 sf (Înv) Semilună turcească. 43 sf (Pop; În religiile păgâne; adesea și ca nume propriu) Zeitate feminină. 44 sf (Reg; îs) ~na ochiului (sau ochilor) sau ~na neagră Pupilă. 45 sf (Trs; îs) ~ de inel (sau inel cu ~) Piatră strălucitoare de inel. 46 sf (Bot; reg; îc) ~na-și-Soarele Buruiană-de-nouă-laturi (Ranunculus auricornus). 47 sf (Bot; îrg; îc) ~na-apei Specie de bumbac nedefinită mai îndeaproape. 48 sf (Reg; îs) ~nile fundului Doagă mică. 49 sf (Rar) Argint. 50 sf (Rar; îs) ~na mare (sau mică) Velă. 51 sf lnterval de timp care corespunde unei revoluții a Lunii (1) în jurul Pământului. 52 sf (Îs) ~ calendaristică Fiecare dintre intervalele de timp, apropiate de perioada de revoluție a lunii (1), în care e divizat anul calendaristic. 53 sf (Îs) ~ sinodică (îvr, ~ lunară) Lunație (2). 54 sf (Îs) ~ siderală (rar, siderică) Perioadă de revenire a lunii (1) în dreptul aceleiași stele fixe. 55 sf (Îs) ~ zodiacală (sau draconitică, rar, draconică) Interval de timp dintre două treceri succesive ale lunii (1) prin dreptul aceluiași nod (sau prin același punct nodal) al orbitei sale. 56 sf (Îs) ~ anormală (sau anormalistică) Interval de timp necesar lunii (1) pentru a reveni la perigeu. 57 sf (Îs) ~ solară Interval de timp egal cu a douăsprezecea parte din anul solar. 58 sf (Îs) ~ periodică (sau tropică) Interval de timp corespunzător descrierii de către lună (1) a 360° de longitudine. 59 sf (Ast) Interval de timp egal cu fiecare dintre cele 12 diviziuni ale anului calendaristic, cu o durată de la 28 până la 31 de zile. 60 sf (Pgn) Interval de timp de aproximativ 30 de zile consecutive. 61 sf (Udp „în”, „după”, „peste” etc. sau „în curs de”) Precizează momentul sau durata acțiunii. 62 sf (Înv; îla) De toată ~na Care apare în fiecare lună (60). 63 sf (Înv; îlav) De ~ Pentru fiecare lună (60). 64 sf (D. plante; îal) Care ajunge la maturitate și rodește în timp de aproximativ o lună (60). 65 sf (D. plante; îal) Care apare și se recoltează timpuriu. 66-67 sf (Îljv) Cu ~na (Care este angajat) cu plată lunară. 68 sf (Îlav) ~ de (rar după) ~ sau din ~ în ~ În fiecare lună (59), în mod neîntrerupt. 69 sf (Înv; îlav) În (sau pe) toată ~na ori în toate ~nile Lunar (9). 70 sf (Îlav) La (o) ~ sau (la două, trei etc. ~ni o dată) O singură dată la interval de o lună (60). 71 sf (Îlav) Până într-o ~ sau până în două (trei etc.) ~ni În curs de o lună, de două (de trei etc.) luni. 72 sf (Îlav) Acum (sau, pop, acu) o ~ (două, trei etc.) Cu o lună, cu două, cu trei etc. sau câteva luni în urmă. 73 sf (Îlav) Cu ~nile Timp de mai multe luni. 74 sf (Pop; îlav) La ~na câinilor (sau a cailor) Niciodată. 75 sf (Îs) ~ de miere Prima lună (60) dintr-o căsătorie. 76 sf (Pex) Perioadă de început a unei căsnicii, considerată a fi cel mai fericit timp din viața celor căsătoriți. 77 sf (Udp „de”) Perioadă de 30 de zile consecutive, considerată sub aspectul conținutului activităților desfășurate în acest timp. 78 sf (Spc; urmat de determinări în genitiv) Perioadă de timp de 30 de zile consecutive, dedicată în mod oficial unor anumite activități. 79 sf (Lpl; determinat prin „întreg”, „de zile”, „de-a rândul”) Timp nedeterminat care cuprinde un număr de luni (59) relativ mare. 80 sf (D. femei; îe) A fi (gravidă) într-o ~ (sau în două, trei etc. ~ni) sau a fi gravidă în prima ~ (sau în a doua, în a treia etc. ~) A fi parcurs o perioadă bine determinată din cele nouă luni (59) de sarcină. 81 sf (Reg; îe) A nu fi de ~nile toate A nu fi născut la termen. 82 sf (Pop; îe) A fi în șapte ~ni sau a-i lipsi (cuiva) o ~ A fi arțăgos. 83 sf (Pop; șîs ~na femeilor) Menstruație.

*BARBARISM (pl. -isme) sn. 📖 Greșală de limbă, făcută în scriere sau în vorbire și care consistă în întrebuințarea unor cuvinte născocite, stîlcite, sau contrarii spiritului limbii: petiția ce v’a făcut era plină de ~e și de solecisme (ODOB.).

ZI, zile, s. f. 1. Interval de timp cuprins între răsăritul și apusul Soarelui; timpul cât Soarele rămâne deasupra orizontului; p. ext. lumină solară; interval de timp de 24 de ore, corespunzător unei rotații a Pământului în jurul axei sale; (Astron.) interval de timp între două culminații succesive ale unui astru. ◊ (Determinând noțiunile „an”, „lună”, pentru a le sublinia durata, lungimea) Trei luni de zile. ◊ Loc. adj. De toate zilele sau (rar) de toată ziua = de fiecare zi; p. ext. obișnuit, comun. De zi cu zi = zilnic. ◊ Loc. adv. La zi = a) în fiecare zi, zilnic; b) la ziua, la data cerută; fără întârziere. Zi de (sau cu) zi sau (rar) cu zi de zi = a) zilnic; p. ext. necontenit, perpetuu; b) din ce în ce; progresiv, treptat. Din zi în zi = a) de azi pe mâine; fără termen precis, la infinit. Amâna plecarea din zi în zi; b) pe fiecare zi; p. ext. din ce în ce. De la o zi la alta = zilnic; p. ext. repede, văzând cu ochii. În toate zilele = în fiecare zi, oricând. (Reg.) Pe toată ziua = în fiecare zi; zilnic. De (sau despre, către) ziuă = puțin înainte de a se lumina; spre dimineață. Până în (sau la) ziuă sau de cu ziuă = până a nu se lumina; foarte devreme; dis-de-dimineață. Cu ziua-n cap = foarte devreme. La ziuă = în zori. Peste zi = în cursul zilei, ziua. Zi și noapte sau (adverbial) ziua și noaptea = tot timpul, fără încetare; fără odihnă. Nici zi, nici noapte sau (adverbial) nici ziua, nici noaptea = niciodată. Toată ziua sau ziua toată = de dimineață până seara; p. ext. mereu, continuu. ◊ Expr. A se face ziuă albă = a se lumina complet, a fi plină zi. A face noaptea zi și ziua noapte sau a face din noapte zi = a lucra sau a petrece noaptea și a dormi ziua; p. ext. a duce o viață dezordonată. Bună ziua, formulă de salut, la întâlnire sau la despărțire, în timpul zilei. A da (sau a dori, a pofti cuiva) bună ziua (sau ziua bună) = a saluta pe cineva. (Pop.) A-și lua ziua bună = a-și lua rămas bun. Ca lumina zilei sau ca ziua = (pe lângă adjective ca „limpede”, „clar”) foarte clar, foarte limpede. Într-o (bună) zi sau într-una din zile = odată, cândva. Cât toate zilele (de mare) = foarte mare. A avea (sau a duce) zi bună (sau, rar, albă) cu cineva = a trăi în bune relații cu cineva. A da zi după zi = a lăsa de azi pe mâine; a amâna. La zile mari = la ocazii deosebite; p. ext. rar de tot, în mod excepțional. ◊ (Compus) Zi-lumină = perioadă a zilei (1) cuprinsă între răsăritul și apusul Soarelui. Zi-muncă = unitate de măsură convențională care servește drept etalon pentru stabilirea salariului. ♦ (Adverbial, în formele ziua, zilele, zile) în timpul zilei, în fiecare zi. Ziua umbla, noaptea se odihnea. ◊ (În sintagme și loc., ca unitate de măsură sau de calcul) Zi de muncă = durata timpului în cursul căruia lucrătorul prestează zilnic muncă. Cu ziua = cu plata socotită după zilele muncite; fără angajament permanent. Zi de cale (sau de drum) = distanță care se poate străbate într-o zi cu piciorul. ♦ (Articulat; urmat de o determinare în genitiv sau introdusă prin prep. „de”) Data, momentul în care s-a întâmplat sau urmează să se întâmple ceva; termen, soroc. ◊ Ziua de astăzi = perioada de timp, epoca în care trăim, prezentul. Ziua de mâine = viitorul. Ziua de ieri = trecutul. (În unele credințe religioase) Ziua de apoi = momentul în care viii și morții vor fi chemați la judecata lui Dumnezeu. ◊ (Ca termen calendaristic) Ziua de 1 Mai. (Pop.) Zi-ntâi = prima zi a fiecărei luni. ◊ (În titulatura sărbătorilor sau a anumitor date fixe) Ziua femeii. ◊ Zi aniversară sau ziua nașterii (sau de naștere) = aniversare (a zilei de naștere a cuiva). Ziua (numelui) cuiva = onomastica cuiva. 2. (La pl.) Viață, existență, trai. ◊ Expr. A avea zile = a mai avea de trăit, a-i fi dat să (mai) trăiască. Câte zile voi (sau vei, va etc.) avea = cât voi (sau vei, va etc.) trăi, tot timpul vieții. Abia își ține zilele, se spune despre cineva care trăiește prost, greu, foarte modest. (Pop.) Cu zilele în mână = a) într-o primejdie de moarte, la un pas de moarte; b) înfricoșat, înspăimântat. A ridica (sau a răpune, a curma, a lua) cuiva zilele = a omorî pe cineva. A i se isprăvi cuiva zilele = a muri. A-și urî zilele sau a i se urî cuiva cu zilele = a se sătura de viață, a nu mai voi să trăiască. Vai de zilele mele (sau tale etc.) = vai de capul meu (sau al tău etc.), vai de mine (sau de tine etc.). De (sau în) zilele mele (sau ale tale etc.) = în timpul vieții mele (sau tale etc.). 3. (La pl.; cu determinări care precizează o perioadă de timp) Vreme, epocă. Zilele tinereții. ◊ Expr. Mic de zile = tânăr. Vechi (sau înaintat) în (sau de) zile = înaintat în vârstă, bătrân. (Rar) Veșnic de zile = nemuritor. (A fi) învechit în zile rele = (a fi) înrăit. [Var.: ziuă s. f.] – Lat. dies.

A ÎMPLINI ~esc tranz. 1) pop. A face să fie plin; a completa; a întregi; a complini. ◊ ~ o vârstă (sau un număr de ani) a atinge o anumită vârstă (sau un anumit număr de ani). A-și ~ somnul a dormi suficient. A o ~ (cu cineva) a) a intra la nevoie cu cineva; a o păți; b) a înceta relațiile cu cineva. 2) înv. (datorii bănești) A face să nu mai existe; a stinge; a plăti; a achita. 3) înv. (persoane) A obliga să plătească datoria. 4) (sarcini, planuri etc.) A executa conform prevederilor; a aduce la rezultatul cerut; a îndeplini. [Sil. îm-pli-] /<lat. implinire

A UMPLE umplu tranz. 1) (recipiente, încăperi, suprafețe etc.) A face să fie plin (până la limită). ~ borcanul cu apă. ~ odaia cu miros neplăcut. ◊ A(-și) ~ buzunarele a câștiga bani mulți, de obicei în mod ilicit. A(-și) ~ burta (sau pântecele) a mânca prea mult. 2) (învelișuri de carne, de aluat, de legume etc.) A completa introducând înăuntru un anumit preparat culinar (tocat). ~ o rață cu hrișcă. ◊ ~ borș a pune la fermentat tărâțe amestecate cu huște și apă clocotită. 3) A face să se umple. /<lat. implere

ZI, zile, s. f. 1. Interval de timp cuprins între răsăritul și apusul soarelui; timpul cît soarele rămîne deasupra orizontului; p. ext. lumina solară; interval de timp de 24 de ore, dintre două miezuri de noapte consecutive; (Astron.) interval de timp între două culminații succesive ale unui astru. ◊ (Determinînd noțiunile „an”, „lună”, pentru a le sublinia durata, lungimea) Trei luni de zile trec ca o părere (SADOVEANU). ◊ Loc. adj. De toate zilele sau (rar) de toată ziua = de fiecare zi; p. ext. obișnuit. De zi cu zi = zilnic. ◊ Loc. adv. La zi = a) în fiecare zi, zilnic; b) la ziua, la data cerută; fără întîrziere. Zi de (sau cu) zi sau (rar) cu zi de zi = a) zilnic; p. ext. necontenit, perpetuu; b) din ce în ce; progresiv, treptat. Cresc zi cu zi plictiseala și urîtul (SADOVEANU). Din zi în zi = a) de azi pe mîine; fig. la infinit. Amîna din zi în zi (CREANGĂ); b) pe fiecare zi; p. ext. din ce în ce. Observa din zi în zi surprins deosebirea dintre vacanțele de pînă atunci (VORNIC). De la o zi la alta = zilnic; p. ext. repede, văzînd cu ochii. În toate zilele = în fiecare zi, oricînd. (Reg.) Pe toată ziua = în fiecare zi; zilnic. De (sau despre, către) ziuă = puțin înainte de a se lumina; spre dimineață. Pînă în (sau la) ziuă = pînă a nu se lumina; dis-de-dimineață. De cu ziuă (sau, rar, ziua) = foarte devreme, dis-de-dimineață. Cu ziua-n cap = foarte devreme. La ziuă = în zori. Peste zi = în cursul zilei, ziua. Zi (și) noapte (sau ziua și noaptea) = tot timpul, fără încetare; fig. fără preget, fără odihnă. Nici zi, nici noapte sau nici ziua, nici noaptea = niciodată. Toată ziua sau ziua toată = de dimineață pînă seara; p. ext. mereu, continuu. ◊ Expr. A se face ziuă albă = a se lumina complet, a fi plină zi. A face noaptea zi și ziua noapte sau a face din noapte zi = a lucra sau a petrece noaptea și a dormi ziua; p. ext. a duce o viață dezordonată. Bună ziua = formulă de salut. A da (sau a dori, a pofti cuiva) bună ziua (sau ziua bună) = a saluta pe cineva. A-și lua ziua bună = a-și lua rămas bun. Ca lumina zilei sau ca ziua = (pe lîngă adjective ca „limpede”, „clar”) desăvîrșit, perfect. Într-o (bună) zi sau într-una din zile = odată. Pe zi ce trece (sau merge) = cu cît trece timpul, din ce în ce mai mult, progresiv. Cît toate zilele (de mare) = foarte mare. A avea (sau a duce) zi bună (sau, rar, albă) cu cineva = a trăi în bune relații cu cineva. A da zi după zi = a lăsa de azi pe mîine; a amîna. La zile mari = la ocazii deosebite; p. ext. rar de tot. ◊ (Cu determinări introduse prin prep. „de”) Zi de lucru (sau lucrătoare) = a) zi în care se execută programul de lucru obișnuit; b) (înv.) zi de corvadă obligatorie în folosul boierului sau al statului. Zi de repaus (sau de odihnă) = zi în care nu se lucrează, care este destinată odihnei. ♦ (Adverbial, în formele ziua, zilele, zile) În timpul zilei, în fiecare zi. Ziua umbla, noaptea se odihnea (CARAGIALE). ♦ (În expr., ca unitate de măsură sau de calcul) Zi de muncă = numărul ceasurilor de muncă efectuate în interval de 24 de ore. Zi-muncă = unitate de măsură a muncii celor care lucrează în gospodării agricole colective, pe baza căreia se stabilește plata cuvenită. Cu ziua = cu plata socotită după zilele muncite; fără angajament durabil. Zi de cale (sau de drum) = distanță care se poate străbate într-o zi cu piciorul. ♦ (Articulat, urmat de o determinare în genitiv sau introdusă prin prep. „de”) Data, momentul la care s-a întîmplat sau urmează să se întîmple ceva; termen, soroc. ◊ Expr. Ziua de astăzi = timpul, vremea în care trăim. Ziua de mîine = viitorul. Ziua de ieri = trecutul. (În credința creștină) Ziua de apoi = momentul în care viii și morții vor fi chemați la judecata lui dumnezeu. ◊ (Ca termen calendaristic) Ziua de 1 Mai. (Expr.) Zi-ntîi = prima zi a fiecărei luni. Ne dusese... la un zi-ntîi mai, tocmai la Socola (HOGAȘ). ◊ (În titulatura sărbătorilor sau a anumitor date fixe) Ziua femeii. ♦ Zi aniversară sau ziua nașterii (sau de naștere) = aniversare. Ziua (numelui) cuiva = onomastica cuiva. 2. (La pl.) Viață, existență, trai. ◊ Expr. A avea zile = a mai avea de trăit, a-i fi dat să (mai) trăiască. Cîte zile va avea = cît va trăi. A-și ține zilele = a se hrăni, a-și întreține viața. Cu zilele în mînă = a) într-o primejdie de moarte, la un pas de moarte; b) înfricoșat, înspăimîntat. A ridica (sau a răpune, a curma, a lua) cuiva zilele = a omorî pe cineva. A i se isprăvi cuiva zilele = a muri. A-și urî zilele sau a i se urî cuiva cu zilele = a se sătura de viață, a nu mai voi să trăiască. Vai de zilele mele (sau tale etc.) = vai de capul meu (sau al tău etc.), vai de mine (sau de tine etc.). De (sau în) zilele mele (sau ale tale etc.) = în toată viața mea (sau a ta etc.). 3. (La pl., cu determinări care precizează o perioadă de timp) Vreme. Și-o adus aminte de zilele tinereții (GALACTION). ◊ Expr. Mic de zile = tînăr. Vechi (sau înaintat) în (sau de) zile = înaintat în vîrstă, bătrîn. (Rar) Veșnic de zile = nemuritor. O, mag de zile veșnic, la tine am venit (EMINESCU). (A fi) învechit în zile rele = (a fi) înrăit. [Var.: ziuă s. f.] – Lat. dies.

ZGURIT, -Ă, zguriți, -te, adj. (Rar) 1. Acoperit cu zgură, plin de zgură. 2. Făcut scrum, ars; negru. – Din zgură.

ZI, zile, s. f. 1. Interval de timp cuprins între răsăritul și apusul Soarelui; timpul cât Soarele rămâne deasupra orizontului; p. ext. lumină solară; interval de timp de 24 de ore, corespunzător unei rotații a Pământului în jurul axei sale; (Astron.) interval de timp între două culminații succesive ale unui astru. ◊ (Determinând noțiunile „an”, „lună”, pentru a le sublinia durata, lungimea) Trei luni de zile. ◊ Loc. adj. De toate zilele sau (rar) de toată ziua = de fiecare zi; p. ext. obișnuit, comun. De zi cu zi = zilnic. ◊ Loc. adv. La zi = a) în fiecare zi, zilnic; b) la ziua, la data cerută; fără întârziere. Zi de (sau cu) zi sau (rar) cu zi de zi = a) zilnic; p. ext. necontenit, perpetuu; b) din ce în ce; progresiv, treptat. Din zi în zi = a) de azi pe mâine; fără termen precis, la infinit. Amâna plecarea din zi în zi; b) pe fiecare zi; p. ext. din ce în ce. De la o zi la alta = zilnic; p. ext. repede, văzând cu ochii. În toate zilele = în fiecare zi, oricând. (Reg.) Pe toată ziua = în fiecare zi; zilnic. De (sau despre, către) ziuă = puțin înainte de a se lumina; spre dimineață. Până în (sau la) ziuă sau de cu ziuă = până a nu se lumina; foarte devreme; dis-de-dimineață. Cu ziua-n cap = foarte devreme. La ziuă = în zori. Peste zi = în cursul zilei, ziua. Zi și noapte sau (adverbial) ziua și noaptea = tot timpul, fără încetare; fără odihnă. Nici zi, nici noapte sau (adverbial) nici ziua, nici noaptea = niciodată. Toată ziua sau ziua toată = de dimineață până seara; p. ext. mereu, continuu. ◊ Expr. A se face ziuă albă = a se lumina complet, a fi plină zi. A face noaptea zi și ziua noapte sau a face din noapte zi = a lucra sau a petrece noaptea și a dormi ziua; p. ext. a duce o viață dezordonată. Bună ziua, formulă de salut, la întâlnire sau la despărțire, în timpul zilei. A da (sau a dori, a pofti cuiva) bună ziua (sau ziua bună) = a saluta pe cineva. (Pop.) A-și lua ziua bună = a-și lua rămas bun. Ca lumina zilei sau ca ziua = (pe lângă adjective ca „limpede”, „clar”) foarte clar, foarte limpede. Într-o (bună) zi sau într-una din zile = odată, cândva. Cât toate zilele (de mare) = foarte mare. A avea (sau a duce) zi bună (sau, rar, albă) cu cineva = a trăi în bune relații cu cineva. A da zi după zi = a lăsa de azi pe mâine; a amâna. La zile mari = la ocazii deosebite; p. ext. rar de tot, în mod excepțional. ◊ (Compus) Zi-lumină = perioadă a zilei (1) cuprinsă între răsăritul și apusul Soarelui. Zi-muncă = unitate de măsură convențională care servește drept etalon pentru stabilirea salariului. ♦ (Adverbial, în formele ziua, zilele, zile) în timpul zilei, în fiecare zi. Ziua umbla, noaptea se odihnea. ◊ (În sintagme și loc., ca unitate de măsură sau de calcul) Zi de muncă = numărul de ore în care salariații își desfășoară activitatea în cursul unei zile la locul de muncă. Cu ziua = cu plata socotită după zilele muncite; fără angajament permanent. Zi de cale (sau de drum) = distanță care se poate străbate într-o zi cu piciorul. ♦ (Articulat; urmat de o determinare în genitiv sau introdusă prin prep. „de”) Dată la care s-a petrecut sau urmează să se petreacă ceva; termen, soroc. ◊ Ziua de astăzi = perioada de timp, epoca în care trăim, prezentul. Ziua de mâine = viitorul. Ziua de ieri = trecutul. (În religia creștină) Ziua de apoi = momentul în care viii și morții vor fi chemați la judecata lui Dumnezeu. ◊ (Ca termen calendaristic) Ziua de 1 Mai. (Pop.) Zi-ntâi = prima zi a fiecărei luni. ◊ (În titulatura sărbătorilor sau a anumitor date fixe) Ziua femeii. ◊ Zi aniversară sau ziua nașterii (sau de naștere) = aniversare (a zilei de naștere a cuiva). Ziua (numelui) cuiva = onomastica cuiva. 2. (La pl.) Viață, existență, trai. ◊ Expr. A avea zile = a mai avea de trăit, a-i fi dat să (mai) trăiască. Câte zile voi (sau vei, va etc.) avea = cât voi (sau vei, va etc.) trăi, tot timpul vieții. Abia își ține zilele, se spune despre cineva care trăiește prost, greu, foarte modest. (Pop.) Cu zilele în mână = a) într-o primejdie de moarte, la un pas de moarte; b) înfricoșat, înspăimântat. A ridica (sau a răpune, a curma, a lua) cuiva zilele = a omorî pe cineva. A i se isprăvi cuiva zilele = a muri. A-și urî zilele sau a i se urî cuiva cu zilele = a se sătura de viață, a nu mai voi să trăiască. Vai de zilele mele (sau tale etc.) = vai de capul meu (sau al tău etc.), vai de mine (sau de tine etc.). De (sau în) zilele mele (sau ale tale etc.) = în timpul vieții mele (sau tale etc.). 3. (La pl.; cu determinări care precizează o perioadă de timp) Vreme, epocă. Zilele tinereții. ◊ Expr. Mic de zile = tânăr. Vechi (sau înaintat) în (sau de) zile = înaintat în vârstă, bătrân. (Rar) Veșnic de zile = nemuritor. (A fi) învechit în zile rele = (a fi) înrăit. [Var.: ziuă s. f.] – Lat. dies.

FARFURIE, farfurii, s. f. 1. Obiect de porțelan, de faianță etc., de obicei de formă rotundă, cu marginile puțin ridicate, cu fundul plat sau adîncit, în care se servește mîncarea. Farfurie întinsă. Farfurie adîncă. ▭ A început să soarbă și el supa din farfurie cu gura. SAHIA, N. 57. Farfuriile cu mîncări nu se mai isprăveau. BUJOR, S. 117. 2. (Învechit) Porțelan. Turnul plin cu clopoțele, făcut tot de farfurie. NEGRUZZI, S. II 132. După acești tineri venea douăsprezece roabe foarte frumoase, avînd în mîni cîte o tavă de farfurie de China. GORJAN, H. II 108.

IRUPȚIE, irupții, s. f. Izbucnire violentă, ieșire, năvălire, revărsare. V. erupție. Toți, plini de furie, fac irupție pe scările palatului. BOLINTINEANU, O. 249. ◊ Fig. Era în acest ținut... o victorioasă irupție a vieții vegetale. C. PETRESCU, C. V. 300.

ÎMPLINI, împlinesc, vb. IV. 1. Tranz. (Complementul e o noțiune de timp exprimată în ani, zile etc.) A atinge vîrsta de... Era pe atunci o codană care abia împlinise treisprezece ani, dar crescuse înaltă de părea de optsprezece. CAMIL PETRESCU, O. I 17. Copilul împlinea cincisprezece ani. ISPIRESCU, L. 2. Tocmai ieri am împlinit treizăci și cinci de ani. ALECSANDRI, T. I 190. 2. Refl. A se scurge, a trece un timp de... (pînă la un anumit termen). Nu s-a împlinit timpul să mor. DAVIDOGLU, M. 28. Trecu pe urmă la alt bolnav să-i dea o lingură de doctorie, căci se împlinise ceasul. MIRONESCU, S. A. 126. Dar nu se împlinește bine anul și femeia lui Ipate face un băiet. CREANGĂ, P. 169. 3. Tranz. A face să fie plin; a completa, a umple (un gol, o lipsă etc.). Cele opt medalioane sculpturale care, alăturate cîte două, împlinesc golurile dintre columne, dasupra arcadelor laterale, ne atestă și ele pietatea și iubirea de vînătoare ale învingătorului. ODOBESCU, S. III 73. Păhăruțul turcului Cu rachiu să-l îndoiești Și cu vin să-l împlinești, Cu catran să-l cătrănești! TEODORESCU, P. P. 667. ♦ Refl. (Despre noțiuni de cantitate) A ajunge la numărul, suma, valoarea dorită, indicată, necesară. Luați în mînă cîte un răboj și tăiați de cîte ori vă voi zice eu, pînă s-o împlini numărul. ISPIRESCU, U. 29. Împlinindu-să șapte dungi, însămna pe copaciul al doilea altă dungă. DRĂGHICI, R. 55. 4. Refl. (Despre persoane) A se dezvolta, a se rotunji la corp, a se îngrășa. Uliana însă s-a împlinit iarăși și s-a făcut mai frumoasă ca înainte. DUMITRIU, P. F. 55. ♦ Fig. A se desăvîrși. Condițiile materiale împiedecau pe oameni să se realizeze, să se împlinească. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 158, 8/5. 5. Tranz. A aduce la îndeplinire, a realiza, a îndeplini, a satisface. Ce bine îi priește omului munca atunci cînd e mulțumit de ea, cînd simte că o împlinește bine. DEMETRIUS, V. 96. Am venit să-ți spun că slujba cu care m-ai însărcinat o voi împlini-o, dacă-mi vei da douăzeci de corăbii și bani. ISPIRESCU, L. 24. Iată banii, spre dovadă că sînt gata a împlini toate dorințele matale. ALECSANDRI, T. I 80. ◊ Refl. pas. Și cînd se duce împăratul și vede cum se împlinise de bine poronca lui, se umple de bucurie. CREANGĂ, P. 265. ◊ Refl. Ce este? întrebă scurt tatarul. – Să vedem dacă se împlinesc vorbele mele, răspunse Bîrnovă rîzînd înăbușit. SADOVEANU, O. VII 28. Și fost-ar fi mai bine Ca niciodată-n viață să nu te văd pe tine, Să fumege nainte-mi orașele-n ruine, Să se-mplinească visu-mi din codrii cei de brad. EMINESCU, O. I 92. 6. Tranz. (Cu privire la obligații bănești) A achita, a plăti. Pentru baltă n-aș putea să împlinesc singur arenda. DAVIDOGLU, O. 16. ♦ (Învechit) A obliga (pe un datornic) să plătească, a executa, a încasa (o datorie) cu forța. Mîine îi vadeaua birului și vine să ne împlinească. VLAHUȚĂ, O. A. 357. Să nu ne mai împlinească! – Să nu ne mai jăfuiască! NEGRUZZI, S. I 154. 7. (În expr.) A o împlini cu cineva = a o păți cu cineva. Cu cucoana Marieta o-mplinești numaidecît. HOGAȘ, DR. II 70. Poartă-te bine... c-apoi o împlinești cu mine. ALECSANDRI, T. 142. I s-a împlinit = i s-a înfundat, a sfeclit-o, a băgat-o pe mînecă, a dat de dracu. Hait! I s-a împlinit lui Tache... Nenea e supărat foc. D. ZAMFIRESCU, la TDRG. – Variantă: plini (COȘBUC, P. I 151, NEGRUZZI, S. II 233, ȘEZ. V 35) vb. IV.

NODUROS, -OASĂ, noduroși, -oase, adj. 1. Cu noduri, plin de noduri. Făceau puțină umbră doi zarzări bătrîni, cu trunchiurile noduroase. SADOVEANU, O. VIII 221. Hîrîită, noduroasă stă în colb rîșnița veche. EMINESCU, O. I 84. 2. (Despre părți ale corpului) Cu noduri proeminente; cioturos, ciolănos. Picioarele lui noduroase și gîtuite par smulse din butuce. ARGHEZI, P. T. 10. Erau niște voinici noduroși care se plimbau prin munți ca pe moșia lor. AGÎRBICEANU, S. P. 16. Mîinile... noduroase de muncitor strîngeau voinicește coarnele plugului. SANDU-ALDEA, U. P. 7. – Variantă: nodoros, -oasă (SADOVEANU, O. VII 230, ALECSANDRI, P. P. 145) adj.

REVERENȚĂ, reverențe, s. f. 1. Închinăciune, plecăciune, în semn de respect; temenea. Ea se desprinde de brațul lui și face o reverență pentru care s-a chinuit acasă îndelung. CAMIL PETRESCU, O. I 349. Întrebatul făcu o reverență plină de recunoștință. ANGHEL-IOSIF, C. L. 148. Mersi... zise domnul Georges, cu o frumoasă reverență. HOGAȘ, M. N. 39. 2. Respect, considerație, stimă. (Atestat în forma învechită reverință) Acesta-i omul care arde de dorință Ca să vă înfățoșeze adînca sa reverință. NEGRUZZI, S. III 96. ◊ Pronume de reverență (sau de politețe) = pronume personal de pers. 2 și 3, întrebuințat în semn de respect față de persoana căreia ne adresăm. Dumneata și dumneavoastră sînt pronume de reverență. – Variantă: (învechit) reverință s. f.

PLIN², -Ă, plini, -e, adj. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «cu» sau «de») 1. (Despre vase, încăperi, cavități, în opoziție cu gol) Care este umplut cu ceva, în care se află ceva pînă la limită. [Castroanele] nu le-am văzut pline niciodată. SAHIA, N. 32. Fîntîna era plină pînă-n gură cu apă. CREANGĂ, P. 290. Mai poruncește să-i aducă o iapă sireapă și un sac plin cu nuci. id. ib. 101. Leagă sacul la gură pînă e plin (= ia măsuri chiar de la început, dacă vrei să nu se facă risipă). ◊ Expr. Plin ochi = umplut pînă la limita capacității, fără să mai poată primi nimic în plus. Nistor umbla cu altă sticlă și le turna paharele pline ochi. DUMITRIU, N. 182. Făt-Frumos se duse la hambare... și le găsi pline ochi cu grîu. POPESCU, B. I 14. ◊ (În legătură cu abstracte sau în contexte figurate) Toată noaptea, plin de grijă, n-a închis ochii. BASSARABESCU, S. N. 19. Cîte frunți pline de gînduri, gînditoare le privești! EMINESCU, O. I 130. Toți, plini de furie, fac irupție pe scările palatului. BOLINTINEANU, O. 249. ◊ (Fără determinări sau cu determinarea subînțeleasă) Cînd pămîntul, cu viața lui plină și bogată, rămînea departe în urmă ca un punct negru, atunci începea grozavul chin al bietului prizonier din colivie. BART, S. M. 65. Măi bădiță, satu-i plin Că amîndoi ne iubim! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 69. (Expr.) A fi plin de sine = a avea o părere prea bună despre sine, a fi încrezut, îngîmfat, înfumurat. A-i fi cuiva paharul plin, se zice cînd cineva are de îndurat multe amărăciuni, necazuri. Multe, doamne, l-au bătut, I-a fost paharul plin. COȘBUC, P. I 229. ♦ (Despre arme de foc) în care se află cartușe; încărcat. El are-o pușcă plină cu trei glonți la rădăcină. ALECSANDRI, P. I 36. Căută pistoalele. Unul e încă plin. NEGRUZZI, S. I 28. Dar culcat și cum culcat? Cu pușca plină la cap, Cu pistoale La picioare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 308. 2. Care cuprinde sau conține ceva în cantitate (în număr) mare, (mai mult decît am aștepta să găsim). V. ticsit. Bîrnoavă ieși singur în curtea plină de ostași. SADOVEANU, O. VII 142. Albumul ei cu scoarțe violete E plin de cărți poștale ilustrate. TOPÎRCEANU, P. 209. Iată! cuptiorul grijit de dînsa era plin de plăcinte. CREANGĂ, P. 290. Haide maică, haide dragă, Cu poala plină de zloți Și mă scoate dacă poți. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 318. ♦ (Despre ochi) învăluit, acoperit. Bietul grec s-a despărțit de mine cu ochii plini de lacrimi. GALACTION, O. I 90. Gherghina tresări și întoarse spre dînsul doi ochi plini de spaimă. REBREANU, R. I 200. Și bărbia i-o ridică, s-uită-n ochii-i plini de apă. EMINESCU, O. I 84. 3. Fără goluri; compact, masiv, îndesat. Să-mi spui, dacă... pot nădăjdui Să secer grîne coapte și pline-n spic. COȘBUC, P. II 191. A luat furtunosul zbor al graurilor, grămădiți în stol larg și plin, drept termen de comparațiune. ODOBESCU, S. III 30. Pentru tine rujă plină, Nici n-am somn, nici n-am odihnă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 16. 4. Care este acoperit, umplut cu ceva. În vale lăsăm caii plini de spume. BART, S. M. 23. Salcîmii plini de floare Se uită lung spre sat, Și-n soare Frunzișul legănat Le-atîrnă ca o barbă. TOPÎRCEANU, S. A. 45. Își încheie haina plină de șireturi. EMINESCU, O. 187. ◊ (Întărit prin «ciucur») Și unde nu ne trezim într-o bună dimineață plini ciucur de rîie căprească. CREANGĂ, A. 27. ◊ Fig. Pe-același drum de soare plin Veneau doi inși. COȘBUC, P. I 228. În tăcerea aceea plină de lumina lunii, s-a auzit din umbra unui tufiș glas de privighetoare. CARAGIALE, P. 61. ♦ Acoperit cu o materie care murdărește, strică; murdar, mînjit, uns. Sînt plin de praf, de funingine... Aș face un duș. BARANGA, I. 161. Plini de sînge, plini de scrum se luptară iar voinicii colo-n marginea de drum. EFTIMIU, Î. 120. Eram plini pe degete de grăsime. SAHIA, N. 57. De toate cele plină Pe mănușiți și pe obraz. VLAHUȚĂ, P. 115. 5. (Despre ființe, corpul lor sau părți ale corpului) Cu forme rotunde, durdulii. V. gras. Paserile pline și rotunde zburau pe deasupra tufișurilor, pe deasupra prunilor. SADOVEANU, O. V 4. Purta în suflet rîsul ei cald, buzele ei pline și umede. REBREANU, I. 20. El era mare și plin la trup, gras la față. BĂLCESCU, O. II 269. 6. Care are amploare, intensitate; întreg, desăvîrșit, neștirbit. Visătorul Dionis se opri în dreptul acelui portret, care sub lumina plină a lunei părea viu. EMINESCU, N. 39. ◊ Expr. Lună plină = lună perfect rotundă, aflată în faza maximă. Sînt mîndre seri cu lună plină. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 5. Iat-o! Plină despre munte Iese luna din brădet. COȘBUC, P. I 48. Voce plină = voce sonoră, cu volum, adîncă. Profesor plin = profesor cu toate titlurile și drepturile prevăzute de lege. Catedră plină = catedră pe care o are un astfel de profesor. [Avea] perspectiva certă a înaintării la o catedră definitivă și plină. C. PETRESCU, R. DR. 300. În plin... (sau plină...) = în mijlocul..., în miezul..., în toiul..., în culmea... Mă strigă cineva aici în plin cîmp. SAHIA, N. 120. Portul era în plină sărbătoare. BART, E. 140. (Franțuzism rar) Plină mare = largul mării. Căpitanul dete ordin să ție spre plina mare. BOLINTINEANU, O. 270.

TOPOR, topoare, s. n. Unealtă tăietoare formată dintr-un corp de oțel în formă de pană, cu tăiș și cu un ochi în care se fixează o coadă de lemn tare; se folosește la despicatul lemnelor și la diferite lucrări de dulgherie. V. secure, bardă. Un om vorbește singur și învîrtește un topor în mînă. BUJOR, S. 149. Din fiece palat Și fiece colibă a pus de-au adunat Săgeți și lănci și suliți și spăzi înveninate Și paloșe, topoare de-oțel. COȘBUC, P. II 181. Aoleo, măi hoț de dor, N-am topor să te omor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 93. ◊ (În metonimii) Bărbatul său locuia într-o pădure mare și deasă, pe unde nu ajunsese toporul încă. ISPIRESCU, L. 58. ◊ Loc. adj. și adv. Din topor = fără finețe, grosolan, necioplit, otova. Natura ar fi trebuit să le croiască un sistem nervos mai din topor. VLAHUȚĂ, O. A. 98. Bărbat de cinste, om plin de bunătate, Făcea versuri d-acele ca din topor lucrate. ALEXANDRESCU, P. 85. ◊ Expr. Coadă de topor v. coadă (5). Topor de oase = cal de bătaie, v. cal (1). N-a știut-o nici fețele boierești, darmite noi sărmanii, topor de oase. DELAVRANCEA, S. 227. A sta cu toporul la brîu = a fi totdeauna gata de ceartă, de bătaie. A face cuiva un topor (sau toporul) = a) a înșela, a păcăli pe cineva, a-i juca o festă cuiva. Uite cine ne-a făcut toporu! Pe el, băieți! PAMFILE, M. R. I 76. Leul s-au întors unde au fost lăsat iepurele, dar rău norocosul, că iepurile i-au făcut un topor, că au aflat numai locul unde zăcuse. ȚICHINDEAL, F. 27; b) a bate zdravăn (pe cineva). Pesemne te mănîncă spinarea, cum văd eu, și ia acuș te scarpin, dacă vrei; ba ș-un topor îți fac, dacă mă crezi, de-i zice «aman, puiule», cînd îi scăpa din mîna mea. CREANGĂ, A. 57. A face cuiva chica topor v. chică (1).

TRAGE, trag, vb. III. I. 1. Tranz. A face efortul de a mișca, de a deplasa un lucru apucîndu-l pentru a-l da la o parte, a-l aduce spre sine sau spre un punct voit. Două fetișcane adăpau niște vite. Trăgeau anevoie în jos ciutura. DUMITRIU, N. 227. El, cu mîini puternice, îl trăsese din fața primejdiei. C. PETRESCU, C. V. 330. Dan își trase scaunul mai aproape. VLAHUȚĂ, O. AL. II 76. Trase perdelele sus. EMINESCU, N. 72. Îl ajunge cu laba, îl trage la dînsul și-l sfîșie în bucăți. GHICA, S. 524. ◊ (Poetic) Uite cum te trage pe furiș apa la adînc. CREANGĂ, A. 36. ◊ (Urmat de determinări arătînd partea de care se apucă) M-am simțit tras de haină. GALACTION, O. I 104. (Refl. reciproc) Am doi moșnegi cu barba șargă, Cînd se-ntîlnesc, se trag de barbă (Pieptenii cu cîlții). SBIERA, P. 320. Doi pureci de păr se trag. BIBICESCU, P. P. 181. ◊ Expr. A trage zăvorul = a manevra zăvorul pentru a încuia (sau a descuia) ușa. Iezii închid ușa după dînsa și trag zăvorul. CREANGĂ, P. 20. A trage (pe cineva) de mînecă = a apuca pe cineva de mînecă pentru a-i face un semn discret, a-i atrage atenția într-o direcție. Serdici mă trage de mîneca vestonului. Spune: să-mi oprești mantaua. SAHIA, N. 118. Cît vei auzi că încep a croi cîte una mai deocheată, tu să mă tragi de mînica hainei, căci eu îndată voi îndrepta-o dupe ființa adevărului. ODOBESCU, S. III 46. A trage mîța (sau pe dracul) de coadă v. coadă (1). A trage (pe cineva) de limbă v. limbă. E tras de păr = este relatat sau expus în mod exagerat, forțat, tendențios, ducînd (intenționat) la concluzii false. Acțiunea, zic ei, e încurcată, trasă de păr. GHEREA, ST. CR. II 253. Se încercară a netezi poezia asta trasă de păr. NEGRUZZI, S. I 340. A trage nădejde v. nădejde. A trage nădejde ca spînul de barbă v. barbă. (Refl.) A se trage în degete (cu cineva) v. deget. A trage cenușa pe turta sa v. cenușă. A trage țărînă (pe cineva) = a înmormînta, a îngropa. Cîntă cucul pe șindilă Pe Barbu trage țărînă. ȘEZ. I 144. A trage pe roată = a supune torturii roții. Horia a fost tras pe roată. A trage pe sfoară = a păcăli, a înșela. S-a lăsat dus de nas și tras pe sfoară de toți șarlatanii. VLAHUȚĂ, O. AL. II 43. Vrei să mă tragi pe sfoară tu, pe mine? Hehei, băiete! CARAGIALE, O. III 55. A trage (pe cineva) la (sau în) judecată = a aduce, a cita pe cineva în fața justiției. Se jură pe copiii lui că-l va trage în judecată și nu se va lăsa pînă ce nu-l va vedea în temniță. REBREANU, I. 94. Plătește-mi antereul că te trag la judecată. GANE, N. II 151. Țăranul a fost tras pe oaie-n judecată. DONICI, F. 79. A trage la răspundere = a chema pe cineva să dea socoteală de faptele sale; a face răspunzător. Va veni vremea cînd să fiți trași la răspundere. ISPIRESCU, M. V. 59. A trage bobii v. bob³. A trage în cărți = a ghici în cărți. Mai tras-ai în cărți, cumnățico? ALECSANDRI, T. I 175. (Intranz.) A trage la sorți v. sorț. (Despre ambarcații) A trage la fund = a începe să se scufunde. ♦ (Cu complementul «clopotul») A face să sune, să bată. Popa Ștefan dădu poruncă dascălului să se suie în turnul bisericii și să tragă clopotele. SADOVEANU, O. VII 113. Dascălii, pe la biserici, voioși clopotele trag. BELDICEANU, P. 123. ◊ Intranz. (Cu subiectul «clopotul») Cînd vor trage clopotele de ieșit din biserică. RETEGANUL, P. I 25. Cînd era la miez de noapte, Trăgeau clopote de moarte. BIBICESCU, P. P. 357. ◊ Refl. El o așezat deasupra dealurilor o furcă și un clopot care se trage singur la suflarea vîntului. ȘEZ. II 26. 2. Tranz. Fig. (Învechit) A îndemna, a atrage, a da ghes. Așa aș fi pățit eu, să mă fi încredințat lor și să mă fi lăsat tras de dînșii. SBIERA, P. 86. Papa și împăratul se cercau a trage toate stăpînirile Europei într-o legătură împotriva turcilor. BĂLCESCU, O. II 39. ◊ Expr. A-l trage (pe cineva) inima v. inimă (II 1 c). A-l trage (pe cineva) ața la ceva v. ață (1). ◊ Intranz. Prietenele au tras de ea s-o aducă la joc și la cîntece. DUMITRIU, P. F. 56. ♦ (Construit cu prep. «asupra») A provoca, a atrage. Cîtă hulă și defăimare voi trage asupră-mi. DRĂGHICI, R. 15. Subt acest chip de nimic, voi putea să trag vreo inimă asupră-mi, ca să mă iubească? GORJAN, H. IV 31. 3. Tranz. A pune (mai rar a scoate) un obiect de îmbrăcăminte sau de încălțăminte, depunînd oarecare efort. Ne tragem căciulile pe urechi. STANCU, D. 257. Damian își trăsese cizmele. CAMIL PETRESCU, O. I 556. Trage-ți, lele, cununa Cam pe ochi, cam pe sprincene. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 17. 4. Tranz. (Cu privire la anumite fluide, energii) A abate din drum pentru a aduce în direcția voită. Am pus la cale apoi ca să tragă în ogradă și izvorul ce era aproape. DRĂGHICI, R. 165. 5. Tranz. A întinde, a încorda, a smuci sfori, fire sau obiecte făcute din astfel de materiale, apucînd de unul din capete. Constantin trase scurt și cu putere hățurile de frînghie. DUMITRIU, N. 247. Cu murgul trăgînd de frîu. TEODORESCU, P. P. 640. Trage ața cît să nu se rupă. ◊ Expr. A trage sforile = a unelti în ascuns, a pune ceva la cale prin intrigi, uneltiri. Take Georgescu trăgea sforile cultivînd un vag spirit corporatist. PAS, Z. I 301. 6. Intranz. A avea greutatea de..., a cîntări, a atîrna. Trage poate 800 de litre. NEGRUZZI, S. I 40. Carnea ei putea să tragă 40 ocă. DRĂGHICI, R. 84. Din cinci sute buzdugane, Alegea unul mai mare, La cîntar că mi-l punea Cinci sute oca trăgea. ANT. LIT. POP. I 342. ◊ Fig. Ce trage părerea domnului? – E hotărîtoare. DELAVRANCEA, O. II 259. ◊ Expr. A trage (greu) în cumpănă v. cumpănă (2). 7. Tranz. A înfige (în frigare, în țeapă sau în alt corp ascuțit). Îl trag în lancie ca p-un iepure-n frigare. CARAGIALE, O. III 144. Le presară cu sare Și le trage-ntr-o frigare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 456. 8. Tranz. A duce, a căra, a tîrî după sine. Am tras buștenii în Copcă. GALACTION, O. I 62. Cînd se întoarse... trase după el un șervet. C. PETRESCU, Î. I 13. Eu trag grapa după mine; Eu o trag și ea nu vine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 429. ◊ Expr. A trage (sau, refl. impers., a se trage) targa pe uscat = a o scoate greu la capăt, a o duce greu; a trage pe dracul de coadă. Pînă prin postul mare, uneori, de bine de rău se mai trăgea targa pe uscat. PAS, Z. I 131. A trage un picior (sau piciorul) = a șchiopăta. Paraschiv cîrciumarul trăgea un picior și-și pusese singur firma «La șchiopul». PAS, Z. I 54. Pășea trăgînd piciorul încet, dar pe-a lui față Zbura ca o lumină de glorie măreață. ALECSANDRI, P. A. 210. 9. Tranz. Fig. A aduce după sine, a provoca, a isca, a atrage. Cea mai mică mișcare, produsă în vreuna din aceste naționalități, trage după sine imediata convulsiune a tuturor celorlalte. HASDEU, I. V. 127. Toată fapta trage după sine răsplata sa. BĂLCESCU, O. I 140. 10. Tranz. (Despre animale de tracțiune) A face să meargă un vehicul; a duce. Duman și Viorica, împodobiți cu flori de tei, trăgeau mîndri carul încărcat. BUJOR, S. 35. ◊ (Poetic) O cojiță de alună trag locuste, podu-l scutur. EMINESCU, O. I 87. ◊ Intranz. Caii trăgeau greu la deal, cu gîturile spînzurînd, cu nările aburind. DUMITRIU, N. 145. Îndemna blînd și stăruitor vacile care trăgeau din răsputeri, încovoindu-și spinarea. REBREANU, I. 93. Boii nu trag nici mai tare, nici mai încet. GÎRLEANU, L. 38. ◊ Expr. A trage la jug v. jug. 11. Tranz. Fig. A îndura, a suporta, a pătimi. Stătea acum gîndindu-se cu groază la pedeapsa ce urma s-o tragă pentru adormirea la post. MIRONESCU, S. A. 75. Cît am tras cu boala lui numai inima mea știe. VLAHUȚĂ, O. A. 428. Ai să tragi încă multe năcazuri. CREANGĂ, P. 222. De-aș mai trage cîte-am tras, Eu de tine nu mă las. TEODORESCU, P. P. 308. ◊ Expr. A trage o spaimă = a se speria foarte tare. ♦ A suporta consecințele unei greșeli, ale unei fapte rele; a ispăși. Îi veni rîndul și lui Ștefan Furtună, veteranul, să-și tragă păcatele. MIRONESCU, S. A. 24. Zi și d-ta că ai avut să tragi un păcat strămoșesc. CREANGĂ, P. 220. ◊ Absol. Capul face, capul trage. 12. Tranz. A îndrepta și a opri un vehicul, o ambarcație la un loc fix de staționare (de obicei pentru ca oamenii să se poată urca sau coborî). Am tras binișor luntrea la țărm lîngă niște stuhărișuri. V. ROM. octombrie 1953, 24. Stoica se scărpină iar în cap și, iscusit, trase poștalionul lîngă pridvorul cu geamlîc. CAMIL PETRESCU, O. I 179. ◊ Absol. Zi vezeteului să tragă la scară. ALECSANDRI, T. 297. 13. Intranz. A poposi, a se opri (la o casă) pentru a fi găzduit; a se instala undeva pentru un timp limitat. Traseră la un han urît. SADOVEANU, O. VII 78. Anunță-mă din vreme cînd vii. Tragi la mine, negreșit. CARAGIALE, O. VII 263. Îmi pare rău că nu trage aci în gazdă directorul. ALECSANDRI, T. I 275. ♦ A se opri (cu un vehicul) la un adăpost. Am tras cu căruța sub un plop mare. CREANGĂ, O. A. 97. ◊ Tranz. Sub streșinile acelea puteai trage și o căruță. DUMITRIU, P. F. 48. 14. Refl. A se tîrî, a merge cu greutate. Abia se putu trage pînă acasă de năcaz. RETEGANUL, P. II 55. Sosi și țiganul cu biata babă care abia se trăgea de bătrînețe și de slăbiciune. SBIERA, P. 118. Copii mici, de se trag încă pe brînci. ȘEZ. IV 135. 15. Refl. (Urmat de determinări locale introduse mai ales prin prep. «la») A se duce (mînat de o dorință), a se îndrepta spre o țintă. [Copiii] iar se trăgeau la mal. SADOVEANU, O. VIII 136. Dau de o fîntînă în cale și boii să trăgeau cătră ea, semn că le era sete. RETEGANUL, P. V 31. ◊ Fig. N-a rămas inimă-n mine Și cîtă a mai rămas Toată la neica s-a tras. HODOȘ, P. P. 40. ◊ Intranz. Țineam ceaslovul deschis, și cum erau filele cam unse, trăgeau muștele și bondarii la ele. CREANGĂ, O. A. 35. 16. Intranz. Fig. A tinde spre, a se simți atras către. N-am ce zice, tragi la bine. PAS, Z. I 168. Cum trage puiul la cloșcă, așa să tragă ei la casă. SEVASTOS, N. 261. Vezi dacă-i militar, tot la vitejie trage. ALECSANDRI, T. I 72. Omul la om trage, și vita la vită. PANN, P. V. I 13. Banul la ban trage. ◊ Refl. Se bucura grozav cînd vedea că mă trag la carte. CREANGĂ, O. A. 38. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. «a») A tinde spre, a prevesti (o anumită stare). Obosite șî trăgînd a moarte, ele [apele] nici nu încearcă să se trezească din somnul greu care le-a cuprins. BOGZA, C. O. 156. Jachetele lui, călcate zilnic, trăgeau a mare. BASSARABESCU, S. N. 41. Cel ce mănîncă din mînă, trage a sărăcie. ȘEZ. XII 164. 17. Refl. (Învechit și arhaizant) A se retrage din locul unde se află, p. ext. din instituția, postul, colectivitatea din care face parte. Soldații se trăgeau îndărăt în dezordine. DUMITRIU, N. 112. Răzășul se trase la cuibul de pe Răut. SADOVEANU, O. VII 100. Apoi m-oi trage de la sfat, măria-ta. DELAVRANCEA, O. II 89. Domnul meu, să te tragi. Aștept pe împărat. ODOBESCU, S. I 250. Mă făcu să mă trag de la fereastră. NEGRUZZI, S. I 58. Năvala se trase înapoi, spăimîntată de piepturile goale a vitejilor. RUSSO, O. 34. ◊ Tranz. Domnu abate să tragă pre bezădele de la școala publică. KOGĂLNICEANU, S. 64. ◊ Expr. A-și trage mîna de deasupra cuiva = a înceta de a mai ocroti pe cineva; a părăsi. Împărăția își trage de deasupra lui mîna. SADOVEANU, Z. C. 251. ♦ (Despre ape) A se retrage. Apa heleșteului se trase într-o parte și într-alta. ISPIRESCU, L. 37. Rîul înapoi se trage... munții vîrful își clătesc. ALEXANDRESCU, M. 14. A început atmosfera a să liniști, valurile mării a să alina... apa a să trage la matca ei. DRĂGHICI, R. 112. II. 1. Tranz. A lua, a scoate; a smulge. Îi trage inelele din deget. ISPIRESCU, L. 109. ◊ Fig. D-sa, de la această concepție primă, trage un plan pentru o dramă. GHEREA, ST. CR. II 267. Subiectele mai tutulor acestor producții au fost trase din istoria națională. CARAGIALE, O. III 221. ◊ Expr. A trage concluzii v. concluzie. A trage foloase din (sau de pe urma) = a folosi de pe urma. A trage un profit = a profita. A trage învățăminte din (sau de pe urma) = a învăța (dintr-o experiență). ♦ (Cu complementul «dinți», «măsele») A extrage. Nici un doctor nu trăgea măselele mai repede și fără durere ca dînsul. REBREANU, I. 120. 2. Tranz. A scoate (o armă) din teacă (pentru a începe lupta). Zăcea pe pietre Lara, cu spada lîngă el Pe jumătate trasă. MACEDONSKI, O. I 263. Credeți că trage spada să pedepsească repede pe acei cutezători? CARAGIALE, O. III 256. 3. Tranz. (Cu privire la un lichid) A scoate (dintr-un recipient), a extrage. Se duce la puț, trage apă, umple o găleată. DUMITRIU, P. F. 60. Ia trageți-mi încoa cîte-o cinzeacă de la cep. ODOBESCU, S. I 84. ◊ (Poetic) Trage miere dintr-o plantă, făr-a beteji pe floare. CONACHI, P. 278. ◊ Expr. A trage vinul de pe drojdie = a scoate vinul limpezit din vasul în care și-a depus drojdia. A trage băutura în sticle = a scoate băutura dintr-un vas mai mare și a o turna în sticle. 4. Tranz. (Cu privire la puroi, la copturi etc.) A face să se colecteze, să se strîngă. Să-ți dee mnealui ce are acolo... să tragă o coptură. POPA, V. 148. 5. Tranz. A lua (cu forța), a obține (cu dificultate). Andrii Popa, hoț barbat! Zi și noapte de călare Trage bir din drumul mare. ALECSANDRI, P. I 36. Bezădelile și Vogoridi au a trage banii lor de la pastorul, la începutul fieștecărei luni. KOGĂLNICEANU, S. 129. Mai adastă-mă nițel, Ca să-mi dau socoteala, Ca să-mi trag simbrioara. TEODORESCU, P. P. 668. ♦ A lua îndărăt, a retrage. Cînd ieși boierul din tovărășia dumitale, își trase partea lui, 20000 de galbeni. DELAVRANCEA, O. II 278. ♦ A reține. Nici ei nu mănîncă... și trag și plata lucrătorilor. RETEGANUL, P. V. 55. 6. Intranz. Fig. (În expr.) A trage cu urechea = a asculta pe furiș pentru a prinde zgomote ușoare sau vorbe șoptite; a-și încorda auzul, a-și ascuți urechea. Nevestele trag cu urechea, se folosesc de întuneric și-și dau cu cotul, chicotesc cînd prind cîte-o frîntură din vorba unchiașului. SP. POPESCU, M. G. 24. Țrase cu urechea și simți că cineva jumulește pomul de mere. ISPIRESCU, L. 74. Trage cu urechea și aude bine că s-apropie drumeț. CARAGIALE, O. III 52. (Tranz.) Toate acestea le-au tras Pepelea cu urechea. SBIERA, P. 17. A trage cu ochiul (cu ochii sau cu coada ochiului) = a se uita pe furiș, a privi din fugă, fără a fi observat. Prizonierul își fuma pe furiș țigara, trăgînd cu coada ochiului la fața aspră a sergentului. SADOVEANU, O. VI 15. Tot trag cu ochii la pojijia casei. SEVASTOS, N. 51. Trăgea cu coada ochiului spre a vedea dacă o bagă în seamă cei de primprejur. ISPIRESCU, U. 21. Intrați în codru și trageți cu ochiul; nu cumva îți zări zmei pe după copaci! ALECSANDRI, T. I 426. (Tranz., rar) A întors capu-ncolo și a început să bea din țigară... Dar mă trăgea cu coada ochiului. CARAGIALE, O. I 47. ( Regional) A trage de seamă = a băga de seamă. Fata mai că leșină de bucurie, dar iarăși trase de seamă și mulțămi oamenilor. RETEGANUL, P. II 68. 7. Tranz. A inspira, a respira; a inhala. Trăgea cu lăcomie pe nări mireasma ascuțită. SADOVEANU, O. VIII 13. Trăgea aerul rece al nopții adînc, pînă în fundul plămînilor. BART, E. 56. ◊ Expr. A-și trage sufletul (sau răsuflarea) = a respira (greu). N-avea putere-n el să-și tragă Nici sufletul. COȘBUC, P. I 243. Își trase sufletul adînc și cu plăcere. CONTEMPORANUL, IV 83. (Intranz.) A trage de moarte (sau a trage să moară) = a se zbate în chinurile morții, a-și trăi ultimele clipe; a fi pe moarte. Seara primiseră vorbă în sat că vitele lor aflate pe culmile Hășmașului Mare sînt bolnave și trag să moară. BOGZA, C. O. 25. Cînd trăgea tata de moarte, m-a chemat la patul lui. RETEGANUL, P. V 80. Leul cel înfricoșat... trage de moarte și-i aproape de sfîrșit. ȚICHINDEAL, F. 8. Bărbatu mi-i dus la moară, Soacră-mea trage să moară. HODOȘ, P. P. 50. ♦ (Cu complementul «tutun», «tabac», p. ext. «ciubuc») A fuma, a priza. Întreabă pe un arnăut care trăgea ciubuc la altă masă. CARAGIALE, O. III 43. Iar îi tragi tiutiun, soro? ALECSANDRI, T. I 175. Dragu mi-i bădița, drag, Care nu trage tăbac. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 409. ◊ Absol. Tutunul este o otravă... – Da tu de ce tragi, mă-ntrerupe maiorul. CARAGIALE, M. 131. ◊ Intranz. Vasile stătea în margine, trăgînd din țigară, și simțea cum i se lipește limba uscată de cerul-gurii. DUMITRIU, N. 230. A tras iar adînc din pipă. SADOVEANU, N. P. 27. Soarbe din cafea mai alene, trage din tutun mai greoi. BASSARABESCU, V. 36. 8. Intranz. (Despre aparate sau instalații de ardere) A arde bine, a avea tiraj. De dimineață se făcuse foc, la început soba nu trăgea și tot fumul ieșise în odaie. VLAHUȚĂ, O. A. 296. 9. Tranz. (Folosit și absolut) A sorbi, a înghiți, a bea băuturi alcoolice. Ceva rom, băiete, rusesc, tare de-ți crapă măseaua! Trage un gît și te dezmorțește. SADOVEANU, O. VI 31. Primarul Ion Pravilă se abătea mai des să tragă cîte-o țuică. REBREANU, R. II 309. Știi ce?... N-ar fi bine oare să tragem și noi o dușcă? ALECSANDRI, T. I 91. ◊ (Întărit prin «pe gît») De necaz traseră băutura pe gît și cei care se aflau în preajma ofițerilor. PAS, Z. IV 75. ◊ Expr. A trage la măsea (sau la mustață) = a bea mult alcool, a fi bețiv. (Cu parafrazarea expresiei) Cînd tragi sorcoveții la musteață de ce nu te olicăiești atîta? CREANGĂ, A. 17. III. Tranz. A trasa, a marca, a desena, a duce, a cresta (linii, semne, contururi). Cu un creion lat, continuă să tragă linii pe o scîndură. C. PETRESCU, Î. II 181. Zugrăvelile ce închipuiau războaiele lui Moamet... ereau trase de mîini îngerești. GORJAN, H. IV 155. ◊ (Poetic) Fluviul curge domol, trăgînd în jurul orașului o panglică lată de ape turburi și grele. BOGZA, M. S. 19. [Acest stat] ale cărui hotare le trăsese cu sabia sa. BĂLCESCU, O. II 289. De la casă pînă la casă, tot funii și ațe trase (Drumul). GOROVEI, C. 136. (Refl.) Vine albastre se trăgeau pe fața ei albă ca o marmură vie. EMINESCU, N. 4. ◊ (În contexte figurate) Soarta a tras o dungă brutală peste combinațiile lui. REBREANU, R. I 46. ◊ Fig. (Despre trăsăturile feței, mai ales despre ochi și despre sprîncene) Chiar de n-ar avea sprîncenile trase ca din condei... tot n-ar da cu foiță și cu muc de lumînare. DELAVRANCEA, S. 9. Pe deasupra ochilor Trasă-i peana corbilor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 136. ◊ Loc. adj. Tras cu sfoara (sau cu frînghia) = aliniat cu ajutorul unei sfori bine întinse. Ulițile orașelor europenești, trase cu sfoara, au multă monotonie. NEGRUZZI, S. I 69. Toate drumurile sînt trase cu frînghia, casăle în linie. KOGĂLNICEANU, S. 4. ◊ Expr. A trage (o) brazdă = a ara. Cîte un plug se mișcă încet, trăgînd o brazdă adîncă. BOGZA, C. O. 153. Hai, ho, ța, ho, Bourean, Trage brazdă pe tapșan. ALECSANDRI, P. P. 168. IV. 1. Tranz. (Folosit și absolut) În diverse procese de muncă, în diverse operații sau în acțiuni care presupun un efort fizic. V. da³ (I 10). A trage la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A trage (o țesătură) la piuă = a supune (o țesătură) unei operații mecanice cu ajutorul ciocanelor pivei (pentru a o face deasă și pîsloasă). Călțunii... sînt trași la chiuă și-s cu dungi roșii. ȘEZ. IX 34. A trage la tipar = a tipări. A trage la șapirograf = a imprima cu ajutorul șapirografului. (Familiar) A trage (pe cineva) în poză = a fotografia. A trage pe piatră (sau pe amnar, pe curea etc.) = a ascuți. Urîtă vreme, grăi moș Matei, trăgînd apăsat pe-o curea o custură. MIRONESCU, S. A. 41. Paloș din teacă scotea, pe amnar că mi-l trăgea. TEODORESCU, P. P. 668. A trage pe calapod = a întinde pe calapod. A trage cu acul = a coase, a broda. Cîndu-i trage cu acul, să se rumpă bumbacul. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 347. A trage cu coasa = a cosi. Mă usuc ca cucuta Cînd o tragi cu coasa. SEVASTOS, N. 164. Unde tîrg erea mai bun Tragi cu coasa să faci fîn. TEODORESCU, P. P. 488. (Intranz.) A trage la rame, la (sau din) lopată = a vîsli. Adam și cu Trofim nu trăgeau la rame. DUMITRIU, P. F. 4. Mîndrul trage din lopată Trece Dunărea îndată. ALECSANDRI, P. P. 51. A trage în dinți = a mesteca. Friptura tare, de n-o puteau trage în dinți. ȘEZ. I 234. A trage în fușalăi (sau în piepteni) = a dărăci. Du-te și vezi de trage pînă în sară în fușalăi lîna pe care ți-am pregătit-o. SADOVEANU, B. 19. ♦ A toarce. Lasă pînza să mai steie, Că mi-ai tors-o prin cosire Și mi-ai tras-o prea subțire. MARIAN, S. 97. Din caier trăgînd, Din ochi lăcrămînd. SEVASTOS, C. 296. ♦ A trece prin..., a vîrî prin..., a petrece. Își trase unghiile prin barba rară. C. PETRESCU, R. DR. 130. ◊ Expr. A trage banul (sau gologanul) prin barbă = a freca de barbă un ban cîștigat (cu credința superstițioasă că acest gest atrage bogăția). Trăgînd gologanul prin barbă și băgîndu-l în buzunar. PAS, Z. I 104. Tras prin (printr-un sau ca prin) inel sau (mai rar) tras prin mărgea, se spune despre o persoană cu trupul subțire, mlădios, grațios. Trupușoru-i gingășel Părea tras pintr-un inel. ALECSANDRI, P. I 91. Cine mi-a văzut Mîndru ciobănel Tras printr-un inel. ANT. LIT. POP. I 331. Mîndra naltă, supțirea, Parcă-i trasă prin mărgea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 41. (Refl.) A se trage la față = a slăbi, a avea figura obosită, palidă, a arăta rău. Flăcăul începea să doarmă mai puțin și să se tragă la față. SADOVEANU, B. 171. 2. Tranz. A deforma plastic un material ductil, făcîndu-l să treacă printr-o filieră, pentru a obține bare, sîrme sau țevi. 3. Tranz. (Familiar, de obicei construit cu dativul etic; cu sensul precizat de determinări) A face (ceva) din plin, cu multă energie, cu pasiune, cu vioiciune. Trag o horă de tremură pămîntul. SEVASTOS, N. 82. Apoi au tras o nuntă romînească care a ținut două săptămîni. RETEGANUL, P. V 44. Păcat că nu sînteți și voi aici, să-i tragem pe-nfundate un chef la căldurică. CARAGIALE, O. VII 20. Mi-au tras o frecătură bună cu oțet de leuștean. CREANGĂ, A. 15. Îi tragem un stos în astă-seară? ALECSANDRI, T. 1702. (Absol.) Va să zică îi tragi la gazetă zdravăn... C. PETRESCU, C. V. 125. ◊ Expr. A trage un somn (sau un pui de somn) sau a trage (la) soamne (sau la aghioase) = a dormi (adînc). Am tras cu toții un pui de somn spre ziuă. STANCU, D. 178. De la Ieși și pîn-aici, mai că nici n-ai cînd trage un somn bun, și-ai ajuns. MIRONESCU, S. A. 133. S-a pus să-i tragă la soamne. CARAGIALE, O. III 50. După ce te-am găzduit... tu, gogeamite flăcău în putere, să-i tragi la aghioase. id. ib. 55. A-i trage (cuiva) butucul v. butuc. A trage condeiul v. condei. A trage (cuiva) chiulul v. chiul. (Intranz.) A trage la fit v. fit. ♦ A cînta, a striga puternic. Flăcăii trăgeau chiote de răsunau văile. BUJOR, S. 39. Cu toții într-un glas îi traseră un cîntec haiducesc de clocoteau văile. VLAHUȚĂ, O. AL. 152. Privighetorile prin crîngulețele înflorite trăgea niște geamparale de-ți lua auzul. ISPIRESCU, L. 292. ◊ Expr. A trage o gură = a certa cu asprime, a muștrului. El se mai și obrăznicise cînd stăpînu-său i-a tras o gură. SLAVICI, N. I 234. ◊ Intranz. Dodată auzi niște balauri de lăutari trăgînd din viori de gîndeai că mănîncă foc. ISPIRESCU, L. 109. Eu cînd trag din cimpoi... sar căprioarele de se prăpădesc. ALECSANDRI, T. 243. 4. Intranz. (În expr.) A trage cu coada ochiului (mai rar cu geana sau cu mustața) = a face un semn discret Flăcăii-și trag cu geana, Rîd apoi și ei. COȘBUC, P. II 56. El îi trase cu mustața, iară ei îi făcu inima sfîrr! ISPIRESCU, U. 119. Mai zîmbiți, soro dragă... mai trageți cu coada ochiului... ca altele. ALECSANDRI, T. I 160. 5. Tranz. A da o lovitură, a bate, a plesni. Pui acum de-ți trage la tălpi atîta cît nu poți duce. ISPIRESCU, L. 178. ◊ Absol. (Cu indicarea instrumentului acțiunii) Au început amîndoi să zbiere și să-și tragă-n cap cu toiegele. CARAGIALE, O. III 200. Fiul craiului îi și trage atunci cu frîul în cap. CREANGĂ, P. 195. ◊ (Instrumentul acțiunii este complement direct) Îmi trăgeai palme de-mi venea amețeală. DUMITRIU, N. 128. Zicînd acestea, Dardarot i-a tras un picior. CARAGIALE, O. III 50. Ciocoieșu satului... Trage pinteni calului. MARIAN, S. 175. 6. Intranz. A descărca o armă spre țintă, a face ca glonțul, săgeata etc. să pornească spre țintă. Soldații începură să tragă. DUMITRIU, N. 141. La început tragem toți cu furie. CAMIL PETRESCU, U. N. 321. Dac-o veni ursul, trage fără temere. BOLINTINEANU, O. 330. Copii, trageți... eu vreu astăzi să mă-ntrec în arc cu voi. ALECSANDRI, P. I 33 ◊ (Cu indicarea țintei) Eram pe cîmp azi, amîndoi, și trăgeam la becațe. DUMITRIU, B. F. 39. Trage cineva din noapte în noi. CAMIL PETRESCU, U. N. 267. ◊ (Cu indicarea instrumentului acțiunii) Un vînător trage cu pușca. SADOVEANU, O. VIII 179. Trăgînd mereu din carabină, Săriră-n front. COȘBUC, P. II 40. ◊ Tranz. (Instrumentul acțiunii, p. ext. detunătura, focul etc. devin complemente directe) Traseră focuri de pușcă în aer. DUMITRIU, N. 12. Aprozii trag cîteva săgeți. DELAVRANCEA, O. II 140. Cadînele trăgeau puști și pistoale după ferestre. GHICA, S. 19. 7. Tranz. A freca o regiune a corpului, în scopuri terapeutice; a masa. Venii să mă tragi nițel pe spate, că nu mai pot. STĂNOIU, C. I. 188. Lă purcelul, îl scaldă, îl trage frumușel cu untură din opaieț, pe la toate încheieturile. CREANGĂ, P. 76. ◊ Intranz. (Cu determinări indicînd boala, și introduse prin prep. «de») Știe să tragă de gîlci. CARAGIALE, O. III 47. V. Intranz. (Despre vînt) A bate (încet), a sufla (ușor). Trăgea un vînt subțire dinspre baltă. SADOVEANU, O. I 27. Trăgea un vîntișor care abia adia. ISPIRESCU, L. 6. Vremea e frumoasă, dar cam ger!... Trage un vînt rece «de ustură». RUSSO, O. 152. ♦ Tranz. (Despre un curent de aer) A învălui, a cuprinde (pe cineva) provocîndu-i o senzație de răcoare bruscă și neplăcută (care poate cauza îmbolnăvirea). Să nu te tragă răceala, duduie! C. PETRESCU, R. DR. 79. ◊ (Prin metonimie) M-a tras și fereastra. CARAGIALE, O. I 60. VI. Refl. 1. A descinde din..., a fi din neamul..., a fi urmașul... Nu contenea a dovedi, cui vrea și cui nu vrea să-l asculte, că se trage direct din Porfirogeniții Bizanțului... C. PETRESCU, A. R. 11: Se trăgea și el din viță de împărat. ISPIRESCU, U. 8. De se trag din neam mare, Asta e o întîmplare. ALEXANDRESCU, M. 321. ◊ (Tranz., în expr.) A-și trage neamul din... v. neam. ♦ A fi originar din... După mamă se trăgea din Pipirig. SADOVEANU, E. 103. 2. A proveni din..., a fi provocat de... Din asta i s-a tras și moartea, CARAGIALE, O. III 101. A pomeni ea, baba mea, cîte zilișoare-a avea de năcazul acesta, că numai din pricina ei mi se trage. CREANGĂ, P. 128. ◊ Tranz. Orașul Constantinopole ș-a tras mărirea lui de la un Constantin. BĂLCESCU, la TDRG.

UMPLE, umplu, vb. III. Tranz. 1. (Cu privire la recipiente sau la cavități) A face să fie plin (mai ales cu un lichid), a băga înăuntru (pînă la gură); p. ext. a face să conțină o cantitate oarecare din ceva. Cotrobăia prin cazan și își umplea strachina cu ce era mai bun. SADOVEANU, O. VI 169. Umple groapa cu jaratec și cu lemne putregăioase. CREANGĂ, P. 29. ◊ (Prin analogie cu o cavitate) S-au dus amîndoi, și ea și-a umplut brațele cu ramuri. CAMIL PETRESCU, U. N. 102. ◊ Fig. Stelele umpleau văzduhul. SADOVEANU, O. III 398. Umplea capul bietului băiat cu toate fleacurile. VLAHUȚĂ, N. 15. Veacul nostru ni-l umplură saltimbancii și irozii. EMINESCU, O. I 149. ◊ Expr. A-și umple burta (sau pîntecele) = a se îndopa cu mîncare. A-și umple buzunarele = a cîștiga bani mulți. A umple paharul = a pricinui cuiva un neajuns care întrece ceea ce poate el suporta; a pune vîrf. Incidentul de sus venise numai să umple paharul. C. PETRESCU, Î. II 149. Gara... cu înghesuiala unor oameni grăbiți și brutali venea numai bine să umple paharul. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 7. (Refl..) A i se umple cuiva ochii de lacrimi = a începe să plîngă, a avea ochii umezi. Moșneagul, cînd a văzut-o, i s-a umplut ochii de lacrimi de bucurie. CREANGĂ, P. 291. Ochii cei negri ai fetelor se umpleau de lacrimi de dor. EMINESCU, N. 5. Copila se sculă în picioare de mînie și ochii i se umplură de lacrimi. ALECSANDRI, O. P. 223. (Tranz., inversînd raportul dintre părțile propoziției) Lacrimile îi umplură ochii. NEGRUZZI, S. I 50. ◊ Refl. (Poetic) Luna se înălțase, nouri treceau pe deasupra ei umplîndu-se de lumină vînătă. SADOVEANU, O. VI 15. În fața noastră soarele apune, valea se umple de umbră. VLAHUȚĂ, O. A. 179. 2. Fig. A copleși pe cineva, a face că cineva să se simtă cuprins sau apăsat (de un sentiment, de o senzație etc.). Grăbind spre han, Vitoria simțea cum o umplu gînduri și hotărîri nebiruite. SADOVEANU, B. 85. Am să-ți spun o veste care a să te umple de bucurie. NEGRUZZI, S. I 18. Ochii tăi cei negrișori umple-mi trupul de fiori. jJARNÍK-BÎRSEANU, D. 31. ◊ Expr. A umple pe cineva de sperieți = a îngrozi. Apoi dă, mamă! vezi, i-a umplut de spărieți. CREANGĂ, P. 28. ◊ Refl. I se umplea inima de mîndrie. ISPIRESCU, L. 39. Cînd se duce împăratul și vede cum se împlinise de bine poronca lui, se umple de bucurie. CREANGĂ, P. 265. 3. A (mai) adăuga apă (sau alt lichid) pentru a face să fiarbă mîncarea. Să ai grijă, bătrîno, să mai umpli oala cu fasole. STĂNOIU, C. I. 66. ◊ Expr. A umple borș = a pune la fermentat tărîțe amestecate cu apă și cu maia, pentru a obține borșul cu care se prepară anumite mîncări. Lelița cu șorțul roș Nu știe să umple borș. POP. (Regional) A umple flori = a pune la macerat flori sau frunze, turnînd peste ele apă caldă, pentru a prepara anumite vopsele. ♦ A introduce într-un înveliș (de aluat, de anumite legume etc.) un preparat culinar (pentru a pregăti anumite mîncări). Nu știu cum îi cade un urs mare din sîn și de-a dura prin clasă; nu de cei pe care-i joacă ursarii, ci de mămăligă, umplut cu brînză, rotund, prăjit pe jaratic. CREANGĂ, A. 77. ♦ (Rar) A îmbiba un preparat culinar cu un lichid dulce sau aromat. Cocoșei de zahăr umpluți cu sirop. I. BOTEZ, ȘC. 86. 4. A răspîndi (mirosuri, parfumuri) într-un spațiu, într-o încăpere. Cind bate vîntul din jos, Umple casa de miros. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 17. (În forma împle) Busuioc și mint’ uscată Împlu casa-ntunecoasă de-o mireasmă pipărată. EMINESCU, O. I 84. Împlu aerul văratic de mireasmă și răcoare A popoarelor de muște sărbători murmuitoare. id. ib. 85. ◊ Refl. Se umplu locul de un miros așa de frumos. ISPIRESCU, L. 39. ♦ (Despre sunete, zgomote sau despre un izvor de sunete) A cuprinde, a învălui un loc, un spațiu. Bocetele umplură văzduhul, clopotele umplură zările cu jalea lor. SADOVEANU, O. I 258. Statu- Palmă clătinat Umple lunca de-un lung vaier. ALECSANDRI, P. A. 188. ◊ Expr. A umple satul (lumea sau, rar, urechile lumii) = a răspîndi un zvon, o știre, o veste. A umplut urechile lumii c-ar fi luat c-o săgeată boldul de aur din vîrful cortului sultanului Albu. DELAVRANCEA, O. II 99. 5. (De obicei hiperbolic) A ocupa, a acoperi o suprafață, o întindere, o încăpere sau (prin restricție) un cadru. Oastea umplu ograda și toate ulițele din jur pînă la mari depărtări. SADOVEANU, O. VII 155. Căpitanul umplu așa, fără veste... ușa salonului plin de lume cu persoana sa bărboasă. HOGAȘ, H. 78. De dragostea unei regine frumoase, Umplut-ai pămîntul de oase! COȘBUC, P. II 194. ◊ (Poetic) Din cînd în cînd se uita la norii care umpleau cerul spre apus, rotunzi și trandafirii ca niște meri înfloriți, plutind fără trunchi în văzduh. DUMITRIU, N. 118. Nouri de jăratec și aur umpleau cu oștirile lor ceriul. EMINESCU, N. 48. ◊ Refl. S-a umplut Țara Moldovei de doamne și domnițe. SADOVEANU, F. J. 493. Din frunza care cade se umple-n mai cîmpia. EFTIMIU, Î. 180. Se umple ograda și livada moșneagului... de cirezi de vite. CREANGĂ, P. 68. (Poetic) Noaptea se umpluse de fulgere, ca un pumn de întuneric, în care roiesc mereu scînteile unui amnar. MIHALE, O. 507. Răsăritul se umplea de flacări. SADOVEANU, O. I 438. Aicea, p-aste ziduri, în liniște senină, Privesc cum orizontul se umple de făclii. ALEXANDRESCU, P. 23. ♦ A acoperi cu scrisul o hîrtie, un caiet etc. Numărul hîrtiilor umplute cu povești și însemnări sporește în chip vertiginos pe masa de brad. CĂLINESCU, E. 252. 6. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de» și indicînd materia, obiectul în discuție) A acoperi (pe cineva sau ceva) cu o substanță neplăcută, murdară, dăunătoare (v. mînji); fig. a contamina, a molipsi. Didesubtul scării [teatrului] este o boltă supt care butcile trec, pentru ca cei ce se scobor să nu fie umpluți de ploaie. KOGĂLNICEANU, S. 89. ◊ Expr. A umple pe cineva (sau, refl., a se umple) de bogdaproste v. bogdaproste. A umple (pe cineva sau, refl., a se umple) de brînză (sau de procopseală), se spune, ironic, despre cineva care n-a reușit într-o acțiune. Îl furase somnul cu fluierul în gură și merele pieriseră. – Ne-ai umplut de brînză și tu, îi zise tat-său. VISSARION, B. 13. De procopseală văz că mă umpluși. PANN, P. V. III 80. 7. (Rar) A face să fie complet, a completa; a împlini. [Rada] de-abia pe la Sîn-Petru Umple optsprăzece vremuri. COȘBUC, P. I 95. – Variante: umplea (SADOVEANU, O. VI 226), (regional) împlea vb. II, împle vb. III.

VÎRFUI, vîrfuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face vîrf unei grămezi. Vro cinci clăi de le-am clădit. Patru mi le-am vîrfuit. ALECSANDRI, P. P. 100. ♦ A fi vîrf, a constitui, a reprezenta, a forma vîrful unei grămezi. Un căpitan... Căzuse, vîrfuind mormanul. COȘBUC, P. II 41. 2. A umple pînă sus, a face să fie plin ochi. Cu vin feciorii vîrfuiesc ulcioare. MURNU, O. 44. Borcanul să-l umplu, să-l vîrfuiesc. PANN, P. V. III 84. 3. (Despre munți, culmi etc.) A-și înălța, a-și ridica, a-și profila vîrful. În păretele din stînga «Coiful» își vîrfuiește turla-i vînătă pe gangul unei văgăuni. VLAHUȚĂ, la TDRG.

morișcă sf [At: (a. 1702) IORGA, S. D. I, 86 / Pl: ~ști, (rar) ~ște, (reg) ~șchi / E: moară + -ișcă] 1 Moară (1) mică, cu o singură piatră sau roată, pusă în mișcare de vânt, de apă sau cu mâna. Si: (reg) ciutură. 2 (Îe) A-i umbla (cuiva) gura ca o ~ A vorbi mult și fără rost, a-i umbla gura ca o moară hodorogită. 3 (Îe) A face (cuiva) ~ (de vânt) în cap (sau în păr, în chică) A răsuci cuiva părul din cap, producându-i o durere vie. 4 (Îae) A trage pe cineva de păr. 5 (Îe) A făcut ~ A murit. 6 (D. un car plin; îe) A face o ~ A se răsturna. 7 (Îe) A ajunge de la moară la ~ A ajunge rău Si: a decădea, a scăpăta. 8 Vânturătoare pentru cereale. 9 (Șîs ~ de vânt) Obiect imitând aripile unei mori de vânt, care se așează pe acoperișul unei case, ca ornament, sau în li vezi și pe ogoare, servind ca sperietoare pentru păsările din semănături. 10 Jucărie confecționată dint-un cărăbuș sau alt gândac care face zgomot când zboară, imobilizat cu ajutorul unui ac de mărăcine și lăsat să zbârnâie în aer. 11 (Rar) Râșniță pentru măcinat cafea, piper, pesmet etc. 12 (Reg) Piuliță. 13 Mulinetă. 14 (Reg) Pipotă. 15 Jucărie confecționată din tablă, hârtie etc., înfățișând aripile sau roata unei mori, care se învârtesc la bătaia vântului. 16 (Îs) ~ hidrometrică sau hidraulică Instrument format dintr-un rotor, cu una sau mai multe palete, care se rotește sub acțiunea curentului de apă și servește la măsurarea vitezei unui curs de apă.

plini [At: DOSOFTEI, PS. 40/12 / Pzi: ~nesc / E: plin] 1 vt (Înv) A face să fie plin (1) Si: a completa, a umple. 2 vt (Îrg) A face să fie întreg Si: a completa, a întregi. 3 vrp (Înv) A-și desăvârși. 4 vt (Înv) A răscumpăra. 5 vt (Îrg) A atinge un anumit termen, număr de ani, zile etc. 6 vr (Pop; d. prorociri, prevestiri etc.) A se adeveri. 7 vt (Îrg) A duce la îndeplinire Si: a executa, a îndeplini. 8 vt (Înv) A satisface anumite dorințe Si: a realiza. 9 vt (Îrg) A achita o datorie, o obligație bănească etc. 10 vt (Înv) A face.

trage [At: PSALT. HUR. 52725 / V: (reg) trăgea / Pzi: trag; Ps trăsei, (înv) trașu; Par tras / E: ml trahere] 1 vt A face efortul de a mișca, de a deplasa (ceva sau pe cineva), apucându-l și îndreptându-l spre sine sau spre un punct voit ori de a-l da la o parte. 2 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva) pe sfoară sau a ~ (pe cineva) de nas ori, arg, a-i ~ (cuiva) o țeapă A păcăli. 3 vt (Pfm; îe) A ~ ițele (sau sforile) A unelti. 4 vt (Pop; îe) A ~ plapuma (sau, reg, țolul) A căuta să obțină foloasele numai pentrusine. 5 vt (Reg; îe) A ~ mușamaua sau a ~ lucrul mușama A mușamaliza. 6 vt (Pop; îe) A nu avea de ce-l ~ câinii A fi foarte sărac. 7 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva) de mânecă A-i face (cuiva) semn, atrăgându-i atenția spre un anumit lucru. 8 vt (Pfm; îae) A îndemna. 9 vt (Reg; îe) A ~ țărână (pe cineva) A înmormânta. 10 vt (Fam; îe) A ~ cortina A dezvălui ceva. 11 vt (Fam; îae) A ascunde ceva. 12 vt (Fam; îe) A ~ de timp A tergiversa în interes propriu. 13 vi (Reg; îe) A ~ cu piciorul A dori și altcuiva aceeași fericire ca a sa proprie. 14-15 vtr (Reg; îe) A se ~ în degete sau în deget (cu cineva) sau a ~ degetul sau deget (cu cineva) A se măsura cu cineva. 16 vrr (Îrg; d. persoane de sex opus) A se hârjoni (prinzându-se de mâini, îmbrățișându-se, împingându-se etc.). 17 vrr (Îrg; pex; d. persoane de sex opus) A se săruta. 18 vt (C. i. instrumente acționate prin tragere, mai ales clopote) A face să sune. 19 vi (D. clopote) A suna. 20 vt (Trs; c. i. ceasul, orologiul, cdp ger aufziehen) A întoarce. 21 vt (Îvp) A face să vină spre sine Si: a atrage. 22 vt (Îvp; fig) A îndemna. 23 vt (Îvp; fig) A ademeni (1). 24 vim (Fam; îe) A-l ~ (pe cineva) la somn A simți nevoia să doarmă. 25 vt (Înv; îlv) A ~ pâră asupra cuiva A pârî. 26 vt (Înv; îlv) A ~ luarea aminte (sau de seamă) sau a ~ băgare de seamă A atenționa (1). 27 vt (Înv) A face să se îndepărteze de la ceva Si: a distrage, a reține. 28 vt (Înv; c. i. fluide) A abate din drum pentru a duce în direcția voită. 29 vi (Pop) A avea greutatea de... Si: a cântări. 30 vi (Reg; îe) A ~ (greu) în (sau la) cumpănă A avea importanță (deosebită). 31 vt (Reg; îc) ~-punții Greutate la orologiu. 32 vi (Pop; fig) A valora. 33-34 vt (C. i. un obiect de îmbrăcăminte sau de încălțăminte) A pune (sau a scoate) (depunând oarecare efort). 35 vt A duce un accesoriu de îmbrăcăminte înspre o parte a corpului (spre a o acoperi) Si: a aranja, a potrivi. 36 vt A înfige (în frigare, în țeapă sau în alt obiect ascuțit). 37 vt A târî după sine. 38 vt (Pop; îe) A ~ verde pe albastru A trăi greu. 39 vt (Pfm; îe) A ~ un picior (sau piciorul) A șchiopăta. 40 vt A duce cu forța. 41 vt (Îvp; îe) A ~ la (sau spre, către, în) judecată sau la lege, la divan, (rar) a ~ cu pâră A duce în fața unui organ judecătoresc. 42 vt (Îe) A ~ la răspundere A cere cuiva să dea socoteală pentru faptele sale. 43 vt (Înv; fig) A pretinde (ca fiind al său). 44 vt (Înv; fig) A lua în stăpânire. 45 vt (Pex) A duce cu sine. 46 vt (Reg; îe) A-și ~ măsurile A-și chibzui faptele sau vorbele. 47 vt (Reg; îe) A ~ la îndoială A se îndoi de ceva. 48 vt (Reg; îe) A-și ~ glasul (sau ghersul) A-și potrivi glasul. 49 vi (Fig) A duce spre... sau la... Si: a obliga, a sili. 50 vt A duce cu sine Si: a conduce. 51 vt (Șfg) A pune în mișcare Si: a antrena. 52 vt (C. i. un vehicul, o unealtă cu tracțiune animală, pex, jugul sau hamul) A face să meargă. 53 vr (Reg) A se da cu sania. 54 vr (Reg) A se da pe gheață. 55 vt (Pfm; fig) A îndura. 56 vt (Șîe a ~ consecințele) A suporta urmările unei acțiuni reprobabile Si: a ispăși. 57 vt (Îlv) A ~ un profit A profita. 58 vt (C. i. un vehicul, o ambarcație) A îndrepta spre un loc de staționare, oprind (pentru ca oamenii să poată urca sau coborî, pentru a încărca sau descărca ceva). 59 vt (Reg; îe) A ~ carul la uscat A scăpa de un necaz, de un rău. 60 vt(a) (Îe) A ~ la dreapta sau la stânga A cârmi un vehicul ca să cotească la dreapta sau la stânga. 61 vt(a) (Îe) A ~ pe dreapta sau pe stânga A dirija un vehicul în așa fel încât să meargă aproape de marginea din dreapta sau din stânga a dramului. 62 vt(a) (Îe) A ~ pe dreapta A opri un vehicul pe marginea din dreapta a drumului. 63 vi (Fam; gmț; îae) A se culca (pentrua se odihni). 64 vz (Pfm) A se opri undeva pentrua fi găzduit. 65 vi (Pfm) A se instala undeva pentru un timp limitat. 66 vr (Înv; d. reptile, viermi) A se târî (15). 67 vr (Îvr; pex) A se mișca. 68 vr (Îvp; d. oameni) A înainta folosindu-se de mâini, de genunchi Si: a se târî (14). 69 vr (Pop) A înainta cu greutate, abia mișcându-și picioarele Si: a se târî (20). 70 vr (Pop; d. obiecte care atârnă) A atinge pământul cu capătul de jos Si: a se târî (23). 71 vr (Înv) A se duce după... 72-73 vir (Pop) A se îndrepta către... 74 vz (D. ambarcații; îe) A ~ la fund A începe să se scufunde. 75 vt (Fam; îe) A ~ la fund (pe cineva) A pune (pe cineva) într-o situație grea. 76 vt (Fam; îae) A antrena (pe cineva) cu sine într-o afacere, într-o întreprindere dezavantajoasă, sortită eșecului. 77-78 vir (Înv; îe) A se ~ (sau a ~) la divan A se prezenta în fața divanului (cu o cerere, cu o reclamație). 79 vr A se apropia¹ (1). 80-81 vir (Pfm; îe) A se ~ în partea... (sau după...) sau a ~ pe... A semăna cu... 82 vz (Îrg) A evolua spre... 83 vz (Reg; îe) A ~ de ziuă A se face ziuă. 84 vz (Reg; d. culori) A avea o nuanță de... 85 vz (Reg; indică locul cu aproximație) A se afla (20). 86 vi (Reg; îe) A ~ la traistă A căuta de unde se pot obține foloase. 87 vrim (Reg; îe) A i se ~ de ceva A fi curios de ceva. 88 vz (Reg;îe) A ~ cu casa A fi credincios în căsnicie. 89 vz (Reg; udp „la”, „spre”, „cu”) A fi de partea cuiva. 90 vz (Îrg) A fi tentat să... 91 vz (Îrg) A acționa ca să... 92 vz (Pop) A prevesti (o anumită stare). 93 vz (Pop) A aminti de... 94 vz (Reg; d. oameni; îe) Mustățile îi trag (sau mustața îi ~) a oală Se spune despre cineva căruia îi place să bea. 95 vz (Reg; îe) ~ a pământ (sau a groapă) Se spune despre cineva care este aproape de moarte. 96 vz (Reg; îe) A ~ rău A cobi (6). 97 vr (Pop; adesea urmat de determinări care arată direcția mișcării) A se retrage din locul unde se află. 98 vt (Pop; îe) A-și ~ mâna de deasupra cuiva A înceta de a mai ocroti pe cineva. 99 vt (Reg; îe) A-și ~ vorba A reveni asupra celor afirmate anterior. 100 vr (Înv; pex) A părăsi o funcție sau instituția, colectivitatea din care face parte. 101 vr (Fig) A se da în lături de la ceva Si: a se sustrage. 102 vr (Reg; îe) A se ~ de ceva A se jena. 103 vr (Reg; îae) A-i păsa de ceva. 104 vr (Îrg; d. ape curgătoare) A reintra în albie după o inundație Si: a se retrage. 105 vr (Înv; cu determinări introduse prin pp „de”) A se depărta de cineva Si: a se despărți. 106 vr (Reg; d. o inflamație, o excrescență) A regresa. 107 vr (Reg; d. persoane și d. fața lor; șîe a se ~ la față sau la obraji, la chip) A slăbi. 108 vr (Îrg) A se perpetua. 109 vt (Înv; îe) A-și ~ viața (sau veacul) A trăi (1). 110 vt (Înv; îe) A ~ război A purta război vreme îndelungată. 111 vr (Reg; d. lapte, vin) A se strica, devenind cleios. 112 vi (Reg; d. lapte) A mirosi urât. 113 vt A scoate. 114 vt (Reg; îe) A-i ~ (cuiva) un ghimpe din picior A scăpa pe cineva de un necaz, de o dificultate. 115 vt (Reg; îe) Au tras straiul de sub el Se spune despre cineva care a murit. 116 vz (Pop; îe) A ~ în cărți A prevesti viitorul cu ajutorul cărților de joc. 117 vt (Fig; c. i. abstracte) A degaja dintr-un ansamblu unele elemente pentru a le utiliza Si: a extrage. 118 vt (Pex; fig; c. i. abstracte) A elabora, utilizând elementele extrase. 119 vt (Fam; îe) A ~ concluzia (că...) A deduce o consecință Si: a conchide. 120 vt (Mat; înv; îe) A ~ rădăcina pătrată (sau cvadrată, cvadraticească) A extrage rădăcina pătrată. 121 vt (Mat; îrg) A scădea. 122 vt (C. i. o armă) A scoate (din teacă) (pentru a începe lupta). 123 vt (C. i. un lichid) A scoate (dintr-un recipient) Si: a extrage. 124 vt (Îe) A ~ vinul de pe drojdie (sau de pe drojdii) A scoate vinul limpezit din vasul în care s-a depus drojdia Si: a pritoci. 125 vt A scoate (prin distilare). 126 vt (C. i. puroiul dintr-o rană infectată, dintr-un abces) A face să se strângă la un loc. 127 vt A lua (cu forța). 128 vt A obține. 129 vt A lua înapoi Si: a retrage. 130 vt A reține (o parte din ceva) Si: opri. 131 vt ( Îrg) A lua de la cineva un impozit, o taxă, o datorie etc. Si: a executa. 132 vt (Îvr) A confisca. 133 vt (Și, reg, îe a-și ~ sufletul sau răsuflarea) A introduce în plămâni prin inspirație (aer, fum etc.) Si: a inspira, a inhala. 134 vt (Pop; îae) A respira greu din cauza oboselii, bătrâneții etc. 135 vt (Pfm; îae) A se odihni (puțin) după un efort greu Si: a se reculege. 136 vi (Reg; îe) A ~ (ca) să moară sau (rar) ~ să-și dea răsuflarea cea de pre urmă, sau a ~ de (sau pe) moarte A fi pe moarte. 137 vt (Îvp; îe) A-și ~ mucii (sau nasul) A reține secreția nazală, inspirând puternic Si: a smiorcăi. 138 vt (C. i. fumul de tutun) A face să iasă din țigară sau din pipă, prin aspirație. 139 vt (C. i. tabac) A priza. 140 vi (Reg; îe) A ~ pe nări (sau pe nas) A sforăi. 141 vi (D. aparate, instalații de ardere etc.) A avea tiraj. 142 vt A bea (băuturi alcoolice) Si: a înghiți, a sorbi. 143 vi (Pfm; îe) A ~ la măsea (sau la mustață) A fi bețiv. 144 vt (Reg) A suge. 145 vt (Înv) A face să iasă Si: a extrage, a scoate. 146 vt (Pop) A încorpora în sine Si: a absorbi. 147 vt (Subiectul indică pereți; îe) A ~ igrasie A absorbi umezeală. 148 vi (Reg; d. pereți, imobile) A deveni umed, igrasios. 149 vi (Pfm; îe) A ~ cu urechea A asculta pe furiș pentru a prinde zgomote ușoare sau vorbe șoptite. 150 vi (Pfm; îae) A se informa discret (despre ceva) Si: a iscodi. 151 vi (Pfm; îe) A~ cu ochiul (sau cu ochii, cu coada ochiului) A se uita pe furiș, pentru a nu putea fi observat. 152 vi (Îvr; îe) A ~ cu ocheanul A privi prin ochean. 153 vt A trasa linii, semne, contururi Si: a desena, a marca. 154 vt (Îe) A ~ (o) brazdă (sau, îvr, răzoare) A ara⁴. 155 vt (Iuz; cdp fr tirer une lettre de change (sur quelqu ’un); îe) A(-i) ~ (cuiva) o poliță sau a o poliță asupra cuiva A emite o poliță (asupra cuiva). 156 vt (Pop) A tivi¹ (5). 157 vr (Fig) A se contura (3). 158 vt (C. i. o sfoară, un fir etc.) A întinde pe toată lungimea (smucind). 159 vt (C. i. un drum, o construcție, o lucrare caracterizată prin lungime) A construi (2). 160 vr (Înv; d. o regiune, un teritoriu) A se întinde (pe... sau spre...). 161 vt (Îe) A ~ pe nicovală A prelucra bătând pe nicovală. 162 vt (Îe) A ~ o piele A prelucra o piele. 163 vt (îe) A ~ pe (sau la) calapod A întinde pe calapod. 164 vt (Îrg; îe) A ~ cânepa A melița cânepa cu melița mai mică. 165 vt (Reg; îe) A ~ în piepteni (sau în fușalăi, în hecelă) A dărăci (1). 166 vt (Reg; îe) A ~ (o țesătură) la piuă A supune o țesătură unei operații mecanice la piuă, pentru a o face mai deasă. 167 vt (Îe) A ~ pe roată A modela pe roată (un vas de pământ). 168 vt (Înv; îae) A supune torturii pe roată. 169 vt (Îlv) A ~ la rindea A rindelui. 170 vt (Înv; îe) A ~ (pe cineva) la munci A tortura¹ (1). 171 vt (Reg; îe) A ~ cu acul A coase (1). 172 vt (Îe) A ~ la mașină A coase la mașină. 173 vt (Pfm; gmț; îe) A ~ în dinți sau a-i ~ fălci A mesteca¹. 174 vt (Reg; gmț; îe) A ~ pe sub nas A mânca. 175 vt (îvp; îlv) A – la cântar A cântări (1). 176 vt (Fam; îe) A ~ la cântar A fura la cântar. 177 vi (D. cântar) A fi defect. 178 vt (Înv; îe) A ~ cu funia (sau cu odgonul) A măsura cu funia. 179 vt (Reg; îe) A ~ raful (sau fierul, panta) pe roată A pune șina pe roată. 180 vi (Îlv) A ~ cu coasa (sau în, la coasă) A cosi² (1). 181 vi (Îlv) A ~ cu secera A secera. 182 vi (Îlv) A – din vâsle sau, pop, la rame ori la (din) lopată (ori la lopeți, cu lopețile), la opacină (sau la opăcini) A vâsli. 183 vi (Îrg; îe) A ~ din fuior (sau din caier, din furcă) A toarce (2). 184 vt (Îe) A ~ mătasea (sau borangic, gogoșile) A depăna mătasea de pe gogoși. 185 vt (Înv; îe) A ~ pânza A întinde pânza, netezind-o astfel după ce a fost înălbită. 186 vt (Reg; îe) A ~ apa A vâsli. 187 vt (Îe) A ~ năvodul sau a ~ cu năvodul (ori cu volocul) A pescui cu năvodul, cu volocul etc. 188 vt (Îlv) A ~ la tipar (sau la mașină) A tipări (5). 189 vt (Îlv) A ~ la șapirograf A șapirografia. 190 vt (Îlv) A ~ o copie (sau copii) A copia (1). 191-192 vtr (Pfm; îlv) A (se) ~ în poză (sau în chip, în tablou) A (se) fotografia. 193 vt A mișca un corp (în toată lungimea lui) pe suprafața (sau în lungimea) altui corp Si: a freca. 194 vt (îe) A~ pe piatră (sau pe amnar, pe curea) sau cu gresia, cu cutea A ascuți (4). 195 vt (Îe) A ~ un chibrit (sau chibritul) A freca un chibrit pentru a-l aprinde. 196 vt(a) (Îlv) A – cu mătura A mătura. 197 vt(a) (Îlv) A ~ cu aspiratorul A aspira praful, murdăria etc. dintr-o încăpere. 198 vt(a) (Pfm; îe) A – cu buretele (sau cu condeiul) peste ceva A șterge. 199 vi (Pfm; îae) A considera ca și cum n-ar fi existat. 200 vi A trece prin... 201 vt (Pfm; îe) A ~ banul (sau gologanul) prin barbă A freca de barbă un ban câștigat (cu credința superstițioasă că acest gest atrage un câștig ulterior). 202 vt (Pfm; îe) A-și ~ banul sau a-și ~ osânza (dintr-o afacere) A dobândi un câștig important (pe căi ilegale). 203 vt (Reg; îlv) A ~ spânz A spânzui. 204 vt (Îvr; îe) A ~ sub ascuțitul săbiei A ucide cu sabia. 205 vt (Teh) A întinde și a subția un material ductil, făcându-l să treacă printr-o filieră, pentru a obține bare, fire sau țevi. 206 vt (Pfm; de obicei ccd etic) A face (ceva) din plin, cu multă energie, cu pasiune, cu vioiciune. 207 vt (Pfm; îe) A ~ un pui de somn sau a – la soamne (ori la aghioase) A dormi adânc. 208 vt (Pfm; îe) A – o spaimă A se speria tare. 209 vt (Pfm; cu determinări care indică instrumentul; șîe a ~ o cântare) A cânta (1). 210 vt (Pfm; c. i. dans, horă etc.) A dansa (1). 211 vt (Reg; îc) ~-ți-hora Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 212 vt (Reg; cu sensul reieșind din determinări) A înjura. 213 vt (Pfm) A face un lucru deosebit de mare, de frumos. 214 vt (Pfm; îe) A ~ un chef (sau o petrecere, o beție) A face o petrecere cu mult alcool. 215 vi (Reg; îe) A ~ cu ochiul (sau cu coada ochiului, din ochi ori cu geana, cu mustața) A face (cuiva) un semn discret cu ochiul sau cu mustața. 216 vt (C. i. o lovitură) A da cu putere Si: a bate, a lovi, a plesni. 217 vi (Reg; îe) A ~ (cu cineva sau cu ceva) de pământ A izbi de pământ. 218 vt (Reg; îe) A-i ~ (cuiva) un șfichiu A spune cuiva vorbe usturătoare Si: a certa. 219 vi A descărca o armă spre țintă. 220 vi (Îe) A ~ la țintă (sau la semn) A face exerciții de lovire a unei ținte cu săgeți, gloanțe etc. 221 vi (Îae) A lovi ținta cu un glonț, cu o săgeată etc. 222 vi (Îe) A ~ la tir A face exerciții de lovire a unei ținte, de tragere la țintă, cu o armă de foc. 223 vi (Îe) A ~ în vânt (sau în sec) sau a ~ greș A descărca arma fără a nimeri ținta. 224-225 vti (Spt) A lovi mingea cu putere Si: a șuta. 226 vt (Pop) A fricționa în scopuri terapeutice Si: a masa¹. 227 vt (Reg; îe) A ~ (pe cineva) de gâlci A-i cauza cuiva neplăceri. 228 vi (D. vânt) A bate (încet). 229 vt (Pop; îe) A ~ (sau a-i ~ cuiva) vânt (sau, rar, boare) A pune în mișcare aerul, pentru a-i face cuiva răcoare. 230 vt (Pfm; îe) A ~ un vânt (sau vânturi sau, pop, o bășină, bășini, un pârț sau pârțuri) A elimina gaz intestinal prin anus Si: (pfm) a se băși. 231 vim A se produce un curent de aer. 232 vt (Subiectul indică un curent de aer) A cuprinde pe cineva, provocându-i o senzație de răcoare bruscă și neplăcută (urmată adesea de îmbolnăvire). 233 vr A descinde din... Si: (înv) a obârși, a răsări¹. 234 vt (Îvr; îe) A-și ~ începutul din... A proveni din... 235 vr A fi originar din... 236 vr A proveni din... sau de la... 237 vt (Înv; îe) A-și ~ originea (sau obârșia) din... A proveni de la... 238 vi (Pfm; îe) A-și ~ peste mâini (sau peste picioare) A-și provoca singur eșecul. 239 vr (Pfm; îe) A se ~ de șireturi (sau de brăcinar) (cu cineva) A fi de aceeași vârstă. 240 vr (Pfm; îae) A fi în relații de prietenie cu cineva. 241 vi (Pfm; îe) A ~ de cineva A încerca să convingi pe cineva să facă un anumit lucru. 242 vi (Pfm; d. persoane de sex opus; îae) A încerca să câștigi simpatia unei persoane dragi care nu are aceleași sentimente față de tine. 243 vt(a) (Îe) A ~ de fir (sau de un fir) A deșira un obiect de îmbrăcăminte tricotat sau croșetat. 244 vi (Fam; fig; îae) A începe investigațiile într-o situație. 245 vt (Pfm; îe) A ~douăzeci și cinci la fundul altuia A pune pe cineva să facă un efort foarte mare. 246 vi (Pfm; îe) A ~ tare A învăța mult. 247 vi (Pfm; îae; șîe a ~ la plug) A munci mult. 248 vi (Pfm; îe) A ~ tare pe ultima sută (de metri) A munci foarte mult înainte de finalul foarte apropiat al unui lucru. 249 vi (Pfm; îae) A învăța foarte mult înainte de un examen, de finalul unui an, semestru etc. 250 vi (Spt; fam; îae) A alerga cu viteză mare înainte de sosire. 251 vi (Pfm; îe) A (o) ~ înainte cu trăiască regele A o ține una și bună. 252 vt (Pfm; îe) A ~ o fugă până la... A se duce în viteză undeva. 253-254 vir (Pfm; urmat de determinări locale introduse prin pp „la”) A se duce (mânat de o dorință). 255 vi (Pfm; fig) A se simți atras către... 256 vi (Arg; îe) Ai-o ~ cuiva A păcăli pe cineva. 257 vt (Arg; îae) A avea relații sexuale cu cineva. 258 vi (Iuz; îe) A ~ la galere A ispăși o condamnare pe o galeră. 259 vi (Pfm; îae) A munci foarte mult și greu.

vârfui [At: (a. 1804) TES. II, 332 / V: (reg) ~rvui / Pzi: ~esc / E: vârf + -ui] 1 vt (C. i. stoguri, clăi etc.) A face vârf (24) Si: (reg) a vârși¹. 2 vt A forma partea de sus. 3 vt (Rar; c. i. indică construcții) A alcătui acoperișul (cu pante repezi). 4 vt (C. i. recipiente sau alte obiecte ori spații folosite la păstrare și la transportare) A umple peste măsură, până la refuz. 5 vt (C. i. recipiente în care se pun substanțe lichide) A face să fie plin ochi. 6 vr A se îngrămădi peste măsură. 7 vt (Reg) A tăia vârful unui copac doborât. 8 vt (D. forme de relief pozitive) A-și profila vârful (1).

vîrfui vb. IV. 1 tr. (compl. indică stoguri, clăi etc.) A face vîrf. 2 tr. (compl. indică recipiente, vase etc.) A umple pînă sus; a face să fie plin ochi. 3 intr., refl. Fig. (despre munți, culmi etc.) A-și înălța, a-și profila vîrful. • prez.ind. -iesc. /vîrf + -ui.

GUJAT s. m., adj. m. Grobian; neobrăzat; bădăran; indelicat; nerușinat (mai ales cu femeile). − Domnule, ești un gujat... CAMIL PETRESCU, Patul lui Procust. Fără să-mi descopere ea anumite răsfrîngeri de orgoliu și anumite gingășii, fără să-mi fi arătat savoarea umilinței, nu m-aș fi întovărășit niciodată cu un om care m-a făcut „gujat” în plină lume; fără ea n-aș fi știut că a te întîlni noaptea cu un astfel de om și a porni cu el apoi la Sinaia poate însemna o bucurie scăzută, grea, mai adîncă decît o călătorie la Londra, pe care o așteptam atît cînd eram student. CAMIL PETRESCU, Patul lui Procust. – Fr. goujat (valet, scutier al vechilor cavaleri).

MOȘOCOÁRNĂ s. f. (Transilv.) Plăcintă (făcută din aluat dospit sau nedospit), umplută cu brînză sau cu varză, cu prune etc. Cf. VAIDA, VICIU, GL., PAȘCA, GL. A făcut un cuptor plin de pită și moșocoarne. Com. din HERECLEAN-ZALĂU, cf. ALR I 777/298, ALR II/279, ib. 4 030/316, LEXIC REG. 17, 66, 71. – Pl.: moșocoarne. – Și: moșocoáne (LEXIC REG. 17) s. f. pl., moșcoárnă (PAȘCA, GL.) s. f., mușucórn (GHEȚIE, R. M.) s. n., mușcórn (LM, PONTBRIANT, D.) s. m. – Etimologia necunoscută.

ZUGRĂVI (-ăvesc) I. vb. tr. 1 🔷 A reproduce în colori, pe pînză sau pe perete, chipul unei persoane, imaginea unui obiect, o scenă, etc., a picta: ~ o icoană, un portret, un tablou; desina fin și mai ales zugrăvea cu succes flori și păsărele CAR. ¶ 2 🔷 A împodobi cu picturi: Antonie Ruset ... au dires clopotnița la biserica sfîntului Nicolai ... și au zugrăvit pritvorul MUST. ¶ 3 A văpsi pereții unei odăi, împodobindu-i cu desenuri ce imită tapetele ¶ 4 Fig. A descrie în mod fidel, a face un tablou plin de viață: mi-ai zugrăvit cu un adevărat talent de pictor unele figuri din generația ce ne-a precedat ALECS.; ce adînc simte și pricepe omul acesta societatea în care trăește și cît de bine știe s’o zugrăvească! VLAH.. II. vb. refl. A i se înfățișa ochilor ca într’un tablou; a fi întipărit: acum mi se zugrăvea din ce în ce mai deslușit în minte vechiul castel VLAH.; pe chipurile tuturor se zugrăvea sănătatea și fericirea D. -ZAMF. [zugrav].

SEMNIFICATIV, -Ă, semnificativi, -e, adj. 1. Care exprimă (cu claritate) ceva, care are înțeles precis, care scoate în evidență ceva; care are o anumită semnificație. 2. Care exprimă ceva, care este concludent, fără a fi nevoie de vorbe; care face aluzie la ceva, plin de înțeles; expresiv. 3. Care are însemnătate; important. – Din fr. significatif (după semnifica).

A COMPLINI ~esc tranz. A face să fie complet, plin (adăugând ceea ce lipsește); a completa; a întregi. /con- + a (îm)plini

A ÎNTREGI ~esc tranz. A face să fie întreg, plin (adăugând ceea ce lipsește); a completa; a complini. [Sil. în-tre-] /Din întreg

UTRICULĂ s.f. 1. Cavitate mică în țesătura celulară a plantelor; bășicuță plină cu aer care face să plutească pe apă unele plante acvatice. ♦ Învelișul fructului, alcătuit din concreșterea bracteelor. 2. Formație anatomică în formă de sac. ♦ Una dintre cele două părți care compun cavitatea urechii numită vestibul. [Var. utricul s.n. [< fr. utricule, cf. lat. utriculus].

dantelă (dantele), s. f. – Horbotă. Fr. dantelle, cf. ngr. δαντέλλα. Se folosește și pl. colectiv danteluri. – Der. dantela, vb., din fr. danteller; dantelură, s. f., din fr. dentelure; dantelar, s. m. (persoană care face dantele); îndantelat, adj. (plin de dantele).

UTRICULĂ s. f. / utricul s. m. 1. cavitate mică în țesătura celulară a plantelor; bășicuță plină cu aer care face să plutească pe apă unele plante acvatice. ◊ înveliș al fructului, din concreșterea bracteelor. 2. formație anatomică în formă de sac. ◊ una dintre cele două părți ale vestibulului urechii. (< fr. utricule, lat. utriculus)

ZGOMOTOS, -OASĂ, zgomotoși, -oase, adj. Care face (mult) zgomot; gălăgios. ♦ Plin de zgomot, de gălăgie. – Din zgomot + suf. -os.

*utrícul n., pl. e (lat. utriculus, dim. d. uter, utris, burduf, și d. úterus, uter). Bot. Cavitate mică în țesătura celulară a plantelor. Beșicuță plină de aer care face să plutească pe apă unele plante acŭatice. Cavitate mică în care se află substanța fecundantă a polenuluĭ.

zi și ziŭă f., pl. zile, cu art. ziŭa, pl. zilele (vlat. dî, cl. dies, rudă cu dĕus, zeŭ; it. pv. vfr. di. V. diurn). Timpu cît soarele e pe orizont: vara zilele-s lungĭ. Spațiu de 24 de ore: congediŭ de zece zile. Forma ziŭă nu e uzitată de cît în locuțiunĭ ca zorĭ de ziŭă, îld. care se poate zice și zorĭ de zi (zoriĭ zileĭ). Ziŭa adv. În timpu zileĭ. În toate zilele, tot-de-a-una. Zi mare, zi de sărbătoare, zi solemnă. Zi întîĭ (Maĭ), ziŭa întîĭa (din Maĭ). În ziŭa de azĭ, în timpurile noastre. A trecut și ziŭa de azĭ, a trecut și ziŭa asta. De cu ziŭă saŭ de cu zi, din timpu zileĭ. La ziŭă, cînd se lumina de ziŭă. La ziŭa jumătate, la jumătatea zileĭ, la amează. A lucra cu ziŭa, plătit pe cîte o zi. Zi cu zi, din zi în zi, în fie-care zi tot maĭ mult: copilu crește zi cu zi. A fi la zi, a fi la curent cu lucrările zilnice, a nu fi rămas în urmă. A avea zile, a avea vĭață. A muri cu zile, a muri plin de vĭață. A face cuĭ-va zile amare (saŭ fripte), a-ĭ face mizerie, a-l chinui. Cît toate zilele (iron.), colosal. Buna ziŭa sau bună ziŭa saŭ ziŭa bună, formulă de salutare și la venire, și la plecare. – Vechĭ zioa (îld. ziŭa), zuoa, zua; gen. dat. ziŭăĭ, zuoeĭ (îld. zileĭ). Fără art. zio, zuă, zuo.

bucuros a. 1. voios, plin de bucurie; 2. care face ceva cu plăcere și tragere de inimă. ║ adv. cu bucurie, cu plăcere.

răutăcios a. 1. pornit a face rău: om răutăcios; 2. plin de răutate: ce răutăcios ești! [Tras din răutate].

rușinos a. 1. care face rușine: fapte rușinoase; 2. plin de rușine, sfios: rușinos ca o fată mare.

SEMNIFICATIV, -Ă, semnificativi, -e, adj. 1. Care exprimă (cu claritate) ceva, care are înțeles precis, care scoate în evidență ceva; care are o anumită semnificație. 2. Care exprimă ceva, care este concludent, fără a fi nevoie de vorbe; care face aluzie la ceva, plin de înțeles; expresiv. 3. Care are însemnătate; important. – Din fr. significatif (după semnifica).

HAZ, (rar) hazuri, s. n. 1. Veselie. E-atîta haz și bucurie! IOSIF, PATR. 14. Cînd mă gîndesc la locul nașterii mele, la casa părintească din Humulești... cînd ne jucam noi băieții de-a mijoarca, și la alte jocuri și jucării pline de hazul și farmecul copilăresc, parcă-mi saltă și acum inima de bucurie! CREANGĂ, A. 33. În satele de pe răzeșia Dornei îi puțin haz în noaptea asta. ȘEZ. III 180. ◊ Vorbe de haz = vorbe spirituale, glume. ◊ Expr. A face haz = a se veseli, a petrece glumind, a se amuza; (cu determinări introduse prin prep. «de») a face glume pe seama cuiva, a-și bate joc, a rîde de cineva sau de ceva. Mamele, pe la ferestre, priveau de-afară, cu dragoste, la tinerețea dinlăuntru și făceau haz de îmbulzeala, de fierberea și zbuciumul acelei lumi noi, însetate de viață. VLAHUȚĂ, O. AL. II 4. Făcea un haz nespus, rîdea de se prăpădea. GHICA, S. 217. Amărîtă-i viața mea, Amărîtă-i de necaz, N-am inimă să fac haz. ȘEZ. I 10. A face haz de necaz = a-și ascunde necazul, făcînd glume sau simulînd voie bună. ♦ Calitatea cuiva de a înveseli prin firea sa veselă, prin glume sau prin vorbe spirituale. Nu că-i băiatul meu, da să-ți spun drept, e o comoară; las’ că-i frumos... da hazul lui, mă-nțelegi, e ceva rar, nu te mai saturi. VLAHUȚĂ, O. AL. II 168. ◊ Expr. A fi cu haz = a fi plin de duh, de umor. Dar din toți cine era mai cu haz, era d-nu Agachi Flutur. ALECSANDRI, T. I 313. 2. (Învechit) Plăcere, bucurie. Acolo... am trăit în fericire, Am gustat hazul din lume cu plac și cu mulțămire. CONACHI, P. 101. ◊ Expr. A face haz pe cineva (sau ceva) = a-i plăcea de cineva sau de ceva. Ea nu-l făcea haz, și totdauna îl lăsa cu buzele umflate. ISPIRESCU, U. 11. Îl făceau haz, fiindcă era plin de originalitate, de duh și de veselie. GHICA, la TDRG. A nu face haz de cineva (sau de ceva) = a nu da importanță cuiva (sau unui lucru), a nu lua în seamă, a nu lua în serios. ◊ (În imprecații glumețe) Era și frumoasă, bat-o hazul s-o bată! CREANGĂ, A. 96. ♦ Calitatea de a plăcea, de a atrage, de a captiva; farmec, grație. ◊ Loc. adj. Cu haz = plăcut, nostim. Foaie verde de-un agud, Cîte puice am avut, Numai una mi-am lăsat, Stricățică de vărsat Și cu haz la sărutat. ȘEZ. I 212. ◊ Expr. (Ironic) Știi că ai (sau că are) haz? = știi că-mi placi (sau că-mi place)? știi că ești (sau că-i) bine? Plecați imediat. – Știi că ai haz? Cum să-l las singur pe părintele? Nu vezi cîte treburi avem? SADOVEANU, P. M. 166. Știi că are haz și asta! Voi să vă lăfăiți și să huzuriți de căldură, iară eu să crăp de frig. CREANGĂ, P. 252.