COȘCIUG s.n. 1. (Mold.) Coș. Adormi pre coșciugul cu smochine. DOSOFTEI, VS; cf. NCCD (gl.). 2. (ȚR) Sicriu. B: Luară trupul de-l băgară într-un coșciug. NB, 184 Și pui acoperămîntul deasupra coșciugului. MĂRG. 1691, 25^v. Și deaca-i văzu beat, îl băgă într-un coșciug. E 1717, 177^v; cf. NB, 201, 202; GI 17^r; MĂRG. 1746, 27^v. // A: Iară ei avea un secrei ... umplut de alțe lucruri, cît să se îngreiadză ca și de un om . . . "Să nu vă ispitiți a face cinste coșciugului acestuia plin cu fîn. MP 1691, 18^r; cf. MP 1691, 18^r. C: Dară coșciugul monarhului au fost larg. ÎMP, 70^r. 3 (Mold.) Burduf. Pre svinți îi băgară în coșciuge de bou si-i aruncară în mare. DOSOFTEI, VS. Etimologie: sl. kovŭčegŭ, apropiat de coș. Cf. c o,r f ă, z i m b i l; c o p î r ș e u, l a d ă.