VÎRFUI, vîrfuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face vîrf unei grămezi. Vro cinci clăi de le-am clădit. Patru mi le-am vîrfuit. ALECSANDRI, P. P. 100. ♦ A fi vîrf, a constitui, a reprezenta, a forma vîrful unei grămezi. Un căpitan... Căzuse, vîrfuind mormanul. COȘBUC, P. II 41. 2. A umple pînă sus, a face să fie plin ochi. Cu vin feciorii vîrfuiesc ulcioare. MURNU, O. 44. Borcanul să-l umplu, să-l vîrfuiesc. PANN, P. V. III 84. 3. (Despre munți, culmi etc.) A-și înălța, a-și ridica, a-și profila vîrful. În păretele din stînga «Coiful» își vîrfuiește turla-i vînătă pe gangul unei văgăuni. VLAHUȚĂ, la TDRG.