DOINAR, doinari, s. m. Doinaș. Fă-te, inimă, doinar Și tu, viers, fă-te amnar, Ca să scapere din plin Tot ce-i bun, tot ce-i senin. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 165, 5/1. M-aș vrea doinarul unui veac ferice, Doinar ce pentru om și miel și fiară zice. TOMA, C. V. 307. – Pronunțat: doi-.