POIATĂ, poieți, s. f. (Regional) 1. Adăpost pentru păsările de curte. V. coteț. Baba se duce în poiată, găbuiește găina, o apucă de coadă și o ia la bătaie, de-ți venea să-i plîngi de milă. CREANGĂ, P. 69. O vulpe la țăran se înnădise odată La păsări în poiată. DONICI, F. 39. 2. Adăpost pentru vite, pentru porci. V. grajd, staul. Atras de gemetele lui Vasile, se îndreptă spre poiată, îl găsi grămadă în fundul poieții. BUJOR, S. 93. Oricine hrănește un porc în poiată trebuie s-o știe aceasta. GANE, N. I 223. 3. Șopron. Spre marea mea bucurie, descoperii din dos și la lumina unui chibrit o poiată de scînduri plină de fîn. HOGAȘ, M. II 84. 4. Adăpost primitiv făcut pentru oameni la cîmp sau la stînă. Iată că un păcătos de jitar, cum ședea la o poiată, aproape de marginea unui sat, pune pușca la ochi. ȘEZ. VIII 57.