ȘIC¹ s. n. (Franțuzism) Eleganță, distincție, gust (în îmbrăcăminte, în modul de comportare). A făcut din o legătură plină de șic un lucru neînsemnat. GHEREA, ST. CR. I 279. Pe asta n-am prea observat-o, mi se pare însă că nu prea are șic. CONTEMPORANUL, VII 484. ♦ Lucru care amuză, care are haz. Nu lasă el două mii de lei! – Zi că-ți lasă o mie, tot e bine. – Apoi nu. Șicul e să lase două. CARAGIALE, M. 226.