SPARGE, sparg, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) preface în bucăți, în cioburi; a face să plesnească sau a plesni, a (se) crăpa. ◊ Expr. (Refl.) A se sparge în capul cuiva, se spune despre cineva obligat să suporte consecințele neplăcute ale unor fapte de care nu este vinovat. ♦ Refl. Fig. (Despre voce) A deveni răgușit, a se altera. ♦ Tranz. A tăia, a despica lemne, butuci etc. în mai multe bucăți. 2. Tranz. A sfărâma, a distruge învelișul unui lucru, pentru a extrage și a folosi conținutul. ♦ Intranz. și refl. (Despre abcese) A se deschide. 3. Tranz. A distruge, a nărui, a nimici. ◊ Expr. A sparge norma = a depăși norma. A sparge frontul = a pătrunde forțat în liniile inamicului. ♦ Tranz. și refl. (Pop.) A (se) găuri; a (se) uza. ◊ Expr. (Tranz.) Pe unde și-a spart dracul opincile = prin locuri foarte depărtate, la dracu-n praznic. 4. Tranz. A deschide prin forțare o ușă, o încuietoare; p. ext. a jefui, a prăda. 5. Tranz. A împinge, a străpunge cu un obiect ascuțit sau tăios; p. ext. a ucide. ♦ Refl. (Fam.) A muri. ♦ Refl. Fig. A striga tare; a răcni, a zbiera. 6. Refl. Fig. (Despre concentrări de oameni și despre acțiuni la care participă aceștia) A lua sfârșit, a se termina; a se întrerupe (prin împrăștierea participanților). ♦ Tranz. A produce o disensiune; a dezbina. ◊ Expr. A sparge cuiva casa = a contribui efectiv la destrămarea căsniciei cuiva. 7. Tranz. Fig. (Înv.) A răzleți o oaste; a birui, a înfrânge; a împrăștia. [Perf. s. spărsei, part. spart] – Lat. spargere.

tumurluc (-ci), s. m. – 1. Trunchi de lemn, butuc. – 2. Temniță, închisoare. – Var. tumurlug. Tc. tum(u)ruk „trunchi” (Tiktin, cf. Șeineanu, II, 368). Este dubletul lui tumurug, s. m. (Mold., lemn, par), cf. ngr. τουμπρούϰι, bg. tumruk, sb. tomruk; de aici turugă, s. f. (Olt., ciot), probabil în loc de *tumurugă (după Candrea, din lat. torus cu suf. -ugă).

tutúc m. Ban. Olt. Scurtătură (de lemn). Butuc. Adv. A îngheța tutuc, a îngheța bocnă.

SPARGE, sparg, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) preface în bucăți, în cioburi; a face să plesnească sau a plesni, a (se) crăpa. ◊ Expr. (Refl.) A se sparge în capul cuiva, se spune despre cineva obligat să suporte consecințele neplăcute ale unor fapte de care nu este vinovat. ♦ A (se) lovi la cap, producând o rană (și fractura osului). ♦ Refl. Fig. (Despre voce) A deveni răgușit, a se altera. ♦ Tranz. A tăia, a despica lemne, butuci etc. în mai multe bucăți. 2. Tranz. A sfărâma, a distruge învelișul unui lucru pentru a extrage și a folosi conținutul. ♦ Intranz. și refl. (Despre abcese) A se deschide. 3. Tranz. A distruge, a nărui, a nimici. ◊ Expr. A sparge norma = a depăși norma. A sparge frontul = a pătrunde forțat în liniile inamicului. ♦ Tranz. și refl. (Pop.) A (se) găuri; a (se) uza. ◊ Expr. (Tranz.) Pe unde și-a spart dracul opincile = prin locuri foarte depărtate, la dracu-n praznic. 4. Tranz. A deschide prin forțare o ușă, o încuietoare; p. ext. a jefui, a prăda. 5. Tranz. A împunge, a străpunge cu un obiect ascuțit sau tăios; p. ext. a ucide. ♦ Refl. (Fam.) A muri. ♦ Refl. Fig. A striga tare; a răcni, a zbiera. 6. Refl. Fig. (Despre concentrări de oameni și despre acțiuni la care participă aceștia) A lua sfârșit, a se termina; a se întrerupe (prin împrăștierea participanților). ♦ Tranz. A produce o disensiune; a dezbina. ◊ Expr. A sparge cuiva casa = a contribui efectiv la destrămarea căsniciei cuiva. 7. Tranz. Fig. (Înv.) A răzleți o oaste; a birui, a înfrânge; a împrăștia. [Perf. s. spărsei, part. spart] – Lat. spargere.

SPARGE, sparg, vb. III. I. Tranz. 1. A preface un obiect în bucăți sau în cioburi prin lovire, ciocnire, apăsare; (uneori, fiind vorba de obiecte de sticlă) a face să plesnească, să crape (fără a se îmbucătăți). În cancelarie se învîrteau mai mulți, spărgînd ce le cădea în cale și războindu-se mai ales cu registrele în care erau însemnate învoielile și datoriile oamenilor. REBREANU, R. II 200. Purcelul atunci... a spart o fereastră. CREANGĂ, P. 85. ◊ Fig. Era plin primăvara de copii... care, la înapoiere, spărgeau aerul cu zgomotul trompetelor de carton și al huruitoarelor de lemn. PAS, Z. I 18. Deodată un stol de vrăbii a zburat din vișin, spărgînd strident liniștea. SAHIA, N. 61. Un chiot lung sparge tăcerea amurgului. VLAHUȚĂ, R. P. 10. ◊ Absol. Multe gospodării nouă, altele lărgite; nici un semn nu mai rămăsese că au spart pe aici obuzele. C. PETRESCU, Î. II 204. ◊ Refl. Ei, acum te uiți la cană, Că s-a spart! Dar dă-o-n foc! COȘBUC, P. I 237. Se sparse bomba-n două. ALECSANDRI, P. II 88. (Fig.) Ne zăpăcește zbuciumarea asta a valurilor care se izbesc spărgîndu-se cu zguduituri groaznice. BART, S. M. 19. O detunătură înfiorătoare vui și se sparse de zidurile castelului. Toți tresăriră ca și cum glonțul ar fi trecut deodată prin toate inimile. VLAHUȚĂ, N. 187. ◊ A se lovi (sau a lovi pe cineva) la cap, producînd o rană. P-aci era să moară de mîhnire. Și dacă n-o țineau surorile, își și spărgea capul căzînd. ISPIRESCU, L. 51. S-arunce aici cu pietre ca să ne spargă capetele? ALECSANDRI, T. I 59. ◊ Expr. A-și sparge capul (cu ceva) = a-și frămînta mintea pentru rezolvarea unei probleme. (Refl.) A se sparge în capul cuiva, se spune cînd cineva este silit să suporte consecințele neplăcute ale unui lucru, ale unei situații de care nu este vinovat. Oricum, tot în capul meu o să se spargă. DEMETRIUS, C. 42. ♦ Refl. (Regional) A căpăta o gaură, a se găuri. De s-ar sparge blidu-n fund Doar-aș scăpa de urît; Da blidu-i de cositor, Nu se sparge pînă mor! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 167. ♦ Refl. Fig. (Despre voce) A deveni răgușit. Glasul i se spărsese de tot. DUMITRIU, N. 107. 2. A tăia, a despica lemne, butuci, în mai multe părți, (pentru a pune pe foc). În loc să spargă butuci pîn-or plesni, golanii de argați îmi umblă cu Isopii! CAMILAR, N. II 381. Spărgea un lemn pentru foc, dădea la o parte zăpada. Nici treburile astea nu le făcuse Mitică pînă atunci. PAS, Z. IV 258. 3. A sfărîma învelișul unui obiect, pentru a extrage și a folosi conținutul. Anica tăiase o găină. Spărsese ouă. Pregătise cina pentru oaspe. C. PETRESCU, Î. II 174. Argintarul îi ducea grija fiindcă, ascultînd pe la ușă, n-auzea alt decît cum spărgea la alune pe nicovală. ISPIRESCU, L. 92. ◊ Refl. (Poetic) Iar dac-un nor se sparge deasupră-i cîteodată, Cu lacrimi lungi de sînge e ploaia-amestecată. ALECSANDRI, P. III 305. (Prin metonimie) Un potop de ploaie se sparse din culmea întunecimii. DELAVRANCEA, V. V. 223. ♦ Intranz. (Despre abcese) A se deschide (lăsînd să curgă puroiul). Dacă uima a spart, e bine să punem pe rană frunză de ciumafai. ȘEZ. II 19. 4. A distruge, a nimici. Sparge cazemata asta. CAMILAR, N. I 427. Dintre sute de catarge Care lasă malurile, Cîte oare le vor sparge Vînturile, valurile. EMINESCU, O. IV 396. Craiul lor a poruncit s-aducă tunurile ca să spargă porțile. NEGRUZZI, S. I 170. Gura omului sparge cetăți. Cu capul nu spargi zidul. ◊ Expr. A sparge norma = a depăși norma, dînd un randament mai mare decît cel prevăzut. A sparge banca (sau, rar, bancul) = a cîștiga banii celui care ține banca la bacara. Joc... Sparg bancul... El atunci scoate ceasornicul... Îl iau. BOLINTINEANU, O. 368. 5. A forța o ușă, o încuietoare (pentru a jefui); p. ext. a jefui, a prăda. Ar fi putut să umble cineva... – Doar dacă sparge broasca. BARANGA, I. 202. A ars repede curtea boierească. Am spart pivnițele. STANCU, D. 147. Maică, maică, soacra mea, Nu știi c-am să-ți spui ceva? Unul pimnița ne-a spart, Buțile c-a încercat. TEODORESCU, P. P. 680. ◊ Refl. pas. Mare vîlvă se făcu în oraș cînd se află că s-a spart visteria împăratului. ISPIRESCU, L. 372. 6. (Rar) A ara, a desțeleni. Boul... Va afla din ce pricină sparge țărna hrănitoare. CONACHI, P. 261. ◊ Refl. pas. Cu arătura se sparge pămîntul. I. IONESCU, D. 244. ♦ A săpa. Te du în grajdul cailor și sparge pămîntul și sapă acolo că vei afla niște oase de cal. RETEGANUL, P. III 14. 7. A împunge, a străpunge cu un obiect ascuțit sau tăios; p. ext. (cu privire la ființe) a ucide. Un junghi i-a ieșit din coastă, parcă l-ar fi spart cineva. PREDA, Î. 159. Vitele mari, cornute mai ales, cînd turbă... sînt furioase, împung pe alte vite, le sparg cu coarnele și se reped după oameni. ȘEZ. III 205. Toate vitele mi-a spart. ALECSANDRI, P. P. 361. ◊ Expr. A-i sparge (cuiva) urechile = a face zgomot mare, dînd celor de față impresia că și-au pierdut auzul. Deasupra ta întîia explozie îți sparge urechile. CAMIL PETRESCU, U. N. 359. Du-te dincolo, mamă; spargi urechile dumnealui! CARAGIALE, O. II 165. ♦ Refl. (Adesea prin exagerare) A crăpa, a plesni, a muri. Brotăceii se sparg la cîntec ca niște poeți zgomotoși și fără minte. DELAVRANCEA, T. 62. Ea de jale se spărgea. VĂCĂRESCU, P. 13. Patruzeci de călărași, Cu cai de se sparg de grași. TEODORESCU, P. P. 179. ♦ Refl. Fig. A striga tare, a răcni, a zbiera. Ho!... Ce te spargi așa în calea boierilor! ALECSANDRI, T. 141. 8. (Învechit și popular) A găuri, a rupe o țesătură, o încălțăminte etc. Așternutul era de niște pînză albă... și subțire, de s-o spargi cu limba. ISPIRESCU, L. 251. Geaba vii, geaba te duci, Geaba spargi niște papuci. PANN, P. V. III 5. Cămașa veche umbli să o cîrpești și mai rău o spargi. ◊ Expr. Pe unde și-a spart dracul opincile = prin locuri foarte depărtate; la dracu-n praznic. ◊ Refl. Mulțumi încă o dată de buna găzduire și de povețele cele folositoare și, după ce lepădă o pereche de opinci care se spărsese, încălță altele. ISPIRESCU, L. 56. Zi și noapte au lucrat bieții creștini la cetate, pînă s-au spart toate hainele de pe ei. ODOBESCU, S. I 408. II. Fig. 1. Refl. (Despre concentrări de oameni și despre acțiuni la care participă aceștia) A se termina, a înceta (prin împrăștierea oamenilor). Putea să adune către seară, cînd se spărgea tîrgul, paie ca să-și umple prispa. CAMIL PETRESCU, O. II 47. Gloata se trezi. S-au spart rîndurile. SAHIA, N. 93. Jocul se sparse și toată lumea se îngrămădi, în jurul celui ce sosea, cu întrebări, cu strigăte, cu mirări. REBREANU, R. I 137. Congresul se sparse într-ăst rînd fără succes, precum în urmă și cel ce sta să se facă în curtea domnească de la București. ODOBESCU, S. I 269. Cînd vine vremea de a se sparge balul, e mare părere de rău. ALECSANDRI, O. P. 253. Satul s-a spart și abia a mai rămas 4 case din 58 ce erau la 1850. I. IONESCU, P. 313. Pînă cartea se citea, Nunta mîndră se spărgea. TEODORESCU, P. P. 623. ♦ Tranz. A produce prin acțiunile sale o disensiune, o desfacere, o împrăștiere de oameni, o răsturnare de situații. Toți... fac gură largă, Dragostea ca să ne-o spargă. ALECSANDRI, P. P. 278. ◊ Fig. Șampania deșteaptă bucuria și sparge întristarea. BOLINTINEANU, O. 396. ◊ Expr. A sparge (cuiva) casa = a strica căsnicia cuiva, a contribui la desfacerea căsătoriei cuiva. Un ăla, un prăpădit de amploiat, n-are chioară în pungă și se ține după nevestele negustorilor, să le spargă casele, domnule! CARAGIALE, O. I 44. Măi, frate, bate-ți nevasta, Nu vezi că ne sparge casa? HODOȘ, P. P. 152. 2. Tranz. (Învechit) A risipi (o oaste inamică), a birui, a înfrînge; a pune pe fugă. Îi povestiră cum... oastea lui a spart oastea împărăției. ISPIRESCU, L. 111. Cum trecură ai noștri rîul, dau îndată năvală asupra turcilor, îi bat, îi sparg, îi pun în goană și îi silesc a căuta scăpare după șanțuri. BĂLCESCU, O. II 74. – Forme gramaticale: perf. s. spărsei, part. spart.

TRUNCHI s. 1. (BOT.) tulpină, (înv. și reg.) steblă. (~ de copac.) 2. butuc, tăietor, (rar) tăiș, (reg.) tăiuș, (Transilv. și Bucov.) lemnar. (~ de spart lemne.) 3. butuc, scaun. (~ de măcelărie.) 4. (ANAT.) corp, trup. (Omul este alcătuit din cap, gît, ~ și membre.) 5. (ANAT.) talie. (Grîul îi ajungea pînă la ~.) 6. tors. (Sculptura reprezintă ~ unui bărbat.) 7. (GEOM.) trunchi de con = (rar) troncon.

ciutoc sm [At: ARH. FOLK. IV, 295 / Pl: ~oci / E: nct] (Reg) 1 Bucată mare de lemn. 2 Butuc. 3 Ciot (1).

zăvoi¹ sn [At: URECHE, L. 85 / Pl: ~oaie, ~uri / E: vsl завои „întoarcere, cotitură”] 1 Pădure de mică întindere la marginea unei ape, formată din diverse specii de copaci (salcie, plop, arin, răchită etc.). 2 Loc (inundabil) pe care crește zăvoiul (1) Si: luncă. 3 (Reg) Pământ nisipos amestecat cu humă, adus de ape. 4 (Reg) Pietriș îngrămădit de ape într-o parte a albiei unui râu. 5 (Reg) Zăgaz (1) natural la cotitura unui râu, format din lemne, butuci, crengi etc. aduse de apă. 6 (Reg; mpl) Mici insule pline de vegetație de pe cursul unui râu.

butan, butani, s.m. 1. Element component al roții de lemn; butuc, bucium. 2. Buștean, trunchi de copac: „Eu numa îmi adun butani” (Bârlea, 1924: 9). – Et. nec. (MDA).

PICIOR s. 1. (ANAT.) membru inferior, (pop., fam. și depr.) crac, (pop.) labă, (reg.) gionat, (prin Bucov.) boldan. (~ul drept.) 2. (la pl.) (pop., fam. și depr.) craci (pl.), gaibarace (pl.), gaibe (pl.), gaide (pl.), zgăibărace (pl.). (Nu mai sta cu ~oarele depărtate!) 3. (MED.) picior plat = platfus. 4. proteză, (rar) pilug. (~ de lemn.) 5. v. butuc. 6. (TEHN.) (reg.) măcău, popic. (~ la coada coasei.) 7. (TEHN.) picior cu culisă v. șubler. 8. (BOT.) piciorul-caprei (Aegopodium podagraria) = (reg.) laba-ursului; piciorul-cocoșului = a) (Ranunculus pedatus) (reg.) boglar, gălbenele (pl.), floare-de-leac, floricică-de-leac; b) (Ranunculus acris) (reg.) curpeniță, jab, rărunchi, floare-broștească, leuștean-broștesc, ochiul-boului, ochiul-broaștei, talpa-cocoșului.

A SPARGE sparg tranz. 1) (obiecte fragile sau casante) A face să se spargă. * A-și ~ capul (cu ceva) a se chinui cu rezolvarea unei chestiuni. ~ lemne (sau butuci) a despica lemne cu toporul. ~ liniștea (sau tăcerea) a întrerupe liniștea (sau tăcerea), producând un zgomot neașteptat. 2) (nuci, alune, sâmburi, ouă etc.) A curăța de învelișul exterior prin sfărâmare (pentru a scoate conținutul). 3) (încuietori) A descuia forțat (cu ajutorul unor unelte speciale). 4) A străpunge cu un obiect ascuțit, făcând o gaură. ~ cu coarnele. ◊ A-i ~ cuiva urechile a asurzi, producând zgomot puternic. 5) (oști dușmane) A pune pe fugă; a împrăștia; a risipi. * ~ frontul a pătrunde în liniile inamicului. 6) fig. (întărituri) A strica forțând; a rupe. Apa a spart iezătura. ◊ ~ casa cuiva a strica căsnicia cuiva. /<lat. spargere

TUTUC, tutuci, s. m. (Reg.) Bucată de lemn scurtă; butuc.

POPICI, popici, s. m. Butuc de lemn cu trei ramificații, care formează scaunul vîrtelniței. – Din pop.

2) *fríză f. (d. Friza, o provincie a Olandeĭ). Cal de friză, butuc de lemn cu țărușĭ înfipțĭ din toate părțile și întrebuințat ca obstacul în războĭ, contra cavaleriiĭ maĭ ales.

ic, -uri, s.n. – 1. Pană de lemn cu vârful trecut prin foc, folosit de lădari la despicarea butucilor de lemn. 2. Pană din lemn de esență tare sau din fier utilizată de butinari pentru secționarea lemnului. 3. Lemnul lărgit la un capăt care se bagă în gârliciul pietrei alergătoare; limbă (la morile de apă): „Ciudă mn-i pe cel mai mic / Că să-ndeasă ca un ic” (Calendar 1980: 108). – Din magh. ik, germ. Zwickel.

vârșă, -e, (vârsă), s.f. – Unealtă de pescuit utilizată frecvent pe Lăpuș și pe Someș, confecționată din nuiele, în forma unui cilindru, legate la un capăt în jurul unui butuc de lemn; în partea opusă, gaura vârșei este întoarsă spre interior în formă conică, cu un orificiu pe unde intră peștii, la momeală (Șainelic 1986: 46): „Tare-i vârșa, tare-i balta” (Bârlea 1924 II: 269). – Din sl. vrǔsije, srb. vrša (DER, DEX).

GHEȚĂRIE, ghețării, s. f. Depozit special amenajat în care se păstrează gheață naturală pentru a fi folosită vara. La ghețăriile de lîngă ziduri, aici aproape, în stînga, se încarcă în căruțe mari... bucăți groase de gheață. CAMIL PETRESCU, O. II 39. Răce-i, mămulica mea!... ca o ghețărie... Mă furnică nu știu ce pin vîrful nasului. ALECSANDRI, T. I 159. ◊ Fig. Aceasta nu înseamnă, domnule, că trebuie să degeri în ghețăria de aci! C. PETRESCU, A. 279. Mai pune vreun butuc de lemn în ghețăria ta de sobă. SANDU-ALDEA, D. N. 162.

POPICI, popiei, s. m. Butuc de lemn cu trei ramificații, care formează scaunul vîrtelniței.

ic, icuri, s.n. – 1. Pană de lemn cu vârful trecut prin foc, folosit de lădari la despicarea butucilor de lemn. 2. Pană din lemn de esență tare sau din fier utilizată de butinari pentru secționarea lemnului. 3. Lemnul lărgit la un capăt care se bagă în gârliciul pietrei alergătoare; limbă (la morile de apă): „Ciudă mn-i pe cel mai mic / Că să-ndeasă ca un ic” (Calendar, 1980: 108). Termen specific subdialectului crișean (Tratat, 1984: 285). – Din magh. ik (lit. ék) (Șăineanu, Scriban; Cihac, Galdi, cf. DER; DEX, MDA).

oloiniță, oloinițe, (oloierniță), s.f. – Teasc pentru ulei. Instalație tradițională de presare și stoarcere a uleiului: oloiniță cu berbeci (acționată prin lovirea cu butuci de lemn), oloiniță cu șurubă (similară cu teascurile pentru stors strugurii) (Dăncuș, 2010). – Din oloi „ulei” + suf. -niță (MDA).

vârșă, vârșe, (vârsă), s.f. – (reg.) Unealtă de pescuit utilizată frecvent pe Lăpuș și pe Someș, confecționată din nuiele, în forma unui cilindru, legate la un capăt în jurul unui butuc de lemn; în partea opusă, gaura vârșei este întoarsă spre interior în formă conică, cu un orificiu pe unde intră peștii, la momeală (Șainelic, 1986: 46): „Tare-i vârșa, tare-i balta” (Bârlea, 1924, II: 269). – Din srb. vrša (Șăineanu, DEX, MDA).

PICIOR s. 1. (ANAT.) membru inferior, (pop., fam. și depr.) crac, (pop.) labă, (reg.) gionat, (prin Bucov.) boldan. 2. (la pl.) (pop., fam. și depr.) craci (pl.), gaibarace (pl.), gaibe (pl.), gaide (pl.), zgăibărace (pl.). (Nu mai sta cu ~ în sus!) 3. (MED.) picior plat = platfus. 4. proteză, (rar) pilug. (~ de lemn.) 5. (TEHN.) butuc, pat, scaun, strat, talpă, (reg.) pitrucă, stîrciog. (~ la sucală, la vîrtelniță.) 6. (TEHN.) (reg.) măcău, popic. (~ la coada coasei.) 7. (BOT.) piciorul-caprei (Aegopodium podagraria) = (reg.) laba-ursului; piciorul-cocoșului = a) (Ranunculus pedatus) (reg.) boglar, gălbenele (pl.), floare-de-leac, floricică-de-leac; b) (Ranunculus acris) (reg.) curpeniță, jab, rărunchi, floare-broștească, leuștean-broștesc, ochiul-boului, ochiul-broaștei, talpa-cocoșului.

bilătruc sm [At: COMAN, GL. / V: (reg) ghi-^[1] / Pl: ~uci / E: nct] (Reg) Butuc de lemn gros și greu.

butucer sn [At: I. CR. III, 227 / Pl: ~e / E: butuc + -er] Lemnul în care se sprijină batea Si: (pop) picior, butuc.

cătur sn [At: ADAM, R. 170 / Pl: ~i / E: nct] (Reg) 1 Butuc de lemn. 2 Trunchi care rămâne în pământ după tăiere Cf ciot, buștean, buturugă. 3 Trunchi de arbore tăiat. 4 Arbore având grosimea de la un lăstar până la a unui butuc de roată. 5 (Pex) Arbore înalt și subțire. 6 (Pex) Huceag. 7 (Reg) Arbore tânăr.

durubață sf [At: PAMFILE, I. 471 / V: dulu~, ~beț, doropeț sm / Pl: ~țe / E: nct] (Buc; Trs) 1 Bucată de lemn (lungă și groasă). 2 Butuc de lemn pentru foc. 3 Prăjină groasă. 4 (Spc) Lemn pe care se șade la foc la stână. 5 Prăjină de deasupra spătarului la strungă. 6 Fiecare dintre cele două furci împreunate cu un lemn și care susțin la mutare (coliba ciobanilor) Cf zvârghină. 7 Pârghie așezată deasupra unui țăruș înfipt în pământ și care constituie scrânciobul. 8 Lopățică cu care se mestecă în jintiță. 9 (Îrn; îf ~beț) Coș fără formă, ca un bulgăre de pământ.^[1] corectat(ă)

cordui vt [At: DA ms / Pzi: ~iesc / E: coardă] (Reg) A strânge coarda care înfășoară butucii sau lemnele încărcate.

greutate sf [At: VARLAAM, C. 228/12 / P: gre-u~ / Pl: ~tăți / E: lp ◊ grevitas, -tatem] 1 Apăsare a unui corp asupra unei suprafețe (orizontale) pe care se sprijină Si: (înv) greime (1), greunătate (1). 2 Însușire a unui corp de a fi greu Si: (înv) greime (2), greunătate (2). 3 Forță cu care este atras de pământ un corp (în cădere) Si: (înv) greime (3), greunătate (3). 4 (Îs) ~ specifică Greutate (1) a unității de volum a unui corp. 5 (Îas) Mărime care indică, în procente, raportul în care se află o parte a unei colectivități față de întreaga colectivitate. 6 (Îas) Valoare proprie a unui obiect. 7 (Îs) ~ atomică Număr care arată de câte ori atomul unui element este mai greu decât a 12-a parte din masa atomului de carbon. 8 (Îs) ~ moleculară Număr egal cu suma greutăților atomice ale elementelor unei molecule. 9 (Îs) ~ monetară Greutate (1) a metalului din care este făcută o monedă. 10 (Îs) ~ volumetrică Greutate (1) a unui volum determinat. 11 (Îs) ~ brută Greutate (1) a unui obiect inclusiv aceea a ambalajului. 12 (Îs) ~ netă Greutate (1) a unui obiect din care s-a scăzut greutatea (1) ambalajului. 13 Obiect cu o masă (relativ) mare (cărat de cineva sau de ceva). 14 Senzație de apăsare (fiziologică sau morală), de oboseală, de neliniște. 15 (Îe) A i se lua (sau a-i cădea) cuiva o ~ de pe inimă A răsufla ușurat că a scăpat de un necaz. 16 Bucată de metal de formă caracteristică și cu masa etalonată, care servește la stabilirea, prin cântărire, a masei altor corpuri. 17 Bucată de metal sau de alt material care îndeplinește anumite funcții într-un mecanism. 18 Halteră. 19 Sferă metalică etalonată folosită la probele atletice de aruncări. 20 (Pex) Probă atletică în care se aruncă greutatea (19). 21 (Spc; îs) ~a fântânii Butuc de lemn sau piatră prinse de capătul cumpenei fântânii, spre a ține echilibrul găleții. 22 Dificultate în realizarea a ceva. 23 (Îlav) Cu (mare) ~ (Foarte) greu. 24 (Fam) Putere. 25 (Fam) Influență. 26 Putere de convingere. 27 Valoare documentară. 28 Gravitate. 29 Asprime. 30 Povară grea purtată pe spate sau în mâini. 31 (Pop) Sarcina femeii gravide. 32 Obligația de a suporta cheltuielile. 33 (Pfm; îs) Om cu ~ Om care are o casă grea de întreținut. 34 (Îas) Om de valoare. 35 (Îas) Om cu (mare) influență. 36 Putere documentară. 37 Indispoziție cauzată de o mâncare prea grasă sau de prea multă mâncare. 38 (Reg; îs) ~ în somn Coșmar. 39 Osteneală. 40 Povară greu de suportat. 41 Impozite, taxe, cheltuieli foarte mari, greu de plătit. 42 (Îvr; îs) ~ asupra cuiva Plângere împotriva cuiva. 43 (Înv) Asprimea iernei. 44 (Îvr) Armată multă. corectat(ă)

tăietor, ~oare [At: CORESI, EV. 541 / P: tă-ie~ / V: (înv) ~iu, (îvp) ~it~ / Pl: ~i, ~oare / E: tăia + ~(ă)tor] 1 a (Îvp) Care taie (1) Si: ascuțit, tăios. 2 a (Îvp; fig) Pătrunzător. 3 av (Îvp) Tranșant (3). 4 sm Persoană care se ocupă cu tăierea diferitelor materiale (în industrie). 5 sm (Înv; îs) ~ul pietrilor (sau peceților) Persoană care se îndeletnicea cu tăierea și încrustarea pietrelor prețioase pe obiecte de podoabă și a numelor pe peceți. 6 sm (Înv; îs) ~ de bani Persoană care bate monedă. 7 sm Muncitor care se ocupă cu sacrificarea animalelor la abator. 8 sm (Îvp) Călău¹ (1). 9 sf (Reg; în fierărie) Secure (1). 10 sf (Reg) Cuțitul plugului. 11 sf (Reg) Cuțitoaie (întrebuințată de potcovar). 12 sn (Reg) Buștean pe care se despică lemnele de foc Si: (reg) tăiș (7), tăiuș (3). 13 sn (Reg; pex) Locul unde se despică lemnele pe tăietor (12). 14 sn (Înv) Buștean care servea călăului pentru decapitarea condamnaților la moarte. 15-16 sn (Reg) Planșă de lemn (sau butuc) pentru tăiat carne, zarzavaturi etc. 17 sf (Reg) Plantă erbacee cu frunze păroase de culoare verde-închis și cu flori galbene, folosită în medicina populară, pentru vindecarea tăieturilor Si: floare-galbenă (Inula hirta). 18 sf (Bot; reg) Lumânărică (Gențiana asclepiadea). 19 sf (Bot; reg) Gențiană (Gentiana cruciata). 20 sf (Reg) Pește care trăiește în apele de munte (Cobitus taenia).

popic² sn [At: I. GOLESCU, C. / V: (îrg) ~ă sf, ~plic^[1] / Pl: ~ice, (reg) ~uri, (îrg, sm) ~ici / E: pop¹ + -ic] 1 Bucată mică de lemn cu diverse utilizări, mai ales ca element de susținere sau de sprijin. 2 (Reg; spc) Bucată mică de lemn care se pune sub piciorul unei mobile, pentru a o fixa. 3 (Spc) Piesă mică de lemn folosită ca proptea la construcția tunelurilor. 4 (Mun; Trs; spc) Fiecare dintre bucățile de lemn prinse între ele în formă de triunghi, care susțin acoperișul casei. 5 (Mun; Trs; spc) Piesă de lemn în formă de triunghi fixată între căpriori și acoperișul casei. 6 (Mun; Trs; spc) Fiecare dintre bucățile de lemn fixate pe căpriorii acoperișului casei, spre a le mări rezistența. 7 (Reg; spc) Mâner perpendicular pe coada coasei. 8 (Reg) Picior la sanie. 9 (Reg; spc) Încuietoare de lemn la ușa casei țărănești. 10 (Reg; spc) Butuc de lemn tăiat circular, folosit ca suport la lucrările de cioplire a lemnului Si: butuc, (reg) boc, bucium, buștean, butură, buturog, catur, cioplitor, scaun, tăietor, tiutiuc, tocător, trunchi, trupină. 11 (Reg; spc) Pop¹ (27). 12 (Reg; spc) Bucată de lemn pe care se toacă părul de capră. 13 (Reg; spc) Bucată de lemn sau bolovan care este sprijin pentru o pârghie de ridicat greutăți. 14 (Ban; Trs) Pop¹ (20). 15 (Reg) Bilă de lemn, teșită într-o parte, de la unele jocuri de copii. 16 (Pop; șîcs de-a cul) Joc de copii cu popicul² (15). 17 (Ban; Trs) Joc de copii asemănător cu popicul² (16), care se joacă cu mingea. 18 (Lpl) Joc distractiv și sportiv la care se folosesc nouă bucăți de lemn cilindrice, fasonate la strung și așezate într-o anumită ordine în jurul unuia mai mare și pe care jucătorii încearcă să le doboare de la distanță, cu o bilă mare de lemn aruncată pe un jgheab Si: (rar) popicărie (1). 19 Fiecare dintre cele nouă piese de lemn lunguiețe, fasonate la strung, cu armătură metalică de bază, de la popice² (18) Si: (rar) popicărie (4). 20 (Lpl) Popicărie (2). 21 (Reg) Ridicătură de zid pe care este așezată vatra sau soba. corectat(ă)

popici² smi [At: DAMÉ, T. 140 / E: pop¹ + -ici] (Olt) Butuc de lemn cu trei ramificații care formează scaunul vârtelniței Si: pat¹.

trunchier sm [At: BARCIANU / Pl: ~i / E: trunchi² + -ar] 1 (Reg) Butuc de lemn (de brad). 2 (Mol) Măcelar care taie carnea pe trunchi² (13).

val¹ sn [At: CORESI, EV. 234 / Pl: ~uri, (înv) ~ure / E: vsl *валъ cf bg вал, scr val] 1 (Mpl) Mișcare ondulatorie care apare la suprafața unei întinderi de apă datorată vântului, curenților maritimi, mareelor etc. 2 (Mpl) Masă de apă care înaintează (sau dă impresia că înaintează) ridicându-se și coborându-se la suprafața mării, a unui lac, a unui fluviu etc. Si: talaz, (Trs) vangăr (3), vălătuc (1), (reg) vop (1). 3 (Îlav) În ~uri sau ~uri-~uri În mod succesiv. 4 (Îlav) În cantitate mare. 5 (Îlav) Din abundență. 6 (Trs; îlav) De-a-n ~u De-a valma. 7 (Pes; îe) În ~ul apei Împotriva curentului. 8 (Îe) A înota în contra ~urilor A se opune părerilor majorității. 9 (Îvr; îe) A da ~uri A da în clocot. 10 (Îe) A (se) lăsa dus de ~ sau a (se) lăsa în voia ~urilor, a lua (sau a duce) ~ul (pe cineva) A (se) lăsa la voia întâmplării. 11 (Îlav) ~-vârtej În mare grabă. 12 (Îal) Vijelios. 13 (Îs) ~urile vieții (sau lumii, lumești) Dificultăți inerente vieții. 14 (Îs) ~urile tinereții (sau tinereților) Întâmplări (neplăcute) pricinuite de impulsivitatea, entuziasmul și lipsa de experiență inerente tinereții. 15 (Îs) ~ul (sau ~urile) vremii Trecere a vremii (cu toate evenimentele ei). 16 (Lpl) Apă (40). 17 (Pex; urmat de determinări introduse prin pp „de”) Cantitate mare. 18 (Îvp; fig) Dificultate (3). 19 (Îvp; fig) Supărare. 20 (Îvp; fig) Necaz. 21 (Îvp; fig) Neliniște (puternică). 22 (Îvp; îe) A avea ~ (sau ~uri) (cu sau, înv, de, despre cineva sau ceva) A avea neplăceri (din parte cuiva sau a ceva). 23 (Îae) A fi incomodat (de cineva sau ceva). 24 (Îvp; îe) A face (cuiva) ~ (sau, reg, de ~) A-i face (cuiva) un rău. 25 (Înv; îe) A fi în ~ (sau în ~uri, la ~) A fi în impas. 26 (Îae) A fi tulburat. 27 (Pan) Ceea ce poate fi comparat, prin formă și mișcare, cu un val¹ (1). 28 Ceea ce vine în cantitate mare, impetuos, ca un val (2). 29 (Mil; îvr; îe) A da ~ A năvăli. 30 (Îae) A ataca. 31 Grup de oameni considerat cronologic față de altul. 32 (Îs) Noul ~ Orientare artistică, literară etc. a generației tinere în raport cu generațiile anterioare. 33 (Îas) Grupare de persoane care reprezintă noul val (32). 34-35 (Met; îs) ~ de frig (sau de căldură) Aflux de mase² de aer rece sau cald. 36 Cantitate de țesătură înfășurată pe un cilindru special de lemn sau de carton Si: trâmbă, vălătuc (3), (reg) vălug² (1), vig (1). 37 (Reg) Urzeală înfășurată pe sulul dinapoi al războiului de țesut. 38 (Îrg) Cantitate de lână înfășurată în formă de sul. 39 (Reg; îs) ~ de tei Sul făcut din șuvițe lungi de coajă de tei, utilizate ca sfoară de legat. 40 (Reg) Cantitate de fân învălătucit, obținută din brazdele de fân adunate cu grebla. 41 (Înv; îe) A purta (pe cineva) (de) ~ A tracasa (pe cineva). 42 (Îs) ~ul ștreangului Lațul cu care se prinde ștreangul de crucea căruței Si: orcicar. 43 Legătură de nuiele (lungi cât lățimea pârâului) care este rostogolită prin apă și lovită periodic de fundul acesteia, pentru a stârni peștele Si: (reg) vălătuc (12). 44 Scândură groasă (lungă cât lățimea pârâului), prevăzută cu mânere și călcători, care este deplasată prin apă și lovită periodic de fundul acesteia pentru a stârni peștele. 45 (Reg) Făclie făcută dintr-un mănunchi de cârpe înfășurate pe un băț, întrebuințată noaptea pentru a atrage peștele, care se prinde cu mâna sau cu ostia¹. 46 (Reg; la car sau la căruță; îs) Căpățâna la ~ Parte a butucului roții dinspre podul¹ osiei. 47 (Reg) Sul (la roata fântânii). 48 (Reg) Urzitoare. 49 (Reg; la joagăr) Fus de lemn învârtit de o rotiță de fier dințată, înfășurat cu un lanț care pune carul în mișcare. 50 (Reg; la joagăr) Dispozitiv la roata de apă, alcătuit dintr-o osie de fier, prevăzută la capete cu câte un butuc de lemn și cu speteze. 51 (Reg; la joagăr) Car (25). 52 (Reg; la piuă) Fus de lemn, învârtit de roata de apă, prevăzut cu dinți de lemn așezați radial, care pune în mișcare ciocanele. 53 (Reg; la moară) Crâng (32). 54 (Reg; la moară) Grindei (la roată). 55 (Mol; Mun) Piesă cilindrică a batozei, prevăzută cu lame, care, prin învârtire, apucă snopii. 56 (Agr; reg) Tăvălug. 57 Piesă cilindrică la mașinile tipografice, de obicei de metal, cu ajutorul căreia se întinde cerneala, se ghidează hârtia etc. Si: valț¹ (2). 58 (Tip; îs) ~ de corectură (sau de mână) Piesă cilindrică de metal, cu unul sau două mânere, folosită la ungerea manuală, cu cerneală, a formelor de tipar în vederea executării corecturii. 59 (Mol) Parte a greblei în care sunt fixați dinții. 60 Ornament curent în arta populară, mai ales în ceramică și în arta decorativă, de forma ondulatorie a unui val¹ (1). 61 (Dob; Mun; de obicei art) Numele unui dans popular nedefinit mai îndeaproape. 62 Melodie după care se execută valul (61). 63 (Trs; art; șîcs de-a ~ul) Numele unui joc de copii nedefinit mai îndeaproape.

vârtej [At: (a. 1517) DERS / V: (înv) ~egiu, (reg) vâlt~ (Pl: vâlteje), ~tij / Pl: ~uri, ~e / E: vsl врътежь cf bg въртеж] 1 sn Porțiune din masa unui fluid în care acesta, de obicei datorită unui obstacol ivit în cale, are o mișcare de rotație Si: bulboană, ochi¹, valvârtej (1), vâltoare (2), volbură (1), (îrg) smârc², vârtitură (2), vier³, vifor (1), (reg) bulboacă, bulbuc (6), învârtitoare, moară, ochean³, ocheț, olcuță, sfredel, șioi, vâlcan, vârciolog, vârcol (6), vârtecuș (1), vârteșcă (1), vârtitoare Vz vârtitor (2), vierbură, vir² (1), (itî) voltegire (1), vortice (1). 2 sn Rotire a apei (sau a spumei) în locul unde se cufundă cineva sau ceva. 3 sn Vânt (puternic) care se învârtește cu viteză pe loc, ridicând în aer obiecte ușoare (praf, zăpadă, frunze uscate etc.) Si: volbură (4), (îrg) vifor (4), (reg) vântoalcă, vânturel¹ (3), vânturiș (1), vârtecuș (2), vârteniță Vz vârtelniță (15), vârteșcă (2), (itî) vortice (2). 4 sn Coloană (de praf, zăpadă, frunze uscate etc.) ridicată de vârtej (3) Si: volbură (5), (îrg) vifor (5), (reg) vârtecuș (3), vârteniță Vz vârtelniță (16),vârteșcă (3). 5 av Cu cea mai mare iuțeală (și în învălmășeală). 6 sn (Pan) Grup de ființe care se mișcă repede și în învălmășeală. 7 sn Mișcare rapidă și amețitoare în cerc. 8 sn (Fig) Agitație (1). 9 sn (Fig) Succesiune rapidă și amețitoare de situații și evenimente. 10 sn Amețeală (1). 11 sn (Pex) Tulburare sufletească. 12 sn (Mdv; reg) Capie la oi. 13 sn Loc în creștetul capului unui om, în fruntea sau pe pielea unor animale de unde părul este orientat în toate direcțiile Si: (reg) spârnel, vârtecuș (8). 14 sn (Mol; Trs; pex; îs) ~ul capului Creștetul capului. 15 sn (Reg) Beregată (la cal). 16 sn (Reg) Cotitură (a unui curs de apă, a unui drum etc.). 17 sn (Trs) Puț² de mină. 18 sn (Reg) Semn de recunoaștere (sub forma unei tăieturi rotunjite) făcut la urechea oilor sau a vitelor. 19 sn (Îvr) Ornament, în general de formă sferică, situat pe brațele unui sfeșnic folosit ca obiect de cult. 20 sn (Înv) Instrument de tortură, acționat cu un sistem de șuruburi, cu care erau zdrobite sau dislocate oasele unui osândit. 21 sn Dispozitiv cu ajutorul căruia se întindea coarda arcului. 22 sn (Reg) Încuietoare la ușă sau la poartă, compusă dintr-o bucată de lemn care se învârtește în jurul unui cui. 23 sn (La car sau la căruță) Bucată de lemn sau de fier, așezată deasupra perinocului de pe osia de dinainte, care se poate învârti în jurul unui cui Si: (reg) căpătâi, (reg) băbut, feleherț, pod¹, scăunaș. 24 sn (Reg; la car sau la căruță) Sistem de frână acționat prin răsucirea unui șurub. 25 sn (Reg) Unealtă cu care se poate ridica osia carului pentru a o unge sau pentru a se scoate sau a se pune roata. 26 sn (Reg; la car sau la căruță) Bucată de lemn care leagă cele două extremități ale piscului Si: (reg) brăcinar. 27 sn (Trs; Mar; șîs ~ cu mănuși) Bucată de lemn având la capete câte o țepușă, care se pune peste perinocul carului când se scot loitrele pentru a se transporta bușteni Si: (reg) telegău. 28 sn (Mun; Olt) Bucată de lemn cu care se răsucește funia trecută peste o sarcină (de fân, de lemne etc.) pentru a o strânge Si: (reg) ceatlău, par¹. 29 sn (Reg) Cric². 30 sn (Reg) Macara. 31 sn (Pop) Fus¹ pe care se înfășoară o funie sau un lanț și care se învârtește cu ajutorul unei manivele sau al unei roți, folosit pentru a scoate apă din fântână, pentru a ridica greutăți etc. Si: (reg) vârtealău (2). 32 sn (Reg; pex; șîs ~ cu cârlig) Prăjină. 33 sn (Ban; pex) Ghizd (2). 34 sn (Pes) Butuc de lemn de formă cilindrică pe care se înfășoară frânghiile năvodului la tragerea acestuia prin apă Si: baran, berbec, (reg) mitroacă. 35 sn (Reg) Șurub care servește la strâns, la presat (la masa de dulgherie sau la teasc). 36 sn Unealtă de dogărie care servește la strângerea doagelor la butoaie, ciubere etc. Si: (reg) șurub. 37 sn (Reg) Unealtă de dogărie folosită pentru a răsuci șuvițele de coajă de tei, cu care se leagă cercurile de lemn la butoaie, ciubere etc. Si: (reg) crivea (4). 38 sn (Reg) Strujniță. 39 sn (Trs; Mun; șîs sfredel cu ~ ) Coarbă² (1). 40 sn (Reg) Vârtelniță (1). 41 sn (Reg; la războiul de țesut) Întinzător. 42 sn (Pop) Instalație compusă dintr-un par dispus orizontal, prins cu un capăt de peretele stânii sau de un stâlp înfipt în pământ, care poate fi rotit în jurul punctului de sprijin și de care se atârnă ceaunul sau căldarea. 43 sn (Reg) Scrânciob care se învârtește în cerc. 44 sn (Reg) Leagăn improvizat. 45 sn (Ban) Scândură lungă, cu mijlocul sprijinit pe un suport fix, astfel încât pe capetele rămase libere să se așeze două persoane pentru a se învârti Si: (reg) vârtiloi (2). 46 sn (Reg; la joagăr) Crivală (5). 47 sn (Reg; la joagăr) Dispozitiv de fier, în formă de furcă, care împinge roata dințată. 48 sn (Reg) Schimbătoare la moară. 49 sn (Reg) Dispozitiv cu care se ridică sau se coboară piatra morii Si: (reg) scripți. 50 sn (Reg) Titirez la moară. 51 sn (Trs; Buc) Dispozitiv care, prin învârtire, reglează cantitatea de grăunțe ce trebuie să curgă în gaura pietrei de moară Si: (reg) grăunțar, sucitoare. 52 sn (Olt; Buc) Instrument cu care se răsucește cânepa pentru a face funii. 53 sn (Reg) Cerc de lemn care se pune la gâtul oilor și care se leagă de spătarul mulgătorilor oilor, pentru ca acestea să stea la muls. 54 sn (Reg) Verigă de metal, prevăzută cu un cârlig mobil, care face legătura între cureaua de la gâtul unui animal și lanțul sau funia cu care este priponit, permițându-i acestuia să se miște liber. 55 sn (Reg) Dispozitiv folosit în tăbăcărie la prelucrarea pieilor. 56 sn (Îc) ~ul-pământului Mică plantă erbacee, cu câte trei frunze la un nod, cu flori roșii dispuse în vârful tulpinii, care crește prin locuri stâncoase din regiunea alpină Si: darie (1), (reg) păducher, păducherniță (Pedicularis verticillata). 57 sn (Bot; rar; îac) Darie (Pedicularis sceptrum carolinum). 58 sn (Bot; îac) Darie (3) Pedicularis comosa. 59 sn (Bot; îac) Pintenel (Pedicularis palustris). 60 sn (Îac) Plantă erbacee cu tulpina târâtoare și cu flori galbene (Medicago orbicularis). 61 sn (Îac) Planta erbacee Medicago minima. 62 sn (Bot; reg; îac) Culbeceasă (Medicago falcata). 63 sn (Bot; reg; îac) Trifoi-mărunt (Medicago lupulina). 64 sn (Fiz) Mișcare a unui fluid, în cursul căreia particulele componente au o deplasare complexă de translație și de rotație. 65 sn (Ast; îvr) Mișcare de rotație a unui corp ceresc Si: (îvr) vârtejire (5), vârtejitură. 66 sn (Îvr) Haos (1). 67 sn (Reg) Stea sau constelație nedefinită mai îndeaproape. 68 sna (Mun) Sârbă. 69 sna (Mun) Melodie după care se execută vârtejul (64).

scaun sn [At: PSALT. HUR. 5^v/3 / V: (îrg) scamn, scaon^[1], (reg) ~d, scand, scant, scăuan, scoamn, (îvr) scan, scavn / Pl: ~e, (înv) ~i sm / E: ml scamnum] 1 Mobilă de lemn, de metal etc., cu sau fără spătar, susținută, de obicei, pe patru picioare, pe care poate ședea o singură persoană Si: : (reg) scamnie (1). 2 (Îs) ~ de tortură (sau de supliciu) Dispozitiv în formă de scaun (1) pe care, în vechime, era așezat cel supus torturii. 3 (Îs) ~ electric Dispozitiv folosit în unele țări pentru executarea prin electrocutare a condamnaților la moarte. 4 (Pex) Moarte provocată cu scaunul (3) electric. 5 (Reg; îe) A ședea între două ~e A fi nehotărât. 6 (Reg; d. soare; îe) A fi în ~ A fi la asfințit. 7 (Îrg; urmat de determinări) Bancă fără spătar Si: laviță. 8 (Reg; îs) ~ul diacului Strană (a dascălului). 9 (Pop) Bucată de scândură fixată la căruță, la barcă, la războiul de țesut etc., pentru a ședea pe ea. 10 (Reg) Butuc de lemn sau brazdă de pământ mărginită de (trei) țăruși bătuți în pământ, pe care se așază ciobanii când mulg oile. 11 (Reg) Năsălie. 12 (Arg; în limbajul școlarilor) Nota patru. 13 Loc pe care se stă la closet. 14 (Pex; șîs ieșire la ~) Eliminare a materiilor fecale. 15 (Ccr) Materii fecale eliminate de cineva. 16 (Înv; spc) Tron (pentru monarhi, înalții prelați etc. și, în credințele religioase, pentru divinitate). 17 (Pex) Simbol al puterii, al autorității (supreme) reprezentat de tron. 18 Autoritate sau funcție (supremă) a monarhului, a unui înalt demnitar (ecleziastic), a divinității etc. 19 (Îlv) A (se) pune sau a (se) așeza, a (se) urca, a (se) ridica, a veni, a intra etc. în ~ A (se) înscăuna. 20 (Îlv) A scoate (sau a arunca, a izgoni etc.) din ~ A detrona (1). 21-22 (Loc și) funcție deținute de cineva într-un consiliu, într-o adunare constituită într-o instituție etc. în virtutea unui drept, ca urmare a unor alegeri, prin numire, angajare, concurs etc. 23 (Înv; în credințele religioase; lpl) Numele unor cete îngerești (care ocupă un anumit loc în ierarhia îngerilor) Si: tron. 24 (Înv; adesea urmat de determinări care precizează sensul) Reședință (a unui monarh, a unui cleric înalt etc.) Si: capitală (2). 25 (Îs) Sfântul ~ sau ~ul apostolic (ori pontifical) Reședința papei. 26 (Pex; îas) Papalitatea. 27 (D. așezări; Îla) De ~ Care constituia reședința monarhului sau a cârmuirii Si: de reședință. 28 Loc unde se concentra o activitate, un fenomen, o facultate. 29 Explicație a unui fenomen. 30-31 (Îrg; de obicei urmat de determinări care arată felul) (Sediu pentru) consiliu, sfat, divan, instituție cu atribuții (predominant) juridice. 32 (Reg; îs) ~ul cel mare Curtea de casație. 33 (Rar; Îla) Cu ~ la cap Temeinic. 34 (Fam; îe) Cu ~ la cap (sau, rar, la minte, la judecată) Se spune despre un om care judecă temeinic. 35 (Rar; fam) Putere de judecată, de discernământ. 36-37 (Înv) (Sediu pentru autoritățile unor) diviziuni teritorial-administrative. 38-39 (Spc; adesea urmat de determinări) (Diviziune și) organizare teritorial-administrativă a sașilor și secuilor din Transilvania, în Evul Mediu. 40 (Îs) ~ de măcelar Butuc, trunchi sau masă¹ specială pe care măcelarul taie carnea. 41 (Îvr) Tocător (de carne, de zarzavaturi). 42 (Înv) Abator (1). 43 (Înv) Măcelărie. 44 (Înv) Pescărie. 45 (Înv) Tejghea a unui măcelar sau a unui pescar. 46 (Reg) Baracă (la bâlci, la târg). 47 Parte a meliței, de forma unei scânduri scobite, pe care se așază mănunchiul de in sau de cânepă pentru melițat Si: (reg) trup. 48 (Reg; la războiul de țesut) Cordenci (1). 49 (Tip) Un fel de masă mică și înaltă pe care se așază formele mari pentru corectat. 50 (Îs) ~ de cioplit Butuc pe care lucrează rotarul Si: bedreag (1). 51 (Șîs ~ de cuțitoit, ~ de doage, ~ de lemnar, reg, ~ de cuțitoaie, ~ de cioplit, ~ de strujit, ~ de mezdrelit, ~ de mezdrit, ~ cu capră, ~ de lucrat, ~ de tras, ~ de văsărit) Obiect de forma unei bănci pe care se așază rotarul, dulgherul, tâmplarul când lucrează cu cuțitoaia Si: scăunoaie (1), (reg) capră (36) de cuțitoit. 52 (Prc) Parte a scaunului (51) pe care stă călare dogarul, dulgherul sau tâmplarul când lucrează. 53 (Ban) Parte a cuțitului cojocarului, formată dintr-un lemn pătrat, cu care se fățuiesc pieile. 54 (Pop; urmat de determinări care arată felul) Unealtă (rudimentară) alcătuită, de obicei, din scânduri prevăzute cu găuri, pe care se fixează un obiect la care se lucrează. 55 (Îs) ~ de spițe (sau de înspițat) Cobilă (4) (a rotarului). 56 (Reg; îs) ~ de cepi Unealtă a rotarului în care se fixează cepurile obezilor unei roți, când se cuțitoiesc. 57 (Reg) Unealtă a rotarului în care se așază obezile pentru a le găuri sau roata când se înspițează sau se obădează. 58 (Reg; șîs ~ de lumânări) Dispozitiv format din două scânduri orizontale sprijinite pe două scânduri verticale și prevăzute cu numeroase găuri, în care se introduc țevile (de sticlă) în care se toarnă seul pentru facerea lumânărilor. 59 (Pop) Oplean. 60 (Reg; îs) ~u coarnelor Bucată de fier care unește coarnele plugului Si: (reg) punte. 61 Partea de jos, mai masivă, a vârtelniței, a sucalei, a urzitorului, pe care se sprijină întreaga unealtă Si: butuc (22), pat¹, talpă, strat², (55), (reg) pitrucă. 62 (Reg; la car, la căruță) Perinoc. 63 (Reg; la moară) Pârghie cu ajutorul căreia se reglează înălțimea pietrelor morii (de apă sau de vânt), pentru a obține, după voie, o făină mai mare sau mai măruntă Si: (pop) posadă². 64 (Reg; la moară) Bucată de lemn scobit pe care se învârtește cepul grindeiului de la roata morii Si: (reg) broască (27). 65 (Reg; la moară; îs) ~u pietrilor Stâlpii care susțin podul¹ morii. 66 (Reg; la moară; șîs ~ coșului) Scară (32). 67 (Reg; la moară; îas) Suport de lemn care fixează piatra zăcătoare Si: (reg) crivac (3). 68 (Reg; la moară; îas) Ansamblul andrelelor pe care se reazemă perna morii. 69 (Reg; la moară; îas) Strat de lemn de care este prins scaunul (64). 70 (Buc; Mar) Lemn așezat de-a curmezișul pe capătul din față al fiecărei table, la plută¹ Si: (reg) călădău (1), chingă (35). 71 (Buc; Mar) Lemn lung așezat pe partea din față a primei table, pe care se prinde cârma plutei. 72 (Buc; Mar) Băț înfipt în unul dintre butucii plutei, în care își agață plutașul hainele sau alte obiecte în timpul deplasării pe apă. 73 (Reg) Săgeată (30) pe care se urcă trunchiurile la joagăr. 74 (Reg) Car al joagărului. 75 (Reg) Fiecare dintre corfele între care se mișcă jugul joagărului. 76 (Reg) Căpătâiul cel mare al joagărului. 77 (La casă; șîs ~ podului) Schelet din bare de lemn care susține învelitoarea unui acoperiș (și suportul acesteia), transmițând greutatea lui elementelor de rezistență ale construcției. 78 (La casă; îas) Lemn care unește câte doi căpriori ai casei Si: cocleț (1), chinga (23) căpriorilor. 79 (Reg; la casă) Căpătâiul crestat al stâlpilor unei case țărănești. 80 (Reg; la casă) Jgheab în care se îmbucă una într-alta șindrilele de pe acoperișul unei case. 81 (Olt; Mar) Vatra casei. 82 Parte a unor sisteme tehnice care servește la susținerea sau la rezemarea unor piese (componente). 83 (Spc) Piesă pe care se reazemă clapeta sau bila unei supape. 84 (Pop) Suport sau sistem de pari pe care se pune o albie, un cazan, o putină, un butoi etc. 85 (Trs; Mun) Capră de tăiat lemne. 86 (Reg) Butuc așezat pe pământ, sub uluc, pentru a-l susține. 87 Mică piesă de lemn așezată perpendicular pe cutia instrumentelor de coarde, susținând corzile și transmițându-le vibrația Si: căluș (10). 88 (Rar) Parte plată a unui inel de podoabă, pe care se incrustează o piatră sau se gravează ceva. 89 (Reg; îs) ~u cumpenelor Taler² (2). 90 (Pop) Fiecare dintre părțile spicului cerealelor care susține câte un bob Si: scară (40). 91 (Pop) Locul grăuntelui în spicul cerealelor Si: scară (41). 92 (D. cereale; îe) A băga (sau a da) ~ A prinde rod Si: a lega. 93 (Reg) Unealtă rudimentară de desfăcut știuleții de porumb, alcătuită dintr-un fel de recipient îngrădit cu nuiele, în care se băgau știuleții și se băteau. 94 (Reg) Pârleaz. 95 (Reg) Pat¹ de scânduri pe care curge apa dintr-un iaz. 96 (Reg) Limbă îngustă de pământ care a rămas nearată între brazde Si: (pop) greș (11). 97 (Reg) Motiv ornamental care se lucrează pe cojoace. 98 (Reg) Joc de copii în care unul dintre copii încearcă să smulgă un alt copil dintr-un șir. 99 (Îrg) Nume dat unor părți de organe sau părți ale corpului omenesc sau animal care au o formă sau o funcție asemănătoare cu un scaun (1). 100 (Îs) ~u gurii Falcă (1). 101 (Reg; spc) Greabăn (1) (la boul de jug). 102 (Ast; pop; șîs ~ul lui Dumnezeu) Constelația Casiopeea. 103 (Bot; îc) ~ ul-cucului Plantă erbacee robustă cu tulpina tetragonală în partea inferioară și cilindrică în partea superioară, cu flori purpurii reunite într-un capitul (Dianthus giganteus). 104 (Bot; reg; îc ~aunu-cucului) Ciuboțica (5)-cucului (Primula veris). 105 (Bot; Trs; îac) Garoafă (Dianthus). 106 (Bot; reg; îac) Neghină (Agrostemma githago). 107 (Bot; reg; îac) Plantă cu cotorul subțire și ramificat și cu flori de culoare vânătă, nedefinită mai îndeaproape. 108 (Bot; reg; îc) ~ul-popii, ~ul-lui-Dumnezeu Cuișoare (4) (Dianthus chinensis). 109 (Bot; reg; îac) Garoafă (11) (Dianthus barbatus). 110 (Bot; reg; îac) Arșinic (1) (Lychnis chalcedonica). 111 (Bot; reg; îac) Steluțe (Erigeron acer). 112 (Bot; reg; îc) ~ul-Domnului Brumărea (3) (Phlox paniculata). 113 (Bot; reg; îc) ~ul-ălor-bune Pătrunjel-de-câmp (Peucedanum oreoselinum). 114 (Bot; reg; îc) ~ul-hălor-din-vânt Lumânărica-peștilor (Verbascum nigrum). corectat(ă)

boc, boci, s.m. 1. Scaun, capră, care susține, la diferite distanțe, ulucul. 2. Butuc de lemn. ■ (onom.) Boc, nume de familie în jud. Maram. – Din ucr. bokor „plută” (Gh. Pop, 1971: 87); din germ. Bock „capră; șevalet” (DLRM, MDA).

ic, icuri, s.n. 1. Pană de lemn de esență tare (sau cu vârful trecut prin foc), folosit la despicarea butucilor de lemn. 2. (la morile de apă) Lemnul lărgit la un capăt care se bagă în gârliciul pietrei alergătoare; limbă: „Ciudă mn-i pe cel mai mic / Că să-ndeasă ca un ic” (Calendar, 1980: 108). ■ Termen specific subdialectului crișean (Tratat, 1984: 285). – Din magh. ik (lit. ék) (DEX, MDA).

oloíniță, oloinițe, (oloierniță), s.f. Instalație tradițională de presare și stoarcere a uleiului; teasc. ■ Oloiniță cu berbeci (acționată prin lovirea cu butuci de lemn), oloiniță cu șurubă (similară cu teascurile pentru stors strugurii). – Din oloi „ulei” + suf. -niță (MDA).

vấrșă, vârșe, (vârsă), s.f. (reg.) Unealtă de pescuit utilizată frecvent pe râurile Lăpuș și pe Someș, confecționată din nuiele, în forma unui cilindru, legate la un capăt în jurul unui butuc de lemn; în partea opusă, gaura vârșei este întoarsă spre interior în formă conică, cu un orificiu pe unde intră peștii, la momeală: „Tare-i vârșa, tare-i balta” (Bârlea, 1924, II: 269). – Din srb. vrša (Șăineanu, DEX, MDA).

NĂCLAD s. n. 1. (Ban., Transilv. și Bucov.) Butuc gros de lemn, care servește ca suport pentru lemnele din vatră sau se așază la marginea focului pentru ca, aprinzîndu-se cu încetul, să întrețină focul multă vreme; (regional) năcăruș. cf. ddrf. Arde un foc răzimat de un butuc, numit naclad. jun. Lit. 1923, nr. 102, cf. păcală, m. r. 140. Nu este iertat să se așeze cineva pe năclad (un butuc de lemn ce se pune la marginea focului în vatră), că se țipă lupul intre oi. precup, p. 55, cf. bugnariu, n. 263/138, FRÎNCU-CANDREA, m. 103, ȘEZ. II, 42, VICIU, GL., com. din zagra-năsăud. Adă un naclad bun, că am de gînd să fac un foc mare. com. din RILCA-RĂDĂUȚI, cf. CHEST. v 8/15, 20, VI 4. Duc la tîrlă un năclad. alr ii 6 406/365. ♦ p. ext. (Regional) Fiecare dintre pietrele, lespezile sau suporturile de fier care se așază pe vatră, sub lemne, pentru a asigura tirajul. cf. chest. ii 336/228, v 45/66. ♦ (Prin Maram.) Scorbură (de copac). E ușor la năclad să faci foc. T. PAPAHAGI, m. 227. 2. (Prin Transilv. și Ban.) Grindă (de stejar) care se așază la baza unei construcții (de lemn), sub o stivă de scînduri, sub fundul unei căzi etc., spre a servi ca suport și a feri de umezeală. com. din brădișorul de jos-oravița, cf. chest. ii 201/273. Am ridicat moara pe năclazi de stejar. Mat. dialect. i, 183. 3. Fig. (Regional) Greutate, povară sufletească (Orlat-Sibiu). h xvii 182. I s-a pus năclad rău la inimă. ib. – pl.: năcladuri (barcianu) și năclazuri (chest. ii 201/273), (m.) năclazi. – Și: năclaz (com. din Ban.), naclad (pl. naclade, chest. ii 201/158), neclăd (lb, arh. folk. v, 141), noclad (a v 2, 14, 15, 22, vi 9) s. n. – Din v. sl. накладъ „camătă”.

BUȘTEAN ~eni m. 1) Tulpină a unui copac curățată de crengi; trunchi. 2) Bucată groasă de lemn de foc; butuc; buturugă. 3) fig. fam. Persoană lipsită de pricepere și de simțire; om nepriceput și nesimțit. * A dormi ~ a dormi adânc, fără simțire; a dormi bute. A (se) lămuri ~ a da (sau a primi) o explicație neclară; a lăsa (sau a rămâne) nelămurit. /Orig. nec.

BUTURUGĂ ~gi f. 1) Partea de la pământ a unui trunchi (cu tot cu rădăcină), rămasă după ce s-a tăiat copacul. * ~ga mică răstoarnă carul mare un lucru de mică importanță poate (uneori) duce la transformări importante. 2) Bucată groasă de lemn de foc; buștean; butuc. 3) Bucată de lemn groasă și noduroasă. [G.-D. buturugii] /Orig. nec.

năcăruș, năcărușe, s.n. (reg.) butuc gros de lemn; năclad.

năclad, năcladuri și năclazuri, s.n. (reg.) 1. butuc gros de lemn; năcăruș. 2. scorbură de copac. 3. grindă groasă de stejar. 4. (fig.) greutate, povară sufletească.

colejnă, -e, s.f. – 1. Adăpost pentru oi. 2. Lemnărie: „O construcție nelipsită din gospodăriile țărănești maramureșene, indiferent de starea lui socială, este colejna, în care se țin lemnele de foc, butucul pentru tăiat lemnele și toate uneltele necesare.” Construcția se sprijină pe patru stâlpi, doi înalți în față (circa 2,80 m) și doi în spate (0,80-1,20 m). Ei sunt legați prin contrafișe. Acoperișul este în general în două ape (Dăncuș 1986: 102). – Et. nec. (MDA).

fruntar, -e, s.n. – 1. Pragul de sus al porților de lemn, care leagă stâlpii; grindă; cunună, călăreț (Vad), grinda de sus (Breb), prazil (Leordina): „Fața fruntarului este, de multe ori, sculptată, iar marginea de jos și capetele sunt crestate sau rotunjite” (Nistor 1977: 22). 2. Butuc gros de lemn care delimitează vatra focului de restul colibei păcurărești (Georgeoni 1936). – Lat. frontale (Pascu, DA).

joagăr, -e, s.n. – Fierăstrău cu pânză lungă, prevăzut cu două mânere, numit și „ferăstrău de doi”; folosit la tăierea transversală a butucilor sau a lemnelor mai groase (Nistor 1977). – Din germ. Säge „ferăstrău”.

perină, -i, -e, s.f. – Butuci groși din lemn de stejar, pe care se reazămă stâlpii (porților), atunci când aceștia nu sunt îngropați în pământ (Nistor 1977: 22). – Din sl. perina, din pero „pană” (Cihac, Conev cf. DER).

buștean m. 1. butuc, trunchiu de lemn fără crăci; 2. bucată de lemn gros; 3. fig. om lipsit de pricepere și de simțire: ce stai ca un buștean? 4. (în unele părți) butuc de roată. [Dintr’un primitiv bușt, înrudit cu but (v. butuc); varianta Mold. buștihan corespunde formal lui burdăhan]. ║ adv. ca un buștean de țeapăn: a adormit buștean.

BĂLVAN, bălvani, s. m. (Pop.) 1. Butuc mare de lemn. 2. Bârnă. 3. Trunchi de arbore, curățat de ramuri pentru a fi tăiat la joagăr. [Var.: bulvan s. m.] – Din sb. balvan.

BUTUC, butuci, s. m. 1. Bucată dintr-un trunchi de copac tăiat, curățit de crengi (v. buștean); bucată groasă (noduroasă sau neregulată) de lemn de foc. V. buturugă. Se așeză din nou și mai obosit. Își simțea picioarele ca de plumb. Parcă avea legați de ele butuci grei, ce trebuiau tîrîți o dată cu povara gîndurilor. MIHALE, O. 190. A spart butuci la o magazie cu lemne. PAS, L. I 88. Butuci întregi încurcau locul și apele furioase trecuseră prin garduri. GALACTION, O. I 205. ◊ (Metaforic) Era cu umerii lați... și picioarele groase, butuci de carne albă. DUMITRIU, B. F. 55. ◊ (Ca termen de comparație, arătînd imobilitatea sau insensibilitatea) Cînd venea acasă, noaptea, tîrziu, cădea ca butucul. CAMILAR, N. I 19. Îl pun [pe omul leneș] într-un car cu boi, ca pe un butuc nesimțitor. CREANGĂ, P. 329. Am să le dau lor un somn ața de greu, că ai să calci pe dinții ca pe butuci și n-au să simțească. ȘEZ. IV 172. ◊ Expr. A lega (pe cineva) butuc = a lega (pe cineva) astfel încît să nu se mai poată mișca; a lega cobză, a lega fedeleș. Polițaiul de oraș hărțuise revolianții și... îi legase butuc. ALECSANDRI, T. I 372. A dormi butuc = a dormi adînc. Dorm toți butuc. CARAGIALE, O. I 371. ♦ Partea de jos a unui trunchi, care rămîne cu rădăcinile în pămînt după ce copacul a fost tăiat; buștean. Să arză [moliftul] pin’ la butuc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 91. 2. Fig. Om nesimțitor, prost și necioplit. I-o veni... vreunul de hac, ș-a mai da Împăratul-Roș și peste oameni, nu tot peste butuci. CREANGĂ, P. 248. A fi din butuci (sau Ca butucul) = a fi prost, necioplit, bădăran. Harap- Alb vede el bine unde merge treaba, că doar nu era din butuci. CREANGĂ, P. 219. 3. Partea de jos, mai groasă, a tulpinii viței de vie (de la pămînt pînă la punctul de ramificație). Vie cu butuci bătrîni. ▭ E așa de bine pe sub butucii încărcați de struguri, printre foile galbene și rare, că trîntești cartea de sar foile din ea și sorbi bobițele gustoase și pline și dulci, și lași alene să te fure povestea cerului albastru. PĂUN-PINCIO, P. 110. 4. Parte a roții în care intră un capăt al spițelor și prin care trece osia. Flăcăii obosiți de joc, ștergîndu-și boabele de sudoare de pe față, se așezau care pe prispă, care pe butucii și pe proțapu carului de lîngă gard. BUJOR, S. 101. O roată iese din butuc, Și surugiul stă năuc. ALECSANDRI, T. 958. 5. Bucată groasă de lemn pe care se taie lemnele de foc; trunchi de lemn de dimensiuni mari, pe care se taie carnea la măcelărie; (în trecut) trunchi care servea călăului pentru decapitarea condamnaților la moarte. Butuc de tăiat lemne pe el. DUMITRIU, B. F. 51. Ne strivesc grumazul pe butuc, Sub fulgerarea bardei de călăi. TOMA, C. V. 236. 6. (Mai adesea la pl.) Bucată groasă de lemn prevăzută cu găuri, în care se prindeau, în vechime, mîinile, gîtul sau (mai ales) picioarele arestaților și prizonierilor. L-au prins armașii și l-au vîrit în închisoare, cu picioarele în butuc. SADOVEANU, Z. C. 237. Grigore Ghica cu cu oștile celelalte i-a supus [pe seimeni]..., i-a băgat în butuci și i-a trimis la ocnă. BĂLCESCU, O. I 20. Pe lîngă că le turna [țăranilor] boieresc greu, da-i punea cu picioarele și mîinile în butuc; ținîndu-i așa încătușați, poroncea haidăilor de-i zvîntau în bătaie. ȘEZ. IV 17. În temniță mi-e legat, Cu mîini în butuc băgat. TEODORESCU, P. P. 527. Să te duci, bădiță, duci, Pîn-îi pica rob la turci, Cu picioarele-n butuci Și cu minile-n cîtuși. ALECSANDRI, P. P. 17. ◊ Expr. A-i trage (cuiva) butucul = a înșela, a trage pe sfoară; a face o șotie. Măi, fetișoara împăratului ne-a tras butucul! CREANGĂ, P. 267.

TĂIETOR¹, tăietori, s. m. 1. Muncitor care se ocupă cu tăierea diferitelor materiale în industrie sau cu sacrificarea animalelor în abator; (determinat prin «de lemne») muncitor care se ocupă cu tăierea lemnelor. Voia să dea lovitură năprasnică, așa cum dau tăietorii de lemne, cînd despică butuci. SADOVEANU, O. VII 13. Își cîștiga pîinea pentru el și pentru nevastă-sa, ca tăietor de lemne. CAMIL PETRESCU, O. I 214. Ultimul Porfirogenit se fleșcăise din ținuta măreață și ocrotitoare, parcă ar mai fi trecut o dată pe lîngă el tăietorul de boi și viței, să-i mai opintească un cot la lingurea. C. PETRESCU, A. R. 26. 2. (Învechit) Omorîtor, ucigaș. Tăietorul frîncilor, Măcelarul turcilor. TEODORESCU, P. P. 663.

TRUNCHI, trunchiuri, s. n. 1. Partea cea mai groasă a unui copac, situată între rădăcină și locul de unde pornesc ramurile; tulpină. Am ajuns, șopti Micluț, arătîndu-i prin ceață platoul unduit și coliba înfundată în pămînt, între tufișuri și trunchiurile înalte ale fagilor. DUMITRIU, N. 213. Lunca de mesteceni era toată verde, un verde gingaș, tremurător în lumina veselă. Albe ca niște stîlpi subțiri de zăpadă se ridicau drepte trunchiurile. SADOVEANU, O. VII 367. Dafinul se desfăcu în două, și fata pieri, cu flori cu tot, în trunchiul său. POPESCU, B. II 34. ◊ (În metafore și comparații, cu aluzie la masivitatea și rezistența tulpinii unor copaci) Era acest Costan al Șărpoaiei un trunchi de om, închegat ca din granit. DAN, U. 216. ♦ Tulpina unui copac tăiat de la rădăcină (uneori curățată de crengi și de coajă); buștean. [Rîul] a cărat amar de ani Buturugi și bolovani, Rădăcini fărîmițate, Trunchiuri mari încălecate Și crenguțe rășchirate. DEȘLIU, M. 22. Trunchiurile brazilor, din care se mai auzea parcă foșnetul pădurii, au fost transformate în vagoane de scînduri. BOGZA, C. O. 130. Pădurile desființate se prefăcură într-un val înalt și nestrăbătut de trunchiuri de copaci, încîlcite, la un loc, cu crengile lor. HOGAȘ, M. N. 167. 2. Bucată groasă de lemn pe care se taie lemnele de foc; butuc. Ce le pasă: lemne la trunchi sînt, slănină și făină în pod este deavolna. CREANGĂ, A. 38. Banii nu se culeg de la trunchi, ca surcelele. id. ib. 120. Așchia nu sare departe de trunchi. ȘEZ. I 221. ♦ Butuc pe care se taie carnea la măcelărie; (în trecut) butuc care servea călăului pentru decapitarea osîndiților la moarte. Puse capul pe trunchiul pregătit, lîngă care sta călăul. NEGRUZZI, S. I 108. 3. Trupul unui om sau al unui animal (în afară de cap și de membre). O jiganie cu patru picioare cu șeale de cal și cu trunchiul de om. ISPIRESCU, U. 74. 4. (În expr.) Trunchi de piramidă = volum obținut tăind o piramidă printr-un plan paralel cu baza ei și cuprins între acest plan și bază. Trunchi de con = troncon. Trunchi de prismă = porțiunea rămasă dintr-o prismă tăiată de un plan care nu e paralel cu baza ei. 5. Fig. (Neobișnuit) Fragment, parte, frîntură dintr-o operă, dintr-o lucrare etc. Și timpul și spesele ar fi cruțate, publicîndu-se îndată de Societatea Academică acele trunchiuri de material. ODOBESCU, S. II 325. – Pl. și: (m.) trunchi (EMINESCU, O. I 85).

colejnă, colejne, s.f. – (reg.) 1. Adăpost pentru oi. 2. Lemnărie: „O construcție nelipsită din gospodăriile țărănești maramureșene, indiferent de starea lui socială, este colejna, în care se țin lemnele de foc, butucul pentru tăiat lemnele și toate uneltele necesare.” Construcția se sprijină pe patru stâlpi, doi înalți în față (circa 2,80 m) și doi în spate (0,80-1,20 m). Ei sunt legați prin contrafișe. Acoperișul este în general în două ape (Dăncuș, 1986: 102). Termen specific subdialectului maramureșean (Tratat, 1984: 347). – Et. nec. (MDA).

fruntar, fruntare, s.n. – 1. Pragul de sus al porților de lemn, care leagă stâlpii; grindă; cunună, călăreț (Vad), grinda de sus (Breb), prazil (Leordina): „Fața fruntarului este, de multe ori, sculptată, iar marginea de jos și capetele sunt crestate sau rotunjite” (Nistor, 1977: 22). 2. Butuc gros de lemn care delimitează vatra focului de restul colibei păcurărești (Georgeoni, 1936). – Lat. frontale „din frunte” (Șăineanu, Scriban; Pascu, DA, cf. DER; DEX) sau frunte + suf. -ar (DEX, MDA).

joagăr, joagăre, s.n. – (reg.) Fierăstrău cu pânză lungă, prevăzut cu două mânere, numit și „ferăstrău de doi”; folosit la tăierea transversală a butucilor sau a lemnelor mai groase (Nistor, 1977). – Din germ. Säge „ferăstrău” (Șăineanu, Scriban; Borcea, Tiktin, DA, cf, DER; DEX, MDA).

perină, perini, perine, s.f. – 1. Pernă. 2. Butuci groși din lemn de stejar, pe care se reazămă stâlpii (porților), atunci când aceștia nu sunt îngropați în pământ (Nistor, 1977: 22). – Din sl. perina < pero „pană” (Șăineanu, Scriban; Cihac, Conev, cf. DER; DEX); din srb. perina (MDA).

bălvan sm [At: DAMÉ, T. 98 / V: bâl~, bul~ / Pl: ~i / E: srb balvan] 1 (Reg) Butuc mare de lemn. 2 Bârnă. 3 (Pop) Trunchi de arbore, curățat de ramuri pentru a fi tăiat în joagăr Si: buștean. 4 (Reg) Bârnă la teascul de ulei. 5 (Pop; spc) Fiecare dintre bârnele care se pun orizontal pe fundamentul casei pentru a susține stâlpii caselor țărănești Si: talpa casei Vz talpă.

buturugă sf [At: ALECSANDRI, P. III, 304 / V: buturug sm, (reg) ~oagă / Pl: ~ugi / E: ctm butuc, butură + tumurug] 1 Rădăcină cu o parte din trunchi, rămasă după tăierea unui copac. 2 Rădăcină de tufa. 3 Bucată groasă și noduroasă de lemn Cf buștean, butuc, ciot. 4 (Fig) Om scurt și gras. 5 (Îs) Ca o ~ Fără semn de viață. 6 Larvă de rădașcă. 7 Dans țărănesc nedefinit mai îndeaproape. 8 Melodie după care se execută buturuga (7).

cercui vt [At: ANON. CAR. / Pzi: ~esc / E: cerc + -ui] (Înv) 1-2 (Apune cercuri sau) a strânge în cercuri un vas cu doage Si: a încercui (1-2). 3 (Spc) A lega butucul roții de lemn cu cercuri, ca să nu crape Si: a încercui (3). 4-5 (Subiectul e cercul, brățara) A cuprinde. 6 A fixa nuiele de alun în pereții casei, înainte de a-i lipi cu lut. 7-8 (C.i. vița de vie) A tăia și lega de araci primăvara. 9-14 A încercui (5-10). 15 A asedia.

năclad sn [At: DDRF/ V: ~az, na~, ne~, no~ / Pl: ~uri, ~azuri^[1], (rar, sm) ~azi / E: slv накладъ „camătă”] 1 (Pop) Butuc gros de lemn, care servește ca suport pentru lemnele din vatră sau se așează la marginea focului pentru ca, aprinzându-se cu încetul, să întrețină focul multă vreme Si: (reg) năcăruș. 2 (Reg; pex) Fiecare dintre pietrele, lespezile sau suporturile de fier care se așază pe vatră, sub lemne, pentru a asigura tirajul. 3 (Mar) Scorbură de copac. 4 (Pop) Grindă de stejar care se așează la baza unei construcții de lemn, sub o stivă de scânduri, sub fundul unei căzi etc., spre a servi ca suport și a feri de umezeală. 5 (Reg; fig) Greutate sufletească.

bălván s.m. (pop.) 1 Butuc mare de lemn. 2 Bîrnă. 3 Trunchi de arbore, curățat de ramuri pentru a fi tăiat la joagăr. • pl. -i. și bulván s.m. /<srb. balvan.

BUTURIȘ sn. Loc plin de butuci și de lemne aruncate în neorînduială R. -COD. [butură].

coléjnă, colejne, s.f. (reg.) 1. Adăpost pentru oi. 2. Lemnărie: „No, du-te pân colejnă, pă unde-s țâpate lucrurile din casă...” (Bilțiu, 2007: 187). ■ „O construcție nelipsită din gospodăriile țărănești maramureșene, indiferent de starea lui socială, este colejna, în care se țin lemnele de foc, butucul pentru tăiat lemnele și toate uneltele necesare.” Construcția se sprijină pe patru stâlpi, doi înalți în față (circa 2,80 m) și doi în spate (0,80-1,20 m). Acoperișul este în general în două ape (Dăncuș, 1986: 102). ■ Termen specific subdialectului maramureșean (Tratat, 1984: 347). – Et. nec. (MDA).

fruntár, fruntare, s.n. 1. Pragul de sus al porților maramureșene, care leagă stâlpii; grindă; cunună, călăreț (Vadul Izei), grinda de sus (Breb), prazil (Leordina): „Fața fruntarului este, de multe ori, sculptată, iar marginea de jos și capetele sunt crestate sau rotunjite” (Nistor, 1977: 22). 2. Butuc gros de lemn care delimitează vatra focului de restul colibei păcurărești. 3. Iconostas: „Gogotă Dumitru au zugrăvit fruntariu întîieșdată” (Bârlea, 1909: 13; doc. din 1747). – Lat. frontale „din frunte” (DEX) sau frunte + suf. -ar (DEX, MDA).

joágăr, joagăre, s.n. (reg.) Fierăstrău cu pânză lungă, prevăzut cu două mânere, numit și „ferăstrău de doi”, folosit la tăierea transversală a butucilor sau a lemnelor mai groase. – Din germ. Säge „ferăstrău” (DEX, MDA).

pérină, perini, perine, s.f. 1. (dial.) Pernă. 2. Butuci groși din lemn de stejar, pe care se reazămă stâlpii porților, atunci când aceștia nu sunt îngropați în pământ. – Din sl. perina (Scriban, DEX); din srb. perina (MDA).

tasón, tasoane, s.n. Locul de la gura ulucului unde se adună butucii; grămadă de lemne; răcaș. – Cf. it. taso, fr. tas „grămadă” (Gh. Pop, 1971); et. nec. (DEX).

COLTEȘ (pl. -șe) sn. Trans. Maram. Butuc scurt de lemn tăiat dintr’un trunchiu (PȘC.) (BRL.).

LEMNE s. pl. v. butuci, plazuri, tălpi.

BEDREAG ~uri n. pop. Butuc sau scaun de lemn, care, așezat vertical, servește drept suport de lucru lemnarului, rotarului, cizmarului. [Sil. be-dreag] /Orig. nec.

poștă¹, poște, s.f. (reg.) 1. scândură groasă. 2. rama de lemn a ușii. 3. buștean, butuc mai lung din corpul unei plute, de care se leagă cu sârmă pluta următoare.

bucium, -e, s.n. – Butuc la roata de lemn; butan. – Et. nec. (DA, DEX).

năclad, năclazi, s.m. – 1. Buștean, buturugă, butuc: „Un fel de lemn gros, o cioată, care să întrețină focul permanent” (C.C. 1979). 2. Butuc gros care servește ca suport pentru lemnele din vatră sau se așează la marginea focului: „La un cioban o vinit Omu Nopții, l-o luat și l-o pus acolo, de năclad, pe foc, și l-o ars...” (Bilțiu 1999: 168; Giulești). 3. Grindă de stejar care se așază la baza unei construcții (Bilțiu 1999). 4. Fundația de piatră pe care se reazămă peretele din față al colibei păcurărești: „Focul e separat de zăplad prin năcladul de piatră” (Georgeoni 1936: 73). – Cf. sl. naklada „a îngrămădi” (DER).

scoabă, -e, s.f. – Cârlig, crampon; unealtă de fier de circa 25 cm, cu capetele ascuțite în vinclu; sunt folosite la fixarea butucilor în timpul fasonării lemnului. – Din sl. skoba (Miklosich cf. DER).

grindeiu n. 1. partea ce împreună celelalte bucăți ale plugului și le dă soliditatea necesară: la plugurile țărănești grindeiul e de lemn de stejar sau ulm; 2. butucul jugului; 3. fusul de lemn al morii; 4. pl. drugii răsboiului de țesut. [V. grindă].

bucium², buciume, s.n. – 1. Butuc la roata de lemn; butan. 2. Trunchi, tulpină de arbore, buștean. ♦ (top.) Bucium, pădure, deal, pășune în Dealul Mare, Stoiceni, Fântânele, Vima Mică, Poienile Izei, Săcel, Șieu (Vișovan, 2008). – Et. nec. (DA, DEX, MDA).

năclad, năclazi, s.m. – (reg.) 1. Buștean, buturugă, butuc: „Un fel de lemn gros, o cioată, care să întrețină focul permanent” (C.C., 1979). 2. Butuc gros care servește ca suport pentru lemnele din vatră: „La un cioban o vinit Omu Nopții, l-o luat și l-o pus acolo, de năclad, pe foc, și l-o ars...” (Bilțiu, 1999: 168; Giulești). 3. Grindă de stejar care se așază la baza unei construcții (Bilțiu, 1999). 4. Grămadă, stivă de lemne (Biserica Albă). 5. Fundația de piatră pe care se reazămă peretele din față al colibei păcurărești: „Focul e separat de zăplad prin năcladul de piatră” (Georgeoni, 1936: 73). – Cf. sl. naklasti, naklada „a îngrămădi” (Cihac, Tiktin, cf. DER).

scoabă, scoabe, s.f. – Cârlig, crampon; unealtă de fier de circa 25 cm, cu capetele ascuțite în vinclu; sunt folosite la fixarea butucilor în timpul fasonării lemnului. – Din bg., srb. skoba (DER, DEX, MDA), sl. skoba (Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER).

lemne s. pl. v. BUTUCI. PLAZURI. TĂLPI.

butuc sm [At: SIMION DASC., ap. LET. I, A 53/32 / V: (Trs) ~tug / Pl: ~uci / E: nct] 1 Buștean (2). 2 Bucată mai mare tăiată dintr-un butuc (1). 3 Bucată groasă de lemn Si: bucium², bilă¹, buturugă, bârnă, bulvan, ciot, gros, pociumb, tumurug. 4 Buștean (1). 5 (Pfm; îe) A trage cuiva ~ul A înșela. 6 (Pfm; îe) A avea slugi din ~uci A fi mândru ca și cum ar fi servit de slugi. 7 (Fig; d. oameni; în comparații) Om scund și gras. 8 (Pfm; îe) A fi gol chilug și gras ~ Se spune despre cineva care a cheltuit tot pe băutură. 9 (Fig; d. oameni; în comparații) Om trândav. 10 (Fig) Om bădăran. 11 (Pfm; îe) A fi din ~ (sau ca ~ul) A fi prost. 12 Tulpina cea groasă a viței-de-vie Si: bucium², muzuc. 13 Bucată groasă de lemn, în mijloc cu o gaură (sau cu două), în care se prindeau picioarele, mâinile sau gâtul prizonierilor ori infractorilor Si: obezi, cătușe, fiare. 14 (Îe) A lega (pe cineva) ~ A lega astfel încât să nu se mai poată mișca Cf burduf cobză, fedeleș. 15 (Îe) A dormi ~ A dormi adânc. 16 Partea centrală a unui corp rotativ, care se montează pe un arbore și în care sunt înfipte spițe (la roți), pale (la elice) etc. Si: bucium², bute, buștean, căpățână. 17 Bucată groasă de lemn, pe care se taie lemnele de foc Si: tăietor, trunchi. 18 Trunchi de lemn pe care se taie carnea la măcelărie. 19 (Înv) Trunchi care servea călăului pentru decapitarea condamnaților. 20 Lemnul în care se înțepenește nicovala pe care se bate coasa Si: butucer. 21 Scaun folosit la presele de ulei. 22 Scaunul vârtelniței. 23 Talpa războiului de țesut. 24 Partea superioară a jugului. 25 Unealtă pe care se rad și se sineluiesc pieile. 26 (Reg; îs) ~ul cu găvanele Parte a piuei, în care se pun dimiile Cf: oală, covată, ștează. corectat(ă)

drug [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 321/30 / Pl: ~ugi sm, ~uri sn / E: srb druga] 1 sm Bară de fier sau de lemn având diverse întrebuințări (mai ales în lucrări de construcții) Si: bară, stinghie, traversă, vergea, (îvp) bâtă, (înv) ciomag, măciucă, răzlog, (reg) rudă. 2 sm (Pop; îf druc; îe) A-i merge cuiva ~ A-i merge strună. 3 sm (Pop; îe) A o duce druc A o duce foarte bine. 4 sm (Pop; îe) A o duce druc cu capul de-a hâra A o duce rău. 5 sm (Pop; îe) A o ține druc (înainte) A stărui în ceva. 6 sm (Pop; îe) A se ține(a) druc A lupta. 7 sm (Pop; îe) A se ține druc să A insista să... 8 sm (Pop; îe) A se ține druc de ceva sau cineva A se ține după cineva sau ceva. 9 sm (Pop; îe) A se ridica cu drucu’ A ridica o greutate. 10 sn (Îae) A vomita. 11 sm (La căruță) Oiște. 12 sm Fiecare dintre cei doi carâmbi paraleli ai botinei în care intră spetezele. 13 sm Fiecare dintre prăjinile care se pun în formă de grătar, pentru a putea transporta o cantitate mai mare de fân. 14 sm Fiecare dintre cele două părți laterale ale unei scări mobile, în care se înfig treptele. 15 sm Fiecare dintre gratiile unui grilaj. 16 sm Fiecare dintre cele două lemne groase care alcătuiesc corpul războiului de țesut manual Si: (pop) butuc, crac, fofează, grindei, lemn, plas, talpă, tălpeț. 17 sm Partea superioară a jugului, care se sprijină pe ceafa animalelor Si: (reg) druete (3). 18 sm Oiște a morii de vânt. 19 sm (Tip) Stinghie cu care se apasă teascul. 20 sm Broasca mesei dulgherului. 21 sm (Pes) Fiecare dintre lemnele din capul năvodului, de care trag pescarii Si: (pop) buze, clece, hadaragi. 22 sm (Mrn) Fusul pe care se învârt funiile ancorei. 23 sm Făcăleț. 24 sm Bară de fier, de grosimea mâinii și ascuțită la un capăt, care servește la a face găuri adânci (în pământ). 25 sm (Reg) Știulete de porumb necurățat de boabe Si: (îvr) drugălău. 26 sm (Reg) Știulete de porumb nedesfăcut căruia i s-a luat mătasea. 27 sm (Înv) Lingou. 28 sm (Reg) Cantitatea de lână răsucită pe fuior. 29 sm (Reg) Fus cu roata mare, cu care se răsucește ața. 30 sm Măciucă. 31 sm (Ban) Sucitorul cu care se întinde aluatul pentru tăiței Cf făcăleț. 32 sm (Îvr) Zăvor. 33 sm (Reg; dep) Femeie guralivă și leneșă. 34 sn Punct de broderie asemănător cu festonul, prin care se obțin pe cusătură linii (dese și) pline.

lemnar [At: (a. 1695) IORGA, S. D. V, 361 / Pl: ~i, ~e / E: lemn + -ar] 1 sm Meseriaș care se ocupă cu prelucrarea lemnului (7) Si: dulgher, tâmplar, (reg) bărdaș, stoler. 2 sm Lucrător care taie lemne (7) în pădure Si: pădurar. 3 sm (Îdt) Negustor de lemne pentru foc. 4 sn Butuc cu care se taie sau se despică lemnele pentru foc Si: tăietor, trunchi, (reg) tăiuș. 5 sn Loc din curtea țărănească unde se taie lemnele de foc. 6 sn (Reg) Magazin unde se țin lemnele (7). 7 sn Daltă cu care se scobește în lemn. 8 sm (Ent; Mun; Trs) Ploșniță (Pentaloma beccarum).

tocător, ~oare [At: POLIZU / Pl: ~i, ~oare / E: toca¹ + -tor] 1 a (Îvr) Care bate toaca¹ (1). 2 a Care taie un material în bucăți foarte mărunte (transformându-l în pastă). 3 sn Cuțit mare de tocat carne Si: (reg) satâr¹. 4 Mașină de tocat carne. 5 sf Mașină de tocat nutreț (paie, coceni etc.) pentru vite Si: (reg) șișcalău, sișcă¹, șișcorniță. 6 sn (Reg) Limba meliței. 7 sn Bucată de lemn, de plastic etc. dreptunghiulară sau rotundă pe care se taie carne, zarzavaturi etc. Si: fund, (reg) toblă (3), tocănător. 8 sn (Reg) Butuc pe care se taie lemne. 9 sn (Reg; pgn) Butuc (12). 10 sn (Reg) Butuc pe care cioplește rotarul.

trunchi² [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 173^r/25 / V: (înv) ~e sf, (reg) ~nche sm / Pl: ~uri, (reg) ~nche, ~nți / E: ml trunculus] 1 sn Partea cea mai groasă a unui copac, cuprinsă între rădăcină și locul de unde pornesc ramurile principale Si: tulpină¹ (1), (pop) trup (29), (înv) trunc. 2 sn (Pex) Copac (1). 3 sn (Reg; îs) ~ sălbatic sau ~ul pădurețului Portaltoi. 4 sn (Atm) Parte a unui nerv până la nivelul ramificațiilor. 5 sn (Atm; îs) ~ cerebral Porțiunea nevraxului alcătuită din măduva prelungită, punte și mezencefal. 6 sn (Înv; fig) Linie directă a unei familii din care pleacă ramurile colaterale. 7 sn Tulpină¹ (1) de copac tăiat de la nivelul solului (uneori curățată de crengi și de coajă) Si: buștean (reg) tutuluș (1). 8 sn (Reg) Bucată de lemn tăiată sau despicată (dintr-un copac) Si: (reg) trup (30). 9 av (Îvr; d. o mâncare; îe) A cădea ~ la stomac A se mistui greu. 10 sn (Îvr; fig) Fragment dintr-o operă, dintr-o lucrare etc. 11 sn Bucată groasă de lemn (din tulpina¹ unui copac) pe care se crapă lemnele de foc. 12 sn Butucul pe care cioplește rotarul. 13 sn Butuc pe care se taie carnea la măcelărie. 14 sn (Înv; pex) Local unde se despica și se vindea carnea Si: măcelărie. 15 sn (Înv) Butuc pe care călăul decapita condamnații la moarte. 16 sn Corpul unei ființe, considerat fără cap și fără membre Si: (pop) trup (18). 17 sn (Pex) Corp (8). 18 sn (Mat; îs) ~ de piramidă (sau de con, de prismă) Corp geometric obținut prin secționarea unei piramide (sau a unui con etc.) printr-un plan paralel cu baza și aflat între acest plan și bază. 19 sn (Reg) Fâșie dintr-o suprafață mai mare de teren agricol Si: (îrg) obraț.

urs sm [At: CORESI, EV. 447 / Pl: urși / E: ml ursus] 1 Mamifer omnivor cu trupul masiv, acoperit de o blană brună-negricioasă sau roșcată, cu urechi mici, cu botul ascuțit și cu coada scurtă, care iarna hibernează (Ursus arctos). 2 (Îs) ~ alb (sau polar) Specie de urs cu blana albă, bătând în gălbui, care trăiește în regiunile arctice (Ursus maritimus). 3 (Îs) Ziua ~ului Sărbătoare populară în ziua de 2 februarie în care, după credința populară, ursul iese din bârlogul unde a hibernat. 4 (Îs) Sâmbăta ~ului Sărbătoare populară care se ține cu opt zile înainte de Florii și despre care se crede că trebuie respectată pentru a feri vitele de fiarele sălbatice. 5 (Îe) A se aduna (sau a se strânge, a se uita) ca la ~ A se aduna (a se strânge) în număr foarte mare și a privi cu o deosebită curiozitate și interes, ca la un spectacol neobișnuit. 6 (Îe) A se ține (după cineva) ca după ~ A merge în urma cuiva în număr foarte mare. 7 (Îe) A trage nădejde ca ~ul de coadă A nădăjdui lucruri imposibil de realizat. 8 (Îe) A vinde pielea ~ului din pădure sau a vinde pielea ~ului în târg și ~ul în pădure ori Tocmeala în târg și ~ul în crâng ori Nu vinde pielea ~ului înainte de a-l ucide A conta pe un lucru înainte de a fi sigur că îl poți obține. 9 (Îe) Joacă ~ul prin vecini (sau la vecinul, la cumătrul) sau când joacă ~ul la vecin să-i gătești tărâțele Se spune pentru a preveni pe cineva de un pericol, de o nenorocire care se arată pe aproape, amenințând să ajungă în curând la acesta. 10 (Îe) Joacă ca ~ul sau ~ul nu joacă de voie (ci de nevoie) Se spune despre cineva care face ce nu-i place, fiind obligat sau silit de împrejurări. 11 (Îe) De aia (sau asta) nu are ~ul coadă (și para cocean) Se spune despre cei care., din cauza lăcomiei, pierd și ceea ce au. 12 (Îae) Se spune despre cei cu o purtare nepotrivită cu situația lor, cu momentul respectiv etc. 13 (Îe) De aceea n-are cârna nas și ~ul coadă Se spune cuiva care are pretenții prea mari. 14 (Îe) A iubi (pe cineva) ca ~ul pe lup A nu iubi deloc pe cineva. 15 (Îe) A se juca cu coada ~ului A se pune în situații primejdioase, atacând pe cei mai puternici. 16 (Îe) A scăpa ca din gheara ~ului, cu părul vâlvoi A ieși păgubit și cu mare greutate dintr-un pericol, dintr-o situație gravă. 17 (Îe) A fugi (de cineva) ca de ~ A se feri de răul pe care i-l poate face cineva. 18 (Îe) A trăi ca ~ul (în bârlog ori ca în bârlogul ~ului) sau a fi ~ de bârlog A trăi retras de lume. 19 (În basme; îlav) De când se băteau urșii în coadă Foarte de demult. 20 (Îe) Când o prinde mâța pește și coada Ia ~ o crește sau când o face ~ul coadă și prepelița noadă ori când se va vedea ~ul cu cercei umblând după miei, lupul cu cimpoi umblând după oi ori când oi vedea ~ul în doi craci, văcar după vaci Niciodată. 21 (Reg; îe) A aduce urșii din pădure A nu fi de nici un ajutor. 22 (Bot; reg; îc) Mierea-~ului-cu-flori-bătăi Urzică-moartă (Laminum album). 23 (Bot; îc) Părul-~ului Barba-ursului (Equisetum arvense). 24 Epitet dat unui om greoi, ursuz, nesociabil, retras. 25 (Pop) Epitet dat unui om voinic. 26 (În obiceiuri și în jocuri de copii și de tineret) Nume dat unui flăcău înfășurat într-o funie groasă de paie (căreia i se dă foc, iar pentru a-l stinge, persoana trebuie să se tăvălească prin zăpadă) sau îmbrăcat cu cojocul întors pe dos și care dansează ca ursul dresat, pe muzică, însoțit de un alt flăcău care face pe ursarul în cadrul obiceiurilor sărbătorilor de iamă. 27 (Art.; îcs) De-a ~ul Numele jocului pe care îl face ursul (26) sau al jocului de copii în care un jucător se maschează în urs dresat. 28 (Art.; îacs) Numele unui joc de copii în care unul din ei aruncă o minge și până ce altul fuge după ea, acesta umple cu pământ o gropiță. 29 (Art.; îcs) Vânătorul și ~ul Numele unui joc de copii în care unul face pe vânătorul stând într-o poziție foarte incomodă, scopul jocului fiind atingerea unui băț. 30 (Art.) Numele unui joc pe care îl joacă voievodul călușerilor cu o femeie care crede că-l va întrece în joc. 31 (Pop) Nume dat stelei așezate în fața sau în urma carului-mare. 32 (Pop; îc) ~ul-mare Carul-mare. 33 (Pop; îc) ~-ul-mic Carul-mic. 34 (Iht; îc) ~-de-mare Pește care seamănă la cap cu ursul. 35 (Bot; reg) Tapoșnic (Galeopsis ladanum). 36 (Reg) Boț de mămăligă cu brânză la mijloc (prăjit pe jăratec). 37 (Teh) Masă de metal topit sau aliaj solidificat în interiorul unui cuptor de topit, din cauza întremperii accidentale a alimentării acestuia cu combustibil sau cu aer comprimat, respectiv cu energie electrică. 38 Fiecare dintre grinzile longitudinale ale unui pod de lemn. 39 Grindă de susținere la grinda casei Si: talpă. 40 Fiecare dintre cei patru stâlpi care susțin podul morii. 41 (Reg) Fiecare dintre cele două lemne pe care se reazemă perna morii Si: andrele (2). 42 (Reg; lpl) Bogdani la stăvilar. 43 (Reg) Lemn din construcția morii care are o scobitură în care se reazemă buduroiul. 44 (Mol) Copac, mai ales brad, tăiat, necurățat de crengi și necojit, folosit la plutărit sau la transportul buștenilor până la apă. 45 (Reg) Berbec . 46 (Mol) Dispozitiv pentru micșorarea vitezei buștenilor cărora li se dă drumul în jos pe un uluc, format dintr-un butuc sau mai multe lemne legate între ele și așezate de-a curmezișul și deasupra ulucului. 47 (Mol) Ușă în partea de jos a peretelui la dig care se deschide atunci când se golește apa adunată. 48 (Reg; lpl) Fiecare dintre stinghiile de la grapă. 49 (Mol) Horn (1). 50 (Șîs ~ de frecare) Menghină. 51 (Reg) Nume dat unui clește mare. 52 (Olt) Tejghea de tâmplărie. 53 (Șîs ~-ul mic) Nume dat unei unelte de fierărie, nedefinită mai îndeaproape Si: (reg) scânecie. 54 (Îvp) Ancoră (1). 55 (Reg) Zăvor de lemn. 56 (Reg) Scărmănătoare de lână mecanică.

bucium², buciume, s.n. 1. Butuc la roata de lemn; butan. ■ Atestat cu acest sens în Chioar și Codru, dar și în centrul și nordul Crișanei. 2. Trunchi, tulpină de arbore, buștean. ■ (top.) Bucium, pădure, deal, pășune în Dealul Mare, Stoiceni, Fântânele, Vima Mică, Poienile Izei, Săcel, Șieu (Vișovan, 2008); Bucium, deal pe Valea Vinului (Vișeul de Mijloc) (Mihali, 2015: 61), Buciumi, sat aparținând de orașul Șomcuta Mare (zona Chioar). – Et. nec (MDA).

năclád, năclazi, s.m. (reg.) 1. Buștean, buturugă, butuc: „Un fel de lemn gros, o cioată, care să întrețină focul permanent” (C.C., 1979). 2. Butuc gros care servește ca suport pentru lemnele din vatră: „La un cioban o vinit Omu Nopții, l-o luat și l-o pus acolo, de năclad, pe foc, și l-o ars...” (Bilțiu, 1999: 168). 3. Grindă de stejar care se așază la baza unei construcții. 4. Grămadă, stivă de lemne (în Maram. din dreapta Tisei). 5. Fundația de piatră pe care se reazămă peretele din față al colibei păcurărești: „Focul e separat de zăplad prin năcladul de piatră” (Georgeoni, 1936: 73). ■ (top.) Năclad, munte și pârâu în Vișeul de Sus (Mihali, 2015: 117). – Cf. sl. naklasti, naklada „a îngrămădi” (Cihac, după DER).

scoábă, scoabe, s.f. Cârlig, crampon; unealtă de fier de circa 25 cm, cu capetele ascuțite în vinclu, folosită la fixarea butucilor în timpul fasonării lemnului. – Din bg., srb. skoba (DER, DEX, MDA), sl. skoba (Miklosich, Conev, după DER).

BUTUC, butuci, s. m. 1. Bucată dintr-un trunchi de copac tăiat și curățat de crengi; butură. ♦ Bucată groasă de lemn de foc; buștean, buturugă. ◊ Expr. (Adverbial) A lega (pe cineva) butuc = a lega (pe cineva) astfel încât să nu mai poată mișca; a lega cobză, a lega fedeleș. A dormi butuc = a dormi adânc. ♦ Bucată groasă de lemn pe care se taie lemnele de foc; trunchi de lemn pe care se taie carnea la măcelărie; trunchi care servea călăului pentru decapitarea condamnaților. 2. Fig. Om prost și necioplit. 3. Partea de jos, mai groasă, a tulpinii viței de vie (de la pământ până la punctul de ramificație). 4. Partea centrală a unui corp rotativ, care se montează pe un arbore și în care sunt înfipte spițe (la roți), pale (la elice) etc. Butucul roții. 5. Bucată groasă de lemn prevăzută cu găuri, în care se prindeau în vechime picioarele, mâinile sau gâtul arestaților și prizonierilor. 6. Partea superioară a jugului. 7. Talpa sau scaunul războiului de țesut. – Et. nec.

ȘPAN², șpanuri, s. n. 1. Așchie provenită din prelucrarea la strung, la freză a metalelor, a lemnului etc. 2. Despicătură tăiată din butuci de brad, din care se fac șindrile sau doage. – Din germ. Span.

TOCĂTOR, -OARE, tocători, -oare, adj., s. n. I. Adj. Care toacă, care mărunțește, care zdrobește ceva. II. S. n. 1. Cuțit mare sau mașină de tocat carne, nutreț etc. 2. Placă de lemn, de material plastic etc. pe care se toacă zarzavaturi, carne etc. ♦ Butuc pe care se taie lemne. [Var.: (II) tocătoare s. f.] – Toca + suf. -ător.

TOCĂTOR² ~oare n. 1) Cuțit pentru tocat. 2) Mașină de tocat nutreț. 3) Placă (de obicei de lemn) pe care se toacă ceva. 4) rar Butuc pe care se taie lemne. /a toca + suf. ~tor

BEDREAG, bedreaguri, s. n. (Reg.) Butuc pe care lemnarul cioplește lemnele, cizmarul croiește încălțămintea etc., servind și ca scaun. – Comp. sas bretterdecke „estradă”.

BUTUC, butuci, s. m. 1. Bucată dintr-un trunchi de copac tăiat și curățat de crengi; bucată groasă de lemn de foc; buștean. ◊ Expr. A lega (pe cineva) butuc = a lega (pe cineva) astfel încît să nu se mai poată mișca; a lega cobză, a lega fedeleș. A dormi butuc = a dormi adînc. ♦ Bucată groasă de lemn pe care se taie lemnele de foc; trunchi de lemn pe care se taie carnea la măcelărie; (în trecut) trunchi care servea călăului pentru decapitarea condamnaților. 2. Fig. Om prost și necioplit. 3. Partea de jos, mai groasă, a tulpinii viței de vie (de la pămînt pînă la punctul de ramificație). 4. Partea centrală a unui corp rotativ, care se montează pe un arbore și în care sînt înfipte spițe (la roți), pale (la elice) etc. Butucul roții. 5. Bucată groasă de lemn prevăzută cu găuri, în care se prindeau în vechime picioarele, mîinile sau gîtul arestaților și prizonierilor. 6. Partea superioară a jugului. 7. Talpa sau scaunul războiului de țesut.

butúc m. (gep. *buttuk, anglosaxon, buttuc, căpătîi, butuc; engl. buttock, crupă. D. rom. vine rut. butúk, id. Cp. cu bont 2). Buștean, trunchĭ (maĭ mare orĭ maĭ mic, retezat și fără ramurĭ). Restu trunchiuluĭ rămas la pămînt. Bucată de lemn gros: a pune un butuc în foc (V. năclad). Mijlocu roateĭ, în care-s înțepenite spițele și pin care trece osia. Bucată de trunchĭ pe care măcelaru taĭe carnea orĭ pe care se despică lemne orĭ se bate ceva cu ciocanu (Cînd e de fer se numește nicovală). Dibă, lemn gros în care prindeaŭ odinioară picioarele criminalilor și și se întrebuințează și azĭ contra celor îndărătnicĭ. Fig. Om prost orĭ trîndav: ce butuc și acest om! Butuc de viță, trunchĭ de viță: o vie cu o mie de butucĭ. A trage cuiva un butuc (Mold.), a-l înșela, a-l păcăli. A fi din butucĭ, a fi din neam prost. Adv. A dormi butuc, a dormi adînc, greŭ, bumben, buștean, tun. A lega butuc, a lega țeapăn așa în cît să nu se maĭ poată mișca.

german, -i, s.n. – 1. Cui gros de fier, bătut pe fundul ulucului pentru a micșora viteza lemnului care vine la vale. 2. Butuc gros, prins cu un capăt de o margine a ulucului, celălalt capăt fiind lăsat liber pe marginea opusă, de care se freacă buștenii corhăniți și își încetinesc mersul (Gh. Pop 1971: 86; Vișeu). – Lat. germanus „etnic german”.

tăietor, -oare, s.n. – Butuc pe care se crăpau lemnele de foc. – Din tăia (< lat. *taliera) + -tor.

TOCĂTOR, -OARE, tocători, -oare, adj., s. n. I. Adj. Care toacă, care mărunțește, care zdrobește ceva. II. S. n. 1. Cuțit mare sau mașină de tocat carne, nutreț etc. 2. Placă de lemn, de material plastic etc. pe care se toacă zarzavaturi, carne etc. ♦ Butuc pe care se taie lemne. [Var.: (II) tocătoare s. f.] – Toca + suf. -ător.

BUTUC, butuci, s. m. 1. Bucată dintr-un trunchi de copac tăiat și curățat de crengi; butură. ♦ Bucată groasă de lemn de foc; buștean, buturugă. Expr. (Adverbial) A lega (pe cineva) butuc = a lega (pe cineva) astfel încât să nu se mai poată mișca; a lega cobză, a lega fedeleș. A dormi butuc = a dormi adânc. ♦ Bucată groasă de lemn pe care se taie lemnele de foc; trunchi de lemn pe care se taie carnea la măcelărie; trunchi care servea călăului pentru decapitarea condamnaților. 2. Fig. Om prost și necioplit. 3. Partea de jos, mai groasă, a tulpinii viței-de-vie (de la pământ până la punctul de ramificație). 4. Partea centrală a unui corp rotativ, care se montează pe un arbore și în care sunt înfipte spițe (la roți), pale (la elice) etc. Butucul roții. 5. Bucată groasă de lemn, prevăzută cu găuri, în care se prindeau în trecut picioarele, mâinile sau gâtul arestaților și prizonierilor. 6. Partea superioară a jugului. 7. Talpa sau scaunul războiului de țesut. – Et. nec.

LEMNAR², lemnare, s. n. 1. Butuc pe care se așază lemnele pentru a fi crăpate; loc din ogradă unde se taie lemnele. Toporu-mplîntat în lemnar. ȘEZ. VIII 96. 2. Daltă cu care se scobește în lemn.

TOCĂTOR¹, tocătoare, s. n. 1. Cuțit mare sau mașină specială de tocat carne, nutreț etc. 2. Scîndură groasă pe care se toacă carne, zarzavaturi etc. ♦ Butuc pe care se taie lemne.

german, germani, s.n. – 1. Cui gros de fier, bătut pe fundul ulucului pentru a micșora viteza lemnului care vine la vale. 2. Butuc gros, prins cu un capăt de o margine a ulucului, celălalt capăt fiind lăsat liber pe marginea opusă, de care se freacă buștenii corhăniți și își încetinesc mersul (Gh. Pop, 1971: 86; Vișeu). – Lat. germanus „etnic german” (DER, DEX).

tăietor, tăietoare, s.n. – Butuc pe care se crăpau lemnele de foc. – Din tăia (< lat. *talare) + suf. -(ă)tor (DLRM, DEX, MDA).

dușduc sn [At: CIAUȘANU, V. / Pl: ~e, ~uri / E: nct] (Olt) Lemn gros (pentru ars) Cf butuc, drituc, retevei.

rădăcină sf [At: GCR, I, 12/4 / V: (reg) ~ne / Pl: ~ni, (îrg) ~ne / E: ml radicina] 1 Organ al plantelor superioare având rolul de a fixa planta în sol și de a absorbi apa împreună cu substanțele minerale dizolvate în ea. 2 (Pop) Parte a plantei aflată în pământ, indiferent de structura și de funcțiile pe care le are. 3 (Fig) Element fundamental Si: temelie. 4 (Fig) Profunzime. 5 (Bot; îs) ~ de micșunea (sau de micșunele) Rizom parfumat al unei varietăți de stânjenei (Iris florentina), din care se face pudră. 6 (Îlav; în construcție cu verbe ca „a tăia”, „a rupe”, „a curma” etc.) Din ~ (sau din ~ni) În întregime. 7 (Îal) Definitiv (9). 8 (Îe) A rupe ~nile A se hotărî să plece. 9 (Îc) ~na-mărului Colac mare, făcut pentru parastas, în care se înfige o creangă de măr împodobită cu nuci, cu dulciuri, cu lumânări etc. 10 (Pex; rar) Exemplar dintr-o plantă. 11 (Lpl; îvr) Rădăcinoase (4). 12 (Bot; reg; îc) ~na-ciumei Captalan (5) (Petasites officinalis). 13 (Bot; reg; îae) Cucuruz (23) (Petasites albus). 14 (Bot; îc) ~na-sărăciei Pătrunjel-de-câmp (Pimpinella saxifraga). 15 (Bot; Trs; îc) ~na-șerpilor (sau ~-șarpelui) Răculeț (2) (Polygonum bistorta). 16 (Bot; reg; îc) ~-amară Ghințură (Gentiana lutea). 17 (Bot; reg; îc) ~-de-friguri Rodul-pământului (Arum maculatura). 18-19 (Bot; reg; îc) ~-de-lingoare Iarbă-de-lingoare (Lysimachici punctata, Lysimachia vulgaris). 20 (Bot; reg; îc) ~-de-piper-alb (sau ~-de-ghimbir) Ghimbir {Zingiber officinale). 21 (Bot; reg; îc) ~-de-săpun Odagaci (Saponaria officinalis). 22 (Bot; Mar; îc) ~-de-smăhoaie Iarba-osului (Helianthemum nummularium). 23 (Bot; reg; îc) ~-dulce Lemn-dulce (Glycyrhiza glabra). 24 (Bot; îae) Lemn-dulce (Glycyrhiza echinta). 25 (Bot; reg; îae) Feriguță (Polypodium vulgare). 26 (Bot; reg; îae) Morcov (Daucus carota). 27 (Bot; reg; îc) ~-dulce-de-munte Feriguță (1) (Polypodium vulgare). 28 (Bot; reg; îc) ~-galbenă Sfeclă (Beta vulgaris). 29 (Bot; reg; îc) ~-neagră Tătăneasă (Symphytum officinale). 30 (Bot; reg; îae) Brustur (3)-negru (Symphytum cordatum). 31 (Bot; reg; îc) ~-roșie Mei-păsăresc (Lythospermum officinale). 32 (Bot; reg; îc) ~-sălbatică Hrean (1) (Armoracia rusticana). 33 (Bot; îc) ~na-vieții Ginseng (1). 34 (Șîs ~ plătăcină) Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 35 (Îcs) De-a ~na Joc practicat la priveghi. 36 (Atm; pan) Partea care fixează dinții sau firele de păr în țesut. 37 (Pex; îs) ~na cozii Parte a cozii calului pe care crește părul Si: (reg) măcău¹. 38 (Reg) Partea cea mai profundă a unei tumori, a unui abces, a unei bătături. 39 (Îrg) Temelie (a unei clădiri, a unui zid etc.) 40 (Îrg; îs) ~na plastii Căpiță de fân. 41 (Îlav; în legătură cu verbe ca „a surpa”, „a slăbi” etc.) Din ~ Din temelie. 42 (Îla) De ~ De bază Si: fundamental (1). 43 (Reg; îs ~nile ușii) Ușori. 44 (Îrg) Strămoș comun. 45 (Îrg) Familie (7). 46 (Fig) Origine. 47 (Fig) Cauză (3). 48 (Fig; îe) A curma (sau a stârpi, a tăia) răul din ~ A desființa un rău cu totul și definitiv. 49 Parte de lângă pământ a tulpinii unui copac. 50 (Reg) Scorbură. 51 Buturugă (1). 52 (Trs; spc) Butuc pe care lemnarul cioplește lemnul. 53 (Reg) Portaltoi. 54 (Reg) Cocean de pommb. 55 (Pan) Parte a unui membru, a unui organ sau porțiunea de păr etc. cea mai apropiată de articulație sau de țesutul în care este fixat. 56 (Înv; îs) ~na piciorului Tars. 57 (Înv; îs) ~na mâinii Carp². 58 Parte a unei construcții, a unui gard etc. care se află mai aproape de pământ. 59 Parte a unui instrument, a unei rame etc. care este mai aproape de mâner sau de suport. 60 Porțiunea cea mai apropiată de sursă a unui fluid. 61 (Mat) Număr care, ridicat la o putere, dă numărul dat Si: radical (7). 62 (Mat; îs) ~pătrată (sau, înv, pătratică, sau ~na a doua ori, înv, ~ cvadrată sau cvadraticească sau ~na cvadratului) (a unui număr sau a unei expresii algebrice) Număr (sau expresie algebrică) care, înmulțit cu sine însuși, reproduce numărul dat (sau expresia algebrică dată). 63 (Mat; îs) ~ cubică (a unui număr sau a unei expresii algebrice) Număr (sau expresie algebrică) care, înmulțit succesiv de trei ori cu sine însuși, reproduce numărul dat (sau expresia algebrică dată). 64 (Mat) Valoarea necunoscutei dintr-o ecuație algebrică. 65 (Mat; îvr) Numitor. 66 (Lin) Element al unui cuvânt, ireductibil din punct de vedere morfologic, comun cuvintelor din aceeași familie și care conține sensul lexical al cuvântului Si: radical (12).

retez¹ sn [At: ALECSANDRI, P. P. 260 / V: (reg) răt~ / Pl: ~e / E: pvb reteza] 1 (Pop; îe) La ~ul părului În locul unde se taie, se retează părul Si: la ceafă (1). 2 (Reg) Ceremonie prin care se retează (5) moțul copilului. 3 (Reg) Lemn gros, retezat la capete. 4 Butuc rămas la rădăcină într-o tăietură. 5 Partea de jos a unei clăi căreia i s-a luat vârful. 6 (Înv) Secțiune transversală. 7 (Reg) Semn care se face la oi pentru a fi recunoscute și care constă în tăierea vârftilui urechii Si: retezătură, (reg) retezat¹ (2).

plaz¹ sn [At: ECONOMIA, 20/5 / V: (reg) plas (Pl și: plăși, plași sm), plaști smp / Pl: ~uri / E: slv *плазъ cf bg плаз, srb plaz] 1 Piesă de sprijin la plugul cu brăzdar, așezată în partea inferioară a trupiței și care servește la asigurarea stabilității plugului în timpul aratului Si: (reg) bârsă, călcâi, nadă¹, piept, plasă (37), plughiță, pod¹, talpă. 2 (Reg) Trupiță la plug. 3 (Mol) Bârsă la plug. 4 (Mol; Mar) Fier al plugului. 5 (Olt; Mun; mpl) Talpă la sanie. 6 (Mpl) Lemne groase care alcătuiesc patul sau trupul războiului de țesut Si: (reg) butuci, craci, drugi, fofeze, grindeie, lemne, tălpi, tălpeți.

tutuc¹ [At: CADE / V: (reg) tiutiuc sn / Pl: ~uci / E: tc kütük] 1 sm (Ban; Olt) Bucată de lemn scurtă și groasă Si: butuc. 2 av (Reg; îe) A îngheța (sau a se face) ~ A îngheța foarte tare. 3 sm (Reg; îf tiutiuc) Butucul rotamlui. 4 sm (Reg) Jujeu la porc.

strungă¹ [At: DOSOFTEI, P. S. 339/18 / V: (reg) ~ug, ~nă, strung / Pl: ~ngi, ~nge / E: ns cf alb shtrungë] 1 sf Deschizătură îngustă prin care trec oile pe rând, pentru muls Si: poartă¹, (reg) portiță, strungar² (5), strungăreață (5), strungăriță³. 2 sf (Pex) Loc îngrădit la stână, de unde se mână oile la muls sau unde stau înainte de (ori după) muls Si: (reg) răzlog V staul. 3 sf Coliba ciobanului. 4 sf (Pan) Loc îngust de trecere Si: deschizătură (3), gaură (1). 5 sf (Reg) Loc pe unde se trece dintr-o grădină în alta. 6 sf (Reg) Lătunoaie (la pânză). 7 sf (Trs) Celulă (la fagure). 8 sf (Reg) Urdiniș (la coșnița morii). 9 sf (Reg) Navă. 10 sf (Buc) Matcă. 11 sf (Reg) Braț (de apă). 12 sf (Reg) Vrană (la un vas de lemn). 13 sn (Reg) Gaură din butucul roții¹. 14 sn (Reg; îf strug) Ghizd de scânduri (la gura fântânii). 15 sf (Pop) Strungăreață (1). 16 (Pop) Trecătoare Vz trecător.

butuc s.m. 1 Bucată (mare) dintr-un trunchi gros de copac tăiat și curățat de crengi; buturugă, (reg.) butură. Butuci întregi încurcau locul și apele furioase trecuseră prin garduri (GAL.). ◊ expr. A fi ca butucul (sau din butuc) = a fi prost. A fi gol chilug și gras butuc, se spune despre cineva care și-a dat toți banii pe băutură. A avea slugi din butuci = a se fali cu niște slugi inexistente. ◊ compar. (sugerează ideea de imobilitate, de insensibilitate, de prostie) Cînd venea acasă, noaptea tîrziu, cădea ca butucul (CAM.). ♦ fig. Om prost și necioplit sau nesimțitor. Ș-a mai da Împăratul-Roș și peste oameni, nu tot peste butuci (CR.). ◊ expr. A fi din butuci = a fi din neam prost. 2 Parte a trunchiului unui copac rămasă după tăiere, cu rădăcinile înfipte în pămînt. 3 Bucată groasă de lemn de foc; bucată groasă de lemn pe care se taie lemnele de foc; buturugă. A spart butuci la o magazie cu lemne (PAS). 4 Trunchi de lemn pe care se taie carnea la măcelărie. ♦ (ist.) Trunchi care servea călăului pentru tăierea capului condamnaților la moarte. ◊ expr. A(-și) pune capul pe butuc = a) a risca foarte mult; b) a fi gata de orice sacrificiu, a accepta orice pentru cineva sau pentru ceva. Pun capul pe butuc dacă nu voi veni (POP.). 5 Partea de jos, mai groasă, a tulpinii viței-de-vie (de la pămînt pînă la punctul de ramificație). Strugurii de pe un butuc. 6 (mec.) Partea centrală a unei roți, a unui volant, a unui rotor etc., care servește la montarea acestora pe arbore sau pe osie și în care sînt înfipte spițe (la roți), pale (la elice) etc. O roată iese din butuc Și surugiul stă năuc (ALECS.). 7 (în trecut; mai ales la pl.) Bucată groasă de lemn, prevăzută cu găuri, în care se prindeau picioarele, mîinile sau gîtul arestaților și prizonierilor. I-a băgat în butuci și i-a trămis la ocnă (BĂLC.). ◊ expr. A lega (pe cineva) butuc = a lega (pe cineva) astfel încît să nu se mai poată mișca; a lega cobză, a lega fedeleș. Polițaiul de oraș hărțuise revoltanții și... îi legase butuc (ALECS.). A pune (pe cineva) în butuc v. pune. 8 Partea superioară a jugului la car. 9 Talpa sau scaunul războiului de țesut. ◊ expr. A-i trage cuiva butucul = a înșela, a trage pe sfoară pe cineva. Măi, fețișoara împăratului ne-a tras butucul (CR.). ♦ Scaunul vîrtelniței. 10 (mar.) Piesă de metal sau de lemn care leagă două părți ale unui catarg de navă. • pl. -ci. și butug s.m. /etimol. nec.

germán, germani, s.m. 1. Cui gros de fier, bătut pe fundul ulucului pentru a micșora viteza lemnului care vine la vale. 2. Butuc gros, prins cu un capăt de o margine a ulucului, celălalt capăt fiind lăsat liber pe marginea opusă, de care se freacă buștenii corhăniți și își încetinesc mersul. – Lat. germanus „etnic german” (DER, DEX).

tăietór, tăietoare, s.n. Butuc pe care se crăpau lemnele de foc. – Din tăia + suf. -(ă)tor (DLRM, DEX, MDA).

CRAC¹ sm. 1 🫀 Piciorul omului de la coapsă pînă la călcîiu (🖼 1550) ¶ 2 👕 Fie-care din cele două părți ale pantalonilor, nădragilor, etc. ce acoperă fie-care crac: își vîră picioarele prin mînecile surtucului și mîinile prin ~ii pantalonilor (GN.) ¶ 3 🌐 Braț al unui rîu: un ~ al Trotușului alergă ... sub podețuri de lemn și de piatră (IRG.) ¶ 4 Unul din cele două picioare ale compasului; fie-care din laturile ghiuniei sau dreptarului ¶ 5 Unul din cele două brațe ale ferestrăului ¶ 6 Fie-care din mînerele sau picioarele unui clește ¶ 7 Fie-care din cele două brațe ale furcii, piscului sau gruiului carului ¶ 8 Fie-care din țepele unei furci sau unei furculițe, din colțurile unei scoabe, etc. ¶ 9 Fie-care din cele două lemne groase orizontale, numite și „butuci”, „drugi”, „fofeze”, etc. care alcătuesc patul, stratul sau trupul războiului de țesut; fie-care din picioarele unei crăcane ¶ 10 🌐 ~ de munte, piciorde munte ¶ 11 Bucov. Trans. Olten. Cracă, creangă, ramură: s’au suit într’un copaciu ca să tale un ~ care era uscat (SB.) [vsl.].

șpont², șponturi, s.n. (reg.) 1. scobitură făcută de-a lungul unei piese de lemn, pentru îmbinare cu altă piesă. 2. butuc mai lung la fiecare tablă a unei plute, care intră între butucii tablei următoare.

díbă f., pl. e și ĭ (vsl. dyba, rut. dibi, a.î. V. dubă). Butuc, tumurug, obezĭ, falangă, aparat de lemn de ținut un vinovat prins de gît, de mînĭ orĭ picĭoare. – Și deabă și debă, pl. debĭ (rev. I. Cgr. 6, 353 și 354, și CL. 1924, 197).

butan, -uri, s.n. – 1. Butuc; element component al roții de lemn; bucium. Atestat cu acest sens în satele de pe valea Marei și a Izei. 2. Buștean, trunchi de copac: „Eu numa îmi adun butani” (Bârlea 1924: 9). – Et. nec. (MDA).

butan, butani, s.m. – 1. Butuc; element component al roții de lemn; bucium. Atestat cu acest sens în satele de pe valea Marei și a Izei. 2. Buștean, trunchi de copac: „Eu numa îmi adun butani” (Bârlea, 1924: 9). – Et. nec. (MDA). modificată

căloi¹ sm [At: LIUBA-IANA, M. 122 / V: ~oniu / Pl: ~ / E: cal + -oi] 1-2 (Prt) Cal (1) mare Si: (îrg) călău² (1). 3 (Reg; îf ~oniu) Scaun de lemn al dulgherului și rotarului, prevăzut cu un dispozitiv special care susține lemnul ce trebuie să fie lucrat. 4 Butuc cu două picioare folosit la argăsitul pieilor. corectat(ă)

retezătură sf [At: ANON. CAR. / V: (reg) răt~, rătiz~, (îvr) ~tăz~ / Pl: ~ri / E: reteza + -tură] 1 Tăiere. 2 Loc unde a fost retezat ceva. 3 (Pex) Platou. 4 (Reg) Bucată de lemn retezată (1) la amândouă capetele Si: butuc (2). 5 (Îf rătezătură) Scorbură. 6 (Reg) Semn de recunoaștere făcut la oi prin tăierea vârfului urechii Si: (reg) retez¹ (7). 7 (Mol) Plantă nedefinită mai îndeaproape.

butură s.f. (reg.) 1 Butuc. Sta oropsit p-un buture de stejar (DELAVR.). 2 Bucată de lemn cu noduri și cu alte defecte, care se despică și se prelucrează, fiind considerată sortiment inferior al lemnului de foc; ciot. 3 Trunchi scorburos. 4 Butuc de viță-de-vie. Pasăre albă... Pe buturi de viță se puse (POP.). • acc și butură. pl. -i. și butur, buture s.m. /cf. butuc.

corcie, corcii, s.f. (reg.) 1. speteze ce se pun pe o sanie pentru a aduce fân. 2. sac întins pe două bețe, în care se pune fân cailor; agățat de oiște, e folosit în timpul călătoriei. 3. sanie de cărat lemne; căruță pe două roate de cărat butuci. 4. scară de coborât obiecte grele (butoaie). 5. iesle din nuiele pentru oi. 6. covercă, covergă (v.).

cercuĭésc v. tr. (d. cerc 1). Pun cercurĭ la butoaĭe. Pun un cerc la capătu unuĭ lemn ca să nu roadă, ca la butucu roateĭ. Leg vița de vie. Fig. Lit. Circumscriŭ, îngrădesc, limitez. V. încercuĭesc.

corcie sf [At: LB / V: (reg) ~ciu sn, ~ciuie / Pl: ~ii / E: mg korcsia] (Reg) 1 Loitră care se pune pe sănii. 2 Covergă. 3 Sac întins pe două bețe pe care se pune fânul pentru cai. 4 Sanie pentru cărat lemne. 5 Trăsură pe două roți pentru căratul butucilor. 6 (Iuz; mpl) Patină. 7 Scară mică folosită la descărcarea obiectelor grele din car. 8 Scară folosită la coborârea butoaielor în pivniță. 9 Iesle din nuiele pentru oi. 10 (Îf corciuie) Frunziș care se pune sub căpiță pentru a feri fânul de umezeală.

țâduc sn [At: PAȘCA, GL. / V: țud~ / Pl: ~uci / E: nct] (Reg) Bucată de lemn tăiată din trunchiul unui copac Si: butuc (1).

BEDREAG (pl. -guri) sn. 🔧 1 Butucul cizmarului pe care croește pielea și care-i mai servește ca masă de lucru ¶ 2 Butucul rotarului pe care așază bucățile de lemn ce trebuesc cioplite și pe care se obădează roatele (🖼 433).

cloț¹, cloțuri, s.n. (reg.) 1. trunchi de stejar tăiat în bucăți; bălvan, bulan, butuc, colchiș, coltiș, gros; boc, buștean. 2. cui de lemn sau de fier folosit la înnăditul tânjelilor. 3. zăvor.

celnic (celnice), s. n. – Bară frontală la juvelnic. Sl. čelnikŭ, de la čelo „frunte” (DAR); cf. mr. celnic „om principal”. – Der. celniță, s. f. (butuc care se pune pe foc, pe deasupra lemnelor subțiri), din sl. čelnica „frontal”.

parcan n. Mold. 1. întărire, palancă: statuete superbe, anticele parcane (NAUM); 2. închiderea unui braț de râu spre a se prinde butucii scăpați pe vale. [Rut. PARKAN, îngrădire de lemn].

argea sf [At: DOSOFTEI, V. S. 88, ap. DA / V: (reg) harjea / Pl: ~gele / E: ns cf ngr ἄργιλλα, tc arğa] (Îvp) 1 Bordei dreptunghiular, acoperit cu stuf, în care vara se țese, iar iarna se țin stupii. 2 Construcție rudimentară de scânduri în care se așază vara războiul de țesut. 3 (Pex) Război de țesut. 4 (Pex) Fiecare din cele două scânduri transversale care unesc extremitățile războiului de țesut Si: blană, chingă, scândură, spetează, stinghie, 5 Boltă a unei clădiri, mai ales a unei biserici. 6 (Spc; rar) Firidă boltită. 7 Gârliciul pivniței. 8 Scheletul de lemn al unei case, șure. 9 Acoperișul unei case. 10 Fiecare din cele două grinzi legate de marginile opuse ale unei plute pentru a o întări și a împiedica desfacerea ei Si: argică. 11 Trunchi care în exploatările de păduri se așază pe laturile potecilor de alunecare. 12 (Mpl) Butuci (lungi) puși la marginea unei grămezi de lemne pentru a le sprijini și a le împiedica să cadă.

cur sn [At: ANON. CAR. / Pl: ~uri, (înv) ~i sm / E: ml culus] (Pop) 1 Șezut. 2 (Îlav) În ~ sau din ~ Șezând. 3 (Îe) Ce-mi ești bun, dacă dormi în ~! Se spune despre un om leneș. 4 (Îla) Cu ~ul în două luntre Nehotărât. 5 (Îal) Duplicitar. 6 (Irn; îe) Capul ți-a mai fost o dată la ~ Ți-e capul prost. 7 (Îe) Gura bate ~ul Vorba nesocotită se pedepsește 8 (Îe) A se da de-a ~u-n cap A se da de-a berbeleacul. 9 (Îe) A se da în ~ și-n cap A se da de-a berbeleacul. 10 (Îae) A face totul. 11 (Îe) A nu-i da ~ul de pământ (călcâie) A nu-și vedea capul de treburi Si: a nu mai prididi. 12 (D. femei; îla) Iute sau rea de ~ Desfrânată. 13 (Îe) A da averea pe ~ A cheltui banii cu desfrânatele. 14 (Îe) A se scula cu ~u-n sus A fi prost dispus. 15 (Îe) A se ține de ~ul cuiva (sau a i se băga cuiva în ~, a pune palma în ~ cuiva) A linguși pe cineva. 16 (Îe) A-și pune palma în ~ A fi nepăsător. 17 (Îe) A rămâne cu ~ul pe gheață A rămâne rușinat. 18 (Îe) Mă doare în ~ (de tine) Puțin îmi pasă (de tine)! 19 (Îe) Ce-i pasă ~ului lui? (sau ~ul lui și patru bani) Se spune despre cineva care nu se sinchisește de nimic. 20 (Îe) A pătrunde (sau a reteza) paiul cu ~ul de frică (sau a-i țâțâi ~ul de frică) A fi înspăimântat. 21 (Îe) A (se) râde lumea de cineva și cu ~ul A ajunge batjocura lumii Si: a ajunge de poveste. 22 (Îe) A-i ploua și a-i ninge în ~ A fi fără chef. 23 (Mol; îe) Din ~! Nici nu-mi pasă. 24 (Îe) În ~ după ureche Habar n-am. 25 (Îe) A întoarce (totul) cu ~u-n sus A răsturna totul. 26 (Îae) A cotrobăi. 27 (Îe) A gândi cu ~ul A judeca prost. 28 (Îe) A lucra cu ~ul (sau cu picioarele) A lucra (foarte) prost. 29 (Bot; îc) ~ul-boului Măceș (Rosacamina). 30 (Bot; îc) ~-cu-beșică Remf (Aristolochia clematitis). 31 (Bot; îc) ~ul-găinii (sau ~ul-puiului) Păpădie (Taraxacum officinale). 32 (Îae) Podbal (Tussilago farfara). 33 (Îae) Susai (Sonchus arvensis). 34 (Med; șîc) ~-de-găină Pecingine. 35 (Îc) ~-gol(ea) Om sărac. 36 (Dep; îs) ~ de muiere Femeie. 37 (Med; îc) ~-de-ou Urcior². 38 (Îs) ~ul popii Papiotă pe care se înfășoară bumbacul. 39 (Lpl îf curi) Bucă. 40 (Înv; îe) A-și bate ~rii A-și bate joc. 41 Anus. 42 (Îe) A se băga (sau vârî) ca rufa (sau cămașa) în ~ul săracului (sau ca musca în ~ul calului) A se băga nepoftit în vorbă. 43 (Îae) A se duce undeva neinvitat. 44 (D. haine, obiecte etc.; îe) A trage prin ~ A uza. 45 (Îae) A murdări. 46 (Îae) A șifona. 47 (Îe) Parcă e cu miere în ~ Se spune despre cineva extrem de atractiv. 48-49 (Îe) A avea ceva în ~ A fi preocupat (sau supărat) de ceva. 50 (Îe) A-și mânca din ~ (unul altuia sau unul de la altul) A fi nedespărțiți. 51 (Îe) A muri în ~ul cuiva A nu se despărți de cineva cu care este foarte apropiat. 52 (D. obiecte) Partea dinapoi a unui obiect. 53 (Îe) La ~ul pământului Foarte departe. 54 (Îs) ~ de stog Partea de jos a stogului. 55 (Îs) ~ de sac Sac umplut foarte puțin. 56 (Îs) ~ul lemnului Capătul gros al unui trunchi Vz buzer, butuc.