fruntar, -e, s.n. – 1. Pragul de sus al porților de lemn, care leagă stâlpii; grindă; cunună, călăreț (Vad), grinda de sus (Breb), prazil (Leordina): „Fața fruntarului este, de multe ori, sculptată, iar marginea de jos și capetele sunt crestate sau rotunjite” (Nistor 1977: 22). 2. Butuc gros de lemn care delimitează vatra focului de restul colibei păcurărești (Georgeoni 1936). – Lat. frontale (Pascu, DA).