Definiția cu ID-ul 902130:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BUTÚC, butuci, s. m. 1. Bucată dintr-un trunchi de copac tăiat, curățit de crengi (v. buștean); bucată groasă (noduroasă sau neregulată) de lemn de foc. V. buturugă. Se așeză din nou și mai obosit. Își simțea picioarele ca de plumb. Parcă avea legați de ele butuci grei, ce trebuiau tîrîți o dată cu povara gîndurilor. MIHALE, O. 190. A spart butuci la o magazie cu lemne. PAS, L. I 88. Butuci întregi încurcau locul și apele furioase trecuseră prin garduri. GALACTION, O. I 205. ◊ (Metaforic) Era cu umerii lați... și picioarele groase, butuci de carne albă. DUMITRIU, B. F. 55. ◊ (Ca termen de comparație, arătînd imobilitatea sau insensibilitatea) Cînd venea acasă, noaptea, tîrziu, cădea ca butucul. CAMILAR, N. I 19. Îl pun [pe omul leneș] într-un car cu boi, ca pe un butuc nesimțitor. CREANGĂ, P. 329. Am să le dau lor un somn ața de greu, că ai să calci pe dinții ca pe butuci și n-au să simțească. ȘEZ. IV 172. ◊ Expr. A lega (pe cineva) butuc = a lega (pe cineva) astfel încît să nu se mai poată mișca; a lega cobză, a lega fedeleș. Polițaiul de oraș hărțuise revolianții și... îi legase butuc. ALECSANDRI, T. I 372. A dormi butuc = a dormi adînc. Dorm toți butuc. CARAGIALE, O. I 371. ♦ Partea de jos a unui trunchi, care rămîne cu rădăcinile în pămînt după ce copacul a fost tăiat; buștean. Să arză [moliftul] pin’ la butuc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 91. 2. Fig. Om nesimțitor, prost și necioplit. I-o veni... vreunul de hac, ș-a mai da Împăratul-Roș și peste oameni, nu tot peste butuci. CREANGĂ, P. 248. A fi din butuci (sau Ca butucul) = a fi prost, necioplit, bădăran. Harap- Alb vede el bine unde merge treaba, că doar nu era din butuci. CREANGĂ, P. 219. 3. Partea de jos, mai groasă, a tulpinii viței de vie (de la pămînt pînă la punctul de ramificație). Vie cu butuci bătrîni.E așa de bine pe sub butucii încărcați de struguri, printre foile galbene și rare, că trîntești cartea de sar foile din ea și sorbi bobițele gustoase și pline și dulci, și lași alene să te fure povestea cerului albastru. PĂUN-PINCIO, P. 110. 4. Parte a roții în care intră un capăt al spițelor și prin care trece osia. Flăcăii obosiți de joc, ștergîndu-și boabele de sudoare de pe față, se așezau care pe prispă, care pe butucii și pe proțapu carului de lîngă gard. BUJOR S. 101. O roată iese din butuc, Și surugiul stă năuc. ALECSANDRI, T. 958. 5. Bucată groasă de lemn pe care se taie lemnele de foc; trunchi de lemn de dimensiuni mari, pe care se taie carnea la măcelărie; (în trecut) trunchi care servea călăului pentru decapitarea condamnaților la moarte. Butuc de tăiat lemne pe el. DUMITRIU, B. F. 51. Ne strivesc grumazul pe butuc, Sub fulgerarea bardei de călăi. TOMA, C. V. 236. 6. (Mai adesea la pl.) Bucată groasă de lemn prevăzută cu găuri, în care se prindeau, în vechime, mîinile, gîtul sau (mai ales) picioarele arestaților și prizonierilor. L-au prins armașii și l-au vîrit în închisoare, cu picioarele în butuc. SADOVEANU, Z. C. 237. Grigore Ghica cu cu oștile celelalte i-a supus [pe seimeni]..., i-a băgat în butuci și i-a trimis la ocnă. BĂLCESCU, O. I 20. Pe lîngă că le turna [țăranilor] boieresc greu, da-i punea cu picioarele și mîinile în butuc; ținîndu-i așa încătușați, poroncea haidăilor de-i zvîntau în bătaie. ȘEZ. IV 17. În temniță mi-e legat, Cu mîini în butuc băgat. TEODORESCU, P. P. 527. Să te duci, bădiță, duci, Pîn-îi pica rob la turci, Cu picioarele-n butuci Și cu minile-n cîtuși. ALECSANDRI, P. P. 17. ◊ Expr. A-i trage (cuiva) butucul = a înșela, a trage pe sfoară; a face o șotie. Măi, fetișoara împăratului ne-a tras butucul! CREANGĂ, P. 267.