BEDREAG, bedreaguri, s. n. (Regional) Butuc (uneori așezat pe căpătîie) pe care lemnarul cioplește lemnele, cizmarul croiește încălțămintea etc.; servește uneori și ca scaun de șezut. Moș Petrache se ridica din cînd în cînd de pe bedreagul lui, uitîndu-se în lungul șoselei. POPA, V. 86. Gazda, robotind zi și noapte, se proslăvea pe cuptor, între șanuri, calupuri, astrăgaci, bedreag, dichici și alte custuri tăioase. CREANGĂ, A. 81.