năclád, năclazi, s.m. (reg.) 1. Buștean, buturugă, butuc: „Un fel de lemn gros, o cioată, care să întrețină focul permanent” (C.C., 1979). 2. Butuc gros care servește ca suport pentru lemnele din vatră: „La un cioban o vinit Omu Nopții, l-o luat și l-o pus acolo, de năclad, pe foc, și l-o ars...” (Bilțiu, 1999: 168). 3. Grindă de stejar care se așază la baza unei construcții. 4. Grămadă, stivă de lemne (în Maram. din dreapta Tisei). 5. Fundația de piatră pe care se reazămă peretele din față al colibei păcurărești: „Focul e separat de zăplad prin năcladul de piatră” (Georgeoni, 1936: 73). ■ (top.) Năclad, munte și pârâu în Vișeul de Sus (Mihali, 2015: 117). – Cf. sl. naklasti, naklada „a îngrămădi” (Cihac, după DER).