BADEN-BADEN [bá:dən bá:dən], oraș în SV Germaniei (Baden-Württemberg), în M-ții Pădurea Neagră; 49,3 mii loc. (1987). Izv. minerale termale. Stațiune balneară și turistică renumită. Școala de la ~, școală neokantiană care a elaborat, pornind de la „Critica rațiunii practice”, un punct de vedere normativist. Teza principală o constituie distincția dintre existență și valoare: valorile nu există, ci au valabilitate. Contribuții în special în elaborarea filozofiei istoriei și a filozofiei valorilor și culturii. Reprezentanți: W. Windelband, H. Rickert.

BIHOR 1. Munții ~, masiv muntos constituind nucleul M-ților Apuseni, situat între obîrșiile văii Lada la N și ale Crișului Alb la S. Este alcătuit din roci cristaline, sedimentare (conglomerate, gresii, marne, calcare) și eruptive. Alt. max.: 1.849 m (vf. Curcubăta Mare). Expl. de bauxită, min. polimetalice, dacite și calcare. Spectaculoase fenomene carstice: peșteri (Scărișoara, Focul Viu, Cetățile Ponorului), avene, cascade, Izbucul și Cheile Galbenei etc. Stațiune climaterică (Stîna de Vale). 2. Jud. în NV României, la granița cu Ungaria, pe cursurile superior și mijlociu ale Crișului Repede și Crișului Negru; 7.535 km² (3,17% din supr. țării); 660.131 loc. (1991), din care 48,4% în mediul urban; densitate: 85,2 loc./km². Reșed.: municipiul Oradea. Orașe: Aleșd, Beiuș, Marghita, Nucet, Salonta, Ștei, Valea lui Mihai, Vașcău. Comune: 86. Relief dispus în trepte descrescînde de la E la V, constituit dintr-o zonă muntoasă în E și SE (M-ții Plopiș, Pădurea Craiului, Vlădeasa, Bihor și Codru-Moma), una deluroasă și depresionară în mijloc (Dealurile Vestice, Depr. Beiuș și Vad-Borod) și o reg. de cîmpie în V (compartimentul central al Cîmpiei de Vest: Cîmpiile Crișurilor, Miersigului, Barcăului și Ierului). Extensiunea mare a calcarelor din zona montană a determinat apariția unor pitorești forme carstice reprezentate prin complexul carstic de la Padiș, Cetățile Ponorului, Izbucul Galbenei, peșterile Meziad, Vadu Crișului, Peștera Vîntului (cea mai lungă din țară, 35 km de galerii), Vîrtop ș.a., numeroase doline, uvalasuri, avene, polii, lapiezuri, chei etc. Climă temperat-continentală moderată, cu temp. medii anuale de 11°C în cîmpie și în părțile joase ale dealurilor piemontane și de 2-7°C în reg. montană. Precipitații atmosferice variază de la 550 mm anual în cîmpie, la 700-1.000 mm în zona de dealuri și peste 1.200 mm în munți. Vînturi predominante dispre V, NV și SV. Rețeaua hidrografică pr. este reprezentată prin rîurile Barcău, Crișu Repede și Crișu Negru cu variații mari de nivel (8-10 m) și debit (2-29 m³/s), fapt ce a impus realizarea unor lucrări de îndiguire și canalizare (Canalul colector al Crișurilor, 61 km, care leagă Crișu Repede de Crișu Negru între Tărian și Tămașda, Canalul Cermei-Tăuț, Canalul Culișer etc.). Resurse naturale: petrol (Suplacu de Barcău, Chișlaz, Abrămuț), lignit (Bratca, Vărzari, Ip, Voievozi, Tătăruș, Derna, Borumlaca, Cuzap, Cornițel, Budoi ș.a.), bauxită (Zece Hotare, Luncasprie, Vîrciorog, Roșia ș.a.), pirite cuprifere, molibden (Băița), marmură (Vașcău, Băița, Budureasa, Chișcău), calcare compacte (Cărpinet, Chistag, Borz, Șoimi, Remeți, Bratca ș.a.), granodiorit (Budureasa), gresii, argile (Șuncuiuș, Bălnaca); izv. cu ape termale (22-48°C) uneori mineralizate apar la Oradea, Băile Felix, Băile 1 Mai, Răbăgani, Tămășeu, Chișlaz, Săcueni, Marghita, Balc, Tinca ș.a. Economia: Industria jud. B. produce: energie electrică și termică (termocentralele de la Oradea, Salonta și Voivozi și hidrocentrala de la Aștileu), alumină (Oradea), mașini unelte (mașini de găurit, raboteze, ciocane pneumatice, mașini de filetat etc.), utilaje tehnologice pentru ind. metalurgică, accesorii pentru mijloacele de transport (Oradea, Salonta, Vașcău, Beiuș ), piese de schimb pentru tractoare și mașini agricole, utilaj minier (Stei), diverse produse metalice (Marghita), lacuri, vopsele, coloranți, mase pastice, semipreparate pentru medicamente (Oradea), conf. și tricotaje (Oradea, Marghita, Beiuș, Salonta, Nucet, Vașcău, Aleșd), încălț. (Oradea, Marghita), blănuri (Oradea), mobilă (Oradea, Salonta, Marghita, Beiuș, Stei, Valea lui Mihai), cherestea (Tileagd, Săcueni, Ioaniș), mat. de constr. (ciment, var, cărămidă, prefabricate din beton, azbociment, produse refractare etc.) la Oradea, Aleșd, Chiștag, Ceica, Beiuș, Valea lui Mihai, Aștileu, obiecte din sticlă (Pădurea Neagră), produse alim. (Oradea, Salonta, Beiuș, Tinca, Vașcău, Valea lui Mihai, Diosig, Aleșd ș.a.). Ind. poligrafică (Oradea). Agricultura este variată ca structură, dispunînd de un bogat fond agricol (491.425 ha, 1989), constituit din 299,770 ha terenuri arabile, 177.329 ha pășuni și fînețe naturale, livezi, vii etc. În 1989, supr. arabile erau ocupate cu porumb (89.005 ha), grîu și secară (74.054 ha), plante de nutreț (45.910 ha), cartofi, sfeclă de zahăr, floarea soarelui, legume etc. Producții însemnate de legume se obțin și în serele de la Oradea. Viticultura deține supr. apreciabile (2.458 ha, 1989) în arealul localit. Valea lui Mihai, Diosig, Marghita, Ineu, Tileagd. În 1990, sectorul zootehnic cuprindea 466,1 mii capete ovine, 221,9 mii capete bovine, 348 mii capete porcine, 3.776,7 mii capete păsări. Căile de comunicație feroviare și rutiere de pe terit. jud. B. asigură realizarea unor legături lesnicioase ale României cu celelalte state ale Europei prin punctele de frontieră Borș, Episcopia Bihorului, Salonta, Valea lui Mihai. Prin aeroportul de la Oradea, jud. B. are legături directe cu capitala țării. În 1990, lungimea liniilor de c. f. era de 474 km, iar cea a drumurilor publice de 2.491 km (din care 573 km sînt modernizate). Unități de învățămînt, cultură și artă (1989-1991): 521 școli generale, 23 licee, un institut de învățămînt superior (la Oradea), muzee, 622 biblioteci, 150 cinematografe, teatre etc. Turism. Frumusețea și originalitatea peisajului natural (zone carstice, izbucuri, doline, peșteri, chei, defilee, rezervații geologice și floristice etc.), marea varietate a monumentelor istorice și de arhitectură (Palatul episcopal, în stil baroc, care adăpostește Muzeul Țării Crișurilor, Catedrala romano-catolică din Oradea, Cetatea din Finiș, Turnul Cetății din Salonta, bisericile din lemn din Rieni, Brădet, Copăceni), bogăția elementelor etnografice și folclorice, prezența unor stațiuni balneoclimaterice și climaterice (Băile Felix, Băile 1 Mai, Tinca, Stîna de Vale) etc. determină desfășurarea unui intens turism de sejur și de tranzit. Indicativ auto: BH.

fazanărie s. f. Crescătorie de fazani ◊ „Puii de fazan au început să apară pe... bandă. Fazanăria «Transilvania» (Ocolul Silvic Cluj) a atins în acest an recordul de 6000 de pui.” R.l. 18 VI 73 p. 5. ◊ „În acest an fazanăria Lăpușel din județul Maramureș a crescut și lansat în pădurile fondului de vânătoare peste 11000 de pui de fazan.” R.l. 11 X 78 p. 5. ◊ „Tehnicianul silvic A. S. de la fazaneria Pădurea Neagră (Vrancea) a realizat în 1979 o producție record, valorificând la export și la colonizare peste 19000 fazani de o calitate excepțională.” R.l. 19 III 80 p. 5 [și fazanerie] (din fazan + -ărie; cf. fr. faisanerie; DEX, DN3)

KARLSRUHE [kárlsru:ə], oraș în SV Germaniei (Baden-Württemberg), la poalele M-ților Pădurea Neagră; 277,7 mii loc. (1995). Nod de comunicații. Port fluvial pe un canal ce leagă orașul cu Rinul. Mtalurgie; constr. de mașini de cusut, de motociclete și biciclete; echipament electrotehnic, fabrici de hârtie, de produse alim etc. Castel (sec. 18). Muzeu de artă. Centru de cercetări nucleare (din 1956). Universitate (1825). Palatul lui Karl Wilhelm (1715). Fundat în 1715.

HERCÍNIC, -Ă (după fr. {i}; {s} lat. Hercynia silva „Pădurea Neagră”) adj. 1. Sistemul h. = sistem de munți vechi, cutați, ridicați în timpul Carboniferului și Permianului, ca efect al orogenezei h. În Europa, sistemul este reprezentat prin masive parțial peneplenizate ca: Masivul Armorican din Bretania, Masivul Central Francez, Ardenii, Vosgii, Pădurea Neagră, Sudeții, Łisa-Góra, Munții Măcinului etc. 2. Orogeneza h. = totalitea mișcărilor orogenice, manifestate din Devonian până în Permian, în urma cărora s-a format sistemul h.

PĂDUREA NEAGRĂ (SCHWARTZ WALD), munți în SV Germaniei, separați de m-ții Vosgi prin grabenul Rinului, formați din gnaisuri, granite și gresii. Alt. max.: 1.493 m (vf. Feldberg). În N au aspect de podiș, în centru sunt larg văluriți, cu vârfuri rotunjite, iar în S sunt mai înalți și fragmentați. De aici izv. Dunărea, prin pâraiele Brigach și Breg. Bine împăduriți. Păstorit. Turism. Industria sticlăriei are o veche tradiție.

EUROPA, continent în emisfera nordică, întins de la N la S pe 4.000 km, între Capul Nord (71°11′ lat. N) din Pen. Scandinavă și Capul Tarifa (36° lat. N) din Pen. Iberică și de la V la E pe 6.000 km, punctele extreme fiind Capul Roca (9°30′ long. V) din Pen. Iberică și parte de NE a Uralului polar (67°20′ long. E). Supr.: 10,4 mil. km²; c. 717 mil. loc. (1990). Pe teritoriul E. sunt în prezent 44 de state. Țărmurile sale, crestate puternic, sunt scăldate la N de Oc. Înghețat, la V de Oc. Atlantic, iar la S de M. Mediterană și M. Neagră. Limita fizico-geografică dintre E. și Asia urmărește poalele estice ale M-ților Ural, fl. Ural, depr. Kuma-Manici și Marea Neagră (după unii autori poalele de E ale M-ților Caucaz, râul Emba, M. Caspică, S M-ților Caucaz și Marea Neagră). Împreună cu Asia formează ansamblul continental Eurasia. Relieful E. prezintă o mare varietate, datorită mișcărilor tectonice diferențiate și istoriei formării diverselor ei părți. E. vestică are țărmuri dantelate, relief variat, tectonică complicată și climă oceanică, iar E. estică un relief monoton, stabilitate tectonică mare și climă continentală. Munții ocupă aproape 17% din supr. continentului (1,5% având înălțimi mai mari de 2.000 m). Predominant rămâne însă relieful de câmpie. Altitudinea medie a continentului este de 300 m, iar cea max. de 4.807 m (vf. Mont Blanc). Unele reg. (S Câmpiei Caspice și țărmurile Mării Nordului) se află sub nivelul Oceanului Planetar. Câmpia Rusă și Câmpia Germano-Poloneză, reprezentând laolaltă aproape 50% din supr. E., ocupă părțile ei de E și N. În partea de E., Câmpia Rusă este străjuită pe direcția N-S de lanțul M-ților Ural a căror înălțime maximă atinge, în vf. Narodnaia, 1.894 m. Fundamentul Platformei Ruse apare la suprafață în NV E., formând scutul cristalin baltic (gnaisuri, șisturi cristaline, roci eruptive vechi), de care în V se leagă strâns cutele caledoniene ale Pen. Scandinave. Împreună, ele alcătuiesc Fenoscandia (Scutul Baltic), al cărei relief se caracterizează prin predominarea în V și N a M-ților Scandinavici, erodați și puternic fragmentați, a M-ților Hibini din Pen. Kola și a unei câmpii joase de denudație, cu unele regiuni mai înălțate, în E și S. În E. de V, micile câmpii alternează frecvent cu munții diferențiați după înălțime, structură și relief. La S terit. descrise se găsesc reg. munților hercinici, puternic fragmentați de mișcări tectonice, având, datorită eroziunii îndelungate, alt. mijlocii și culmi domoale, teșite. Această reg. cuprinde munții din Marea Britanie și Islanda, Masivul Central Francez, M-ții Vosgi, M-ții Ardeni, Pădurea Neagră, Masivul Șistos Renan, Masivul Boemiei, în alternanță cu câmpii deluroase având relief de cueste, situate în bazine tectonice, umplute cu depozite mezozoice și terțiare din N Franței (Bazinul Parisului), SE Angliei (Bazinul Londrei), Suabia și Franconia. Reg. cu înălțimi mijlocii deluroase și câmpii înalte sunt mărginite de munți cutanați, rezultați în urma orogenezei alpine. Cei mai înalți sunt Alpii, cu relief glaciar, continuați către E de M-ții Carpați. În depr. tectonice umplute cu sedimente marine, lacustre și fluviatile aflate în imediata apropiere a munților, s-au format câmpiile eluviale (Padului, Panonică și Română). Relieful E. mediteraneene este predominant muntos. Sunt caracteristici munții hercinici, cu pante abrupte, cei cutați (de vârstă alpină), în care prezența pe pe suprafețe întinse a unei pături groase de calcare a favorizat dezvoltarea puternică a reliefului carstic, precum și platourile joase sau mijlocii cu relief uniform. Aceasta este o reg. de mișcări tectonice recente și actuale, cu o seismicitate accentuată și un puternic vulcanism actual. Clima E. este în funcție de poziția sa, în special, în zona temperată, de alt. și de orientarea liniilor mari ale reliefului, precum și de circulația generală a atmosferei, predominant vestică, caracterul ei continental accentuându-se de la V spre E. Deasupra continentului acționează masele de aer temperat-continental și maritim la lat. medii, masele de aer tropical-continental și maritim în S și masele de aer arctic în N. Circulația acestor mase de aer este determinată de maximul azoric, minimul islandic și dorsala anticiclonului siberian de iarnă. Vara, temperatura medie a lunii celei mai calde scade de la 26-28°C în S până la 3-5°C în N, iar iarna temperatura medie a lunii celei mai reci scade de la 10-12°C în S și SV până la -18°C și -20°C în NE. Precipitațiile sunt excedentare în NV (Marea Britanie, Scandinavia), unde depășesc 1.000 mm/an, și deficitare în SE (C. Precaspică), unde scad sub 500 mm/an. Zona climatică temperată ocupă cea mai mare parte a continentului. Părți de V îi este caracteristică clima temperat-maritimă, cu amplitudini termice anuale mici (8-18°C), ierni blânde, veri calde în S și răcoroase în N, cu precipitații abundente, căzând regulat în cursul anului, mai ales sub formă de ploi. Părții de E îi corespunde o climă temperat-continentală, cu amplitudini termice anuale mari (30 sau 35°C), cu iarnă lungă și geroasă, având un strat de zăpadă stabil (exceptând parte de S) și cu vară caldă, pe alocuri fierbinte. Hidrografia E. se caracterizează printr-o densitate mare a râurilor și a lacurilor. Marile fluvii se găsesc pe Platforma Rusă, ele aparținând bazinelor M. Caspice, Mării Negre și M. Azov. Cel mai mare este Volga, care, laolaltă cu afluenții săi, constituie o importantă sursă de alimentare cu apă a M. Caspice. În Marea Neagră se varsă Dunărea, Nistrul și Niprul, iar în M. Azov, Donul. Oc. Înghețat primește fluviile Pecioara și Dvina de Nord, iar Oc. Atlantic, Marea Baltică și Marea Nordului – Neva, Niemenul, Vistula, Oderul, Elba. Toate aceste fluvii au cursuri liniștite, în albii slab înclinate și puternic meandrate. Pr. fl. ale E. de V aparțin fie Oc. Atlantic (Rinul, Sena, Loara, Garonne), fie M. Mediterane (Ronul, Padul). Râurile E. sudice se varsă în Oc. Atlantic (Duero, Tajo, Guadiana, Guadalquivir) și în M. Mediterană (Tibru, Arno, Vardar). Ghețarii acoperă o supr. de 119,9 mii km², dintre care 109,8 mii km² se află în insulele arctice, 5 mii km² în M-ții Scandinavici și 5,1 mii km² în Alpi. Vegetația și solurile sunt repartizate latitudinal și etajat, în funcție de climă și de relief. Insulele ocupă o supr. de 730 mii km² (Marea Britanie, Islanda, Irlanda, Sicilia, Sardinia, Novaia Zemlea, Spitsbergen ș.a.). Pr. pen. ale E. sunt: Scandinavă, Iberică, Italică, Balcanică, Kola, Iutlanda.

FRIBURG IM BREISGAU [fráiburc im bráisgau], oraș în SV Germaniei (Baden-Württemberg), la poalele M-ților Pădurea Neagră; 235 mii loc. (1991, cu suburbiile). Nod feroviar. Metalurgia zincului și plumbului. Ind. textilă, electrotehnică, optică, chimică, mecanică (piese de automobil) și a hârtiei. Universitate (1457). Monumente: catedrală (sec. 13-16), biserica franciscană Sf. Martin (sec. 13), turnul Schwabentor, Muzeul Augustin de artă medievală. Întemeiat în 1120.

DUNĂREA (DONAU, DUNA, DUNAI, DUNAJ sau DUNAV), fl. în Europa, al doilea ca dimensiuni și debit (după Volga); 2.860 km. Bazinul hidrografic are o supr. de 817 mii km², din care 221,7 mii km² (27%) pe terit. României. Izv. din M-ții Pădurea Neagră (Schwartzwald) prin pâraiele Breg și Brigach care confl. la Donaueschingen, străbate de la V la E partea de S a Germaniei, traversează apoi reg. de NE a Austriei, după care formează, pe o porțiune, granița cu Ungaria. În această zonă se află în construcție barajul hidrocentralei Gabacikova, între Hrušov (Slovacia) și Dunakiliti (Ungaria). După ce separă M-ții Borzsöny de M-ții Pilis prin defileul Porțile Višegrád-ului la N Ungariei, își schimbă brusc cursul către S (la Vác), drenând partea central-vestică a Ungariei, apoi formează granița dintre Croația și Iugoslavia și intră în România la Baziaș. În continuare, face graniță cu Iugoslavia până la râul Timok, iar de aici, până în dreptul localit. Silistra, formează hotarul cu Bulgaria. De la Silistra până la confl. cu Prutul, D. curge numai pe terit. României, iar de aici până la gura brațului Chilia, formează granița cu Rep. Moldova și Ucraina. Sectorul superior (de la izvoare până la Viena) este tipic montan, cu o vale îngustă și adâncă, cu pante abrupte. Lățimea D. până la Ulm oscilează între 20 și 100 m, de la Ulm la Viena între 100 și 350 m, iar viteza de curgere este de 1-2,8 m/s. Sectorul mijlociu (de la Viena la Baziaș) ocupă câmpia slab accidentată a Panoniei. Valea este largă, cu albie meandrată și luncă bine dezvoltată. Viteza curgere este 0,3-1,1 m/s, cu excepția zonei defileului Porțile Višegrad-ului, unde valea se îngustează până la 0,6-1,5 km, iar viteza curentului crește la 2,2-4,7 m/s. Sectorul inferior, românesc (de la Baziaș până la vărsare), în lungime de 1.075 km, începe cu un defileu lung de 144 km, care străbate Carpații, având, pe o porțiune numită Cazane, caracter de vale transversală cu versanți calcaroși abrupți. În sectorul Porțile de Fier, între localit. Gura Văii și Šip, s-a construit (1964-1971), în colaborare cu Iugoslavia, nodul hidroenergetic și de navigare Porțile de Fier I, care cuprinde și o mare hidrocentrală cu o putere instalată de 2.100 MW (hidrocentrala de pe malul românesc are 1.050 MW). În aval de aceasta, tot ca urmare a colaborării între România și Iugoslavia, a fost dată în folosință, în 1985, hidrocentrala Porțile de Fier II (8 grupuri energetice cu o putere instalată totală de 216 MW) amplasată în dreptul localit. Ostrovu Mare, jud. Mehedinți și Mihailovac (Iugoslavia). În zona com. Gogoșu se află în construcție o hidrocentrală adițională (54 MW), aparținând numai României. Între Drobeta-Turnu Severin și Călărași, D. se lărgește, lunca, populată cu lacuri, dezvoltându-se și ea, mai ales pe malul stg. În cadrul albiei există și ostroave vechi, neinundabile. De la S de Călărași și până la Hârșova, între brațul Borcea la V și D. Veche la E, se întinde Balta Ialomiței (zonă în care, în 1987, a fost dat în folosință un complex de poduri feroviare și rutiere, precum și un sector de autostradă, ce leagă Muntenia de Dobrogea pe o rută mult mai scurtă; tot în această reg., la Cernavodă, D. e legată de Marea Neagră prin Canalul Dunăre-Marea Neagră). De la N de Hârșova și până la Brăila, între D. și D. Veche se află Balta Brăilei (azi asanată). În dreptul com. Giurgeni a fost dat în folosință (22 dec. 1970) un pod rutier ce asigură legătura între București și Constanța. De la Brăila până la primul ceatal (ceatalul Chiliei), unde se desparte în brațele Chilia și Tulcea, D. curge pe o singură albie, cu coturi mari (Cotul Pisicii) care favorizează formarea zăpoarelor. Ad. ei atinge 24 m, iar fundul coboară sub nivelul mării. În aval de municipiul Tulcea, brațul Tulcea se desparte din nou la al doilea ceatal (ceatalul Sf. Gheorghe) formând brațele Sulina și Sf. Gheorghe, astfel încât D. se varsă în Marea Neagră prin trei guri pr. (Chilia, Sulina și Sf. Gheorghe), care formează Delta Dunării. Regimul hidrologic al D.este complex. Anual D. aduce în Marea Neagră în medie un debit de apă de 6,5 mii m³/s și 66,5 mil. t aluviuni. Pe anumite porțiuni D. îngheață, în iernile aspre. Are peste 300 de afl., dintre care cei mai importanți sunt: Inn, Morava, Váh, Hron, Drava, Sava, Tisa, Timiș, Jiu, Olt, Argeș, Ialomița, Siret, Prut ș.a. Este navigabilă de la Ulm (Germania) și până la vărsare în Marea Neagră. Canalele Rin-Main-Dunăre (dat în folosință la 25 sept. 1992) și Dunăre-Marea Neagră (26 mai 1984) asigură legătura navigabilă între Marea Nordului și Marea Neagră (3.500 km). Porturi pr.: Ulm, Linz, Viena, Bratislava, Budapesta, Belgrad, Drobeta-Turnu Severin, Giurgiu, Călărași, Brăila, Galați, Tulcea. Denumiri antice: Danubius, Istros, Donaris (denumirea geto-dacă). V. Comisura Dunării.

MONTI, Vincenzo (1754-1828), poet și dramaturg italian. Prof. univ. la Pavia și la Collège de France. Precursor al romantismului. Tragedii („Aristodemo”, „Caius Gracchus”) și poeme („La Mascheroniana”, „Bardul din Pădurea Neagră”) de orientare neoclasică. A tradus „Iliada”.

NECKAR, râu în SV Germaniei, afl. dr. al Rinului, în aval de Mannheim; 371 km. Izv. din M-ții Pădurea Neagră și trece prin Tübingen, Esslingen, Stuttgart, Helibronn și Heidelberg. Hidrocentrale. Canalizat (203 km) și navigabil până aproape de Stuttgart.

PFORZHEIM [pfórshaim], oraș în Germania (Baden-Württemberg), la poalele m-ților Pădurea Neagră; 169,6 mii loc. (2002); mecanică de precizie (ceasuri), hârtie. Biserică fortificată (sec. 11-15).

izvorî v. 1. a-și lua cursul: Dunărea izvorâșțe din munții Pădurea-Neagră; 2. fig. a lua naștere, a se trage: în roiuri luminoase izvorînd din infinit EM.

Auerbach (Berthold) m. romancier german, autorul faimoaselor Scene sătești din Pădurea-Neagră (1806-1882).

Pădurea-Neagră (Munții) f. sau Schwarzwald, lanț de munți, lung de 200 km., în marele ducat de Baden și în Wurtemberg.

Schwarzwald n. V. Pădurea-Neagră.

MIERLĂ, mierle, s. f. Pasăre cântătoare de pădure, neagră, cu cioc galben (masculul) și brună (femela) (Turdus merula). ◊ Mierlă sură (sau gulerată) = pasăre migratoare cu pene de culoare brună, cu un guler de pene albe în jurul gâtului (Turdus torquatus). Mierlă de pârâu = pescărel. – Lat. mer(u)la.

ATOTPUTERNIC, -Ă, atotputernici, -e, adj. Care are putere nelimitată, care poate orice. Din cerul foarte albastru și curat cobora liniște, precum din casele împrăștiate, din copacii înmugurați, din cîmpurile spintecate de pluguri, din dealurile gălbui, din pădurile negre bătînd în verde, se înălța în unde nevăzute viața cea mare, atotputernică, neîndurată și totuși nesfîrșit de ademenitoare. REBREANU, P. S. 164. Cneazul Dimitrie Galițin... era atotputernic în sfat. NEGRUZZI, S. II 145. ♦ (Substantivat, m. art.) Dumnezeu.

CERNERE, cerneri, s. f. Acțiunea de a cerne. 1. Trecere prin sită sau prin ciur, pentru a alege ce e mai mărunt sau pentru a elimina corpurile străine; cernut. Cernerea făinii. 2. (Poetic) Cădere ușoară, ca presărarea printr-o sită. Răscolite, petalele... cădeau într-o cernere leneșă, fluturînd în întuneric asemenea unor frunzișoare albe, împrăștiind miresme. MIHALE, O. 354. În pădurile negre porni ca o cernere de argint. CAMILAR, T. 83. Noiembrie a avut și cerneri de fluturi albi din văzduhul căptușit cu nouri de zăpadă. SADOVEANU, O. IV 145. Pășea încet cu capu-n piept, prin cernerea ploii, care cădea moale ca pe vată. SADOVEANU, O. VI 220. 3. Fig. (în legătură cu noțiuni de timp) Trecere lentă și aproape neobservată, scurgere, perindare. Cernerea anilor.

LUP, lupi, s. m. 1. Mamifer sălbatic, carnivor, care seamănă cu un cîine, dar are capul ceva mai mare, botul și urechile mai ascuțite și coada mai stufoasă (Canis lupus). Dintr-o dată s-au sculat cu mînie scroafele asupra lupului, clefăind și pălindu-l cu sfîrlele. SADOVEANU, B. 103. Argatul... a murit sărmanul mușcat de un lup turbat. HOGAȘ, DR. II 46. Și deodată-n urmă-le văzură că se ridică o pădure, neagră, deasă, mare, înfiorată... de un urlet flămînd de lupi. EMINESCU, N. 23. Ochii bancherului se înflăcărară; ai fi zis că e un lup flămînd ce vede o pradă. BOLINTINEANU, O. 393. ◊ (În proverbe și zicători) Pe ciobanul fără cîine Lupii-l lasă fără pîine (= cel care nu-și ia măsuri de prevedere păgubește). Lup îmbrăcat în piele de oaie (sau lup în pielea oii), se spune despre un om șiret, rău, care se preface că e bun și cu vorbe mieroase caută să-și ajungă scopul. Lupul mănîncă și din oile numărate v. numărat. Lupul, cu slugi rămîne flămînd (= cine nu se servește singur rămîne păgubit). Ori îi urla ca lupul, ori îi cînta ca cucul (= tot una este). A intrat lupu-n coșar (= păzește-te de hoț). Vorbești de lup și lupul la ușă, se spune atunci cînd, pomenind numele cuiva, acesta tocmai sosește. A da oile în paza lupului (= a lăsa pe cineva la discreția unui dușman al lui). Lupul își schimbă părul, dar năravul ba (= deprinderile rele și învechite nu se schimbă ușor). ◊ Loc. adv. De cînd cu lupii albi v. alb. ◊ Expr. A trăi ca lupul în pădure = a trăi la largul său. A avea urechi de lup = a auzi bine. A închide lupul în stînă = a avea dușmani în casă. A înghiți (sau a mînca) ca (sau cît) lupul = a înghiți sau a mînca mult și cu lăcomie. A se duce (ca) pe gura lupului v. gură (I 1). A se arunca în gura lupului = a se expune primejdiilor. A scoate (sau a trage) ca din gura lupului = a scăpa, a salva un lucru aproape pierdut. Foame de lup = foame mare. Gură de lup v. gură. ♦ Fig. Om hrăpăreț și crud. Și lupii s-or frînge amarnic de rău De-or vrea să se-atingă de leagănul tău. FRUNZĂ, S. 11. 2. Compuse: lupul-bălții = știucă; lup-de-mare = numele unei specii de focă; fig. marinar experimentat. Femeia... vorbește cu pasiune, ca orice lup-de-mare, despre chestii navale, vapoare, furtuni și naufragii. BART, E. 225; lupul-vrăbiilor = pasăre cu spinare cenușie și cu aripile și coada negre; se hrănește cu păsări mici, șoareci și insecte (Lanius excubitor); lupul-albinelor = gîndăcel viu colorat a cărui larvă trăiește în stupii de albine, producînd pagube (Trichodes apiarius); (Bot.) barba-lupului v. barbă; gura-lupului v. gură; ochiul-lupului v. ochi; părul-lupului v. păr; spinarea-lupului v. spinare; talpa-lupului v. talpă. 3. Buștean susținut de o capră deasupra jilipului, folosit ca frînă pentru reducerea vitezei lemnelor. 4. Nume dat la diverse mașini folosite în filaturi pentru curățirea sau prelucrarea materialelor textile.

ÎNVÎRTEJI, învîrtejesc, vb. IV. Refl. 1. A se mișca în vîrtej, a se învîrti repede în cerc, a se învolbura. Departe, pe munți, tuna; o furtună neagră se învîrtejea la înălțimile Ceahlăului. CAMILAR, TEM. 198. Pe fereastra vagonului priveam cum fulgii sporesc, cum se învîrtejesc, cum cad apoi lin, cum țes pînză albă pe cîmpii, pînă la pădurile negre de sub pîcla zării. SADOVEANU, O. III 329. Albii fluturi ai lui decembrie și ianuarie se învîrtejau turbați. MACEDONSKI, O. III 32. Un nour de corbi fîlfîia pe deasupra croncăind, vulturi mari se învîrtejea în văzduh. RUSSO, S. 139. ♦ Tranz. A răscoli, a învolbura. Zăpada curgea... iar crivățul o spulbera, o-nvîrtejea, ne-o arunca-n ochi. SANDU-ALDEA, U. P. 59. 2. (Învechit) A se întoarce în grabă, în goană. Numaidecît se învîrteji îndată cu toate oștile. BĂLCESCU, O. II 48. Noi înapoi ne-nvîrtejim, Tînărului împărat să-i vestim. TEODORESCU, P. P. 164. ◊ Fig. Nu rămăsese altă nădejde decît o tăcută supunere; cei mai mulți dintre boieri se învîrtejiră p-această înțeleaptă cale. ODOBESCU, S. A. 125. – Variantă: vîrteji (DELAVRANCEA, S. 52, RUSSO, S. 104) vb. IV.

ȚINUT¹, ținuturi, s. n. 1. (În trecut) Teritoriu mai întins asupra căruia se exercita autoritatea unui for administrativ unic și care constituia o unitate administrativă. V. district, județ, provincie. Sîntem de la Turturești, din ținutul Vasluiului. MIRONESCU, S. A. 32. De loc era de la Găiceni, din ținutul Teleorman. VLAHUȚĂ, O. AL. 98. Acest tîrg... pe urmă ajunsese a fi capitală de ținut, iar acum nici aceea nu este. NEGRUZZI, S. I 192. Gios, pe apa Prutului, În ținutul Hușului, La casele Lupului. ALECSANDRI, P. P. 179. ◊ Ținut grăniceresc v. grăniceresc. 2. (Astăzi) Loc, regiune. Păduri negre de brazi, de fag, uneori și de stejar acoperă ca niște armii dese totul, făcînd ținutul de nestrăbătut. CĂLINESCU, I. C. 7. Îi vorbește de ținuturile în care a trăit el odinioară. SADOVEANU, E. 260. Porniseră să străbată țara din ținut în ținut, ca s-o cunoască prin văzul și prin auzul lor cu de-amănuntul. C. PETRESCU, R. DR. 35. Sîntem în ținutul pinului și moliftului. I. BOTEZ, ȘC. 222. 3. (Învechit) Țară. [Păsările numite «grive»] se află... multe prin ținuturi vecine noi, prin Polonia și Austria. ODOBESCU, S. III 28. ♦ Întindere, cuprins (al unei țări). Așa scrisoare nu se mai văzuse pînă atunci în tot ținutul acelui împărat. GORJAN, H. I 123. Am temeinică nădejde că patria noastră poate cu mult mai mult a să ferici, fiindu-i ținutul mai mare și pămîntul din fire bogat. GOLESCU, Î. 184.

SCHWARZWALD, v. Pădurea Neagră.

pădure sf [At: (a. 1560) GCR I, 4/40 / Pl: ~ri / E: ml padule cf palus, -udis] 1 Întindere mare de teren acoperită de arbori. 2 Ansamblu al arborilor care cresc într-o strânsă dependență pe această suprafață de teren. 3 Arbori care fac parte din acest ansamblu, împreună cu numeroase specii de plante, mușchi, ciuperci, ierburi, arbuști etc. și de animale care cresc aici Si: codru, (înv) pădurărie (4). 4 (Reg; îs) ~ neagră Pădure de brad. 5 (Mtp; îas) Ținut îndepărtat și pustiu. 6 (D. plante și animale; îoc „domestic”; îla) De (la) ~ Sălbatic. 7 (Îal) Care parcă a crescut în pădure (1). 8 (Îal; pex) Deprins cu pădurea (1). 9 (Îal; d. oameni) Fără maniere civilizate. 10 (Plu; îlav) La ~! La dreapta! 11 (Îe) (A fi) butuc de ~ sau parcă ar fi născut (sau crescut) în ~ Se spune despre un om a cărui comportare denotă lipsă de educație. 12 (Îe) Ciuhă, buhă, din ~ Se spune despre o femeie neîngrijită. 13 (Îe) A fura ca în (sau într-o) ~ sau a fura ca în ~a Vlăsiei A fura mult și cu îndrăzneală, fără nici o teamă Si: a fura ca în codru, a jefui, a prăda. 14 (Îe) A căra lemne în ~ A face un lucru de prisos. 15 (Fig; udp „de”) Cantitate mare sau mulțime nesfârșită de obiecte sau de ființe de același fel, aflate de obicei în poziție verticală. 16 (Fig; udp „de”) Întins și des. 18^[1] (Înv) Deal mare sau munte păduros.

MOROI², -OÁIE s. m. și f. 1. (În superstiții) Stafie, strigoi (PAMFILE, DUȘM. 127, H V 38, ȘEZ. XIII, 155. GRAIUL, I, 26, CHEST. V 178/58, ALR II 4 234/219) despre care se crede că ar proveni dintr-un copil mort nebotezat, ucis sau înmormîntat de viu (I. CR. IV, 149, PAMFILE, VĂZD. 147, ȘEZ, III, 238) sau dintr-un mort neputrezit (H VI 236) căruia nu i s-a făcut slujba religioasă (ib., ȘEZ. VIII, 15, ALRT II 292); duh rău care ar suge sîngele și laptele vitelor (MARIAN, NA. 68, ȘEZ. XVIII, 35, ARH. FOLK. III, 121) sau care ar speria copiii (ALR II 2 662/2) ; (regional) moromeț, mortăciune (II 2). Cf. ANON. CAR. Noaptea. . . toate stihiile năpădesc pe mine. . . strigoii, moroii, tricolicii. ALECSANDRI, T. 616. Era cît pe-aci să-l înțepe cu un ac, să nu se întîmple cumva să-l îngroape de viu, să se facă moroi. REBREANU, I. 57. Dacă ar fi ieșit hoți in acea vreme in fața unui asemenea călăreț,. . . numaidecit s-ar fi prăvălit într-o parte în rîpă, socotind că dă peste dînșii un moroi al pădurii. SADOVEANU, O. XIII, 310. După aceasta, înconjură din nou mormîntul tâmîindu-l din toate părțile anume, ca să scutească pe mort de strigoi, respective moroi. MARIAN, Î. 342. Zidindu-să în fundamentul casei umbra unui individ, acela negreșit într-un an va muri și să va face stafie sau muroniu. LIUBA-IANA, M. 93. Se bănuiește că umblă moroiul prin sat cînd e boleșniță mare. GRIGORIU-RIGO, M. P. I, 109. Nouă moroi, nouă moroaie. PAMFILE. S. T. 138. Ielele, stahiile, moroii. . . și alte duhuri necurate. PĂCALĂ, M. R. 164. Voi, strigoaie, Voi, moroaie. TEODORESCU, P. P. 377. Moroilor și strigoilor, Duceți-vă-n păduri negre. ȘEZ. XII, 190. În noaptea de Paști iesă un moroi și lumea zice că-i sufletul călugărului celuia rău. I. CR. III, 107, cf. IV, 233. Să luară nouo moroń Și nouo strîgoń, Pe cale, Pe cărare. ARH. FOLK. I, 197, cf. III, 49. Mi-o ieșit moroaie din vînt, Moroaie de pe pămînt, moroaie din 9 sate. CHEST. V 178/1. O murit și s-o făcut moron. ALR I 1 399/5. Parcă-i un moroi. ib. 1 399/512, cf. 1 399/532, 590, 805. Moroile acelea farmăcă. ALR II 4 229/95. 2. (Regional, în superstiții) Om despre care se crede că are puterea de a deochea copiii. Moroi. . . se numesc și țiganii și țigancele cari deoache copiii. PAMFILE, DUȘM. 129. De deochi de muroi. CHEST. V 178/17. 3. F i g. (Regional) Om înalt, gras, greoi (ALR I 1 399/558), roșu la față (MAT. DIALECT, I, 231); om tăcut, morocănos (1) sau gata oricînd să facă rău cuiva (ALR I 1 399/508, 522, 536, 1 573/361); om prefăcut (ALR I 1 558/361). ◊ (Ca epitet, precedînd termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”) Strașnic moroi di om îi â-aista. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. ◊ (Adjectival) Om moroi. ALR II 3 676/362. – Pl.: moroi, -oaie și (regional, f.) moroi. - Și: (regional) murói, -oáie s. m. și f. – Cf. slavonul мора. Pentru sensul 2, cf. b o r o i.

coroabă, coroabe, s.f. (reg.) 1. fruct al unui mărăcine; porumbă, porumbea. 2. plantă ierboasă, păroasă, cu flori mari, albastre-violacee; busuioc-de-pădure, iarbă-neagră. 3. busuioc sălbatic. 4. cartof.

FANTASTIC, -Ă, fantastici, -e, adj. 1. Creat, plăsmuit de imaginație, inexistent în realitate; ireal. Estetica lui Platon e o ipoteză fantastică, o fantazie ca oricare alta. GHEREA, ST. CR. II 19. Zorile roșii se varsă pe cer, Frumoasele visuri fantastice pier. COȘBUC, P. I 143. ◊ (Substantivat) A doua tendință, împotriva căreia sîntem, este... exagerarea fantasticului. GHEREA, ST. CR. I 105. 2. Minunat, neobișnuit, măreț; care pare o plăsmuire a imaginației. Prin rariștea neagră a pădurilor [luna] își trimese, pînă la mine, întăile luciri fantastice și mișcătoare ale razelor sale argintii. HOGAȘ, M. N. 169. Nici nu știi unde să te mai uiți. Din toate părțile te cheamă priveliști, care de care mai fantastice. VLAHUȚĂ, O. AL. I 135. Luna își aprinde farul tainic de lumină. O! tablou măreț, fantastic! ALECSANDRI, P. A. 115. ◊ (Adverbial) Afară fulgii dănțuiau fantastic și stratul de zăpadă din fereastră urca mereu. DAN, U. 257. 3. (Despre persoane) Ale cărui idei sau fapte sînt depărtate de realitate; original, fantezist (1). Mavrogheni se arătă un om cu totul original și fantastic. BĂLCESCU, O. I 86. ◊ (Substantivat, neobișnuit) Eu sînt de nicăiri și de pretutindeni, ca orice fantastic, care călătorește veșnic. HOGAȘ, H. 92. 4. (Cu valoare de superlativ) Foarte mare, extraordinar. Impresarii... i-au oferit onorarii fantastice. SAHIA, N. 66. ◊ (Adverbial, legat de un adjectiv prin prep. «de») Fantastic de scump.

PÎLPÎI, pers. 3 pîlpîie, vb. IV. Intranz. 1. (Despre flăcări) A crește și a descrește în cursul arderii, a se mișca, a tremura, producînd un pocnet ușor, caracteristic; (despre foc) a arde cu o flacără tremurătoare. Focul pîlpîia în poiană și împrejur pădurea era neagră ca păcura. SADOVEANU, O. I 127. Cu perdelele lăsate Șed la masa mea de brad, Focul pîlpîie în sobă, Iară eu pe gînduri cad. EMINESCU, O. I 105. (Tranz.) Pornim prin galeria nesfîrșită. Felinarele își pîlpîie flacăra pe pereți. BOGZA, Ț. 66. Baba rămase cu ochii ațintiți asupra gazorniței care-și pîlpîia sîmburele de lumină de pe prichiciul hornului. SADOVEANU, B. 50. ◊ (Subiectul este o sursă de lumină) Lumînările pîlpîiau pe sfîrșite. CAMILAR, N. I 213. Stele multe pîlpîiau viu deasupra, pe cerul întunecos. SADOVEANU, O. VII 186. Mii și mii de lumini, geometric înșirate, pîlpîie între cer și pămînt. BART, S. M. 39. ◊ Fig. Arar tristețea-mi scade pîlpîind. LESNEA, C. D. 134. 2. (Despre păsări) A mișca ușor din aripi, producînd un zgomot ușor, caracteristic; a fîlfîi. Printre ramurile răchiții bătrîne pîlpîi o turturică vînătă, apoi se zvîrli în zboru-i iute, zvîcnit, peste fînețe tăcute. SADOVEANU, O. III 389. – Prez. ind. și: (rar) pîlpîiește (ALECSANDRI, O. 172).

PÎLPÎIT s. n. 1. Faptul de a pîlpîi; pîlpîire. Mi se pare că, de pe dreapta, străbate din desimea neagră a pădurilor, pînă la mine, pîlpîitul depărtat și roșietic al unei flăcări înghițite, în răstimpuri, de întunericul des al nopții. HOGAȘ, M. N. 65. 2. Mișcare zgomotoasă făcută de aripile păsărilor; fîlfîit. Cînd se trezi dimineața, auzi un pîlpîit de aripi apoi cîntecul lung al unui cocoș. PREDA, Î. 58.

URAGAN, uragane, s. n. Vînt puternic cu acțiuni distrugătoare, uneori însoțit de ploi torențiale. Apoi fugarii, scăpați la mal, începură să alerge mînați de uragan spre pînza neagră de pădure, care se zărea la o fugă de cal și părea totuna cu nourii. SADOVEANU, O. III 75. Prin armonie imitativă poetul ne face să auzim chiar urletul sinistru al uraganului. GHEREA, ST. CR. III 299. ◊ Fig. O liniște nesfîrșită plutea pe fînațuri. Parcă niciodată nu sunase în preajmă sălbaticul uragan al războiului. SADOVEANU, O. VII 25. Împărați și regi s-adună Să dea piept cu uraganul ridicat de semilună. EMINESCU, O. I 146. Strîmbă-Lemne, uragan de vijelie, Intră-n lunci, păduri și codri, ducînd viscol, ducînd larmă. ALECSANDRI, P. A. 152.

bunceag sn [At: CIHAC II, 486 / V: ~ac, bugeac, bugeag / Pl: ~uri / E: nct] 1 (Bot; reg) Pedicuță (Lycopodium clavatum). 2 (Bot; csc) Mușchi (Yanthoria pariesina). 3 Buleacăr. 4 (Îf buceag) Pământ negru din pădure. 4 (Bot; îf ~ ngeac) Ața apei (Muiucu undulatum).

găină sf [At: TETRAEV. (1574), 241 / V: (reg) ghi~ / P: gă-i~ / Pl: ~ni / E: lat gallina] 1 Specie de pasăre domestică, crescută pentru carne și ouă (Gallus domestica). 2 Pasăre care face parte din specia găinilor (1). 3 (Îrc) Femelă a cocoșului. 4 (Îe) A se culca (o dată) cu ~nile A se culca foarte devreme. 5 (Îe) A trăi ca ~na la moară A trăi în belșug. 6 (Îe) A-i cânta ~na în casă A fi sub papucul femeii. 7 (Îe) A fi ca ~na cu ou A nu-și găsi locul. 8 (Îe) A sta (sau a umbla) ca o ~ plouată A fi trist, descurajat, abătut. 9 (Îe) A mânca numai picioare de ~ A fi mincinos și flencar. 10 (Îe) A avea orbul ~nii A nu vedea bine. 11 (Îcs) De-a ~a furată Nume al unui joc de copii. 12 (Îs) ~ arăpoaică sau hărăpească Găină (1) cu fulgi negri, cu picioarele și pielea tuciurie. 13 (Îs) ~ boboșă Găină (1) cu pene multe și mari pe picioare și cu moț. 14 (Îs) ~ conciată (sau moțată) Găină (1) cu moț. 15 (Îs) ~ ciorecată Găină cu pene pe picioare și fără moț. 16 (Îs; med) ~ turcească Specie de găină (1). 17 (Îs, ned) ~ cucuiată Specie de găină (1). 18 (Îs; ned) ~ bolbojată Specie de găină (1). 19 (Îc) ~-sălbatică (sau -de-munte, sau -de-pădure, sau -neagră) Femela cocoșului de munte Si: bibilică. 20 (Îc) ~-de-apă Lișiță. 21 (Ent; îc) ~na-lui-Dumnezeu Buburuză. 22 (Arg) Pălărie. 23 (Ast; pop) Cloșca-cu-Pui.

fluierător, ~oare [At: MINEIUL (1776), 34 / S și: (înv) flue~ / P: flu-ie~ / Pl: ~i, ~oare / E: fluiera + -ător] 1 a Care fluieră. 2 sm Fluierar (1). 3 sf Fluier (3). 4 sm (Om) Purcăraș. 5 sf Plantă erbacee din familia dioscoreaceelor, cu flori galbene-verzui și cu fructe bace roșii Si: (reg) brâie, lemn-nelemn, napi-porcești-de-pădure, napii-porcului-de-pădure, viță-neagră (Tamus communis). 6 sn (Reg) Instrument muzical nedefinit mai de aproape Cf nai, fluierar (11-12).

gotcă sf [At: CREANGĂ, P. 189 / Pl: ~tci / E: ucr готка] 1 (Orn) Găină-sălbatică. 2 (Îe) A se face (sau a se înroși) ca ( sau cum e) ~ca sau roș-~ A se face foarte roșu. 3 (Orn; îc) ~-de-pădure (sau neagră ori pestriță) Cocoș sălbatic (Tetrao urogallus). 4 (Orn; îc) ~-roșie Găinușă. 5 (Fig) Nume de ocară dat unor oameni. 6 (Orn) Bibilică (Numida meleagris). 7 (Reg) Clin de ceară care atârnă în stupi. 8 (Reg) Chiciură. 9 (Reg; prin confuzie cu a se duce pe copcă; îe) A se duce pe ~ A se pierde pentru totdeauna. corectat(ă)

mură¹ [At: BIBLIA (1688), 702¹/43 / V: (reg) ~re (Pl și: ~ri) / Pl: ~re / E: ml morum] 1 sf (Bot; îrg) Dudă. 2 sf (Bot; șîc ~re-negrii, ~-neagră, ~-de-pădure, ~-de-rug, ~re-ursești, ~re-românești) Fruct comestibil, negru și lucios al murului². 3 sf (Îas) Fruct al rugului. 4 sf (Îls) ~ în gură Lucru de-a gata, obținut fără osteneală. 5 sf (Reg; îe) A lua cuiva ~ra din gură A-i lua cuiva un lucru de a cărui stăpânire se credea sigur. 6 a (Reg) De culoare neagră, ca mura¹ (2). 7 sf (Trs) Afină. 8 sfp (Reg; îc) ~re-roșii (sau ~de-casă) Zmeură cultivată. 9 sfp (Trs) Frecăței.

tătăneasă sf [At: HEM, 2180 / V: (reg) ~tân-, ~ten~, ~tin~, teten~, titin~, tut~ / Pl: ~ese / E: tatin + -easă] 1 Plantă erbacee cu tulpina ramificată, acoperită cu peri aspri, cu flori roșii-purpurii, mai rar albe, dispuse în raceme Si: (reg) barba-tatei, boracioc, gavăț, iarbă-băloasă, iarba-lui-Tatin, iarba-tatălui, iarba-neagră, ploșnițoasă, rădăcină-neagră, tainic (19), tat (2), tatană, tatin (1), tăltinoacă, tătănească (1), tătăneață (1), tătinoaie, zlac (Symphytum officinale). 2 (Bot; reg; îc) ~-de-munte sau ~-de-pădure Brustur-negru (Symphytum cordatum). 3 (Reg; îf titineasă) Mâncare pentru păsări de curte, făcută din plante fierte și amestecate cu mălai Si: (reg) tătăneață (2).

bunceag s.n. (reg.) 1 Îngrămădire de trunchiuri căzute, crengi uscate, spini și iarbă. 2 Pămînt negru din pădure. 3 (bot.) Mușchi (Yanthoria pariesina). ♦ Covor verde și moale de mușchi. 4 (bot.) Pedicuță (Lycopodium clavatum). • pl. -uri. și bunceac, bungeac s.n. /cf. magh. boncsok „pedicuță”, rus., ucr. бунчук, pol. bunczuk, srb. bučak.

FLUIERĂTOR I. adj. verb. FLUIERA Care fluieră. II. sm. 🐦 – FLUIERAR 2 ¶ 6. III. FLUIERĂTOARE sf. 🌿 Plantă ierboasă ce crește prin păduri și tufișuri umbroase, și ale cărei fructe sînt niște boabe roșii; numită și „napi-porcești-de-pădure”, „viță-neagră”, etc. (Tamus comunis) (🖼 2160).

NEGRAICĂ s. f. (Regional) Numele unei specii de ciocănitoare; (regional) chirioară, foică, ghionoaie, ghihoroane, sușcă, țipătoare, ciocănitoare-de-munte, ciocănitoare-neagră, ghionoaie-neagră, ghioroi-negru, horoi-de-brad, împăratul-pădurii, vîrdare-neagră (Dryocopus martius) (Svinița-Orșova). cf. băcescu, păs. 115. – pl.:? – Neagră (v. negru) + suf. -aică.

FLUIERĂTOARE s. I. șuierătoare. (Scoate sunete dintr-o ~.) II. (BOT.; Tamus communis) (reg.) napi-porcești-de-pădure (pl.), viță-neagră.

RAR² ~ă (~i, ~e) 1) (despre elemente omogene) Care se află la intervale mai mari sau care sunt mai puțin numeroase decât în mod obisnuit. Pădure rară. ◊ Rară-neagră varietate de viță de vie, având struguri cu boabe mari negre, distanțate una de alta. 2) Care este mai puțin dens, mai puțin compact. 3) Care este puțin răspândit, puțin frecvent. Frumusețe rară. 4) rar Care este de mare valoare; prețios; scump. Piatră rară. Exemplar rar. /<lat. rarus

PÁNDA (< engl., fr.; cuv. nepalez) s. m. invar. Numele a două specii de mamifere asiatice. ◊ P. mic, numit și p. roșu (Ailurus fulgens), de c. 50 cm lungime, cu o greutate de 3-4 kg; are blana roșcată-cafenie și coada stufoasă, cu inele late de culoare în alternanță cu inele subțiri de culoare mai deschisă; se hrănește cu bambus, fructe și insecte. Trăiește în provinciile chineze Yunnan și Sichuan, în Bhutan, Nepal și pen. Indochina (Uniunea Myanmar). ◊ P. mare (Ailuropus melanoleucus), supranumit și ursulețul p., de c. 1,5 m lungime, greutate până la 100 kg, cu corpul și capul albe, cu pete mari, negre în jurul ochilor și pe umeri, membrele și urechile negre. Trăiește în pădurile de bambus din centrul Chinei, la alt. de 1.200-3.500 m, hrănindu-se preponderent cu lăstari de bambus. Numărul lor a scăzut foarte mult, în special din cauza restrângerii habitatelor favorabile (în prezent mai există c. 1.000 de p. mare), fiind animale protejate. Se fac eforturi pentru reproducerea lor în captivitate și pentru redresarea efectivelor în mediul lor natural. Silueta stilizată a marelui p. a fost adoptată ca simbol de Fondul Mondial pentru Natură (W.W.F.).

SÎNGER, sîngeri, s. m. Arbust cu ramuri drepte, roșii pe partea luminată, cu frunze ovale, vara verzi și toamna roșii, cu flori albe și fructe negre; crește prin păduri, crînguri și lunci (Cornus sanguinea). Tocmai cînd el se aștepta la o mîngîiere din partea ei, ea zvîcni și-l arse peste ochi c-o vărguță de sînger. SADOVEANU, O. VIII 230. Ia din mîna unui sătean tînăr un buchet de rosmarin, maci și sînger. CAMIL PETRESCU, O. II 437. Foaiă verde de sînger, Pe la cotul lui Crucer, Cine cîntă, cine plînge Tot cu lacrăme de sînge? TEODORESCU, P. P. 555.

FLUIERĂTOARE s. I. șuierătoare. (Scoate sunete dintr-o ~.) II. (BOT.; Tamus communis) (reg.) napi-porcești-de-pădure (pl.), viță-neagră.

curpen sm [At: DOSOFTEI, PS. 271 / V: ~păn, ~ă sf ~pină sf (Pl: ~e, ~i) ~e, ~pin / Pl: ~i / E: ns cf alb kurpen] 1 Mlădiță lungă a viței de vie sau a altei plante agățătoare, care se încolăcește sau se agață de alte plante, de araci etc. 2 Tulpină a unor plante târâtoare (cum este dovleacul). 3 (Pex) Ramură tânără și flexibilă. 4 (Îe) A se urca în ~i A se urca cu dificultate, cu schimbări multe de direcție, așa cum face curpenul de viță. 5 (Mol) Sfeșnic cu 12 brațe unde se pun lumânările înaintea catapetesmei. 6 (Mun) Numărul nouă în jocul de copii „pietricelele”. 7 (Bot; îc) ~-de-pădure (sau alb, negru) Arbust cu tulpina subțire, agățătoare și ramificată, cu frunze compuse, cu flori mari, violete sau albe, în panicule Si: curpeniță (2) (Clematis vitalba). 8 (Bot; îc) ~-de-munte Plantă din familia ranunculacee Si: curpeniță (1) (Clematis alpina). 9 (Bot; Trs; șîc ~-scurt) Clocoței (Clematis integrifolia). 10 (Bot; îc) ~-de-pădure Luminoasă (Clematis recta). 11 (Bot; îc) ~-alb Caprifoi (Lonicera caprifolium). 12 (Bot; îc) ~-alb, ~-de-munte Caprifoi (Lonicera xylosteum). 13 (Bot; îc) ~-tătăresc Plantă din familia caprifoliacee (Lonicera tartarica). 14 (Bot; îc) ~ină-de-pădure Lăcrămioare (Convallaria majalis). 15 (Bot; șîs ~-alb sau negru) Viță sălbatică (Vitis sylvestris). 16 (Bot; îc) ~-alb Muștar (Sinapis alba). 17 (Reg; îf ~ă) Varietate de oi provenite din încrucișarea țurcanei cu țigaia.

MURĂ¹ s. f. I. (Bot.) 1. (Învechit și regional) Dudă. Și au arătat sînge de struguri și de mure (d u d e B 1938), ca să-i tocmească pre ei la râzboiu. BIBLIA (1688), 702¹/43. Mure de dud. ALR I 866/922, cf. ALRM SN I h 150. 2. Numele a două fructe comestibile de pădure: a) (și în sintagmele mure negrii, PANȚU, PL., mură neagră, mură de pădure, mură de rug, mure ursești, ALR I 866/900, mure rumânești, ib.) fructul murului² (2); b) fructul rugului. Cf. ANON. CAR., COTEANU, PL. 23, ALEXANDRESCU, O. I, 228. Ea culege fragi și mure, De sub brazi, de prin tufari. ALECSANDRI, POEZII, 257, cf. COȘBUC, P. I, 262. Pe sub poale de pădure Merg copilele la mure. ALECSANDRI, P. P. 365, cf. 53. Dragă mi-i crîșma-n pădure, Că beau vin și mînc la mure. JARNIK-BÎRSEANU, D. 389. Frunză verde, mură neagră. DOINE, 10, cf. 41. Mure coapte-n postu mare, Gheață rece-n miez de vară Și caș dulce-n miez de iarnă. ȘEZ. I, 13. Frumos e badea la gură, Ca și roua de pe murî. HODOȘ, P. P. 62, cf. PĂSCULESCU, L. P. 197, 205, 206, GR. S. VII, 165. Rugul care face mure. GREGORIAN, CL. 60. Muri di păduri. ALR I 866/536. Mure negre. ib. 866/131. Mură de rug. ib. 866/18. [Rachiu] din mure. ALR II 6 347/848. Mura, de sine, în gura omului nu se bagă (= omul trebuie să muncească). ZANNE, P. IX, 493, cf. I, 223, IV, 2. Pe-o potecă șovăită Merge mierla-nsovonită. Suflet n-are, sînge are (Mura). GOROVEI, C. 235. Lung e, funie nu e. Gheare are, pisică nu e. Mărgele are, salbă nu Ce e ? (Rugul cu mure). ȘEZ. XVI, 147. ◊ (Ca termen de comparație, pentru culoarea neagră, în special pentru culoarea ochilor) [Sprîncenele] încoronau ochii ei negri ca mura. NEGRUZZI, S. I, 44. Are ochii mari și negri ca murele. FILIMON, O. I, 117. Ochi ca două mure. ALECSANDRI, P. I, 16. Ochii mari, negri ca murele. CREANGĂ, A. 85, cf. ISPIRESCU, L. 78. Negru ca murea sau mura . . . sau albastru întunecat ca murea. MARIAN, CH. 51, cf. id. O. I, 300. Ochii ca de mură. MACEDONSKI, O. I, 213. Parcă era mai albă în îmbrăcămintea-i de catifea ca mura. SADOVEANU, O. V, 553. Ochii lor mă privesc ca murile coapte din tufiș. BENIUC, V. 22. Cu ochi negri ca mura. POP., ap. GCR II, 295. Ochișorii lui, Mura cîmpului. ALECSANDRI, P. P. 3, cf. TEODORESCU, P. P. 309. Pentru ochi ca murele, Ocolesc pădurile. JARNIK-BÎRSEANU, D. 18. Ochii i-s ca două mure, Care-s mai coapte-n pădure. BÎRLEA, C. P. 26. Negru ca mura. ALR II 3 399/95. Are ochi de mură, Cari inima-ți fură. ZANNE, P. II, 361. ◊ E x p r. Mură în gură = lucru de-a gata, (obținut) fără osteneală. A aștepta să-i pice mură în gură. BARONZI, L. 47. Nu mai atîrnați să vă dea toate mură-n gură stăpînirea și dregătorii ei. JIPESCU, O. 83. Ar fi poftit dumnealui ca tot Ercule să meargă să i le dea în mînă, cum am zice mură în gură. ISPIRESCU, U. 70. Vrea mură-n gură (de-a gata). PAMFILE, J. II, 155. Stâpînul. . . era un perghe-vară, care aștepta sâ-i dăie șineva mură în gură. POP., ap. GCR II, 262, cf. ALR I 866/540. (Regional) A lua cuiva mura din gură = a-i lua cuiva un lucru de a cărui stăpînire se credea sigur. Cf. ZANNE, P. I, 223. ♦ (Adjectival; regional) De culoare neagră (ca mura¹ I 2). Ah, ochilor muri, Vii și plini de nuri La căutături. CONACHI, P. 74, cf. 82. Cucuie cu pană mură, Ce-am grăit gură la gură Să nu cînți pe tișitură. ȘEZ. XXI, 51. La puicuța-n bătătură, Să crească o floare mură. PAMFILE, C. Ț. 167. Bubî cafinii, Bubî murî. GR. S. VI, 252. Hultur mur, Hultur sur. ib. 279. 3. (Prin Transilv.) Afină, LB, cf. BARCIANU. 4. (Regional; la pl.; în sintagma) Mure roșii (sau de casă) = zmeură (cultivată). Cf. ALR I 867/339, ALR II 6 257/36. II. (Prin Transilv.; la pl.) Frecăței. Cf. CHEST. VIII 32/22, com. din URCA-CÎMPIA TURZII. – Pl.: mure. – Și: (regional) mure (pl. și muri) s. f. – Lat. morum sau mur² + suf. -ă.

stirigoaică, stirigoaice, s.f. (reg.) plantă erbacee din familia liliaceelor, cu flori de culoare purpurie-închisă, care crește prin fânețe și prin păduri; iarbă-șerpească, spânz-negru.

VARI s. m. cel mai mare dintre lemurieni, cu blană deasă, negru cu alb, în pădurile din nord-estul Madagascarului. (< fr. vari)

ARSURĂ, arsuri, s. f. 1. Faptul de a arde; fig. faptul de a produce o senzație dureroasă, usturătoare. 2. Rană produsă de foc, de căldură etc. ♦ Parte a unui obiect atinsă sau stricată de acțiunea focului sau a unei substanțe corosive; stricăciune produsă pe un obiect de acțiunea focului sau a unei substanțe corosive. 3. Senzație usturătoare pricinuită de o boală, de sete etc. 4. Loc unde a ars o pădure. 5. Strat de oxid negru de fier, produs în timpul laminării la cald, al forjării sau al tratamentului termic al unui oțel. ♦ Solzi de oxid de fier, detașați la laminarea sau forjarea oțelului. – Lat. arsura.

OUSMANE, Sembène (1923-2007), cineast și scriitor senegalez de limbă franceză. Romane autobiografice, abil construite, având ca temă contradicțiile din societatea africană modernă („Docherul negru”, „Mandatul”, „Fărâme din pădurea lui Dumnezeu”, „Ultimul imperiu”). Regizor de film: „Xala”, „Ceddo” ș.a.

BRĂDET, brădeturi, s. n. Pădure de brazi. La dreapta și la stînga, văi adînci, din care se ridicau aproape zidurile munților și brădeturile negre. SADOVEANU, O. V 444. Pădurea și-a ciștigat încet-încet tăcerea și, cînd mișcările s-au împuținai cu totul, s-a auzit fiorul vîntului în vîrful brădetului. SADOVEANU, F. J. 742. Iat-o! Plină despre munte lese luna din brădet Și se-nalță-ncet-încet, Gînditoare ca o frunte De poet. COȘBUC, P. 1 48.

BUDĂI, budăie, s. n. (Mold., Bucov., Transilv.) 1. Vas de lemn făcut din doage, mai strîmt la gură decît la bază, în care se păstrează laptele, se duc bucatele la cîmp, se țin băuturi etc. Baciul cel bătrîn... mîntui de turnat jîntița prin zăgîrne... le atîrnă pe toate de cîte un cui de lemn, ca să se scurgă fiecare în cîte un budăi deosebit. HOGAȘ, M. N. 191. ♦ Putinei pentru bătut untul. 2. Trunchi scobit, întrebuințat în loc de ghizduri la fîntînă; p. ext. fîntînă puțin adîncă. Șapte budăie negre, scorburi de la pădurea arsă de stejar, deschise într-o parte, erau cufundate numai de doi coți deasupra izvoarelor. SADOVEANU, N. P. 167. – Variante: budîi (SBIERA, P. 308), budui (ALECSANDRI, P. P. 310) s. n.

SOC, soci, s. m. Mic arbust cu lujeri, avînd o măduvă abundentă, flori albe dispuse în corimbe ramificate și fructe în formă de boabe negre strălucitoare; crește prin păduri și tufișuri; din flori se prepară un ceai medicinal, iar fructele, scoarța și rădăcinile se întrebuințează în cromatica populară (Sambucus nigra). N-am învățat știința ierburilor, dar, pe cît mă taie capul, socul n-a dat niciodată trandafiri. DELAVRANCEA, A. 93. Mai bine du-te de bea ceai de soc. ALECSANDRI, T. I 60. Cînd m-or îngropa Și m-or astupa, Să-mi puie la cap Ce mi-a fost mai drag, Căvălaș de soc, Mult zice cu foc. TEODORESCU, P. P. 436.

negraică sf [At: BĂCESCU, PĂS. 115 / Pl: ? / E: neagră + -aică] (Orn; reg) Specie de ciocănitoare nedefinită mai îndeaproape Si: (reg) chirioară, ciocănitoare-de-munte, ciocănitoare-neagră, foică, ghihoroane, ghionoaie, ghionoaie-neagră, ghioroi-negru, horoi-de-brad, împăratul-pădurii, șușcă, țipătoare, vârdare-neagră (Dryocopus martius).

mierlă sf [At: ST. LEX. 169^v2/18 / V: (îrg) miar~, (reg) mir~, zm~ / Pl: ~le / E: ml merula] 1 (Șîc ~-neagră) Pasăre cântătoare de pădure, cu ciocul galben și cu penele negre sau negre-cafenii (Turdus merula). 2 (Îc) ~la-lui-Madarasz (sau ~-orientală, balcanică) Pasăre cu pene negre pe corp și albe pe gât (Turdus merula aterrimus). 3 (Îc) ~-sură (sau ~-gulerată, ~-alpină, ~-brădie, ~-de-brădet, ~-de-munte, ~-de-pădure, ~-grivă) Pasăre migratoare cu penele cenușii, cu un guler de pene albe (Turdus torquatus). 4 (Om; îc) ~-gulerată Privighetoare (Luscinia). 5 (Om; îc) ~-de-munte-cenușie Sturz (Turdus). 6 (Îc) ~ de-piatră Pasăre cu pene roșcate pe piept și pe pântece și cafenii pe aripi (Monticola saxatilis). 7 (îc) ~-de-pârâu-comună Pasăre cu pene ruginii pe piept care iernează de-a lungul pâraielor de munte, hrănindu-se cu insecte acvatice și cu peștișori (Cinclus cinclus aquaticus). 8 (îc) ~-de-pârâu-nordică Pasăre cu coada scurtă, retezată drept, cu pene albe pe piept și cafenii pe restul corpului Si: pescăruș-de-munte, pescărel-negru, rătășcuță (Cinclus cinclus). 9 (Îc) ~-de-pârâu-sudică Pasăre cu pene cenușii pe spate și roșii-ruginiu pe piept (Cinclus cinclus meridionalis). 10 (Orn; îc) ~galbenă Grangur (Oriolus oriolus). 11 (Iht; îvr) Lin (Tinca tinca).

pescărel sm [At: MARIAN, O. I, 51 / V: (reg) pascarăl, păs~, pischir~ / Pl: ~ei / E: pescar + -el] 1-6 (Șhp) Pescăraș (1-6). 7 (Orn; reg; șîc ~-albastru, ~-auriu, ~-verde, ~-vânăt) Pescar (10) (Alcedo althis). 8 (Orn; reg; șîc ~-negru, ~-de-gheață, ~-de-pădure, ~-de-pârâu, ~-de-apă, ~-de-munte, reg, păs~-de-păreie) Pescar (9) (Cinclus cinclus). 9 (Orn; reg) Cufundar (Gavia immer). 10 (Orn; reg) Codobatură (Motacilla alba).

MIÉRLĂ s. f. 1. (Și în sintagma mierlă neagră) Pasăre cîntătoare de pădure, cu ciocul galben și cu penele negre sau negre-cafenii (Turdus merula). Cf. ST. LEX. 169^v2/18. Ostropielul de grăunțe de ghenuperi, care să mănîncă cu găinuși de pădure, cu sturzi, mierle și alte păsăruici (a. 1749). GCR II, 44/30. Organismul mierlei, graurului este cum să poată imita mai multe sonuri. HELIADE, O. II, 371. Într-o băltiță. . . merlele, cintițile și gangurii se scaldă. NEGRUZZI, S. I, 96. Sub crengile umbroase mierla sare șuierînd. ALECSANDRI, POEZII, 47. Cucul cîntă, mierle, presuri – Cine știe să le-asculte? EMINESCU, O. I, 121. Era pădurea singură. . . doar într-o tufă fluiera de departe o mierlă, CARAGIALE, O. VI, 280. Șuieră mierle-n tufiș și cîntă din grîu pitpalacul. COȘBUC, P. II, 62. Dintr-un tufiș în grădină fluiera o mierlă. AGÎRBICEANU, A. 263. Sus între crengi, o mierlă. . . își fluieră neastîmpărul. C. PETRESCU, S. 141. Soarele se lăsa spre munți; mierle, ici-colo, ca flaute nevăzute, cîntau în tăcere. SADOVEANU, O. I, 258. Cînd graurul, cînd mierla, cînd cucul, cînd prigorul Și zvonul ciocîrliei își luau din fluier zborul. ARGHEZI, S. P. 93. Unde-aud cucul cîntînd Și mierlele șuierînd, Nu mă știu om pe pămînt. ALECSANDRI, P. P. 274, cf. 298. Pe-o clenguță din dumbravă zace mierla râu beteagă. JARNIK-BÎRSEANU, D. 10. De-aici pînă la Brașeu, Nime nu-i străin ca eu, Numai mirla din pădure. id. ib. 206. Puișor de mierlă neagră Cîntă-n codru să s-aleagă, Să s-aleagă la voinici Care-o mai varat pe-aici. ȘEZ. I, 173. Bat-o legea merlă neagră, Mergi în codru de te bagă. ib. III, 159. Scoase fluierul și-ncepu a trage un cîntec, de mierlele stau pe cloambele fagului ca mute și-l ascultau, RETEGANUL, P. I, 17. Tu, puiuț de mierlă neagră, Ce-ai mîncat frunza din creangă. BÎRLEA, C. P. 168. Pe o vale cotită Vine mierla-nsovonită (Ceața). GOROVEI, C. 70, cf. PĂSCULESCU, L. P. 77. P-o vîlcea cotită, Vine mierla-mbrobodită (Melcul). PĂSCULESCU, L. P. 89. ◊ F i g. Degetul său cel mic. . . pipăia mierlele pe clape. ARGHEZI, VERS. 34. * Mierla lui Madarasz (sau mierlă orientală, balcanică) = pasăre cu pene negre pe corp și albe pe gît (Turdus merula aterrimus). Cf. DOMBROWSKI, P. 368. Mierlă sură (sau gulerată alpină, brădie, de brădet, de munte, de pădure, grivă) = pasăre migratoare cu penele de culoare cenușie, cu un guler de pene albe în jurul gîtului (Turdus torquatus). Cf. MARIAN, O. I, 293, PĂCALĂ, M. R. 30, DOMBROWSKI, P. 361, BĂCESCU, PĂS. 112. Mierlă gulerată = a) mierlă sură;privighetoare (Luscinia). ALR I 1031/18. Mierlă de munte cenușie = sturz ( Turdus). Cf. BARCIANU. ◊ C o m p u s e: mierlă-de-piatră = pasăre cu pene roșcate pe piept și pe pîntece și cafenii pe aripi (Monticola saxatilis). Cf. SIMIONESCU, F. R. 155, DOMBROWSKI, P. 369, BĂCESCU, PĂS. 112. Mierlă-de-pîrîu-comună = pasăre cu pene ruginii pe piept care iernează de-a lungul pîraielor de munte, hrănindu-se cu insecte acvatice și cu peștișori ( Cinclus cinclus aquaticus). Cf. DOMBROWSKI, P. 419. Mierlă-de-pîrîu-nordică = pasăre cu coada scurtă, retezată drept, cu pene albe pe piept și cafenii pe restul corpului; rătășcuță, pescăruș-de-munte, pescărel-negru (Cinclus cinclus). id. ib. 417. Mierlă-de-pîrîu-sudică = pasăre cu pene cenușii pe spate și roșii-ruginii pe piept (Cinclus cinclus meridionalii). id. ib. 421. Mierlă-galbenă = grangur (Oriolus oriolus). Cf. BARCIANU, V., LM, BĂCESCU, PĂS. 112. 2. (Iht.; învechit, rar) Lin (Tinca tinca).Cf. POLIZU, BARCIANU, V., ALEXI, W. - Pl.: mierle. – Și: (învechit și regional) miárlă (POLIZU, MARIAN, O. I, 282, BĂCESCU, PĂS. 112, ALR I 1029/740, 744,885), (regional) mírlă, zmiérlă (BĂCESCU, PĂS.112,178, ALR I1 029/295) s. f. – Lat. merula.

BURETE sm. 1 🐙 Animal zoofit alcătuit dintr’un fel de sac lipit la bază de stîncile din mare; acest sac are o deschizătură la partea superioară și un mare număr de găuri pe toată întinderea pereților lui; corpul lui e format dintr’un schelet compus din țesătura mai multor firicele elastice; trăește în colonii și se pescuește cu deosebire în marea Mediterană, pe țărmurile Greciei, Siriei și Tunisiei (🖼 655) ¶ 2 Scheletul elastic al acestui animal (sau mai bine al unei colonii din aceste animale), curățat de materiile organice și lăsat cîtva timp într’o soluțiune de acid sulfuric amestecat cu multă apă, e întrebuințat pentru spălat corpul, pentru șters tabla, etc.; Fig. a stoarce ca pe-un ~; bea sau suge ca un ~, e un mare bețiv ¶ 3 pr. ext. Burete artificial, de cauciuc, întrebuințat la toaletă ¶ 4 🌿 Nume generic dat unor plante dintr’o clasă specială de criptogame care trăesc în locurile gunoioase, grase și umede, sau ca paraziți, pe arbori sau pe alte plante; unele din ele sînt bune de mîncare (ciuperca, mănătarca, etc,), iar altele sînt foarte otrăvitoare: muierea ... fripse niște bureți ce aflase prin pădure (RET.); proverb: doar n’am mîncat bureți! (ZNN.), n’am înnebunit; a tăia dracului bureți (ZNN.), a sta fără nici o treabă, a sta cu gura căscată. – Dintre speciile cunoscute la noi în țară, cităm următoarele; ~ -ACRU (sau ~-ALB, ~ -GALBEN, ~ -IUTE, ~ -LĂPTOS, ~ -PIPERAT, ~ -USTUROS) = IUȚARI; -~ BĂLOS¹, ciupercă comestibilă albă, cu miros și gust plăcut; crește pe pămînt în pădurile de fag și de brad (Hygrophorus eburneus) (🖼 656); – ~ BĂLOS² – BĂLOȘEL; – BUREȚI-CĂLUGĂREȘTI, ciuperci foarte mari, comestibile, cu pălăria brună-cenușie, cu carnea albă; cresc toamna pe rădăcinile și trunchiul stejarilor bătrîni; o singură ciupercă cîntărește uneori pînă la 15 kgr. (Polyporus frondosus) (🖼 657); – BURETELE-CALULUI, ciupercă cu pălăria cenușie, verzuie sau roșiatică, cu miros plăcut; crește pe pămînt gras și pe bălegar (Coprinus fimetarius); (🖼 658); – BURETELE-CERBILOR, ciupercă veninoasă, de formă sferică, de coloare galbenă ca lămîia sau galben-brună; carnea e albă la început, apoi devine albăstrie, marmorată și în urmă brună, cu un miros tare și neplăcut; crește prin păduri, vara și toamna; numită în Mold. și „bășina-porcului” (Scleroderma vulgare) (🖼 659); – ~ -CRĂIESC = BURETE-DOMNESC; – ~ -CREȚ¹, ciupercă comestibilă, cu gust plăcut, foarte ramificată, la început albă, apoi gălbuie, crește toamna pe trunchiul copacilor bătrîni din păduri; numită și „burete-de conopidă” (Hydnum coralloides); – ~ -CREȚ² RĂMURELE; – ~ -CREȚ³ – BUREȚI-DE-CONOPIDE²; – ~ -CREȚ⁴ = TOGMĂGEL 1; – Olten. ~ DE-BUBĂ- ~-PUCIOS; – ~-DE-CASĂ CIUPERCĂ; – ~ -DE-CONOPIDĂ¹= ~ -CREȚ¹; – BURETE-DE-CONOPIDĂ² , ciupercă comestibilă, de coloare albă, cu tulpina groasă, din care pornesc rămurele dese și ascuțite, goale înăuntru și fragile; crește prin pădurile umbroase și umede, mai cu seamă în păduri de brad; numită și „barba-caprei”, „burete-creț”, „crețișoară”, „curălice”, „laba-mîței”, „meloșel”, „opintici” sau „togmăgel” (Clavaria coralloides) (🖼 660); – ~-DE-IARBĂ (PĂC.) VINEȚICĂ-CU-LAPTE; – ~-DE-MESTEACĂN, ciupercă comestibilă, cu miros aromatic, cu pălăria cărnoasă de coloarea scorțișoarei, cu piciorul, gol înăuntru, de coloare gălbuie; crește pe pămînt, în păduri, în grămezi mai mari; numită și „pîinișoare” (Cortinarius cinnamomeus); – ~-DE-NUC, ciupercă, cu carnea albă, cu miros pătrunzător și cu gust plăcut; pălăria, galbenă-roșiatică, și prevăzută cu solzi bruni, are forma unui evantaliu; crește pe trunchiul nucilor, fagilor și ulmilor din păduri; numit și „(burete-) păstrăv” sau „păstrăv-de nuc” (Polyporus squamosus); (🖼 661); – ~-DE-PRUND, ciupercă comestibilă, cu gust amar, cu miros foarte aromatic, cu pălăria galbenă-cafenie; crește în grupuri prin păduri, de la primăvară pînă la toamnă; numită (în Bucov.) și „burete-de rouă” (Collybia esculenta); – ~-DE-ROUĂ¹, ciupercă cu pălăria aproape membranoasă, de coloare roșie-cafenie; crește pe bălegar și pe lemn putred (Coprinus micaceus); (🖼 662); – ~-DE-ROUĂ², = BURETE-DE-PRUND; – ~-DE-SOC, ciupercă moale, gelatinoasă, concavă, în formă de scoică, de coloare brună-roșiatică; crește pe trunchiurile bătrîne de soc (Hirneola auricula Judae) (🖼 663); – ~-DE-SPIN¹, ciupercă comestibilă, dulce la gust și fără nici un miros, cu pălăria cenușie, purpurie pe margini și verzuie sau gălbuie la centru; crește pe pămînt, prin păduri (Russula grisea); – ~-DE-SPIN², NICORETE; – ~-DE-STEJAR¹, ciupercă cu pălăria bombată, de coloare purpurie, puțin catifelată; crește prin păduri (Boletus purpureus); – ~-DE-STEJAR², ciupercă roșie ca sîngele ce crește pe trunchiul copacilor, mai ales pe stejar; din ea se extrage așa numitul „cleiu de stejar” (Fistulina hepatica) (🖼 664); – ~-DE-VEVERIȚĂ = RĂMURELE; – ~-DOMNESC, ciupercă cu pălăria aproape membranoasă, de coloare galbenă; crește pe drumurile de la cîmp; numită (în Trans.) și „burete-crăiesc” (Bolbitius fragilis); – ~-DULCE¹ = VINEȚICĂ-CU-LAPTE; – ~-DULCE² = RÎȘCOV; – ~- FLOCOS, ciupercă cu pălăria gălbuie-roșiatică, a cărei carne conține un suc lăptos alb și foarte acru; crește pe pămînt, mai ales prin pădurile de mesteacăn; numită (în Mold.) și „flocoșel” (Lactarius torminosus) (🖼 665); – ~-GALBEN¹, una din cele mai bune ciuperci comestibile cu carnea albă, spre periferie gălbuie, cu miros plăcut și gust puțin piperat; crește în grupuri mici prin pădurile umbroase de fag, de brad și de mesteacăn; numită și „gălbinele”, „gălbiori”, „unghia-caprei” sau „urechiușă” (Cantharellus cibarius) (🖼 666); – ~-GALBEN² = IUȚARI; – ~-GĂLBIȘOR, ciupercă a cărei carne conține un suc lăptos care devine mai tîrziu acru; crește toamna prin pădurile umbroase (Lactarius aurantiacus); – ~-NEGRU = PĂSTRĂV 2; – BURETELE-OILOR, ciupercă comestibilă cu carnea albicioasă, puțin amară și cu miros plăcut; e compusă din mai multe pălării neregulate și legate între ele, de coloare brună gălbuie; crește pe sub brazi și pini, prin mușchi, în grupuri mari, mai ales toamna (Polyporus confluens) (🖼 667); – ~-PESTRIȚ, ~-ȘERPESC, BURETELE-ȘARPELUI, BURETE-DOMNESC-NEBUN (PĂC.), ciupercă foarte veninoasă, cu pălăria de o coloare roșie, frumoasă, acoperită mai adesea de pete albe; crește pe pămînt, în păduri; numită (în Mold.) și „pălăria-șarpelui” (Amanita muscaria) (🖼 668); – ~-PUCIOS, ~-PUTUROS, ciupercă de o formă ciudată, cu piciorul lung de 12-14 cm., de coloare alburie, în vîrful căruia e așezată pălăria conică, foarte scurtă; mirosul puternic, foarte urît, al acestei ciuperci face ca să fie descoperită de la distanță, atrăgînd în același timp muștele și alte insecte, cari mănîncă pulpa conținută în alveole; numită și „burete-de-bubă”, „boțiți” sau „bozuz” (Phallus impudicus) (🖼 669); – ~-ROȘU¹, ciupercă roșie, cu pălăria cărnoasă și piciorul vîrtos; crește prin foile căzute din pădurile de fag și pe cucuruzii de pin (Mycena strobilina); (🖼 670) – ~-ROȘU² = VINEȚICĂ-CU-LAPTE; – ~ȘERPESC¹, ciupercă comestibilă, cu carnea albă și moale, cu gust și miros plăcut; numită și „pălăria-șarpelui” (Agaricus procerus, Lepiota procera) (🖼 671); – ~-ȘERPESC² = BURETE-PESTRIȚ; – ~ȚEPOS – FLOCOȘEL 1; – BURETELE-VACII, ciupercă comestibilă, cu pălăria cărnoasă, de coloare galbenă-roșiatică; crește pe pămînt, în pădurile de brad și de fag (Lactarius subdulcis); – ~-VÎNĂT, ciupercă comestibilă, de coloare violetă-închisă, cu carnea moale, fără nici un miros; crește izolat printre frunzele uscate din pădure (Cortinarius violaceus) ¶ 5 🔧 Capetele umflate ale butucului de la roțile carului în care sînt vîrîte capetele spițelor (👉 ROATĂ) [lat. vulg. *boletis = clas. boletus].

FIARĂ (pl. -re) sf. 1 🐒 Animal sălbatic crunt, lighioană sălbatică: acolo el avea vecini fiarele pădurilor ISP.; un sînge negru lăsă din ea, fiara spurcată ISP.; proverb: a lua ochi de ~, a-și lua lumea în cap (de foc și amar); locuțiune care își are originea de la vrăjile ce se fac cuiva cu „ochi de fiară”, spre a-i aduce necazuri ¶ 2 Fig. Om crud: Ții minte, ~ spurcată, Cînd m’aplecam să beau apă, Mă picai cu cizma ’n ceafă TOC. [lat. fĕra].

lungăréț, -eață, lungăreți, -e, adj. (reg.) Înalt: „Când am văzut-o era lungăreață, ca o femeie, da' neagră. O fost Fata Pădurii” (Bilțiu, 2007: 263). – Din lung + suf. -ăreț (DEX, MDA).

PISICĂ ~ci f. 1) Mamifer carnivor de talie mică, foarte sprinten, cu blană netedă, de diferite culori, cu ochi ageri (care văd și în întuneric) și cu ghearele ascuțite, retractile. ◊ ~ domestică specie de pisică care trăiește pe lângă case și se hrănește cu șoareci. ~ sălbatică specie de pisică, mai mare decât cea domestică, cu blana de culoare cenușie întunecată și cu dungi negre transversale, care trăiește prin păduri. ~ca cu clopoței nu prinde șoareci cel care-și dă în vileag intențiile poate rata scopul urmărit. 2) Blană a acestui mamifer. 3): ~-de-mare pește marin veninos, de talie mică, având corp în formă de romb. [G.-D. pisicii] /pis + suf. ~ică

MISTRÉȚ (lat. mixticius) adj. 1. Porc mistreț (și subst. m.) = mamifer artiodactil de c. 1,5 m lungime, 1 m înălțime, și 200 kg greutate, cu capul mare, caninii lungi și tăioși, păr aspru, de culoare sură-neagră (Sus scrofa). Trăiește în păduri. Este strămoșul porcului domestic. Son. porc sălbatic. 2. (Pop.) Care rezultă dintr-un amestec de rase, corcit; amestecat, pestriț.

PISÍCĂ (< pis) s..f I. 1. Mamifer carnivor din familia felidelor, cu corpul suplu, acoperit cu blană deasă, moale, de diverse culori, cu cap rotund, bot scurt, maxilare puternice și gheare retractile (Felis catus); (pop.) mâță. Domesticită, prezintă un mare număr de rase și de varietăți (comună, numită și europeană, cu păr scurt, persană, birmaneză, abisiană, norvegiană de pădure, sphinx, angora, siameză etc.). ◊ P. sălbatică = mamifer de pradă înrudit cu pisica, lung de c. 70 cm, cu blană cenușie-gălbuie, tărcată cu negru și vârful cozii negru (Felis silvestris). Trăiește în pădurile de foioase din Europa și Asia. În lume mai există numeroase alte specii de pisici sălbatice, în general cu un număr mic de exemplare, de exemplu în Africa p. libiană, p. cu picioare negre, p. de deșert în Asia, p.-leopard, p.-pescar, p.-marmorată, în America de Sud p. de pampas, p. lui Geoffrey, p. chiliană, p. andină; unele sunt considerate specii rare, ocrotite de lege. ◊ P. de stepă (sau de barcană) = mamifer carnivor (Felis manul) înrudit cu pisica, cu corpul suplu, de c. 50 cm lungime, cu blană cenușie-gălbuie cu puține pete negre, urechi foarte mici, răspândit în regiuni de stepă și de semideșert, de la Marea Caspică și până în centrul Chinei. ◊ P.-tigru v. serval. ◊ Expr. A avea ochi de pisică = a vedea foarte bine. 2. Pisică-de-mare = pește selacian marin, ovipar, cu corpul turtit dorsoventral, lipsit de solzi, de c. 60-100 cm lungime, cu un spin veninos în coadă. Există mai multe specii; în Marea Neagră trăiește Trygon pastinaca. II. (TEHN.) 1. Dispozitiv pentru agățarea și declanșarea berbecului de sonetă cu cădere liberă. 2. Căruciorul unei mașini de ridicat. 3. Mănunchi de sârme din oțel folosit la curățarea utilajelor de foraj.

PISICĂ, pisici, s. f. I. Animal domestic, carnivor, din familia felinelor, cu corpul suplu, acoperit cu o blană moale de culori variate, cu ochii ageri; este folositor prin faptul că stîrpește șoarecii (Felis domestica); (spre deosebire de cotoi, motan) femela acestui animal; mîță. O pisică gălbuie se strecură repede sub laviță. C. PETRESCU, S. 29. Nici că ai văzut așa pisică cuminte de cînd ai făcut ochi. ALECSANDRI, T. I 384. Un șoarece de neam... Întîlni într-o zi pe chir Pisicovici, Cotoi care avea bun nume-ntre pisici. ALEXANDRESCU, P. 71. ◊ (În proverbe și zicători) Cînd pisica nu-i acasă, șoarecii joacă pe masă (= în lipsa celor mari, cei mici își fac de cap). Pisica cu clopoței nu prinde șoareci (= cine se laudă prea mult, dinainte, cu ceea ce are de gînd să facă, nu realizează mare lucru). Ce iese din pisică șoareci mănîncă, se zice despre cineva cu caracter urît, asemănător cu al părinților. Pisica blîndă zgîrie rău ( = nu te încrede în cei blînzi, căci adesea sînt primejdioși). ◊ Expr. A se înțelege (sau a trăi unul cu altul, a se iubi) ca șoarecele (sau cîinele) cu pisica = a se certa tot timpul, a nu se putea suferi. A avea ochi de pisică = a avea ochi foarte ageri și pătrunzători. Nu mai mănîncă pisica oțet v. oțet. ♦ Blana animalului descris mai sus. O scurteică... căptușită cu pisică. CARAGIALE, la CADE. ◊ Pisică sălbatică = animal de pradă înrudit cu pisica domestică, însă mai mare decît aceasta, cu blana deasă, de culoare roșcat-cenușie cu dungi negre; e răspîndit și în pădurile din țara noastră (Felis silvestris). Pisica sălbatică și tigrul [titlu]. ALEXANDRESCU, P. 108. Pisică de angora v. angora. Pisică siameză v. siamez. II. (Tehn.) 1. Dispozitiv de agățare și de desprindere a berbecului din capătul cablului de ridicare de la sonetele cu cădere liberă, folosite la baterea piloților unei construcții. 2. Căruciorul unei mașini de ridicat.

ZBIERĂTURĂ, zbierături, s. f. Zbieret, strigăt. Nici nu gătă bine vorba, cînd auziră o zbierătură în pădure. RETEGANUL, P. IV 39. Oastea neagră într-o clipită Cu vaiet și multă zbierătură De tot în răsipă fu pornită. BUDAI-DELEANU, Ț. 264.

ZGRIPȚOR, zgripțori, s. m. (Și în forma zgripsor) 1. Specie de vultur mare (Aquila heliaca); pajură. Ca niște aripi de zgripțori negri atîrnau, moleșite de soare, pădurile de brad. GALACTION, O. I 334. Un balaur... se urca să mănînce niște pui de zgripsor. ISPIRESCU, L. 89. ♦ Fig. Luptător viteaz, îndrăzneț. Zgripțorii din Vrancea Cu lancea căngiuită în gloată pătrundeau, Și răsturnau cu cangea, și străpungeau cu lancea. ALECSANDRI, P. III 224. ♦ (Învechit) Stemă reprezentînd o pajură. Pînă și chiar semnul austriacesc, zgripsorul cu doao capete, e un tavan de sală mare, întocmai parcă ar fi zugrăvit. GOLESCU, Î. 48. ♦ (Învechit și arhaizant) Veche monedă austriacă de argint (care a circulat în trecut și în țara noastră), cu acvila bicefală imprimată pe una din fețe. Cînd... își numără zgripțorii... bucuria lui nu mai avu margini. MACEDONSKI, O. III 52. 2. Pasăre uriașă din basme, închipuită ca avînd două capete. Să nu rămîi singur, să nu vie asupra ta zgripsorul. Zgripsorul, adică vulturul cel mare cu două capete, cu gheare de fier și cu aripele desfăcute ca niște speteze, despre care se vorbea în poveștile ei. SADOVEANU, N. F. 32. 3. Fig. Om rău, zgîrcit, hrăpăreț. Crezi tu oare că acest zgripsor se va mulțămi cu aceea ce-i vom da noi? FILIMON, la TDRG. – Variantă: zgripsor s. m.

coroabă sf [At: PANȚU, PL. / V: ~ombă / Pl: ~be / E: ml columba] (Bot; reg) 1 Fruct al mărăcinelui Si: porumbă, porumbea. 2 Planta erbacee Brunella grandiflora, cu tulpina păroasă, cu flori mari, albastre-violete Si: busuioc-de-pădure, busuioc-negruVz busuioc, iarbă-neagră. 3 (Bot; reg) Busuioc-sălbatic (Galinosoga parviflora). 4 (Bot) Cartofi (Solanum tuberosum).

pădurean, ~ă [At: KLEIN, D. 392 / Pl: ~eni, ~ene / E: pădure + -ean] 1-2 smf, a (Persoană) care trăiește, locuiește în pădure (1) sau într-o regiune cu păduri Si: pădureț (19-20). 3-4 smf, a (Persoană) care este originară de acolo. 5-6 smf, a (Spc) (Persoană) care locuiește în partea de est a județului Hunedoara. 7-8 a (D. animale, plante) Care (trăiește sau) se găsește în pădure (1). 9 a (Îvr) Acoperit cu pădure (1). 10 sfa (Mtp; reg) Muma-pădurii. 11 smf Vită născută în pădure (1). 12 smf Vită de culoare neagră sau roșie-închis.

țap sm [At: PSALT. 314 / Pl: ~i / E: cuvânt de origine traco-dacă cf alb cap] 1 Masculul caprei. 2 (Îs) ~ ispășitor În textul biblic, țap (1) pe care marele preot îl încărca la sărbătorirea ispășirii cu toate păcatele neamului lui Israel și care era apoi alungat în deșert. 3 (Fig; îas) Persoană asupra căreia se aruncă vina pentru greșelile altora. 4 (Fam; îe) Ca un ~ logodit Nemișcat. 5 (Îae) Aiurit. 6 (Îae) Dus pe gânduri Si: visător. 7 (Îae) Supărat fără motiv. 8 (Îe) Parcă ești un ~ logodit Se spune unui om îngâmfat și prost. 9 (Fam; îe) A jupui (sau a beli) ~ul (sau ~pii) A vomita la beție. 10 (Îae) A se juli într-o căzătură, la beție. 11 (Fam; îe) A ține ~ul de coarne A vomita la beție. 12 (Dep) Om (de obicei mai în vârstă) desfrânat, hain, îngâmfat etc. 13 (Dep) Denumire dată unui preot sau unui călugăr. 14 (Îs) ~ roșu, (reg) ~ sălbatic, ~ de pădure, ~ de căprioare, ~ de capră sălbatică Masculul căprioarei Si: căprior (1). 15 (Șîs ~ negru) Masculul caprei negre. 16 (Reg; șîs ~ sălbatic, ~ de pădure, ~ mistreț) Cerb. 17 Blană sau piele de țap (1). 18 (Mol) Brezaie (2). 19 (Mol) Butuc sprijinit pe două picioare pe care se leagă plutele. 20 (Reg) Fiecare dintre căpriorii de la colțurile acoperișului unei case. 21 (Reg) Căpriorul din mijlocul acoperișului unei case. 22 (Reg) Dispozitiv pentru ridicarea pietrei de moară. 23 (Reg) Par¹. 24 (Reg) Fiecare dintre parii care, la casele cu pereții din împletitură de nuiele, se bat în scobiturile din talpa casei și pe care se împletesc nuielele. 25 (Mol; la jocul de arșice) Ichi. 26 (Ent; Trs; șîs ~ de iarbă, ~ de câmp) Cosaș (Tettigonia viridissima). 27 (Ent; Trs) Cosaș mic Si: căluț (Locusta cantans). 28 (Ent; Trs) Călușel (Decticus verrucivorus). 29 (Ent; Trs) Greier de câmp (Gryllus campestris). 30 (Ast; pop) Numele unei constelații în care intră soarele la solstițiul de iarnă Si: Capricorn. 31-32 (Cdp ger Bock [bier]) (Conținutul unui) pahar special de bere, cu o toartă, având capacitatea de 300 ml.

NOR¹ s. m. 1. (Mai ales la pl.) Grupare delimitată de picături de apă sau cristale de gheață aflate în suspensie în atmosferă, în urma condensării sau sublimării vaporilor de apă. Noorii străbătură grindire. psalt. hur. 12^r/9. Și-i duse cu nuor dzua și toată noaptea cu luminră de focu. ib. 65^v/23, cf. 123^v/13. Rădică nuorii din cumplitele pămîntului. psalt. 281, cf. 26, 201, 204, 221. Nuor și negură împrejurul lui. coresi, ev. 37. Aceasta lui grăind, fu un nour, de deștinse pre el. id. ib. 532, cf. 177, 178, 267, 534. Întunecată apă întru nuori de sus. id. ps. 37/7. Nuori fără de apă, de vînt purtați (a. 1569-1575). gcr i, *12/2. Ivi-se u noor din ceriu (cca 1580). cuv. d. bătr. ii, 148/7, cf. 374. Arcul mieu voi pune în nuori. palia (1581), 40/1, cf. gcr i, 83/39, 202/28. Să arătă deasupra lor un nuăr întunecat. varlaam, c. 390, cf. 22, 24, 129, 334, 443. Iaca nuor luminat umbri pre ei. n. test. (1648), 22^r/22. Să tinză nuăru ca un șes pînă la dînșii agiungînd. dosoftei, v. s. decembrie 230^r/29. Rîdicatu-s-au nuărul de pre fața soarelui. cantemir, ist. 123. Din ceriu fulgere, din nuori smida și piatra. id. ib. 170. Vom fi răpiți spre noorii întru întîmpinarea Domnului (a. 1698). gcr i, 316/7, cf. 302/33, ii, 23/1, 56/27. Au socotit să-și puie scaunul peste norurile ceriului. R. greceanu, cm ii, 180. Nor, ...slobozești din tine ape. mineiul (1776), 106^r2/12, cf. 185^r1/25, budai-deleanu, ț. 78. Apoi rămîne cu ochii pe un nor și ne spune... că acolo e biata fericire. heliade, o. ii, 108. Cerul să acoperă cu nori. marcovici, d. 14/20, cf. 3/17. Au năvălit ca un nour luminat de soare o nespusă mulțime de omăt. ar (1839), 47¹/28. Cerul era turburat; nori groși se primblau ca niște munți pe el. negruzzi, s. i, 57. La apus se adun nori, se întind ca un veșmînt. alexandre s cu, m. 17. Pe cer se afla o mulțime de nori mici. filimon, o. i, 115. Iar pe lîngă alba lună, Nouri vineți se adună. alecsandri, p. ii, 123, cf. id. o. p. 255, id. o. 201, id. t. i, 400. Luna palidă trecea prin nouri suri ca o față limpede prin mijlocul unor vise turburi. eminescu, n. 23, cf. 4, id. o. i, 92, 95, 144, iv, 125. Gîndit-ai vreodată că ai să ajungi soarele cu picioarele, luna cu mîna și prin nouri să cauți cununa? creangă, p. 196, cf. 213, 294. Cerul este acoperit cu nori. caragiale, o. iv, 294. Nourul cel plin de apă, iubitorul de ogoare, în albastru, iată-l, vine repede, mînat de vînt. beldiceanu, p. 65. Munții erau nalți încît întreceau norii. ispirescu, l. 56, cf. poni, f. 189. O pată de nor, înfiptă pe creștetul bolții, Vreme-ndelung-a rămas. coșbuc, p. ii, 62, cf. id. f. 77. Norii, jos de tot, se mișcau în palii lungi. d, zamfirescu, r. 254. Cerul era învălit în nori. f (1906), 37/1, cf. 7/2. Pe cer se mișcau alene cîțiva nouri de aramă. dunăreanu, cii. 67. Peste creștet de dumbravă, Norii suri își poartă plumbul. goga, p. 103, cf. 53, 68. Trist, încărcat de plîns, ca norul, Jelește-acum în mine dorul. cerna, p. 120, cf. 78, 157. Cresc nori ca aburi grei dintr-o căldare. anghel-iosif, c. m. ii, 16. Norii vin... ca să se ducă. iosif, v. 33, cf. 55, 63, pamfile, dușm. 314. Suflă austrul subțiind norii printre care încep să se ivească stele. brătescu-voinești, î. 14. O mică cisternă pe care norii văzduhului erau porunciți s-o țină veșnic plină. hogaș. dr. i, 18. Vezi, cînd se despică norii grei Și negri, Zigzagul de argint al fulgerului viu. camil petrescu, v. 8, cf. id. u. n. 286. Nori leneși își risipesc agale spuma. c. petrescu, s. 142, cf. 43. La spatele cernit al unui nor uriaș se dezvelise o boltă roșie-aprinsă de lumină. rebreanu, Nuv. 10, cf. id. i. 118. Norii lungi, în hore pure, Trec și ei pe calea lumii. arghezi, v. 34. S-a posomorît și a cuvîntat pămîntului cu fulgere și nori. id. t. c. 22, cf. id. c. o. 91, id. vers. 167, 298, id. f. 19. Se-ntrezăreau nourii groși, tîrîndu-se. mironescu, s. a. 97. Prin fumul de țigări, ca-n nouri, Gîndeam la lumi ce nu există. bacovia, o. 32, cf. 126, 204. Și norii plini și grei de-o ploaie nouă Au hotărît solemn să nu mai plouă. minulescu, v. 193, cf. 19. Și străbătînd a norilor perdele... Sclipeau în întuneric șapte stele. topIrceanu, b. 87, cf. 11, 23, id. p. o. 117. Norii... au venit deodată călători ca niște fumuri. d. botez, p. o. 49. Prin văzduh, pe sub păcura nourilor, fugeau coloane de neguri despletite. sadoveanu, o. i, 431, cf. vi, 350. Nori negri s-au pogorît peste pădure. stan cu, u.r.s.s. 170, cf. cișman, Fiz. i, 560, agrotehnica, i, 253. Norii se formează dacă există o depresiune barometrică. carafoli-OROVEANU, m. f. I, 78, cf. DEȘLIU, G. 41, v. rom. mai 1957, 35. Să duceți traiul pulberii hoinare Și-al nourilor fugăriți de vînt! labiș, p. 36, cf. 41. Pe cerul acoperit de zdrențe de nori, plutea o lună rotund. t. popovici, se. 38. Era o zi de mai, înnăbușitoare, cu un cer plin de nori. barbu, ș. n. 7. Nori albi trec peste crestele munților. contemp. 1953, nr. 359, 1/3, cf. tribuna, 1962, nr. 267, 1/3. Și pin gratii tot privește Cînd la nori purtați de vînt Care plouă pe pâmînt. alecsandri, p. p. 141. Grei nori de ploaie vin. pop., ap. gcr ii, 330. Și din lună și din nor, Eu cetesc numai tot dor! jarnIk-bîrseanu, d. 143. Cînd merg norii asupra vîntului, are să ploaie. șez. iv, 120, cf. 119. Vin așa nuviri și să-mpreună amîndoi nuviri[i]. arh. folk. iii, 141, cf. candrea. ț. o. 32, 51, vîrcol, v. 96, pamfile, văzd. 61. Nu e cer fără nori. zanne, p. i, 18. Cui i-e frică de orice nor nici o călătorie face. id. ib. 55. Norii cei mici se duc la cei mari. id. ib. Vine-un nour nourat cu gorilă (?) amestecat (Ploaia). șez. vii, 120. Ce trece peste apă și nu face valuri? (Norul). ib. xiii, 26, cf. pascu, c. 58. ◊ Fig. Scăpăm de norul nesațiului și de bură și de cufundarea fără de măsură. coresi, ev. 45. Mare și întunecat nor și plin dă fulgere și de trăsnete au căzut pă Țara Rumânească cu Șărban Vodă. r. popescu, cm i, 446, cf. mineiul (1776), 165^r2/27. Între norii obrazului strălucesc și fulgerile măniii. molnar, ret. 8/6. Raze mîngîitoare vor lumina întunecosul și tristul nor ce mă încungiură. marcovici, c. 50/10. [Iubirea] înaurește cu raze nourii de desfătare. conachi, p. 287. Soarele nostru va răsări iarăși din norul ce-l acopere, nu vom lucra decît numai cu dreptatea și frăția. bolliac, o. 224. Cîteodată, un nor de neîncredere în viitor schimba într-o clipă fața fizionomiei sale. filimon, o. i, 126. Iar pe fruntea Udrei se lasă un nor. bolintineanu, O. 51. Cine va șterge de nori fruntea ta? id. ib. 460. Cînd gîndesc la tine, Sufletul mi-apasă nouri de suspine. eminescu, o. i, 10. Fruntea lui rămase liniștită, dar se acoperi cu un nour de vise. id. g. p. 61. Era o zi senină ca fruntea de fecioară Ce e neturburată de-ai patimilor nori. macedonski, o. i, 114. De nicăiri o altă rază de lumină nu va mai veni să dea strălucire norilor posomorîți ai vieții! hogaș, m. n. 109. Priveam cam cu sfială la ochii lui plini de nouri de mînie. sadoveanu, o. vii, 297. ◊ loc. adj. și adv. Pînă la (sau în) nor(i) = a) (care se înalță) foarte sus, (care este) foarte înalt. Acei munți pînă la nouri, acele stânci despicate. conachi, p. 101, cf. 85. Rîndunelele zboară pînă în nouri, încet. pamfile, văzd. 57; b) (învechit) pretutindeni. D[oa]mne, în ceriu domniia ta și pănră la nuor. psalt. hur. 30^r/21. Se mări pînră la ceriu domniia ta și pînră la nuoriu e adevărul tău. ib. 48^r/11. ◊ Expr. A fi sau a trăi (cu capul) în nori = a trăi izolat de realitatea înconjurătoare, într-o lume fantezistă; a fi distrat. Tot în nouri și visuri ai să trăiești? i. negruzzi, ap. ddrf, cf. zanne, p. <span style=„font-variant-caps: all-small-caps;”>i</span>, 55. Parcă ar fi căzut din nori, se zice despre o persoană străină de cele ce se petrec în jurul ei. A bate cu fruntea-n nori = a) a fi foarte înalt. cf. zanne, p. ii, 161; b) a fi mîndru. id. ib. (Regional) L-a purtat prin nouri = l-a bătut tare. id. ib. ix, 414. ◊ (Cu sens colectiv) Am voi... Ca nici văzduhul de nour să fi pătimit cernire. conachi, p. 266. Mi-e dor de munți... de Caraimanul Pe veci acoperit de nor. iosif, v. 82. Norul de demineață vesteaște ploaie. zanne, p. ix, 414. Nici de nor de vară să te-ntristezi, nici de senin de vară să te înveselești. id. ib. i, 55. După nor și ploaie Răsare și soare. id. ib. (loc. vb.) E nor sau (rar) sînt nori = e înnorat. Va fi nor și liniște. pamfile, s. t. 123. Du-te dor Pînă e nor. reteganul, ch. 83, cf. alr i 1 228/744, 1 234/85, 1 267/129. Îi nuvăr pe ceri. alr ii 2 449/2, cf. 2 449/551, 836. ♦ (Geol.) Nor arzător = masă de gaze și de cenușă vulcanică, cu temperatura ridicată (cca 700°C), care este expulzată în atmosferă în timpul erupției unui vulcan. cf. ltr². Înălțarea norului arzător în atmosferă este însoțită de puternice descărcări electrice. der. (Astron.) Nor de stele = grupare de stele, cu limite neregulate, aflată în diverse galaxii. Dimensiunile norilor de stele sînt de ordinul sutelor de ani-lumină. ib. Norii lui Magellan = numele a două sisteme stelare aflate în afara galaxiei noastre, ib. 2. p. anal. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Masă densă (și mobilă) de praf, fum etc. Văzuiu un nuoru de focu presprea totu pămîntul (cca 1550). gcr i, 2/20. Intră nuor de foc în peșteră. dosoftei, v. s. octombrie 83^v/18, cf. cuv. d. bătr. ii, 420/16. Și văzu prea sfînta un nuor de foc tinsu (a. 1580). cuv. d. bătr. ii, 328/16, cf. cod. tod. 203, 211. Priviți colo norul cel de colb care se-nalță pîn’la cer? alecsandri, t. ii, 12. Un nor de colb îi cuprinse, căci Genarul venea în fuga calului. eminescu, n. 15. Un nor de praf ne învăluia în acel vîrtej de goană. delavrancea, t. 35. Pe drum pustiu, un car cu boi Se leagănă încet departe – Cresc nori de pulbere-napoi. iosif, patr. 50. O caravană prin deșert, care se pierde, sufocată în norii de nisip rătăcitor. camil petrescu, v. 15. Vezi un nor de colb ce urcă și coboară coasta lină? eftimiu, î. 109. Și lasă-n urma lui, pe drum, Miros albastru de benzină Și nori de pulbere Și fum. topîrceanu, p. o. 80. Se plimba ca un Dumnezeu printre norii groși ai aburilor cocliți. sahia, n. 33. Un nor de praf alb învăluie tot timpul concasorul. bogza, c. o. 182. Îi apăru în față, departe, la o cotitură, un nour de pulbere. v. rom. august 1954, 37. Un ion oarecare este înconjurat de un nor de ioni de semn contrar. Chim. an. călit., 34. Șoseaua Nordului era pustie. Deasupra plutea un nor mare de praf. barbu, ș. n. 31. Virusul gripei... se elimină în timpul vorbirii, strănutului sau tusei, formînd un nor de picături mici. tribuna, 1962, nr. 267, 2/4. A bătut un vînt de sus, Nori de praf a răspindit. teodorescu, p. p. 625. ♦ Mulțime compactă (și mobilă) de ființe. Și nuor de lăcustă în groză de goni. dosoftei, v. s. ianuarie 10^v/25. Ni-am timpinat cu nuorul cel de lăcuste. m. costin, ap. gcr i, 201/19. Un nour de corbi fîlfîia pe deasupra croncăind. russo, s. 139. Și toți pe loc la fugă plec iute, se duc orbi, Cum pleacă din cîmpie un nor întins de corbi. alecsandri, p. iii, 292. Duduind își mișcau norul negru de turme bisonii. boureanu, s. p. 18. – pl.: nori și (regional, n.) noruri. – Și: nour (pl. nouri și, regional, n., noururi, alr i 1 240/388), (învechit și regional) noor, nuăr, nuîr (gcr i, 49/37), nuor, (regional) noăr (a ix 3), nouor (alr i 1 228/129, 1 234/820, 850), năure (pl. năuri, ib. 1 240/684, alr ii 2 449/682), nuvăr (pl. nuvări și nuviri) s. m. – lat. nubilum.

MĂLURICI ~ m. Plantă erbacee meliferă cu tulpina erectă, ramificată, cu frunze penate și fructe păstăi, care crește prin pădurile de stejar și carpen; măzăriche-neagră; orăstică. /mălură + suf. ~ici

CĂLĂRAȘI 1. Municipiu în SE României, port pe stg. brațului Borcea, reșed. jud. cu același nume; 75.933 loc. (1991). Combinat siderurgic; combinat de celuloză (din paie) și hîrtie; fabrici de conf., de prefabricate din beton și de produse alim. (zahăr, preparate din carne și lapte, vinuri și băuturi alcoolice, panificație); reparații de mașini și utilaje agricole. Muzeu de istorie și arheologie; clădirea primăriei (1895), în stil neoclasic. Menționat documentar ca sat (Lichirești) în sec. 17, devine oraș în 1832. Declarat municipiu în 1968. 2. Jud. în SE României, în E C. Române, pe stg. Dunării, la granița cu Bulgaria; 5.074 km² (2,14% din supr. țării); 340.320 loc. (1991), din care 38,3% în mediul urban; densitate: 71,6 loc./km². Reșed.: municipiul Călărași. Orașe: Budești, Fundulea, Lehliu-Gară, Oltenița. Comune: 48. Relief în exclusivitate de cîmpie (Bărăganul sudic sau al Ialomiței), cu înclinare ușoară NV-SE, cuprinzînd terasele și luncile Dunării și Argeșului. Monotonia cîmpiei este întreruptă pe alocuri de crovuri și văi înguste adîncite în pătura de loess. Climă temperat-continentală, cu veri foarte calde și ierni reci, marcate uneori de viscole puternice. Temp. medie anuală este de 11,3°C. Precipitațiile atmosferice medii anuale însumează 540 mm. Vînturile predominante au direcție N-NE și V-SV. Rețeaua hidrografică este tributară în întregime Dunării, care formează limita de S și E a jud. pe 145 km. Rîurile sînt reprezentate prin Argeș, Dîmbovița, Motiștea, Rasa și Pasărea. Resurse naturale: gaze naturale (Postăvari), argile (Budești), nisipuri, pietrișuri. Economia. În 1989, pe terit. jud. C. funcționau 39 de întreprinderi care produc: oțel (Călărași), nave fluviale motonave de pasageri, piese turnate din fontă și oțel (Oltenița), celuloză și hârtie (Călărași), lacuri și vopsele, produse din cauciuc (Frumușani, Lehliu-Gară), tricotaje și confecții (Călărași, Oltenița, Lehliu-Gară), prefabricate din beton, cărămizi (Călărași, Oltenița, Budești), zahăr (Călărași), conserve de legume și fructe (Valea Roșie), preparate din carne și lapte (Călărași, Oltenița, Lehliu-Gară, Lupșanu) etc. Agricultura dispunea, în 1989, de 420.868 ha terenuri arabile, fertile, pe care se cultivau porumb (107.203 ha), grîu și secară (87.361 ha), leguminoase pentru boabe (20.106 ha), plante de nutreț, sfeclă de zahăr, floarea-soarelui, cartofi, pepeni, tutun etc. În 1990, sectorul zootehnic, favorizat de o puternică bază furajeră, cuprindea 130,3 mii capete bovine, 389,9 mii capete ovine, 621,6 mii capete porcine; avicultură; piscicultură. Căi de comunicație (1990): c. f. depășeau 240 km (din care 151 km electrificate), iar lungimea drumurilor publice este de 1.100 km (din care 366 km modernizați). Transportul fluvial de mărfuri și călători se efectuează pe Dunăre prin porturile Oltenița și Călărași. Unitățile de învățămînt, cultură și artă cuprindeau, în 1989-1990, 182 școli generale, 13 licee, 94 cinematografe, 295 biblioteci, muzee etc. Turismul este legat cu precădere, de Dunăre și de obiectivele social-istorice din localit. Deplasări pe Dunăre spre locurile de pescuit și vînat din Balta Ialomiței; principale șosea modernizată care leagă capitala de punctul de trecere peste Dunăre (cu bacul) de la Chiciu-Ostrov asigură tranzitul în sezonul estival a unui număr mare de turiști spre stațiunile litoralului Mării Negre. În jud. C. se află pădurile Floroaica și Bogdana, rezervații forestiere (Ciornuleasa și Tămădău) și complexe (Caiafele și Moroiu). Indicativ auto: CL. 3. Com. în jud. Botoșani; 4.421 loc. (1991). 4. Com. în jud. Cluj; 2.633 loc. (1991). Stație de c. f. 5. Com. în jud. Dolj 6.834 loc. (1991). Centru viticol.

ÎNGRĂMĂDIRE, îngrămădiri, s. f. Acțiunea de a (se) îngrămădi și rezultatul ei; grămadă, morman. Pînă și pădurile erau o îngrămădire de cărbuni negri. CAMILAR, TEM. 191. Satele au încetat să mai fie o îngrămădire de materiale moarte, pentru a deveni adevărate ființe vii. BOGZA, C. O. 239. Deodată soarele fu înghițit de uriașele îngrămădiri de nouri, și lumina scăzu brusc. SADOVEANU, O. III 75. – Variantă: grămădire (V. ROM. decembrie 1951, 203) s. f.

ÎNTUNECIME, întunecimi, s. f. Întuneric adînc, beznă, obscuritate. Pădurea se desfăcea ca două aripi negre, prin întunecimea serii. SADOVEANU, O. IV 465. Și sosind l-al porții prag, Vom vorbi-n întunecime. EMINESCU, O. I 55. Apriga furtună Prin neagra-ntunecime răspînde reci fiori. ALECSANDRI, P. A. 110. ◊ (Personificat) Cu vreascuri uscate, puse mai dinainte la adăpost, ațîțai un foc uriaș, și întunecimile îngrozite fugiră să-și adăpostească frica lor la marginile cele mai depărtate ale pămîntului. HOGAȘ, M. N. 179. ◊ (Popular) Întunecime de soare = eclipsă de soare.

PORUMBAR ¹, porumbari, s. m. Arbust sălbatic, din familia rozaceelor, cu ramurile terminate printr-un spin, cu flori albe și cu fructe acre-astringente, negre-vineții, care crește la marginea pădurilor, în tufișuri sau pe terenuri necultivate (Primus spinosa); scorombar.

mătrăgună, mătrăgune, s.f. – (bot.) Plantă erbacee otrăvitoare, cu flori brun-violete și cu fructe negre, lucitoare (Atropa belladonna). Crește prin păduri umbroase, prin poieni și tăieturile de fag din regiunile montane. ♦ (med. pop.) Utilizată pentru dureri de picioare, șale, mâini, friguri (Borza, 1968: 27), dar și pentru excitarea sistemului nervos central și accelerarea ritmului cardiac (Dumitru, 1992: 163). ♦ (mag.) Are puterea să mărite fetele, să poarte noroc în dragoste și fecunditate în căsnicie; poate spori cantitatea de lapte a vacilor, acționează benefic asupra mersului afacerilor, aduce bogăție în general (Eliade, 1970: 215). „Când mătrăguna este culeasă, trebuie să i se descânte (...). Apoi o stropesc cu miere, cu vin, cu țuică etc. și iar îi descântă. Apoi o sapi, o scoți afară și în locul ei pui bani, miere și pască slujită. Ca să poată fi luată din pământ, trebuie să fie două femei îmbrăcate de sărbătoare. După ce o scot din pământ, joacă pe lângă ea în pielea goală (...). O așază pe o față de masă lângă tot felul de bucate. După ce sosești cu ea acasă, trebuie să o pui în cel mai frumos loc, și anume în grădiniță, între flori, unde sapi o groapă, pui miere și bani, apoi descânți: Doamna doamnelor, / Stăpânitoarea florilor, / Ne-am trudit și te-am găsit / Și te-am adus / Și-n grădinuță te-am răsădit. / Și te-am pus în loc de frunte / Ca să ne fii de folos. Nu-i place să stea oriunde și nu-i voie să arunci spre ea spălături, gunoaie; trebuie ținută într-un loc frumos. E năzdrăvană și nu-i place loc urât. Ea poate să meargă dintr-un loc în altul. Fructele ei sunt otrăvitoare și înnebunești dacă le mănânci” (Antologie, 1980: 266-267; Nănești). Plantă erotică prin excelență. Felele de măritat o caută în pădure, mai ales între Paști și Rusalii și, când o găsesc, „se dezbracă și toate, împreună, în pielea goală și despletite, se învârtesc de 9 ori în jurul mătrăgunei, rostind: Mătrăgună, Doamnă bună, / Mărită-mă astă lună...” (Memoria, 2001: 36-37). – Cf. alb. matërgonë (Scriban, DER, DEX, MDA) < gr. mandragóra.

aur sn [At: COD. VOR. 22/13 / P: a-ur / V: (reg) aor, (îvp) d~ / Pl: (rar) -uri, (îvr) ~i / E: ml aurum] 1 Metal prețios de culoare galbenă, strălucitoare, foarte maleabil și foarte ductil, rareori bine cristalizat, folosit la fabricarea obiectelor de podoabă și de artă, a monedelor. 2 Etalon al valorii. 3 (Mol; Buc; îe) Cruce de ~ Exclamație de apărare împotriva diavolului, când se rostește numele lui. 4 (Fig) Lucru de valoare. 5 (Îc) ~ alb Apa folosită ca izvor de energie. 6 (Îae) Aliaj de metale întrebuințat în stomatologie Cf: viplă. 7 (Îc) ~ negru Cărbune. 8 (Îae) Țiței. 9 (Îc) -verde Pădurea ca bogăție naturală. 10 (Îla) De ~ Valoros. 11 (Îal) Galben-auriu. 12 (Îal) Blond. 13 (Îal) Strălucitor 14 (D. oameni; îal) Foarte bun. 15 (Îs) Epocă de ~ Perioadă de înflorire a vieții materiale și spirituale. 16 (Îe) ~ bătut la faur Metal ordinar care imită aurul. 17 (Trs; îc) ~ul mâței Mică. 18 (Fig; îe) Gură de ~ Persoană care vorbește mult și frumos, convingător. 19 (Îe) Fie-ți gura de ~! Să se împlinească prevestirea ta favorabilă. 20-21 (Îla; d. oameni) Inimă de ~ Bun (sau milos). 22 (Îs) Vârsta (sau veacul) de ~ Vreme foarte îndepărtată când oamenii trăiau în nevinovăție și fericire. 23 (Îla; d. vise, idealuri etc.) De ~ Intangibil. 24 (Îs) Nunta de ~ Aniversare a 50 de ani de căsătorie. 25 Bani de aur. 26 (Fig) Bogăție. 27 (Fig) Belșug. 28 (Frm; îe) A plăti în ~ A plăti foarte scump. 29 (Îe) Sete de ~ Lăcomie de bani. 30 (Îae) Avariție. 31 (Frm; îe) A făgădui munți de ~ A făgădui lucruri imposibile. 32 (Îla) Să-l cântărești în ~ Neprețuit. 33 (Îe) A înota în ~ A fi foarte bogat. 34 Fir făcut din aur sau imitând aurul (1), folosit la țesături sau broderii ornamentale. 35 (Pex) Veșmânt făcut sau brodat din fir de aur (34).

gibon sm [At: DA ms / Pl: ~i / E: ger Gibbon, fr gibbon, it gibbone] 1 Gen de maimuțe antropoide cu membrele anterioare foarte lungi, fără coadă, cu blană neagră sau cenușie, care trăiesc în pădurile tropicale din Asia, Sumatra, Java etc. (Hylobates). 2 Maimuță care aparține genului gibonilor (1).

vari s.m. (zool.) Specie de maimuță din familia lemurienilor, cu blana deasă, cu pete negre și albe, care trăiește în pădurile din N-E Madagascarului și se hrănește mai ales cu fructe și cu insecte. • /<fr. vari.

fércheș, -ă, fercheși, -e, adj. (reg.) Elegant, dichisit, gătit: „Și am făcut lemne și le-am încărcat pe car. Când să ne ducem, vedem în pădure un om înalt, cu căput negru pe el. (…) Acela a fost Fercheșu Pădurii” (Bilțiu, 1999: 183). – Din magh. fehérkés „albicios” (Drăganu, după DER); din magh. felékes „elegant” (Scriban).

ȚIGÂI, țigâi, s. m. Specie de gândac mare, negru cu pete galbene, care trăiește prin pădurile de conifere (Hylobius abietis). – Et. nec.

MIERLĂ, mierle, s. f. Pasăre cântătoare de pădure, cu cioc galben și cu pene negre (Turdus merula). ◊ Mierlă sură (sau gulerată) = pasăre migratoare cu pene de culoare brună, cu un guler de pene albe în jurul gâtului (Turdus torquatus). Mierlă de pârâu = pescărel. – Lat. mer(u)la.

DREPNEA s. (ORNIT.; Cypselus apus) (pop.) lăstun-mare, lăstun-negru, (reg.) rândunică-de-munte, rândunică-de-pădure, rândunică-de-ploaie, rândunică-de-turn, rândunică-de-ziduri.

ORĂSTICĂ ~ci f. Plantă erbacee meliferă cu tulpina erectă, ramificată, cu frunze penate și cu fructele păstăi, care crește prin pădurile de stejar și de carpen; măzăriche-neagră. /Orig. nec.

SÂNGER ~i m. Arbust înalt, cu ramuri purpurii, cu flori albe și fructe negre, ce crește pe la margini de păduri (uneori cultivat în scopuri decorative). /v. a sângera

BEIUȘ 1. Depr. tectonică de tip golf, limitată de M-ții Codru-Moma (la SV), masivele Vlădeasa și Bihor (la E) și M-ții Pădurea Craiului (la N), drenată de Crișu Negru cu afl. lui; 825 km². Relief de terese și dealuri rotunjite. Climă blîndă (media termică anuală, 9-10°C); precipitații bogate (800 mm/an). Păduri de fag și stejar; pășuni și fînețe. Expl. de marmură (Vașcău, Moneasa) și de calcare (Cărpinet). Aici se găsesc orașele Beiuș, Vașcău, Nucet, Ștei. 2. Oraș în jud. Bihor, în depr. cu același nume, pe Crișu Negru; 12.318 loc. (1991). Constr. de mașini-unelte și piese de schimb. Fabrică de mobilă și de conf.; mat. de constr.; produse alim.; ateliere de reparații. Centru pomicol. Două biserici (sec. 18). Muzeu etnografic. Menționat prima oară în 1270; declarat oraș liber în 1444; ridicat la rangul de civitas în 1451. Samuil Vulcan a înființat aici în 1828 un gimnaziu greco-catolic superior pentru români. S-a mai numit Beinș.

CAZUAR (< fr., germ.) s. m. Gen de păsări acarenate, răspândite în Australia, ins. Noua Guinee, de c. 160 cm, bune înotătoare și alergătoare, cu corpul turtit lateral, picioare scurte și puternice, terminate cu trei degete și capul acoperit cu o cască cornoasă (Casuarius). ♦ C. australian = pasăre mare (1,65 m), din pădurile Australiei de Nord, solitară, cu penaj negru ca tăciunele și formații cornoase, roșii-violacee, pe cap și pe gît; atinge 50 km/h în alergare (Casuarius casuarius).

NEGRÁICĂ (< negru) s. f. Denumire populară pentru ciocănitoarea neagră (Dryocopus martius), sedentară în România, în pădurile de conifere.

ȚIGÂI, țigâi, s. m. (Reg.) Specie de gândac mare, negru cu pete galbene, care trăiește prin pădurile de conifere (Hylobius abietis). – Et. nec.

RESIMȚI, resimt, vb. IV. 1. Tranz. A simți. Îmi tremură mîna ca și cînd prin descrierea crimelor aș resimți eu, în locul ucigașilor, remușcările conștiinței. HASDEU, I. V. 175. Impresiune ce resimte cîmpeanul care, trecînd prin pădure, vede deodată... un dobitoc mare și negru. ODOBESCU, S. III 134. ◊ Refl. (Neobișnuit) De-o năprasnică putere mă resimt însuflețit. MACEDONSKI, O. I 29. Zefirii pintre frunze cu-a lor aripi răcoroase Răspîndesc un dulce sunet pe natură-nveselind Și la glasul lor făptura se resimte înviind. NEGRUZZI, S. II 13. 2. Refl. A simți urmările, consecințele unei împrejurări anterioare. Și auzul se resimte de vibrări asurzitoare, De răsunetul metalic al tam-tamului de bronz. ALECSANDRI, P. III 84. ♦ A se face simțit, a avea repercusiuni. Revoluția franceză, zguduind Europa pînă în cele mai adînci ale sale temelii, se resimți și între romîni. KOGĂLNICEANU, S. A. 74.

ZARE, zări, s. f. 1. Partea cerului sau a pămîntului pe care o mărginește linia orizontului. V. orizont. Deasupra șirurilor de sălcii se ridica zarea luminoasă, verde sub nori și cețuri. DUMITRIU, N. 276. Privea cu-ntristare, Cît ți-i oceanul de larg, zările fără catarguri. TOPÎRCEANU, P. 45. ◊ (Poetic) înălțimile albastre Pleacă zarea lor pe dealuri, Arătînd privirii noastre Stele-n ceruri, stele-n valuri. EMINESCU, O. I 210. ◊ Fig. Oștenii își schimbă locul necontenit; îi bate vîntul cătră zarea furtunilor. SADOVEANU, N. P. 102. Pierdut e totu-n zarea tinereții Și mută-i gura dulce-a altor vremuri. EMINESCU, O. I 201. În ochii mei deschis-ai o zare nouă, largă... Tot sufletul spre dînsa cu tine vrea să meargă. ALECSANDRI, T. II 118. ◊ Loc. adv. (Mai ales în construcție cu verbele «a se uita», «a privi») În zare (sau, rar, în zări) = la orizont; p. ext. în depărtare, departe. Cei doi flăcăi se priviră între ei, întunecați, apoi se uitară amîndoi în zare. DUMITRIU, N. 235. Vedem pînă departe, în fundul zării, sate, cîmpuri, păduri. STANCU, U.R.S.S. 105. Brazdele negre-lucii se întindeau pînă în zare. SADOVEANU, O. VI 430. Iar mai spre-amiazi, din depărtări, Văzu-tu-s-a crescînd în zări Rădvan cu mire, cu nănași, Cu socrii mari și cu nuntași. COȘBUC, P. I 56. Privea în zare, cum pe mări Răsare și străluce, Pe mișcătoarele cărări Corăbii negre duce. EMINESCU, O. I 167. Numa-n zarea depărtată sună codrul de stejari. id. ib. 146. Despot, Despot... în zarea depărtată S-aude zgomot mare și-o oaste se arată. ALECSANDRI, T. II 172. Din zări = din depărtări. Din zări un tînăr călător, Sosind pe-acolo, s-a rugat Să bea din cana lor. COȘBUC, P. I 281. ♦ Văzduh. Vei privi prin zări senine Stelele, sclipind mărunte, Cum încet de peste munte, Ies de printre brazi. COȘBUC, P. I 316. 2. Lumină care se împrăștie în jurul unei surse luminoase. Moșneagul puse mîna pe pahar și-l ridică în zarea fînarului. SADOVEANU, O. II 15. Pune-l să-mi cînte de inimă albastră aici, la zarea stelelor și a focului. GANE, N. I 135. Cu făclioara pe-unde treci, Dai zare negrelor poteci. COȘBUC, P. I 148. ◊ Expr. A se uita în zare (la ceva) sau a privi (ceva) în zare = a privi un obiect transparent așezîndu-l în dreptul unei surse de lumină, pentru a-l vedea mai bine. Străinul... luă paharul, îl privi în zare. SADOVEANU, la TDRG. Se uită în zare la culoarea de chilimbar Gustă și așeză paharul la loc. C. PETRESCU, A. 373. (O) zare de... = o cantitate mică de... (în special de lumină, v. licărire). În cîteva ore de drum, mașina avea să-l înfunde iarăși în satul tătăresc, cu bordeie strîmbe și oarbe de lut... și cu praful acela dobrogean... răsucit în vîrtejuri peste cîmpuri dogorite, fără zare de umbră. C. PETRESCU, Î. I 4. Ce mi-aprinde-n piept scîntei? E părere, ori o zare De lumină-n geamul ei? CERNA, P. 142. Înnoptase. Zare de stea nu se vedea deasupra. VLAHUȚĂ, la TDRG. Se sui într-un copaci înalt, și se uită în toate părțile, că de va vedea undeva vro zare de lumină, să se ducă și să ceară nițel foc. ISPIRESCU, L. 200. O zare de lumină s-arată-n răsărit. EMINESCU, O. I 98. (În construcții negative) De zare = nici un pic, cîtuși de puțin. Nu-i nici stăpînul casei, nici femeia lui măcar, nici măcar o slugă de zare. GANE, la CADE. ♦ Rază. Deci sîngerat la pămînt i-alunecă brațul, iar noaptea Morții și-a silnicii sorți i-acopere zarea vederii. MURNU, I. 89. Ești demon, copilă, că numai c-o zare Din genele-ți lunge, din ochiul tău mare Făcuși pe-al meu înger cu spaimă să zboare. EMINESCU, O. I 41. ♦ Zori de ziuă. V. zori. De ce să cadă crinul în zarea dimineții? De ce să moară Emisii în floarea tinereții? ALECSANDRI, P. II 114. Și la zări de ziuă a mai făcut un copil și l-a numit Zărilă. ȘEZ. II 49. ◊ Fig. Din ce în ce mai singur mă-ntunec și îngheț, Cînd tu te pierzi în zarea eternei dimineți. EMINESCU, O. I 114. 3. Culme, creastă, coamă, vîrf. După o jumătate de ceas ne suirăm noi-înșine pe zarea muntelui. GANE, N. III 113. După un minut de odihnă pe zarea dealului, descălecai și începurăm a scoborî la vale. HOGAȘ, M. N. 205. Îndărăt, dintr-o zare de codru, soarele răsărea încet pe-un cer de un albastru cald și fără pic de nor. VLAHUȚĂ, O. A. 276.

VERDE¹ s. n. Una dintre culorile spectrului solar, situată între galben și albastru; este culoarea frunzelor, a ierbii fragede etc. Cîmpia Prutului se întindea în nemărginit; cirezi albe pătau verdele pășunilor. SADOVEANU, O. VIII 83. Soarele se cobora tot mai mult peste dealurile cu; verdele aproape negru, spre asfințit. CAMIL PETRESCU, O. I 313. Păduri nesfîrșite pătează spinările pietroase într-un verde închis. SAHIA, N. 29. Pe-al codrilor verde, prin bolțile dese, Prin mreje de frunze seninul se țese. EMINESCU, O. IV 328. ◊ Loc. adj. De verde = a) (despre cărțile de joc) care are figuri sau desene în formă de frunză. Fiecare are să ridice cîte o carte.; dacă ridică de verde, o pune la nas. MARIAN, Î. 198; b) (în limbajul ghicitorilor în cărți; despre persoane) cu ochii verzi și cu părul negru. Și o femeie de verde, care-ți vrea răul. C. PETRESCU, C. V. 258. Cum este amanta dumitale? – Cum să fie adică? – De roșu, de ghindă, de tobă ori de verde? CARAGIALE, T. II 97. ◊ Expr. A i se face (cuiva) verde înaintea ochilor = a i se face rău, a-i veni amețeală. ♦ (Rar) Cantitate mare; cîtă frunză și iarbă (v. frunză). Cînd vei fi într-un năcaz mare, să sufli în el [în corn] că vor ieși verde de cătane, de va fi greu pămîntul de ei. RETEGANUL, P. II 70.

DREPNEA s. (ORNIT.; Cypselus apus) (pop.) lăstun-mare, lăstun-negru, (reg.) rîndunică-de-munte, rîndunică-de-pădure, rîndunică-de-ploaie, rîndunică-de-turn, rîndunică-de-ziduri.

stirigoaie sf [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: stereg~, sterg~, ster~, ~igie, streg~, str~, ștereg~, șterghie, șt~ / Pl: ~ / E: nct] (Bot) 1 Plantă erbacee din familia liliaceelor cu tulpina robustă, cu frunze mari, flori albe și cu fructele capsulate, folosită în popor ca purgativ, ca antispasmodic, ca insecticid etc. 2 Plantă erbacee din familia liliaceelor cu flori de culoare purpuriu-închis, care crește prin fânețe și prin păduri Si: stirigoaică, strigoaică², iarbă-șerpească, spânz-negru V spânz¹. 3 (Reg) Coada-cocoșului (Polygonatum latifolium). 4 (Reg) Ghințură (Gențiana lutea). 5 (Reg) Spânz¹ (2) (Heleborus niger). 6 (Reg) Brândușă-de-toamnă (Ciocus banaticus). 7 (Reg) Bulbuc (5) (Trollius europaeus). 8 (Reg) Odolean (Valeriana dioica). 9 (Reg) „Arnică” (1).

MANGALÁR s. m. (Rar) Mangalagiu, NOM. PROF. 33, cf. ALR II 6507/682. Bietul mîngălar, cînd a scoborît din pădure cu mangalul, parcă era dracul de negru. Com. din PIATRA-NEAMȚ. - Pl.: mangálari. – Și: (regional) mîngălăr s. m. – Mangal¹ + suf. -pr.

vier² s.m. 1 Porc necastrat, apt pentru reproducere. 2 (adesea urmat de determ. ca „sălbatic”, „de codru”, „de pădure”) Porc mistreț mascul. Era un vier negru (SADOV.). 3 (astron.; pop.; la pl. art.; și nm. pr.) Constelația Porcii. • sil. vi-er. pl. -i. /lat. verrem.

ȚIGÎIU sm. 🐙 Specie de gîndac mare, negru, cu pete galbene, care trăește prin pădurile de conifere, făcînd mari stricăciuni prin roaderea mugurilor (Hylobius abietis) (🖼 5132).

NEGRICIUNE s. f. (Rar) Însușirea de a fi negru (De culoare neagră; p. ext. loc, spațiu etc. întunecos, întunecime. cf. costinescu. Numai nițică gimnastică și ieșim curînd din negriciunea asta. ap. tdrg. Dealurile mai joase sînt presărate cu vii, dar mai în sus se strînge negriciunea unor adevărate păduri. călinescu, i. c. 62, cf. id. s. 718. – Negru + suf. -iciune.

BARZĂ, berze, s. f. Pasăre călătoare din ordinul picioroangelor, cu ciocul, gîtul și picioarele lungi și cu penele albe, afară de vîrfurile aripilor, care sînt negre (Ciconia ciconia); cocostîrc. În sfîrșit ajunseră la pădure: și de cum ajunseră le clănțăniră dinții așa de tare, că parcă cu toții ar fi avut ciocuri de barză. DELAVRANCEA, la HEM. Barza cea simțitoare Care pe om iubește Și-n preajmă-i se nutrește. ALEXANDRESCU, P. 154. Barză neagră (sau cernită sau grivă) = specie de barză cu penele negre-brune, mai rară decît precedenta (Ciconia nigra).

MIERLĂ, mierle, s. f. Pasăre cîntătoare de pădure, cu cioc lunguieț, galben, și cu pene negre sau brun-închise; se hrănește cu fructe și cu insecte (Turdus merula). Soarele se lăsa spre munți; mierle, ici-colo, ca flaute nevăzute, cîntau în tăcere. SADOVEANU, O. I 103. Zările, de farmec pline, Strălucesc în luminiș; Zboară mierlele-n tufiș. COȘBUC, P. 147. Sub crengile umbroase mierla sare șuierînd. ALECSANDRI, P. A. 122. – Pronunțat: mier-. – Variante: miarlă (MARIAN, O. I 282), mirlă (RETEGANUL, P. I 17) s. f.

caprifoi sm [At: PANȚU, PL. / V: ~raf~, ~oaie sf, catrafoi / Pl: ~ / E: ml caprifolium] 1 (Șîf -oaie) Arbust cu flori roșietice, gălbui sau albe, foarte mirositoare, cu fructele boabe eliptice, portocaliu-brune, cultivat ca plantă ornamentală Si: cașie, căpriță, curpen, frunza-caprei, ghiară, stânjenită (3) (Lonicera caprifolium). 2 Arbust cu flori roșii-purpurii sau alburii, cu fructele boabe negre, concrescute în partea inferioară, care crește în pădurile muntoase Si: cașie, căpriță, cununiță (Lonicera nigra). 3 Arbust cu flori gălbui-păroase, cu fructele boabe roșii, concrescute în partea inferioară, care crește în pădurile muntoase Si: cașie, căpriță, curpen, cununiță, lemnul câinelui (Lonicera xylosteum). 4-6 Fructul caprifoiului (1-3). 7 (Bot; reg) Cununiță (Spiraea ulmifolia). 8 (Îf căprăfoi) Plantă din familia rozacee (Spiraea media). 9 (Bot; reg) Lemn câinesc (Ligustrum vulgare). 10 (Bot; reg) Saschiu (Vinca minor). 11 Plantă din familia celastracee (Euonymus europaeus). 12 (Bot; îf ~oaie) Crețușcă (Filipendula ulmaria).

cioară sf [At: BIBLIA (1688), ap. TDRG / V: ~re / Pl: ~re, ~ri / E: cf alb soŕe, pn ciura, ceh coura, cura, rrm cor „hoț”] 1 Nume dat mai multor specii de păsări din familia corvidelor^[1], cu penajul negru sau cenușiu, cu cioc conic și puternic (Corvus). 2 (Șîs) ~-cenușie, ~-sură, ~-de-pădure, ~-vânătă, ~-bălțată Pasărea Corvus corone cornix. 3 (Șîs) ~-neagră Pasărea Corvus corone corone. 4 (Șîs) ~-fumurie, ~-sură-românească (Corvus cornix sardonius). 5 (Șîs) ~-de-sămănătură, ~-de-câmpie sau ~-de-holde, ~-neagră, ~-gulerată sau bălțată, vânătă, stăncuță Pasărea Corvus frugilegus frugilegus. 6 (Pfm; îe) l-a mâncat ~ra colacul A murit. 7 (Îlav) Cât (sau ca) ~ra-n par Foarte puțin timp. 8 (Îal) Pe apucate. 9 (Îe) A sta înfipt ca ~ra-n par A fi încrezut. 10 (Îe) A se da în laț ca ~ra A intra orbește într-un pericol. 11 (Îae) A-și face mendrele, dar a o păți. 12 (Îae) A lucra fără tragere de inimă. 13 (Îae) A-și crea dificultăți. 14 (Îlav) Ca ~ra-n laț Ca un neputincios. 15 (Îs) Marțea ~orilor Marțea din săptămâna brânzei. 16 (Reg; îcs) De-a ~ra Jocul „de-a pasărea zboară”. 17 (Îc) ~-pucioasă Dumbrăveancă. 18 (Îc) ~-de-mare Chirighiță. 19 (Fam; dep) Rrom. 20 (Îf cioarli^[2]) Ucigă-l-toaca. 21 (Îe) Ce sau cum ~rile Cum naiba? 22 (Trs) Sas îmbrăcat nemțește. 23 (Reg) Câine negru ciobănesc. 24 (Reg; îcs) De-a ~ra cu puișorii Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. corectat(ă)

plop¹ sm [At: CANTEMIR, IST. 170 / V: (reg) pleop, pliop, plomp, plot, plup / Pl: -i / E: ml populus] 1 Gen de arbori înalți, cu ramuri subțiri, îndreptate în sus, cu scoarța netedă, alb-cenușie și cu frunzele oval-lanceolate, argintii pe partea inferioară, cu pețiolul lung și flori crescute în amenți, care apar înaintea frunzelor (Populus). 2 (Șîc ~-alb, ~-argintiu, reg, ~-bălan) Arbore cu scoarță netedă și albicioasă, cu frunze acoperite pe dos cu un puf argintiu Si: plută² (2) (Populus alba). 3 (Șîc ~-tremurător, ~-de-munte, reg, ~-tremuriu, rar, ~-de-pădure) Arbore de mărime mijlocie, cu scoarța netedă de culoare albă-verzuie, ale cărui frunze tremură ușor în bătaia vântului Si: (reg) plută² (3) (Populus tremula). 4 (Șîc ~-negru, ~-adevărat, ~-algerian, rar, ~-de-luncă, reg, ~-de-pădure) Arbore cu flori roșietice, cu scoarța crăpată, de culoare închisă, folosită la tăbăcitul pieilor Si: (reg) plută² (4), plopotaș (Populus nigra). 5 (Pop; șîc ~-piramidal, ~-negru-piramidal, reg, ~-plutaș, ~-înalt) Plută² (1) (Populus pyramidalis). 6 (Șîc ~-negru-hibrid, ~-euramerican, ~-de-Canada, ~-canadian) Arbore cu tulpina cilindrică neramificată, cu scoarța cenușie, cu coroana largă (Populus canadensis). 7 (Șîc ~-de-munte, ~-cenușiu) Arbore cu frunzele acoperite pe fața inferioară cu un puf cenușiu Si: (reg) plută² (5) (Populus canescens). 8 (Reg; d. rude, grade de rudenie; îla) De ~ Îndepărtat. 9 (Îe) Când va face ~ul pere și răchita micșunele Niciodată. 10 (Arg; d. elevi, studenți; îe) A fi în ~ A nu ști nimic la o materie.

strugure [At: CORESI, TETR. 13 / V: strug, (îvp) strugur / Pl: ~ri / E: ns cf shtrudhull] 1 sm Fructul viței de vie în formă de ciorchine Si: (îvr) poamă. 2 sm (Prc) Boabă din acest ciorchine Si: (îvr) poamă, (înv) ouă. 3 sm (Pex) Reprezentare plastică a strugurelui. 4 sm (Îvr; pan) Ciorchine (de fructe sau de flori). 5 av Îndesat, îngrămădit unul lângă altul. 6 sm (Reg; îc) ~-acru, ~-sărât, ~ri-necopți, ~ri-verzi, ~ri-cruzi Aguridă (1) (Ribes grossularia). 7 (Trs; mpl; șîc ~ri-de-grădină) Coacăză (1). 8 (Ban; lpl; șîc ~ri-de-ai-mari) Agrișă. 9 sm (Bot; îc) ~rii (sau, reg, ~rile-ursului) ori (reg) ~rul-urșilor Mic arbust cu tulpina culcată, cu frunzele persistente, pieloase, cu flori roșietice sau albe, grupate în formă de ciorchine în vârful ramurilor și cu fructul o bacă mică, roșie, lucioasă, comestibilă Si: (reg) afină, camnincă, merișorul-câinelui, porumbeaua-ursului, sărbezele-(roșii), strugurel (Arctostaphyllos uva-ursi). 10 sm (Îc) ~ri-negri Arbust fără spini, cu fructele în formă de boabe negre, comestibile, cu miros caracteristic, care crește prin păduri de munte sau cultivat Si: (reg) agriș-negru, coacăz-(negru), pomușoară-(neagră), smordină, smordină-neagră, strugurei-negri (Ribes nigrum). 11 sm (Îc) ~le-vulpii Plantă erbacee cu tulpina ramificată și cu florile dispuse în formă de spice Si: ochiul-lupului Vz ochi (Plantago indica). 12 sm (Reg; îc) ~ri-spinoși (sau domnești) ori ~rul-ursului Agriș. 13 sm (Reg; îc) ~rul-câinelui sau (~r-câinesc) Zârnă (Solanum nigrum). 14 sm (Reg; îc) ~rul-lupului Dalac (4) (Vitis sylvestris). 15 sm (Reg; îc) ~ri-de-mare Cârmâz (2) (Phytolacca americana). 16 sm (Reg; lpl) Coacăz (Ribes rubrum). 17 sm (Reg; lpl) Agriș (1).

ȘARPE, șerpi, s. m. (La pl.) Ordin de reptile (veninoase și neveninoase) lipsite de membre, cu corpul cilindric, adaptate la târâre prin mișcări ondulatorii; (și la sg.) reptilă din acest ordin. ◊ Șarpe de casă = specie de șarpe neveninos, lung de circa 1, 60 m, cu două pete galbene pe ceafă, care trăiește mai ales în regiunile inundabile, pe lângă casă (Natrix natrix). Șarpe de alun = șarpe neveninos, lung de circa 1 m, cu o bandă neagră pe laturile capului, care trăiește la noi prin pădurile de alun și prin locuri stâncoase (Coronella austriaca). Șarpe cu clopoței = specie de șarpe veninos din America de Nord, lung până la 2 metri, a cărui coadă este prevăzută cu solzi cornoși care produc un zgomot caracteristic (Crotalus horridus). Șarpe cu ochelari = cobră. ◊ Expr. (A țipa sau a striga, a urla) ca din (sau în) gură de șarpe = (a țipa, a striga, a urla) foarte tare. În gaură de șarpe = într-un loc ascuns, care poate fi aflat cu mare greutate. A sări ca mușcat de șarpe = a se înfuria, a-și ieși din fire. A încălzi (sau a crește) șarpele la (sau în) sân = a arăta dragoste și bunăvoință unui om nerecunoscător. A-l mușca pe cineva șarpele de inimă, se spune când cineva se simte ispitit să facă (sau să spună) ceea ce n-ar trebui. A-l mușca (pe cineva) șarpele invidiei (ori al vanității) = a fi cuprins de invidie, de vanitate. A călca șarpele pe coadă = a insulta, a supăra pe un om rău, iute la mânie. ♦ Fig. Persoană rea, vicleană, perfidă. [Var.: șerpe s. m.] – Lat. pop. serpes, -is (= serpens, -ntis).

mălín m. (d. mălină). Olt. Un copăcel rozaceŭ care crește pin pădurile umede de la munte și face niște drupe negre marĭ cît bobu de mazăre așezate în strugurĭ și a căruĭ scoarță e amară și astringentă (prunus padus, cérasus padus și padus racemosa). Un fel de vișin mic (cu fructe negre și amare, cu lemnu roș mirositor din care se fac cĭubuce, țigarete și bastoane) care crește pin pădurĭ și tufișurĭ (prunus [saŭ cérasus] mahaléb), numit odinioară antep. Drog, un copac din neamu salcîmuluĭ. Malin negru, 1. pațachină, verigar, salbă moale, 2. alt copăcel oleaceŭ (V. lemn cînesc). Trans. Mălin roș orĭ numaĭ mălin, malin și melin, liliac (syringa vulgaris). V. scumpie și călin.

HUÍLĂ (< fr.) s. f. Cel mai important cărbune mineral, din categoria cărbunilor humici, rezultat prin încărbunarea vegetației unor păduri uriașe și a unor plante acvatice. De culoare neagră-brună, luciu sticlos-gras, compact, cu șistozitate pronunțată, dur, sfărâmicios; conține c. 76-90% carbon, 4-6% hidrogen, 5% oxigen + azot, 2-15% apă și are o putere calorică de 7.000-9.000 kcal/kg. Se utilizează la fabricarea cocsului, a gazului de iluminat, a gudroanelor etc., fiind un combustibil superior.

bour m. Mold. 1. soiu de bou negru cu o vargă albă pe spinare; odinioară în pădurile din Carpați, azi numai în codrii din Lituania, numit în Muntenia zimbru (Bos urus): bouri ’nalți cu steme ’n frunte EM.; 2. pajerea Domnilor Moldovei (adică un cap de bou): pe d’asupra-i steagul cu bour AL.; 3. semn (primitiv un bour) cu care se înfiera în vechime făcătorii de rele și apoi vitele: cum se cunosc boii din cireadă și caii din herghelie de pe bourul lor NEGR.: 4. partea dinainte ce este ridicată dela talpa săniei (cea dinapoi se cheamă călcâiu); 5. botul luntrei. [Vechiu-rom. buăr = lat. BUBALUS].

zăvoiu n. 1. pădure de salcie pe marginea unei ape: dă-ți oile la negrul zăvoiu; 2. pl. zăvoaie, insule pe Olt, acoperite cu păduri de sălcii, plopi, anini și răchită. [Serb. ZAVOĬ, sinuozitate, cotitura unui drum, a unei ape].

ȘARPE, șerpi, s. m. (La pl.) Ordin de reptile (veninoase și neveninoase) lipsite de membre, cu corpul cilindric, adaptate la târâre prin mișcări ondulatorii; (și la sg.) reptilă din acest ordin. ◊ Șarpe de casă = specie de șarpe neveninos, lung de circa 1,60 m, cu două pete galbene pe ceafă, care trăiește mai ales în regiunile inundabile, pe lângă casă (Natrix natrix). Șarpe de alun = șarpe neveninos, lung de circa 1 m, cu o bandă neagră pe laturile capului, care trăiește la noi prin pădurile de alun și prin locuri stâncoase (Cornelia austriaca). Șarpe cu clopoței = specie de șarpe veninos din America de Nord, lung până la 2 metri, a cărui coadă este prevăzută cu solzi comoși care produc un zgomot caracteristic (Crotalus horridus). Șarpe cu ochelari = cobră. ◊ Expr. (A țipa sau a striga, a urla) ca din (sau în) gură de șarpe = (a țipa, a striga, a urla) foarte tare. În gaură de șarpe = într-un loc ascuns, care poate fi aflat cu mare greutate. A sări ca mușcat de șarpe = a se înfuria, a-și ieși din fire. A încălzi (sau a crește) șarpele la (sau în) sân = a arăta dragoste și bunăvoință unui om nerecunoscător. A-l mușca pe cineva șarpele de inimă, se spune când cineva se simte ispitit să facă (sau să spună) ceea ce n-ar trebui. A-l mușca (pe cineva) șarpele invidiei (ori al vanității) = a fi cuprins de invidie, de vanitate. A călca șarpele pe coadă = a insulta, a supăra pe un om rău, iute la mânie. ◊ Compus: șarpe-orb = nume dat unor specii de șopârle. ♦ Fig. Persoană rea, vicleană, perfidă. [Var.: șerpe s. m.] – Lat. pop. serpes, -is (= serpens, -ntis).

CLOCOTI, clocotesc, vb. IV. Intranz. 1. A fierbe în clocot, a fi în stare de ebuliție. Lîngă plitele încinse, copii desculți se uită cum clocotește în ceaune mămăliga puțină. CAMILAR, TEM. 43. Cuptorul se încinge și mai mult, încît pare o forță cosmică dezlănțuită. Înăuntrul lui, apa, pămîntul și focul, năprasnic clocotesc. BOGZA, C. O. 224. ◊ (Despre vasul în care fierbe un lichid) Samovarul clocotea. Ceaiul vărsat prin pahare luă o vopsea purpurie. NEGRUZZI, S.I 74. 2. (Despre ape) A se mișca agitat, a se agita puternic și zgomotos. Dădură de o apă îngustă și limpede, frămîntînd argint pe prund și clocotind cu murmur dulce. SADOVEANU, O. I. 522. Cînd chiuie o dată... mările clocotesc și peștii din ele se sparie. CREANGĂ, P. 54. Apa saltă, clocotește, Nici că se mai limpezește. ALECSANDRI, P. II 36. 3. Fig. (Despre sentimente, pasiuni, gînduri) A ajunge la un grad mare de intensitate, a fi gata să se dezlănțuie; a fierbe. Cu curtenii după el, [vodă] porni strigînd și clocotind de mînie. SADOVEANU, O. VII 19. În capul lui aprins clocotea un potop de gînduri. VLAHUȚĂ, O. A. 106. 4. Fig. A răsuna cu putere, a vui. Și clocotește codrul!... Iată-l, – se zbuciumă, se-ndoaie, geme Bătut de neagra vijelie. IOSIF, P. 87. Clocotea de chiu cuprinsul Veselei păduri. COȘBUC, P. II 37. Codrul clocoti de zgomot și de arme și de bucium. EMINESCU, O. I 147. – Pers. 3 și: (neobișnuit) clocotă (TOMA, C. V. 353), (rar) clocote (G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 300). – Variantă: colcoti (ODOBESCU, S. III 81) vb. IV.

TUFIȘ, tufișuri, s. n. Mulțime de copaci tineri și stufoși; desiș de tufe, tufăriș. Șuieră mierle-n tufiș și cîntă din grîu pitpalacul. COȘBUC, P. II 62. Mai mult de jumătate din întinderea de pămînt ocupat de pădure este tufiș. I. IONESCU, M. 130. ◊ Fig. Ridică tufișurile negre ale sprîncenelor. DUMITRIU, N. 115. ♦ (Rar, cu sens colectiv) Ramuri, crengi. Proptele și mănunchi de tufiș... sprijină și întăresc taracii. ODOBESCU, S. III 109.

șarpe sm [At: PSALT. HUR. 124^v/1 / V: (reg) sa~, ser~, șer~, (îrg) șea~ / Pl: șerpi / E: ml serpens] 1 (Lpl) Ordin de reptile (veninoase) cu corpul cilindric și lung, fără picioare, care se târăsc printr-o mișcare ondulată a corpului. 2 Reptilă din ordinul șerpilor (1). 3 (Pop; îc) ~-de-casă (sau de-apă, reg, gheuș) sau ~le-casei Șarpe (2) neveninos, de culoare cenușie pe spate, cu două pete gălbui pe ceafă, care trăiește mai ales în regiunile inundabile, adesea pe lângă așezările omenești (Natrix natrix). 4 (Îc) ~-de-apă (sau de-baltă) Șarpe (2) neveninos, cu capul lung și îngust, de culoare galbenă-cenușie pe spate, care trăiește mai ales în apă (Natrix tessellata). 5 (Reg; îc) -cu clopoței (sau, rar, sunător) Șarpe (2) veninos din America de Nord, lung până la 2 m, a cărui coadă este prevăzută cu solzi cornoși care produc un sunet caracteristic Si: crotal (Crotalus horridus). 6 (Zlg; reg; îc) ~-cu-ochelari Cobră (Naja tripudians). 7 (Îc) ~-de-alun (sau neted) Șarpe (2) neveninos, de culoare brună-roșcată, cu o dungă neagră pe laturile capului, care trăiește la noi prin pădurile de alun și prin locuri stâncoase (Coronella austriaca). 8 (îc) ~le-lui-Esculap Șarpe (2) neveninos, cu capul mic și îngust, cu coada lungă și subțire, având spatele de culoare brună și abdomenul alb-gălbui (Elaphe longissima). 9 (Îc) ~-de-nisip (sau de-mare) Șarpe neveninos, cu botul rotunjit, cu coada lungă și subțire, având spatele de culoare cafenie, brună-gălbuie sau brună-cenușie (Coluber jugularis caspius). 10 (Îc) ~-roșu Șarpe (2) neveninos, cu spatele de culoare cafenie sau bmnă-roșcată (Elaphe quatuorlineata sauromates). 11 (Zlg; reg; îc) ~-ciung (sau cionc, ciont, curt, gheoș, pestrăv, pistriț, roș, scurt, veninat, cu creastă, cu țânte, de sadină) Viperă (Vipera berus). 12 (Zlg; îvr; îc) ~-auriu (sau uriaș) Boa¹ (Boa constrictor). 13 (Iht; reg; îc) ~-de-apă Anghilă (Anguilla anguilla). 14 (Iht; Mol) Țipar (Misgurnus fossilis). 15 (Mol; șîc ~-chior) Pește cu corpul cilindric, alungit, fără înotătoare (Petromyzon fluviatilis). 16 (Zlg; reg; îc) ~-orb Șopârlă (1). 17 (Zlg; reg; îc) ~-sfărâmăcios, șerpele-lui-Noe Șopârlă (1) fără membre, de culoare cenușie sau ruginiu-închis( {Anguis fragilis colchicus). 18 (Zlg; reg; îae) Șopârlă (1) lungă, de culoarea nisipului (Ophisaurus apus). 19 (Zlg; reg; îae; șîc ~-chior) Șopârlă (1) oarbă, de culoare albă. 20 (Zlg; reg; îc) ~-orb Miriapod lung de câțiva centimetri, cu corpul cilindric (Julus sabulorus). 21 (Zlg; reg; îc) ~-chior Melc fără carapace. 22 (Îrg; îc) ~-de-Verghinia Plantă medicinală nedefinită mai îndeaproape. 23 (Reg) Plantă ornamentală cu ramurile lungi și mlădioase și cu florile în formă de pâlnie (Cereus flagelliformis). 24 (Bot; reg; șîc modila~-lui) Ferigă-de-brădet (Polystichum lonchitis). 25 (Înv; îs) ~-le lui Faraon Mic cilindru de sulfocianură de mercur care, aprins, se desfășoară ca un șarpe (2). 26 (Pfm; îe) A striga (sau a țipa, sau a se zvârcoli) ca din (sau în) gură de ~ A striga (sau a țipa, sau a se zvârcoli) foarte tare. 27 (Pop; îlav) În (sau din) gaură de ~ sau (reg) în borta ~lui Într-un (sau dintr-un) loc ascuns, care poate fî aflat cu multă greutate. 28 (Pfm; îe) A sări ca mușcat de ~ A reacționa brusc. 29 (Pfm; îae) A se înfuria. 30 (Pop; îe) A-i trece (cuiva) un ~ rece prin sân (sau prin inimă) A se înfiora (de spaimă, de dezgust etc.). 31 (Pfm; îe) A încălzi (sau a crește) ~le la (sau în) sân A arăta dragoste și bunăvoință unui om nerecunoscător. 32 (Pop; îe) A strivi (pe cineva) ca pe un (pui de) ~ A distruge (pe cineva) cu ușurință și fără remușcări. 33 (Pfm; îe) A călca ~le pe coadă A atinge un punct nevralgic. 34 (Pfm; îae) A insulta un om iute la mânie. 35 (Pop; îe) A fi gol ca ~le (care și-a lepădat pielea) A fi dezbrăcat. 36 (Pop; îae) A fi sărac. 37 (Pfm; îe) A fuma ca un ~ A fuma mult, trăgând tare din țigară. 38 (Pop; îe) A umbla ca ~le după vitejii A se expune singur primejdiei. 39 (Pop; îae) A căuta ceartă. 40 (Pop; îe) A-i frige (cuiva) șerpi pe burtă A(-i) face (cuiva) rău. 41 (Pop; îe) A pune mâna pe ~ A se îmbogăți dintr-o dată. 42 (Pop; îe) A-i intra (cuiva) ~le în pungă A nu avea bani. 43 (Mun; îe) A-i băga (cuiva) un ~ în sân A înfricoșa (pe cineva). 44 (Mun; îe) A-i frige (dracul) șerpi pe inimă (cuiva) A fi nervos. 45 (Mun; îae) A fi foarte zgârcit. 46 (Pfm; îe) A mușca (sau, rar, a fura) (pe cineva) ~le de inimă (sau de limbă) A se simți ispitit să facă sau să spună ceea ce nu ar trebui. 47 (Fam; îe) A mușca (pe cineva) ~le invidiei (sau vanității, îndoielii etc.) A fi cuprins de invidie (sau de vanitate, de îndoială etc.). 48 (Ast; pop; lsg; mai ales art.) Constelație ecuatorială din emisfera boreală Si: (pop) calea rătăciților. 49 (Trs; Ban; pan) Serpentină (la alambic). 50 (Mun) Motiv decorativ cu care se încondeiază ouăle. 51 (Reg; îs) ~le biciului Partea biciului formată din împletitura de curele sau de cânepă. 52 (Pfm; fig; șîs pui de ~) Persoană perfidă. 53 (Înv; fig; îs) Limbă de ~ Persoană bârfitoare. 54 (Pop; șîc ~-balaur, ~ bălăurel) Balaur (2). 55 (Pop) Diavol (întrupat în șarpe). 56 (Arg) Penis.

PANDA s. m. mamifer rar, asemănător cu ursul alb, cu pete negre pe urechi și în jurul ochilor, care trăiește în pădurile din Himalaia și în munții din China, hrănindu-se cu muguri de bambus. (< engl., fr. panda)

CORB (lat. corvus) s. m. 1. Cea mai mare specie a ordinului paseriformelor din România (63-72 cm) și totodată a familiei corvidelor, omnivoră, sedentară, prezentă în pădurile umbroase din Carpați, cu cioc și picioare puternice, penaj negru cu reflexe metalice violacee, care poate imita glasul altor păsări; se îmblînzește ușor (Corvus corax); monument al naturii. 2. Corb-de-mare alb = pasăre marină, de c. 90 cm, care trăiește în colonii, cu penaj alb și vîrful aripilor negru, care pescuiește în picaj, de la 30-40 m (cea mai mare distanță de procurare a hranei în acest mod) și are, pentru amortizarea șocului, sub piele, o „saltea” de saci aerieni (Sulla bassana). 3. Corb-de-mare = pește teleostean cu corpul de c. 50 cm lungime, de culoare brună-închisă, cu capul mare și botul gros (Corvina umbra). Trăiește în Marea Neagră.

întunecát, -ă adj. Acoperit de întuneric: un soare întunecat, o pădure întunecată. Închis (la coloare): vin întunecat, față întunecată (cam neagră). Fig. Posomorît, trist orĭ furios: față, privire întunecată. V. chĭondorîș, încărbunat.

PIRINEI (sp. PIRINÉOS, fr. PYRÉNÉES), sistem muntos în SV Europei, la granița dintre Franța și Spania, între G. Biscaya și M. Mediterană. Lungime: c. 450 km. Zoma centrală, alcătuită din șisturi cristaline, cuarțite și granite, este mărginită de calcare (cu numeroase fenomene carstice) și fliș. Versantul de N este abrupt, iar cel de S este format din creste stâncoase mai joase. Alt. max.: 3.404 m (vf. Pico de Aneto, în masivul Maladeta). Sunt masivi, străbătuți doar de câteva trecători (printre care Roncevaux, la 1.090 m alt., unde a avut loc vestita bătălie cunoscută din epopeea Chanson de Roland). După caracterele morfologice se împart în: P. vestici cu altitudini mijlocii, P. centrali, cei mai înalți cu forma alpine și ghețari actuali (care ocupă o suprafață totală de circa 40 km²) și P. estici cu culmi alungite, despărțite de depresiuni intramontane. Pe versantul sudic al P. estici se află micul principat independent Andorra. Climă montană temperată, mai umedă în N și V, cu influențe mediteraneene în S. Râuri cu debit bogat, utilizate în scop energetic. Păduri și pășuni alpine. Faună bogată (urși, capre, ibex, capre negre ș.a.). Expl. de min. de fier, mangan, cobalt, nichel, bismut, bauxită, marmură. Izvoare minerale în N. Rezervații naturale; parcurile naționale; francez, Pyrénées occidentales și spaniol, Monte Perdido (120 mii ha au fost declarate în patrimoniul mondial natural). – Tratatul de la ~, tratat încheiat (7 nov. 1659) în urma războiului dintre Franța și Spania (început în 1635), prin care Franța obține Roussillon, Artois și unele orașe din Flandra, Hainaut și Luxembourg. Marchează sfârșitul hegemoniei spaniole în Europa și începutul celei franceze.

abís s.n. 1 (geomorf.) Deschizătură adîncă într-un platou sau într-un versant muntos, în special în căldare (căreia nu i se vede fundul); prăpastie, genune, hău. Susurul domol, prelung și nehotărît al tăcerii mute se ridică peste abisuri (HOG.). ◊ poet. Pădurea se cufundă într-o noapte oarbă, într-un abis negru ca păcura (SADOV.). ♦ fig. Latură profundă a unei stări, a unui fenomen, a unui proces, rămasă încă necunoscută; neant. Nu-i înțelegea abisul din suflet. 2 Depresiune a fundului oceanelor, cu adîncimi foarte mari. 3 fig. Distanță uriașă sau separare de ordin cultural, intelectual, moral, sentimental. Între cei doi era un abis. • pl. -uri. /<fr. abysse, it. abisso, lat. abyssus, -i; cf. gr. ᾰβυσσος „fără fund”, „infinit”.

ABIS, abisuri, s. n. (Livresc) Prăpastie, adîncime mare. Valul fatal... smulge ultimul catarg al corăbiei și o tîrăște apoi în abis. BOGZA, C. O. 349. Susurul domol, prelung și nehotărit al tăcerii mute se ridică peste abisuri, ca o cîntare fermecată de leagăn. HOGAȘ, M. N. 169. Marea nu putea fi mai turburată, valurile ei, mai mari decît vaporul, treceau unul după altul, lăsînd între ele un abis. BOLINTINEANU, O. 285. ◊ (Poetic) Pădurea se cufundă într-o noapte oarbă, într-un abis negru ca păcura. SADOVEANU, O. III 104. [Luna] umple de văpaie cereștile abisuri. ALECSANDRI, P. A. 167.

CHIP, chipuri, s. n. I. 1. Față, obraz, figură. Vezi, noi nu sîntem boieri; ne-am învățat să izbim în cărbune, nu în chipul omului. DAVIDOGLU, M. 74. Chipul senin și zîmbitor al Margaretei îi umplea întreaga lume de gînduri. VLAHUȚĂ, O. A. 118. E scurt la grai, năprasnic, la chip întunecos. ALECSANDRI, O. 210. ♦ Expresie a feței, fizionomie. Dumitrache semăna bunicului la chip și la inimă. STANCU, D. 7. Se puse la poartă cu chip umilit și smerit. ISPIRESCU, L. 308. Mă rog d-tale, nu te-ndura, fii cum te-arată chipul. ALECSANDRI, T. 382. 2. Înfățișarea sau aspectul unei persoane. Călătorul, după chip și port, e un negustor. CARAGIALE, O. I 369. Nici că se uita la dînsul, carele-i tot bătea capul, arătîndu-i-se ei sub deosebite chipuri. ISPIRESCU, U. 15. Un demon sufletul tău este, Cu chip de marmură frumos. EMINESCU, O. I 211. Dascălul acesta lua în ochii mei un chip măreț, academic. NEGRUZZI, S. I 6. ◊ Fig. Cioplind cu dalta chipul nou al lumii, Celor răpuși chip nou le dăltuim. BANUȘ, B. 90. ◊ Loc. adv. În chip de... = cu înfățișare de..., asemenea cu..., în formă de..., ca... Ea ar fi venit în chip de pasăre, de a bătut acum la fereastră. CREANGĂ, P. 232. Briar... n-are-n lume decît un gros stejar... cioplit în chip de ghioagă. ALECSANDRI, P. A. 193. După chipul și asemănarea cuiva = întocmai ca cineva, exact, la fel cu cineva. Și-și ia un suflet de noră, întocmai după chipul și asemănarea celei de-ntîi. CREANGĂ, P. 7. ♦ Persoană, făptură, ființă. De la mesele vecine, alte chipuri se adunară în jurul lor și glumele începură din belșug. DUNĂREANU, CH. 46. Ce-ți pasă ție, chip de lut, Dac-oi fi eu sau altul? EMINESCU, O. I 181. ♦ Imagine, arătare. Chipul morții pare că-n orice colț îl vezi. EMINESCU, O. I 96. De pe stîncă, chipuri negre se cobor. ALEXANDRESCU, P. 132. ◊ Fig. Clopotele încetaseră și din păduri ieșeau chipurile înfiorătoare ale liniștii și ale nopții. DAN, U. 154. 3. Imagine a unei persoane sau a unui obiect, redată prin desen, pictură, sculptură etc. Faurul pămîntului se apucă și făcu chipul lui Greuceanu numai și numai din fier. ISPIRESCU, L. 220. Tot acolo am văzut și chipul de ceară a craiului de Ungaria, Mătieș Corvin. KOGĂLNICEANU, S. 12. ◊ Carte cu chipuri = carte cu ilustrații. 4. (Popular) Semn. Făcui chip Pisicuții cu frîul la dreapta, ca și cum aș fi avut de gînd să urc scara călare și să întru în casă cu Pisicuță, cu tot. HOGAȘ, M. N. 16. II. 1. (Urmat sau precedat de determinări adjectivale) Fel, mod. M-ai închis, aici, în lanțuri; am răbdat în chip păgîn. COȘBUC, P. I 120. S-a gîndit... cum să-i facă a-și petrece vremea în chipul cel mai plăcut. CARAGIALE, O. III 60. Exercițiile vînătorești au darul de a dezvolta într-un chip cu totul excepțional imaginațiunea omenească. ODOBESCU, S. III 47. Toate părțile lumii sînt lănțuite într-astfel de chip, că este peste putință de-a cunoaște una fără celelalte. BĂLCESCU, O. II 11. ◊ Loc. adv. (În sau cu) fel și chip (sau chipuri) = în tot felul, în toate modalitățile posibile. Fel și chip se schimbă vremea, acuși ninge, acuși plouă, acuși îi soare. MIRONESCU, S. A. 41. Fata rămîne acasă ca pe spini, bătîndu-și mintea cu fel și chipuri, ca omul în așteptare. SEVASTOS, N. 49. A doua noapte iarăși au venit pețitoriul și au început a stărui feli și chip, tot cu binele, ca să i-o deie numaidecît. SBIERA, P. 50. Fel și chip de... = tot felul de... Despre Tăun umblau, de mulți ani, fel și chip de vorbe. CAMILAR, TEM. 62. În (sau cu) chipul acesta sau în acest chip = în felul acesta, astfel. Ori de cîte ori mă jigniți în acest chip, mi se împuținează nouă zile din viață. SADOVEANU, N. F. 8. Îi despoia [pe boieri] de averi... lipsindu-i cu chipul acesta de singurul mijloc cu care puteau ademeni și corumpe pre norod. NEGRUZZI, S. I 143. 2. Modalitate, posibilitate. Să-i facă vrun chip să-l ia pe lîngă dînsul. VLAHUȚĂ, O. A. 95. N-ai grijă, că oi găsi eu vrun chip să vin iară. ALECSANDRI, T. 207. Am simțit că începusem a face rău, de atunce am căutat tot chipul ca să ies din prăpastia în care picasem. KOGĂLNICEANU, S. 186. ◊ Loc. adv. Cu orice chip = cu orice preț, cu tot dinadinsul, oricum. Baba însă voia cu orice chip să aibă o troiță nedespărțită de nurori... de aceea și chitise una de mai înainte. CREANGĂ, P. 8. Am văzut-o că este pidosnică și vroiește cu orice chip să se adăpe numai de la un izvor. CREANGĂ, P. 116. În (sau cu) nici un chip = în nici un caz, nicidecum. Căzuse parcă într-o prăpastie întunecoasă, din care nu mai putea să iasă cu nici un chip. BART, E. 207. Cea mai mică nu voia cu nici un chip să se mărite. ISPIRESCU, L. 89. ◊ Expr. Nu e chip să... (sau de a... ) = nu se poate, e imposibil să... Nu-i chip oare, soră dragă, să am un ceas tihnit cînd mă întorc la mine acasă de la treburi? SADOVEANU, N. F. 43. N-a fost chip să ajungă, din cauza mlaștinilor în care se înfundau. BART, E. 278. Nu era chip să se apropie sărac de pragul palatului lui. VLAHUȚĂ, O. A. 214. Bucatele le-au făcut afumate, arse și sleite, de nu mai era chip să le poată lua cineva în gură. CREANGĂ, P. 292. Nu-i chip de a o scoate la capăt cu omul acesta. NEGRUZZI, S. I 93. Nu e chip cu cineva = nu poți s-o scoți la capăt cu cineva. Nu mai e chip cu el, moș Sandule! A sărit să mă bată, pentru că nu vreau să mă duc fată-n casă la curte. BUJOR, S. 92. A nu avea (nici un) chip (să...) = a nu avea posibilitatea, a nu putea (să... ). Vezi și tu că n-avem nici un chip. VLAHUȚĂ, O. AL. II 178. Corciogarii nemaiavînd chip de trai numai din minciuni, s-or apuca de muncă. CREANGĂ, A. 150. Azi n-ai chip în toată voia în privirea-i să te pierzi. EMINESCU, O. I 155. (Mold.) A face toate chipurile (ca să... ) = a face tot ce e cu putință, tot posibilul (ca să...) Nu putem trăi în casa aceasta, de n-om face toate chipurile ca să scăpăm de hîrca de babă. CREANGĂ, P. 12. D-nu polițmaistru mă încredințează că va face toate chipurile ca să-mi găsească odorul. ALECSANDRI, T. I 312. A afla chip (și cale) = a găsi un mijloc eficace. Cît s-au gîndit ei încolo și-ncoace, tot n-au aflat chip și cale. SBIERA, P. 44. Aflase chip a se dezlega pe nesimțite dintr-un lanț ce nu era potrivit cu ușurătatea inimii sale. NEGRUZZI, S. I 24. 3. (Regional) încercare; mijloace. Pentru ce m-ai sili să jur că n-oi face nici un chip de a afla cine ești? ALECSANDRI, T. 311. ◊ Expr. A Căuta chip = a căuta toate mijloacele. Chip cătam cu viclenie Să te fac să-ntrebi. COȘBUC, P. I 51. 4. (Numai în loc. conj.) Cu chip să... = ca să..., pentru ca să..., avînd intenția să... Văzînd niște lișițe pe apă, zvîrrr! cu toporul într-însele, cu chip să ucidă vreuna. CREANGĂ, P. 46. Cu chip că...=sub pretext că..., sub aparența că... Cu chip că ești hazliu, îi spui o mulțime de... grosolănii. VLAHUȚĂ, O. AL. II 68. Ies din casă cu chip că mă duc la scăldat. CREANGĂ, A. 48. III. (Popular și familiar, cu valoare de adverb, în formele chip, chipul și chipurile) 1. Vorba vine, cică, vorbă să fie. Ciungul a scos din haină și mîna cealaltă, care, chipurile, îi lipsea. PAS, Z. I 53. Aveam și eu, chipurile, un ibovnic în sat. VLAHUȚĂ, la TDRG. Dete parale acela, chip a-i plăti. PANN, P. V. I 63. 2. La drept vorbind, nu-i vorbă. Îi iertă împăratul de vreo osîndă, chipul; dară intră la mai mare grije. ISPIRESCU, L. 375. Ai vreun subiect anume, ori pot scrie despre ce mi-o da prin gînd? – Ba, chip, avem un subiect. CARAGIALE, O. II 339. 3. Ba chiar, mai bine zis, așa-zicînd. Dar nu-i poartă ciobănește, Ci mi-i poartă, chip, domnește: Cu caftane de pambriu, Cu cizme de irmiziu, Cu obiele de bumbac. TEODORESCU, P. P. 474. Și din fugă vă cosește, Și vă taie, chip, snopește. ALECSANDRI, P. P. 81.

ciormoiag sm [At: ECONOMIA, 47 / V: cer~, ciurmoiuc, ciurmui~ / Pl: ~agi / E: mg csormoly, csormolya] 1 (Trs) Plantă erbacee din familia scrophulariaceelor, cu frunze lanceolat-lineare, cu flori albe-roșiatice și fructul capsulă ovoidă, care crește prin locuri deschise, poieni și pe lângă păduri, în iunie-iulie Si: codroi, dințariță, grăpadă, grăpariță, grău-negru, grâul-prepeliței, miază-noapte, scrabă (Melampyrum cristatum). 2 (Trs) Plantă erbacee mică din familia scrophulariaceelor cu tulpină rigidă, frunze lanceolate-lineare lățite spre bază și îngustate în pețiol și flori albe cu striațiuni purpurii, care crește prin locurile pietroase din regiunea subalpină, în iunie-august Si: codroi, grăpariță, scrabă (Melampyrum saxosum). 3 (Bot) Condroniu (Melampyrum arvense). 4 (Bot) Sor-cu-frate (Melampyrum cristatum). 5 (Bot) Sălbăție (Solium temulentum).

verigar s.m. (bot.) Numele mai multor specii de arbuști sălbatici care cresc prin tufișuri și prin păduri, care au fructele în formă de boabe roșii sau negre și ale căror ramuri sînt terminate prin cîte un spin: a) arbust cu florile mici, galbene-verzui, cu fructele cărnoase, negre, folosite în medicină pentru proprietățile lor purgative (Rhamnus cathartica); b) arbust cu frunzele opuse pînă la alterne, cu florile mici galbene-verzui, care crește pe roci calcaroase (Rhamnus tinctoria); c) glădici (Acer tataricum). • pl. -i. și verigariu s.m. /verigă + -ar.

PODIȘUL CENTRAL RUSESC, regiune colinară în cadrul Câmpiei Ruse, cuprinsă între dealurile Smolensk-Moscova (la N), dealurile Donețului (la S), Don (la E) și C. Niprului (la V). Alt.: 230-250 m. Axată pe o zonă mai ridicată a fundamentului Platformei Ruse. De aici izv. o serie de râuri care se varsă în Marea Neagră și Marea Caspică. Depozitele de suprafață sunt argiloase și loessoide. Pădurile de foioase, silvostepa și stepa, în prezent în mare parte sunt înlocuite cu culturi agricole.

*tígru m. (fr. tigre, d. lat. vgr. tigris). Un animal felin vărgat mare cît și leu. Fig. Om foarte crud. – Tigru locuĭește pin sudu Asiiĭ (pînă’n Siberia), pin Java și Sumatra. Blana luĭ e portocalie vărgată cu negru și albă pe la pîntece și fălcĭ. Umblă noaptea pin pădurile umede de pe lîngă ape. Atacă maĭ ales omu, și de aceĭa Indieniĭ îl numesc mîncător de oamenĭ. Despopulează ținuturile pe unde se ivește. Blana luĭ e foarte prețuită și se întrebuințează ca covor.

ienupăr m. arbust totdeauna verde din familia coniferelor, crește prin pădurile stâncoase și pășunile pietroase dela munte: din fructele-i globuloase negri-vineți (numite de popor ienupere, când sunt coapte) se prepară o băutură alcoolică, o esență volatilă și un extras rășinos (Juniperus). [Indirect din lat. JUNIPERUS]. V. jneapăn.

DESPRINDE, desprind, vb. III. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «din», «dintre», «de», «de la», «de pe», «de lîngă») I. Tranz. 1. A desface un lucru de altul cu care este unit. Ionuț își desprinde mîna din a Irinei. DAVIDOGLU, M. 12. Fiecare [fată] desprindea mînile a doi flăcăi, unde-i venea la socoteală, spunea bună ziua, și urma jocul înainte. CREANGĂ, A. 105. ◊ Fig. Radu Comșa privește și nu-și poate desprinde ochii. C. PETRESCU, Î. II 15. ◊ Refl. reciproc. Se prind de mîni și se desprind, S-adună cerc și iar se-ntind, Și bat pămîntul tropotind În tact ușor. COȘBUC, P. I 57. 2. A desface, a rupe și a scoate sau a lua din locul în care a fost prins, așezat, pus (spre păstrare). Zaharia Duhu desprinse o foaie de cec și scrise o cifră. C. PETRESCU, A. 326. Din crestătură, cu unghii lungi desprinse o hîrtie îndoită, întinzînd-o. SADOVEANU, Z. C. 111. Mi-a venit să fac scrinul țăndări cu toporul... l-am cruțat, mulțumindu-mă să-i desprind o scîndură din dos. M. I. CARAGIALE, C. 92. Comandă moș Vasile de la cîrmă și Toader, desprinzînd gînjul din pociumb, sprinten se aruncă pe plută. VLAHUȚĂ, O. AL. I 164. ♦ A desface un obiect (prins în balamale, nasturi, copci, șireturi etc.). Desprins din legătura rudimentară de sfori și curele, piciorul de lemn se da rostogol. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 38. Dă el să descuie ușa, nu poate; dă s-o desprindă, nici atîta. CREANGĂ, O. A. 254. Și în brațele-mi întinse Să alergi, pe piept să-mi cazi, Să-ți desprind din creștet vălul, Să-l ridic de pe obraz. EMINESCU, O. I 75. ♦ A lua (din cui, din cuier). Podarul își desprinde felinarul din cui. BOGZA, C. O. 288. Bătrînul Dan desprinde un paloș vechi din cui Și paloșul lucește voios în mîna lui. ALECSANDRI, O. 208. 3. (Cu privire la animalele de tracțiune) A scoate din jug sau din hamuri; a dejuga, a deshăma. Au cerut ca să i se potcovească caii repede și fără să-i mai desprinză de la rădvan. SBIERA, P. 248. Desprinse de la căruță un cal și-l dete fratelui său. ISPIRESCU, L. 226. II. Refl. 1. A se desface și a cădea sau a se îndepărta de la locul unde era prins, fixat; a se detașa. Mi-a vorbit și de necazurile noastre care ne încovoaie ca pe o creangă... Dar și cînd s-o dezdoi creanga! Pentru asta, uneori, îi de ajuns să se desprindă numai o frunzuliță. DAVIDOGLU, O. 28. Carnea... s-a desprins singură de pe oase. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 151. Dar eu din brațe-i m-am desprins Și l-am certat și l-am împins. COȘBUC, P. I 94. Părul ei cel negru-n valuri de mătasă se desprinde. EMINESCU, O. I 142. ◊ Fig. Prin Marea Revoluție Socialistă din Octombrie, a șasea parte a globului s-a desprins din lanțul țărilor capitaliste. IST. R.P.R. 506. 2. (Despre oameni) A se desface dintr-o mulțime, a ieși dintr-un grup; a se detașa. Din cîrdul ciobanilor s-au desprins trei și coboară dîmbul. CAMILAR, T. 142. Din mulțimea întunecoasă... se desprinse o umbră. SADOVEANU, Z. C. 223. Șase oameni se desprind și, prinzînd sicriul în mîini, îl înalță pe umeri. SAHIA, N. 43. ♦ (Rar) A se despărți, a se separa. Eu, măi băieți, de acum nu mă mai desprind de voi. CAMILAR, TEM. 53. 3. (Predomină ideea apropierii de vorbitor a persoanei care s-a îndepărtat de la ceva sau de la cineva) A apărea, a se ivi. Întîile șiruri de trăgători se desprinseră din umbra pădurii. CAMILAR, N. I 47. De primprejur și din depărtări nehotărîte, umbre negre se desprindeau din noapte în răstimpuri. HOGAȘ, M. N. 135. ♦ A ieși în relief, a se detașa. Trei impresionante conuri... se desprind din masa celorlalți munți. BOGZA, C. O. 160. 4. Fig. (Mai ales în legătură cu o enunțare orală sau cu un text scris) A rezulta, a reieși. Din ce spunea... se desprindea, cu amărăciune, o adîncă silă. M. I. CARAGIALE, C. 11. ♦ A se distinge, a se înțelege, a se auzi. Din șovăirea tăcerii următoare, numai peste cîteva clipe, se desprinse, ca un suspin al tuturor, cuvîntul plîngăreț și umil al lui Ignat Cercel. REBREANU, R. II 90. ◊ Tranz. Forța mîniei, Și flacăra patimei, Și siguranța victoriei – Le desprind lămurit Din țipătu-acesta. TOMA, C. V. 350. ♦ A crește, a se dezvolta. Din elevul docil... se desprinde, progresiv, un tînăr ahtiat de lecturi străine. GALACTION, O. I 20.

RĂDAȘCĂ, rădaște, s. f. Insectă mare din ordinul coleopterelor, de culoare neagră-castanie, al cărei mascul are două mandibule puternice; trăiește în pădurile de stejar și zboară producînd un zbîrnîit specific (Lucanus cervus); boul-lui-dumnezeu, v. bou. – Pl. și: rădașce. – Variantă: rudașcă (EMINESCU, N. 96) s. f.

VEVERIȚĂ, veverițe, s. f. Mamifer de talie mică din ordinul rozătoarelor, cu blana de pe spate roșcată sau neagră, cu pieptul alb, cu coada lungă și stufoasă; trăiește prin pădurile de brad și de foioase (Sciurus vulgaris). Două veverițe, una neagră și alta castanie, amîndouă cu cravate albe, se alungau în spirală în jurul unui fag nalt și bătrîn. SADOVEANU, O. VIII 13. Veverițe negre și roșii, cu cozi stufoase și lungi, din încheietura înaltă a unei crengi își cumpăneau zborul spre copacul dimpotrivă. HOGAȘ, M. N. 73. Veverițele șugubețe cu coada vîlvoi... sar zglobii pe crăcile copacilor, ronțăind alune. ODOBESCU, S. III 185.

TĂCEA, tac, vb. II. Intranz. 1. A nu vorbi, a nu spune nimic. Bătrînul tăcea în jîlțul lui și privea încruntat înainte. SADOVEANU, O. I 257. Țăranii, care clătinaseră mereu din cap în semn de compătimire, cît a vorbit Pavel, tăceau. REBREANU, R. II 43. Toți tăcem ca într-o biserică. VLAHUȚĂ, R. P. 42. ◊ Expr. A tăcea molcom (chitic, ca chiticul, ea peștele, ca pămîntul sau ca porcul în păpușoi) = a tăcea cu desăvîrșire, a nu scoate nici un cuvînt (și a nu face nici un zgomot). Nu te mai ascunde de mine, că eu tac chitic. MIRONESCU, S. A. 139. Iedul cel cuminte tăcea molcum în horn. CREANGĂ, P. 25. Da Sarsailă nu zicea nici «cîrc»; tăcea cum tace porcul în păpușoi. ȘEZ. II 104. Să vă țineți gura strînsă Și să tăceți ca pămîntul Ca să ne-auziți cuvîntul. TEODORESCU, P. P. 169. Tac mă cheamă = nu spun o vorbă. Apoi intră cu toții înlăuntru... și... Tac mă cheamă. CREANGĂ, P. 251. Tace și face, se spune despre cineva care își vede liniștit de treabă, fără vorbă multă, sau despre cineva care uneltește în ascuns ceva rău. Tace și coace, se spune despre cineva care plănuiește în ascuns o răzbunare. ♦ (Despre elementele naturii și despre lucruri personificate) A înceta orice zgomot, a sta în nemișcare. Uzinele negre, fabricile de săpun și cuie tăceau, ridicîndu-și sub cerul albastru coșurile uriașe și negre de fum. DUNĂREANU, CH. 145. Ca un palat pustiu, cu geamuri sparte, Pădurea noastră tace părăsită. IOSIF, P. 46. Cînd era soarele în amiazi, firea tăcea. EMINESCU, N. 12. 2. A se întrerupe din vorbă, a înceta să vorbească. Tăcură deodată amîndoi. DUMITRIU, N. 60. De la un timp, văzînd că prietenul lui nu zice nimic, tăcu și el. VLAHUȚĂ, O. AL. 99. Ia taci și d-ta, moș Nichifor, taci, nu mai striga atîta pe biata văcușoară. CREANGĂ, P. 116. ◊ (Cu o precizare care întărește sensul) Tăcură din vorbă. GORJAN, H. I 16. ♦ Fig. A se potoli. Dintr-un timp și vîntul tace. COȘBUC, P. I 48. Taci, cumplita mea durere. ALECSANDRI, P. II 101. ◊ (La imperativ, adesea precedat de «ia», arată bucuria sau neîncrederea în cuvintele cuiva) Cîți ani ai tu, Lili?... – Șaisprezece! – Ia taci! se miră Stănică. Ești bună de măritat. CĂLINESCU, E. O. II 96. Taci! că i-oi face eu cumătrului una, de și-a mușca labele. CREANGĂ, P. 29. (Expr.) Tacă-ți gura! sau taci din gură! = nu mai vorbi! lasă vorba! isprăvește! termină! Bine, bine, ți-oi cumpăra; taci din gură! ALECSANDRI, T. I 128. ◊ Tranz. (Rar) Eu cînt tot un cîntec d-aseară, Și-așa mi-e de silă să-l cînt, Și-l tac, dar nevrînd îl cînt iară! COȘBUC, P. I 64. Vulpea tăcu cîntecelul, îl lăsă neisprăvit. PANN, P. V. III 54. 3. A nu răspunde, a nu riposta. Și rîdeam făcîndu-i glume; El tăcea, răbdînd mereu. COȘBUC, P. I 262. Spune drept, nu ești Gerilă? Așa-i că taci?... Tu trebuie să fii. CREANGĂ, P. 240. 4. A nu vorbi despre ceva, a nu-și exprima fățiș părerea; a tăinui, a ascunde. Nu puteam să tac și să nu-ți spun. SADOVEANU, N. F. 115. A tăcea și lașii știu. COȘBUC, P. I 257. De aș ști că mă vei și omorî, nu pot să tac. NEGRUZZI, S. I 257. Eu drăguțul nu mi-l spui!... De l-oi spune, L-oi răpune; De-oi tăcea, Ce s-a-ntîmpla? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 55. ◊ Expr. Cînd nu tace o gură, nu tace o lume întreagă = dacă spui cuiva o taină, o află toată lumea. ◊ Tranz. Am trecut prin viață, durerile tăcînd. EFTIMIU, Î. 180. Acum îi apăreau numeroase și irefutabile toate argumentele pe care le tăcuse adineaori. C. PETRESCU, Î. II 221. Într-o mahala tihnită, a căria nume îl vom tăcea de frica poliției, locuia dumnealui postelnicul Andronache Zimbolici. NEGRUZZI, S. I 71.

TELURIC¹, -Ă, telurici, -e, adj. (Livresc) Care se referă la pămînt, care ține de pămînt; pămîntesc. Întreaga noapte e dominată... de cîntecul neîntrerupt și teluric al milioanelor de greieri, dezlănțuiți. BOGZA, C. O. 397. Fără îndemn, lăutarii își porniră iar tînguirea lor bizară – ca un freamăt al pădurilor și ca un susur teluric. SADOVEANU, Z. C. 51. Cocsul, antracitul, aceste negre excedente A capitalului teluric din timpul antedeluvian Abia acum, în vremea noastră, dau rezultate excelente În sobele de teracotă, de fontă și de porțelan. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 34. ◊ Curent teluric = curent electric care circulă prin sol.

TREMURĂTOR, -OARE, tremurători, -oare, adj. 1. Care tremură, vibrează. Căută cu mîna tremurătoare într-o chisea. DUMITRIU, N. 48. [Fata] sorbea cu capu-nălțat și cu nările tremurătoare mireasma văii. SADOVEANU, O. VII 58. Îi apucai amîndouă mînile ei mici în mînile mele tremurătoare. HOGAȘ, M. N. 26. El asculta tremurător, Se aprindea mai tare Și s-arunca fulgerător, Se cufunda în mare. EMINESCU, O. I 168. ◊ (Poetic) Sar peștii în aurul tremurător. BENIUC, V. 99. Lunca de mesteceni era toată verde, un verde gingaș, tremurător în lumina veselă. SADOVEANU, O. VII 367. Cerul era curat, vînăt-închis, cu stelele tremurătoare ca niște picături de rouă. REBREANU, R. II 157. ◊ Fig. [Gîndul] îi licări șters și tremurător, ca într-o ațipire de somn. VLAHUȚĂ, O. AL. II 58. ◊ (Adverbial) Valurile loveau în chei și stelele luceau tremurător, tîrînd dîre de argint pe undele negre. DUNĂREANU, CH. 209. Clopotul din deal, de la mînăstire, răsună ca-n pădure, clar, tremurător, duios. VLAHUȚĂ, O. AL. II 33. ♦ (Despre ape) Care se mișcă în unduiri ușoare. Ce cauți unde bate luna Pe-un alb izvor tremurător? EMINESCU, O. I 228. 2. (Despre voce, glas, sunete) Care are variații de ton, care este șovăielnic. Abia ajung pînă la noi cîteva note tremurătoare ale unei melodii dulci. BART, S. M. 28.