RESIMȚI, resimt, vb. IV. 1. Tranz. A simți. Îmi tremură mîna ca și cînd prin descrierea crimelor aș resimți eu, în locul ucigașilor, remușcările conștiinței. HASDEU, I. V. 175. Impresiune ce resimte cîmpeanul care, trecînd prin pădure, vede deodată... un dobitoc mare și negru. ODOBESCU, S. III 134. ◊ Refl. (Neobișnuit) De-o năprasnică putere mă resimt însuflețit. MACEDONSKI, O. I 29. Zefirii pintre frunze cu-a lor aripi răcoroase Răspîndesc un dulce sunet pe natură-nveselind Și la glasul lor făptura se resimte înviind. NEGRUZZI, S. II 13. 2. Refl. A simți urmările, consecințele unei împrejurări anterioare. Și auzul se resimte de vibrări asurzitoare, De răsunetul metalic al tam-tamului de bronz. ALECSANDRI, P. III 84. ♦ A se face simțit, a avea repercusiuni. Revoluția franceză, zguduind Europa pînă în cele mai adînci ale sale temelii, se resimți și între romîni. KOGĂLNICEANU, S. A. 74.