MOROI², -OÁIE s. m. și f. 1. (În superstiții) Stafie, strigoi (PAMFILE, DUȘM. 127, H V 38, ȘEZ. XIII, 155. GRAIUL, I, 26, CHEST. V 178/58, ALR II 4 234/219) despre care se crede că ar proveni dintr-un copil mort nebotezat, ucis sau înmormîntat de viu (I. CR. IV, 149, PAMFILE, VĂZD. 147, ȘEZ, III, 238) sau dintr-un mort neputrezit (H VI 236) căruia nu i s-a făcut slujba religioasă (ib., ȘEZ. VIII, 15, ALRT II 292); duh rău care ar suge sîngele și laptele vitelor (MARIAN, NA. 68, ȘEZ. XVIII, 35, ARH. FOLK. III, 121) sau care ar speria copiii (ALR II 2 662/2) ; (regional) moromeț, mortăciune (II 2). Cf. ANON. CAR. Noaptea. . . toate stihiile năpădesc pe mine. . . strigoii, moroii, tricolicii. ALECSANDRI, T. 616. Era cît pe-aci să-l înțepe cu un ac, să nu se întîmple cumva să-l îngroape de viu, să se facă moroi. REBREANU, I. 57. Dacă ar fi ieșit hoți in acea vreme in fața unui asemenea călăreț,. . . numaidecit s-ar fi prăvălit într-o parte în rîpă, socotind că dă peste dînșii un moroi al pădurii. SADOVEANU, O. XIII, 310. După aceasta, înconjură din nou mormîntul tâmîindu-l din toate părțile anume, ca să scutească pe mort de strigoi, respective moroi. MARIAN, Î. 342. Zidindu-să în fundamentul casei umbra unui individ, acela negreșit într-un an va muri și să va face stafie sau muroniu. LIUBA-IANA, M. 93. Se bănuiește că umblă moroiul prin sat cînd e boleșniță mare. GRIGORIU-RIGO, M. P. I, 109. Nouă moroi, nouă moroaie. PAMFILE. S. T. 138. Ielele, stahiile, moroii. . . și alte duhuri necurate. PĂCALĂ, M. R. 164. Voi, strigoaie, Voi, moroaie. TEODORESCU, P. P. 377. Moroilor și strigoilor, Duceți-vă-n păduri negre. ȘEZ. XII, 190. În noaptea de Paști iesă un moroi și lumea zice că-i sufletul călugărului celuia rău. I. CR. III, 107, cf. IV, 233. Să luară nouo moroń Și nouo strîgoń, Pe cale, Pe cărare. ARH. FOLK. I, 197, cf. III, 49. Mi-o ieșit moroaie din vînt, Moroaie de pe pămînt, moroaie din 9 sate. CHEST. V 178/1. O murit și s-o făcut moron. ALR I 1 399/5. Parcă-i un moroi. ib. 1 399/512, cf. 1 399/532, 590, 805. Moroile acelea farmăcă. ALR II 4 229/95. 2. (Regional, în superstiții) Om despre care se crede că are puterea de a deochea copiii. Moroi. . . se numesc și țiganii și țigancele cari deoache copiii. PAMFILE, DUȘM. 129. De deochi de muroi. CHEST. V 178/17. 3. F i g. (Regional) Om înalt, gras, greoi (ALR I 1 399/558), roșu la față (MAT. DIALECT, I, 231); om tăcut, morocănos (1) sau gata oricînd să facă rău cuiva (ALR I 1 399/508, 522, 536, 1 573/361); om prefăcut (ALR I 1 558/361). ◊ (Ca epitet, precedînd termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”) Strașnic moroi di om îi â-aista. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. ◊ (Adjectival) Om moroi. ALR II 3 676/362. – Pl.: moroi, -oaie și (regional, f.) moroi. - Și: (regional) murói, -oáie s. m. și f. – Cf. slavonul мора. Pentru sensul 2, cf. b o r o i.