CRAI, crai, s. m. 1. (În basme) Împărat, rege, domnitor. ◊ Trei Crai de la Răsărit = magi din Răsărit, care au vestit nașterea lui Isus. ◊ Compus: Crai-nou = Luna în prima ei fază, când are forma unei seceri subțiri; lună-nouă. 2. Bărbat ușuratic, care se ține de chefuri, de aventuri amoroase etc.; craidon. ◊ Crai de Curtea veche = haimana, pungaș, derbedeu, desfrânat. – Din sl. kralĭ.

EU, pron. pers. 1, s. n. I. Pron. pers. 1 sg. 1. (La nominativ, ține locul numelui persoanei care vorbește, cu funcțiune de subiect) Eu merg. ◊ (În formule de introducere din actele oficiale) Eu, X, declar... 2. (La dativ, în formele mie, îmi, mi) Poveștile isprăvilor lui încă nu mi le-a spus. ◊ (Indică posesiunea) Îmi recitesc pagina din urmă. ◊ (Intră în compunerea verbelor construite cu dativul pronumelui personal) Sărut mâna mătușii, luându-mi ziua bună. ◊ (Cu valoare de dativ etic) Aici mi-ai fost? 3. (La acuzativ, în formele mine, mă, m-) Oamenii mă laudă. ◊ (Intră în compunerea verbelor reflexive construite cu acuzativul pronumelui personal) M-am trezit târziu. 4. (Urmat de unul, una la diferite cazuri, exprimă ideea de izolare) Mie unuia nu-mi trebuie. II. S. n. (Fil.; Psih.) Nucleu al personalității; (la Freud) instanța conștientă a psihicului care echilibrează forțele cărora le este supus individul; totalitatea impulsurilor instinctive și a relațiilor cu lumea exterioară. [Pr.: (I) ieu. – (I) Dat. mie, îmi, mi; acuz. mine, mă, m-. – Var.: (pop., I) io pron. pers. 1 sg.] – (I) Lat. ego, mihi, me, (II) calc după fr. [le] moi, germ. [das] Ich.

NOU, NOUĂ, noi, adj., s. n. 1. Adj. Făcut sau creat (relativ) de curând; care apare pentru prima dată. ◊ Lună nouă = fază a Lunii când aceasta este în conjuncție și când fața dinspre Pământ, nefiind luminată, este invizibilă; timpul când Luna este în această fază. Crai nou = nume popular dat Lunii în prima ei fază (când are forma unei seceri subțiri). Lumea nouă = America. ◊ Expr. Ce mai (e) nou? = ce s-a mai întâmplat în ultima vreme? ♦ (Despre produse agricole, viticole etc.) Din recolta anului în curs sau a anului imediat anterior. 2. Adj. Care apare în locul unui lucru, al unei ființe etc. mai vechi; de azi, contemporan, actual. 3. S. n. Element care apare la un moment dat în procesul dezvoltării unui fenomen și se deosebește fundamental de elementele vechi, pe care reușește să le domine. 4. Adj. Care a fost executat sau cumpărat de curând; care se află în bună stare; care nu a mai fost folosit sau a fost puțin folosit. 5. Adj. Cu aspect și conținut schimbat; transformat în bine; reînnoit, refăcut. ♦ Evoluat, perfecționat. 6. Adj. Care s-a ivit de curând, recent. ◊ Expr. Lume nouă! exclamație familiară cu care întâmpinăm pe oaspeții rari. 7. Adj. Care se adaugă (într-o succesiune) la ceva (de același fel) ce exista de mai înainte, care este încă unul pe lângă cel existent. ◊ Loc. adv. Din nou = încă o dată, iarăși, iar. 8. Adj. Lipsit de experiență, neexperimentat (din cauza absenței unei practici suficiente). [Pl. și: (f.) nouă] – Lat. novus, -a.

NU-MĂ-UITA, nu-mă-uita, s. f. Plantă erbacee cu flori mici, albastre, roșii sau albe, care crește prin locuri umede și umbroase, la margini de păduri și prin fânețe sau care este cultivată ca plantă decorativă; miozotis (Myosotis silvatica); p. restr. floarea acestei plante. – Nu + mă + uita (după germ. Vergissmeinnicht).

SÂNGE, (5) sângiuri, s. n. 1. Substanță lichidă de culoare roșie, compusă din plasmă și din globule (albe și roșii), care circulă prin vene și artere, asigurând nutriția și oxigenarea organismului la animalele superioare. ♦ Animal cu sânge rece = animal (pește, reptilă, batracian și nevertebrat) la care temperatura corpului se schimbă în funcție de temperatura mediului înconjurător. Frate de sânge = frate de la același tată și de la aceeași mamă; frate bun. Legături de sânge = rudenie. Glasul sângelui = înclinare firească (și instinctivă) de dragoste pentru familie, pentru o rudă apropiată. ◊ Loc. adj. De sânge = a) de culoare roșie; b) (despre lacrimi) de durere, de supărare mare; c) de neam, de familie bună, aleasă. În sânge = (despre fripturi) care a rămas puțin crud, care își păstrează încă sângele. ◊ Loc. adj. și adv. Cu sânge rece = fără emoție; calm, liniștit. Cu sânge iute = fără stăpânire, impulsiv. Cu (sau de) sânge albastru = de neam mare, ales; nobil. ◊ Loc. adv. La sânge = extrem de aspru, de drastic; până la distrugere. ◊ Expr. A scuipa (cu) sânge = a avea hemoptizie. A lăsa (sau a lua) cuiva sânge = a scoate cuiva o cantitate de sânge (în scop terapeutic). A da sânge = a lăsa să i se scoată o cantitate de sânge (în mod terapeutic sau pentru a fi folosit în transfuzii). A avea sânge în vine = a fi energic. A i se urca (sau a-i năvăli, a i se sui, a-i da etc.) (cuiva) sângele în obraz (sau la cap, în față) = a) a se înroși din cauza unei emoții puternice sau din cauza unei boli etc.; b) a se înfuria. A nu mai avea (nici )o picătură de sânge în obraz = a fi palid din cauza bolii; a păli de emoție, de frică etc. A-i îngheța (cuiva) sângele în vine sau a îngheța sângele (în cineva) = a se speria, a fi cuprins de groază, a înlemni de spaimă. A fierbe (sau a clocoti) sângele (în cineva) = a se înfierbânta din cauza mâniei, a supărării etc. A-și face (sau a-i face cuiva) sânge rău = a (se) supăra foarte tare, a (se) enerva. A nu curge (sau a nu ieși) sânge din inimă (sau din cineva), se spune pentru a arăta că cineva este foarte supărat. A avea (ceva) în sânge = a fi obișnuit cu ceva; a avea ceva înnăscut. A bate (sau a zgâria) până la sânge = a bate (sau a zgâria) tare (până când curge sânge). A umple de sânge = a bate foarte tare, crunt. A suge sângele cuiva = a chinui, a oprima; a exploata. Sânge nevinovat, se spune despre cel ucis fără nicio vină. Vărsare de sânge = omor în masă, măcel. A vărsa sânge = a omorî. A fi setos (sau dornic, iubitor) de sânge sau a fi omul sângelui = a fi crud, a fi ucigaș. A se scălda în sânge sau a se adăpa cu sânge = a omorî (în masă) din cruzime. A avea mâinile pătate de sânge = a fi vinovat de o crimă. A face să curgă sânge = a fi pricina unui război, a unei încăierări sângeroase. A-și da (sau a-și vărsa) sângele (pentru cineva sau ceva) = a suferi sau a-și da viața (pentru cineva sau ceva). 2. Fig. Obârșie; p. ext. familie, neam; progenitură. 3. Fig. Soi, rasă (de animale). 4. Compuse: sânge-de-nouă-frați sau sângele-dracului, sângele-zmeului = produs vegetal rășinos, de culoare roșie, recoltat din fructele unui arbore din familia palmierilor și care, arzând, răspândește un miros plăcut; sângele-voinicului = a) plantă agățătoare din familia leguminoaselor, cu flori roșii, violete sau albe (Lathyrus odoratus); b) numele a două specii de plante erbacee de munte din familia orhideelor, cu frunze înguste, alungite, îndreptate în sus, cu miros plăcut de vanilie, dintre care una cu flori mici de culoare roșie- purpurie (Nigritella rubra), iar cealaltă cu flori de culoare purpuriu-întunecat (Nigritella nigra). 5. (Înv.; la pl.) Omoruri, crime. 6. (Pop.) Nume dat unei boli a vitelor (care le face să sângereze). – Lat. sanguis.

crai sm [At: PALIA (1581) 54/9 / V: ~alau / Pl: ~ / E: vsl краль] 1 (Îvp) Rege. 2 (Îvp) Împărat. 3 (Înv) Principe domnitor al Ardealului. 4 (Înv) Domnitor. 5 (Pop; îe) Nu e un cap de ~ Nu e un lucru de mare preț. 6 (Fig) Stăpânitor. 7 (Fig) Mai mare peste ceilalți membri ai colectivității. 8 (Orn; îc) ~ul păsărilor Pitulice (Tragladites tragladefes).9 (Orn; îc) Puiul ~ului Pănțăruș. 10 (îvr; îc) ~-nou Rege. 11 (Îvr; îae) Mire. 12 (Ast; pop; îae) Lună în primul pătrar. 13 (Ast; pop; îc) ~-vechi Lună plină. 14 (Îc) ~-de-rouă Personaj legendar care umblă numai noaptea pe rouă și, dacă este surprins de soare, se evaporă ca roua. 15 (Ent; îc) ~ul-broaștei Libelulă. 1 (Pop; îc) ~-verde Ramură verde, simbol al norocului. 17 (Bis; îe) Trei ~ de la răsărit Cei trei magi care s-au închinat Mântuitorului după naștere. 18 (Ast; pop; pan; îas) Constelația Orion. 19 Fiecare dintre cele trei personaje care joacă rolul magilor în piesa de teatru popular numită Irozii. 20 (Pex; art; lpl) Irozii. 21 (Pex; art; lpl) Colindători cu steaua. 22 (Pex) Vătaf al călușarilor. 23 (Pex) Căpetenie a feciorilor dintr-un sat. 24 (Pex) Căpetenie a unui joc de copii. 25 (Îcs) De-a -ul Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 26 (Reg) Rigă la jocul de cărți. 27 (Înv; îs) ~ nou sau ~ de Curtea-veche (sau de Curtea-arsa) Haimana care se adăpostea între ruinele Curții Domnești din București. 28 (Îas) Hoțoman. 29 (Îas) Ștrengar. 30 (Îas) Desfrânat. 31 (Înv; îoc moș) Tânăr. 32 Bătrân care vrea să pară tânăr. 33 Bărbat ușuratic care are multe aventuri amoroase Si: craidon. 34 (Pex; rar) Bețiv. 35 (Bot; reg) Floare de grădină nedefinită mai îndeaproape Cf crăiță. 36 (Îvr; mgm) Fisc.

eu¹ [At: COD. VOR.² 1^r/7 / V: (pop) io / P: (pop) ieu / Pl: euri / D: mie, îmi (îvp îm), -mi (îvp m-, -m), (îvr -m-) / Ac: (pe) mine (înv mene), mă (îvp mi, înv me, îvr mia) / E: ml ego, mihi, me] 1 pprl Înlocuiește numele persoanei care vorbește Eu merg. 2 pprl (Așezat înaintea predicatului; șîs eliptice de predicat) Înlocuiește numele subiectului propoziției (marcând insistența asupra lui) Cine a tușit? Eu. 3 pprl (Înv; în formule de introducere din acte oficiale, texte domnești etc.; urmat de o apoziție nume propriu) Precizează faptul că persoana denumită prin numele propriu este autoare a actului oficial (și că actul oficial exprimă voința expresă a persoanei denumite) Eu, Ianache logofăt, scris-am acest zapis. 4 pprl (Urmat de apoziția „unul”, „una”) Exprimă ideea de izolare a persoanei care vorbește dintr-o mulțime Eu, unul, nu cred. 5 pprl (Așezat după predicat, precedat uneori de adverbul „și”, care subliniază subiectul) Scoate în evidență identitatea dintre autorul (acțiunii sau) stării exprimate de predicat și persoana care vorbește Cred și eu. 6 pprl În corelație cu alte subiecte, indică (paralelismul sau) opoziția, evidențiind astfel subiectele Tu ai credință, iar eu îndoială. 7 pprl (Urmat sau precedat de adjectivul de întărire „însumi”, „însămi”) Exprimă implicarea deosebită a persoanei care vorbește în (acțiunea sau) starea descrisă de propoziție Eu însumi am zugrăvit casa. 8 pprl (La dativ) Înlocuiește complementul indirect, arătând identitatea lui cu persoana care vorbește Nu-mi răspunde. 9 pprl (Îf mie; așezat după predicat; înv și antepus; șîc eliptice de predicat) Accentuează ideea că persoana care vorbește este destinatarul indirect al acțiunii Să-mi facă mie asta! 10 pprl (Îf mie; urmat de adjectivale de întărire „însumi”, „însemi”) Scoate în evidență identitatea dintre persoana care vorbește și destinatarul acțiunii S-a arătat mie însumi. 11 pprl (Îf mie; urmat de „unul”, „una”) Exprimă singularizarea complementului indirect dintr-o mulțime Mie unuia nu-mi trebuie nimic. 12 pprl (Îf mie; în corelație cu alte complemente indirecte) Indică (paralelismul sau) opoziția și evidențiază astfel complementele Nu ne folosește nici mie, nici ție. 13 pprl (Îf îmi, mi-, care precedă predicatul sau se situează între conjuncția „să” ori prepoziția „a” și verb, la modurile conjunctiv și infinitiv; îf -mi, -mi-, legat de alte pronume personale sau reflexivul „se”, „s”, ori de verbul regent) Exprimă identitatea complementului indirect cu persoana care vorbește (sau repetă exprimarea complementului prin forma accentuată) Mie să nu-mi spună asta! 14 pprl (Îf mi-; însoțit uneori de pronumele -ți-; pop, -și, ambele nu se referă la actanții din propoziție, și de pronumele -l, care se referă complementul direct al propoziției) Exprimă participarea sufletească a povestitorului sau a altor persoane la acțiunea suportată de complementul direct Unde nu mi ți-l^[1] apucă o tuse! 15 pprl (Îcs; dep) Ce mi-e... ce mi-e... Exprimă egalitatea între două elemente aparent foarte diferite Ce mi-e Ion, ce mi-e tată-său. 16 pprl (Îf mi-; așezat înaintea verbului urmat de un substantiv ce denumește un obiect posedat de persoana care vorbește, sau așezat după acest substantiv; are funcția de atribut pronominal; poate fi înlocuit cu un adjectiv posesiv) Exprimă relația de posesie între persoana care vorbește și substantivul determinat Fața-mi trăda tristețe. 17 pprl (Pop; îe) Pân-a fi să iasă dreptul, îmi plesnește mie pieptul Persoanei care vorbește (nu i se face sau) i se face cu greu dreptate. 18 pprl (Forma neaccentuată, îmi, mi precedă verbul, iar cea accentuată, mie, precedată de adverbele „și”, „numai”, „chiar” etc. se află după verb) Exprimă insistența vorbitorului asupra statutului său de destinatar al acțiunii verbului Îmi place și mie. 19 pprl (Îf mie; precedată de adverbele de comparație „ca”, „asemenea”, „aidoma”, „întocmai”, „precum”) Exprimă al doilea termen al unei comparații, cu funcția de complement circumstanțial de mod El scrie aidoma mie. 20 pprl (Îf mie, îmi, mi-; precedă un verb impersonal sau o construcție impersonală) Exprimă subiectul logic Mi-e cald. 21 prl (Îf mie, îmi, mi, mi-, -mi-, -mi; stă lângă un verb activ pronominal la persoana I singular) Exprimă identitatea persoanei care vorbește atât cu subiectul acțiunii sau stării, cât și cu complementul indirect Eu îmi spăl rufele. 22 prl (Îf îmi, mi, mi-, -mi-, -mi; stă lângă un verb la persoana I singular) Reprezintă marca morfologică a diatezei reflexive cu dativul a verbului, fără funcție sintactică Mi-amintesc. 23 pprl (La acuzativ) Exprimă identitatea dintre persoana care vorbește și complementul direct al propoziției El mă strigă. 24 pprl (Îf mine; precedat de prepoziția „pe”, înv „pre”, îrg, fără prepoziție; așezat după predicat; șîc eliptice de predicat) Exprimă insistența asupra identității vorbitorului cu complementul direct Pe mine mă strigi? 25 pprl (Îf mă, mă-, -mă, -mă-, -m-, -m, pop, mi-, -mi-; așezat după conjuncția „să” ori după prepoziția „a” la modurile conjunctiv și infinitiv) Exprimă identitatea persoanei care vorbește cu complementul direct (sau repetă complementul exprimat prin forma accentuată) Să mă fi întrebat. 26 pprl (Îrg; forma neaccentuată așezată înaintea predicatului este reluată de o altă formă neaccentuată, postpusă) Exprimă intenția de a insista asupra complementului Turcii nu mă prinză-mă. 27 pprl (Îf mine; precedat de diverse prepoziții sau adverbe) Exprimă identitatea dintre persoana care vorbește și atribut, complement indirect, complement circumstanțial În discuția despre mine, el se referă la mine. 28 pprl (Îf mine; precedat de prepoziții sau adverbe; urmat de „unul”, „una”) Exprimă izolarea complementului sau atributului dintr-o mulțime Pe mine una nu mă interesează. 29 pprl (Îf mine; precedat de prepoziții sau adverbe; urmat de adjectivul de întărire „însumi”, „însămi”) Insistă asupra identității persoanei care vorbește cu complementul sau atributul exprimat de pronumele personal Pe mine însumi m-a lovit. 30 pprl (Înv; îfa mine alipit de pronumele^[2] reflexiv și; precedat sau nu de prepoziție) Insistă asupra complementului Nu mă arăt mineși iubitoriu. 31 pprl (Îlo) A nu fi de mine (sau de tine, de el etc.) A nu se potrivi cu o anumită persoană. 32 pprl (Îlav) În mine În gândul meu. 33 pprl (Îs) După mine După părerea mea. 34 pprl (Îlav) Eu și cu mine Eu singur. 35 pprl (Îal) Eu în persoană. 36 pprl (Precedat de adverbe de comparație; îf mine, îrg, eu, io) Exprimă o comparație în care persoana care vorbește este al doilea termen Om fără liniște ca mine. 37 pprl (Îe) Eu ca eu Persoana vorbitorului se trece, într-o anumită situație, pe plan secundar. 38 prl (Îfpe mine, mă, mă-, -mă-, -mă, m-, -m-; stă lângă un verb activ pronominal la persoana I singular) Exprimă identitatea persoanei care vorbește atât cu subiectul acțiunii sau stării, cât și cu complementul direct Eu mă spăl. 39 prl (Îf mă, mă-, -mă-, -mă, m-, -m-; stă lângă un verb la persoana I singular) Reprezintă marca morfologică a diatezei reflexive cu acuzativul a verbului, fără funcție sintactică Mă gândesc la ceva. 40 prl (Îrg; marca diatezei reflexive este repetată) Se insistă asupra subiectului identic cu vorbitorul Duce-m-aș și m-aș tot duce. 41 prl (Îf mă, mă-, -mă-, -mă, m-, -m-; împreună cu verbul lângă care stă, poate fi înlocuit cu o construcție pasivă cu verbul auxiliar „a fi”) Reprezintă marca diatezei pasive construite cu reflexivul M-am ales deputat. 42 prl (Îf mă, mă-, -mă-, -mă, m-, -m-) Exprimă reflexivul reciproc, dacă verbul este determinat de un complement sociativ care este concomitent obiect pasiv al acțiunii verbale și cel de al doilea subiect logic Mă cunosc cu ea. 43 prl (Îf îmi, mi-, -mi, îvr, -m; așezat înaintea verbului urmat de un substantiv ce denumește un obiect posedat de persoana care vorbește, sau așezat după acest substantiv; are funcția de atribut pronominal; poate fi înlocuit cu un adjectiv posesiv) Exprimă posesia persoanei care vorbește asupra substantivului determinat Vino în casa-mi. 44 prl (Îf mi-; cu valoare posesivă; uneori anticipează un adjectiv posesiv) Indică apartenența complementului substantiv de lângă verb la corpul vorbitorului Mi-am spart capul. 45 pprl (Îf -mi; precedat de prepoziții sau locuțiuni prepoziționale ca: „asupra”, „deasupra”, „în jurul” etc., cu sens local care se construiesc de obicei cu genitivul) Exprimă identitatea complementului circumstanțial de loc cu vorbitorul Deasupra-mi cerul se înnora. 46 pprl (Îf mi; cu valoare de pronume posesiv) Ține locul numelui a ceea ce aparține vorbitorului, înlocuind, totodată, și numele acestuia Durerile fizice mi le calmez cu sedative. 47 prl (Îf îmi, mi-, -mi, îvr, -m; cu valoare posesivă; stă lângă un verb însoțit de termeni care denumesc persoane considerate în raport cu vorbitorul) Indică (dependența sau) relația de rudenie a vorbitorului cu o altă persoană Ce-mi face copilul?. 48 pprl (Cu valoare de pronume posesiv) Ține în același timp locul persoanei aflate în relație cu vorbitorul și vorbitorului însuși Să-mi trăiască finii. 49 sn (Flz) Ceea ce constituie individualitatea, personalitatea cuiva. 50 sn (Flz) Conștiință care reflectă lumea exterioară și propria existență. 51 sn (Pex) Identitate spirituală a unei comunități. corectat(ă)

io³ ppr^[1] vz eu corectat(ă)

la³ [At: PSALT. HUR. 48^v/14 / V: (reg) ~ua, lăia / Pzi: lau / E: ml lavare] 1-6 vrt (Îvp) A (se) spăla (pe cap). 7 vt (Înv) A umezi. 8 vt (Pop; îc) Lă-mă-mamă Om prost. 9 vt (Îac) Om leneș, care se mișcă greoi. 10-11 vtr (Mar; Trs) A(-și) unge părul cu o substanță grasă pentru a-i da strălucire. 12-13 vtr (Reg) A (se) pieptăna după spălarea părului. 14 vt (Reg) A trata părul împotriva paraziților. 15 vr (Reg; d. pisici) A-și curăța blana prin lingere. 16 vt (Îvr; fig) A dojeni. 17 vt (Pop) A spăla rufe. 18 vt (Reg) A înălbi firele de tort. 19-20 vtr (Pop) A (se) scălda. 21 vt (Îvr) A trata cu o soluție, un unguent etc. Si: a unge. 22 vr (Olt; d. vreme) A deveni nefavorabilă.

naulea, naua no vz nouălea

noale, noa no vz nouălea

noao¹ a vz nou

noao² nc vz nouă

noaole^[1], noaoa no vz nouălea corectat(ă)

noau, ~uă a vz nou

noaulea, noaua no vz nouălea

noi¹ [At: COD. VOR. 18/3 / D: nouă (înv, noauă, nouao, nouauo, reg, noă), ne (înv nă), ni / Ac: (pe) noi, ne (înv, nă) / E: ml nos] 1 ppr Înlocuiește persoana vorbitorului inclusă într-un grup cu alte persoane. 2 ppr (Îlav) (Pe) la ~ Acasă. 3 ppr (Îal) În casa, în gospodăria noastră. 4 ppr (Îal) În familia noastră. 5 ppr (Îal) În satul sau în orașul, în părțile noastre. 6 ppr (Îal) În țara noastră. 7 ppr (Îal) În lumea noastră, în universul terestru. 8 ppr (Mol; îlav) Ca pe la ~ Așa cum trebuie. 9 ppr (Îal) Strașnic. 10 ppr (Îlav) ~ între ~ sau (Mol) ~ în de ~ Între ai noștri, între oameni cunoscuți, apropiați. 11 prf (La dativ; îf ne) Care aparține vorbitorului inclus într-un grup cu alte persoane, al nostru. 12 prf (La dativ; îf ne) Care ține de vorbitor ca parte a corpului și de persoanele pe care acesta și le asociază în vorbire, al nostru. 13 prf (La dativ; îf ne) Care este spus, săvârșit, îndeplinit de vorbitor și de persoanele pe care acesta și le asociază în vorbire, al nostru. 14 ppr (La nominativ; în stilul oficial-administrativ; înlocuiește numele autorului acțiunii) Eu. 15 ppr (Ca plural al modestiei, folosit de autori) Eu. 16 ppr (Ca plural al solidarității, în stilul popular și familiar) Eu.

non-eu sn [At: CONTEMP., 1949, nr. 120 / Pl: ~uri / E: non- + eu] (Fil) 1 Ceea ce există în afara eului. 2 Ceea ce nu este eu.

noo¹ a vz nou

nooă a vz nou

noole, nooa^[1] no vz nouălea modificată

noolea, nooa no vz nouălea

nou, nouă [At: PSALT. 298 / V: (îrg) noao, noau, noo, nuou a / Pl: noi, (iuz, af) nouă, (îrg, af) noau, noo, noue, nauă, (sst, sn) noaia / G-D și: (îrg, af) nouă, noiei / E: ml novus, -a, -um] (Îoc vechi) 1 a Care a fost făcut, creat, descoperit de curând Si: recent. 2 a Care există sau a luat ființă de puțină vreme Si: recent. 3 a (D. oameni) Care se află într-o anumită situație de puțină vreme Si: recent. 4 a (Îs) Lună ~ă Fază a lunii când aceasta este în conjuncție și când fața dinspre pământ, nefiind luminată, este invizibilă. 5 a (Îas) Timp când luna este în faza de lună nouă. 6 a (Reg; îas) Primă zi a lunii. 7 a (Pop; îs) Crai ~ Lună în prima ei fază vizibilă, când are forma unei seceri subțiri, după faza de lună nouă (4). 8 a (Asr; îs) Lumea ~ă (sau, rar, cea ~ă) Continent american. 9-10 av (Îls; îla) ~-născut (Copil) care abia s-a născut. 11 sn (Înv; îlav) Din (sau de) ~ De curând. 12 a (Îe) Ce mai e ~ ? Ce s-a întâmplat în ultima vreme? 13 a (D. produse agricole, viticole etc.) Care face parte din recolta anului în curs sau a anului imediat anterior. 14 a (D. bani) Care a fost emis și pus în circulație de curând. 15 a (Îvp) Tânăr. 16 a (Îvp) Fraged. 17 a Care a fost cumpărat, frecventat etc. de curând. 18 a Care nu a mai fost folosit sau care este folosit de puțină vreme. 19 a (Pex) Care este în bună stare. 20-21 av (Îljv) ~-nouț (Care este) foarte recent. 22 av (Îla) ~-nouț Care nu a fost încă folosit. 23 av (Pex; îal) În foarte bună stare. 24 a (Îrg; d. pământ) Care nu a mai fost cultivat, desțelenit. 25 a Proaspăt. 26 a Curat. 27 a Care apare pentru întâia oară. 28 a Care n-a existat sau n-a fost cunoscut mai înainte. 29 a (Îlav) Din (sau, de) ~ De la început. 30 a (Îal) Încă o dată Si: iar, iarăși. 31 a Care acum apare, ia naștere, începe. 32 a Care apare în locul unui lucru, unei ființe etc. mai vechi. 33 a (Îs) An (sau anul) ~ sau ~ul an Anul calendaristic care începe să se desfășoare. 34 a (Îs) Anul ~ Zi de 1 ianuarie, corespunzând cu începutul anului calendaristic. 35 a (Îas) Sărbătoare care se ține de Anul Nou (34) Si: revelion. 36 a (Bis; îs) Legea sau învățătura (cea) ~ă sau ~a lege Religie creștină (în raport cu religia mozaică). 37 a (Bis; îs) ~ul Testament, sau, înv, Scriptura (sau sfânta Scriptură) cea ~ă Parte a Bibliei cuprinzând Evangheliile și alte scrieri religioase de după nașterea lui Hristos. 38 sn Element care apare la un moment dat în procesul dezvoltării unui fenomen și care în luptă cu elementul vechi, iese învingător. 39 a Modern. 40 a Contemporan în raport cu vorbitorul Si: actual. 41 a Care se deosebește de ceea ce a fost mai înainte. 42 a Care este schimbat, transformat în bine Si: reînnoit, refăcut. 43 a (Pex) Perfecționat. 44 a Care s-a ivit de curând Si: recent. 45 a (Fam; îs) Lume ~ă Exclamație cu care sunt întâmpinați oaspeții rari. 46 a Care se adaugă într-o succesiune la ceva de același fel ce exista de mai înainte. 47 a Care este încă unul pe lângă cel existent. 48 a Lipsit de experință din cauza absenței unei practici suficiente.

nouă [At: CORESI, EV. 101 / V: (îvp) noao nc / Pl: (rar) ~uri / E: ml novem] 1-2 nc, a (Număr abstract) care, în numărătoare, are locul între opt și zece. 3 sn^[1] Semn grafic corespunzător lui nouă (1). 4 a (Îe) A avea (sau a-și pune) ~ băieri la pungă A fi foarte zgârcit. 5 a (Îe) A merge pe ~ cărări A fi foarte beat. 6 a (Îe) A avea ~ suflete (sau vieți) A fi foarte rezistent. 7 a (Îae) A fi foarte viteaz. 8 a (Îe) (Peste) ~ țări și ~ mări sau (peste) ~ mări și ~ țări, peste ~ țări și mări, peste ~ mări, peste ~ țări Foarte departe. 9 a (Îe) A mânca din ~ cuptoare Se spune despre un om care a umblat mult și care a văzut și știe multe. 10 a (Îc) ~-ochi Pește cu corpul cilindric, cu ambii dinți de pe placa superioară ascuțiți și depărtați unul de altul, iar cu cei de pe placa inferioară apropiați Si: sugaci (Petromyzon fluviatilis). 11-12 no, a (Număr abstract) care arată poziția între al optulea și al zecelea într-un șir Volumul nouă. 13 nd (Îs) Câte ~ Arată gruparea unei mulțimi în submulțimi cu nouă (1) elemente. 14 na (Îs) De ~ ori Arată repetarea unei acțiuni de un număr de nouă (1) ori. 15 sn Desen, figură în formă de nouă (3). 16 sn Notă de nouă (1). 17 sn Nouar (2).

nouăle no vz nouălea

nouălea, noua [At: PSALT. 333 / P: no-uă~ / V: (îvp) naulea, naua, noale, noa, noaole, noaoa, noaolea^[1], noaoa, noaulea, noaua, noole, nooa, nouăle, ~ulea, ~uolea, ~uoa / E: nouă + -lea] 1-3 no, a (Precedat de art. „al”, „a”) (Acela) care se află între al optulea și al zecelea. 4 no (Îe) A fi în al ~ cer A fi foarte fericit. 5 no (Îe) Pe planul al ~ Se spune despre ceva neimportant, lăsat la o parte.

noulea no vz nouălea

noulea, noua no vz nouălea

nouolea, ~oa no vz nouălea

nu-mă-uita sni [At: CONACHI, ap. DDRF / E: nu + mă + uita] 1 (Csc) Plantă erbacee cu flori mici albastre, rar roz sau albe, care crește prin locuri umede și umbroase Si: (frm) miozotis, (reg) ochii-păsăruicii, ochiul-șarpelui, urechea-șoarecelui (Myosotis silvatica). 2 (Prc) Floare de nu-mă-uita (1). 3 (Reg) Horă nedefinită mai îndeaproape. 4 (Reg) Melodie după care se execută nu-mă-uita (3).

nuou, ~ă a vz nou

pasămite av [At: POLIZU / S și: pasă-mi-te / E: pasă „a cântări” + mite „chiar”] (Îvp) 1 Pesemne. 2 Probabil. 3 Într-adevăr. 4 Vezi bine că...

uita [At: PSALT. HUR. 65^v/5 / V: (înv) ulta, (îrg) oita / Pzi: uit / Im: 2 (îf contrasă) uite și (pop) ui, (reg) ioti, ute, ută / E: ml *oblitare] 1 vt(a) A pierde din memorie pentru scurt timp (sau pentru totdeauna). 2 vt (Îe) A ~ (ceva) ca pământul A nu-și mai aminti ceva deloc. 3 vt (Îe) A sta (a rămâne, a ședea) (undeva) până îl ~tă Dumnezeu A sta (a rămâne, a ședea) (undeva) foarte multă vreme. 4 vt (Îe) A-l ~ (pe cineva) moartea. A fi foarte bătrân sau a-și ~ anii sau a fi ~t de moarte (sau de Dumnezeu sau de moarte și de Dumnezeu) A fi foarte bătrân. 5 vt (Îe) A învăța ce au ~t alții A nu ști sau a nu învăța nimic. 6 vt (Îe) A ști cât au ~t alții A nu ști nimic. 7 vt (Fam; îe) A face (ceva) ~t A se preface că nu-și amintește (ceva). 8 vt(a) A înceta să se mai gândească, să se preocupe de cineva sau de ceva. 9 vt A deveni indiferent față de cineva sau ceva Si: a se dezinteresa (2). 10 vt (Pop; îe) A-și înghiți limba și a-și ~ morții A mânca cu mare poftă. 11 vr (Trs; îe) Mă uit a dormi (sau a durmire) Mă fură somnul. 12 vt A omite. 13 vt A trece cu vederea o faptă rea. 14 vt A nu acționa potrivit unor gânduri dușmănoase. 15 vt (Îe) A nu-i ~ (cuiva ceva) A dușmăni (1). 16 vt (Îae) A avea gânduri de răzbunare (împotriva cuiva). 17 vt A lăsa undeva ceva ce trebuia luat. 18 vz A privi. 19 (Îe) vr Mai bine te-ai ~ în oglindă Se spune celor care nu vor să-și recunoască propriile defecte sau greșeli, ci le văd numai pe ale altora 20 vr (Pop; îe) S-a ~t pe gura cămeșii Se spune despre cineva căruia îi merge rău. 21 vr (Pop; îe) A se ~ (la cineva sau la ceva) ca la un cireș copt A privi pe cineva (sau ceva) cu admirație și cu drag. 22 vr (Pop; îae) A privi cu poftă Si: a dori (6), a râvni. 23 vr (Pop; îe) A se ~ (la cineva sau la ceva) ca la soare A privi cu mare admirație și dragoste. 24 vr (Pop; îe) A se ~ (la cineva) ca la urs A privi pe cineva cu mare curiozitate, cu mirare. 25 vr (Pop; îe) A nu se ~ ia cineva A nu ține la cineva. 26 vr (Pop; îae) A manifesta indiferență față de cineva. 27 vr (Pop; îae) A refuza orice relații cu cineva. 28 vr (Pop; îe) A se ~ (la cineva) ca dracu la popa A privi cu neplăcere, cu dușmănie. 29 vr (Rar; îe) A se ~ (la ceva) printre degete A fi prea indulgent cu faptele cuiva. 30 vr (Îe) A se ~ (la cineva) pe sub sprâncene (sau, rar, sprânceană, pe sub gene, cu genele) A privi pe cineva pe furiș. 31 vr (Îae) A privi cu neîncredere. 32 vr (Îae) A privi încruntat, cu asprime sau mânie. 33 vr (Îe) A se ~ (la cineva) cu (sau, reg, pe) coada (sau, reg, geana / ochiului sau (reg) a se ~ (la cineva) hoțiș (sau hoțește), furiș, pe furiș, pe de-a furișul ori a se ~ cu albușul A privi pe furiș pentru a observa ceva sau a face un semn cuiva. 34 vr (Îe) A se ~ în șapte (sau în douăzeci și patru de) blide A avea strabism divergent. 35 vr (Îe) A se ~ (la cineva) chiorâș (sau cruciș, pieziș, cordiș, chiondorâș, ghioldiș, în coardă, cordaș, chiorțiu, chiorțur, în poancă, împoncat, ponchiu, ponciu, ponciur, ponciș, poncește, ponciuros, ca Bazaoache A fi sașiu. 36 vr (Îae) A nu vedea bine. 37 vr (îae) A privi (pe cineva) urât, cu dispreț, cu răutate, cu dușmănie etc. 38 vr (îae) A privi pe furiș. 39 vr (Îe) A se ~ (la cineva) cu albul ochilor A privi cu mânie. 40 vr (Îe) A nu se ~ cu ochi buni (la cineva) A dușmăni (1). 41 vr (Îe) A se ~ (la cineva) de sus (sau peste umăr) A disprețui (pe cineva) Si: a desconsidera. 42 vr (Îe) A se ~ unul la altul A se înțelege din priviri. 43 vr (Îae) A-și face semne din ochi. 44 vr (Îae) A se privi cu surprindere. 45 vr A-și cerceta propria imagine într-o oglindă. 46 vr (Rar; uneori întărit prin „a vedea”) A cerceta pentru a descoperi ceva Si: a investiga, 47 vr A căuta pentru a găsi ceea ce te interesează. 48 vr (Îe) A se ~ în gura cuiva A fi foarte atent la ceea ce spune cineva. 49 vr (Îae) A crede tot ce spune cineva. 50 vr (Îae) A da ascultare vorbelor sau sfaturilor cuiva. 51 vr (Îe) A se ~ în coarnele cuiva A face pe placul cuiva. 52 vr (îae) A asculta cu supunere. 53 vr (Îe) A se ~ în pământ A privi în jos din cauza timidității sau a rușinii. 54 vr (Îae) A fi trist. 55 vr (Îe) A se ~ în gol A privi fix, fără vreo țintă precisă. 56 vr (Îe) A se ~ (sau a privi, a căta etc.) țintă (sau, îvr, ațintat) A privi atent într-un anumit loc. 57 vr (Îe) A se ~ bine (la ceva) A fi atent (la ceva). 58 vr (Pop; rar; îe) A se ~ (la cineva) ca în strachină A fi (foarte) aproape de cineva. 59 vz (Îe) A se ~ cam lacom în fundul paharului A bea prea mult. 60 vr (Îe) Uite ce-i (treaba)! sau uite ce este! Formulă exclamativă prin care se atrage atenția asupra celor ce urmează a se spune. 61 vr A examina fapte, întâmplări trecute Si: a rememora. 62 vr (Mun) A sta în fața cuiva privindu-l și așteptând să i se facă sau să i se dea ceva. 63 vr (Imt, cu valoare de interjecție, mai ales în forme contrase ca: uite, iote, ute, ui) Iată. 64 vr A da atentie. 65 vr A lua în considerare. 66 vr A se preocupa de...

NOU, NOUĂ, noi, adj. I. 1. Făcut sau creat (relativ) de curând; care apare pentru prima dată. ◊ Lună nouă = fază a Lunii când aceasta este în conjuncție și când fața dinspre Pământ, nefiind luminată, este invizibilă; timpul când Lună este în această fază. Crai nou = nume popular dat Lunii în prima ei fază (când are forma unei seceri subțiri). (Azi rar) Lumea nouă = America. ◊ Expr. Ce mai (e) nou? = ce s-a mai întâmplat în ultima vreme? ♦ (Despre produse agricole, viticole etc.) Din recolta anului în curs sau a anului imediat anterior. 2. Care apare în locul unui lucru, al unei ființe etc. mai vechi; de azi, contemporan, actual. ♦ (Substantivat, n.) Element care apare la un moment dat în procesul dezvoltării unui fenomen și care, în luptă cu elementele vechi, iese învingător. 3. Care a fost executat sau cumpărat de curând; care se află în bună stare; care nu a mai fost folosit sau a fost puțin folosit. 4. Cu aspect și conținut schimbat; transformat în bine; reînnoit, refăcut. ♦ Evoluat, perfecționat. 5. Care s-a ivit de curând, recent. ◊ Expr. Lume nouă! exclamație familiară cu care întâmpinăm pe oaspeții rari. 6. Care se adaugă (într-o succesiune) la ceva (de același fel) ce exista de mai înainte, care este încă unul pe lângă cel existent. ◊ Loc. adv. Din nou = încă o dată, iarăși, iar. II. Lipsit de experiență, neexperimentat (din cauza absenței unei practici suficiente). [Pl. și: (f.) nouă] – Lat. novus, -a.

NU-MĂ-UITA s. f. Plantă erbacee cu flori mici, albastre, roșii sau albe, care crește prin locuri umede și umbroase, la margini de păduri și prin fânețe sau care este cultivată ca plantă decorativă; miozotis (Myosotis silvatica); p. restr. floarea acestei plante. – Nu + mă + uita (după germ. Vergissmeinnicht).

EU, (I) pron. pers. 1 sg. (II) euri, s. n. I. Pron. pers. 1 sg. 1. (La nominativ, ține locul numelui persoanei care vorbește, cu funcțiune de subiect) Eu merg. ◊ (În formule de introducere din actele oficiale) Eu, X, declar... 2. (La dativ, în formele mie, îmi, mi) Poveștile isprăvilor lui încă nu mi le-a spus. ◊ (Indică posesiunea) Îmi recitesc pagina din urmă. ◊ (Intră în compunerea verbelor construite cu dativul pronumelui personal) Sărut mâna mătușii, luându-mi ziua bună. ◊ (Cu valoare de dativ etic) Aici mi-ai fost? 3. (La acuzativ, în formele mine, mă, m-) Oamenii mă laudă. ◊ (Intră în compunerea verbelor reflexive construite cu acuzativul pronumelui personal) M-am trezit târziu. 4. (Urmat de unul, una la diferite cazuri, exprimă ideea de izolare) Mie unuia nu-mi trebuie. II. S. n. (Fil.) Ceea ce constituie individualitatea, personalitatea cuiva; reflectarea propriei existențe de către conștiința individuală a omului. [Pr.: (I) ieu. – Var.: (I, pop.) io pron. pers. 1 sg.] – Lat. ego, mihi, me.

CRAI, crai, s. m. 1. (Astăzi numai poetic sau în basme) împărat, rege, domnitor. Verii, adică feciorii craiului și fetele împăratului, nu se văzuse niciodată, de cînd erau ei; și așa veni împrejurarea, de nici Împăratul-Verde nu cunoștea nepoții săi, nici craiul nepoatele sale. CREANGĂ, P. 183. O, tu crai cu barba-n noduri ca și cîlții cînd nu-i perii, Tu în cap nu ai grăunțe, numai pleavă și puzderii. Bine-ți pare să fii singur, crai bătrîn fără de minți, Să oftezi dup-a ta fată, cu ciubucul între dinți? EMINESCU, O. I 83. ◊ Fig. De huzur i-s roși obrajii, Doarme leneș craiul Soare. GOGA, C. P. 81. Apusul joacă într-un potop de pară: Se duce craiul zilelor de vară Spre alte lumi, departe-n fundul văii. IOSIF, P. 33. Crai-nou = luna în prima ei fază, cînd are forma unei seceri subțiri; lună-nouă. Deodată, prin arcadele ferestrelor... s-a arătat crai-nou sub luceafărul de sară. SADOVEANU, D. P. 127. Crai-nou le surîdea la toți și se pleca spre sfințit. SANDU-ALDEA, D. N. 220. Cu ochi umezi lung se uita La cornul lunii ce se ivise, Iar glasu-i jalnic așa cînta: «Crai-nou, strălucitei Plînsă m-ai găsit, Cu gînduri mîhnite, Cu chipul cernit». ALECSANDRI, P. I 21. Crai de pică = numele unei cărți de joc. [împăratul] pe capu-i poartă mitră, Poart-un schiptru ș-alt nimică, Ca și craiul cel de pică. EMINESCU, L. P. 146. 2. Bărbat ușuratic, care-și pierde vremea ținîndu-se de chefuri și de femei. Biata mea soră... a căzut pe mîna unui vulgar crai, a unui donjuan fără scrupule. SEBASTIAN, T. 360. Crai de curtea veche = haimana, pungaș, derbedeu, desfrînat.

EU¹ pron. pers. 1 sg. 1. (Ține locul numelui persoanei care vorbește, cu funcțiune de subiect, adesea marcînd insistența asupra subiectului) N-a omorît-o, strigă păstorașul, că nu l-am lăsat eu. SADOVEANU, V. F. 27. Mai știu eu ce-aș vrea s-ascult! COȘBUC, P. I 49. Tată, nu te înfricoșa, că eu sînt. CREANGĂ, P. 79. Eu mistuiam pămîntul, Eu răzvrăteam imperii. EMINESCU, O. I 88. Te-oi duce eu, Sinziană, eu care venisem să ucid zmeul. ALECSANDRI, T. I 435. ◊ (Marchează o opoziție) Citesc eu în loc să citești tu. ▭ Ai voit, amice... să citesc eu, în manuscript, cartea... ce tu ai compus. ODOBESCU, S. III 9. ◊ (Urmează după predicat, cu valoare afectivă de întărire) Las’ că ți-oi da eu ție! ▭ Toate ca toatele, dar cînd am auzit eu de tata, pe loc mi s-a muiat gura. CREANGĂ, A. 58. Stam eu și mă chiteam în capul meu că șerpe cu pene nu poate să fie. id. ib. 53. ◊ (În formulele de introducere din actele oficiale, urmat de o apoziție) Eu, X, declar... ◊ (Regional, în poezia populară, folosit în locul acuzativului) Că-i păcat de dumnezeu Să pice voinic ca eu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 103. 2. (La dativ, în forma mie, îmi, mi, -mi, mi-) Poveștile isprăvilor lui încă nu mi le-a spus. SADOVEANU, V. F. 17. Mie Mi-a fost luni întregi mînie Că tu nu te-ai priceput. COȘBUC, P. I 51. Mi te dă cu totul mie. EMINESCU, O. I 209. Mă miram ce-mi place mie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 41. ◊ 4 (Cu funcțiune atributivă indicînd posesia) Îmi simt inima ca un mic cheag. CAMIL PETRESCU, U. N. 339. «Ce-mi face Radu?» el întreabă. COȘBUC, P. I 100. Îmi recitesc pagina din urmă. VLAHUȚĂ, O. A. 488. ◊ (Cu valoare de dativ al interesului) Îmi alcătuisem un trai cu totul artistic. ALECSANDRI, O. P. 16. ◊ (Intră în compunerea verbelor la diateza reflexivă, construită cu pronumele-obiect în cazul dativ) Mi-aș putea aduce aminte de una din acele întîmplări, cu dihănii cum n-au mai fost altele. SADOVEANU, V. F. 19. Sărut mîna mătușii, luîndu-mi ziua bună, ca un băiet de treabă. CREANGĂ, A. 48. ♦ (Cu valoare de dativ etic) Așa... slugă vicleană ce-mi ești? CREANGĂ, P. 233. Aici mi-ai fost? id. ib. 24. Ei se sfătuiră... Ca să mi-l omoare. ALECSANDRI, P. P. 1. ◊ (Uneori întărit prin pers. 2) Ce credeți că mi-ți văzu, boieri d-voastră? ISPIRESCU, L. 191. Mi-au lunecat ciubotele și am căzut în Ozana cît mi ți-i băietUL! CREANGĂ, A. 23. O dată mi ți-o și înșfacă de cozi, o trîntește la pămînt și o ține bine. id. P. 177. 3. (La acuzativ, în forma mine, mă, -mă, m-) Oamenii mă-nvinuiesc Că sînt tînăr și iubesc. COȘBUC, P. I 76. Acum însă m-ai mîncat tu. ISPIRESCU, L. 5. ◊ (Precedat de prepoziții, în forma mine) Pe mine nu mă mai ajungi tu aici, în vîrf. SADOVEANU, V. F. 27. Auzi tu! Să se prindă ea Cu mine! COȘBUC, P. I 126. Ca mîne, poimîne mi se împlinesc anii și rămîi făr’ de mine. CREANGĂ, P. 161. ◊ (În glumă, în expr.) Eu și cu mine = eu în persoană, chiar eu. Ce văd?... Cuconu Grigori Bîrzoi!... [Bîrzoi:] Eu și cu mine, cucoană dragă! ALECSANDRI, T. I 164. ◊ (Intră în compunerea verbelor la diateza reflexivă construită cu pronumele-obiect în cazul acuzativ) Mă strînsesem ghem și vorbeam eu singur în gînd cu mine și cu dînsul. SADOVEANU, V. F. 27. Mă dau jos, caut o lespede potrivită, mă sui cu dînsa iar în tei. CREANGĂ, A. 54. Mă trezii într-un pustiu fără margini. ALECSANDRI, O. P. 15. 4. (Urmat de unul, una, la diferite cazuri, exprimă ideea de izolare) Eu unul nu știu, declară colonelul categoric. BRĂESCU, V. A. 32. Mie unuia nu-mi trebuie. CREANGĂ, P. 186. – Pronunțat: ieu. - Forme gramaticale: dat. mie, mi, îmi, -mi, mi-; acuz. mine, mă, -mă, m-. – Variantă: (popular) io (TEODORESCU, P. P. 270) pron. pers.

IO pron. pers. v. eu.

LA³, lau, vb. I. Tranz. (Popular) A spăla (mai ales pe cap), a scălda, a îmbăia. Ea ne cocea pînă acuma pînea. Mă la pe mine. SADOVEANU, P. M. 246. Îl lă în toată sîmbăta cu fel de fel de buruieni. SEVASTOS, N. 4. Face degrabă leșie, pregătește de scăldătoare... lă purcelul, îl scaldă. CREANGĂ, P. 76. Lau copilul, îi dau țîță. ALECSANDRI, P. P. 308. ◊ Expr. Lă-mă-mamă (cu valoare de substantiv) = om prost, nătîng, lălîu. Măritată de curînd după un văduvoi bătrîn ș-un «lă-mă-mamă». CREANGĂ, A. 96. Dacă găsește vreun lă-mă-mamă... Nu vede, n-aude și nu-i bagă seamă. PANN, P. V. II 97. ◊ Refl. Ileana pe cap se la. BIBICESCU, P. P. 271. – Forme gramaticale: prez. ind. lau, lai, lă, lăm, lați, lau, part. lăut. - Prez. conj. pers. 3 și: să leie (CREANGĂ, P. 289).

NOI pron. pers. 1 pl. (La dativ și la acuzativ formele neaccentuate sînt adesea însoțite de formele accentuate) 1. (Desemnează pe cel ce vorbește și persoana sau persoanele pe care și le asociază în vorbire; adesea marcînd insistența) Ne-a împrăștiat furtuna tocmai cînd dăduserăm peste ursoaică. GALACTION, O. I 50. Dă soarele după deal și noi tot pe loc stăm. CREANGĂ, P. 128. Tot pămîntul, lacul, cerul... toate, toate ni-s prietini. EMINESCU, O. I 155. ◊ (Urmat de determinări) Păi noi, contingentul de-abia sosirăm! SADOVEANU, M. C. 103. Noi, tinerii, devenisem sîmburele împrejurul căruia se grupau ideile viitorului. GHICA, S. 255. 2. (În dativ, numai la formele neaccentuate, are valoare posesivă) Nu-i nevoie să ne ostenim de pe acum caii. SADOVEANU, O. I 146. Poftim de ne blagosloviți casa și masa. CREANGĂ, A. 10. Mormîntul să ni-l sape la margine de rîu. EMINESCU, O. I 129. ◊ Loc. adv. (La acuzativ) La noi = acasă; în țara noastră. La noi sînt codri verzi de brad și cîmpuri de mătasă. GOGA, P. 12. Cerna a fost pe la noi cînd eram la Lipsca. CARAGIALE, O. VII 193. (Regional) Ca pe noi = cum trebuie; p. ext. strașnic. Și nu puteau scăpa bietele mîțe din mîinele noastre, pînă ce nu ne zgîriau... ca pe noi. CREANGĂ, A. 37. ♦ (În dativ sau în acuzativ, numai la formele neaccentuate, are valoare de pronume reflexiv) Vrei să ne-aprindem paie în cap? CREANGĂ, P. 9. Ne-om culca lîngă izvorul Ce răsare sub un tei. EMINESCU, O. I 101. Noi însă, începem a ne căi că ne porniserăm de la Hangu. ALECSANDRI, C. 39. ♦ (În dativ și acuzativ, numai la formele neaccentuate, are valoare de pronume reflexiv reciproc) Sînt ani la mijloc și-ncă mulți vor trece Din ceasul sfînt în care ne-ntîlnirăm. EMINESCU, O. I 120. De ce nu ne-am scrie unul altuia, sub formă de epistole intime, cele ce ne-am povestit într-astă seară? GHICA, S. XXIV. 3. (Cu valoare de dativ etic) Cum ni l-au sfîrticat nelegiuiții! SADOVEANU, O. I 21. Ce ne treci ca un drumeț. ALECSANDRI, P. P. 280. 4. (În stilul oficial-administrativ, azi rar; de obicei urmat de determinări) Eu. Noi comisarul secției 55 după reclamația părților. CARAGIALE, O. II 109. ♦ (Ca plural al modestiei, folosit de autori) Eu. Noi credem că una din însușirile poeziei este că ea ațîță, pune în lucrare, dacă putem zice așa, puterile psihice ale omului. GHEREA, ST. CR. I 132. – Forme gramaticale: dat. nouă, ne, ni, acuz. (pe) noi, ne.

NOU, NOUĂ, pl. m. noi, pl. f. noi și nouă, adj. I. 1. Făcut sau creat de curînd, care a apărut, s-a născut de curînd, care apare pentru prima dată. Satele noi au școli; au medici și povățuitori. SADOVEANU, M. C. 111. Vreme trece, vreme vine, Toate-s vechi și nouă toate. EMINESCU, O. I 194. Dragostea din ce-i făcută?... – Din omul cu vorbă multă; Zice-o vorbă, zice două, îndată-i dragoste nouă! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 80. ◊ (Astăzi rar) Lumea nouă = nume dat continentului american; America. ◊ (Adverbial) Nou-născut = copil care s-a născut de curînd. ◊ Loc. adv. Din nou sau (regional) de nou = a) încă o dată, iar, iarăși; în continuare. Veni-vor rîndunele din nou în primăvară. COȘBUC, P. II 192. Hai și noi la craiul, dragă, Și să fim din nou copii, Ca norocul și iubirea Să ne pară jucării. EMINESCU, O. I 100. Iar se-nduioșa, Dar de nou se stăpînea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 489; b) (neobișnuit) recent, de curînd. Ramure de industrii, sau vechi, naționale, sau din nou introduse. ODOBESCU, S. II 101. ◊ Expr. Ce mai (e) nou? = ce s-a mai întîmplat în ultima vreme? ♦ (Despre produse agricole, viticole etc.) Din recolta anului în curs. Cartofi noi. Vin nou. 2. Care apare în locul unui lucru mai vechi; de azi, contemporan, actual. Pe linia dreaptă a razei solare În zare Nou drum s-a deschis pentru mine. BENIUC, V. 144. Căpitanul de jandarmi Corbuleanu aproba din cap fiecare cuvînt al noului său șef. REBREANU, R. II 227. Știința nouă... a continuat zdrobirea lumii vechi. BĂLCESCU, O. II 9. ◊ Anul nou = ziua de 1 ianuarie. Lună nouă (sau crai nou) = luna în prima ei fază, cînd are forma unei seceri subțiri. Roșii, ca o lună nouă, Ai tu hainele subțiri, Lungi și fără-mpodobiri, Iar pe tîmplele-amîndouă Porți, strălucitori de rouă, Trandafiri. COȘBUC, P. I 218. 3. Cu aspect și conținut schimbat; transformat (în bine). V. înnoit. Viitorul e al tău... suspină Cocor și zîmbi în el nenumăratelor icoane pe care le adunase din rătăcirile prin țara nouă a socialismului. SADOVEANU, M. C. 211. Veghează-n noi porniri de viață nouă Și nici nu știm cum izbucnesc deodată. IOSIF, P. 15. Din idealurile voastre, O visători flămînzi și goi, Vor răsări ca niște astre, Senine lumi cu oameni noi. DEMETRESCU, O. 81. ♦ Evoluat, perfecționat. Căci întreb, la ce-am începe să-ncercăm în luptă dreaptă A turna în formă nouă limba veche și-nțeleaptă? EMINESCU, O. I 137. 4. Recent, care s-a ivit de curînd; p. ext. altfel, alt. Pentru morar, de altfel, Nastasia era un ghimpe mai puțin ascuțit decît preocupările și necazurile noi ce i se iscaseră deodată în acel început de toamnă. SADOVEANU, M. C. 155. Unul din ei vestește împăratului despre venirea noilor pețitori. CREANGĂ, P. 83. ◊ Expr. Lume nouă! exclamație cu care întîmpinăm pe oaspeții rari. II. Făcut sau cumpărat de curînd; care nu a mai fost folosit, neîntrebuințat, neînceput, intact; în bună stare, neuzat. Rochia era nouă, pălăria nouă, nou colierul de cristal. C. PETRESCU, C. V. 168. Alt om venea dinspre tîrg cu un car nou, ce și-l cumpărase chiar atunci. CREANGĂ, P. 40. Vezi badea cum se duce Cu cămașa lui cea nouă, Cu inima ruptă-n două. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 113. ◊ Loc. adj. Nou-nouț (sau, rar, nou-nouleț) = foarte nou; neîntrebuințat, nepurtat. Îmbrăcat într-un cojoc nou-nouț. SBIERA, P. 9. Mai găsii și alte haine cu totul de aur și noi-noulețe. GORJAN, H. II 55. ♦ (Despre cuvinte, expresii etc.) Intrat de curînd în limbă. Termeni noi. ♦ Proaspăt. Munteanca simțea și ea în nări, ca sălbătăciunile pădurilor, mireasmă de apă nouă. SADOVEANU, B. 120. Țărîna era muma lui [Anteu]; și avea darul că, de cîte ori va osteni și-l va trînti cineva, de atîtea ori muma lui să-i dea puteri noi. ISPIRESCU, U. 61. N-am văzut verde frunzuță Ca la mîndra-n grădinuță; Cît o ninge, cît o plouă, Ea e tot mîndră și nouă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 21. III. Lipsit de experiență, neexperimentat. E nou în meserie.

NOUĂ num. card. Numărul care are în numărătoare locul între opt și zece. Nouă și cu trei fac doisprezece. ◊ (Adjectival) Se duc pe-aici, la Toroioagă, Nouă mineri c-un compresor. DEȘLIU, M. 21. Cîte fac la un loc: șese bucăți și cu nouă bucăți? – Cincisprezece bucăți, domnule judecător. CREANGĂ, O. A. 268. ◊ (Arătînd un număr mare) De pe deal Se vede peste nouă sate! IOSIF, P. 68. Amîndoi că vom cinsti... Vinișor de nouă ai (= ani), Cum e mai bun pentru trai, Nouă ai și nouă luni, Cum e bun pentru bătrîni. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 487. Cînd îți intră paraua în mînă, leag-o cu nouă noduri ( = fii econom). Unde sînt nouă frați, Coada să nu-ți bagi (= să nu te bagi undeva nepoftit). ◊ Expr. (Popular și familiar) Patru ochi și nouă minți = (despre știutorii de carte) capabil de a pricepe bine. A avea nouă guri = a fi foarte pretențios. A avea nouă vieți (sau suflete) = a fi foarte rezistent. A avea nouă băieri la pungă = a fi foarte zgîrcit. (Ducă-se, du-te etc. sau te duci etc.) opt (și) cu a brînzei nouă v. brînză. (Peste) nouă mări și nouă țări = foarte departe. Și merg ei și merg cale lungă să le-ajungă, trecînd peste nouă mări, peste nouă țări. CREANGĂ, P. 207. Vestea frumuseții tale a trecut peste nouă mări și nouă țări. ALECSANDRI, T. I 412. Om ca badea nu se vede... Poți să cauți nouă mări, Nouă mări și nouă țări! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 19. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Pagina nouă. ▭ La nouă ore bricul Mircea va părăsi portul Sulina, ieșind în larg. BART, S. M. 13. ◊ (Substantivat) Un nouă arab.

NOUĂLEA, NOUA num. ord. (Precedat de art. «al», «a») Care se află între al optulea și al zecelea. Clasificat al nouălea în clasă. ◊ (Cu valoare adjectivală, arătînd împreună cu substantivul determinat depărtarea) Mîndro, de dragostea noastră Răsărit-a pom în coastă... Mirosind a noua țară, A rujă ș-a scorțișoară. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 70. ◊ Expr. A fi în al nouălea cer = a fi în culmea fericirii.

NU-MĂ-UITA s. f. Plantă erbacee cu flori mici albastre, roșii și albe, cultivată ca plantă decorativă; miozotis (Myosotis). De atunci floricica asta s-a numit: nu-mă-uita. NEGRUZZI, S. I 109. Să răsară garofițe, Viorele, micșunele, Nu-mă-uita: floricele. TEODORESCU, P. P. 330.

PASĂMITE adv. (Popular și arhaizant) Pesemne, probabil, se pare, se vede că... – Cînd tocmai se gîndea că lumea d-aci încolo nu mai e ca lumea, pasămite se uluise el că iar a dat peste oameni ca și dînsul. DELAVRANCEA, S. 243. Pasămite, i se făcuse milă de el babei. VLAHUȚĂ, O. A. III 60. A treia zi, cum se sculă, plecă iarăși la marginea eleșteului. Pasămite îl trăgea ața la ursita lui. ISPIRESCU, L. 35.

SÎNGE, (rar) sîngiuri, s. n. 1. Substanță lichidă, de culoare roșie, compusă din plasmă și globule (albe și roșii), care circulă prin artere și vine, asigurînd nutriția și oxigenarea organismului la animalele superioare. În învălmășeala din ce în ce mai strînsă, sîngele curgea ca o ploaie; în curînd se prefăcu în bălți care sclipeau ca rubinuri mari în lumina soarelui. SADOVEANU, O. VII 12. Vărdaru observă că, atunci cînd roșește, obrazul lui Comșa e mai respingător: cicatricele rămîn palide, fiindcă dedesubt nu mai circulă sîngele. C. PETRESCU, Î II 85. Atunci sîngele cerbului odată a și început a curge gîlgîind și a se răspîndi în toate părțile. CREANGĂ, P. 226. ◊ Sînge roșu (sau arterial) = sîngele din artere încărcat cu oxigen. Sînge negru (sau venos) = sîngele din vine încărcat cu bioxid de carbon. Circulația sîngelui = mișcarea sîngelui în vine și artere. Pierdere (sau scurgere) de sînge = hemoragie. Donator de sînge v. donator. (Impropriu) Animale cu sînge rece = animale (pești, reptile, batracieni și nevertebrate) la care temperatura corpului se schimbă în funcție de temperatura mediului înconjurător. ◊ Loc. adj. De sînge = de culoare roșie. Văzînd înainte-i pîclă de sînge s-a răpezit acasă ș-a izbit cu umăru-n ușă. SADOVEANU, O. A. IV 72. (Despre cărnuri fripte) În sînge = care a rămas puțin crud și își păstrează sîngele. ◊ Loc. adv. Cu lacrimi de sînge v. lacrimă. ◊ Expr. A scuipa (cu) sînge = a avea hemoptizie. A-i lua (sau a-i lăsa) (cuiva) sînge v. lăsa (1). Că doară n-o pica (sau curge) sînge = nu e mare pagubă. ◊ Compuse: sînge-de-nouă-frați (sau sîngele-dracului sau sîngele-zmeului) = rășină de culoare roșie, recoltată din fructele unui arbore din familia palmierilor și care, arzînd, răspîndește un miros plăcut; sîngele-voinicului = plantă agățătoare din familia leguminoaselor, cu flori mari, roșii, violete sau albe, care se cultivă prin parcuri și grădini (Lathyrus odoratus). Mă gîndesc c-ar fi bine s-adun flori. Îmi umplu buzunarul cu maci, maci mulți, cu sîngele-voinicului și albăstrele. SAHIA, N. 24; (cu aluzie la un simbol din mistica creștină) sîngele-domnului = vin. De-abia m-oi mai încălzi oleacă bînd sîngele-domnului. CREANGĂ, P. 258. Săteanul de munte numai rar... cinstește sîngele-domnului. ȘEZ. I 39; (familiar) sînge-de-prună = țuică. 2. (Metaforic, în locuțiuni și expresii în legătură cu anumite stări afective, cu temperamentul, cu caracterul omului) ◊ Loc. adj. și adv. Cu sînge rece v. rece. Cu sînge iute = fără stăpînire; impulsiv, pornit spre mînie. ◊ Expr. A-și păstra sîngele rece v. păstra. A avea sînge în vine = a fi energic. A i se urca (sau a i se sui, a-i năvăli, a-i da etc.) sîngele la cap (în față sau în obraz) = a) a se înroși din cauza unei emoții puternice. Sîngele îi năvăli în față și inima-i bufnea cu grabă în coșul pieptului. SADOVEANU, O. VII 91. Și atunci de sfiiciune mi-iese sîngele-n obraz, Cum nu vine zburătorul ca la pieptul lui să caz? EMINESCU, O. I 80; b) a se înfuria. Se încruntă și tot sîngele îi năvălește în față. SAHIA, N. 53. Și-a prins-o tremurul de ciudă, Și simțea suindu-i sîngele-n obraz. COȘBUC, P. I 252. A nu mai avea o picătură de sînge în obraz = a păli, a se face alb la față (de emoție). Cred că n-am mai avut o picătură de sînge în obraz. CAMIL PETRESCU, U. N. 229. A-i îngheța (cuiva) sîngele în vine sau a îngheța sîngele în cineva = a se speria, a fi cuprins de groază, a înlemni de spaimă. A fierbe (sau a clocoti) sîngele în cineva = a se înfierbînta din cauza mîniei, supărării etc. Simțea că începe să-i clocotească sîngele. REBREANU, I. 81. A-și face (sau a-i face cuiva) sînge rău, a-și pune (sau a pune cuiva) sînge rău la inimă = a (se) supăra foarte tare, a (se) enerva (sau a enerva pe cineva). Nu-ți mai face atîta sînge rău. DUMITRU, N. 115. Ca să-i puie sînge rău la inimă... au început a porecli pe moș Nichifor și a-i zice: Nichifor Coțcariul... CREANGĂ, P. 136. Oleu, soro, ce-ți mai faci îndată sînge rău? CONTEMPORANUL, V_I 99. De m-ai tăia (sau de ai tăia etc.) n-ar curge (o picătură de) sînge, se spune pentru a exprima în chip hiperbolic starea de adîncă deprimare a cuiva. Săraca inima mea, C-un cuțit de-o ai tăia N-ar curge sînge din ea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 189. 3. (Metaforic, exprimă ideea de obîrșie, p. ext. de progenitură, familie, neam) O mumă iubește fiul, căci este al ei sînge, Căci l-a purtat în sînu-i, căci este viața sa. BOLINTINEANU, O. 202. Cu soldați aleși, pe care cred a-i aduce lesne ca să apere sîngele și patria lor, voi apăra nația mea pînă la cel din urmă suspin. BÎLCESCU, O. II 302. ◊ Legături de sînge = legături de rudenie (apropiată). Frate de sînge = frate de la același tată și de la aceeași mamă. Glasul sîngelui = înclinare firească de dragoste pentru familie. ◊ Loc. adj. De sînge = de neam, de familie. Murise vecinul și lasase de moștenire fiilor și nepoților ura și vrajba de sînge. EMINESCU, N. 3. Cu (sau de) sînge albastru = de neam mare, ales, de familie bună. Ei vor să reprezinte tradiția, noblețea de sînge albastru, vechimea de clasă sau de familie. RALEA, O. 67. ◊ Expr. Sîngele apă nu se face = legăturile de rudenie nu se uită. Nevasta celui bogat de multe ori făcea zile fripte bărbatului, ca să-l poată descotorosi odată de frate-său... – Apoi dă, măi nevastă, sîngele apă nu se face. Dacă nu l-oi ajuta eu, cine să-l ajute? CREANGĂ, P. 38. Deși sîngele apă nu se face și cămeșa e mai aproape decît anteriul, dar nepotul e salba-dracului. NEGRUZZI, S. I 249. A fi de același sînge cu cineva (sau a fi sîngele cuiva) = a fi rudă cu cineva, din aceeași familie cu cineva. A avea (ceva) în sînge = a fi obișnuit (cu ceva); a avea (ceva) înnăscut. A-i intra (cuiva) în sînge v. intra (II 2). ♦ Soi, rasă (la animale). Cal de sînge arab. La CADE. 4. (Metaforic, mai ales în locuțiuni și expresii, exprimă ideea de violență, cruzime, asuprire, exploatare) (Loc. adv.) La sînge = drastic, pînă la distrugere. Pînă la sînge = pînă țîșnește sîngele. Am găsit într-o șaică pe moșneag legat. Și-n cealaltă șaică, pe jupîn Costea, strîns în funii pînă la sînge, cu căluș de rășină-n gură. SADOVEANU, O. A. IV 67. ◊ Expr. A umple de sînge = a bate foarte tare, crunt. Odată, la o nuntă îl umpluse de sînge. REBREANU, I. 21. A suge sîngele cuiva = a chinui, a oprima; a exploata. Dumneata sugi sîngele poporului!... CARAGIALE, O. I 102. ♦ (Exprimă ideea de omor, crimă, p. ext. de luptă sîngeroasă, război) Pe sceptre și steme și tronuri sfărmate, Trufașă tu calcă, și mîndră te-ndreaptă Spre țărmuri de sînge și plîns neudate, Spre țărmuri pe care divina dreptate De veacuri te-așteaptă. NECULUȚĂ, Ț. D. 40. ◊ Expr. Sînge nevinovat, se spune despre cel ucis fără nici o vină. Vărsare de sînge (rar de sîngiuri) = ucidere în masă, măcel. Dreptăți agonisite cu multe și mari vărsări de sîngiuri. PISCUPESCU, O. 15. A vărsa sînge = a omorî. Împăratul Roș avînd inimă haină, nu se mai satură de a vărsa sînge omenesc. CREANGĂ, P. 232. M-am arătat cumplit, rău, vărsînd sîngele multora. NEGRUZZI, S. I 149. A se scălda în sînge sau a se adăpa cu sînge = a omorî (în masă) din cruzime. A fi omul sîngelui sau a fi iubitor (sau dornic, setos) de sînge = a fi crud, ucigaș. A face să curgă sînge = a fi pricina unui război, a unei încăierări sîngeroase. A avea (sau a fi cu) mîinile pătate de sînge = a fi vinovat de o crimă. A-și băga mîna în sînge v. băga (I 1). A primi botezul de sînge = a intra pentru prima dată în luptă (la război). ♦ (Exprimă ideea de efort, de jertfă, de sacrificiu) Eu am luat-o fără drum în sus, Am mărturie urmele-mi de sînge, Mai urc, și-mi vine cîteodată-a plînge, Dar singur duc ce-mi este dat de dus. BENIUC, V. 7. ◊ Expr. A-și da (sau a-și vărsa) sîngele pentru cineva sau ceva = a se jertfi; a suferi sau a-și da viața pentru cineva sau ceva. 5. (Învechit, la pl.) Sînge (1) vărsat prin cruzime, prin omor; p. ext. omoruri, crime. Îmi pare că mă aflu în locuinț-adîncă A unei groazneci iezme, ce sîngiuri o hrănesc. ALEXANDRESCU, M. 94. Îi spală zăbunele Și-i curăță armele... De siropuri ienicerești Și de sîngiuri păgînești. TEODORESCU, P. P. 574. ◊ Omul sîngiurilor = călău, gîde. Fiori de groază coprinseră atunci pe omul sîngiurilor, și... aruncă jos securea. ISPIRESCU, M. V. 8. Oamenii sîngiurilor = tiranii, asupritorii. Cu toate aceste temeiuri de descurajare, sufletu-mi te slăvește încă, înzeită libertate, și deși oamenii sîngiurilor au învelit cu maramă neagră dulce fața ta, crede că va veni ziua fericită, ziua izbîndirii. BĂLCESCU, la ODOBESCU, S. III 495. Orașele s-au întemeiat din nou...copiii robiți întorsu-s-au iarăși.... dar oamenii sîngiurilor nu-ți deteră înapoi volnicia... pămînt al grelelor dureri! și copiilor tăi le-a rămas robia. RUSSO, O. 42. 6. (Popular) Nume dat unei boli a vitelor. Vitele tragace... se bolnăvesc de sînge. ȘEZ. III 147. Cînd vita e bolnavă greu de sînge, poți să-i tai vîrful urechilor... și, curgînd sînge, vita scapă. ib. 147.

nou adj. în sint. mai nou Mai de curând ◊ „Va fi perioada în care scurtele din blană creață (ondulată, cum mai nou am aflat că i se spune) [...] vor putea fi purtate cu dezinvoltură [...]” Săpt. 19 X 84 p. 8. ◊ „Pictorul S. V. preferă, mai nou, penița.” Ora 2 XI 93 p. 4; v. și brebanian (din mai + nou)

AL NOUĂLEA a ~a num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul nouă în ordinea numărării; care vine după al optulea. Pagina a noua. ◊ A fi (sau a se crede) în ~ (sau al șaptelea) cer (a fi) în culmea fericirii; a fi nespus de fericit. /nouă + le + a

EU pron. pers., pers. 1 sing. (mie, îmi, mi, (pe) mine, mă) 1) (indică persoana care vorbește) ~ lucrez. 2) (accentuează persoana care îndeplinește lucrarea, stând pe lângă un verb la un mod personal) Mai știu ~. ~ unul nu știu. 3) (se folosește în formula introductivă a actelor oficiale) ~, cutare, mă adresez... 4) (indică posesiunea) Îmi învăț lecțiile. Mi-a dat cartea. 5) (servește la formarea diatezei reflexive) Mă duc. Mi-amintesc. /<lat. ego

A LA lau tranz. pop. (persoane) 1) A spăla (pe cap). 2) fig. fam. A muia din toate părțile; a uda în întregime; a scălda. ◊ Lă-mă-mamă om mărginit la minte. /<lat. lavare

NOI pron. pers., pers.¹ pl. (nouă, ne, ni, (pe) noi, ne) 1) (indică grupul de persoane, în care se include și vorbitorul) ~ am fost la spectacol. * ~ între ~ în cercul nostru; numai între noi; între ai noștri. 2) (formele atone de dativ, înaintea verbului, au valoare de dativ posesiv) Orașul ne e frumos. 3) (se folosește ca plural al modestiei, având valoare de persoana¹ singular) (Noi) vom face totul. 4) înv. (în stilul oficial-administrativ se folosește ca plural al autorității) Eu. Noi, domnitorul Moldovei... /<lat. nos

NOU¹ adv.: Din ~ a) de la început; b) încă o dată; iarăși. /<lat. novus

NOU³ nouă (noi) (în opoziție cu vechi) 1) Care este făcut de curând; care există de puțin timp; proaspăt; recent. ◊ ~-nouț absolut nou. 2) (despre produse agricole) Care este din recolta anului în curs. Pâine nouă. 3) și fig. Care există de puțin timp; recent. Carte nouă. ◊ Lună nouă a) luna în faza ei inițială, în formă de seceră subțire; b) timpul cât durează această fază. (Copil) ~-născut (copil) care s-a născut de curând. Ce mai (e) ~? ce noutăți mai sunt? Nimic ~ nici un fel de noutăți. 4) (despre persoane) Care a venit undeva de curând (și este încă necunoscut sau puțin cunoscut). 5) Care nu a fost cunoscut mai înainte. Metodă nouă. 6) Care diferă (în mod esențial) de ceea ce a fost în trecut. Vremuri noi. 7) Care ține de timpurile noastre; propriu timpului prezent sau trecutului apropiat; modern; contemporan. Tehnică nouă. 8) (înaintea unui substantiv) Care prin calitățile sale amintește de cineva (sau de ceva). ~l Orfeu. 9) Care se adaugă la cele de mai înainte. Forțe noi. /<lat. novus

NOUĂ¹ num. card. 1) Opt plus unu. ~ cărți. ◊ Peste ~ mări și ~ țări foarte departe. A avea ~ vieți (sau suflete) a fi foarte rezistent. 2) (cu valoare de num. ord.) Al nouălea, a noua. /<lat. novem

NOUĂ² m. 1) Număr constând din nouă unități. 2) Cifra 9 sau IX. 3) Obiect (carte de joc, jeton, bilă etc.) marcat cu această cifra. /<lat. novem

PASĂMITE adv. pop. (atribuie celor spuse valoare de probabilitate, de posibilitate etc.) După cât se pare; pesemne; probabil. /pasă + mite

A UITA uit 1. tranz. 1) A pierde din memorie; a nu-și aminti. ~ să scrie o scrisoare. ◊ ~ pe ce lume trăiește a pierde simțul realității. 2) A trata cu indiferență; a neglija. ~ prietenii. ◊ Nu-mă-uita plantă erbacee decorativă, cultivată pentru florile ei mici, albe sau albastre; miozotis. 3) A face să dispară din memorie. ◊ A (nu) ~ cuiva ceva a (nu) păstra gânduri de răzbunare. 4) A scăpa din vedere. Au uitat să-l înscrie în listă. 5) (obiecte sau ființe ce trebuiau luate cu sine) A lăsa din nebăgare de seamă (fiind grăbit). ~ banii. 2. intranz. (urmat de un complement indirect cu prepoziția de) A înceta de a se mai interesa (de ceva). ~ de distracții. /<lat. oblitare

eu 1. pr. de întâia persoană. [Lat. EGO]. ║ n. Filoz. individualitate care are conștiință despre existența sa.

lă-mă-mamă m. om copilăros: dacă găsește vr’un lă-mă-mamă PANN. [Lit. spală-mă (la cap), mamă!].

mă pron. pe mine. [Lat. ME].

Moldova-Nouă f. sau Boșneag, comună rurală în Banat, în județul Caraș-Severin, cu 4397 loc. din cari 4115 Români.

noi pr. pl. de întâia persoană. [Lat. NOS].

nou a. 1. care este de un timp scurt: vin nou, haine noi; 2. care a apărut de curând: carte nouă; 3 care nu era cunoscut sau admis: idee nouă; 4. lipsit de experiență: lucrător nou. [Lat. NOVUS]. ║ adv. de curând: nou-născut; din nou, încă odată.

Nou-Orleans n. oraș în Statele-Unite, pe Mississipi: 380.600 loc.

Noua-Caledonia f. V. Caledonia.

Noua-Grenada f. V. Grenada.

Noua-Guinea f. V. Guinea.

Noua-Olanda f. V. Australia.

Noua-Scoția f. V. Scoția.

nouă num. număr nepereche ce vine imediat după opt; nouăzeci, de nouă ori zece. [Lat. NOVEM].

nu-mă-uità n. plantă ce crește în pădurile dela munte, cu florile albastre, roșii sau albe (Myosotis silvatica).

Târșor (Nou și Vechiu) n. numele a două comune în jud. Prahova cu o mânăstire zidită în 1672 de Antonie Vodă. Penitenciar militar.

Țara-Nouă f. insulă engleză în fața golfului St. Laurențiu: 270.000 loc, cu cap. St. John. Pescării.

Zelanda f. 1. provincie a Olandei, între Meuza și Escauta: 243.000 loc. Cap. Middelburg; 2. (Noua), colonie engleză în Oceania: 1.218.000 loc. (Zelandez).

1) eŭ, V. ĭeŭ.

1) ĭeŭ (scris și eŭ) pron. de pers. I sing. (lat. ĕ[g]o, it. io, sard. eo, fr. je, pv. ieu, sp. yo, pg. eu). Ĭeŭ îs acela, ĭeŭ îs aceĭa! – În filosofie, individualitate conscientă de existența eĭ. – Se declină: ĭeŭ; al meŭ, a mea, aĭ meĭ, ale mele; mie, îmĭ, mi, mĭ (mie îmĭ pare, mi se pare, mĭ-a spus); mă, pe mine (mă vede pe mine). După ca, ca și, de cît se pune mine îld. ĭeŭ: aĭ făcut ca mine, ca și mine, maĭ bine de cît mine. (Mine, maĭ vechĭ mene, vine d. lat. me pin anal. cu cine, ce).

îmĭ, V. mi.

lă-mă-mámă s. m. fără pl. (imper. d. laŭ, mă laŭ și voc. mamă). Iron. Om fără energie, bleg, tîmpit.

1) mă pron. personal la ac. (lat. me, it. mi, fr. moi, sp. pg. me). Pe mine: mă doare picĭoru.

méne pron. V. mine.

2) mi, pron. personal enclitic la dativ (lat. mihi): mi se dă, mi le dă, mi-l dă (cînd nu urmează se și le saŭ nu e legat cu linioară, devine îmĭ, ĭar îmĭ se reduce la -mĭ cînd e o vocală înainte: îmĭ dă, nu-mĭ dă). V. mie; ți, și, i.

2) mia, V. mie 2.

2) míe pron. personal de pers. I, acc. la dativ (lat. *mihi îld. mĭhi. Cp. cu ție, șĭe). Mi, îmĭ: mĭe mi se pare. – În Mold. sud, cînd e izolat, miĭa: Cuĭ? Miĭa!

míne, ac. lui ĭeŭ (din *me, apoĭ mă, s’a făcut mene, apoĭ mine, supt infl. luĭ ce, cine din *quene. Tot așa tine și sine).

1) ni V. ne 1.

noĭ, pron. personal de pers. I pl. (lat. nos, noĭ, it. noi, pv. pg. cat. vfr. nos, nfr. nous): eŭ merg, noĭ mergem. V. ne 1.

noŭ, nóŭă adj., pl. f. (est) noŭă, din *noŭe și (vest) noĭ (lat. nŏvus, vgr. néos, scr. nava-s, germ. neu, vsl. novŭ; it. nuovo, sard. nou, nova, pv. nueu, nova, fr. neuf, neuve, sp. nuevo, pg. novo. V. iznoavă). Care există de puțin timp, care e decurînd, care nu era știut în ainte: carte noŭă, haĭne noŭă, vin noŭ, ideĭe noŭă. Care urmează după alțiĭ saŭ altele de acelașĭ fel: elevĭ noĭ, noŭ rege, noŭ guvern. Novice, care s’a apucat curînd de lucru: lucrător noŭ, Lumea noŭă, America. Lume noŭă, oamenĭ de curînd venițĭ, oaspețĭ. O noŭă lume, alt-fel de vĭață, alte orizonturĭ. Cuvinte noŭă, cuvinte uzitate de curînd. Om noŭ, om care s’a ridicat singur, om fără strămoșĭ iluștri și a devenit ilustru de curînd: Cicerone era un om noŭ printre nobiliĭ romanĭ. Adv. De curînd: noŭ născut, noŭ căsătorită (dar și adj.: noŭ născut). Din noŭ, ĭar, înc’o dată. V. vechĭ.

1) nóŭă dativu din noĭ (lat. nǒbe, ild. nôbis): dă-ne noŭă, noŭă ne dă, noŭă ni se dă.

2) nóŭă num. cardinal (lat. nŏvem, vgr. ennéa, scr. navan, germ. neun, engl. nine; it. pg. nove, pv. nou, fr. neuf, sp. nueve). Număr fără soț între opt și zece. Al noŭălea: regimentu 9. S.m. Cifra noŭă: un noŭă, doĭ noŭă saŭ doĭ de noŭă, coada luĭ noŭă (9).

nóŭălea (al), nóŭa (a) num. ordinal (ea dift. D. noŭă, 9). Care e după al optulea: regimentu al noŭălea, al noŭălea regiment.

nu-mă-uĭtá m. saŭ f. Numele popular al floriĭ urechea șoriceluluĭ: un saŭ o nu-mă-uĭta, niște nu-mă-uĭta. V. ureche.

pásă-mi-te saŭ pasămite adv. (d. pas 4. V. mi-te). Vest. Fam. Cînd colo, în realitate, după cum văzuĭ: pasă-mi-te, el murise! El murise, pasă-mi-te!

rácul-de-mine, V. sărac.

!Anul Nou (sărbătoare) s. propriu m. art., neart. An Nou (~ fericit!), g.-d. art. Anului Nou

crai-nou (lună nouă) s. m.

eu² [pron. ĭeŭ] pr., d. acc. mie, neacc. îmi, mi, mi- (Mi-a dat.), -mi (Dă-mi.), -mi- (dându-mi-se); ac. acc. mine (prep. + mine), neacc. mă, mă- (Mă-ntreabă.), -mă (Dă-mă.), -mă- (Da-mă-vei.), m- (M-a dat.), -m- (Datu-m-a.)

îmi v. eu²

!lă-mă-mamă (pop.) s. m. și f., g.-d. art. lui lă-mă-mamă; pl. lă-mă-mamă

m-, -m- pr. v. eu

mă², -mă, mă-, -mă- v. eu

mi¹, -mi, mi-, -mi- v. eu

mie³ v. eu

+Moldova Nouă (oraș) s. propriu f., g.-d. Moldovei Noi

ni², ni-, -ni- pr. v. noi

noi pr., d. acc. nouă, neacc. ne (Ne dă.), ne- (Ne-a dat.), -ne (dându-ne), -ne- (da-ne-ar), ni (Ni se dă.), ni- (Ni-l dă.), -ni- (dându-ni-se); ac. acc. noi (prep. + noi), neacc. ne (Ne vede.), ne- (Ne-a văzut.), -ne (văzându-ne), -ne- (vedea-ne-ar)

nou¹ adj. m., f. nouă; pl. m. și f. noi

nou-născut adj. m., s. m., pl. nou-născuți, art. nou-născuții; adj. f., s. f. nou-născută, g.-d. art. nou-născutei, pl. nou-născute

nou-nouț (foarte nou) (fam.) adj. m., pl. noi-nouți; f. nouă-nouță, pl. noi-nouțe

nou-venit adj. m., s. m., pl. nou-veniți, art. nou-veniții; adj. f., s. f. nou-venită, g.-d. art. nou-venitei, pl. nou-venite

+nouă² (cifră; notă) s. m., pl. nouă (A scris din greșeală doi de nouă. La teze a luat doi de nouă.)

nouă¹ adj., pr. v. nou¹, noi

nouă³ num. invar.; 9/IX

nouă sute num. invar.; 900/CM

nouălea (al ~) num. m., f. a noua; al IX-lea/al 9-lea, a IX-a/a 9-a

!Noul Testament (parte a Bibliei) s. propriu n. art.

nu-mă-uita (plantă) s. f., pl. nu-mă-uita

pasămite (pop., fam.) adv.

sânge-de-nouă-frați (plantă; rășină) s. m.

uita¹ (a ~) (a da uitării) vb., ind. prez. 1 sg. uit, 2 sg. uiți, 3 uită; conj. prez. 1 sg. să uit, 3 să uite

uita² (a se ~) (a privi) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă uit, 2 sg. te uiți, 3 se uită; conj. prez. 1 sg. să mă uit, 3 să se uite; imper. 2 sg. afirm. uită-te; ger. uitându-mă

Anul Nou (sărbătoare) s. propriu m., g.-d. Anului Nou

crai-nou (lună nouă) s. m.

eu¹ [pron. ieu] pr., d. acc. mie, neacc. îmi, mi, mi- (mi-a dat), -mi (dă-mi), -mi- (dându-mi-se); ac. acc. mine (prep. + mine), neacc. mă, mă- (mă-ntreabă), -mă (dă-mă), -mă- (da-mă-vei), m- (m-a dat), -m- (datu-m-a)

îmi v. eu

!lă-mă-mamă (pop.) s. m. și f., g.-d. lui lă-mă-mamă; pl. lă-mă-mamă

m-, -m- pr. v. eu

mă², -mă, mă-, -mă- v. eu

mi², -mi, mi-, -mi- v. eu

mie³ v. eu

ni², ni-, -ni- pr. v. noi

noi pr., d. acc. nouă, neacc. ne (ne dă), ne- (ne-a dat), -ne (dându-ne), -ne- (da-ne-ar), ni (ni se dă), ni- (ni-l dă), -ni- (dându-ni-se); ac. acc. noi (prep. + ~), neacc. ne (ne vede), ne- (ne-a văzut), -ne (văzându-ne), -ne- (vedea-ne-ar)

nou¹ adj. m., f. nouă; pl. m. și f. noi

nou-născut adj. m., s. m., pl. nou-născuți, art. nou-născuții; adj. f., s. f. nou-născută, g.-d. art. nou-născutei, pl. nou-născute

nou-nouț (fam.) adj. m., pl. noi-nouți; f. nouă-nouță, pl. noi-nouțe

nou-venit adj. m., s. m., pl. nou-veniți, art. nou-veniții; adj. f., s. f. nou-venită, g.-d. art. nou-venitei, pl. nou-venite

nouă² adj., pr. v. nou¹, noi

nouă¹ num.; 9/IX

nouă sute num.; 900/CM

nouălea (al ~) num. m., f. a noua; al IX-lea/al 9-lea, a IX-a/a 9-a

Noul Testament (parte a Bibliei) s. propriu n.

nu-mă-uita s. f., pl. nu-mă-uita

pasămite (pop.) adv.

sânge-de-nouă-frați (plantă, rășină) s. m.

Anul Nou s. pr. m., g.-d. art. Anului Nou

crai-nou s. m.

eu pr. [pron. ieu], d. acc. mie, neacc. îmi, mi, mi-, -mi, -mi-; ac. acc. mine, neacc. mă, mă-, -mă, -mă-, m-, -m-

lă-mă-mamă s. m. invar.

noi pr., d. acc. nouă, neacc. ne, ne-, -ne (dându-ne), -ne-, ni, ni-, -ni- (spunându-ni-se ); ac. acc. noi, neacc. ne, ne-, -ne (văzându-ne), -ne- (vedea-ne-ar)

nou adj. m., art. noul, pl. noi, art. noii; f. sg. nouă, g.-d. art. noii, pl. noi

nou-născut adj. m., s. m., pl. nou-născuți, art. nou-născuții; f. sg. nou-născută, g.-d. art. nou-născutei, pl. nou-născute

nou-nouț adj. m., pl. noi-nouți; f. sg. nouă-nouță, pl. noi-nouțe

nou-venit adj. m., s. m., pl. nou-veniți, art. nou-veniții; f. sg. nou-venită, g.-d. art. nou-venitei, pl. nou-venite

nouă num.

nouă sute num.

nouălea (precedat de al) num. m., f. a noua

Noul Testament s. pr. n.

nu-mă-uita s. f.

pasămite adv.

sânge-de-nouă-frați s. m.

eu

noi (v. nou)

nou, pl. noi, f. nouă, gen. noii, pl. noi

nou-născut, pl. nou-născuți

nouă sute

nu-mă-uita

pasămite

(al) nouălea, (a) noua.

eu.

lă-mă-mamă invar.

mă interj. și pron.

mie pron. pers. dat. (îmi dă mie).

nou, nouă; noi pl. m., nouă pl. f., noii pl. m. a., nouăle pl. f. a.;

nou-născut, -ți.

nouă gen. sg. f. (unei limbi nouă), nouăi gen. sg. f. a., nouălor gen. pl. f. a.

nu-mă-uita.

pasă-mi-te.

NOU adj. 1. inutilizat, nefolosit, neîntrebuințat, neutilizat, neuzat. (O tigaie ~.) 2. v. nepurtat. 3. v. perfecționat. 4. v. neologic. 5. v. recent. 6. v. original. 7. v. actual.

NOU adj. v. desfundat, desțelenit.

NOU-NĂSCUT s. v. sugar.

NOUĂ s. v. nouar.

NU-MĂ-UITA s. (BOT.; Myosotis silvatica) miozotis, (reg.) ochii-păsăruicii, ochiul-șarpelui, urechea-șoarecelui.

NU-MĂ-UITA s. v. ochii-păsăruicii.

PASĂMITE adv. v. pesemne, poate, probabil.

NOU adj. 1. nefolosit, neîntrebuințat, neutilizat, neuzat. (O tigaie ~.) 2. nepurtat. (Haine ~.) 3. evoluat, perfecționat. (Un model ~ de mașină.) 4. (LINGV.) neologic, (rar) neologistic. (Cuvinte ~.) 5. recent, (fig.) proaspăt. (Știre ~; rană ~.) 6. original, (livr. fig.) inedit. (Spectacol, procedeu ~.) 7. actual, contemporan, modern, recent. (Preocupări ~ în tehnica de calcul.)

nou adj. v. DESFUNDAT. DESȚELENIT.

NOU-NĂSCUT s. prunc, sugaci, sugar, (înv. și pop.) plod, (înv. și reg.) cocon, poroboc, sugător, (Mold. și Transilv.) cocă, (fam.) bebe.

NOUĂ s. nouar. (Un ~ la jocul de cărți.)

NU-MĂ-UITA s. (BOT.; Myosotis silvatica) miozotis, (reg.) ochii-păsăruicii, ochiul-șarpelui, urechea-șoarecelui.

nu-mă-uita s. v. OCHII-PĂSĂRUICII.

pasămite adv. v. PESEMNE. POATE. PROBABIL.

Nou ≠ vechi

eu pron. – Pronume personal de pers. 1 sing. – Mr. eu, io(ŭ), mine, megl., istr. io. Lat. ego (Diez, I, 239; Pușcariu 771; Candrea-Dens., 533; REW 2830), cf. alb. un(ë), vegl. jo, it. io (sard. eo, Matera eu), prov. ieu, fr. je, sp. yo, port. eu. Gen. mie < mĭhĭ, dat. (î)mi < mĭ, acuz. mă < mē sau mine < mēne. Se folosește acuz. cu prep.: cu mine, fără mine, decît mine, pentru mine, etc. În Munt., în limbajul popular și vulgar, se pronunță io.

mine pron. pers. – Formă a cazurilor prepoziționale a pron. de persoana întîi, eu. – Mr. mine „eu”. Lat. me, într-o compunere mai puțin clară (după Philippide, Principii, 78 și Candrea-Dens., 533, din lat. *me ne; după Scriban, din *mene, prin analogie cu *quene › cine). Probabil e vorba de aceeași formă flexionară care indică acuzativul, în *tatanem › tătîne, v. aici. Înv. se folosea pentru acuzativul fără prepoziție: cine uraște mine (Coresi). Cf. sine.

noi pron. – Pers. I pl. a pron. personal. – Mr., megl. noi. Lat. nos (Pușcariu 1188; Candrea-Dens., 1239; REW 5960), cf. it. noi, prov., cat., v. sp., port. nos, fr. nous. Dativul are o formă tonică, nouă < lat. nobῑs, și o formă atonă, ne < lat. nῑs. Finala în -i nu este clară; cf. Rohlfs, It., 498, care se gîndește la un reflex al formelor oblice (nobῑs › noi, vobῑs › voi); după ipoteza mai puțin probabilă a lui Pascu, Beiträge, 18, ar fi terminație de plural.

nou (nouă), adj. – Recent, proaspăt, tînăr. – Mr. nou, noauă, megl. nou, nouă, istr. now, nowe. Lat. nōvus (Pușcariu 1192; Candrea-Dens., 1246; REW 5972), cf. it. nuovo (sard. nou), prov. nueu, fr. neuf, sp. nuevo, port. nono. – Der. noutate, s. f. (știre proaspătă, inovație, schimbare), care poate fi în egală măsură der. intern cu suf. -tate sau reprezentant al lat. nōvĭtātem (Pușcariu 1194; Candrea-Dens., 1247); înoi, vb. (a renova, a împrospăta; a repune; a repeta; a reface; înv., a purifica, a reface o biserică; refl., a îmbrăca pentru prima oară ceva); înoitură, s. f. (înv., restaurare, reabilitare, inovație); înoitor, s. m. (înv., inovator); reînoi, vb. (a renova, a repeta), creație improprie; pre(î)noi, vb. (a renova); pre(î)noitor, adj. (renovator, reformator). Novitale, s. f. pl. (noutăți de ultimă oră), din it. novità, probabil prin intermediul ngr., este înv. (sec. XIX).

nouă num. – Numărul de după opt. – Mr. noauă, nao, megl. noauă, nou. Lat. nǒvĕm (Pușcariu 1193; Candrea-Dens., 1249; REW 5968), cf. it., port. nove, prov. nou, fr. neuf, sp. nueve. – Der. nouăzeci, num. (de nouă ori zece).