EU¹ pron. pers. 1 sg. 1. (Ține locul numelui persoanei care vorbește, cu funcție de subiect, adesea marcând insistența asupra subiectului) O șterg de-acasă frumușel: Grivei cu mine, eu cu el (IOSIF). ♦ (În formulele de introducere din actele oficiale) Eu, X, declar. . . 2. (La dative, în formele mie, îmi, mi) Poveștile isprăvilor lui încă nu mi le-a spus (SADOVEANU). ♦ (Indică posesiunea) Ce-mi face Radu? el întreabă (COȘBUC).** (Intră în compunerea verbelor tranzitive construite cu dativul pronumelui personal) Sărut mîna mătușii, luîndu-mi ziua bună (CREANGĂ).** (Cu valoare de dativ etic) Așa. . . slugă vicleană ce-mi ești ! (CREANGĂ). 3. (La acuzativ, în formele mine, mă, m-) Oamenii mă-nvinuiesc Că sînt tînăr și iubesc (COȘBUC). ♦ (Intră în compunerea verbelor reflexive construite cu acuzativul pronumelui personal) Mă trezii într-un pustiu fără margini (ALECSANDRI). 4. (Urmat de unul, una, la diferite cazuri, exprimă ideea de izolare) Mie unuia nu-mi trebuie (CREANGĂ). [Pr.: ieu. – Dat. mie, îmi, mi, acuz. mine, mă, m- – Var.: (pop.) io pron. pers. 1 sg.] – Lat. ego; mihi; me.