EU I. pron. pers. sg. de persoana întîiu; dat. mie, aton (proclitic sau enclitic) mi; ac. pe mine, aton mă, m’; – pl. noi, dat. nouă, aton ne, ni; ac. pe noi, aton ne. II. EUL sbst. 🦉 Persoana omenească, individualitate conștientă de ea însăși, care e în același timp subiectul și obiectul gîndirii ei: o desăvîrșită curmare a funcțiunii organelor mă făcu să cred... că o secundă eul meu nu m’ a cunoscut (D.-ZAMF.); întreaga lume exterioară... e numai atîta timp prezentă... cît timp e aci pe un oare-care „eu” spre a o percepe (S.-ALD.) [lat. ego; mihi; me; – nos; nobis].