pasămite av [At: POLIZU / S și: pasă-mi-te / E: pasă „a cântări” + mite „chiar”] (Îvp) 1 Pesemne. 2 Probabil. 3 Într-adevăr. 4 Vezi bine că...

PASĂMITE adv. (Popular și arhaizant) Pesemne, probabil, se pare, se vede că... – Cînd tocmai se gîndea că lumea d-aci încolo nu mai e ca lumea, pasămite se uluise el că iar a dat peste oameni ca și dînsul. DELAVRANCEA, S. 243. Pasămite, i se făcuse milă de el babei. VLAHUȚĂ, O. AL. II 60. A treia zi, cum se sculă, plecă iarăși la marginea eleșteului. Pasămite îl trăgea ața la ursita lui. ISPIRESCU, L. 35.

PASĂMITE adv. pop. (atribuie celor spuse valoare de probabilitate, de posibilitate etc.) După cât se pare; pesemne; probabil. /pasă + mite

pásă-mi-te saŭ pasămite adv. (d. pas 4. V. mi-te). Vest. Fam. Cînd colo, în realitate, după cum văzuĭ: pasă-mi-te, el murise! El murise, pasă-mi-te!

pasămite (pop., fam.) adv.

pasămite (pop.) adv.

pasămite adv.

pasămite

pasă-mi-te.

pasămite Asupra acestei expresii părerile sînt împărțite, nu numai în ce privește originea, ci și în ce privește înțelesul. După DU, sensul ar fi „se vede, pare că”, iar originea ar fi a păsa, cu terminația de la cogeamite, lehamite. Fără îndoială, trebuie să înțelegem că pentru autor e vorba de a păsa „a avea păs”, „a se interesa”, căci a păsa „a merge” nu e inserat în DU. TDRG înțelege expresia ca „nämlich” și o explică prin a păsa „a merge”, fără să intre în amănunte cu privire la evoluția semantică. CDDE, care dau aceeași etimologie, traduc prin „câest que”. Pentru CADE, înțelesul este , se pare, pe semne, se vede că„, iar pentru etimologie se trimite la (îmi) pasă+bg. -mi-te. La Scriban, înțelesul e ”cînd colo, în realitate, după cum văzui„, și originea ar trebui căutată în a păsa ”a merge„. După DLRLC și DLRM, înțelesul este ”pe semne„, ,,probabil”, „se pare că”, „se vede că”, iar originea e păsa (fără să se arate care dintre verbele omonime) +-mi-te. Mai adaug că în MRIW, p. 397, L. Spitzer traduce cu „siehe nur !” și, pornind de la o formulă absolut accidentală, naiba să mi te ia (la TDRG, s.v. eu), elimină ipotezele care văd în partea finală un element de împrumut. Dacă luăm un exemplu ca cel din Ispirescu, citat de TDRG (Văzând pe la Crăciun la o casă un pom gătit, am stat și am căscat și eu gura acolo. Pasă-mi-te era pomul Crăciunului), vedem că nu se potrivește înțelesul ,,se pare„, ”se vede că„, ”pe semne„, căci vorbitorul este lămurit asupra semnificației pomului, nu face supoziții asupra ei și urmărește numai să atragă atenția ascultătorului. Eu aș traduce cu ”în adevăr„, eventual cu ”vezi dumneata„. Același sens îl găsim la I. L. Caragiale, Opere, ed. Zarifopol, I, p. 121. Totuși există și pasaje unde potrivește înțelesul ”,probabil„ (N. I. Dumitrașcu, Povești oltene, București, fără dată, p. 62: nu mai e cunună, nu mai e nimic, pierise ! . . . Pasămite vreun duh necurat i-o furase). Dar orice înțeles am reține dintre cele propuse, legătura semantică cu a păsa ”a merge„ va îi destul de greu de sprijinit : pasă-mi-te n-ar fi putut avea la origine alt înțeles decît acela de ”pleacă !„ (analog lui cară-mi-te din limba actuală familiară). Nici din punctul de vedere formal etimologia nu ar fi satisfăcătoare, căci a păsa cu înțelesul de ”a merge„ nu e tranzitiv, deci te de la sfîrșit nu poate fi acuzativul pronumelui personal de persoana a doua. Cît privește pe a păsa ”a avea păs„, acesta se construiește cu dativul : îmi pasă, deci nici pornind de la această bază n-am putea explica pe te de la sfîrșit ca un acuzativ. De aceea sîntem trimiși la finala lui lehamite și cogeamite. Dar acesta din urmă este evident nou în romînește, iar Fulvia Ciobanu, SCL, XI (1960), p. 429-432, a arătat că cele două cuvinte n-au nimic de-a face unul cu celălalt și că, fiind neanalizabile, nu au putut sta la baza altor formații cu -mi-te^{1 [1]}. Nu este exclus ca tocmai de la pasămite să se fi pornit în crearea acestor formații. Cred că trebuie să pornim de la păsa<pensare, dar nu cu înțelesul de ”a apăsa„, ci cu unul derivat. De la ”a apăsa„, pensare, prin intermediul lui ”a cîntări„, a ajuns la înțelesul de ”a se gîndi„. Înțelesul de ”a cîntări, a atîrna greu„ este atestat în romîna veche (CDDE). Înțelesul modern derivă din cel vechi printr-un intermediar atestat. În Herodot (le păsa greu Megarenilor, vezi Bogrea, DR, III (1924), p. 414) și într-un descîntec (să-i pese, fără a ști ce-i pasă, vezi Densusianu, GS, V (1932), p. 139). Expresia aceasta am auzit-o adesea în copilărie, în raionul Slobozia : îmi pasă înseamnă ”am o durere internă„, ”mă resimt de pe urma unui efort„. Cuiva care ridică saci grei i se spune o să-ți pese, adică ”ai să te îmbolnăvești„, cf. REW, 6391, și vezi și a apăsa. Verbul a păsa a trecut deci de la înțelesul de ”a apăsa„ la acela de ”a face să doară„, ”a chinui„, ”a îngrijora„. E probabil că evoluția semantică nu s-a oprit aici, ci, întocmai ca în occident, pensare a ajuns și la înțelesul de ”a se gîndi„ (Gaston Paris, Mélanges linguistiques, publiés par Mario Roques, Paris, 1909, p. 558). Limba romînă actuală nu are nici un verb de origine latină pentru ideea de ”a se gîndi„, afară de a cugeta, care are o valoare oarecum specială. Nici măcar verbe de origine slavă nu avem pentru această idee, ci mai toate verbele care înseamnă ”a gîndi„ vin din ungurește : a se gîndi (de la gînd < magh. gond), a se socoti (magh. szokotálni e considerat ca provenit din romînește ; în orice caz, cuvîntul nu e creat de noi), a se chibzui (magh. képezni). Dar e imposibil de crezut că înainte de influența maghiară limba romînă se putea mulțumi cu singurul cuvînt cugeta pentru o noțiune atît de importantă. E probabil deci că a păsa se întrebuința cu înțelesul de ”a gîndi„. Avem un început de dovadă a acestui lucru în existența adjectivului nepăsător, care nu poate fi derivat de la a păsa ”a avea grijă„, construit cu pronumele în dativ, nici cu înțelesul de ”a apăsa„, căci ar fi trebuit să însemne ”care nu apasă„, nu ”care nu este apăsat„. Dacă nu vrem să credem că nepăsător e format de la nepăsare, trebuie să pornim de la a păsa cu înțelesul de ”a se gîndi„. Tot așa pasă-mi-te ar însemna la origine ”gîndește-mi-te", ceea ce ar fi potrivit pentru toate nuanțele pe care expresia le are astăzi.

PASĂMITE adv. v. pesemne, poate, probabil.

pasămite adv. v. PESEMNE. POATE. PROBABIL.