8 definiții pentru plod (germen; -uri)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PLOD, plozi, s. m., ploduri, s. n. 1. S. m. (Astăzi peior.) Copil (mic). 2. S. n. Germen, embrion; rod. – Din sl. plodŭ.

plod n. 1. germen: ou cu plod; 2. prunc: cu plodul în brațe: 3. (ironic) copil mic: mi-am așezat plodu în școală AL. [Slav. PLODŬ, sămânță, fruct].

plod n., pl. urĭ (vsl. bg. rus. plod, sămînță, fruct). Vechĭ. Rod, fruct. Azĭ. Germine: oŭ cu plod. Mold. Fam. Iron. Copil: nu se maĭ astîmpără plodurile!


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

plod (germen) s. n., pl. plóduri

plod, ploduri (de ouă) și plozi (copii).


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PLOD s. v. copil, embrion, fecunditate, fruct, germen, larvă, mitră, nou-născut, ou, placentă, poamă, prolificitate, prunc, rod, sămânță, sugaci, sugar, uter, vulvă.

plod s. v. COPIL. EMBRION. FECUNDITATE. FRUCT. GERMEN. LARVĂ. MITRĂ. NOU-NĂSCUT. OU. PLACENTĂ. POAMĂ. PROLIFICITATE. PRUNC. ROD. SĂMÎNȚĂ. SUGACI. SUGAR. UTER. VULVĂ.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

plod (ploduri), s. n.1. Embrion, germen. – 2. (Înv.) Rod. – 3. (S. m.) Copil, țîngău. – 4. Organul genital al vacii. – Megl. plod. Sl. plodŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 36; Cihac, II, 266; Conev 59), cf. bg., sb., cr., slov. plod. Cu sensul al treilea se folosește și pl. plozi.Der. plodan, s. m. (Mold., copilaș, băiețel); plodi, vb. (a zămisli, a produce; refl., a se reproduce, a se înmulți), din sl. (sb., cr.) ploditi; plodos (var. plodicios, înv. plodnic), adj. (prolific); plodnicie, s. f. (înmulțire rapidă).

Intrare: plod (germen; -uri)
plod (germen; -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • plod
  • plodul
  • plodu‑
plural
  • ploduri
  • plodurile
genitiv-dativ singular
  • plod
  • plodului
plural
  • ploduri
  • plodurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)