CURS¹, cursuri, s. n. I. 1. Mișcare a unei ape curgătoare în direcția pantei; p. ext. albia, întinderea sau direcția unei ape curgătoare. 2. (Înv.) Mers (repede). II. Fig. 1. Trecere, durată, interval (de timp). ◊ Loc. prep. În cursul... = în timpul cât durează ceva. În curs de... = în timp de... 2. Desfășurare, mers, direcție a unor evenimente. ◊ Expr. A da curs unei cereri = a lua în considerare, a rezolva o cerere. III. Preț la care valorile mobiliare se tranzacționează, la un moment dat, la bursa de valori, în funcție de raportul dintre cerere și ofertă. ◊ Curs de schimb valutar = raport de schimb dintre două monede. ◊ Cursul acțiunilor = prețul la care se vând și se cumpără acțiunile la un moment dat. Cursul bursei = prețul la care este cotată la un moment dat, la bursă, o hârtie de valoare, o valută străină etc. ♦ Putere de circulație a unei monede. – Lat. cursus (cu unele sensuri după fr. cours).

CURS², cursuri, s. n. 1. Expunere, predare a unei materii de studiu sub forma unui ciclu de lecții sau de prelegeri; p. ext. oră sau totalitatea orelor de program destinate acestei expuneri. 2. Ciclu de lecții tipărite în volum (și servind ca manual). – Din fr. cours.

curs² sn [At: (a. 1804) IORGA, S. D. XII, 152 / Pl: ~uri / E: fr cours] 1 Desfășurare. 2 Urmare. 3 Evoluție a unui proces (mai ales a unei boli). 4 Expunere a unor informații de către un profesor în fața studenților etc. 5 Ciclu de lecții sau de prelegeri. 6 Oră sau ore de program destinate acestor prelegeri. 7 (Îs) ~ seral Curs² (6) care se predă seara. 8 (Îs) ~ inferior Clasele V-VIII ale unui liceu (în perioada interbelică). 9 (Îs) ~ superior Clasele IX-XII ale unui liceu. 10 Curs² (5) multiplicat în volum, folosit ca manual. 11 (Îs) ~ de calificare profesională Școală profesională de scurtă durată.

curs¹ sn [At: CORESI, EV. 380 / Pl: ~uri / E: ml cursus, -um] 1-2 (Înv) Mers (repede). 3 (Înv) Alergare. 4 Mișcare a unei ape în direcția pantei. 5 (Pex) Albie. 6 (Șîs ~ul apei) Linia pe unde apa curge mai repede. 7-9 Scurgere de (lacrimi), puroi, (sânge). 10 (Înv; fig) Cronică. 11 Mișcare reală sau aparentă a corpurilor cerești. 12 (Fig) Interval de timp. 13 (Îlav) În ~ul În timpul cât durează ceva. 14 (Îlav) În ~ de În timp de. 15 (Îe) A da ~ unei cereri A rezolva o cerere. 16 Valoare în bani, la un moment dat, a unei hârtii de valoare în raport cu altă hârtie de valoare. 17 (Îs) ~ul acțiunilor Prețul la care se vând și se cumpără acțiunile la un moment dat. 18 (Îs) ~ul bursei Prețul la care este cotată, la un moment dat, la bursă, o hârtie de valoare, o monedă (străină) etc. 19 Putere de circulație a unei monede.

curs⁴, ~ă [At: PSALT. 334 / Pl: ? / E: curge] 1 sn (Înv; îs) Înainte-~ul Premergător. 2 a (Ban; îcs) Curs-acie-d aia Ca urmare.

curs⁵, ~ă a [At: MINEIUL (1776), 173 / Pl: ~rși, ~e / E: curge] Scurs.

CURS¹, cursuri, s. n. I. 1. Mișcare a unei ape curgătoare în direcția pantei; p. ext. albia, întinderea sau direcția unei ape curgătoare. 2. (Înv.) Mers (repede). II. Fig. 1. Trecere, durată, interval (de timp). ◊ Loc. prep. În cursul... = în timpul cât durează ceva. În curs de... = în timp de... 2. Desfășurare, mers, direcție a unor evenimente. ◊ Expr. A da curs unei cereri = a lua în considerare, a rezolva o cerere. III. Preț sau cost, la un moment dat, al unei hârtii de valoare în raport cu altă hârtie de valoare. ◊ Cursul acțiunilor = prețul la care se vând și se cumpără acțiunile la un moment dat. Cursul bursei = prețul la care este cotată la un moment dat, la bursă, o hârtie de valoare, o valută străină etc. ♦ Putere de circulație a unei monede. – Lat. cursus (cu unele sensuri după fr. cours).

CURS², cursuri, s. n. 1. Expunere, predare a unei materii de studiu sub forma unui ciclu de lecții sau de prelegeri; p. ext. oră sau totalitatea orelor de program destinate acestei expuneri. 2. Ciclu de lecții tipărite, șapirografiate sau dactilografiate în volum (și servind ca manual). – Din fr. cours.

CURS², cursuri, s. n. 1. Expunere, predare a unei materii de studiu, făcută într-un institut de învățămînt sub forma unui ciclu de lecții sau prelegeri; p. ext. oră sau totalitatea orelor de program școlar destinate acestei expuneri. Tata și-a reluat cursurile la liceu. SAHIA, N. În Academia Mihăileană organizasem cîteva cursuri libere. GHICA, S. A. 104. Kogălniceanu începu a preda un curs de istorie. NEGRUZZI, S. I 334. Curs seral v. seral. Curs inferior v. inferior. Curs superior v. superior. 2. Ciclu de lecții sau de prelegeri prezentate în formă de manual; tratat. Am cumpărat un curs de mecanică. ▭ «Cursul scurt de istorie a Partidului Comunist (bolșevic) al Uniunii Sovietice» constituie un important mijloc de rezolvare a problemei însușirii principiilor bolșevismului, a înarmării membrilor partidului cu teoria marxist-leninistă. REZ. HOT. I 265.

CURS¹, cursuri, s. n. I. 1. Mișcarea unei ape curgătoare în direcția pantei; p. ext. albia, întinderea sau direcția unei ape curgătoare. Dunărea are un curs foarte lung. ▭ Las și gîndul și privirea să lunece un minut pe cursul fugător al undelor. HOGAȘ, M. N. 55. Un torent ce-și prăvălește cursul de-apă peste stăvili. MACEDONSKI, O. I 105. Prin cursul apei, cu gleznele lor sfîșiau valurile. EMINESCU, N. 16. Luîndu-și cursul pașnic din nou se-ndreaptă Rinul Prin sate și orașe, prin munți și văi frumoase. ALECSANDRI, O. 204. Să mă întorc? Mai degrabă își va întoarce Dunărea cursul îndărăpt. NEGRUZZI, S.I 139. 2. (Învechit) Mers (repede), umblet (grăbit). N-au avut încotro biata iapă, ci au trebuit să fugă de unde era ascunsă! Atunci corbii toți după ea, și i-au îndreptat cursul să meargă pe unde sta boierul la pîndă. SBIERA, P. 60. Dragoș merge nainte Pe un cal cu ager curs. NEGRUZZI, S.II 24. ♦ Mișcare (reală sau aparentă) a corpurilor cerești. Astronomul ar dori ca cursul Uranului să. se pripească. BĂLCESCU, O. II 10. II. Fig. 1. Trecere, scurgere, durată, interval (de timp). Atît de lungă fu noaptea, fiindcă voinicul îi oprise cursul. ISPIRESCU, L. 202. ◊ Loc. prep. În cursul... = în timpul cît ține, cît durează ceva. În cursul zilei, roaba babei s-apropie de el. EMINESCU, N. 21. În tot cursul călătoriei noastre de treizeci de zile aproape ne tîrîră prin acest mijloc. BOLINTINEANU, O. 265. Ea se afla într-unul din aceste momente rari în cursu? scurtei noastre vieți. NEGRUZZI, S. I 78. În curs de... = în timp de... Minunile făcute... de om în curs de două-trei mii de ani- minunile arătate de istorie, mă miră dar nu mă amețesc. IONESCU-RION, C. 49. 2. Desfășurare, mers, direcție a unor evenimente. Marea Revoluție Socialistă din Octombrie a exercitat o înrîurire deosebit de puternică asupra cursului dezvoltării istorice a poporului romîn, care a avut fericirea să facă parte din rîndul popoarelor eliberate de Armata Sovietică, dobîndind astfel putința unei libere dezvoltări democratice și cîștigînd pentru prima dată în istoria sa o reală independență. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 511. Expr. A da curs unei cereri = a lua în considerare cele cuprinse într-o cerere, a da urmare unei cereri, îndrumînd-o spre rezolvare. III.. Preț al monedei unei țări în raport cu moneda altei țări sau cu un etalon convențional; (în țările capitaliste) preț variabil, stabilit la bursă, pentru valută, hîrtii de valoare, polițe și mărfuri. Cursul stabil al rublei. ◊ (În economia capitalistă) Curs forțat (al unei valori) = curs impus, ducînd la obligația legală de a primi ca plată hîrtie-monedă neconvertibilă în aur. ♦ Putere de circulație (a unei monede). Anticarul, la patima-i supus, Culege vechea-aramă ce nu mai are curs. ALEXANDRESCU, P. 149.

CURS s.n. I. 1. Expunere, predare a unei materii, făcută la o catedră de învățămînt superior sau forma unui ciclu de lecții sau prelegeri; (p. ext.) oră sau totalitatea orelor de program afectate acestei expuneri. 2. Volum care reunește un ciclu de lecții sau de prelegeri. II. Preț al unității bănești dintr-o țară, exprimat în unitățile bănești din celelalte țări; preț variabil, stabilit la bursă, pentru valută, hîrtii de valoare etc. [Cf. lat. cursus, fr. cours].

CURS² s. n. 1. preț variabil, stabilit la bursă, cu care se cumpără și se vând valutele și hârtiile de valoare. 2. preț al unității monetare dintr-o țară, exprimat în unitățile bănești ale altei țări. ♦ în ~ul = pe perioada; a da ~ unei cereri = a rezolva o cerere. (< lat. cursus, fr. cours)

CURS¹ s. n. 1. ciclu de lecții sau prelegeri ținute la o catedră de învățământ superior. 2. volum care reunește un asemenea ciclu. (< fr. cours)

CURS¹ ~uri n. 1) Mișcare a unei ape curgătoare în direcția pantei. 2) Întindere a unei ape de la izvoare până la vărsare. ~ul inferior. ~ul superior. 3) fig. Interval, durată de timp. ◊ În ~ de... în timp de... 4) Desfășurare a unui eveniment. În ~ul pregătirilor... ◊ Lucrări în ~ lucrări care se înfăptuiesc. A da ~ unei cereri a înainta cererea spre rezolvare. 5) fin. Prețul care se stabilește la bursă (pentru valută, hârtii de valoare, polițe etc.). 6) fin. Prețul unei unități bănești străine, exprimat în unități bănești naționale. /<lat. cursus, fr. cours

CURS² ~uri n. 1) Expunere a unei materii de studiu sub forma unui ciclu de lecții sau de prelegeri. 2) Totalitatea orelor de program destinate acestei expuneri. 3) Carte cuprinzând un ciclu de lecții sau prelegeri. 4) la pl. Formă de învățământ (ridicare a calificării, reprofilare etc.) de scurtă durată. ~uri serale. /<fr. cours

curs n. 1. mișcarea apei curgătoare: cursul unui fluviu; 2. întinderea ce străbate un fluviu, un râu; 3. mișcarea reală sau aparentă a astrelor; 4. mers: cursul trebilor, în tot cursul lucrării; 5. succesiunea timpului, înlănțuirea evenimentelor: o trist al lumii curs! AL., cursul secolelor; 6. circulațiune, credit: monedele străine n’au curs la noi; 7. prețul valorilor, al mărfurilor: cursul Bursei; 8. șir de lecțiuni făcute de un profesor, tractat ce conține aceste lecțiuni: Curs de chimie; cursurile Facultății; 9. indicarea orelor de plecare și sosire: cursul drumului de fier, cursul vapoarelor. [Lat. CURSUS; cele mai multe sensuri modelate după fr. cours].

curs n., pl. urĭ (d. curg saŭ lat. cŭrsus [une-orĭ tradus după fr. cours]; it. sp. pg. corso, pv. cors). Mișcarea apeĭ la vale, curgere: cursu rîuluĭ, rîu în cursu luĭ străbate țara. Curs de apă, rîŭ. Mișcarea reală saŭ aparentă a stelelor: cursu luniĭ, soareluĭ. Fig. Succesiunea timpuluĭ, faptelor: cursu luptelor. Digresiune (Vechĭ). Durată: cursu viețiĭ. Drum, loc: a da curs bucuriiĭ. Lecțiune, învățămînt: cursurile universitățiĭ. Carte, tratat special: curs de chimie. Circulațiune, umblare: aceștĭ banĭ n’aŭ curs. Vogă, credit: aceste stofe nu maĭ aŭ curs. Valoarea hîrtiilor și mărfurilor: cursu burseĭ, pĭețeĭ.

CURGE, pers. 3 curge, vb. III. Intranz. I. 1. (Despre ape) A se mișca necontenit în direcția pantei. ◊ Expr. A curge gârlă = a veni din belșug. Va curge multă apă pe gârlă (sau pe Dunăre) = va trece mult timp. Dacă (sau de) nu curge, pică = chiar dacă câștigul nu este mare, tot te alegi cu ceva. ♦ (Despre ploaie) A cădea din abundență, întruna. 2. A pluti. Curgeau pe râu scânduri rupte. 3. (Despre sânge) A circula. 4. (Despre lacrimi, sudoare; p. ext. despre sânge) A se scurge, a picura. ♦ A supura. ♦ (Despre unele materii trecute în stare lichidă) A se prelinge. A curs lumânarea. ♦ A lăsa să se scurgă lichidul dinăuntru. Curge butoiul. 5. A se desprinde din ceva, căzând succesiv, bucată după bucată. 6. A cădea, a atârna. Părul lung curgea în vițe până pe spate. ◊ Expr. A-i curge (cuiva) peticele = a fi îmbrăcat în haine zdrențăroase. 7. (Despre grupuri de ființe sau de vehicule) A se succeda necontenit, a veni mereu; a năpădi. II. Fig. 1. (Despre vorbe, discursuri, stil etc.) A se înșira cu ușurință. 2. (Despre timp, viață, zile etc.) A trece, a se desfășura. 3. (Despre termene, dobânzi) A se socoti, a începe de la... 4. (Înv.; despre apariția unui fenomen) A rezulta, a proveni, a decurge. [Perf. s. curse, part. curs. – Var.: (înv. și reg.) cure vb. III] – Lat. currere (după merge).

cure v vz curge

curge vi [At: COD. VOR. 34/4 / V: (reg) cura, (îrg) cure (Pzi: cur, curi, cură) / Pzi: 3 curg, curgi, curge Ps: cursei Pt: curs / E: ml curro, -rere] 1 (Înv) A alerga. 2 (Ent; reg; îc) Cură-în-foc Fluture-de-lumină. 3 (Pop) A o lua la fugă. 4 (D. lichide, mai ales despre apă) A se mișca în direcția pantei. 5 (D. ploaie) A cădea din abundență. 6 (Pop; îe) A ~ gârlă A veni din belșug. 7 (Fam; îe) Va ~ multă apă pe gârlă (sau pe Dunăre) Va trece mult timp. 8 (Fam; îe) Dacă nu ~, pică Chiar dacă câștigul nu este mare, tot te alegi cu ceva. 9 A fi dus de apă Si: a pluti. 10 (Pan; fig) A se desfășura. 11 (Pfm) A se decolora. 12 A face să curgă (4). 13 (D. ape curgătoare) A se vărsa în... 14 (D. secreții ale corpului) A se scurge (în afară). 15 (D. sânge) A circula. 16 (D. materii nelichide) A se scurge. 17-18 (D. vase) A lăsa să se scurgă lichidul sau materia pe care le conține (datorită unui orificiu). 19-20 (D. alte obiecte) A se desfășura, a se desprinde de pe ceva (căzând). 21 (Pfm; îe) A-i ~ peticele A fi îmbrăcat în haine zdrențăroase. 22 (Fig; d. păr) A atârna. 23-24 A năvăli, a se îngrămădi de peste tot. 25 (D. sunete, vorbe, discursuri etc.) A ieși cu ușurință, fără efort. 26 (D. evenimente) A se desfășura repede, unul după altul. 27 (D. vreme, viață etc.) A trece. 28 (D. prețuri, bani etc.) A circula. 29 (D. termene, dobânzi etc.) A se socoti de la... 30 A rezulta. 31 (D. corpurile cerești) A evolua pe bolta cerului. 32 A-și avea originea Si: a izvorî, a începe, a proveni, (înv) a obârși. corectat(ă)

CURGE, pers. 3 curge, vb. III. Intranz. I. 1. (Despre ape) A se mișca necontenit în direcția pantei. ◊ Expr. A curge gârlă = a veni din belșug. Va curge multă apă pe gârlă (sau pe Dunăre) = va trece mult timp. Dacă (sau de) nu curge, pică = chiar dacă câștigul nu este mare, tot te alegi cu ceva. ♦ (Despre ploaie) A cădea din abundență, întruna. 2. A pluti. Curgeau pe râu scânduri rupte. 3. (Despre sânge) A circula. 4. (Despre lacrimi, sudoare; p. ext. despre sânge) A se scurge, a picura. ♦ A supura. ♦ (Despre unele materii trecute în stare lichidă) A se prelinge. A curs lumânarea. ♦ A lăsa să se scurgă lichidul dinăuntru. Curge butoiul. 5. A se desprinde din ceva, căzând succesiv, bucată după bucată. 6. A atârna, a spânzura. Părul lung curgea în vițe până pe spate. ◊ Expr. A-i curge (cuiva) peticele = a fi îmbrăcat în haine zdrențăroase. 7. (Despre grupuri de ființe sau de vehicule) A se succeda necontenit, a veni mereu; a năpădi. II. Fig. 1. (Despre vorbe, discursuri, stil etc.) A se înșira cu ușurință. 2. (Despre timp, viață, zile etc.) A trece, a se desfășura. 3. (Despre termene, dobânzi) A se socoti, a începe de la... 4. (Înv.; despre apariția unui fenomen) A rezulta, a proveni, a decurge. [Perf. s. curse, part. curs. – Var.: (înv. și reg.) cure vb. III] – Lat. currere (după merge).

tabără-curs s. f. Tabără în care se țin cursuri de specializare ◊ „În această vară Societatea de științe naturale și geografie va organiza pentru profesorii care predau geografia și științele naturii în școlile generale și licee tabere-curs, cu program de geografie și biologie.” I.B. 28 II 67 p. 2; v. și Sc. 8 III 67 p. 4, 16 VII 68 p. 2 (din tabără + curs)

A CURGE pers. 3 curge intranz. 1) (despre ape) A se mișca necontenit la vale. ◊ ~ gârlă a veni cu prisosință. 2) fig. (despre ființe sau vehicule) A se deplasa în lanț; a veni într-un șuvoi permanent. 3) fig. (despre viață, unități de timp) A se consuma treptat; a se scurge; a trece. ◊ Va curge încă multă apă pe râu (sau pe gârlă, pe Dunăre etc.) va trece încă multă vreme. 4) (despre ploaie) A cădea din belșug. 5) (despre învelitori, acoperișuri, poduri) A lăsa să pătrundă apa (sau alte lichide). 6) (despre lacrimi, sudoare etc.) A ieși prelingându-se. 7) (despre sânge) A se mișca continuu într-un anumit sens și într-un anumit spațiu. 8) (despre recipiente) A lăsa să iasă lichidul dinăuntru. 9) pop. (despre bube, răni) A elimina puroi; a supura; a puroia. 10) A se desprinde din ceva, căzând câte puțin și succesiv. Grâul curge din sac. ◊ A-i ~ peticele a fi îmbrăcat în haine zdrențăroase. 11) A atârna liber în jos. Părul curge pe spate. 12) fig. (despre cuvinte, expresii etc.) A se înșira cu ușurință. /<lat. currere

curge v. 1. a se pune în mișcare de pe o clină sau de pe un povârniș (vorbind de lichide): râul curge lin; fig. norocul îi curge gârlă; 2. a circula liber: sângele curge în vine; 3. a trece (vorbind de timp); 4. a veni grămadă din toate părțile: curg mușterii; 5. a pica, a picura din ochi. [Lat. CURRERE (influențat de merge)].

Cursul-apei m. râu în jud. Râmnicu-Sărat, lângă care se făcu lupta între Radu cel Frumos și Ștefan cel Mare (1471).

3) cur, curs, a cúre v. intr. (ca și curg). Vechĭ. Alerg, mă duc. Azĭ. Hațeg. Alerg. Curg (GrS. 1937, 146 și 186).

curg, curs, a cúrge v. intr. (lat. cúrrere, cŭrsum, a alerga, de unde s’a făcut cur 3 [V. cur 3 și 2], apoĭ curg, după merg, șterg. V. curînd scurg). Mă mișc atras de gravitațiunea pămîntuluĭ și sprijinindu-mă de ceva (vorbind de lichide orĭ de grăunțe și praf): rîu, apa curge; făina curge din coș în postavă. Circul, merg: sîngele curge pin vine. Trec, mă scurg: zilele curg încet. Vin mult, mă adun în mare cantitate: curgea norocu pe capu luĭ, curg mușteriiĭ. A-țĭ curge (orĭ a ți se scurge) ochiĭ după cineva (orĭ ceva), a-țĭ plăcea foarte mult, a sorbi din ochĭ.

curs (curgere; mers; expunere) s. n., pl. cursuri

curs (curgere, mers, expunere) s. n., pl. cursuri

curs (curgere, mers, expunere) s. n., pl. cursuri

curge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. curge, 3 pl. curg, perf. s. 3 sg. curse, m.m.c.p. 3 sg. cursese, 3 pl. curseseră; conj. prez. 3 să curgă; ger. curgând; part. curs

curge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. curge, perf. s. 3 sg. curse; ger. curgând; part. curs

curge vb., ind. prez. 3 sg. curge; 3 pl. curg; part. curs

CURS s. v. alergare, cursă.

CURS s. 1. v. prelegere. 2. v. oră.

CURS s. 1. (GEOGR.) curent, (înv. și reg.) scursură, (reg.) scurs, scursoare, (înv.) cursoare. (~ul apei.) 2. v. albie. 3. interval, răstimp, timp, vreme, (înv.) diastimă. (În ~ de un veac.) 4. v. evoluție. 5. direcție. (Un ~ neașteptat al evenimentelor.) 6. (EC. POL.) valoare. (~ul dolarului.) 7. (EC. POL.) rată. (~ul schimbului.)

CURS s. 1. (GEOGR.) curent, (înv. și reg.) scursură, (reg.) scurs, scursoare, (înv.) cursoare. (~ apei.) 2. (GEOGR.) albie, matcă, vad, (pop.) făgaș, pat, (înv. și reg.) scursură, (reg.) vale, (înv.) scafă. (A trecut ușor ~ rîului.) 3. interval, răstimp, timp, vreme, (înv.) diastimă. (În ~ de un veac.) 4. desfășurare, dezvoltare, evoluție, mers, (Munt.) șiretenie. (~ evenimentelor.) 5. direcție. (Un ~ neașteptat al evenimentelor.) 6. (EC. POL.) valoare.(~ dolarului.) 7. (EC. POL.) rată. (~ schimbului.)

curs s. v. ALERGARE. CURSĂ.

CURS s. 1. prelegere, (înv.) prelecție, propunere. (Azi nu și-a ținut ~.) 2. clasă, lecție, oră. (De ce ai lipsit de la ~ ?)

CURE vb. v. alerga, curge, fugi, goni.

CURGE vb. 1. (astăzi rar) a se scurge, (pop.) a merge, (înv. și reg.) a cure, a râura, (înv.) a purcede. (Apa ~ lin la vale.) 2. a trece. (Apa ~, pietrele rămân.) 3. v. circula. 4. a-i pica, a-i picura, a i se prelinge, a i se scurge, (pop.) a-i merge. (Îi ~ lacrimi din ochi.) 5. v. supura. 6. v. atârna.

CURGE vb. v. decurge, proveni, reieși, rezulta, scurge, trece, urma.

cure vb. v. ALERGA. CURGE. FUGI. GONI.

CURGE vb. 1. (astăzi rar) a se scurge, (pop.) a merge, (înv. și reg.) a cure, a rîura, (înv.) a purcede. (Apa ~ lin la vale.) 2. a trece. (Apa ~, pietrele rămîn.) 3. (FIZIOL.) a circula. (Sîngele ~ prin vene.) 4. a-i pica, a-i picura, a i se prelinge, a i se scurge, (pop.) a-i merge. (Îi ~ lacrimi din ochi.) 5. (MED.) a puroia, a supura, (pop.) a musti. (Rana ~.) 6. a atîrna, a cădea, a spînzura. (Părul îi ~ pe spate.)

curge vb. v. DECURGE. PROVENI. REIEȘI. REZULTA. SCURGE. TRECE. URMA.

cure (-r, -rs), vb. – 1. A fugi, a merge în goană. – 2. A curge un lichid. – 3. A se scurge, a ieși o secreție din corp. – 4. A se revărsa. – 5. A se scurge lichid dintr-un vas. – 6. A se îngrămădi, a năvăli, a se îmbulzi. – 7. A se risipi, a se întinde. – 8. (Înv.) A se dezvolta, a se produce. – 9. A se scurge, a trece. – 10. (Înv.) A rezulta, a proveni, a decurge. – 11. A cădea, a se vărsa, a se risipi. – 12. A recădea. – Var. cura. Mr. cur, curare, megl. cur. Lat. cŭrrĕre (Pușcariu 455; Candrea-Dens., 451; REW 2412; DAR); cf. it. correre, prov., cat., sp., port. correr, fr. courir. Cf. și curînd, curge. Este cuvînt înv., aproape complet substituit în literatură prin curge (totuși, mai sînt scriitori care preferă să scrie cură în loc de curge); însă este comun în limbajul popular. Asimilat în parte cu cura „a curăța”, prin intermediul var. Der. curător, adj. (care aleargă; curent); curătoare, s. f. (vas de lemn care servește la a transvaza vinul), se confundă cu der. identic de la cura „a curăța”; curător, s. n. (brînză în calup); curăre, s. f. (înv., scurgere; înv., spermă); curătură, s. f. (vas pentru a transvaza vinul); cursoare, s. f. (curs revărsare; diaree; trecere a timpului; decurs), cuvînt înv. (sec. XVII), pe care Candrea-Dens., 459 îl derivă direct din lat. cursoria; cursură (var. cursătură), s. f. (curs; revărsare; diaree), cuvînt înv., pe care DAR îl consideră că provine direct din lat. cursura; scure (var. scura), vb. (a curge, a se revărsa, a se scurge, a trece), pe care Candrea-Dens., 454 îl deduce din lat. excŭrrĕre; scursoare (var. scurs(ăt)ură), s. f. (scurgere; flux; puroi; drojdie, depunere); încura, vb. (a fugi, a face calul să fugă; despre cai, a alerga; refl., a se fugări, a se urmări vînatul), pe care Pușcariu Dacor., IV, 687 și DAR îl consideră der. de la un lat. *incurrare, factitiv de la currere, cf. Candrea-Dens., 463; încurătură (var. încurătoare), s. f. (cursă de cai; hipodrom). – Cf. cursă, curînd. Der. neol. curent, adj., din lat. correntem, fr. courant; curent, s. m.; curenta, vb. (a electrocuta); curs, s. n., din fr. cours; cursă, s. f., din fr. course; cursier, s. m. (armăsar), din fr. coursier, înv.; cursist, s. m.; cursiv, adj., din fr. cursif; cursivitate, s. f.; curier, s. m., din fr. courrier; curtier, s. m., din fr. courtier; curtaj, s. n., din fr. courtage.

curge (-g, curs), vb. – 1. A se prelinge o masă lichidă. – 2. A pluti. – 3. A produce, a cauza. – 4. A se vărsa (un rîu). – 5. A ieși, a supura o secreție din corp. – 6. A se revărsa, a da pe dinafară. – 7. A pierde lichid un vas. – 8. A veni în număr mare. – 9. A se răspîndi. – 10. A se dezvolta. – 11. A trece (timpul), a se scurge (timpul). – 12. A decurge, a proveni. – 13. A cădea, a se împrăștia. – 14. A recădea. – 15. A circula (sîngele). De la vb. a cure, modificat după un întreg grup de verbe care au o formă identică la part. trecut și la perf. simplu: curg a fost refăcut după curs, ca mers, șters, ung, sting, împung, dreg, etc. (după Pușcariu 455; DAR și Pușcariu, Lr., 22, numai prin analogie cu merg și pentru a evita omonimia de la prezent cu cur; cf. Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 421; Candrea-Dens., 457). Fundamental are aceleași sensuri cu cure, dar se aplică numai maselor lichide sau obiectelor imateriale; prin urmare lipsește sensul de „a fugi, a alerga”, propriu lui cure. – Der. curgător, adj. (care curge; fluid); cursător, adj. (înv., curgător); decurge, vb. (a proveni), format din fr. découler de la couler; decurs, s. n. (transcurs); scurge, vb. (a vărsa; a goli; a prelinge; a se vărsa un rîu; a trece timpul), care reprezintă, prin intermediul lui a scure și cu aceeași modificare ca curge, lat. excŭrrĕre (Candrea-Dens., 461; Candrea); incurge, vb. (a invada, a face o incursiune, a pătrunde), cuvînt literar folosit în Trans., format după modelul lat. incŭrrĕre.

cure vb. III (înv.) 1. a alerga, a fugi; a se grăbi. 2. a curge. 3. a se rostogoli, a se înșira, a se întinde. 4. a se decolora. 5. a pica, a picura, a izvorî. 6. a se desprinde, a cădea. 7. a atârna, a spânzura. 8. a se îngrămădi, a năvăli, a năpădi. 9. a se desfășura, a se petrece, a se întâmpla, a decurge. 10. a trece, a se scurge. 11. a rezulta, a proveni, a deriva.

CURS¹ (< fr., lat.) s. n. I. 1. Mișcare a unei ape curgătoare în direcția pantei; p. ext. albia, întinderea sau direcția unei ape curgătoare. ◊ C. de apă = tip de ape curgătoare de suprafață sau subterane, concentrate pe o albie proprie, cu un traseu bine definit (pîrîu, rîu, fluviu etc.). II. Fig. 1. Interval de timp, durată. ◊ Loc. În cursul... = în timpul, în perioada. 2. Desfășurare, direcție a unor evenimente. ◊ Expr. A da curs unei cereri = a lua în considerare, a rezolva o cerere. III. (FIN.) Prețul cu care se cumpără sau se vinde la un moment dat o hîrtie de valoare, reprezentînd punctul de echilibru între cererea și oferta unei valori date, la un moment dat. ◊ C. al schimbului (sau valutar) = prețul acordat la un moment dat în valuta națională a unei țări pentru o unitate sau un număr de unități bănești ale altei țări la cumpărarea de devize. Acest c. se formează pe baza parității, în funcție de de cererea și oferta de devize. ◊ Cursul acțiunilor = prețul la care se vînd și se cumpără acțiunile la un moment dat. ◊ Cursul bursei = prețul la care este cotată la un moment dat, la bursă, o hîrtie de valoare, o valută străină etc. ◊ C. de revenire = raportul dintre prețul intern în moneda națională și prețul extern, în valută, la una ori mai multe mărfuri sau servicii; la export, exprimă cheltuiala internă cu care se obține prin exportul de mărfuri sau servicii o unitate valutară străină, iar la import indică cîte unități monetare naționale se obțin din desfacerea internă a mărfurilor și serviciilor importate pentru fiecare unitate valutară străină cheltuită în acest scop. ♦ Putere de circulație (a banilor). ◊ C. forțat = cursul pe care îl au banii de hîrtie emiși, care nu au valoare proprie și nu sînt convertibili.

ADHUC SUB IUDICE LIS EST (lat.) procesul este în curs de judecare – Horațiu „Ars poetica”, 78. Referire la originea controversată a distihului elegiac. Indică, în genere, o chestiune neelucidată.

Adhuc sub iudice lis est (lat. „Procesul este încă la jurați” – adică: nu s-a clarificat) – E un emistih al lui Horațiu, din Ars poetica (versul 78). Poetul, cercetînd obîrșia elegiei, consideră că problema nu e încă lămurită, continuînd să mai existe controverse privind originea acestui gen de versuri. Expresia s-a extins și a ajuns să indice orice problemă care n-a fost definitiv soluționată; un acord care nu s-a încheiat, sau un proces care se judecă în continuare. „Familia Listomère, cu toate că nu capitula, răminea cel puțin neutră și recunoștea tacit puterea ocultă a congregației. Procesul însă rămînea pe de-a întregul sub iudice” (Balzac, Vicarul din Tours, Espla 1956, vol.II, pag. 213). Limba germană și-a construit o expresie proprie: Darüber sind die Gelehrten noch nicht einig (În această privință învățații nu s-au înțeles încă). LIT.

Totul curge (grec. Όλα ρέουν) – axiomă a filozofului materialist grec Heraclit din Efes, unul din întemeietorii dialecticii. El consideră lumea și omul într-o conținuă mișcare și într-o permanentă transformare, aidoma unui fluviu în care se adună și curg mereu alte ape (Despre natură, lucrare din care nu s-au păstrat decît fragmente). Astfel, după concepția lui Heraclit, lumea se află într-un nesfirșit proces de apariție și dispariție. El a eliminat din univers repaosul, imobilitatea, atribuind tuturor lucrurilor mișcarea: o mișcare perpetuă lucrurilor veșnice și o mișcare vremelnică celor pieritoare. Dar el o concepea numai ca o mișcare în cerc a naturii. Ideea dezvoltării progresive îi era străină. De aceea dialectica lui Heraclit a fost limitată din punct de vedere istoric. Expresia „Pànta rhei” e folosită în sensul că totul se schimbă (Vezi și: Omnia mutantur). Victor Hugo, în Orientale (XXVIII), reia tema într-o strofă celebră: „Tout fuit,/ Tout passe;/ L’espace/ Efface/ Le bruit”. FIL.

a-i curge balele după expr. a dori, a pofti, a râvni.

a-i curge borșul expr. a avea o hemoragie, a sângera.

a-i curge Dâmbovița expr. (înv.) a avea o blenoragie.