14 definiții pentru trecere


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TRECÉRE, treceri, s. f. 1. Faptul de a (se) trece. ◊ Loc. adv. În trecere = în treacăt, în fugă; fugitiv. ♦ (Concr.) Loc pe unde se poate trece. ♦ (Concr.) Construcție amenajată într-un anumit loc pentru a permite trecerea (1) unui vehicul peste un obstacol. Trecere de nivel = Ioc de intersecție la același nivel între o cale ferată și o șosea. 2. Fig. Considerație sau autoritate de care se bucură (și de care se folosește) cineva; influență. ◊ Expr. A avea trecere = a) a fi luat în seamă, a fi prețuit; b) (despre mărfuri) a avea căutare, a fi cerut, a se vinde ușor. – V. trece.

TRÉCERE, treceri, s. f. 1. Faptul de a (se) trece.Loc. adv. În trecere = în treacăt, în fugă; fugitiv. ♦ (Concr.) Loc pe unde se poate trece. ♦ (Concr.) Construcție amenajată într-un anumit loc pentru a permite trecerea (1) unui vehicul peste un obstacol. ◊ Trecere de nivel = loc de intersecție la același nivel între o cale ferată și o șosea. 2. Fig. Considerație sau autoritate de care se bucură (și de care se folosește) cineva; influență. ◊ Expr. A avea trecere = a) a fi luat în seamă, a fi prețuit; b) (despre mărfuri) a avea căutare, a fi cerut, a se vinde ușor. – V. trece.

TRÉCERE, treceri, s. f. 1. Faptul de a trece, mișcare dintr-un loc într-altul; mergere, mers. La trecerea lui, oamenii care îl întîlneau duceau mîna la marginea pălăriei. DUMITRIU, N. 158. Cînd se întorceau, în asfințit, umblau printr-o liniște rar întreruptă de trecerile repezi ale căruțelor întîrziate. SADOVEANU, O. IV 83. Zboară ce pot Și-a lor întrecere, Vecinică trecere – Asta e tot... EMINESCU, O. IV 378. ◊ Fig. În mai puțin de două decenii, poetul trebuia să se cheltuiască febril, ca și cum ar fi presimțit că trecerea îi va fi grabnică în această viață. SADOVEANU, E. 83. Loc. adv. În trecere = în fugă, în treacăt, fugitiv. Cîte numiri ar inventa el... pentru un surîs de pe buzele ei, un surîs în trecere. EMINESCU, N. 74. ◊ Expr. Trecere din viață = moarte. ♦ (Concretizat) Loc pe unde se poate trece. Să mai ies, colo, pe vale, Ca să mă așez în cale, În calea ciocoilor, În trecerea oilor. ALECSANDRI, P. P. 255. 2. Faptul de a părăsi un loc, o stare de lucruri, o activitate, o situație pentru a intra în alta. Se răspîndește vuiet printre dascăli despre desființarea Catiheților și trecerea celor mai tineri dintre noi la Socola. CREANGĂ, A. 114. 3. Faptul de a ajunge să facă parte din...; intrare. Încă în anii primei revoluții ruse, masele țărănești au luptat pentru trecerea pămînturilor în mîinile poporului. LUPTA DE CLASĂ, 1954, nr. 1, 26. 4. Înregistrare, notare, înscriere. Trecere în registre. 5. Scurgere, desfășurare (a timpului). Mihai trăia trecerea fiecărei clipe, la volan, ca pe cel din urmă minut al vieții. MIHALE, O. 169. Simț că acum, după trecere de cinci ani... suvenirea ei ar sili imaginația mea să galopeze. NEGRUZZI, S. I 38. 6. (Mai ales în construcție cu verbul «a avea») Considerație sau autoritate de care se bucură cineva (și de care se folosește pentru a se impune sau pentru a obține avantaje); influență. Nu veți izbuti la nimic... la dînsul nu-i trecere cu una cu două. GANE, N. II 126. Atîta trecere n-am și eu la d-ta? ISPIRESCU, L. 271. Apucase a cînta găina la casa lui și cucoșul nu mai avea nici o trecere. CREANGĂ, P. 285. Ea îl va face avut și cu trecere mare între oamenii cei de față, ba chiar pomenit de cei viitori. ȘEZ. XIII 187. ◊ Expr. (Despre mărfuri) A avea trecere = a avea căutare, a fi cerut, a se vinde ușor. 7. Construcție amenajată într-un anumit loc pentru a permite trecerea unui vehicul peste un obstacol. ◊ Trecere de nivel = loc de intersecție la același nivel între o cale ferată și o șosea.

TRÉCERE ~i f. 1) v. A TRECE.În ~ a) trecând spre altă țintă; b) în treacăt; în grabă. ~ din viață moarte; deces. 2) Loc care servește pentru a trece. ◊ ~ de nivel loc unde se întretaie o cale ferată și o șosea, aflate la același nivel. 3) Considerație de care se bucură cineva; influență. ◊ A avea ~ a se bucura de autoritate. Cu ~ influent. /v. a trece

trecere f. 1. acțiunea de a trece: trecerea Dunării; trecerea Dunării, medalie militară creată cu ocaziunea trecerii Dunării de armata română în răsboiul din 1877; 2. tranzițiune; 3. expirare: trecerea termenului; 4. vânzare multă: marfa are trecere; 5. fig. influență: are multă trecere.

trécere f. Acțiunea de a trece: trecerea Dunăriĭ (așa se numește și o medalie militară românească în amintirea treceriĭ Dunăriĭ de către Românĭ în războĭu de la 1877). Transițiune: trecerea de la o ideĭe la alta. Influență, vază: om cu mare (saŭ multă) trecere. Trecere cu vederea, omisiune, nebăgare în samă. Trecere supt tăcere, preterițiune.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

trécere s. f., g.-d. art. trécerii; pl. tréceri

trécere s. f., g.-d. art. trécerii; pl. tréceri

líberă trécere adj. + s. f.

líberă trécere adj. + s. f. (sil. tre-)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TRÉCERE s. 1. v. deplasare. 2. v. treacăt. 3. v. traversare. 4. (TEHN.) pasaj. (~ într-un proces tehnologic.) 5. v. pasaj. 6. escaladare. 7. v. transmitere. 8. v. băgare. 9. v. pătrundere. 10. v. intrare. 11. v. repartizare. 12. v. înregistrare. 13. scurgere. (~ timpului.) 14. v. tranziție. 15. v. transformare. 16. v. încetare. 17. v. promovare. 18. v. influență. 19. v. autoritate. 20. v. apreciere.

TRECERE s. 1. deplasare. (~ lunii pe cer.) 2. treacăt. (A venit în ~ pe la el.) 3. traversare. (~ străzii.) 4. (concr.) pasaj. (O ~ pentru călători.) 5. escaladare, sărire, sărit. (~ unui zid.) 6. transmitere. (~ scrisorii din mînă în mînă.) 7. băgare, băgat, introducere, vîrîre, vîrît. (~ aței prin urechea acului.) 8. pătrundere, răzbatere, răzbire, străbatere, străpungere, (livr.) penetranță, penetrare, penetrație. (~ cuiului prin perete.) 9. intrare, pătrundere. (~ cuvîntului în limba literară.) 10. repartizare, vărsare. (~ lui la altă unitate.) 11. înregistrare, înscriere. (~ în inventar.) 12. scurgere. (~ timpului.) 13. tranziție. (Stare de ~.) 14. (FON.) modificare, prefacere, schimbare, transformare. (~ lui „l” intervocalic în „r” în elementele românești de origine latină.) 15. dispariție, încetare. (~ durerii.) 16. promovare. (~ clasei.) 17. influență, înrîurire, putere, (fig.) greutate. (Om cu ~.) 18. ascendent, autoritate, considerație, influență, înrîurire, prestigiu, reputație, respect, stimă, vază, (înv.) înrîurită, (fig.) credit. (Se bucură de o ~ suverană.) 19. apreciere, atenție, cinste, cinstire, considerație, onoare, prețuire, respect, stimă, vază, (livr.) condescendență, deferență, reverență, (înv. și reg.) seamă, (reg.) prețuială, (Mold.) lefterie, (înv.) laudă, socoteală, socotință, (grecism înv.) sevas, (înv. fam.) baftă, (fig.) credit. (Se bucură de multă ~.)


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

trecere, treceri s. f. (tox.) acțiune de contrabandă.

a avea trecere expr. 1. (d. un produs comercial) a se vinde bine. 2. a avea influență, a se bucura de apreciere

Intrare: trecere
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • trecere
  • trecerea
plural
  • treceri
  • trecerile
genitiv-dativ singular
  • treceri
  • trecerii
plural
  • treceri
  • trecerilor
vocativ singular
plural