5 definiții pentru rezultare


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

REZULTÁ, pers. 3 rezúltă, vb. I. Intranz. A urma, a apărea ca o consecință logică; a decurge din..., a reieși, a izvorî. ♦ (Mat.; mai ales la calculele aritmetice) A avea drept rezultat; a ieși, a da. – Din fr. résulter.

REZULTÁ vb. I. intr. A apărea ca o consecință logică; a urma, a reieși, a izvorî. ♦ (Mat.) A ieși, a rămâne (la o operație). [P.i. 3 rezúltă. / < fr. résulter].

A REZULTÁ pers. 3 rezúltă tranz. A decurge în mod firesc; a urma; a reieși. /<fr. résulter


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

rezultá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. rezúltă; conj. prez. 3 sg. și pl. rezúlte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

REZULTÁ vb. 1. v. decurge. 2. a deriva, a proveni, (pop.) a se trage. (Multe consecințe ~ de aici.) 3. a însemna, a reieși, a urma, (fig.) a se desprinde. (De aici nu ~ că...) 4. v. subînțelege. 5. a proveni, (înv., în Transilv.) a atârna. (Prostia lui ~ de acolo că...)

Intrare: rezultare
rezultare infinitiv lung
infinitiv lung (IL113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rezultare
  • rezultarea
plural
  • rezultări
  • rezultările
genitiv-dativ singular
  • rezultări
  • rezultării
plural
  • rezultări
  • rezultărilor
vocativ singular
plural