10 intrări

school Articole pe această temă:

56 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TIP, -Ă,[1] (1, 2, 3) tipuri, s. n., (4) tipi, -e, s. m. și f. 1. S. n. Obiect care reprezintă modelul pe baza căruia se produc alte obiecte de același fel; prototip. 2. S. n. Individ, exemplar, obiect, fenomen care întrunește anumite trăsături reprezentative, esențiale pentru un grup întreg de indivizi, de exemplare, de obiecte etc. de același fel. ♦ Spec. Personaj din literatură sau din artă care întrunește, în modul cel mai expresiv, trăsăturile, caracterele esențiale ale indivizilor din categoria (socială sau psihologică) pe care o reprezintă. ♦ Totalitatea caracterelor distinctive fundamentale ale unui grup, ale unei familii, ale unei rase etc. ♦ Caracter distinctiv; particularitate. 3. S. n. Soi3, fel, gen, categorie. 4. S. m. și f. (Fam.) Individ, ins. – Din fr. type, lat. typus. modificată

  1. Am adăugat forma de feminin sg. pentru sensul 4. — gall

tip1, ~ă [At: CANTEMIR, O. V, 157 / Pl: ~uri sn, ~i, ~e smf / E: lat typus, ngr τύπος, fr type] 1 sn Model care reprezintă un anumit grup de obiecte sau de fenomene. 2 sn Obiect care reprezintă modelul original după care se efectuează obiecte de același fel Si: prototip. 3 sn (Înv) Tipar (18). 4 sn Formă de literă tipografică. 5 sn (Înv) Efigie a unei medalii. 6 sn Exemplar care întrunește trăsăturile caracteristice ale unui grup, ale unei categorii, ale unei rase etc. 7 sn Totalitatea caracterelor distinctive, esențiale ale unui grup, ale unei familii, ale unei rase etc. 8 sn Caracter distinctiv Si: particularitate. 9 sn Categorie de persoane cu anumite trăsături constituționale, anatomofiziologice sau psihologice comune Si: fel, gen, soi. 10 sn (Spc) Exemplar ale cării caractere formează trăsăturile esențiale ale unei specii, ale unei familii de plante sau de animale. 11 sn (Spc) Personaj din literatură sau din alt domeniu al artei, care întrunește în modul cel mai expresiv trăsăturile, caracterele esențiale ale indivizilor din categoria pe care o reprezintă. 12 sn (Fam) Figură originală. 13 smf (Fam) Individ. 14 smf (Fam) Iubit.

TIP, (1, 2, 3) tipuri, s. n., (4) tipi, s. m. 1. S. n. Obiect care reprezintă modelul pe baza căruia se produc alte obiecte de același fel; prototip. 2. S. n. Individ, exemplar, obiect, fenomen care întrunește anumite trăsături reprezentative, esențiale pentru un grup întreg de indivizi, de exemplare, de obiecte etc. de același fel. ♦ Spec. Personaj din literatură sau din artă care întrunește, în modul cel mai expresiv, trăsăturile, caracterele esențiale ale indivizilor din categoria (socială sau psihologică) pe care o reprezintă. ♦ Totalitatea caracterelor distinctive fundamentale ale unui grup, ale unei familii, ale unei rase etc. ♦ Caracter distinctiv; particularitate. 3. S. n. Soi3, fel, gen, categorie. 4. S. m. (Fam.) Individ, ins. – Din fr. type, lat. typus.

TIP1, tipi, s. m. (Familiar, adesea depreciativ) Individ, ins, persoană. Într-un fel, tipul începuse să-mi fie simpatic. CAMIL PETRESCU, U. N. 58. Mi s-a părut un tip curios acest om, care îți umplea capul cu toate nimicurile lui. VLAHUȚĂ, O. A. 193. Un tip eminamente simpatic este amicul meu X... foarte bine cunoscut de noi toți bucureștenii. CARAGIALE, O. II 191.

TIP2, tipuri, s. n. 1. Formă, model care caracterizează, prin însușirile sale, anumite grupe de obiecte sau de fenomene asemănătoare. V. fel, soi, gen. Cerceta un nou tip de vagon de dormit. MIHALE, O. 21. Cu tipul acesta de case avem maximum de cîștig. BART, S. M. 44. Mișcările sociale și politice ale epocei noastre tind la credința foarte împrăștiată despre un nou tip al structurii sociale. GHEREA, ST. CR. II 347. Dacă... s-ar fi apucat a o aduna și a o așeza precum cer tipul și originea ei, negreșit că am fi scăpat de toate aceste pleonasme. NEGRUZZI, S. I 258. 2. Individ, exemplar care întrunește trăsăturile caracteristice ale unui grup, ale unei categorii, ale unei rase etc., reprezentînd ceea ce este esențial. Soția doctorului, un tip de frumusețe. BART, S. M. 26. Această femeie era tipul acelor slujnice obraznice. ALECSANDRI, C. 80. ♦ Totalitatea caracterelor distinctive ale unui grup, ale unei familii, ale unei rase etc. Sîngele la munte păstrează încă tipul cel frumos strămoșesc. NEGRUZZI, S. I 308. ♦ Caracter distinctiv; particularitate. Cîți oameni, atîtea tipuri, atîtea lumi, atîtea probleme. DELAVRANCEA, H. T. 50. Are deosebit tip, după ținutul din care vine. NEGRUZZI, S. I 237. ♦ Exemplar ale cărui caractere formează trăsăturile esențiale ale unei specii, ale unei familii etc. de plante sau de animale. 3. Personaj din literatură sau din artă în general, care întrunește în modul cel mai expresiv trăsăturile, caracterele esențiale ale indivizilor din categoria pe care o reprezintă. Caragiale a suflat viață unei categorii întregi de tipuri. SADOVEANU, E. 144. Dintre tipurile comice ale lui Caragiale, pictate și prin cultura lor, conu Leonida este tipul cel mai «cult». IBRĂILEANU, S. 62. Tipurile lui Turgheniev sînt tipuri vii, ba încă atît de viețuitoare că-ți pare că trăiești cu ele. GHEREA, ST. CR. II 215. – Pl. și: (rar, m.) tipi (I. IONESCU, D. XII). corectată

TIP s.n. 1. Formă sau model căruia îi corespunde o anumită grupă de obiecte sau de fenomene. ♦ Model, exemplar, eșantion. ♦ Specie. 2. Exemplar care are toare caracterele și prețul unui produs pus în vânzare. 3. Formă exemplară la care se pot referi o serie de alte exemplare cu caractere comune. 4. Schemă ideală, exemplificatoare a unei categorii de persoane, ființe sau lucruri. 5. Fizionomie caracteristică a unei rase, a unei populații etc. // s.m. 1. Individ care întrunește anumite trăsături caracteristice pentru un grup, o rasă etc. 2. Plantă ale cărei caractere formează trăsăturile esențiale ale unei specii. 3. (Fam.) Persoană de o mare originalitate. ♦ (Peior.) Individ. 4. Personaj care întrunește trăsăturile comune, caracteristice tuturor indivizilor din categoria pe care o reprezintă. // Element secund de compunere savantă cu semnificația „exemplar”, „model”, „imprimat”, „matriță”. [< fr. type, it. tipo, lat. typus – caracter, gr. typos – model].

TIP1 I. s. n. 1. model, formă căreia îi corespunde o anumită grupă de obiecte sau de fenomene; model original după care se efectuează obiecte de același fel; prototip. 2. individ, exemplar care întrunește anumite trăsături caracteristice pentru un grup, o rasă etc. ◊ totalitatea caracterelor distinctive esențiale ale unui grup, ale unei rase, familii etc. ◊ caracter distinctiv, particularitate. ◊ exemplar ale cărui caractere constituie trăsăturile esențiale ale unei specii, familii etc. de plante sau de animale. II. s. m. f. 1. personaj care întrunește trăsăturile comune, caracteristice tuturor indivizilor din categoria pe care o reprezintă. 2. (fam.) persoană de mare originalitate; individ, ins. (< fr. type, lat. typus)

TIP2 ~uri n. 1) Model ideal care întrunește caracteristicile esențiale ale unui grup de obiecte sau de fenomene similare; etalon. 2) Individ sau exemplar care întrunește caracterele esențiale ale unui grup de ființe sau de obiecte. /<lat. typus, ngr. tipos, fr. type

TIP1 ~i m. 1) depr. Persoană care trezește o atitudine negativă; om excentric; individ; subiect. 2) Persoană de o mare originalitate; om care iese din comun prin comportamentul său original. /<lat. typus, ngr. tipós, fr. type

tip n. 1. model, figură originală: tip de frumusețe; 2. figură simbolică întipărită pe o medalie; 3. caractere tipografice: tipuri mobile pentru imprimate; 4. totalitatea caracterelor distinctive ale unei rase: tipul caucazian, tipul mongol.

*tip n., pl. urĭ (vgr. týpos, întipărire, var. din týkos, cĭocan de petrar, rudă cu cĭoc și toc 4. V. proto- și stereo-tip). Întipărire (tipar) după care se reproduc altele: falsificatoriĭ aveaŭ tipurĭ de monete. Caracter, formă de literă în tipografie. Model perfect (ideal): Georgieniĭ îs tipu frumusețiĭ omeneștĭ. Totalitatea trăsăturilor saŭ calităților (și maĭ ales apucăturilor) caracteristice: tip roman, cămătaru Shylock e tipu Jidanuluĭ. Model, formă: aeroplan tip Blériot. Fam. Figură, persoană originală: e un adevărat tip. Ipochimen, individ: un tip suspect mă urmărea. (Și masc.: doĭ tipĭ). Biol. Forma generală în prejuru căreĭa oscilează variațiunile individuale ale uneĭ rase orĭ speciĭ.

TÍPO adj. invar. (Fam.) Tipografic. – Din fr. typo.

ȚIPÁ2, țip, vb. I. Tranz. (Reg.) 1. A arunca, a azvârli. ♦ Spec. A arunca de pe sine o haină, un obiect de îmbrăcăminte etc. 2. A scoate, a da afară. 3. A alunga, a goni. – Et. nec.

ȚIPÁ2, țip, vb. I. Tranz. (Reg.) 1. A arunca, a azvârli. ♦ Spec. A arunca de pe sine o haină, un obiect de îmbrăcăminte etc. 2. A scoate, a da afară. 3. A alunga, a goni. – Et. nec.

ȚIPÁ1, țip, vb. I. Intranz. 1. (Despre oameni) A striga cu glas tare și ascuțit (de durere, de spaimă); a zbiera. ♦ A vorbi cu glas ridicat; a-și manifesta față de cineva nemulțumirea, enervarea, mânia prin vorbe răstite; a se răsti la cineva. ♦ A scoate sunete stridente, asurzitoare dintr-un instrument muzical. 2. (Despre animale) A scoate strigăte specifice puternice, ascuțite. 3. Fig. (Despre culori sau obiecte colorate) A face o impresie neplăcută (din cauza intensității sau a stridenței nuanțelor); a bate la ochi. – Et. nec.

ȚIPÁ1, țip, vb. I. Intranz. 1. (Despre oameni) A striga cu glas tare și ascuțit (de durere, de spaimă); a zbiera. ♦ A vorbi cu glas ridicat; a-și manifesta față de cineva nemulțumirea, enervarea, mânia prin vorbe răstite; a se răsti la cineva. ♦ A scoate sunete stridente, asurzitoare dintr-un instrument muzical. 2. (Despre animale) A scoate strigăte specifice puternice, ascuțite. 3. Fig. (Despre culori sau obiecte colorate) A face o impresie neplăcută (din cauza intensității sau a stridenței nuanțelor); a bate la ochi. – Et. nec.

țip1 i [At: GLOSAR REG. / E: fo] 1 (Reg) Cuvânt care imită piuitul puilor. 2 (Buc) Strigăt cu care se cheamă puii la mâncare.

țip2 sn [At: KLEIN, D. 443 / Pl: ~uri / E: săs Zip(erbrunnen)] (Îrg) 1 Șipot. 2 (Pex) Fântână (2). 3 (Pex) Fântână arteziană.

țipa1 [At: (a. 1675) GCR I, 218/28 / Pzi: țip / E: nct] 1 vi (D. oameni) A striga cu glas tare și ascuțit (de durere, de mânie, de spaimă, de bucurie etc.) Si: a răcni1, a schițoi, a țipoti1, a țipui (1), a țipuri (1), (reg) a țivli (3), a urla1, a zbiera. 2 vt(a) A spune (ceva) cu glas ridicat. 3 vt(a) A spune (ceva) răstindu-se (la cineva). 4 vi (Mai ales d. copiii mici) A plânge tare Si: a șurligăi. 5 vi (Pop; îe) A ~ fiul (sau pruncul) în sânul maicii A fi jale mare. 6 vi (D. unele animale, mai ales d. păsări) A scoate strigăte specifice puternice, ascuțite. 7 vi (Pex; d. unele specii de pești) A produce anumite sunete la scoaterea din apă. 8 vi (D. vânt, furtună etc.) A produce zgomot ascuțit și puternic Si: a șuiera, a urla. 9 vi (D. unele obiecte care se mișcă cu viteză) A produce un zgomot strident, scurt și intens Si: a șuiera, a urla. 10 vi (D. oameni) A scoate sunete stridente, asurzitoare dintr-un instrument muzical. 11 vi (D. instrumente muzicale) A produce sunete puternice și înalte. 12 vi (D. sirene) A emite un sunet strident, ascuțit și prelung Si: a șuiera. 13 vi (D. mecanisme, obiecte) A produce un zgomot ascuțit și neplăcut în timpul funcționării sau al utilizării Si: a scârțâi. 14 vi (D. lemne, copaci etc.) A produce un zgomot caracteristic, prelung și subțire prin rupere, prăbușire, ardere etc. Si: a pârâi, a pocni, a trosni. 15 vi (Mol; îe) A-i ~ (cuiva) măseaua A fi la mare strâmtoare. 16 vi (D. spațiul unde se produc diferite zgomote; udp „de”) A se umple de sunete puternice și ascuțite Si: a răsuna. 17 vi (Reg; d. urechi) A țiui. 18 vi (Fig; d. obiecte de îmbrăcăminte și de încălțăminte) A sta gata să plesnească, fiind prea strâns pe corp sau prea strâmt. 19 vi (Fig; d. culori sau obiecte colorate) A face o impresie neplăcută din cauza stridenței nuanțelor.

țipa2 [At: (a. 1798) IORGA, S. D. XVII, 211 / V: (Trs) țupa / Pzi: țip / E: nct] (Reg) 1 vt A arunca ceva nefolositor. 2 vt A azvârli (undeva sau după cineva). 3 vt (Îlv) A-i ~ (cuiva) o palmă A da cuiva o palmă Si: a pălmui. 4 vt (Îe) A ~ ochii A privi repede, în treacăt. 5 vt (Îe) A-i ~ (cuiva) în nări (ceva) A reproșa. 6 vt (Îe) A i-o ~ în pupăză A nu ști să păstreze un secret. 7 vt (Îe) A ~ fapt (sau ură) (pe cineva sau cuiva) A face vrăji cuiva. 8 vt (Rar) A doborî. 9 vt (C. i. scântei, flăcări etc.) A face să iasă. 10 vt A da muguri, frunze etc. 11 vt (Determinat prin „afară”) A expulza din organism Si: a elimina (18). 12 vt(a) A expulza fătul înainte de vreme Si: (pop) a lepăda. 13 vt(a) A elimina secreții la fătat. 14 vt (C. i. obiecte de îmbrăcăminte) A arunca de pe sine Si: a lepăda. 15 vr A se primeni. 16 vtr A-și schimba pielea Si: (pop) a lepăda, a năpârli. 17 vt A da (pe cineva) afară Si: a izgoni. 18 vt A destitui. 19 vt A trimite (pe cineva) cu sila (undeva). 20 vt (C. i. animale) A lăsa să intre. 21 vt (C. i. animale) A lăsa să iasă Si: (pop) a slobozi. 22 vt (C. i. animale) A trimite (de) undeva. 23 vt (C. i. animale) A dejuga. 24 vr (D. ființe; de obicei udp „asupra”, „la”, „spre”, „în” etc.) A se năpusti. 25 vi (Îe) A ~ la vale A coborî. 26 vr A se duce repede și pentru un scurt timp Si: a se repezi. 27 vt (C. i. mâinile sau un obiect) A mișca spre ceva cu repeziciune Si: a repezi. 28 vr (D. boli eruptive) A ataca.

arată toate definițiile

Intrare: tip (pref.)
prefix (I7-P)
  • tip
Intrare: tip (s.m.)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tip
  • tipul
  • tipu‑
plural
  • tipi
  • tipii
genitiv-dativ singular
  • tip
  • tipului
plural
  • tipi
  • tipilor
vocativ singular
  • tipule
plural
  • tipilor
Intrare: tip (s.n.)
tip2 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tip
  • tipul
  • tipu‑
plural
  • tipuri
  • tipurile
genitiv-dativ singular
  • tip
  • tipului
plural
  • tipuri
  • tipurilor
vocativ singular
plural
Intrare: tip (suf.)
sufix (I7-S)
  • tip
Intrare: contract-tip
contract-tip substantiv neutru
substantiv neutru compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • contract-tip
  • contractul-tip
plural
  • contracte-tip
  • contractele-tip
genitiv-dativ singular
  • contract-tip
  • contractului-tip
plural
  • contracte-tip
  • contractelor-tip
vocativ singular
plural
Intrare: tipo (adj.)
tipo2 (adj.) adjectiv invariabil
adjectiv invariabil (I9)
Surse flexiune: DOR
  • tipo
  • tip‑
Intrare: țip
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: Ortografic
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țip
  • țipul
  • țipu‑
plural
  • țipe
  • țipele
genitiv-dativ singular
  • țip
  • țipului
plural
  • țipe
  • țipelor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țip
  • țipul
  • țipu‑
plural
  • țipuri
  • țipurile
genitiv-dativ singular
  • țip
  • țipului
plural
  • țipuri
  • țipurilor
vocativ singular
plural
Intrare: Țip
nume propriu (I3)
  • Țip
Intrare: țipa (arunca)
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • țipa
  • țipare
  • țipat
  • țipatu‑
  • țipând
  • țipându‑
singular plural
  • ți
  • țipați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • țip
(să)
  • țip
  • țipam
  • țipai
  • țipasem
a II-a (tu)
  • țipi
(să)
  • țipi
  • țipai
  • țipași
  • țipaseși
a III-a (el, ea)
  • ți
(să)
  • țipe
  • țipa
  • țipă
  • țipase
plural I (noi)
  • țipăm
(să)
  • țipăm
  • țipam
  • țiparăm
  • țipaserăm
  • țipasem
a II-a (voi)
  • țipați
(să)
  • țipați
  • țipați
  • țiparăți
  • țipaserăți
  • țipaseți
a III-a (ei, ele)
  • ți
(să)
  • țipe
  • țipau
  • țipa
  • țipaseră
Intrare: țipa (striga)
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • țipa
  • țipare
  • țipat
  • țipatu‑
  • țipând
  • țipându‑
singular plural
  • ți
  • țipați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • țip
(să)
  • țip
  • țipam
  • țipai
  • țipasem
a II-a (tu)
  • țipi
(să)
  • țipi
  • țipai
  • țipași
  • țipaseși
a III-a (el, ea)
  • ți
(să)
  • țipe
  • țipa
  • țipă
  • țipase
plural I (noi)
  • țipăm
(să)
  • țipăm
  • țipam
  • țiparăm
  • țipaserăm
  • țipasem
a II-a (voi)
  • țipați
(să)
  • țipați
  • țipați
  • țiparăți
  • țipaserăți
  • țipaseți
a III-a (ei, ele)
  • ți
(să)
  • țipe
  • țipau
  • țipa
  • țipaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

tip, -ă (persoană) tipă

  • exemple
    • Într-un fel, tipul începuse să-mi fie simpatic. CAMIL PETRESCU, U. N. 58.
      surse: DLRLC
    • Mi s-a părut un tip curios acest om, care îți umplea capul cu toate nimicurile lui. VLAHUȚĂ, O. A. 193.
      surse: DLRLC
    • Un tip eminamente simpatic este amicul meu X... foarte bine cunoscut de noi toți bucureștenii. CARAGIALE, O. II 191.
      surse: DLRLC

etimologie:

tip (s.n.)

  • 1. Obiect care reprezintă modelul pe baza căruia se produc alte obiecte de același fel.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: prototip attach_file 4 exemple
    exemple
    • Cerceta un nou tip de vagon de dormit. MIHALE, O. 21.
      surse: DLRLC
    • Cu tipul acesta de case avem maximum de cîștig. BART, S. M. 44.
      surse: DLRLC
    • Mișcările sociale și politice ale epocei noastre tind la credința foarte împrăștiată despre un nou tip al structurii sociale. GHEREA, ST. CR. II 347.
      surse: DLRLC
    • Dacă... s-ar fi apucat a o aduna și a o așeza precum cer tipul și originea ei, negreșit că am fi scăpat de toate aceste pleonasme. NEGRUZZI, S. I 258.
      surse: DLRLC
  • 2. Individ, exemplar, obiect, fenomen care întrunește anumite trăsături reprezentative, esențiale pentru un grup întreg de indivizi, de exemplare, de obiecte etc. de același fel.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 2 exemple
    exemple
    • Soția doctorului, un tip de frumusețe. BART, S. M. 26.
      surse: DLRLC
    • Această femeie era tipul acelor slujnice obraznice. ALECSANDRI, C. 80.
      surse: DLRLC
    • diferențiere Formă sau model căruia îi corespunde o anumită grupă de obiecte sau de fenomene.
      surse: DN
    • 2.1. Exemplar care are toate caracterele și prețul unui produs pus în vânzare.
      surse: DN
    • 2.2. Formă exemplară la care se pot referi o serie de alte exemplare cu caractere comune.
      surse: DN
    • 2.3. prin specializare Personaj din literatură sau din artă care întrunește, în modul cel mai expresiv, trăsăturile, caracterele esențiale ale indivizilor din categoria (socială sau psihologică) pe care o reprezintă.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 3 exemple
      exemple
      • Caragiale a suflat viață unei categorii întregi de tipuri. SADOVEANU, E. 144.
        surse: DLRLC
      • Dintre tipurile comice ale lui Caragiale, pictate și prin cultura lor, conu Leonida este tipul cel mai «cult». IBRĂILEANU, S. 62.
        surse: DLRLC
      • Tipurile lui Turgheniev sînt tipuri vii, ba încă atît de viețuitoare că-ți pare că trăiești cu ele. GHEREA, ST. CR. II 215.
        surse: DLRLC
    • 2.4. Totalitatea caracterelor distinctive fundamentale ale unui grup, ale unei familii, ale unei rase etc.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
      exemple
      • Sîngele la munte păstrează încă tipul cel frumos strămoșesc. NEGRUZZI, S. I 308.
        surse: DLRLC
      • diferențiere Schemă ideală, exemplificatoare a unei categorii de persoane, ființe sau lucruri.
        surse: DN
    • 2.5. Caracter distinctiv.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: particularitate attach_file 2 exemple
      exemple
      • Cîți oameni, atîtea tipuri, atîtea lumi, atîtea probleme. DELAVRANCEA, H. T. 50.
        surse: DLRLC
      • Are deosebit tip, după ținutul din care vine. NEGRUZZI, S. I 237.
        surse: DLRLC
      • 2.5.1. Exemplar ale cărui caractere formează trăsăturile esențiale ale unei specii, ale unei familii etc. de plante sau de animale.
        surse: DLRLC
        • diferențiere Fizionomie caracteristică a unei rase, a unei populații etc.
          surse: DN

etimologie:

tipo (adj.)

etimologie:

țipa (arunca) tranzitiv regional

etimologie:

țipa (striga) intranzitiv

  • 1. (Despre oameni) A striga cu glas tare și ascuțit (de durere, de spaimă).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: răcni striga zbiera antonime: șopti attach_file 5 exemple
    exemple
    • Femeia țipa cu glas sfredelitor și ascuțit. SADOVEANU, O. VII 170.
      surse: DLRLC
    • Cînd dădu cu ochii de dînsul, țipă de parc-ar fi săgetat-o moartea. MIRONESCU, S. A. 99.
      surse: DLRLC
    • Atunci ea tresărind, odată începu a țipa și a se apăra cu năframa. CREANGĂ, P. 271.
      surse: DLRLC
    • figurat Țipă foamea în ei. STANCU, D. 52.
      surse: DLRLC
    • figurat Dădu drumul din arc unei săgeți, care țipă scurt. SADOVEANU, O. VII 41.
      surse: DLRLC
    • 1.1. expresie A țipa (3.30.2.) cât îl ia (sau cât îl ține) gura (3.30.2.) (sau în gura mare).
      surse: DLRLC
    • 1.2. A vorbi cu glas ridicat; a-și manifesta față de cineva nemulțumirea, enervarea, mânia prin vorbe răstite; a se răsti la cineva.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: vocifera attach_file 2 exemple
      exemple
      • Mai repede! țipă el nervos. DUMITRIU, N. 140.
        surse: DLRLC
      • Boierul cel călare țipa plecat spre un slujitor. SADOVEANU, O. VII 29.
        surse: DLRLC
    • 1.3. A scoate sunete stridente, asurzitoare dintr-un instrument muzical.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 2 exemple
      exemple
      • Începu și Pan cu naiul său... dară țipa din nai așa de tare, încît trebuia să-ți pui mîinile la urechi. ISPIRESCU, U. 110.
        surse: DLRLC
      • Vorbind astfel, țipă din corn și se făcu nevăzut printre copaci. BOLINTINEANU, O. 330.
        surse: DLRLC
  • 2. (Despre animale) A scoate strigăte specifice puternice, ascuțite.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 4 exemple
    exemple
    • În trestii, măcăiau și băteau din aripi rațele, țipau lișițele și găinușele. SADOVEANU, O. I 410.
      surse: DLRLC
    • O pasăre speriată țipă în întunerec, mecanic și aspru. C. PETRESCU, S.23.
      surse: DLRLC
    • Nu mai sînt pe luncă flori, Văile-s deșarte, Țipă cîrduri de cocori Pribegind departe. IOSIF, P. 52.
      surse: DLRLC
    • În luncă Țipă cucoșul trezit. ALECSANDRI, P. I 13.
      surse: DLRLC
  • 3. figurat (Despre culori sau obiecte colorate) A face o impresie neplăcută (din cauza intensității sau a stridenței nuanțelor); a bate la ochi.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
    exemple
    • Subt bărbia cu îndoituri proaspăt rase și pudruite țipa, de-ți amețea privirea, fiongul imens al unei legători roșii. HOGAȘ, M. N. 32.
      surse: DLRLC

etimologie: