5 definiții pentru țip

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

țip1 i [At: GLOSAR REG. / E: fo] 1 (Reg) Cuvânt care imită piuitul puilor. 2 (Buc) Strigăt cu care se cheamă puii la mâncare.

țip2 sn [At: KLEIN, D. 443 / Pl: ~uri / E: săs Zip(erbrunnen)] (Îrg) 1 Șipot. 2 (Pex) Fântână (2). 3 (Pex) Fântână arteziană.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

țip (-puri), s. n. – (Trans.) Sursă, izvor. – Var. țîp. Creație expresivă, cf. șop, șipot.Der. țipă (var. Trans. țîpă), s. f. (fluier, țignal; trișcă), nu pare să fie în legătură cu alb. tsipë „piele”, ngr. τσίπα „caimac” (Drăganu, Dacor., VII, 138); țipa, vb. (a striga; a arunca, a azvîrli, a împrăștia), megl. țop, țăpări; țipăt, s. n. (strigăt); țipătură, s. f. (strigăt; acțiunea de a arunca; boală rezultată din vrăjitorie în care se aruncă un obiect în fața celui fermecat), cf. întîlnitură, întunchinătură, turnătură; țipoti, vb. (Trans., a răcni, a zbiera). – Cf. țop. Țipa „a zbiera” se consideră adesea drept cuvînt distinct de la țipa „a arunca”. Totuși, trebuie să fie un singur cuvînt, care se explică prin varietatea utilizărilor expresive, cf. dudui, tuna, tuli. Al doilea sens este actualmente propriu Trans. dar e posibil să nu fi fost mereu așa, deoarece îl întîlnim la Eliade: țipă-l peste gard. A fost, credem, explicat insuficient, prin intermediul sl. piti „a țipa” (Cihac, II, 434); din sl. tŭpŭtŭțipăt (Miklosich, Slaw. Elem., 50); sau din lat. *tinnĭpāre (Pascu, I, 64). Apropierea de rom. de sursa expresivă țip a fost făcută prima dată de Drăganu, Dacor., VII, 138 și de Scriban. Țipar, s. m. (pește, Cobitis fossilis, Anguila vulgaris) trebuie să aparțină aceleiași familii expresive; probabil trebuie să se pornească de la ideea de „a fierbe” sau „a se mișca” (după Cihac, II, 535, din mag. csik; legătura cu ngr. τσιποῦρα „doradă” nu este sigură). Același înțeles pare că se poate găsi pe baza lui țipenie, s. f. (ființă, suflet), care se folosește numai în expresia nici țipenie „nici o suflare” sau „nici o mișcare” (după Tiktin, Pascu, I, 64 și Candrea, ar însemna „nimeni care să strige”).

Intrare: țip
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: Ortografic
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țip
  • țipul
  • țipu‑
plural
  • țipe
  • țipele
genitiv-dativ singular
  • țip
  • țipului
plural
  • țipe
  • țipelor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țip
  • țipul
  • țipu‑
plural
  • țipuri
  • țipurile
genitiv-dativ singular
  • țip
  • țipului
plural
  • țipuri
  • țipurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)