14 definiții pentru particularitate


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PARTICULARITÁTE, particularități, s. f. Caracterul a ceea ce este particular (I 1); notă distinctivă prin care o ființă sau un lucru se deosebește de altele. – Din fr. particularite.

PARTICULARITÁTE, particularități, s. f. Caracterul a ceea ce este particular (I 1); trăsătură caracteristică, notă distinctivă prin care o ființă sau un lucru se deosebește de altele. – Din fr. particularité.

PARTICULARITÁTE, particularități, s. f. Trăsătură caracteristică, caracter specific, notă distinctivă prin care o persoană sau un lucru se deosebește de altele. Școala, presa, radioul, conferințele publice etc. sînt cel mai sigur mijloc de înlăturare a particularităților dialectale. IORDAN, L. R. 186. Este încă o particularitate în scrierile lui Caragiale, asupra căreia dorim să atragem luarea-aminte a cititorilor noștri. GHEREA, ST. CR. I 357.

PARTICULARITÁTE s.f. Caracterul, natura a ceea ce este particular. ♦ Caracteristică, specific. [Cf. fr. particularité].

PARTICULARITÁTE s. f. caracter particular. ◊ caracteristică, specific. (< fr. particularité)

PARTICULARITÁTE ~ăți f. 1) Caracter particular; notă distinctivă; calitate; proprietate; caracter. 2) Circumstanță particulară. /<fr. particularité

particularitate f. circumstanță particulară.

*particularitáte f. (lat. particuláritas, -átis). Calitate particulară: sticla are particularitatea de a fi transparentă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

particularitáte s. f., g.-d. art. particularitắții; pl. particularitắți

particularitáte s. f., g.-d. art. particularității; pl. particularități


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PARTICULARITÁTE s. v. însușire.

PARTICULARITATE s. atribut, calitate, caracter, caracteristică, însușire, notă, proprietate, semn, specific, trăsătură, (reg.) însușietate, (fig.) amprentă, marcă, pecete, sigiliu, timbru. (O ~ esențială a acestui proces este...)

Particularitate ≠ universalitate


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

PARTICULARITĂȚI DE VORBIRE. Subst. Bîlbîială, gîngăveală, gîngăvie, gîngăvire, gîngăvit, bolboroseală, bolborosire, bolborosit, îngăimare, îngăimeală (rar), slomnire (reg.), îngălare (reg.); fornăială (rar), fornăit, fîrnîire, fîrnîit; sîsîială, sîsîit; graseiere; pelticărie, pelticeală (rar), pelticie. Bîlbîit, gîngav, gîngăvit. Logopatie. Foniatrie. Logopedie. Foniatru. Logoped. Adj. Bîlbîit, gîngav, gîngăvit; fonf, fonfăit, fîrnîit, fornăit, onănăit (reg.); îngăimat, îngălat (reg.); îngăimător (rar); graseiat; peltic. Vb. A (se) bîlbîi, a (se) gîngăvi, a bolborosi, a îngăima, a îngăla (pop.), a slomni (reg.), a folfăi (pop.), a molfăi (fig.); a fonfăi, a fornăi, a fîrnîi, a onănăi (reg.); a sîsîi; a graseia; a vorbi peltic, a peltici (rar), a i se încurca limba în gură, a i se bate limba în gură, a avea ață la limbă, a i se împiedica limba în gură, a amesteca vorba ca făcălețul în mămăligă, a vorbi parcă ar avea prune în gură, a mînca cuvintele. Adv. Bîlbîit. V. vorbire.

Intrare: particularitate
particularitate substantiv feminin
substantiv feminin (F117)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • particularitate
  • particularitatea
plural
  • particularități
  • particularitățile
genitiv-dativ singular
  • particularități
  • particularității
plural
  • particularități
  • particularităților
vocativ singular
plural