TIP², tipuri, s. n. 1. Formă, model care caracterizează, prin însușirile sale, anumite grupe de obiecte sau de fenomene asemănătoare. V. fel, soi, gen. Cerceta un nou tip de vagon de dormit. MIHALE, O. 21. Cu tipul acesta de case avem maximum de cîștig. BART, S. M. 44. Mișcările sociale și politice ale epocei noastre tind la credința foarte împrăștiată despre un nou tip al structurii sociale. GHEREA, ST. CR. II 347. Dacă... s-ar fi apucat a o aduna și a o așeza precum cer tipul și originea ei, negreșit că am fi scăpat de toate aceste pleonasme. NEGRUZZI, S. I 258. 2. Individ, exemplar care întrunește trăsăturile caracteristice ale unui grup, ale unei categorii, ale unei rase etc., reprezentînd ceea ce este esențial. Soția doctorului, un tip de frumusețe. BART, S. M. 26. Această femeie era tipul acelor slujnice obraznice. ALECSANDRI, C. 80. ♦ Totalitatea caracterelor distinctive ale unui grup, ale unei familii, ale unei rase etc. Sîngele la munte păstrează încă tipul cel frumos strămoșesc. NEGRUZZI, S. I 308. ♦ Caracter distinctiv; particularitate. Cîți oameni, atîtea tipuri, atîtea lumi, atîtea probleme. DELAVRANCEA, H. T. 50. Are deosebit tip, după ținutul din care vine. NEGRUZZI, S. I 237. ♦ Exemplar ale cărui caractere formează trăsăturile esențiale ale unei specii, ale unei familii etc. de plante sau de animale. 3. Personaj din literatură sau din artă în general, care întrunește în modul cel mai expresiv trăsăturile, caracterele esențiale ale indivizilor din categoria pe care o reprezintă. Caragiale a suflat viață unei categorii întregi de tipuri. SADOVEANU, E. 144. Dintre tipurile comice ale lui Caragiale, pictate și prin cultura lor, conu Leonida este tipul cel mai «cult». IBRĂILEANU, S. 62. Tipurile lui Turgheniev sînt tipuri vii, ba încă atît de viețuitoare că-ți pare că trăiești cu ele. GHEREA, ST. CR. II 215. – Pl. și: (rar, m.) tipi (I. IONESCU, D. XII). corectat(ă)