13 definiții pentru vocifera


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VOCIFERÁ, vociferez, vb. I. Intranz. A vorbi cu voce ridicată. ♦ (Fam.) A face scandal, a țipa. – Din fr. vociférer, lat. vociferare.

VOCIFERÁ, vociferez, vb. I. Intranz. A vorbi răstit, mânios, cu glasul ridicat. ♦ (Fam.) A face scandal, a țipa. – Din fr. vociférer, lat. vociferare.

VOCIFERÁ, vociferez, vb. I. Intranz. A vorbi răstit, mînios, cu glasul ridicat ca de ceartă. Dincolo se auzea în răstimpuri glasul lui Alexandru Vardaru, vociferînd. C. PETRESCU, Î. II 81. Au început să vocifereze revoltate sutele de țărani. SAHIA, N. 68. Rudele și foștii lui prieteni din copilărie vociferau mai tare, făcind spume de mînie la gură. BART, E. 286.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

vociferá (a ~) vb., ind. prez. 3 vocifereáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

VOCIFERÁ vb. a răcni, a striga, a țipa, a urla, a zbiera. (Ia nu mai ~ așa, că te aud!)

VOCIFERÁ vb. I. intr. A vorbi tare, a zbiera, a țipa cu mânie. [< fr. vociférer, cf. lat. vociferare].

VOCIFERÁ vb. intr. a vorbi tare, cu mânie; a face scandal, a țipa. (< fr. vociférer, lat. vociferare)

A VOCIFERÁ ~éz intranz. A vorbi pe un ton ridicat; a-și manifesta enervarea, nemulțumirea sau mânia prin vorbe răstite; a țipa; a striga. /<fr. vociférer

vociferà v. a vorbi cu mânie, scoțând țipete.

*vociferéz v. intr. (lat. vocifero, -áre și vociferor, -ári; fr. vociférer). Răcnesc furios; bețiviĭ începură a vocifera unu la altu.

vociferá vb., ind. prez. 1 sg. vociferéz, 3 sg. și pl. vocifereáză

VOCIFERA vb. a răcni, a striga, a țipa, a urla, a zbiera. (Ia nu mai ~ așa, că te aud!)


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

vocifera, vociferez v. t. a face scandal, a țipa

Intrare: vocifera
verb (V201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • vocifera
  • vociferare
  • vociferat
  • vociferatu‑
  • vociferând
  • vociferându‑
singular plural
  • vociferea
  • vociferați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • vociferez
(să)
  • vociferez
  • vociferam
  • vociferai
  • vociferasem
a II-a (tu)
  • vociferezi
(să)
  • vociferezi
  • vociferai
  • vociferași
  • vociferaseși
a III-a (el, ea)
  • vociferea
(să)
  • vocifereze
  • vocifera
  • vociferă
  • vociferase
plural I (noi)
  • vociferăm
(să)
  • vociferăm
  • vociferam
  • vociferarăm
  • vociferaserăm
  • vociferasem
a II-a (voi)
  • vociferați
(să)
  • vociferați
  • vociferați
  • vociferarăți
  • vociferaserăți
  • vociferaseți
a III-a (ei, ele)
  • vociferea
(să)
  • vocifereze
  • vociferau
  • vocifera
  • vociferaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

vocifera

  • 1. A vorbi cu voce ridicată.
    surse: DEX '09 DLRLC NODEX sinonime: striga zbiera 3 exemple
    exemple
    • Dincolo se auzea în răstimpuri glasul lui Alexandru Vardaru, vociferînd. C. PETRESCU, Î. II 81.
      surse: DLRLC
    • Au început să vocifereze revoltate sutele de țărani. SAHIA, N. 68.
      surse: DLRLC
    • Rudele și foștii lui prieteni din copilărie vociferau mai tare, făcind spume de mînie la gură. BART, E. 286.
      surse: DLRLC

etimologie: