18 definiții pentru soi (grup, varietate)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SOI3, soiuri, s. n. Grup de plante sau de animale care aparțin aceleiași specii ori varietăți, cu anumite însușiri morfologice sau fiziologice ereditare comune; plantă sau animal care aparține unui asemenea grup. – Loc. adj. De soi = de bună calitate, ales. ♦ (Fam.) Varietate, gen, fel, categorie de oameni sau de obiecte. – Din tc. soy.

SOI3, soiuri, s. n. Grup de plante sau de animale care aparțin aceleași specii ori varietăți, cu anumite însușiri morfologice sau fiziologice ereditare comune; plantă sau animal care aparține unui asemenea grup. ◊ Loc. adj. De soi = de bună calitate, ales. ♦ (Fam.) Varietate, gen, fel, categorie de oameni sau de obiecte. – Din tc. soy.

SOI2, soiuri, s. n. Specie, varietate (de plante, de animale sau de produse fabricate); categorie, fel (de oameni). Luntrașul vorbea încet, spunînd felurite lucruri despre o sută și una soiuri de rațe. SADOVEANU, E. 178. Toate soiurile de buruieni luptau pentru viață pe solul crăpat din loc în loc. CAMIL PETRESCU, N. 89. Tot romînul care se mîndrește cu trecutul patriei sale simte dorința de-a ști ce soi de oameni au fost acei viteji care ne-au lăsat așa de glorioasă moștenire. ALECSANDRI, S. 25. La mese cînd se află, tot schimbă, poruncește... să-i dea alt soi de vin. NEGRUZZI, S. II 207. ◊ Loc. adj. De soi = de bună calitate, ales. Avînd un cocoș de soi, cu mare cheltuială a alergat... de a cumpărat și o găină, așișderea de soi. ISPIRESCU, L. 365. [Cîrjă] de lîngă Ștefan pleacă cu buni viteji de soi. ALECSANDRI, P. III 225. ◊ Expr. (Despre oameni) Soi rău v. rău2 (I 1). ♦ Fel, categorie de lucruri. Doi feciori, în depărtări, ți i-a stins războiul! Și rămas-ai în oftări și te bate pe cărări Răul de tot soiul. NECULUȚĂ, Ț. D. 112. Multe soiuri de peisajuri am văzut prin deosebite țări. ALECSANDRI, C. 36.

SOI sóiuri n. 1) Totalitate a organismelor (vegetale sau animale) cu anumite trăsături ereditare comune; specie. ◊ De soi de calitate superioară; ales; deosebit. 2) fam. Grup de ființe sau de obiecte ce se caracterizează printr-o anumită însușire; specie; gen; fel; categorie. /<turc. soy

1) soĭ n.. pl. urĭ (turc. soĭ, rasă, neam, familie, fel, nobleță; ngr. sói, alb. sîrb. bg. soĭ). Rasă, fel, specie, varietate: un cal (saŭ niște pepenĭ) de soĭ bun, curios soĭ de om era și el!. A fi soĭ, a fi de bună rasă: aceștĭ copiĭ, căt, pepenĭ nu-s soĭ! A fi de soĭ, a fi de bună rasa: un cal de soĭ. Soĭ răŭ, neam păcătos, neam vițios: acest copil e soĭ răŭ.

soiu n. 1. rassă (vorbind în special de cai); de ți-e calul de bun soiu AL.; 2. neam, viță (despre oameni): fetele îs de soiu AL.; 3. fig. calitate, natură: e soiu rău, nebun de soiu AL.; 4. fel, specie: tot soiul de neînțelegeri AL.; 5. varietate: soiuri de grâu. [Turc. SOY, rassă, familie, neam, fel].


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

soi (specie, fel) s. n., pl. sóiuri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SOI s. 1. v. specie. 2. v. rasă. 3. v. categorie. 4. v. tip. 5. v. teapă. 6. v. fel. 7. fel, gen, mod. (Are un ~ de timiditate nejustificată.)

SOI s. v. neam, rasă, seminție, spiță, viță.

SOI s. 1. categorie, chip, fel, gen, neam, sort, specie, tip, varietate, (reg.) madea, sad, (înv., mai ales în Transilv.) plasă. (Toate ~urile de fructe.) 2. rasă, specie, (pop.) sămînță, (prin Transilv. și Munt.) strană. (~ de vite.) 3. categorie, clasă, fel, gen, specie, speță, tip, varietate, (înv. și reg.) rudă. (Un anumit ~ de indivizi.) 4. categorie, fel, gen, specie, speță, tip, (înv. și pop.) seamă, (fig. peior.) poamă, sămînță, sculă, stambă, tacîm. (Ce ~ de om o fi și ăsta?) 5. categorie, fel, gen, teapă, (fig.) calibru, (reg. fig.) pănură. (Avea doar prieteni de ~ lui.) 6. fel, gen, mod, specie, specimen, tip, varietate, (reg.) modru. (Există următoarele ~ de silogisme...) 7. fel, gen, mod. (Are un ~ de timiditate nejustificată.)

soi s. v. NEAM. RASĂ. SEMINȚIE. SPIȚĂ. VIȚĂ.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

sói (-iuri), s. n.1. Rasă, castă. – 2. Speță, tip, generație. – 3. Clasă, specie, gen. – 4. Caracter, model, natură. – Mr. so(i)e, megl. soi. Tc. soy (Șeineanu, II, 325; Lokotsch 1923; Ronzevalle 113), cf. ngr. σόï, alb., bg. soi.Der. soi, vb. (a încrucișa, a îmbunătăți rasa); soios, adj. (de rasă bună).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

soi2 s.n. (reg.) lingură mare pentru urdă.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

soi de merge banda expr. 1. persoană fără caracter. 2. persoană care, din prostie, generează diferite încurcături.

soi rău expr. persoană cu deprinderi urâte.

Intrare: soi (grup, varietate)
soi (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N67)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • soi
  • soiul
  • soiu‑
plural
  • soiuri
  • soiurile
genitiv-dativ singular
  • soi
  • soiului
plural
  • soiuri
  • soiurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)