3 intrări

51 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PLECÁT2, -Ă, plecați, -te, adj. 1. Îndreptat în jos sau într-o parte; încovoiat, curbat; aplecat. ♦ Lăsat într-o parte; înclinat, povârnit. 2. Supus, ascultător; modest, respectuos. 3. Pornit dintr-un loc; absent; fig. dus pe gânduri. – V. pleca.

PLECÁT1 s. n. 1. Faptul de a (se) pleca. 2. (Pop.; la pl.; în forma plecate) Indigestie, greață. – V. pleca.

plecat2, ~ă a [At: PSALT. 117 / Pl: ~ați, ~e / E: pleca] 1 (D. lucruri flexibile, părți flexibile ale unor lucruri, ființe sau părți ale lor) Îndreptat în jos sau într-o parte Si: aplecat, curbat, încovoiat, îndoit. 2 (D. gene, ochi, pleoape, privire) Coborât ca urmare a unui sentiment de jenă, de sfială etc. ori din cauza oboselii. 3 (D. obiecte neflexibile care în mod obișnuit au o anumită poziție, de obicei verticală) Lăsat într-o parte Si: înclinat, oblic, pieziș, povârnit. 4 (Înv; spc) Înclinat față de o dreaptă sau față de un plan Si: oblic. 5 (D. aștri) Coborât spre apus. 6 (Pex; înv; d. zi) Sfârșit. 7 (Pop) Subordonat unei autorități, unei persoane etc. 8 (Pgn) Ascultător. 9 (Prt) Supus cuiva în mod exagerat Si: servil. 10 (Bis) Smerit. 11 (Bis) Care arată, exprimă smerenie, evlavie. 12 (Îvp) Care simte atracție pentru cineva sau ceva. 13 (Înv) Înclinat să accepte ceva cu ușurință. 14 (Grm; înv) Flexibil. 15 (Grm; înv; spc) Declinabil. 16 Care a părăsit pe cineva sau ceva spre a se duce în altă parte Si: (înv) mers.

plecat1 sn [At: CORESI, PS. 73/9 / Pl: (rar) ~uri, (3-4) ~e / E: pleca] 1 (Înv) Umilință. 2 (Înv) Smerenie. 3 (Pop; lpl) Indigestie. 4 (Pop; lpl) Greață.

PLECÁT, -Ă, plecați, -te, adj. 1. Îndreptat în jos sau într-o parte; încovoiat, curbat; aplecat. ♦ Lăsat într-o parte; înclinat, povârnit. 2. Supus, ascultător; modest, respectuos. 3. Pornit dintr-un loc; absent; fig. dus pe gânduri. – V. pleca.

PLECÁT2, -Ă, plecați, -te, adj. 1. Îndreptat în jos, aplecat. Ion umbla cu capul gol în ploaie, cu fruntea plecată, pe gînduri. DUMITRIU, N. 156. Fetele jucau ușurel, fără să zîmbească, cu genele plecate. SADOVEANU, O. I 73. Se întoarse printre spinii șesului, cu capul plecat, retezînd din mers, cu nuiaua, vîrful fraged al ierburilor. C. PETRESCU, S. 38. ♦ Înclinat, îndoit, încovoiat. Sub arțar, plecat moșneagul Șade cu luleaua-n gură. IOSIF, V. 46. Vino-n codru, la izvorul Care tremură pe prund. Unde prispa cea de brazde Crengi plecate o ascund. EMINESCU, O. I 75. La Focșani între hotară, Este-un bordei cam plecat, De copaci încungiurat. ALECSANDRI, P. P. 156. ◊ (Rar) Salcie plecată = salcie pletoasă, v. salcie. Singur vîntul colo, iată, Adormise la răcoare Sub o salcie plecată. COȘBUC, P. I 223. 2. Supus, ascultător, umil, respectuos, smerit. Multe rînduri de oameni s-au mai părîndat... domni mari și slugi plecate, frumoși și urîți. RETEGANUL, P. IV 61. Slugi plecate... se-nchin, te lingușesc. ALECSANDRI, T. 414. ◊ (Învechit, în formule de politețe sau de salut, de la inferior la superior) Cu credință nestrămutată rămîi de veci plecat rob, Luca Arbore. DELAVRANCEA, O. II 140. 3. (Învechit) Înclinat (cu voia, cu inima) spre cineva. [Bathori] era firește mai plecat către nobili. BĂLCESCU, O. II 103.

PLECÁT1, -Ă, plecați, -te, adj. Pornit dintr-un loc; absent; fig. dus pe gînduri. Nu mi-ai spus nimic, Nicule, de impresiile tale de pe Dunăre.Ce să-ți spun, dragă?... Elencuța se uită la el, părea plecat. D. ZAMFIRESCU, R. 134.

plecat a. 1. care se pleacă, se încovoaie: capul plecat sabia nu-l taie; 2. inclinat: trunchiul plecat al sălciei pletoase EM.

plecát, -ă adj. Dus de undeva: cînd am venit noĭ, el era plecat. Înclinat, supus, umilit: aceștĭ oamenĭ îs capete plecate. Prov. Capu plecat sabia nu-l taĭe, pe omu supus nu-l lovește dușmanu. Plecate s, n. pl. Aplecate, turburarea stomahuluĭ din cauza mîncăriĭ. Vechĭ. S. n. Inclinațiune, dorință.

PLECÁ, plec, vb. I. I. 1. Refl. și tranz. A (se) înclina (într-o parte sau în jos), a (se) îndoi, a (se) încovoia, a (se) coborî, a (se) apleca. ◊ Expr. (Tranz.) A-și pleca capul (sau fruntea, grumazul, genunchiul) = a (se) supune, a (se) umili. A (nu) avea unde să(-și) plece capul (ori trupul, oasele) = a (nu) se (putea) odihni, a (nu) avea unde să se odihnească. A(-și) pleca inima = a) a da ascultare păsului, suferințelor cuiva; b) a arăta smerenie, evlavie față de cineva; c) a (se) dedica, a (se) închina. A(-și) pleca urechea = a asculta cu atenție, a lua în considerare. ◊ Refl. A se înclina în fața cuiva în semn de respect, de admirație, de devotament, de spunere; a se închina. ♦ A (se) culca la pământ, a (se) răsturna. 2. Refl. (Despre aștri) A coborî (spre apus), a apune. ♦ Fig. (Înv.) A decădea. II. Tranz. A supune unei influențe, unei puteri; a subjuga. ♦ Refl. A ceda în fața unei forțe, a se supune. ♦ Refl. (Pop.) A se îndupleca; a se milostivi. III. Intranz. 1. A se pune în mișcare pentru a se îndepărta (de un loc), a părăsi pe cineva sau ceva spre a se duce în altă parte; a porni. ♦ Spec. A porni într-o cursă sportivă. 2. A avea începutul, punctul de pornire; a lua ca ipoteză. Pleacă de la ideea că trebuie să reușească.Lat. plicare.

pleca [At: PSALT. HUR. 119r/22 / Pzi: plec / E: ml plicare] 1 vt (C. i. lucruri flexibile, părți flexibile ale unor lucruri, ființe sau părți ale lor) A îndrepta în jos sau într-o parte Si: a apleca, a curba, a încovoia, a îndoi. 2 (Îlv) A-și ~ genunchii A îngenunchea. 3-4 vtr (Îe) A(-și) ~ capul (sau fruntea, grumazul, genunchiul sau, înv, cerbicea) A (se) supune. 5-6 vtr (Îae) A (se) umili. 7-8 vtr (Îae) (A a face pe cineva să renunțe sau) a renunța. 9-10 vt (Îe) A(-și) sau a nu-și ~ capul sau a (nu) avea unde să(-și) ~ce capul (sau trupul, oasele) A (nu) se odihni. 11-12 vt (Îae) A (nu) se putea odihni. 13-14 vt (Îae) A (nu) avea unde să se odihnească. 15-16 vt (Îae) A (nu) avea unde să se adăpostească. 17-18 vtr (Îe) A(-și) ~ inima A (se) dedica. 19-20 vtr (Îae) A (se) închina. 21-22 vtr (Îae) (A convinge sau) a se lăsa convins. 23-24 vtr (Îae) A arăta înțelegere. 25-26 vtr (Pex; îae) A (se) înduioșa. 27-28 vtr (Îae) A arăta smerenie, evlavie față de cineva. 29-30 vtr (Îae) A da ascultare suferințelor cuiva. 31 vt (Îe) A(-și) ~ urechea (sau urechile) A asculta cu atenție. 32 vt (Îae) A lua în considerare. 33 vt (Pex; îae) A se îndura. 34 vt (Îae) A da crezare vorbelor de nimic, calomniilor, bârfelilor etc. 35 vt (Spc) A coborî genele, ochii, privirea, ca urmare a unui sentiment de jenă, de sfială etc. sau din cauza oboselii. 36 vr A se înclina înaintea, în fața cuiva în semn de respect, de admirație, de devotament, de supunere etc. Si: a se închina, a se prosterna. 37 vt (Trs) A alăpta mieii. 38 vt (C. i. obiecte neflexibile care au o anumită poziție, de obicei verticală) A lăsa într-o parte, dându-i o poziție oblică Si: a apleca, a înclina, a povărni. 39 vt (Reg; îe) A ~ ușa A închide ușa pe jumătate. 40-41 vtr (Fșa) A (se) culca la pământ. 42-43 vtr (Pop) A (se) răsturna. 44 vta (Înv) A împinge. 45 vr (Rar) A descrește în înălțime. 46 vr (Pop; d. aștri) A coborî spre apus Si: a apune. 47 vr (Înv; pex; d. zi) A se sfârși. 48 vr (Înv; fig) A decădea. 49 vt (Înv) A modela un material moale. 50 vt (Înv) A supune unei influențe, unei puteri care modifică, transformă Si: a subjuga. 51 vr A ceda în fața unei influențe, a unei presiuni, a unei forțe, a unei cereri etc. Si: a asculta, a se preda, a se supune. 52-53 vtrf (Bis; înv; spc) A (se) supune preceptelor religiei creștine, autorității lui Dumnezeu. 54-55 vtrf (Bis; înv) (A face să aibă sau) a avea o atitudine smerită, cucernică în fața Divinității Si: a (se) smeri. 56-57 vtrf (Înv; spc) A (se) converti la o religie. 58-59 vtrf (Înv) (A face să recunoască sau) a recunoaște autoritatea unei divinități creștine. 60 vtf (Înv) A îndupleca. 61 vtf (Înv) A determina. 62 vr (Îrg) A se îndupleca. 63 vt A conduce. 64 vr (Înv) A înclina spre... 65 vr (Înv) A fi gata să... 66 vr (Înv) A fi dispus să... sau la... 67 vr (Înv) A se simți atras spre... 68 vr (Înv) A lua drept bun. 69 vr (Înv) A lua în considerare. 70 vr (Grm; înv) A avea flexiune. 71 vr (Grm; spc) A se declina. 72 vr (Reg) A face indigestie. 73 vr (Reg; pex) A i se face greață din cauza unei mâncări indigeste. 74 vi (De obicei cu determinări locale, mai rar finale) A părăsi pe cineva sau ceva spre a se duce în altă parte Si: a se duce, a merge, a porni. 75 vi (De obicei cu determinări locale, mai rar finale) A se îndrepta spre... Si: a se îndepărta, a se retrage. 76-77 vi (Reg; îc) Pleacă-fuga sau pleacă-fugă (Om lăudăros) care, atunci când e vorba să acționeze, să treacă la fapte, o ia la fugă. 78 vi (Spc) A porni într-o cursă sportivă. 79 vr (Înv; fig) A se abate. 80 vr (Înv) A părăsi pe cineva. 81 vr (Înv) A renunța la... 82 vt (Îrg) A îndrepta. 83 vt (Îrg) A duce. 84 vt (Îrg) A trimite. 85 vi (Îrg; urmat de verbe la infinitiv sau conjunctiv) A fi pe punctul de a... 86 vi (Îrg; urmat de verbe la infinitiv și conjunctiv) A începe (să)... 87 vi (Reg; spc) A începe să curgă. 88 vi (Olt; spc) A începe să crească. 89 vi (Înv; spc) A începe să treacă dintr-o stare în alta. 90 vi (Înv) A evolua către... 91 vi (Înv) A avea tendința spre... 92 vi A avea începutul, punctul de pornire. 93 vt(a) (Îvr) A turna.

PLECÁ, plec, vb. I. I. 1. Refl. și tranz. A (se) înclina (într-o parte sau în jos), a (se) îndoi, a (se) încovoia, a (se) coborî, a (se) apleca. ◊ Expr. (Tranz.) A-și pleca capul (sau fruntea, grumazul, genunchiul) = a (se) supune, a (se) umili. A (nu) avea unde să(-și) plece capul (ori trupul, oasele) = a (nu) se (putea) odihni, a (nu) avea unde să se odihnească. A(-și) pleca inima = a) a da ascultare păsului, suferințelor cuiva; b) a arăta smerenie, evlavie față de cineva; c) a (se) dedica, a (se) închina. A(-și) pleca urechea = a) a asculta cu atenție, a lua în considerare; b) a da crezare vorbelor de nimic, bârfelilor. ♦ Refl. A se înclina în fața cuiva în semn de respect, de admirație, de devotament, de supunere; a se închina. ♦ A (se) culca la pământ, a (se) răsturna. 2. Refl. (Despre aștri) A coborî (spre apus), a apune. ◊ Expr. A se pleca spre apus = (despre persoane și despre forța, gloria, prestigiul lor) a fi în declin. II. Tranz. A supune unei influențe, unei puteri; a subjuga. ♦ Refl. A ceda în fața unei forțe, a se supune. ♦ Refl. (Pop.) A se îndupleca; a se milostivi. III. Intranz. 1. A se pune în mișcare pentru a se îndepărta (de un loc), a părăsi pe cineva sau ceva spre a se duce în altă parte; a porni. ♦ Spec. A porni într-o cursă sportivă. 2. A avea începutul, punctul de pornire; a lua ca ipoteză. Pleacă de la ideea că trebuie să reușească.Lat. plicare.

PLECÁ2, plec, vb. I. 1. Refl. (în concurență cu apleca) A se înclina (într-o parte), a se îndoi, a se încovoia. Orheianu se plecă spre urechea lui pan Ludno. SADOVEANU, O. VII 158. Corabia-ntr-o parte de-ar fi a se pleca, Ne-am duce-n fundul apei. MACEDONSKI, O. I 165. Și de ce să nu mă plec Dacă păsările trec. EMINESCU, O. I 214. Se plecă și ridicînd pe Ruxandra de jos Doamna mea! îi zise. NEGRUZZI, S. I 146. ◊ Fig. Și luna înnegrește și ceru-ncet se pleacă. EMINESCU, O. I 95. ◊ Expr. A se pleca spre apus = a) (despre aștri) a coborî spre apus, a apune. Cînd soarele se pleacă spre apus... farmecul tainic al singurătății crește și mai mult în sufletul călătorului. ODOBESCU, S. III 17; b) fig. (despre persoane și despre forța, gloria, prestigiul lor) a fi în declin. Puterea colosală a romanilor începu a se pleca spre apus. NEGRUZZI, S. I 201. ◊ Tranz. Vîntul ușor și umed pornise mai tărișor și pleca într-o parte limbile focului. SADOVEANU, O. I 18. Și timpul... apasă peste turnuri, le pleacă și le crapă. MACEDONSKI, O. I 24. Un fir de iarbă verde pe care-ncet se urcă un galbin gîndăcel Și sub a lui povară îl pleacă-ncetinel. ALECSANDRI, P. III 25. ♦ A se înclina în semn de respect, pentru a saluta. Moșneagul, auzind aceste chiar din gura împăratului, se pleacă pînă la pămînt. CREANGĂ, O. A. 167. 2. Refl. A ceda în fața unei forțe, a se supune, a se lăsa subjugat. Turcii, cu toate că erau mai numeroși, trebuiră a se pleca furiei romînilor. BĂLCESCU, O. II 50. Au trebuit să se plece voinții tatălui. DRăGHICI, R. 106. ◊ Refl. reciproc. Teamă n-ai, căta-vor iarăși între dînșii să se plece, Nu te prinde lor tovarăș. EMINESCU, O. I 196. ♦ Tranz. A aduce la supunere, a subjuga. Pînă cînd să ne tot plece cruda, oarba tiranie Și la caru-i de trufie Să ne-njuge ea pe noi! ALECSANDRI, P. II 7. ♦ (Învechit) A înclina să..,. a fi dispus să..., a se îndupleca. De-ar vrea și-ar vrea Mama să se plece, Am să fac La nunta mea Vinul, cît îl poate bea Satu-ntreg să sece. COȘBUC, P. II 279. Noi ne plecăm a crede... că fără dreptate a fost el azvîrlit după tron în temniță. BĂLCESCU, O. II 71. 3. Tranz. A lăsa în jos, a coborî; a apleca. Mai bine ochii-njos să-i pleci Să vezi pămîntul pe-unde treci. COȘBUC, P. 1151. Părul, văzînd pe fată, și-aplecat crengile-n jos. CREANGĂ, O. A. 181. Pleacă gura la ureche-i, blînd pe nume el o cheamă. EMINESCU, O. I 84. ◊ Fig. Neamurile plecau fruntea și ele, destul de rușinate. SADOVEANU, E. 96. Prahovă... pentru ce te-oprești mirată și pleci ochii? COȘBUC, P. I 169. Înălțimile albastre. Pleacă zarea lor pe dealuri Arătînd privirii noastre Stele-n ceruri, stele-n valuri. EMINESCU, O. I 210. ◊ Expr. A (-și) pleca capul = a (se) supune, a subjuga sau a se lăsa subjugat. Astfel e romînul și romîn sînt eu Și sub jugul barbar nu plec capul meu. BOLINTINEANU, O. 32. Veacuri multe de durere au trecut cu vijelie Sub asprime plecînd capul unui neam. ALECSANDRI, P. I 200. A nu avea unde să-și plece capul = a nu avea adăpost, loc de odihnă. N-am unde să-mi plec nici capul, ajung din rău în mai rău. PANN, la CADE. A (-și) pleca urechea la... = a) a asculta cu atenție, a lua în considerare, a da urmare. Împăratul începu a se minuna și el de istețimea lui Aleodor și-și plecă urechea la rugăciunea fiei sale. ISPIRESCU, L. 46; b) a da crezămînt vorbelor de nimic, bîrfelilor. Se uită în ochii celor ce au plecat urechea la șoapte. DUMITRIU, N. 170. Palavre franțuzești. Las’ pe alții să-și plece urechea la ele. ALECSANDRI, T. I 348. A (-și) pleca inima = a) a da ascultare păsului, suferințelor cuiva; b) (rar) a arăta smerenie, evlavie față de cineva. Au cine-i zeul cărui plecăm a noastre inemi? EMINESCU, O. I 115. Refl. Cumpăna unei fîntîni se pleacă și se înalță, ca un cocostîrc care bea apă. VLAHUȚĂ, R. P. 10.

PLECÁ1, plec, vb. I. Intranz. A părăsi locul unde se află și a se duce în altă parte, a se deplasa dintr-un loc în altul; a porni. Eu cred că are dreptate și trebuie să plecăm. DUMITRIU, N. 34. Cînd am plecat, un ornic bătea din ceață rar. ARGHEZI, V. 114. ◊ (Urmat de determinări arătînd locul de pornire sau de destinație, scopul, timpul, modul etc.) Nechifor Lipan plecase de acasă după niște oi la Dorna ș-acu sfîntu-Andrei era aproape și el încă nu se întorsese. SADOVEANU, B. 9. Eu plec cu sacu-n spate. La calea jumătate, Cer plata, trei săruturi. COȘBUC, P. I 63. Căpitanul, fără vorbă, s-a închinat adînc și a plecat degrabă să-și facă datoria. CARAGIALE, O. III 71. Ea picioru-l pune-n scară Și la codru pleacă iarăși. EMINESCU, O. I 103. ◊ (În apostrofări) Pleacă (de aici)! ◊ (Despre lucruri și despre abstracte) Parcă tot sîngele îmi plecase spre capătul lumii. CAMIL PETRESCU, U. N. 229. Dorul meu pe unde pleacă Nu-i pasăre să-l întreacă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 90. ◊ Tranz. (Rar) Harabalele-ncărca și la moară le pleca. TEODORESCU, P. P. 146.

PLECÁTE s. n. pl. (Învechit și popular) Indigestie; greață. Pază de lăcomie și de plecate. PISCUPESCU, O. 183.

A PLECÁ1 plec intranz. 1) A se deplasa părăsind locul inițial; a se duce; a merge. 2) A-și lua începutul (de la ceva); a începe; a porni. ~ de la o premisă. /<lat. plicare

A PLECÁ2 plec tranz. A face să se plece. ◊ A-și ~ ochii în (la) pământ a lăsa ochii în jos. /<lat. plicare

A SE PLECÁ mă plec intranz. 1) A-și schimba poziția normală, apropiindu-se de pământ; a se înclina. ~ înainte. 2) (despre aștri) A se lăsa spre orizont; a asfinți; a apune. 3) A manifesta o atitudine de recunoaștere a superiorității sau a puterii cuiva; a se înclina; a se smeri. /<lat. plicare

plecà v. 1. a îndoi spre pământ, a încovoia: arborele își pleacă ramurile; 2. a lăsa în jos: a pleca capul, ochii; 3. a se înclina: a se pleca într’o parte; 4. a ceda: se plecară numărului covârșitor BĂLC. [Lat. PLICARE, a (se) îndoi].

plecà v. 1. a păși dela un loc, a înnainta în cale: cine pleacă de dimineață, departe ajunge; 2. se zice despre animale și chiar despre lucruri: scrisoarea mea pleacă azi; 3. a-și trage origina, a-și lua începutul: arterele pleacă dela inimă. [Lat. SE PLICARE, a se îndoi (vulgar: a se îndrepta către, a se apropia de), de unde noțiunea de «a porni»].

arată toate definițiile

Intrare: plecat (adj.)
plecat1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • plecat
  • plecatul
  • plecatu‑
  • pleca
  • plecata
plural
  • plecați
  • plecații
  • plecate
  • plecatele
genitiv-dativ singular
  • plecat
  • plecatului
  • plecate
  • plecatei
plural
  • plecați
  • plecaților
  • plecate
  • plecatelor
vocativ singular
plural
Intrare: plecat (s.n.)
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • plecat
  • plecatul
  • plecatu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • plecat
  • plecatului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: pleca
verb (VT77)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • pleca
  • plecare
  • plecat
  • plecatu‑
  • plecând
  • plecându‑
singular plural
  • plea
  • plecați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • plec
(să)
  • plec
  • plecam
  • plecai
  • plecasem
a II-a (tu)
  • pleci
(să)
  • pleci
  • plecai
  • plecași
  • plecaseși
a III-a (el, ea)
  • plea
(să)
  • plece
  • pleca
  • plecă
  • plecase
plural I (noi)
  • plecăm
(să)
  • plecăm
  • plecam
  • plecarăm
  • plecaserăm
  • plecasem
a II-a (voi)
  • plecați
(să)
  • plecați
  • plecați
  • plecarăți
  • plecaserăți
  • plecaseți
a III-a (ei, ele)
  • plea
(să)
  • plece
  • plecau
  • pleca
  • plecaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

plecat (adj.)

  • 1. Îndreptat în jos sau într-o parte.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: aplecat curbat încovoiat diminutive: plecățel attach_file 3 exemple
    exemple
    • Ion umbla cu capul gol în ploaie, cu fruntea plecată, pe gînduri. DUMITRIU, N. 156.
      surse: DLRLC
    • Fetele jucau ușurel, fără să zîmbească, cu genele plecate. SADOVEANU, O. I 73.
      surse: DLRLC
    • Se întoarse printre spinii șesului, cu capul plecat, retezînd din mers, cu nuiaua, vîrful fraged al ierburilor. C. PETRESCU, S. 38.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Lăsat într-o parte.
      exemple
      • Sub arțar, plecat moșneagul Șade cu luleaua-n gură. IOSIF, V. 46.
        surse: DLRLC
      • Vino-n codru, la izvorul Care tremură pe prund. Unde prispa cea de brazde Crengi plecate o ascund. EMINESCU, O. I 75.
        surse: DLRLC
      • La Focșani între hotară, Este-un bordei cam plecat, De copaci încungiurat. ALECSANDRI, P. P. 156.
        surse: DLRLC
  • exemple
    • Multe rînduri de oameni s-au mai părîndat.. domni mari și slugi plecate, frumoși și urîți. RETEGANUL, P. IV 61.
      surse: DLRLC
    • Slugi plecate... se-nchin, te lingușesc. ALECSANDRI, T. 414.
      surse: DLRLC
    • învechit (În formule de politețe sau de salut, de la inferior la superior) Cu credință nestrămutată rămîi de veci plecat rob, Luca Arbore. DELAVRANCEA, O. II 140.
      surse: DLRLC
  • 3. Pornit dintr-un loc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: absent attach_file un exemplu
    exemple
    • Nu mi-ai spus nimic, Nicule, de impresiile tale de pe Dunăre. – Ce să-ți spun, dragă?... Elencuța se uită la el, părea plecat. D. ZAMFIRESCU, R. 134.
      surse: DLRLC
    • 3.1. figurat Dus pe gânduri.
      surse: DEX '09 DLRLC
  • 4. învechit Înclinat (cu voia, cu inima) spre cineva.
    exemple
    • [Bathori] era firește mai plecat către nobili. BĂLCESCU, O. II 103.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi pleca
    surse: DEX '98 DEX '09

plecat (s.n.)

etimologie:

  • vezi pleca
    surse: DEX '09 DEX '98

pleca

  • 1. reflexiv tranzitiv A (se) înclina (într-o parte sau în jos), a (se) îndoi, a (se) încovoia, a (se) coborî, a (se) apleca.
    exemple
    • Orheianu se plecă spre urechea lui pan Ludno. SADOVEANU, O. VII 158.
      surse: DLRLC
    • Corabia-ntr-o parte de-ar fi a se pleca, Ne-am duce-n fundul apei. MACEDONSKI, O. I 165.
      surse: DLRLC
    • Și de ce să nu mă plec Dacă păsările trec. EMINESCU, O. I 214.
      surse: DLRLC
    • Se plecă și ridicînd pe Ruxandra de jos, Doamna mea! îi zise. NEGRUZZI, S. I 146.
      surse: DLRLC
    • figurat Și luna înnegrește și ceru-ncet se pleacă. EMINESCU, O. I 95.
      surse: DLRLC
    • Vîntul ușor și umed pornise mai tărișor și pleca într-o parte limbile focului. SADOVEANU, O. I 18.
      surse: DLRLC
    • Și timpul... apasă peste turnuri, le pleacă și le crapă. MACEDONSKI, O. I 24.
      surse: DLRLC
    • Un fir de iarbă verde pe care-ncet se urcă un galbin gîndăcel Și sub a lui povară îl pleacă-ncetinel. ALECSANDRI, P. III 25.
      surse: DLRLC
    • Mai bine ochii-n jos să-i pleci Să vezi pămîntul pe-unde treci. COȘBUC, P. 1151.
      surse: DLRLC
    • Părul, văzînd pe fată, și-aplecat crengile-n jos. CREANGĂ, O. A. 181.
      surse: DLRLC
    • Pleacă gura la ureche-i, blînd pe nume el o cheamă. EMINESCU, O. I 84.
      surse: DLRLC
    • figurat Neamurile plecau fruntea și ele, destul de rușinate. SADOVEANU, E. 96.
      surse: DLRLC
    • figurat Prahovă... pentru ce te-oprești mirată și pleci ochii? COȘBUC, P. I 169.
      surse: DLRLC
    • Înălțimile albastre. Pleacă zarea lor pe dealuri Arătînd privirii noastre Stele-n ceruri, stele-n valuri. EMINESCU, O. I 210.
      surse: DLRLC
    • Cumpăna unei fîntîni se pleacă și se înalță, ca un cocostîrc care bea apă. VLAHUȚĂ, R. P. 10.
      surse: DLRLC
    • 1.1. expresie tranzitiv A-și pleca capul (sau fruntea, grumazul, genunchiul) = a (se) supune, a (se) umili.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: supune umili attach_file 2 exemple
      exemple
      • Astfel e romînul și romîn sînt eu Și sub jugul barbar nu plec capul meu. BOLINTINEANU, O. 32.
        surse: DLRLC
      • Veacuri multe de durere au trecut cu vijelie Sub asprime plecînd capul unui neam. ALECSANDRI, P. I 200.
        surse: DLRLC
    • 1.2. expresie tranzitiv A (nu) avea unde să(-și) plece capul (ori trupul, oasele) = a (nu) se (putea) odihni, a (nu) avea unde să se odihnească.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
      exemple
      • N-am unde să-mi plec nici capul, ajung din rău în mai rău. PANN, la CADE.
        surse: DLRLC
    • 1.3. expresie tranzitiv A(-și) pleca inima = a da ascultare păsului, suferințelor cuiva.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.4. expresie tranzitiv A(-și) pleca inima = a arăta smerenie, evlavie față de cineva.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
      exemple
      • Au cine-i zeul cărui plecăm a noastre inemi? EMINESCU, O. I 115.
        surse: DLRLC
    • 1.5. expresie tranzitiv A(-și) pleca inima = a (se) dedica, a (se) închina.
      surse: DEX '09 DEX '98 sinonime: dedica închina
    • 1.6. expresie tranzitiv A(-și) pleca urechea = a asculta cu atenție, a lua în considerare.
      surse: DEX '09 DLRLC sinonime: asculta attach_file un exemplu
      exemple
      • Împăratul începu a se minuna și el de istețimea lui Aleodor și-și plecă urechea la rugăciunea fiei sale. ISPIRESCU, L. 46.
        surse: DLRLC
    • 1.7. expresie tranzitiv A(-și) pleca urechea = a da crezare vorbelor de nimic, bârfelilor.
      surse: DEX '98 DLRLC attach_file 2 exemple
      exemple
      • Se uită în ochii celor ce au plecat urechea la șoapte. DUMITRIU, N. 170.
        surse: DLRLC
      • Palavre franțuzești. Las’ pe alții să-și plece urechea la ele. ALECSANDRI, T. I 348.
        surse: DLRLC
    • 1.8. reflexiv A se înclina în fața cuiva în semn de respect, de admirație, de devotament, de spunere, pentru a saluta; a se închina.
      exemple
      • Moșneagul, auzind aceste chiar din gura împăratului, se pleacă pînă la pămînt. CREANGĂ, O. A. 167.
        surse: DLRLC
    • 1.9. A (se) culca la pământ, a (se) răsturna.
      surse: DEX '09 DEX '98 sinonime: poligni răsturna
  • 2. reflexiv (Despre aștri) A coborî (spre apus).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: apune coborî attach_file un exemplu
    exemple
    • Cînd soarele se pleacă spre apus... farmecul tainic al singurătății crește și mai mult în sufletul călătorului. ODOBESCU, S. III 17.
      surse: DLRLC
    • surse: DEX '09
      • 2.1.1. expresie A se pleca spre apus = (despre persoane și despre forța, gloria, prestigiul lor) a fi în declin.
        surse: DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
        exemple
        • Puterea colosală a romanilor începu a se pleca spre apus. NEGRUZZI, S. I 201.
          surse: DLRLC
  • 3. tranzitiv A supune unei influențe, unei puteri.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: subjuga attach_file un exemplu
    exemple
    • Pînă cînd să ne tot plece cruda, oarba tiranie Și la caru-i de trufie Să ne-njuge ea pe noi! ALECSANDRI, P. II 7.
      surse: DLRLC
    • 3.1. reflexiv A ceda în fața unei forțe, a se supune.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: supune attach_file 3 exemple
      exemple
      • Turcii, cu toate că erau mai numeroși, trebuiră a se pleca furiei romînilor. BĂLCESCU, O. II 50.
        surse: DLRLC
      • Au trebuit să se plece voinții tatălui. DRăGHICI, R. 106.
        surse: DLRLC
      • reciproc Teamă n-ai, căta-vor iarăși între dînșii să se plece, Nu te prinde lor tovarăș. EMINESCU, O. I 196.
        surse: DLRLC
    • 3.2. reflexiv popular A se îndupleca; a se milostivi.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: milostivi îndupleca attach_file un exemplu
      exemple
      • De-ar vrea și-ar vrea Mama să se plece, Am să fac La nunta mea Vinul, cît îl poate bea Satu-ntreg să sece. COȘBUC, P. II 279.
        surse: DLRLC
      • 3.2.1. învechit A înclina să..,. a fi dispus să...
        exemple
        • Noi ne plecăm a crede... că fără dreptate a fost el azvîrlit după tron în temniță. BĂLCESCU, O. II 71.
          surse: DLRLC
  • 4. intranzitiv A se pune în mișcare pentru a se îndepărta (de un loc), a părăsi pe cineva sau ceva spre a se duce în altă parte.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: porni părăsi antonime: sosi veni attach_file 10 exemple
    exemple
    • Eu cred că are dreptate și trebuie să plecăm. DUMITRIU, N. 34.
      surse: DLRLC
    • Cînd am plecat, un ornic bătea din ceață rar. ARGHEZI, V. 114.
      surse: DLRLC
    • Nechifor Lipan plecase de acasă după niște oi la Dorna ș-acu sfîntu-Andrei era aproape și el încă nu se întorsese. SADOVEANU, B. 9.
      surse: DLRLC
    • Eu plec cu sacu-n spate. La calea jumătate, Cer plata, trei săruturi. COȘBUC, P. I 63.
      surse: DLRLC
    • Căpitanul, fără vorbă, s-a închinat adînc și a plecat degrabă să-și facă datoria. CARAGIALE, O. III 71.
      surse: DLRLC
    • Ea picioru-l pune-n scară Și la codru pleacă iarăși. EMINESCU, O. I 103.
      surse: DLRLC
    • (la) imperativ (În apostrofări) Pleacă (de aici)!
      surse: DLRLC
    • Parcă tot sîngele îmi plecase spre capătul lumii. CAMIL PETRESCU, U. N. 229.
      surse: DLRLC
    • Dorul meu pe unde pleacă Nu-i pasăre să-l întreacă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 90.
      surse: DLRLC
    • tranzitiv rar Harabalele-ncărca și la moară le pleca. TEODORESCU, P. P. 146.
      surse: DLRLC
  • 5. intranzitiv A avea începutul, punctul de pornire; a lua ca ipoteză.
    exemple
    • Pleacă de la ideea că trebuie să reușească.
      surse: DEX '09

etimologie: