18 definiții pentru supune


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SUPÚNE, supún, vb. III. Tranz. 1. A lua, a aduce sub stăpânire sau în puterea sa (prin forță armată); a cuceri, a subjuga. ♦ Refl. A accepta stăpânirea cuiva; a da ascultare cuiva sau la ceva; a se închina cuiva. ♦ A aduce sub ascultarea, sub autoritatea sa, a subordona influenței sale. ♦ (Înv.) A îmblânzi animale. 2. A constrânge pe cineva să suporte un lucru, să accepte o situație. ♦ A face ca o substanță, un material etc. să fie expuse unei anumite acțiuni, unui anumit tratament (fizic, chimic etc.). ♦ Refl. A se expune de bunăvoie la ceva, a suporta de bunăvoie ceva. 3. A prezenta cuiva un lucru spre cunoștință, apreciere sau hotărâre. 4. (Înv. și reg.) A așeza, a pune dedesubt. ♦ A forța pe cineva să se aplece, să se încovoaie, să îngenuncheze. – Lat. supponere.

SUPÚNE, supún, vb. III. Tranz. 1. A lua, a aduce sub stăpânire sau în puterea sa (prin forță armată); a cuceri, a subjuga. ♦ Refl. A accepta stăpânirea cuiva; a da ascultare cuiva sau la ceva; a se închina cuiva. ♦ A aduce sub ascultarea, sub autoritatea sa, a subordona influenței sale. ♦ (Înv.) A îmblânzi animale. 2. A constrânge pe cineva să suporte un lucru, să accepte o situație. ♦ A face ca o substanță, un material etc. să fie expuse unei anumite acțiuni, unui anumit tratament (fizic, chimic etc.). ♦ Refl. A se expune de bunăvoie la ceva, a suporta de bunăvoie ceva. 3. A prezenta cuiva un lucru spre cunoștință, apreciere sau hotărâre. 4. (Înv. și reg.) A așeza, a pune dedesubt. ♦ A forța pe cineva să se aplece, să se încovoaie, să îngenuncheze. – Lat. supponere.

SUPÚNE, supún, vb. III. Tranz. 1. A aduce sub stăpînirea sau în puterea sa (prin lupte, războaie); a cuceri, a subjuga. [Tomșa] văzu pe orheieni alungînd, supunînd cu sabia și prinzînd cu arcanele pe boieri. SADOVEANU, O. VII 132. Bătuse pe toți împărații... și-i supusese. ISPIRESCU, L. 11. Eu, Sobieski, sînt oprit în calea mea prin o cetățuie ticăloasă, pe care de-atîtea zile cerc în zadar a o supune. ALECSANDRI, T. II 35. ♦ A aduce sub ascultarea, sub autoritatea sa, a subordona (prin asuprire, constrîngere). Omul nu trebuie a supune cu sila pe ceilalți oameni la sintimentele și voința sa, ci trebuie să respecte credința și cugetul lor. BĂLCESCU, O. I 353. ◊ Fig. Eu veneam cu gînd de ceartă, dar, cum vezi, tu m-ai supus. EFTIMIU, Î. 103. Surîzătoare m-ai supus, iubire, și dulce mîna ta m-a-ncununat. CERNA, P. 145. ♦ Refl. A accepta stăpînirea, autoritatea (cuiva), a da ascultare (cuiva sau la ceva), a asculta (de cineva sau de ceva). Întîia oară găsise un bărbat să i se supună. C. PETRESCU, C. V. 218. Se supusese și el împăratului. ISPIRESCU, L. 11. Oastea toată se va supune cum i se va făgădui mai mare simbrie. NEGRUZZI, S. I 138. ♦ (Învechit, cu privire la animale) A îmblînzi. Mîndrul pohodnic ( = povodnic) va ști țelul pentru care Au fost supus și primește zăbala de înfrînare. CONACHI, P. 261. ♦ (Învechit, subiectul este un sentiment puternic) A copleși. Albă păsărică!... Ce durere, spune, Ce dor greu supune Inimioara ta! ALECSANDRI, P. I 197. Să stăpînim durerea care pe om supune. ALEXANDRESCU, M. 3. 2. A constrînge pe cineva să suporte un lucru, să accepte o situație. Asta e tortura la care a fost supus un om ani întregi. GHEREA, ST. CR. II 161. Pentru ca să vă fac a ajunge la scopul d-voastră, sînt silit a vă supune mai întîi la oarecare examin. ALECSANDRI, T. I 295. Unitatea falsă, la care ea [împărăția romană] supuse prin silă lumea, trebui să se sfarme ca să dea loc la organizarea progresivă a unei unități mai adevărate, produsă prin armonia naționalităților libere. BĂLCESCU, O. II 11. Că eu pot să dau porunci Ca să fiți supuși la munci. TEODORESCU, P. P. 105. ♦ A expune (un material, o substanță) la o anumită acțiune, la un anumit tratament). ♦ Refl. A se prezenta (de bună voie) la ceva, a suporta (de bună voie) ceva. A se supune unei operații.Mă supun cu toată inima la slujba măriei-voastre, stăpînă. CREANGĂ, P. 93. 3. A prezenta cuiva un lucru spre cunoștință, apreciere, judecare sau hotărîre. Dupre opiniunea cunoscutului nostru pictor... căruia i-l supusesem spre examinare, [portretul] ar fi o copie făcută pe la 1800. HASDEU, L. V. 236. 4. A așeza, a pune sub ceva; a vîrî dedesubt. Oile s-au grămădit unele în altele, supunîndu-și în solzi capetele, stînd cu desăvîrșire neclintite. SADOVEANU, O. L. 83. Cînd snopul e gata, se apucă legătoarea de capete... unul din capetele legătoarei se răsucește pe lîngă celălalt și se supune sub legătoare. PAMFILE, A. R. 132. ♦ A forța (pe cineva) să se aplece, să se încovoaie, să îngenuncheze, să se culce la pămînt. L-a supus în genunchi, l-a binecuvîntat și l-a pus să jure că va fi mut șapte zile. SADOVEANU, D. P. 25. Îl apucă de după ceafă, îl supuse și-l legă bine. ISPIRESCU, U. 67. ◊ Refl. S-a suit pe-un colnic ș-a urlat cum urlă cînii în singurătate. A coborît și s-a așezat în preajmă, supunîndu-se cu pîntecele de pămînt. SADOVEANU, B. 208. – Prez. ind. și: supúi.

A SUPÚNE supún tranz. 1) (popoare, țări, teritorii etc.) A lua în stăpânire (prin putere armată); a face să piardă independența; a înrobi; a îngenunchea; a subjuga; a înfeuda; a aservi. 2) A subordona influenței proprii; a pune în dependență; a subjuga. ◊ ~ la torturi a face să suporte torturi; a tortura. 3) A face să sufere efectul (unei acțiuni). ~ unui tratament chimic. ~ criticii. 4) înv. A pune dedesubt. /<lat. supponere

A SE SUPÚNE mă supún intranz. A recunoaște puterea cuiva, îndeplinindu-i necondiționat indicațiile; a se pune în dependență totală față de cineva. /<lat. supponere

supune v. 1. a aduce la ascultare, sub puterea cuiva, a învinge: a supune pe dușmanii săi; 2. a propune la judecata cuiva: a supune o chestiune unui amic; 3. a se preda: dușmanul s’a supus; 4. a nu se împotrivi, a se conforma: mă voiu supune deciziunii. [Lat. SUPPONERE].

supún și -puĭ, -pús, a -púne v. tr. (lat. suppónere, d. sub, dedesupt, și poner, a pune. V. pun). Vechĭ. Pun dedesupt, pun un lucru supt altu: supuseră o piatră supt el (Ps. Sch.), și azĭ: a supune un petec uneĭ haĭne. Ascund: aŭ găsit un pistol în mînică supus (N. Cost.). Așez la pîndă: a supune o oaste. A supune muĭerĭ supt cineva, a face codoșlîc cu ele. Fig. (maĭ ales azĭ) Înving, subjug, fac să asculte de mine: Romaniĭ au supus maĭ toată lumea cunoscută lor. Pun la, impun: a supune biruluĭ (orĭ la bir). Pun cuĭva supt ochĭ, îl aduc la apreciere (după fr. soumettre): a supune un caz aprecieriĭ uneĭ comisiunĭ. V. refl. Vechĭ. Mă ascund: Nemțiĭ s’aŭ supus supt cetatea Beligraduluĭ de se apăraŭ de Turcĭ. (Nec.). Azĭ. Fig. Plec capu, mă predaŭ: dușmaniĭ s’aŭ supus. Ascult de: cel mic se supune celuĭ maĭ mare.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

supúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supún, 2 sg. supúi, 1 pl. supúnem, perf. s. 1 sg. supuséi, 1 pl. supúserăm; conj. prez. 3 să supúnă; ger. supunấnd; part. supús

supúne vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supún, 1 pl. supúnem, perf. s. 1 sg. supuséi, 1 pl. supúserăm; conj. prez. 3 sg. și pl. supúnă; ger. supunând

supune (ind. prez. 1 sg. supun, conj. supună, ger. supunînd) corectată

supun, -pună 3 conj., -pusei 1 aor.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SUPÚNE vb. v. amaneta, ascunde, bate, birui, copleși, covârși, cuprinde, domestici, dosi, impune, ipoteca, îmblânzi, împovăra, îndoi, înfrânge, întrece, învinge, mistui, năpădi, predispune, prostitua, răsfrânge, răzbi, ridica, sufleca, sumete, trage.

SUPÚNE vb. 1. v. subjuga. 2. a aservi, a înrobi, a robi, a subjuga, (fig.) a înfeuda, a îngenunchea. (A ~ un popor străin.) 3. v. ceda. 4. v. preda. 5. a constrânge, a forța, a obliga, a sili. (A fost ~ ani întregi la un regim sever.) 6. v. conforma. 7. a (se) subordona. (Se ~ superiorilor.) 8. v. smeri. 9. v. destina. 10. v. expune.

SUPUNE vb. 1. a cuceri, a ocupa, a subjuga, (pop.) a pleca, (înv.) a pobedi, a prididi, a reduce. (A ~ întreaga Galie.) 2. a aservi, a înrobi, a robi, a subjuga, (fig.) a înfeuda, a îngenunchea. (A ~ un popor străin.) 3. a ceda, a se pleca. (Să nu se ~ în fața dușmanului.) 4. a se închina, a se pleca, a se preda, (înv.) a se cuceri, a se paradosi, a se supleca. (Cetatea nu s-a ~ inamicului.) 5. a constrînge, a forța, a obliga, a sili. (A fost ~ ani întregi la un regim sever.) 6. a asculta, a se conforma, a urma. (Se ~ ordinelor primite.) 7. a (se) subordona. (Se ~ superiorilor.) 8. a se pleca, a se smeri, a se umili. (Se ~ în fața divinității.) 9. a destina, a hărăzi, a meni. (Pădurea aceasta este ~ tăierii.) 10. a expune. (L-a ~ unor primejdii inutile.)

supune vb. v. AMANETA. ASCUNDE. BATE. BIRUI. COPLEȘI. COVÎRȘI. CUPRINDE. DOMESTICI. DOSI. IMPUNE. IPOTECA. ÎMBLÎNZI. ÎMPOVĂRA. ÎNDOI. ÎNFRÎNGE. ÎNTRECE. ÎNVINGE. MISTUI. NĂPĂDI. PREDISPUNE. PROSTITUA. RĂSFRÎNGE. RĂZBI. RIDICA. SUFLECA. SUMETE. TRAGE.

A (se) supune ≠ a (se) răzvrăti


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

supúne (-n, -pús), vb.1. (Înv.) A pune dedesubt, a așeza sub. – 3. (Înv.) A se prostitua. – 4. A aplana, a pacifica, a pune sub ascultare. – 5. A îngenunchia, a încovoia. – 6. A înrobi, a subjuga, a aservi. – 7. A învinge, a înfrînge, a bate. – 8. A constrînge, expune. – 9. (Refl.) A da ascultare, a se apleca, a-și pleca grumazul, a se resemna. – 10. (Banat) A alăpta un miel. Lat. sppōnĕre (Pușcariu 1697; Candrea-Dens., 1468; REW 8469), cf. it. supporre; în celelalte idiomuri romanice s-a preferat submittĕre, cf. sumete. Pentru ultimul sens, cf. apleca. Sadoveanu folosește subpus „așezat dedesubt”, invenție personală care pare inutilă, deoarece același sens există în supus. Der. supuitoriu, s. m. (înv., proxenet, codoș); supuitoare, s. f. (înv., codoașă); supus, adj. (ascultător; învins, plecat; expus; s. n., boală provenită din vrăjitorie; s. m., persoană aflată sub protecția unui stat); supușenie, s. f. (calitate de supus, cetățenie, naționalitate; supunere, ascultare); nesupus, adj. (neascultător, care nu se supune).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

NON, NISI PARENDO, VINCITUR (lat.) nu o birui, dacă nu i te supuiFr. Bacon, „Novum Organum”, aphorism, 129. În variantă engleză: „Nature, to be commanded, must be obeyed” („Trebuie să te supui naturii că să-i poți porunci”). Omul nu poate determina natura să-i servească interesele decât cunoscând și respectând legile ei.

Intrare: supune
verb (VT637)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • supune
  • supunere
  • supus
  • supusu‑
  • supunând
  • supunându‑
singular plural
  • supune
  • supuneți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • supun
(să)
  • supun
  • supuneam
  • supusei
  • supusesem
a II-a (tu)
  • supui
(să)
  • supui
  • supuneai
  • supuseși
  • supuseseși
a III-a (el, ea)
  • supune
(să)
  • supu
  • supuie
  • supunea
  • supuse
  • supusese
plural I (noi)
  • supunem
(să)
  • supunem
  • supuneam
  • supuserăm
  • supuseserăm
  • supusesem
a II-a (voi)
  • supuneți
(să)
  • supuneți
  • supuneați
  • supuserăți
  • supuseserăți
  • supuseseți
a III-a (ei, ele)
  • supun
(să)
  • supu
  • supuie
  • supuneau
  • supuseră
  • supuseseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)