13 definiții pentru supunere


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SUPUNÉRE s. f. Acțiunea de a (se) supune și rezultatul ei. ♦ Respect. Loc. adv. Cu supunere = umil, smerit, cu respect. – V. supune.

SUPÚNERE, supuneri, s. f. Acțiunea de a (se) supune și rezultatul ei. ♦ Respect. ◊ Loc. adv. Cu supunere = umil, smerit, cu respect. – V. supune.

SUPÚNERE s. f. Acțiunea de a (se) supune și rezultatul ei. 1. Aducere sub ascultare (în urma unei victorii); capitulare, închinare (în urma unei înfrîngeri). Vatamanul făcu semnul de supunere deplină cu brațul sănătos. SADOVEANU, O. VII 41. Înaintea lui Mihai erau steagurile luate în bătălie și care se țineau aplecate în semn de supunere a Transilvaniei. ISPIRESCU, M. V. 42. ♦ Acceptare a autorității (cuiva); ascultare, subordonare. De supunerea-mi adîncă deseori am dat dovadă Și-aș voi supusă veșnic ochii voștri să mă vadă. EFTIMIU, Î. 21. Conflictul părea tranșat, ordinea și siguranța podului restabilită prin supunerea oarbă la hotărîrea șefului. BART, S. M. 89. Jură-mi-te... că mi-i da ascultare și supunere întru toate. CREANGĂ, P. 206. ♦ Respect. Vorbea cu înțelepciune și supunere. ISPIRESCU, L. 22. ◊ (Învechit, în formule de politețe) Cucoană Chiriță... mai întîi mă închin cu supunere. ALECSANDRI, T. I 190. 2. Expunere a unui material, a unei substanțe la o anumită acțiune, la un anumit tratament.

supunere f. 1. acțiunea de a se supune; 2. dispozițiune de a se supune, demonstrațiune respectuoasă; respect: a vorbi cu supunere.

supunére f. Acțiunea de a saŭ de a se supune. Respect, ascultare, dispozitiune spre supunere: a vorbi cu supunere.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

supúnere s. f., g.-d. art. supúnerii

supúnere s. f., g.-d. art. supúnerii


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SUPÚNERE s. 1. v. subjugare. 2. aservire, înrobire, robie, robire, subjugare, (fig.) înfeudare, îngenunchere. (~ unui popor străin.) 3. v. dependență. 4. v. ascultare. 5. v. smerenie.

SUPÚNERE s. v. ipoteză, presupunere, prezumție, prostituție, supoziție.

supunere s. v. IPOTEZĂ. PRESUPUNERE. PREZUMȚIE. PROSTITUȚIE. SUPOZIȚIE.

SUPUNERE s. 1. cucerire, ocupare, subjugare. (~ Galiei.) 2. aservire, înrobire, robie, robire, subjugare, (fig.) înfeudare, îngenunchere. (~ unui popor străin.) 3. aservire, atîrnare, dependență, subordonare, (livr.) servitute. (Stare de ~.) 4. ascultare, cumințenie, docilitate, (livr.) obediență, (rar) cuminție, sumisiune, supușenie, (înv.) ascultămînt, plecăciune, subordinație. (A dovedit multă ~.) 5. plecare, smerenie, umilință, (înv.) plecat, umiliațiune, umilitate. (~ în fața divinității.)


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

supunere oarbă expr. umilință; smerenie; obediență totală.

Intrare: supunere
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • supunere
  • supunerea
plural
  • supuneri
  • supunerile
genitiv-dativ singular
  • supuneri
  • supunerii
plural
  • supuneri
  • supunerilor
vocativ singular
plural