16 definiții pentru supunere

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SUPUNÉRE s. f. Acțiunea de a (se) supune și rezultatul ei. ♦ Respect. Loc. adv. Cu supunere = umil, smerit, cu respect. – V. supune.

supunere sf [At: BIBILIA (1688), 572/18 / V: (înv) ~nire, (îvr) ~puire / S: ~ppun~ / Pl: ~ri / E: supune] 1 (Îvr) Suport (1). 2 Ascundere (1). 3 Luare în stăpânire a unor teritorii, așezări, populații, prin forță armată Si: cucerire (2), înrobire, ocupare, subjugare, (îvr) supunăciune (3), supusăciune (3), (liv) sumisiune (1). 4 (Fig) Înfrângere. 5 (Îvr) Dirijare (2). 6 (Îvr; îe) A lua în ~ A înrobi. 7 (Spc; îvr) Asimilație (1) (fiziologică). 8 Cedare în fața unei influențe, a unei forțe, a unei cereri Si: ascultare (22), docilitate, (rar) supușenie (2), (îvr) sujecțiune. 9 Acceptare a subordonării în fața autorității cuiva sau a ceva Si: dependență (3), subordonare, (înv) subordinație, (îvr) subjecțiune. 10 (Îvr; ccr; lpl) Omagii. 11 (Îvr) Aducere sub acultare. 12 (Pan) Respectare strictă a unor indicații. 13 Acceptare a dependenței politice Si: (înv) închinare. 14 Faptul de a face să sufere o acțiune. 15 Punere într-o anumită situație. 16 (Înv) Prostituție. 16 Expunere a unui material, a unei substanțe la o anumită acțiune, la un anumit tratament. 17 (Înv) Presupunere.

SUPÚNERE, supuneri, s. f. Acțiunea de a (se) supune și rezultatul ei. ♦ Respect. ◊ Loc. adv. Cu supunere = umil, smerit, cu respect. – V. supune.

SUPÚNERE s. f. Acțiunea de a (se) supune și rezultatul ei. 1. Aducere sub ascultare (în urma unei victorii); capitulare, închinare (în urma unei înfrîngeri). Vatamanul făcu semnul de supunere deplină cu brațul sănătos. SADOVEANU, O. VII 41. Înaintea lui Mihai erau steagurile luate în bătălie și care se țineau aplecate în semn de supunere a Transilvaniei. ISPIRESCU, M. V. 42. ♦ Acceptare a autorității (cuiva); ascultare, subordonare. De supunerea-mi adîncă deseori am dat dovadă Și-aș voi supusă veșnic ochii voștri să mă vadă. EFTIMIU, Î. 21. Conflictul părea tranșat, ordinea și siguranța podului restabilită prin supunerea oarbă la hotărîrea șefului. BART, S. M. 89. Jură-mi-te... că mi-i da ascultare și supunere întru toate. CREANGĂ, P. 206. ♦ Respect. Vorbea cu înțelepciune și supunere. ISPIRESCU, L. 22. ◊ (Învechit, în formule de politețe) Cucoană Chiriță... mai întîi mă închin cu supunere. ALECSANDRI, T. I 190. 2. Expunere a unui material, a unei substanțe la o anumită acțiune, la un anumit tratament.

supunere f. 1. acțiunea de a se supune; 2. dispozițiune de a se supune, demonstrațiune respectuoasă; respect: a vorbi cu supunere.

supunére f. Acțiunea de a saŭ de a se supune. Respect, ascultare, dispozitiune spre supunere: a vorbi cu supunere.

subpunere[1] sf vz supunere

  1. Variantă neconsemnată în definiția principală — LauraGellner

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

supunere s. f., g.-d. art. supunerii

supunere s. f., g.-d. art. supunerii

supúnere s. f., g.-d. art. supúnerii

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

SUPÚNERE s. v. ipoteză, presupunere, prezumție, prostituție, supoziție.

SUPÚNERE s. 1. v. subjugare. 2. aservire, înrobire, robie, robire, subjugare, (fig.) înfeudare, îngenunchere. (~ unui popor străin.) 3. v. dependență. 4. v. ascultare. 5. v. smerenie.

SUPUNERE s. 1. cucerire, ocupare, subjugare. (~ Galiei.) 2. aservire, înrobire, robie, robire, subjugare, (fig.) înfeudare, îngenunchere. (~ unui popor străin.) 3. aservire, atîrnare, dependență, subordonare, (livr.) servitute. (Stare de ~.) 4. ascultare, cumințenie, docilitate, (livr.) obediență, (rar) cuminție, sumisiune, supușenie, (înv.) ascultămînt, plecăciune, subordinație. (A dovedit multă ~.) 5. plecare, smerenie, umilință, (înv.) plecat, umiliațiune, umilitate. (~ în fața divinității.)

supunere s. v. IPOTEZĂ. PRESUPUNERE. PREZUMȚIE. PROSTITUȚIE. SUPOZIȚIE.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

supunere oarbă expr. umilință; smerenie; obediență totală.

Intrare: supunere
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • supunere
  • supunerea
plural
  • supuneri
  • supunerile
genitiv-dativ singular
  • supuneri
  • supunerii
plural
  • supuneri
  • supunerilor
vocativ singular
plural
subpunere
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

supunere, supunerisubstantiv feminin

  • 1. Acțiunea de a (se) supune și rezultatul ei. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    antonime: nesupunere
    • 1.1. Aducere sub ascultare (în urma unei victorii); capitulare, închinare (în urma unei înfrângeri). DLRLC
      • format_quote Vatamanul făcu semnul de supunere deplină cu brațul sănătos. SADOVEANU, O. VII 41. DLRLC
      • format_quote Înaintea lui Mihai erau steagurile luate în bătălie și care se țineau aplecate în semn de supunere a Transilvaniei. ISPIRESCU, M. V. 42. DLRLC
    • 1.2. Acceptare a autorității (cuiva). DLRLC
      • format_quote De supunerea-mi adîncă deseori am dat dovadă Și-aș voi supusă veșnic ochii voștri să mă vadă. EFTIMIU, Î. 21. DLRLC
      • format_quote Conflictul părea tranșat, ordinea și siguranța podului restabilită prin supunerea oarbă la hotărîrea șefului. BART, S. M. 89. DLRLC
      • format_quote Jură-mi-te... că mi-i da ascultare și supunere întru toate. CREANGĂ, P. 206. DLRLC
    • 1.3. Respect. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: respect
      • format_quote Vorbea cu înțelepciune și supunere. ISPIRESCU, L. 22. DLRLC
      • format_quote învechit Cucoană Chiriță... mai întîi mă închin cu supunere. ALECSANDRI, T. I 190. DLRLC
    • 1.4. Expunere a unui material, a unei substanțe la o anumită acțiune, la un anumit tratament. DLRLC
etimologie:
  • vezi supune DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.