plecare sf [At: PSALT. 43 / Pl: ~cări / E: pleca] 1 Îndreptare în jos sau într-o parte a ceva flexibil Si: aplecare, curbare, încovoiere, îndoire. 2 Coborâre a privirii ca urmare a unui sentiment de jenă, de sfială etc. 3 (Înv) Plecăciune (1). 4 (Ast; Ggf; înv) Înclinare. 5 (Fiz; îvr) Refracție. 6 (Înv; fig) Decădere. 7 (Îvp) Supunere. 8 (Îvp) Consimțire. 9 (Bis) Smerenie. 10 (Înv) Pornire. 11 (Înv) Predispoziție. 12 (Înv) Aplicație. 13 (Înv) Fire. 14 (Înv) Instinct. 15 (Înv) Simpatie. 16 (Înv; pex) Afecțiune. 17 (Îe) A fi (sau a-i veni) în ~ A fi gata să... 18 (Înv) Intenție. 19 (Grm; înv) Flexiune. 20 (Grm; înv; spc) Declinare. 21 Deplasare dintr-un loc pentru a se duce în altă parte Si:pornire. 22 Despărțire de cineva sau de ceva. 23 (Pex) Moment când cineva pleacă. 24 (Îs) Punct de ~ Început al unei acțiuni. 25-26 (Îljv) (Care este) pe punctul de a porni. 27 (Îlav) La ~ În momentul pornirii. 28 (Îlav) Gata de ~ Pe punctul de a porni. 29 (Reg; îe) A duce (oile) în ~ A duce oile la pășunat. 30 (Euf) Moarte. 31 Moment în care se pornește într-o cursă sportivă Si: start. 32 (Ccr) Loc de unde se pornește într-o cursă sportivă. 33 Părăsire a unei slujbe, a unei instituții de către un angajat pentru a se duce în altă parte.

PLECARE², plecări, s. f. Acțiunea de a (se) pleca ² și rezultatul ei. 1. (Rar) Supunere, respect, ascultare, smerenie. Unde [este] dreapta pregătire și plecarea inimii? GALACTION. I 170. 2. (Învechit) înclinare, predispoziție; imbold, impuls. În plecările și chiar în exteriorul lui... se resfrînse tiparul părinților. HASDEU, I. V. 6. O puternică plecare... mă îndeamnă să cînt. NEGRUZZI, S. II 12. ◊ Expr. (Învechit) A fi (sau a veni) în plecare să... = a fi gata de..., a fi dispus să... Măndica era în plecare să se deie în dragoste cu pușchiu cel de Pepelea. ALECSANDRI, T. 826. De mînie... au venit în plecare de a-i omorî pe toți. DRĂGHICI, R. 261. ♦ (Neobișnuit) Gînd ascuns, intenție. El adăuga, spre a pipăi și mai bine plecările deputaților împăratului, «că speră că nu i se vor cere înapoi cetățile Ardealului». BĂLCESCU, O. II 276.

PLECARE¹, plecări, s. f. Acțiunea de a pleca¹; pornire (din loc); deplasare; purcedere la drum. Mama lui hotăra plecările și întoarcerile. SADOVEANU, B. 92. Se duse în voiaj... trimițînd fostei sale soții în ajunul plecării o frumoasă ediție a întîmplărilor lui Telemach. NEGRUZZI, S. I 79. ◊ Loc. adj. Gata de plecare = pe punctul de a porni. Pe linia întîia, lîngă peron, aștepta un expres gata de plecare. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 7. ◊ Loc. adv. La plecare = în momentul pornirii. La plecare, dăduse de urma lui Boldur Iloveanu ca să-și ia rămas bun. C. PETRESCU, A. 394. La plecare, îi conduceau cu toții pînă la colțul străzii. BASSARABESCU, V. 8. ◊ Expr. (Sport) A lua plecarea = a lua startul, a porni.

PLECARE ~ări f. 1) v. A PLECA și A SE PLECA. 2): Punct de ~ (sau de pornire) a) loc de unde trebuie să plece cineva undeva; b) început. 3) Moment, marcat printr-un semnal, în care începe o probă sportivă. [G.-D. plecării] /v. a (se) pleca

plecare s. f., g.-d. art. plecării; pl. plecări

plecare s. f., g.-d. art. plecării; pl. plecări

plecare s. f., g.-d. art. plecării; pl. plecări

PLECARE s. v. afecțiune, aplecare, aplicație, aptitudine, atașament, atracție, chemare, compliment, dar, declinare, declinație, flexiune nominală, har, închinăciune, înclinare, înclinație, înzestrare, mătanie, plecăciune, ploconeală, pornire, predilecție, predispoziție, preferință, reverență, simpatie, talent, temenea, vocație.

PLECARE s. I. 1. v. aplecare. 2. v. prosternare. 3. v. smerenie. II. 1. v. pornire. 2. ducă, pornire. (E gata de ~.) 3. ducere, mergere, mers, pornire. (După ~ lui de acolo.) 4. v. start.

PLECARE s. I. 1. aplecare, culcare, culcat, curbare, înclinare, încovoiere, îndoire. (~ crengilor din cauza rodului.) 2. înclinare, închinare, prosternare, (rar) prosternație. (~ adîncă a cuiva in fața...) 3. smerenie, supunere, umilință, (înv.) plecat, umiliațiune, umilitate. (~ în fața divinității.) II. 1. pornire, (pop.) porneală, (înv.) purcedere, purces. (~ noastră are loc în zori.) 2. ducă, pornire. (E gata de ~.) 3. ducere, mergere, mers, pornire. (După ~ lui de acolo.) 4. (SPORT) start. (A avut o ~ bună.)

plecare s. v. AFECȚIUNE. APLECARE. APLICAȚIE. APTITUDINE. ATAȘAMENT. ATRACȚIE. CHEMARE. COMPLIMENT. DAR. DECLINARE. DECLINAȚIE. FLEXIUNE NOMINALĂ. HAR. ÎNCHINĂCIUNE. ÎNCLINARE. ÎNCLINAȚIE. ÎNZESTRARE. MĂTANIE. PLECĂCIUNE. PLOCONEALĂ. PORNIRE. PREDILECȚIE. PREDISPOZIȚIE. PREFERINȚĂ. REVERENȚĂ. SIMPATIE. TALENT. TEMENEA. VOCAȚIE.

Plecare ≠ întoarcere, sosire, venire

PLECARE. Subst. Plecare, pornire, urnire, purcedere (pop.), purces (înv. și pop.), deplasare; demaraj, demarare; decolare, lansare, start. Ieșire, ieșit. Depărtare, îndepărtare, retragere. Părăsire, abandonare, fugă, evadare, dezertare. Evacuare. Migrație. Exilare. Emigrare, emigrație (rar), expatriere; exod, băjenie, băjenărie (înv.), băjenărit (înv.). Fugar, fugit, dezertor, evadat, emigrant, emigrat; băjenar. Adj. Plecat, pornit. Părăsit, abandonat. Fugit, fugar, evadat, dezertor; expatriat, exilat; emigrat, emigrant. Vb. A pleca, a porni, a purcede (pop.), a porni la drum, a ridica ancora, a pleca din loc, a o lua din loc, a se pune în mișcare, a se urni, a se mișca, a se deplasa, a demara; a-și lua avînt, a se avînta. A se duce, a se depărta, a se îndepărta, a se retrage; a dispărea, a se face nevăzut, a se evapora (fig.); a fugi, a da bir cu fugiții, a spăla putina, a-și lua catrafusele, a o întinde, a evada, a dezerța. A ieși, a părăsi. A abandona. A (se) evacua. A migra. A emigra, a (se) expatria, a exila; a (se) băjeni, a băjenări (înv.). V. călătorie, fugă, început, mișcare.