8 definiții pentru smerit zmerit


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SMERÍT, -Ă, smeriți, -te, adj. Umil, supus, respectuos; modest. ♦ (Bis.) Cucernic, evlavios, pios. – V. smeri.

SMERÍT, -Ă, smeriți, -te, adj. Umil, supus, respectuos; modest. ♦ (Bis.) Cucernic, evlavios, pios. – V. smeri.

SMERÍT, -Ă, smeriți, -te, adj. Umil, supus, modest, resemnat; (Bis.) cucernic, evlavios. Cîntări smerite se înălțau de sub bolțile de piatră. SADOVEANU, O. VII 214. Vorbea liniștit. Noi ascultam smeriți cu ochii în jos, și cuvintele lui ne pălmuiau. VLAHUȚĂ, O. A. 496. Iară eu, mîncînd lupește, mă făceam smerit și numai rîdeam în mine. CREANGĂ, A. 61. Smerit în genunchi pică Și de fală se dezbracă. ALECSANDRI, P. A. 44. ◊ (Poetic) Ci prin flori întrețesute printre gratii luna moale, Sfiicioasă și smerită și-au vărsat razele sale. EMINESCU, O. I 76. ◊ (Adverbial) Vorbește smerit, cam din vîrful limbii, și nu se supără niciodată. STĂNOIU, C. I. 84.

smerít, -ă adj. (d. a se smeri). Modest, umil: un smerit sihastru. Adv. A saluta smerit. – Și zm- (vest).


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SMERÍT adj. 1. v. supus. 2. v. preaplecat. 3. v. umil. 4. v. credincios.

SMERÍT adj. v. cinstit, credincios, devotat, fidel, modest, nestrămutat, statornic.

SMERIT adj. 1. plecat, supus, umil, umilit, (livr.) obsecvios, (înv.) smernic, suplecat. (O atitudine, o privire ~.) 2. preaplecat, supus. (Al dumneavoastră ~ slujitor.) 3. umil, (fam.) spăsit. (Avea o figură ~.) 4. (BIS.) credincios, cucernic, cuvios, evlavios, pios, preacredincios, religios, (franțuzism) devot, (înv. și reg.) smernic, (înv.) blagocestiv, pietos, pravoslavnic, rîvnitor, bine-credincios. (Om ~.)

smerit adj. v. CINSTIT. CREDINCIOS. DEVOTAT. FIDEL. MODEST. NESTRĂMUTAT. STATORNIC.

Intrare: smerit
smerit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • smerit
  • smeritul
  • smeritu‑
  • smeri
  • smerita
plural
  • smeriți
  • smeriții
  • smerite
  • smeritele
genitiv-dativ singular
  • smerit
  • smeritului
  • smerite
  • smeritei
plural
  • smeriți
  • smeriților
  • smerite
  • smeritelor
vocativ singular
plural
zmerit adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • zmerit
  • zmeritul
  • zmeritu‑
  • zmeri
  • zmerita
plural
  • zmeriți
  • zmeriții
  • zmerite
  • zmeritele
genitiv-dativ singular
  • zmerit
  • zmeritului
  • zmerite
  • zmeritei
plural
  • zmeriți
  • zmeriților
  • zmerite
  • zmeritelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

smerit zmerit

  • exemple
    • Cîntări smerite se înălțau de sub bolțile de piatră. SADOVEANU, O. VII 214.
      surse: DLRLC
    • Vorbea liniștit. Noi ascultam smeriți cu ochii în jos, și cuvintele lui ne pălmuiau. VLAHUȚĂ, O. A. 496.
      surse: DLRLC
    • Iară eu, mîncînd lupește, mă făceam smerit și numai rîdeam în mine. CREANGĂ, A. 61.
      surse: DLRLC
    • Smerit în genunchi pică Și de fală se dezbracă. ALECSANDRI, P. A. 44.
      surse: DLRLC
    • poetic Ci prin flori întrețesute printre gratii luna moale, Sfiicioasă și smerită și-au vărsat razele sale. EMINESCU, O. I 76.
      surse: DLRLC
    • (și) adverbial Vorbește smerit, cam din vîrful limbii, și nu se supără niciodată. STĂNOIU, C. I. 84.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi smeri
    surse: DEX '09 DEX '98