20 de definiții pentru apleca


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

aplecá [At: PRAV. MOLD. 53/1 / Pzi: apléc / E: lat applicare] 1-2 vtr A (se) înclina (spre ceva așezat mai jos). 3-4 vtr (Fig) A (se) umili. 5-6 vtr A (se) supune. 8 vtr (Cst cu prepoziția de) A (se) încovoia. 9-10 vtr A (se) ploconi. 11 vr (Pop; îe) Se apleacă ziua Se face seară. 12-13 vtr (D. oameni și d. animale) A alăpta. 14-15 vur (Pat) A-i veni rău. 16 vr A i se face greață Si: (reg) a se ciumurlui Cf pleca. 17-18 vur (Pex) A se sătura de un fel mâncat prea des. 19 vr (Fig) A avea înclinare spre ceva. 20 vr (Fig) A fi dezgustat de ceva. 21 vr A fi dispus a... 22 vr (Înv; numai la unii scriitori din școala latinistă) A aplica.

APLECÁ, apléc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să-și schimbe sau a-și schimba poziția (verticală) prin îndoire spre pământ; a (se) îndoi, a (se) înclina, a (se) pleca; fig. a (se) supune. 2. Tranz. (Pop.) A alăpta. 3. Refl. Fig. A simți atracție, vocație pentru ceva, a înclina către ceva; a se preocupa de cineva sau de ceva. 4. Refl. (În expr.) A i se apleca = a căpăta o indigestie; a-i veni greață. – Lat. applicare.

APLECÁ, apléc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să-și schimbe sau a-și schimba poziția (verticală) prin îndoire spre pământ; a (se) îndoi, a (se) înclina, a (se) pleca; fig. a (se) supune. 2. Tranz. (Pop.) A alăpta. 3. Refl. Fig., A simți atracție, vocație pentru ceva, a înclina către ceva; a se preocupa de cineva sau ceva. 4. Refl. (În expr.) A i se apleca = a căpăta o indigestie; a-i veni greață. – Din lat. applicare.

APLECÁ, apléc, vb. I. 1. Tranz. A îndoi, a încovoia, a înclina; a pleca. [Grînele] își aplecau, bălaie, Umbreluțele de paie. CASSIAN, în POEZ. N. 113. Îi îndoi grumajii și-l supuse, și-l aplecă la pămînt. DELAVRANCEA, S. 83. Ea apleacă gene lunge Peste ochii cuvioși. EMINESCU, O. I 67. Chiră, Chiralină... Apleacă-ți capul Să-mpușc arapul! TEODORESCU, P. P. 651. ◊ Refl. M-aplec înfrigurat peste țărînă. BENIUC, V. 84. Se aplecă atent spre geamul deschis. BART, E. 211. S-apropie de fată, o prinde pe furiș, S-apleacă, o sărută și piere prin tufiș. COȘBUC, P. I 52. Îi spuse lin, aplecîndu-să la ureche-i: De ce cauți ceea ce nu-ți poate veni în minte? EMINESCU, N. 68 ◊ (Cu determinări introduse prin prep. «de») Se apleacă de șale.Refl. A se înclina pentru a saluta, a saluta făcînd o plecăciune. V. ploconi. Să fi văzut... ce mîndru era cînd s-a aplecat în dreapta și în stînga. ISPIRESCU, L. 167. 2. Tranz. Fig. A supune, a umili. Religia – o frază de dînșii inventată Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug. EMINESCU, O. I 59. Refl. Au pornit batalioane de cătane... Să rupă-n roți pe cei ce nu s-apleacă. BENIUC, V. 161. 3. Refl. (În expr.) A i se apleca = a-i veni rău, a i se face greață, a-i fi silă (din cauza unei mîncări). Dacă ți s-o apleca, îți pregătește mămițica un ceai de izmă. PAS, L. I 46. Era foarte grețos: te miri din ce i se apleca. CARAGIALE, O. III 12. 4. Tranz. (Popular; cu privire la copii) A pune să sugă; a alăpta. Avusese mare iubire pentru el: totuși de la trei luni îl lepădase, și, de n-ar fi avut soacră-sa Constandia milă să-l aplece la o capră, s-ar fi dus și Ghiță pe drum neîntors. SADOVEANU, M. C. 8. Au lăsat pe cucoană-sa acasă, să aplece copilul. SBIERA, P. 175. 5. Refl. Fig. (Învechit) A manifesta o tendință, a avea înclinație, a înclina către ceva. [După moartea meșterului Manole] zvonul public s-a aplecat bucuros a-i perpetua aducerea-aminte. ODOBESCU, S. II 508. Tot omul s-apleacă la ce este mai pornit. ALEXANDRESCU, P. 47.

APLECÁ, apléc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) îndoi, a (se) înclina, a (se) pleca; fig. a (se) supune. 2. Refl. (În expr.) A i se apleca (cuiva) = a-i veni rău (cuiva), a i se face greață (din cauza mâncării). 3. Tranz. (Pop.) A alăpta. 4. Refl. Fig. (Înv.) A înclina către ceva. – Lat. applicare.

A APLECÁ apléc tranz. 1) A face să se aplece. 2) pop. (nou-născuți) A face să sugă lapte din mamelă; a hrăni cu piept; a alăpta. [Sil. a-ple-] /<lat. applicare

A SE APLECÁ mă apléc intranz. 1) A se înclina spre pământ. 2) fig. A se pune în dependență totală față de cineva; a se supune. 3): A i ~ a-i veni greață (din cauza mâncării). /<lat. applicare

APLECA vb. (Mold., Ban., Criș., Trans. S) A alăpta. A: Mamce, carele apleacă prunci mici. PRAV. Ca pre niște fii îi țiiu, ca pre niște prunci îi aplec. CD 1698, 18v. Acmu socotește de au fostu în mai mare vină muma care i-au născut, au mamca care i-au aplecat. NCCD, 357; cf. CRON. 1689, 44r; IT 1689, 118v; CANTEMIR, IST.; CRON. 1707, 40v; CANTEMIR, HR.; CRON. 1732, 33r; CD 1770, 22r; IT SEC. XVIII, 126r. ♢ Fig. Pre romano-moldo-vlahii noștri Roma maica, din lăuntrurile sale născîndu-i, i-au aplecat și i-au crescut. CANTEMIR, HR. C: Greșeaște maica cea dulce avînd destulă puteare ca să-ș apleace pruncul ei și cu doică streină de-ș va apleca pruncul ei. CS, 99v. M-au ținut pre genunche și m-au aplecat la țiță. C 1692, 524r. Aplĕk. Lacto. AC, 328. L-au dat pre mîinele unii maice de l-au aplecat și l-au crescut. IT 1767, 2r; cf. CS, 100r, 100v, 101r, 101v; F 1693, 45v; CRON. SEC. XVII, 57r; IT 1749, 164v. // B: Vrea-vei să aducu o mamcă, adecă doică, ⟨să⟩ apleace coconul? CRON 1687, 25v. Purtat-ai pre mîini pre cela ce poartă toate și ai aplecat ca pre un prunc pre dătătoriul de lapte. M 1780 apr. 67r-67v; cf. ÎNDREPTAREA LEGII; BIBLIA (1688); CRON. 1736, 38v; IT 1758, 125v; LET. 1758, 112r. Etimologie: lat. applicare. Vezi și aplecat, aplecălor, aplecătură.

aplecà v. 1. a pleca un lucru spre ceva, a încovoia (cu mai puțină violență); 2. a alăpta (despre vite); 3. a avea aplecate. [Lat. APPLICARE, a se încovoia, vorbind de corp sau de pântecele prea încărcat, de unde sensul patologic al vorbei (V. aplecate)].

apléc, a v. tr. (lat. ápplico, -áre.Aplec, apleacă. V. aplic, plec). Plec, înclin, mișc spre o parte un lucru vertical: îmĭ aplec capu la dreapta, aplec o prăjină pe care o țin în mînă. Alipesc la pept un prunc ca să-l alăptez: copilu, pînă nu plînge, nu-l apleacă mama (Prov.) Fig. A-țĭ pleca urechea la nevoĭa cuĭva, a-l asculta la nevoĭe, a-l ajuta. V. refl. Mă plec, mă înclin ca să rîdic ceva orĭ în semn de salut. Se apleacă ziŭa, se apropie de seară. A ți se apleca, a ți se strica stomahu de mîncare, a ți se face greață, a te cĭumurlui, a-țĭ veni să verșĭ (și decĭ a te înclina).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

aplecá (a ~) (a-ple-) vb., ind. prez. 3 apleácă

aplecá vb. (sil. -ple-), ind. prez. 1 sg. apléc, 3 sg. și pl. apleácă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

APLECÁ vb. I. 1. a atârna, a cădea, a (se) coborî, a (se) culca, a (se) curba, a (se) înclina, a (se) încovoia, a (se) îndoi, a (se) lăsa, a (se) pleca, (înv. și pop.) a (se) povedi, (reg.) a (se) poligni, (înv.) a (se) închina. (Crengile se ~ de rod.) 2. v. povârni. 3. v. strâmba. II. (Mold., Bucov., Transilv. și Ban.) a i se ciumurlui. (A mâncat ceva și i s-a ~.)

APLECA vb. 1. a atîrna, a cădea, a (se) coborî, a (se) culca, a (se) curba, a (se) înclina, a (se) încovoia, a (se) îndoi, a (se) lăsa, a (se) pleca, (înv. si pop.) a (se) povedi, (reg.) a (se) poligni, (înv.) a (se) închina. (Crengile se ~ de rod.) 2. a (se) înclina, a (se) lăsa, a (se) pleca, a (se) povîrni, a (se) prăvăli, (pop. și fam.) a (se) hîi. (Casa s-a ~ pe-o parte.) 3. a (se) înclina, a (se) lăsa, a (se) strîmba, (pop. și fam.) a (se) hîi, (reg.) a (se) șoldi. (Stîlpul de telegraf s-a ~.) 4. (Mold., Bucov., Transilv. și Ban.) a i se ciumurlui. (A mincat ceva și i s-a ~.)

A apleca ≠ a dezdoi, a (se) îndrepta

A se apleca ≠ a se dezdoi


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

aplecá (apléc, aplecát), vb.1. A înclina, a îndoi. – 2. A alăpta. – 3. A înclina, a tinde. – 4. A face greață. – Mr. aplec, áplic „alăptez”, megl. (plec). Lat. applĭcāre (Pușcariu 97; REW 548; Pascu, I, 35; Densusianu, GS, II, 18); cf. cat. aplegar, sp. allegar, port. achegar. Sensul 2 este o reducere a lui a apleca la sîn; sensul 4 pare mai greu de explicat. Cf. pleca. Der. aplecăciune, (înv.; înclinație, tendință); aplecător, adj. (care înclină); aplecător, s. m. (crescător); aplecătoare, s. f. (oaie care a lepădat); aplecătură, s. f. (înclinație; pui de animal; greață); aplecuș, s. m. (miel de lapte); aplecuș, s. n. (coastă, povîrniș); aplecușat, adj. (îndoit).

Intrare: apleca
  • silabație: a-ple-ca
verb (VT77)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • apleca
  • aplecare
  • aplecat
  • aplecatu‑
  • aplecând
  • aplecându‑
singular plural
  • aplea
  • aplecați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • aplec
(să)
  • aplec
  • aplecam
  • aplecai
  • aplecasem
a II-a (tu)
  • apleci
(să)
  • apleci
  • aplecai
  • aplecași
  • aplecaseși
a III-a (el, ea)
  • aplea
(să)
  • aplece
  • apleca
  • aplecă
  • aplecase
plural I (noi)
  • aplecăm
(să)
  • aplecăm
  • aplecam
  • aplecarăm
  • aplecaserăm
  • aplecasem
a II-a (voi)
  • aplecați
(să)
  • aplecați
  • aplecați
  • aplecarăți
  • aplecaserăți
  • aplecaseți
a III-a (ei, ele)
  • aplea
(să)
  • aplece
  • aplecau
  • apleca
  • aplecaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

apleca

  • 1. tranzitiv reflexiv A face să-și schimbe sau a-și schimba poziția (verticală) prin îndoire spre pământ; a (se) îndoi, a (se) înclina, a (se) pleca.
    exemple
    • [Grânele] își aplecau, bălaie, Umbreluțele de paie. CASSIAN, în POEZ. N. 113.
      surse: DLRLC
    • Îi îndoi grumajii și-l supuse, și-l aplecă la pămînt. DELAVRANCEA, S. 83.
      surse: DLRLC
    • Ea apleacă gene lunge Peste ochii cuvioși. EMINESCU, O. I 67.
      surse: DLRLC
    • Chiră, Chiralină... Apleacă-ți capul Să-mpușc arapul! TEODORESCU, P. P. 651.
      surse: DLRLC
    • M-aplec înfrigurat peste țărînă. BENIUC, V. 84.
      surse: DLRLC
    • Se aplecă atent spre geamul deschis. BART, E. 211.
      surse: DLRLC
    • S-apropie de fată, o prinde pe furiș, S-apleacă, o sărută și piere prin tufiș. COȘBUC, P. I 52.
      surse: DLRLC
    • Îi spuse lin, aplecîndu-să la ureche-i: De ce cauți ceea ce nu-ți poate veni în minte? EMINESCU, N. 68.
      surse: DLRLC
    • Se apleacă de șale.
      surse: DLRLC
    • 1.1. reflexiv A se înclina pentru a saluta, a saluta făcând o plecăciune.
      surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • Să fi văzut... ce mîndru era cînd s-a aplecat în dreapta și în stînga. ISPIRESCU, L. 167.
        surse: DLRLC
    • 1.2. figurat A (se) supune.
      surse: DEX '09 DLRLC sinonime: supune umili 2 exemple
      exemple
      • Religia – o frază de dînșii inventată Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug. EMINESCU, O. I 59.
        surse: DLRLC
      • Au pornit batalioane de cătane... Să rupă-n roți pe cei ce nu s-apleacă. BENIUC, V. 161.
        surse: DLRLC
  • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • Avusese mare iubire pentru el: totuși de la trei luni îl lepădase, și, de n-ar fi avut soacră-sa Constandia milă să-l aplece la o capră, s-ar fi dus și Ghiță pe drum neîntors. SADOVEANU, M. C. 8.
      surse: DLRLC
    • Au lăsat pe cucoană-sa acasă, să aplece copilul. SBIERA, P. 175.
      surse: DLRLC
  • 3. reflexiv figurat A simți atracție, vocație pentru ceva, a înclina către ceva; a se preocupa de cineva sau de ceva.
    surse: DEX '09 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • [După moartea meșterului Manole] zvonul public s-a aplecat bucuros a-i perpetua aducerea-aminte. ODOBESCU, S. II 508.
      surse: DLRLC
    • Tot omul s-apleacă la ce este mai pornit. ALEXANDRESCU, P. 47.
      surse: DLRLC
  • 4. reflexiv expresie A i se apleca = a căpăta o indigestie; a-i veni greață.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • Dacă ți s-o apleca, îți pregătește mămițica un ceai de izmă. PAS, L. I 46.
      surse: DLRLC
    • Era foarte grețos: te miri din ce i se apleca. CARAGIALE, O. III 12.
      surse: DLRLC

etimologie: